Sfânta Biserica Ortodoxă

sâmbătă, 19 august 2023

Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii : Miercuri: 2Co 9, 12-15; 10, 1-7; Mc 3,20-27.


Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii : Miercuri: 2Co 9, 12-15; 10, 1-7;

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 9 Strângerea de ajutoare pentru sfinţii din Ierusalim.

12 pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte şi prin multe mulţumiri către Dumnezeu:

Rm 15:26 2Co 8:14

13 având ei în faţă dovada acestei slujiri, prin ea Îl vor slăvi pe Dumnezeu pentru supunerea voastră întru mărturisirea Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia prin care cu ei şi cu toţi vă faceţi părtaşi;

14 şi'n rugăciunea lor pentru voi vă vor dori, de dragul harului lui Dumnezeu care prisoseşte'n voi.

15 Mulţumire lui Dumnezeu pentru darul Său cel de negrăit!

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 10 Pavel îşi apără apostolatul.

1 Eu însumi, Pavel, vă îndemn prin blândeţea a şi îngăduinţa b lui Hristos – eu, cel smerit între voi faţă către faţă, dar care'ndrăzneşte spre voi atunci când nu-i de faţă c –,

1Co 2:3

3 Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte –

4 de vreme ce armele luptei noastre nu sunt trupeşti, dar pentru Dumnezeu au puterea de a surpa întăriturile. Noi surpăm socotinţele minţii e

Cant 6:4 Ir 1:10 2Co 6:7 Ef 6:11 Ef 6:13-17

5 şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi tot gândul îl robim spre supunerea faţă de Hristos,

1Co 1:19

6 şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină.

2Co 2:9

7 Priviţi lucrurile'n faţă! Dacă cineva se încrede'n sine că este al lui Hristos, tot astfel suntem şi noi f.

Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii : Miercuri: Mc 3,20-27.

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 3 Vindecarea celui cu mâna uscată şi alte vindecări. Alegerea celor doisprezece apostoli. Păcatul împotriva Sfântului Duh. Mama şi fraţii lui Iisus.

20 Şi a venit în casă; şi iarăşi mulţimea s'a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce.

Pr 8:34 Mc 6:31

21 Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e'n toate minţile“ e.

In 7:5 In 8:48 In 10:20

22 Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul şi că prin domnul demonilor îi scoate pe demoni.

Mt 9:34 Mt 12:24 Mt 12:24-26 Lc 11:15 Lc 11:14-15 In 8:48 In 10:20

23 Şi chemându-i la Sine, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana?

Mt 10:25 Mt 12:24-26 Lc 11:14-15 Lc 11:15

24 Dacă o împărăţie se va dezbina în sinea ei, acea împărăţie nu poate dăinui;

Mt 12:25 Mt 12:24-26 Lc 11:17-18

25 şi dacă o casă se va dezbina în sinea ei, casa aceea nu va putea dăinui;

Lc 11:17 Lc 11:17-18

26 şi dacă Satana s'a ridicat împotriva luişi şi s'a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfârşit.

Lc 11:17-18

27 Nimeni nu poate intra în casa unui om tare ca să-i răpească lucrurile dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare; şi doar atunci îi va jefui casa.

Is 49:24 Mt 12:29 Lc 11:21

Biblia Ortodoxă

Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii: Marți:2Co 8, 16-24; 9, 1-5; Mc 3,13-21;


Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii: Marți:2Co 8, 16-24; 9, 1-5;

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 8 A da de bunăvoie. Tit şi însoţitorii săi.

16 Mulţumire fie-I adusă lui Dumnezeu, Cel ce a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi,

2Co 12:18

17 că s'a'nvoit cu îndemnul nostru; dar făcându-se el şi mai sârguitor, de bună voie a plecat la voi.

2Co 12:18

18 Şi'mpreună cu el l-am trimis şi pe fratele a cărui laudă întru Evanghelie este'n toate Bisericile, c

2Co 12:18

19 – şi nu numai atât, dar a fost şi ales de către Biserici să ne fie însoţitor în călătoria acestui dar pe care noi îl slujim spre slava Domnului Însuşi şi'ntru ardoarea noastră

20 prin aceasta ferindu-ne ca cineva să ne defaime în această strângere de daruri slujită de noi,

2Co 9:1

21 pentru că de cele bune ne'ngrijim nu numai în faţa Domnului, ci şi'n faţa oamenilor.

