Doamne. Ia-mi vălul de pe ochi
şi voi înţelege minunatele lucruri din legea Ta.
Doamne arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale!
Pentru un observator extern, declinul curajului este, poate, trăsătura cea mai frapantă a Occidentului.
Lumea occidentală și-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât și în fiecare țară, fiecare guvern și, desigur, în cadrul Organizației Națiunilor Unite.
Acest declin al curajului este deosebit de evident în rândul clasei conducătoare și, în mod predominant, în sfera intelectuală, ceea ce dă impresia că întreaga societate este lipsită de curaj.
Politicienii și intelectualii, în special, manifestă această slăbiciune, această ezitare, în acțiunile, discursurile și, mai ales, în considerațiile teoretice pe care le avansează cu grabă pentru a justifica faptul că modul lor de a acționa – care bazează politica unui stat pe lașitate și servilism – este pragmatic, rațional, legitim și se situează chiar la un anumit nivel de elevație intelectuală, ba chiar morală.
Acest declin al curajului, care, în unele cazuri, ajunge până la pierderea oricărei urme de virilitate, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor sau intelectualilor care, brusc, dau dovadă de un elan de curaj și intransigență față de guverne slabe, țări lipsite de sprijin sau mișcări condamnate de toți și incapabile de a riposta. În schimb, limbile lor amuțesc și mâinile lor încremenesc atunci când se confruntă cu guverne puternice, forțe amenințătoare, agresori sau Internaționala terorii.
Mai trebuie oare reamintit că declinul curajului a fost întotdeauna considerat semnul prevestitor al sfârșitului?
(Alexandîr Soljenițîn, extras dintr-un discurs ținut la Harvard, într-un timp imemorial, într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată…)
Notă: este suficient să vă reamintiți că moțiunea de cenzură contra Ursulei von der Leyen a determinat niște politicieni - lingăi de la noi și din UE să mă acuze că dau în Uniune și în fabrici și uzine. Bineînțeles, a ieșit imediat și acuza că moțiunea e “mâna Moscovei”… În loc să vadă în Ursula ceea ce este, un dictator în devenire, care a început prin a fi un imitator slab al lui Putin și un epigon al lui Xi Jinping, acești slugoi m-au acuzat pe mine că “fac de râs țara” prin … introducerea unei moțiuni de cenzură, cel mai democratic și mai curajos lucru pe care îl poate face un politician. Moțiune care, direct, a fost votată de 175 de euro-deputați, și indirect (prin refuzul ostentativ de a vota cu Ursula), de alți 130 de euro-deputați. Moțiune care a fost aplaudată și lăudată de presa europeană și de un mare număr de cetățeni europeni, și care a deschis Cutia Pandorei, ușa pe care Ursula va fi obligată curând să iasă, părăsind poziția de președinte CE… Nu mă pot abține să remarc sutele de idioți utili ai sistemului care m-au înjurat cu patos, aici, pe facebook sau pe tik tok, că “am făcut de râs țara”…
Cu fiecare zi ce trece, adunând atitea informații, date, relatări ale celor care au trăit asa coșmar, plecând de la cronologia evenimentelor, rafale de vint violente, atmosfera irespirabila, căderi de grindina mare, terenuri intinse descoperite in contrast cu suprafețele impadurite, energii foarte mari cumulate in masele de aer umed, poluare exotică, fenomene fizice, chimice, meteo, arealul geografic, și coșmarul propriu trăit de fiecare familie, cum au urcat in pod, cum s-au salvat fiecare, fiecare secunda care ar fi putut fi ultima - sunt elementele unui scenariu de film, o pelicula mai mult decit un documentar.
Casele erau smulse și azvârlit la vale cu asa viteza, noaptea, se zareau in lumina lanternei cum zburau ca o barca pe Neagra" Cristi, ..Cristi, mi-e frica uite a luat casa"
Copii de 15 ani, singuri acasă, in telefon cu tatăl lor: "tata se aude ceva pe la ușa, apă, apă multă, apoi peste citeva secunde: tata, in bucătărie scaunele plutesc pe sus....; ...Și s-a oprit semnalul gsm. Tatăl era înmărmurit, nu mai știa de ei.". Copiii au găsit o bucata de mobila, au spart podul si s-au urcat acolo. Au stat toata noaptea. Apa era pina in pod. Casa a rezistat.
