Sfânta Biserica Ortodoxă

duminică, 19 februarie 2023

Lecționar - La cutremur: Ps 27, 12; Ps 27, 1; Evr 12, 11-13, 25-27; Mt 8, 23-27.

Lecționar - La cutremur: Ps 27, 12; Ps 27, 1;

Psalmul 27
12. Mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; paşte-i pe ei şi-i ridică până în veac.

Psalmul 27
1. Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă.
1) Ps 87,4; 142,7
Lecționar - La cutremur: Evr 12, 11-13, 25-27;
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 12 ] Pilda de răbdare şi sfinţenie a lui Iisus Hristos Însuşi. Îndemnuri spre virtute.
11 Certarea, oricare ar fi ea, nu pare la'nceput că e spre bucurie, ci spre'ntristare; dar mai târziu, celor ce-au fost încercaţi b prin ea le pune'nainte roada cea paşnică a dreptăţii.
Iac 3:17-18

12 Pentru aceea, îndreptaţi-vă mâinile cele slăbite şi genunchii cei slăbănogiţi;
Iov 4:3 Is 35:3 Za 8:9 Ir 31:29

13 faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, aşa încât ceea ce e şchiop să nu calce-alături, ci mai degrabă să se vindece.
Pr 4:26 Ir 31:29

25 Vedeţi să nu-I întoarceţi spatele Celui ce grăieşte; că dacă n'au scăpat de pedeapsă aceia, care I-au întors spatele Celui ce prin cuvinte le aducea cerul pe pământ, cu atât mai mult noi, de ne vom îndepărta de Cel ce ne grăieşte chiar din ceruri;
Evr 2:1-2 Evr 10:28-29

26 al Cărui glas a cutremurat atunci pământul, iar acum a făgăduit, zicând: Încă o dată zdruncina-voi nu numai pământul, ci şi cerul.
Ies 19:18 Jd 5:4 Ps 67:8 Ag 2:7 Mt 24:35

27 Iar cuvintele încă o dată arată schimbarea celor zdruncinate, ca a unor lucruri făcute, spre a rămâne cele ce sunt de nezdruncinat.
Ps 101:26
Lecționar - La cutremur: Mt 8, 23-27.
[ NT ] Noul Testament
[ Mt ] Evanghelia după Matei
[ Cap. 8 ] Iisus vindecă un lepros, pe servul unui sutaş, pe soacra lui Petru şi pe alţi bolnavi; linişteşte furtuna de pe mare şi vindecă doi demonizaţi.
23 Şi intrând El în corabie, ucenicii Săi L-au urmat.
Mc 4:35-41 Lc 8:22-25

24 Şi, iată, furtună grea s'a făcut pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea.
Ps 43:23 Ps 106:25 Mc 4:35-41 Lc 8:22-25

25 Şi venind ucenicii la El, L-au trezit, zicându-I: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!“
Ps 43:23 2Par 20:12 Cant 8:7 Sir 1:27 Mt 14:30-32 Mc 4:35-41 Lc 8:22-25

26 Şi Iisus le-a zis: „De ce vă este frică, puţin-credincioşilor?“ Atunci S'a ridicat, a certat vânturile şi marea şi s'a făcut linişte mare.
Ps 64:7 Ps 88:9 Mt 14:30-32 Mc 4:35-41 Lc 8:22-25

27 Iar oamenii se mirau, zicând: „Cine este Acesta, că şi vânturile şi marea ascultă de El?...“.
Pr 30:4 Mc 4:35-41 Lc 8:22-25

Lecționar APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA LA MORȚI Luni: Ps 31, 12; Ps 31, 1; Rm 14, 5-9; In 5, 17-24.

 

Lecționar APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA LA MORȚI: Ps 31, 12; Ps 31, 1; Rm 14, 5-9; In 5, 17-24.

Psalmul 31

11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.

Ps 32, 1; 63, 10; 96, 12

Psalmul 31

1 Pe cel slab în credinţă primiţi-l fără să-i judecaţi gândurile a.

Rm 15:1 Rm 15:7 1Co 8:12

[ NT ] Noul Testament

[ Rm ] Epistola către Romani

[ Cap. 14 ] Să nu-l judeci pe aproapele tău. Să nu-i fii fratelui tău piatră de poticnire.

5 Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să-şi aibă'n minte deplina sa încredinţare.