Pr 3:4 Rm 12:17 1Tim 3:7

22 Şi'mpreună cu ei l-am trimis şi pe fratele nostru, căruia de multe ori în multe i-am încercat sârguinţa, dar care acum este şi mai sârguitor prin multa încredere pe care o are în voi.

23 Aşa că dacă-i vorba de Tit, el e fârtatele meu şi împreună-lucrător la voi; dacă-i vorba de fraţii noştri, ei sunt trimişi ai Bisericilor, slavă a lui Hristos.

2Tim 4:10 Tit 1:4

24 Arătaţi-le deci, în faţa Bisericilor, dovada iubirii voastre, ca şi pe aceea a laudei noastre pentru voi.

2Co 7:14

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 9 Strângerea de ajutoare pentru sfinţii din Ierusalim.

1 Despre slujirea în folosul sfinţilor e de prisos să vă scriu,

2Co 8:4 2Co 8:20 Ga 2:10

2 pentru că vă cunosc ardoarea cu care mă laud pentru voi către Macedoneni, anume că Ahaia s'a pregătit de anul trecut a, şi râvna voastră i-a însufleţit pe cei mai mulţi.

Rm 15:26

3 Dar pe fraţi i-am trimis pentru ca lauda noastră pentru voi să nu fie deşartă în această privinţă, ci să fiţi pregătiţi, aşa cum am spus-o,

4 ca nu cumva, dacă Macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să ne dăm de ruşine noi – ca să nu zicem voi – pentru această încredere.

5 Am socotit deci că este nevoie să-i rog pe fraţi să vină la voi înaintea mea şi să pregătească din vreme darul vostru cel făgăduit, aşa ca el să fie gata, ca un act de mărinimie b, nu ca o faptă de zgârcenie.

Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii: Marți:Mc 3,13-21;

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 3 Vindecarea celui cu mâna uscată şi alte vindecări. Alegerea celor doisprezece apostoli. Păcatul împotriva Sfântului Duh. Mama şi fraţii lui Iisus.

13 Şi S'a suit în munte şi a chemat la Sine pe câţi El Însuşi a voit; şi au venit la El.

Mt 10:1-4 Lc 6:13-16 In 6:3

14 Şi a rânduit doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască

Mt 10:1-4 Mc 6:7 Lc 6:13-16 Lc 9:1

15 şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii.

Mt 10:1-4 Mc 6:7 Lc 9:1

16 Deci i-a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru;

Mt 10:1-4 Mt 16:17-18 Mc 5:36 Mc 9:2 In 1:42 FA 10:5 FA 10:32

17 şi pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacob, şi le-a pus numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului;

Ps 28:3 Ps 67:33 Mt 10:1-4 Mc 1:19 Mc 5:36 Mc 9:2 Mc 10:35 Lc 9:54

18 şi pe Andrei şi pe Filip şi pe Bartolomeu şi pe Matei şi pe Toma şi pe Iacob al lui Alfeu şi pe Tadeu şi pe Simon Canaaneanul

Mt 10:1-4

19 şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut.

Mt 10:1-4 Mt 26:25 Mt 27:3 In 18:2 In 18:5

20 Şi a venit în casă; şi iarăşi mulţimea s'a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce.

Pr 8:34 Mc 6:31

21 Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e'n toate minţile“ e.

In 7:5 In 8:48 In 10:20

Biblia Ortodoxă

Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii: Luni:2Co 8, 7-15; Mc 3, 6-12;



Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii: Luni:2Co 8, 7-15

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 8 A da de bunăvoie. Tit şi însoţitorii săi.

7 Ci precum întru toate prisosiţi – în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în toată sârguinţa, în iubirea voastră către noi – aşa şi'n acest dar să prisosiţi.

1Co 1:5 1Co 16:1-2

8 N'o spun ca pe o poruncă, ci ca prin sârguinţa altora să pun la'ncercare şi curăţia iubirii voastre.

9 Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos; că El, bogat fiind, a sărăcit de dragul vostru, pentru ca voi prin sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi.

Ps 35:8 Mt 8:20 In 1:16 1Co 16:1 Flp 2:6-7

10 Şi'n această privinţă vă dau un sfat: că aceasta vă este de folos vouă, cei ce încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci şi să voiţi.

11 Duceţi dar acum fapta până la capăt, aşa încât ardoarea voastră de a voi să fie tot una cu aceea de a şi îndeplini din ceea ce aveţi.