Și sunt tot atâtea istorii cite case au fost efectiv spulberate. 15 case, poate mai mult ar fi fost luate la vale. O zonă întinsă e acum fără nimic. Restul caselor abia se mai țin. Multe, trebuie dărâmate.
Când e vorba de Harghita și Covasna, președintele Nicușor Dan e acolo. Când e vorba de românii din Suceava și Neamț – județe care nu l-au votat – președintele își aduce aminte brusc că are alte priorități. A mers la Praid imediat, pentru a poza în salvator după dezastrul de acolo. Acum? Spune senin că „va merge dacă va fi nevoie”. Adică doar dacă dă bine la imagine.
Este un dispreț major, poate chiar calculat, față de românii care nu-i fac parte din „bula” electorală. Nu e doar vorba de absență fizică. E vorba de absența unei viziuni naționale în fața pericolelor naturale majore. România are zone întregi supuse riscului de inundații, zone defrisate, cu alunecări de teren, cutremure, poluare masivă sau secetă extremă, lipsa apei potabile sau pentru uz agricol. Și totuși, nu există un plan real de prevenție sau intervenție eficientă.
Mai grav:în alte situații, statul a preferat să aducă experți străini, cum au fost la Praid, în loc să formeze și să sprijine propriile echipe de cercetători, ingineri și specialiști. S-a mers pe soluții de imagine, fără să se construiască o infrastructură de cunoaștere și intervenție pe termen lung.
Managementul dezastrelor este improvizat, fragmentar și reactiv.Ministerele implicate – Mediul, Cercetarea, Internele – nu cooperează real și nu au viziune integrată. România nu are, nici azi, un plan strategic național de prevenire și limitare a dezastrelor naturale, bazat pe știință și tehnologie.
Este timpul ca această abordare toxică – bazată pe indiferență, imagine și import de soluții – să fie înlocuită cu o viziune românească, bazată pe competență, cunoaștere, responsabilitate și respect pentru viața oamenilor. Și de lideri care nu fug de realitate când nu le aduce voturi.
Am parcurs pe jos 5-6 km să fac propriile observații. Am urcat pe mai mulți versanți atâta cât am putut. Drumul este unul foarte greu, foarte periculos. Semnalul GSM este instabil acolo sus și m-am temut un pic de Moș Martin, de era să fie.
Ulterior am analizat ce nu se poate observa de jos. Cit timp am fost in casele oamenilor, sa ajut cu tot ce am putut, am discutat cu fiecare localnic să-mi descrie tot ce au observat. Și mi-au explicat în detaliu, momentele de vijelie extremă, momentele de sufocare, aer irespirabil, senzația de temperatură foarte mare, căderi masive de gheata și apoi întreg scenariul cu pornirea dezastrului, descărcările electrice, noaptea, cum au simțit precipitațiile, cum au evoluat, cum s-a transformat Neagra in "Dunăre". In aceasta ordine cronologica.
Am completat scenariul, cu niște date adunate apoi.
Vorbesc de scenariul care a amplificat volumul și debitul căderilor de precipitații și efectele distrugătoare. Vorbesc mai jos si celor care nu contenesc să ma jignească.
Broșteni:
Imaginile satelitare indică o defrișare de aproximativ 7 km² (zonele 1, 2, 3, 4 din figura), adică aproape 50% din arealul analizat în zona Broșteni. Solul expus a absorbit mai multă radiație solară decât pădurea, generând o creștere locală a temperaturii de circa 4°C. Această diferență termică a alimentat formarea unor curenți verticali violenți, care au ridicat în atmosferă volume mari de aer cald și umed din vecinătate (păduri)
Această energie suplimentară a reprezentat peste 60–70% din cauza primară a ascensiunii convective intense. La altitudine, umiditatea s-a întâlnit cu o concentrație ridicată de poluanți atmosferici – praf saharian, oxizi metalici, sulfați, aerosoli industriali – care au acționat ca nuclee de condensare specifice pentru gheata si respectiv pentru precipitații. Combustibilul.
Condensarea pe acești poluanți a eliberat căldură latentă, o cantitate uriașă de energie, ceea ce a încălzit suplimentar atmosfera și a generat un efect de aspirație: aerul umed a fost atras și mai rapid dinspre păduri. A acționat ca un aspirator. Acest mecanism a amplificat instabilitatea și a produs formarea masivă de picături și grindină.