Ga 4:10

6 Cel ce ţine ziua c, pentru Domnul o ţine; şi cel ce nu ţine ziua, pentru Domnul n'o ţine. Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, fiindcă-I mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu.
1Co 10:31 1Tim 4:4

7 Că nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine.
2Co 5:15 1Tes 5:10

8 Că dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.
Lc 20:38 Ga 2:20 1Tes 5:10

9 Căci pentru aceasta a trăit şi a murit şi a înviat d Hristos, ca El să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.
FA 17:31 2Co 5:15 1Tes 5:10

[ NT ] Noul Testament

[ In ] Evanghelia după Ioan

[ Cap. 5 ] Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Betezda. Iisus vorbeşte despre puterea Sa dumnezeiască.

17 Iar Iisus le-a răspuns: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez“.

In 9:4 In 14:10

18 Deci pentru aceasta căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.

Mt 12:14 Mt 14:5 Mt 26:4 Mc 14:1 In 7:1 In 7:25 In 8:37 In 8:40 In 10:30 In 10:33 In 11:53 Flp 2:6 :

19 Dar Iisus le-a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu-L va vedea pe Tatăl făcând; căci pe cele ce le face El, pe acestea şi Fiul asemenea le face.

Pr 8:30 In 5:30 In 8:28 In 9:4 In 12:49 In 14:10

20 Căci Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi lucruri mai mari decât acestea Îi va arăta, pentru ca voi să vă miraţi.

In 3:35 In 10:17 In 15:9 In 17:23-24

21 Că precum Tatăl îi învie pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce El voieşte.

In 11:25 Rm 4:17 Ef

22 Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului,

Mt 11:27 In 3:17 In 5:27 In 9:39 In 12:47 In 17:31 FA 17:31 Rm 2:16 2Tim 4:1 1Ptr 4:5 

23 pentru ca toţi să-L cinstească pe Fiul aşa cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu-L cinsteşte pe Fiul nu-L cinsteşte pe Tatăl Carele L-a trimis.

Lc 10:16 Flp 2:10-11 1In 2:23

24 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M'a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s'a mutat din moarte la viaţă.

In 3:15-16 In 3:18 In 8:51 In 12:44 1In 3:14

25 Adevăr, adevăr vă spun, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia.

Mc 5:41 Lc 7:14 Lc 8:54 In 5:28 In 11:43 Ef 5:14


Lecționar - APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA DE OBȘTE La un Ierarh : la Utrenie - In 10, 1-15 iar la Liturghie - Evr 7, 26-28; 8, 1-2; In 10, 9-16.

Lecționar - APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA DE OBȘTE La un Ierarh : la Utrenie - In 10, 1-15

[ NT ] Noul Testament

[ In ] Evanghelia după Ioan

[ Cap. 10 ] Iisus, Păstorul cel bun. Iisus respins de Iudei.

1 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar.

In 10:2 In 10:8

2 Dar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor.

Cant 2:8 In 10:1

3 Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.

4 Şi când pe toate ale lui le scoate afară, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă-i cunosc glasul.

In 10:27

5 Dar pe un străin ele nu-l urmează, ci fug de el, fiindcă ele nu cunosc glasul străinilor“.

6 Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n'au înţeles ce însemnau cele ce le grăia a.

Lc 18:34 In 12:16 In 16:25

7 A zis deci iarăşi Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt uşa oilor.

In 10:9

8 Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, iar oile nu i-au ascultat.

Ir 23:1-2 Ir 50:6 Iz 34:2-3 In 10:1

9 Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Ps 22:2 Ps 117:20 In 10:7 In 14:6

Lecționar - APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA DE OBȘTE La un Ierarh :la Liturghie - Evr 7, 26-28; 

[ NT ] Noul Testament

[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei

[ Cap. 7 ] Rânduiala preoţească a lui Melchisedec.

26 Un Arhiereu ca Acesta ne şi trebuia nouă: sfânt, lipsit de răutate, fără pată, osebit de cei păcătoşi şi devenit mai înalt decât cerurile,

Lc 1:35 Evr 3:1 Evr 4:14 Evr 6:20 Evr 8:1 Evr 9:11 1Ptr 2:22 1In 4:5

27 Care nu are nevoie, precum arhiereii, ca'n fiecare zi să aducă jertfe, întâi pentru propriile lui păcate şi apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o singură dată, aducându-Se jertfă pe Sine Însuşi.

Lv 9:7 Lv 11:15 Lv 16:6

28 Căci legea aşază arhierei oameni supuşi slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, care a venit mai târziu decât legea h, a aşezat un Fiu desăvârşit în veac.

Evr 5:1-2

Lecționar - APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA DE OBȘTE La un Ierarh :la Liturghie Evr 8, 1-2;

[ NT ] Noul Testament

[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei

[ Cap. 8 ] Arhiereul unui testament nou şi mai bun.