12 Căci dacă e vorba de ardoare, ea e bineprimită după cât are cineva, nu după cât nu are.

Mc 12:43-44 Lc 21:2-4

13 Nu e vorba de a-i uşura pe alţii împovărându-vă pe voi, ci, deopotrivă,

14 prisosul vostru în ceasul de acum să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosul lor să împlinească lipsa voastră; aşa se face potrivirea,

Pr 3:28 Sir 29:2 Lc 3:11 2Co 9:12

15 precum este scris: Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit.

Ies 16:18


Lecționar - Săptămâna XIII după Rusalii: Luni: Mc 3, 6-12;

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 3 Vindecarea celui cu mâna uscată şi alte vindecări. Alegerea celor doisprezece apostoli. Păcatul împotriva Sfântului Duh. Mama şi fraţii lui Iisus.

6 Şi ieşind a, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-l piardă b.

Mt 12:14 Mt 22:15-16 Mt 27:1 Mc 12:13 Lc 6:6-11 In 7:19

7 Iar Iisus a plecat înspre mare împreună cu ucenicii Săi şi L-a urmat mulţime multă din Galileea şi din Iudeea

Mt 4:25 Mt 12:15 Mc 4:1 Lc 5:15 Lc 6:17 In 6:1

8 şi din Ierusalim şi din Idumeea şi de dincolo de Iordan c şi dimprejurul Tirului şi al Sidonului; mulţime multă care, auzind câte făcea, a venit la El.

Mt 4:25 Mt 12:15 Mc 4:1 Lc 5:15 Lc 6:17 In 6:1

9 Şi le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioară; aceasta, din pricina mulţimii, ca să nu-L îmbulzească;

Mt 12:15 Mc 4:1 Lc 5:3 Lc 5:1-3

10 fiindcă pe mulţi îi vindecase, de aceea năvăleau asupră-I, pentru ca toţi câţi erau în suferinţă să se atingă de El.

Mt 12:15 Mt 14:36 Mc 6:56 Lc 5:1-3

11 Şi duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I şi strigau, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu“.

Mt 16:16 Mc 1:34 Lc 4:41 In 1:49

12 Şi El mult le certa, ca să nu-L facă ele cunoscut d.

Mt 12:16 Mc 1:34 Mc 5:43 Lc 4:41

Biblia Ortodoxă

vineri, 18 august 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Țapii care tre’ să ispășească pentru banalizarea răului (II)