Grindina căzută, în cantități foarte mari (orele 17) a confirmat prezența poluanților higroscopici în atmosferă. Ea a răcit solul, a crescut umiditatea locală prin topire, iar aerul umed de la pădurile vecine a fost din nou tras în sistemul convectiv, într-un ciclu accelerat. Adică gheața a amplificat ce urma sa fie dezastrul.
Atmosfera a devenit suprasaturată, iar la atingerea masei critice, s-a produs o rupere de nori, cu o descărcare bruscă și devastatoare. Apa acumulată în atmosferă a fost cu aproximativ 50% mai multă decât în condiții normale, exact din cauza eficienței condensării pe poluanți. Poluare.
În total, s-au scurs spre vale mai multe milioane de m³ de apă, antrenând aluviuni, mult lemn și piatra, și distrugând zonele din aval. Zona defrișată nu a reținut nimic – a fost canal de scurgere directă. Defrișarea. Digurile.
Defrișarea a alimentat sistemul cu energie, iar poluarea a transformat această energie în dezastru. Fără pădure și fără poluare, acest front atmosferic nu ar fi produs asemenea pierderi. Dar împreună, efectul a fost exponențial, nu doar cumulativ.
----------
Despre respect și atitudine civică.
Despre instituții dezorganizate.
Ce ne facem la un cutremur? Singurul ajutor cert și singura certitudine sunt semenii, oamenii care sar in ajutor asa cum vedeți aici la Broșteni.
Instituțiile încă sunt blocate in protocoale, birocrație, etc. Iar dupa un potential cutremur devastator, orice clipa contează! Vă imaginați?
Următoarele rânduri sunt dedicate celor care m-au criticat, m-au jignit și mi-au jignit in egală măsură colegii mei.
Nu e o justificare dar poate fi o imagine pentru cei care nu mă cunosc si nu știu ce fac.
Filmarea este făcută in ziua 2, vineri. Joi am muncit in casele oamenilor pina seara târziu. Pina am ajuns la masina s-a făcut foarte târziu. Am pornit cu masina sa caut o cazare. Am mers 40 km pina dincolo de coada Lacului Bicaz, n-am găsit nici o cazare. M-am întors înapoi, inca 40 km. Se făcuse ora 11 noaptea. N-am mai găsit sa mănânc ceva nicăieri. Apoi am dormit in masina. A fost un frig teribil. Dimineața am fost la ora 8:30 la biserica apoi am plecat pe jos in sat, alaturi de colegii mei din Iasi, si am ajutat populația si am urcat apoi 5 km spre munți, pe ambele maluri. Se făcuse ora 16. Eu pina la ora aia nu mâncasem nimic și nu băusem apa. De 24 de ore. N-am avut de unde. La întoarcere, pe la jumătatea drumului era o doamna cu un ceaun mare in strada, plin cu sarmale, avea pâine feliata pe o masina și sticle de apa pe un gard căzut in mâl. Doamna era înconjurată de vreo 10 muncitori, voluntari care luau masa, in drum, in și cu acel praf înecăcios pe care îi simțeai peste tot și prin sarmale. Mi s-a făcut pofta și mi-am lăsat rușinea la o parte și am cerut doamnei să-mi dea o porție. Da, am cerut și apa. Da, au fost parca cele mai bune sarmale. Da, oamenii aia abia la ora aia mincau ceva pentru ca pompierii au interzis sa ajunga mincarea in partea sudica, sus, departe de zona critica, in amonte.! Ei mi-au spus asta. Ei erau suparati Ei au fugarit niste pompieri care patrulau cu dusterul alb! Au fugit ca din pusca cind i-au chemat muncitorii nervosi, obosiți, murdari pina peste urechi si flaminzi. Eu am fost acolo si nu inventez nimic. Și apoi povestea se încheie.
Postarea această este un mesaj pentru toți. Cei care au muncit acolo și care ajuta semenii mănâncă adesea, linga drum, după camioanele in trecere, într-un nor de praf ca nu-și vad mâinile! Lentilele de ochelari devin ca cele pentru eclipsa. Da, nu au unde sa se ducă la o toaleta! Da, nu au unde arunca gunoaiele. Asta era când am făcut postarea. Și nu a fost decât un strigat sa fie auzit de lentoarea societății și autoritățile care dorm mereu in papuci!