1 Dar lucrul cel mai de seamă'n cele spuse este acela că noi un astfel de Arhiereu avem, Care a şezut de-a dreapta tronului Slavei în ceruri,

Ps 46:8 Ps 109:1 Mt 22:44 Mc 16:19 FA 2:33 FA 2:34 FA 7:55 Ef 1:20 Col 3:1 Evr 1:3 Evr 3:1 Evr 4:14 Evr 6:20 Evr 7:26 Evr 9:11 Evr 10:12 Evr 12:2 :

2 slujitor al altarului şi al cortului celui adevărat a, pe care nu un om l-a ridicat, ci Dumnezeu.

Nm 24:6

Lecționar - APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA DE OBȘTE La un Ierarh : la Liturghie - In 10, 9-16.

[ NT ] Noul Testament

[ In ] Evanghelia după Ioan

[ Cap. 10 ] Iisus, Păstorul cel bun. Iisus respins de Iudei.

9 Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Ps 22:2 Ps 117:20 In 10:7 In 14:6

10 Furul nu vine decât să fure şi să'njunghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug s'o aibă b.

11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul său şi-l pune c pentru oi.

Ps 22:1 Ps 79:1 Is 40:11 Iz 34:12 Iz 34:15 Iz 34:23 Iz 34:31 Iz 37:24 Za 9:16 In 15:13 Evr 13:20 1Ptr 2:25 1Ptr 5:4 1In 3:16 Ap 7:17 

12 Dar simbriaşul şi cel ce nu este păstor şi cel ce nu este stăpân al oilor vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.

Ps 22:1 Za 11:16-17 Mt 7:15 Mt 10:16 FA 20:29 Tit 1:11

13 Iar simbriaşul fuge, fiindcă simbriaş este, şi nu de oi îi este lui aminte.

14 Eu sunt Păstorul cel bun, şi Mi le cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.

Ps 1:6 In 10:27 2Tim 2:19 Ap 7:17

15 Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, tot aşa Îl cunosc Eu pe Tatăl. Şi viaţa Mea Mi-o pun pentru oi.

Mt 11:27 Lc 10:22 In 15:13 1In 3:16

16 Şi alte oi am, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi glasul Mi-l vor auzi, şi va fi o turmă şi un păstor.

Is 11:12 Is 56:8 Iz 34:23 Iz 37:22 Os 2:1 Mi 2:12 In 3:35 In 5:20 In 11:52 Rm 11:25 Ef 4:5 1Ptr 2:25 :

Lecționar - Săptămâna a XXXV - a după Rusalii Luni: 1 In 2, 18-29; 3, 1-8; Mc 11, 1-11.

 Lecționar - Săptămâna a XXXV - a după Rusalii Luni: 1 In 2, 18-29;

[ NT ] Noul Testament

[ 1In ] Epistola Sobornicească întâia a Sfântului Apostol Ioan

[ Cap. 2 ] Hristos, Mijlocitorul nostru. Porunca cea nouă. Antihrist. Copii ai lui Dumnezeu.

18 Copiii mei, este ceasul de pe urmă; şi precum aţi auzit că vine Antihrist, aşa şi acum mulţi antihrişti s'au arătat: de aici cunoaştem noi că-i ceasul de pe urmă.

Dn 11:36 Mt 24:5 Mt 24:24 Lc 21:8 2Tes 2:8 1Tim 4:1 1Ptr 4:7 1In 4:1 1In 4:3 2In 1:7

19 Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre noi; că de-ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi. Dar aceasta, pentru ca să se arate că nu toţi sunt dintre noi.

FA 20:30 1Co 11:19

20 Iar voi, ungere aveţi de la Cel-Sfânt şi pe toate le ştiţi.

Ies 30:30 1Co 2:15 2Co 1:21 1In 2:27

21 V'am scris nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că-l ştiţi; şi ştiţi că din adevăr nu vine nici o minciună.

22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristos? Acela este antihrist, cel ce tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

1In 4:3 2In 1:7

23 Oricine-L tăgăduieşte pe Fiul, nu-L are nici pe Tatăl; cine-L mărturiseşte pe Fiul, Îl are şi pe Tatăl.

Mc 8:38 Lc 12:8-9 In 5:23 In 8:19 In 15:23 1In 4:15 1In 5:1 2In 1

24 Aşadar, ceea ce-aţi auzit de la'nceput, în voi să rămână; de va rămâne'n voi ceea ce aţi auzit de la'nceput, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl.
1In 2:7 2In 1:5