Țapii care tre’ să ispășească pentru banalizarea răului

(II)
Cum se explică, totuși, acest paradox al diluării răspunderii în oceanul vinovăției, în cea mai “rațională” dintre lumi, în plină “ordine internațională bazată pe reguli”?
E frustrant că, atunci când o mamă fură o dură de cașcaval pentru a-și hrăni copii subnutriți, ia trei ani de pușcărie cu executare, nu?
E de-a dreptul kafkiană lumea în care cetățeanul obișnuit care omite să trimită la poliție dovada plății amenzii de 200 de lei sau o virgulă în declarația de actualizare a datelor cu caracter personal, are imediat conturile bancare blocate, salariul poprit și, eventual, bunurile de valoare scoase la mezat, nu?
Și e de epoca inchiziției medievale arderea pe rugul digital a “negaționistului” sau a „conspiraționistului” care atrage atenția că împăratul nu are haine noi, ci e gol pușcă și își expune indecent șuncile în public. Știm deja că ereticul este imediat suspendat din viața publică și, până la urmă, aruncat peste zidurile cetății, extra muros.
Dar cum se face că infractorii globali, criminalii sistemici și complicii lor sunt imuni la răspundere?
Explicația nu este simplă.
Poate că un mod relativ ușor de a înțelege este scena dintr-un film care rulează zilele astea pe Netflix.
Pain Killers este povestea romanțată a scandalului opioidelor din SUA, „medicamente” care au cauzat peste 300 de mii de decese și milioane de dependenți. Aceste pastile, cinic denimite „ucigași ai durerii”, au cauzat cele mai grele și mai multe suferințe afro-americanilor, hispanicilo și săracilor lipiți, adică fix celor pe care politicile woke, progresiste, îi consideră principalii destinatari și candidați la fericirea curcubeică. Purdue, principala companie producătoare a „ucigașilor durerii”, a scăpat de răspundere printr-un acord pe câteva miliarde de euro cu procurorii (acord în care nu și-a recunoscut nicio vină), iar acționarii săi au scăpat printr-o procedură de faliment, amical deschisă și derulată în statul Texas. Despăgubirile de zeci de miliarde de dolari cuvenite victimelor sau urmașilor lor se îngroapă în procedură, cu fiecare zi ce trece. Vor fi, desigur, uitate, nu foarte curând, dar uitate.
Unul dintre personajele filmului are o replică memorabilă. Întrebat fiind „ce facem dacă o să înceapă să moară oamenii în urma consumului acestor otrăvuri de pastile”, tipul răspunde: „nu îmi pasă, nu mă tem, pentru că (i) pastilele au fost autorizate pentru a fi puse pe piață de Food an Drog Administration și (ii) medicii le-ua prescris, asumându-și responsabilitate și câștigând bani frumoși din faptul în sine al prescrierii ca medicament; deci, hai să facem niște miliarde de dolari”.
Așadar, dacă autoritățile au dat girul lor unei crime (din prostie sau din corupție), vina se împarte cu autoritățile. Dacă medicii au prescris otrava, vina se împarte și cu medicii. Dacă oamenii au cerut pastila (de exemplu, pentru că au devenit dependenți de ea), vina se împarte și cu victimele. Dacă influencerii, companiile de advertising și mass media au făcut bani din promovarea pastilelor ucigașe, vina le aparține și lor.
De aici concluzia că, dacă toată lumea este vinovată, nimeni în mod concret nu mai e vinovat.
Ca o picătură de otravă într-o piscină aseptică, vinovăția unui singur om sau a unui grup restrâns, dar concret, se diluează și, deci, devine inofensivă, ne-pedepsibilă.
Vinovăția tuturor diluează vinovăția individuală. Blurează identitatea criminalului. Elimină responsabilitatea persoanei.
În acest fel, oricât de satanic, oricât de cinic, răul se banalizează.
O întreagă civilizație participă la crimă și ajunge să nu mai poată distinge răul cotidian de binele principial.
Oameni care, în mod normal, nu ar face rău nimănui, ajung să facă rău doar prin faptul intrării în acest curent al răului, chiar fără să mai perceapă grozăvia faptelor mulțimii din care face parte.
Este ceea ce, după explicația dată de Hannah Arendt, a dus societatea nazistă germană din perioada 1933-1945 la toleranța față de holocaust.
Banalizarea răului face ca cele mai sinistre manifestări ale iadului să se vadă și să fie resimțite pe Pământ.
Intră în acest curent, de bună voie, idioții utili ai totalitarismelor, ai pseudo-științei, ai marketingului, precum și „tatuații mintal”, care cred sincer că, având tatuată pe frunte eticheta pe care scrie „știință”, superioritate de rasă, progres, fac parte din clubul select al elitelor eroice și glorioase, îndreptățite să îi strivească pe oamenii “inferiori”, pe medievali și pe sceptici.
Catastrofic pentru om este că răul diabolic este tigrul din odaie, este la vedere, dar nu mai poate fi văzut.
De aici această concluzie debilitantă pentru omul rațional, care ar putea avea pretenția că a învățat ceva din istorie: cei mai mulți oameni se lasă trași în acest curent al răului banalizat, se obișnuiesc cu el, ajung să îl considere „natural” și, inconștient, spală păcatele autorilor reali ai crimelor, prin diluarea în mulțime.
Într-o mare de umbrele se poate ascunde chiar și satana.
Cu toate acestea, există oameni care refuză să se prefacă a fi orbi și insensibili la mirosul izbitor al crimei. Datorită lor, vor fi identificați și pedepsiți țapii ispășitori.
Afirmația nu este o bagatelizare a ideii de justiție, ci un avertisment sever pentru toți cei cu adevărat vinovați.
Nimeni nu știe CINE va fi țapul ispășitor, deci ORICINE poate fi în pielea țapului.
Venim după voi, țapilor, fiți siguri.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Mecanismul psihologic al exonerării de răspundere prin culpabilizarea colectivă și rolul de berbece al birocrației complice, favorizatoare și tăinuitoare. Excepția țapului ispășitor Privim cu mânie sau cu sentimentul neputinței la spectacolul absurd al marilor infracțiuni cu autori vizibili și complet mânjiți moral care sunt iertate și sortite uitării, în ciuda valului de suferințe cauzate și a tragediilor consecutive, de magnititudine națională sau globală. (I)

Mecanismul psihologic al exonerării de răspundere prin culpabilizarea colectivă și rolul de berbece al birocrației complice, favorizatoare și tăinuitoare. Excepția țapului ispășitor