Banca Centrală Europeană este gata să lanseze Euro digital în octombrie 2025.
Este vorba de moneda digitală a băncii centrale (CBDC) ridicată la nivel de întreaga zonă euro.
Veștile bune:
- România nu este parte a zonei euro și nu va fi curând (stă atât de prost la indicatorii financiari și fiscali încât nimeni nu vrea România în acest club “select”, în care tocmai au intrat bieții noștri vecini, bulgarii);
- euro digital nu va fi efectiv fără votul decisiv al Parlamentului European și al Consiliului; la halul în care au ajuns economia și bugetul UE, nu cred că planul BCE și al CE va avea succes; cel puțin, sper…
Vești extrem de rele, în caz de succes al agendei BCE (Lagarde) și CE (von der Leyen) de impunere a euro digital din octombrie 2025:
- euro digital este programabil; va fi alocat nu în funcție de venit, merit, avere, economisire sau, dimpotrivă, cheltuire liberă și (i)responsabilă, ci în funcție ce criterii stabilite de programatori, cum ar fi ratingul social, (ne)supunerea, adoptarea sau rejectarea ideologiei corecte și a “adevărului” oficial, discursul fără pete de ură, amprenta redusă de carbon, vaccinurile la zi, credința corectă, religia care se cere (iar nu cea trăită);
- euro digital poate fi cheltuit doar în limitele cantitative și teritoriale trasate de programatori; nu vei putea cheltui nimic peste datoriile la stat, primărie, bancă, furnizor de utilități, asigurător și beneficiar al donațiilor menite a susține efortul și refugiații sau “refugiații” de război al altora, datorii care se achită cu prioritate; nu vei putea cheltui nimic în afara orașului tău de 15 minute;
- euro digital este oglinda perfectă a avatarului tău digital; programatorul va ști exact ceea ce faci, unde, cu cine, când; programatorul nu doar că te va spiona și controla în toate detaliile vieții, el va determina și ce nevoi sau “libertăți” poți avea, deci și achizițiile pe care le vei face; nu doar despre achizițiile comerciale e vorba, ci și (mai ales) despre achizițiile politice, ideologice și religioase; ba chiar și achizițiile emoționale vor fi determinate de programator: îl vei iubi pe Fratele cel Mare și îi vei urî pe cei care îl critică*; fabricarea consimțământului nu va fi fost niciodată mai simplă și eficientă.
Cum ne vom opune?
- politic, în parlamente, în stradă, în mass media, pe social media; important este ca cele două expresii ale Fratelui cel Mare, Lagarde și von der Leyen, să nu poată să impună ceva atât de impopular și liberticid, cum este CBDC, mai ales că au un trecut (Lagarde) și au prezent și viitor (von der Leyen) infracțional, lipsit de onestitate;
- monede locale, neoficiale, și troc pentru tot ceea ce nu presupune super - market, bancă, ghișee digitale, sisteme de plăți informatice;
- reducerea la minim a contactului comercial cu marile corporații și cu băncile, inclusiv prin retragerea economiilor din bănci;
- revoltă judiciară.
Notă de final:cu euro digital, nimic nu mai scapă de furia bugetară a unor tipi ca Bolojan (exceptând privilegiații din jurul puterii). Nu mai trebuie executare silită - datoriile la fisc, inclusiv cele greșite, abuzive, anti-constituționale, se vor fi achitat direct de BNR, din “banii” tăi digitali.