Privim cu mânie sau cu sentimentul neputinței la spectacolul absurd al marilor infracțiuni cu autori vizibili și complet mânjiți moral care sunt iertate și sortite uitării, în ciuda valului de suferințe cauzate și a tragediilor consecutive, de magnititudine națională sau globală.
(I)
În pandemie, spitalele au fost aproape închise, pentru a se concentra pe cazurile de „această boală nenorocită”. Oamenii au fost privați de minime îngrijiri medicale și de medicamente, cu toate că românii plătesc miliarde de euro anual cu titlu de CASS. Din acest motiv, mulți au pierit, mulți au suferit. Cazurile de malpraxis au explodat, foarte multe decese fiind în mod greșit atribuite sus-zisei boli pandemice (nu uitați niciodată modul atroce în care s-au făcut înhumările în acea perioadă). Oamenii sănătoși au fost, pur si simplu, arestați medical – au fost denumiți asimptomatici, parcă în disprețul științei și al eticii medicale. Copiilor li s-a furat copilăria, fiind ascunși ani de zile în spatele inutilelor măști. Serurile așa-zis imunizatoare, care au fost niște experimente medicale și psihologice (autorii s-au jucat chiar și cu manipularea genetică), nu doar că s-au dovedit initule – se vede clar azi că sunt și nocive. Nimic din cele 1291 de efecte secundare sau adverse ale acestor seruri experimentale nu a fost ratat.
Cel puțin deocamdată, nimeni nu a fost găsit vinovat și, evident, nu a fost pedepsit.
Scuza principală este: „așa s-a crezut atunci”. Afirmația este dărâmătoare pentru ideea în sine de știință. Nu mai poți avea încredere în corifeii unei asemenea pseudo-științe care se dovedește, retroactiv, a fi fost o simplă ghiceală, mai mult sau mai puțin norocoasă. Afirmația, singură, probează cu asupra de măsură că, de fapt, nu a fost vorba de nici de știință, nici de sănătate, ci de ideologie și de politică totalitară.
Nenorocirea este că această ideologie totalitară botezată știință ne-a costat și ne costă continente de bani, iar hoții și beneficiarii bunurilor furate nu au fost pedepsiți (și nici nu par a fi șanse să se întâmple așa ceva).
Președinta CE, Ursula von der Leyen, este evident culpabilă de cheltuirea inutilă și în conflict de interese a peste 70 de miliarde de euro pentru cele cca 4 miliarde de doze de „ser imunizator”. Sunt sms-uri care probează „negocierea” directă, pe telefon, cu șeful unui producător al serurilor, dar aceste corespondențe pe canalul public al UE sunt secretizate.
Cîțu, Vlad Voiculescu și alții din clanul lor mafiotic au achiziționat degeaba 120 de milioane de doze din acest ser, pe un preț de 1,2 miliarde de euro, iar dosarul penal corespunzător de la DNA nu a reușit nici măcar să pună ștampila de suspect pe cineva anume – se derulează încă in rem, adică, asupra faptelor, iar nu asupra persoanelor. Pare a fi un dosar făcut cu singurul scop de a bara orice alte cercetări penale din partea altor organe …
Mai mult decât atât, în ultimii trei ani, mai ales în legătură cu lupta de tip mexican wrestling cu pandemia pe care au dus-o vajnicii noștri prostocrați, au fost create datorii publice de peste 65 de miliarde de euro, ceea ce a triplat datoria publică din anul 2019. Azi, când ar fi trebuit ca măcar din punct de vedere politic, cei care au comis această crimă contra generațiilor viitoare ale României să răspundă, ne trezim că fix aceiași prostocrați au tupeul să propună măsuri de „austeritate” îndreptate contra clasei de mijloc și a populației (evitând croporațiile trișoare cu bugetul, ca un chirurg care operează cu barda) și, mai ales, „imunizarea” în proporție de 95% a populației până în 2030, urmând ca cei intrați în acest program să se tot „imunizeze” pe tot parcursul vieții, de unde un minunat efect de rentă perpetuă pentru big pharma și de dependență totală de stat a omului obișnuit.

marți, 15 august 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Riscul major pentru securitatea circuitului juridic este acum ca Legea nr.127/2019 să intre în vigoare în data de 1 septembrie 2023, dar FĂRĂ modificarea punctului de pensie, pentru a ajunge, în sfârșit, la valoarea de 1775 lei.

De mai mult de 10 luni, Guvernul României se străduiește să modifice legea sistemului public de pensii. Și fostul, și actualul ministru pededist al muncii și protecției sociale, au amețit total opinia publică, dar mai ales pensionarii, cu miriadele de variante ale acestui proiect, cu promisiunile lor de lapte și miere și cu asigurările de bune intenții, pe care nu le mai crede nimeni.
În tot acest timp, establishmentul penelist-pesedist pare a fi făcut uitate dispozițiile unei legi din 2019, pentru care s-a făcut mare tam-tam la vremea edictării sale și care a fost promulgată cu laude de sine de președintele (greșit) ales al țării: Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii.
Legea prevede o majorare a punctului de pensie de la 1442 la 1775 lei, ceea ce corespunde unei majorări nominale a pensiei cu cca 21%.
În mod normal, această majorare ar fi trebuit să fie acordată încă de la data de 1 septembrie 2020.
Numai că, pe motiv de pandemie și de lipsă de bani*, această majorare a fost succesiv amânată, prin două ordonanțe de urgență.
În mod normal, după mai multe evenimente legislative și jurisdicționale care denotă eșecul guvernului în gestionarea banului public, dar și cinica opoziție a politicienilor de la putere la punerea în practică a acestei legi, intrarea în vigoare a Legii nr.127/2019 privind sistemul public de pensii este preconizată a se întâmpla în data de 1 septembrie 2023, adică peste fix o lună și o zi.
Evident, cu condiția ca guvernul Ciolacu să nu emită din nou vreo ordonanță de urgență de amânare ...
Parcursul legislativ-birocratic al acestei operațiuni de neutralizare a unei legi este o adevărată odisee pe invers (adică, fără nimic glorios și civilizator, căci a fost ghidată doar de obsesia de a nu lăsa această lege să intre vreodată în vigoare).
Este ceva de-a dreptul halucinant.
Priviți:
1. Legea nr.127/2019 ar fi trebuit să intre în vigoare în data de 1 septembrie 2021, cu excepția art. 86 alin.(2) lit.b), care TREBUIA să intre în vigoare în data de 1 septembrie 2020, adică fix cu un an înainte. Textul respectiv este cel „vinovat” de majorarea punctului de pensie de la 1442 la 1775 lei.
2. Pe data de 18 august 2020, cu două săptămâni înainte de intrarea în vigoare a acestei majorări cu cca 21% a pensiilor românilor, Orban „cel bun” emite o ordonanță de urgență, cu nr. 135/2020, prin care textul legal mai sus evocat este modificat, în sensul că punctul de pensie ESTE, de la data de 1 septembrie 2020, în valoare de 1442 lei. Deci, majorarea la 1775 lei este eliminată. Printr-o simplă ordonanță de urgență, niciodată aprobată de Parlament, Guvernul a răpit pensionarilor sume reprezentând cca 21% din pensia anterioară anului 2020, procent care ar fi putut acoperi măcar în parte rata enormă a inflației la produsele de bază din și de după pandemie. Și acest furt durează deja ce 3 ani.
3. Cîțu bagă și el capul în poză și, printr-o a doua ordonanță de urgență, cu nr. 8/2021, intrarea în vigoare a Legii nr.127/2019 este amânată pentru data de 1 septembrie 2023.
4. Un proiect de lege de aprobare a OUG nr.135/2020 abroga art. 42 din această OUG, mai precis, textul care elimina majorarea punctului de pensie de la 1442, la 1775 lei. Se revenea, deci, la forma inițială a art. 86 alin.(2) lit.b) din Legea nr.127/2019. Părea a se se fi făcut un dram de dreptate pensionarilor. Numai că:
5. Această lege A FOST ATACATĂ DE GUVERN la Curtea Constituțională. Așadar, guvernul acestei țări, care „luptă” cu pandemia, cu sărăcia, cu inechitățile sociale, care desființează pensiile speciale în 30 de zile (+ 30 ani... ) și care se ocupă atât de eficient de aziluri de bătrâni și de persoane cu dizabilități fizice sau mentale încât le închide pentru a nu se mai vedea fluviul de crime și hoții din sistem, se opune majorării cu 21% a pensiilor amărăștenilor; în același timp, reușește cumva să dea bani cu nemiluita pe seruri „imunizatoare”, armament, refugiați, ajutoare de stat pentru corporații, salarii exagerate în raport de merit în sistemul public, și sute de mii de posturi și zeci de agenții/autorități complet inutile.
6. Curtea Constituțională ADMITE sesizarea guvernului și declară neconstituțional acel proiect de lege care, timid, readucea în patrimoniul pensionarilor acea majorare de cca 21% a punctului de pensie. Este chiar prima decizie pronunțată în anul 2021, după o complicată perioadă de sărbători în care banii de pensie & salariu (30 de mii de amărâți de euro...) nu fuseseră suficienți pentru smeritele vacanțe în Bali. Decizia CCR nr.1/2021 👉se găsește în linkul👈 . Cu un argument de tip sofistic, CCR a spus că trecerea înapoi la punctul de pensie de 1775 lei s-ar fi putut întâmpla doar dacă OUG nr.135/2020 ar fi fost în întregime respinsă; or, proiectul legii de aprobare a abrogat un text al respectivei OUG„abrogarea modificării nu repune în vigoare norma juridică supusă modificării în redactarea sa anterioară acesteia” (știu, vi se pune mintea pe bigudiuri cu asemenea expresii, dar așa „vorbește” onorata curte).
7. Din ianuarie 2021 și până azi, acest proiect de lege este prin sertarele Parlamentului. Nu s-a obosit nimeni să repună legea de respingere a OUG nr.135/2020 în discuție, în ciuda dispoziției CCR.
Riscul major pentru securitatea circuitului juridic este acum ca Legea nr.127/2019 să intre în vigoare în data de 1 septembrie 2023, dar FĂRĂ modificarea punctului de pensie, pentru a ajunge, în sfârșit, la valoarea de 1775 lei.
DOAR DE AICI ÎNCOLO se poate vorbi de o majorare justă a pensiei, pentru a fi pusă în acord cu inflația.
Faptul că din ianuarie 2023 punctul de pensie este de 1785 lei nu înseamnă decât că s-a camuflat un furt.
Așa cum se poate observa, statul român și prostrocrații cinici care l-au ocupat se „luptă” de nu mai pot pentru pensiile românilor, numai că, deocamdată, au reușit doar să producă vorbe, hârtii și subiecte de „tocșou” la tv.
Ce pot face românii vizați de aceste majorări de pensii promise de legi inaplicabile?
Să dea în judecată statul, în procese colective.
Ordonanța de urgență nr.135/2020, cea care anulează majorarea pensiei, poate fi anulată în contencios administrativ, întrucât este anti-constituțională și încalcă și CEDO, conform căreia o „lege nu este lege în sensul Convenției dacă nu este clară”.
Odată cu atacarea acestei OUG la Curtea de apel, se pot cere despăgubiri, constând în suma samavolnic refuzată la plată în toată această perioadă de tergiversări (36 de luni), până la plata efectivă (probabil, încă 36 de luni).
Nu uitați să cereți, în condițiile art. 16 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, TOATE aceste despăgubiri și de la conducătorii guvernului, de la miniștri responsabili și de la șefii parlamentului din toată această perioadă.
În final, precizez că am pe rol o astfel de acțiune, în numele a cca 80 de pensionari. Procesul durează de peste doi ani ...
*lipsa de bani la buget nu este un motiv de amânare la plată (sau de anulare a obligației statului față de cetățeni), ci o probă a proastei administrări a banului public; pe de altă parte, pensiile sunt creanțe ale pensionarilor asupra sistemului public de pensii, pe care l-au alimentat în perioada de activitate (cu CAS), motiv pentru care nu se poate refuza plata unor părți din aceste creanțe pe motiv de lipsă de bani; dacă ar fi așa, înseamnă că și datoriile pe care le avem noi la bănci, la companiile de utilități, la fisc etc. ar putea fi refuzate/amânate la plată pe motiv de lipsă de bani ...