*această achiziție emoțională, respectiv, iubirea față de Fratele cel Mare și ura viscerală față de cârcotașii la adresa lui, funcționează deja destul de bine, prin presa “independentă” și prin industria de luptă contra dezinformării (=tot ceea ce nu concordă cu linia oficială) și de verificare a faptelor (=tot ceea ce spune și impune sfântul Fratele cel Mare), precum și prin cordonul sanitar (politicienii de opoziție sunt ținuți în țarc, ca să nu contamineze cu nesupunere cetățenii supuși, iubitori de Fratele cel Mare). Comisia Europeană a dat, în anii 2019 - 2023, suma de 17 miliarde de euro pentru a fi forțată această achiziție emoțională. Cu CBDC nu va mai fi nevoie de asemenea “investiție”… Deja, un număr enorm de mare îl iubesc atât de mult pe Fratele cel Mare încât votează și aplaudă ulterior toți proștii, impostorii și infractorii care se vopsesc în pro-europeni pentru a-și consolida puterea, chiar dacă duc țara și poporul la faliment. Justificarea lor:bine măcar că am scăpat de ruși și de golani…
Atitudinea față de știință și, respectiv, “știința” de a sifona bani publici…
În urmă cu 4 ani, 1 miliard de euro a fost alocat unor lucrări de anvergură destinate apărării contra inundațiilor, inclusiv în zona Broșteni. S-au făcut studii, s-a făcut știință. Dezastrele hidrologice din ultimii ani ar fi putut fi gestionate decent.
La un moment dat, acești bani au fost realocați lărgirii plajelor de pe litoralul mării negre, lucrări efectuate de o firmă olandeză (atât de bine încât azi gradul de ocupare a capacităților turistice s-a redus cu 50%, în plin sezon). A fost treabă de lobby. A fost lobby eficient. Au fost mulți bani dați pe consultanță…
Deci, plaja a fost considerată mai importantă decât îndiguirea și canalul colector anti-inundații.
Știința a fost mai puțin importantă decât “știința” sau școala “vieți”… Ce ironie - știința e bună când tre’ să justifice politicile falimentare și totalitare de sănătate și climatice, dar nu și când e menită să salvezi vieți, gospodării și comunități…
Anul trecut, Ciolacu a făcut plăți de 65 de miliarde de lei din fondul de rezervă al Guvernului, destinat urgențelor și dezastrelor. A plătit, printre altele, “priorități” cum sunt subsidiile pentru refugiații ucraineni și energia ieftină pentru Moldova.
Azi, pentru sinistrați, evident, nu mai sunt bani. Nici măcar în fondul de rezervă. De aici și “enorma”sumă alocată de Bolojan pentru reconstrucția caselor distruse de inundații: 6 mii de euro…
Deci, privilegiile și ideologia “pro-europeană” sunt mai importante decât dreptul românilor la viață, siguranță și trai decent.
Știința bazată pe drepturi fundamentale este, pe față, ignorată în favoarea “științei” cu covrigii de Buzău în coadă…
Este horror. Nu numai efectul inundatiilor dar mai ales lipsa masurilor autoritatilor. Dorm!? Nu gasesc cite o cisterna sa ia apa si sa umezeasca drumul acela blestemat din Broșteni? Sa înlăture, periodic praful depus pe asfalt?? Este inumam ce e acolo. E un trafic mare de masini grele si se imprastie praf de nu-ti vezi lopata. Am ingitit praf pentru 10 ani. Pe drum, pe o parte si alta, sute, mii de oameni care muncesc la casele zdrobite. Sau se hranesc. Si inghit kilograme de praf.
Sunt mii de oameni care muncesc acolo. Nu s-a adus nici o toaleta ecologica. Nu s-a adus nici un tombeton sa lase oamenii pet-urile sau resturile ramase din ce mai servesc! Nimic!!!
Am observat ca pompierii au blocat oamenii sa ajunga in amonte cu hrana! Erau oameni flaminzi si asteptau saracii hrana care a venit greu. Am fost acolo pina la ultimul pod farimat, la circa 4 km in amonte. Erau oameni foarte nemultumiti.
E fantastic cum s-au mobilizat oamenii. Si gospodinele. Au venit de peste tot, cu placinte calde, cu sarmale, cu suc, cu apa rece, etc. Oameni voluntari care te intrebau, care te opreau din lucru sa-ti ofere un pahar cu apa. Este admirabil ce am vazut azi.
Cetateni bucurosi ca se afla acolo, fiecare sa ajute cu orice pot. Am vazut multe doamne cu lopata in mina, sau la roaba sau in genunchi linga un cazan mare cu sarmale, din care faceau cite o portie celor in trecere. Cu paine pe o masina, cu apa pe linga un sant, cu acele cutii pentru impachetare.
Si parca am servit cele mai bune sarmale. Si parca cele mai bune placinte cu brinza dulce!
Postarea e dedicata lor, celora care s-au sacrificat si au facut orice e omeneste posibil sa fie acolo cind a trebuit sa-si ajute semenii!!!