Lecționar - Săptămâna XII după Rusalii: Duminică:la Utrenie – Mt 28, 16-20, iar la Liturghie – 1Co 15, 1-11; Mt 19, 16-26.

Lecționar - Săptămâna XII după Rusalii: Duminică:la UtrenieMt 28, 16-20.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 28 Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

16 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
Mt 26:32 Mt 28:7 Mt 28:10 Mc 14:28 Mc 16:14 Lc 24:36-43 1Co 15:5

17 şi văzându-L, I s'au închinat, iar unii s'au îndoit.
Mc 16:14 Lc 24:36-43 Lc 24:52 1Co 15:5

18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s'a toată puterea în cer şi pe pământ.
Ps 8:6 Dn 7:14 Mt 11:27 Lc 4:6 Lc 10:22 In 3:35 In 13:3 In 17:2 Ef 1:20-22 Flp 2:9-10 Evr 2:5 Evr 2:8 1Ptr 3:22 Ap 17:14 Ap 19:16 :

19 Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
Is 9:1 Is 52:10 Is 60:4 Mt 24:14 Mc 16:15 Lc 24:47 FA 1:8 Rm 10:18 1Co 1:17 Col 1:23 1In 5:7 :

20 învăţându-le să păzească toate câte v'am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.
Ag 1:13 Mt 13:39 Mt 13:49 Mt 18:20 Mt 24:3 In 14:18 In 14:23

Lecționar - Săptămâna XII după Rusalii: Duminică: la Liturghie1Co 15, 1-11

Noul Testament

Epistola Întâi către Corinteni

Cap. 15 Învierea lui Hristos. Învierea morţilor. Cum vor învia trupurile.

1 Vă aduc însă aminte, fraţilor, de Evanghelia pe care v'am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi cu tărie,
Rm 1:16 1Co 11:2 Ga 1:11

2 prin care şi sunteţi mântuiţi dacă o ţineţi cu tărie aşa cum v'am binevestit-o eu; dacă nu, în zadar aţi crezut.
Rm 1:16

3 Căci înainte de toate v'am predat ceea ce şi eu am primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor,
Ps 21:6 Is 53:8-9 Dn 9:24 Za 13:7 Mt 26:24 1Co 2:2 1Tes 4:14

4 că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
Ps 15:10 Is 53:11 Os 6:2 Iona 2:1 Mt 12:19 Mt 12:40 Lc 24:34 In 20:9 FA 2:24-32 1Tes 4:14 2Tim 2:8 :

5 şi că i S'a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
Mt 28:7 Mt 28:16-17 Mc 16:14 Lc 24:34 Lc 24:36 In 20:19 In 21:1

6 după aceea S'a arătat în acelaşi timp la peste cinci sute de fraţi – dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au adormit –;

7 după aceea i S'a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor;
Lc 24:50

8 iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme b, mi S'a arătat şi mie.
FA 9:3-5 FA 9:27 1Co 9:1

9 Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli; nici nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
Pr 30:2 Mt 5:19 FA 8:3 FA 26:10 Ef 3:8 1Tim 1:13

10 Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, şi harul Său care este în mine n'a fost în zadar; dimpotrivă, m'am ostenit mai mult decât ei toţi – dar nu, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.
1Co 3:10 2Co 6:1 2Co 11:5 2Co 11:23 Ef 3:7-8 Flp 2:13 Col 1:29 1Tim 1:14

11 Prin urmare, ori că sunt eu, ori că sunt ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.

Lecționar - Săptămâna XII după Rusalii: Duminică: la LiturghieMt 19, 16-26.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 19 Despre desfacerea căsătoriei. Iisus binecuvintează copiii. Tânărul bogat.

16 Şi iată, un tânăr a venit la El şi I-a zis: „Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să am viaţă veşnică?“
Mt 19:29 Mc 10:17-30 Lc 10:25 Lc 18:18-30

17 Iar El a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile“.
Lv 18:5 Dt 6:25 Sir 15:15 Mc 10:17-30 Lc 10:28 Lc 18:18-30

18 El I-a zis: „Care?“ Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;
Ies 20:12-16 Dt 5:16-20 Mt 5:21 Mt 5:27 Mc 10:17-30 Lc 18:18-30 Iac 2:11 Rm 13:9

19 cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Ies 20:12 Ies 20:12-16 Dt 5:16-20 Lv 19:18 Mt 5:21 Mt 5:27 Mt 5:43 Mt 15:4 Mt 22:39 Mc 10:17-30 Lc 10:27 Lc 18:18-30 Rm 13:9 Ga 5:14 Iac 2:8 :

20 Tânărul I-a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?“
Mc 10:17-30 Lc 18:18-30

21 Iisus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie“.
Mt 6:20 Mc 2:14 Mc 10:17-30 Mc 14:5 Lc 12:33 Lc 18:18-30 In 12:5 FA 2:45 FA 4:34-37

22 Dar tânărul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuţii.
Ps 61:10 Mc 10:17-30 Lc 18:18-30

23 Iar Iisus a zis către ucenicii Săi: „Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor.
Pr 1:28 Mc 4:19 Mc 10:17-30 Lc 18:18-30

24 Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“.
Mc 4:19 Mc 10:17-30 Lc 18:18-30

25 Auzind acest cuvânt, ucenicii tare s'au mirat şi au zis: „Atunci, cine poate să se mântuiască?“...
Mc 10:17-30 Lc 18:18-30

26 Iar Iisus, privind drept la ei, le-a zis: „Aceasta e cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“.
Fc 18:14 Iov 42:2 Za 8:6 Mc 10:17-30 Lc 1:37 Lc 18:18-30