25 Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică.
In 3:15 In 6:40

26 Pe acestea vi le-am scris cu privire la cei ce vă amăgesc.

27 Cât despre voi, ungerea pe care-aţi primit-o de la El rămâne'ntru voi şi n'aveţi nevoie să vă înveţe cineva; dar de vreme ce ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi învăţătura aceasta este adevărată şi nu e minciună, aşa cum ea v'a învăţat, rămâneţi întru El.
Ies 30:30 Ir  31:34 In 14:26 In 16:13 2Co 1:21 Evr 8:11 1In 2:20

28 Şi acum, copilaşi, rămâneţi întru El, pentru ca atunci când El Se va arăta să avem îndrăznire c şi la venirea Lui să nu stăm ruşinaţi înainte-I d.
Mt 24:27 Mt 24:37 Mt 24:39 1In 3:21 1In 4:1

29 Dacă ştiţi că El este drept, cunoaşteţi că tot cel ce face dreptate este născut din El.
1In 3:7 1In 3:11

Lecționar - Săptămâna a XXXV - a după Rusalii Luni: 1 In 3, 1-8;

[ NT ] Noul Testament
[ 1In ] Epistola Sobornicească întâia a Sfântului Apostol Ioan
[ Cap. 3 ] Copii ai lui Dumnezeu (continuare). Iubiţi-vă unul pe altul! Încrederea în Dumnezeu.

1 Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca noi să ne numim fii ai lui Dumnezeu; şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte pe noi lumea: pentru că nu L-a cunoscut pe El.
Sol 2:16 In 1:12 In 16:3 1In 3:1

2 Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu; şi ce vom fi, încă nu s'a arătat. Ştim că, dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea pe El aşa cum este a.
Is 56:5 Mt 5:8 Lc 20:36 Rm 8:21 2Co 3:18 Flp 3:21 Col 3:4 Ap 22:4

3 Şi tot cel ce are această nădejde în El, se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este.
2Co 7:1

4 Tot cel ce săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi fărădelegea; păcatul e fărădelegea.
Mt 7:23 1In 5:17

5 Voi ştiţi că El S'a arătat ca să ridice păcatele, şi păcat în El nu este.
Is 53:9 In 1:29 In 8:46 2Co 5:21 Evr 4:15 Evr 7:26 Evr 9:14 1Ptr 1:19 1Ptr 2:22 1Ptr 2:24 1Ptr 3:18 1In 2:2 1In 4:10 

6 Tot cel ce rămâne întru El, nu păcătuieşte; tot cel ce păcătuieşte, nu L-a văzut şi nici nu L-a cunoscut.
Rm 6:2 Rm 6:14 2Co 6:14 1In 3:11

7 Copilaşilor, nimeni să nu vă amăgească; cel ce'nfăptuieşte dreptatea b este drept, aşa cum Acela drept este.
Iz 18:9 Rm 2:13 1In 2:29

8 Cel ce săvârşeşte păcatul e de la diavolul, pentru că diavolul încă de la'nceput păcătuieşte. Pentru aceasta S'a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să strice lucrurile c diavolului.
In 8:44 FA 13:10 Evr 2:14 2Ptr 2:4

Lecționar - Săptămâna a XXXV - a după Rusalii Luni: Mc 11, 1-11.
[ NT ] Noul Testament
[ Mc ] Evanghelia după Marcu
[ Cap. 11 ] Intrarea în Ierusalim. Smochinul blestemat. Alungarea vânzătorilor din templu. Puterea credinţei. Despre botezul lui Ioan şi autoritatea lui Iisus.

1 Şi când s'au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi din ucenicii Săi
Mt 21:1-3 Lc 19:29-31

2 şi le-a zis: „Mergeţi în satul care este în faţa voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care nici un om n'a şezut până acum. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l.
Mt 21:1-3 Lc 19:29-31

2 şi le-a zis: „Mergeţi în satul care este în faţa voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care nici un om n'a şezut până acum. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l.
Mt 21:1-3 Lc 19:29-31

4 Deci s'au dus şi au găsit mânzul legat la drum în faţa unei porţi şi l-au dezlegat.
Mt 21:6 Lc 19:32-34

5 Şi unii din cei ce şedeau acolo le-au zis: „Ce faceţi?, de ce dezlegaţi mânzul?“
Mt 21:6 Lc 19:32-34

6 Iar ei le-au răspuns aşa cum le spusese Iisus; şi aceia i-au lăsat.
Mt 21:6 Lc 19:32-34

7 Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe mânz şi Iisus a şezut deasupra.
Mt 21:7-10 Lc 19:35-38 In 12:14

8 Şi mulţi îşi aşterneau hainele'n cale, iar alţii aşterneau ramuri tăiate din câmp.
Mt 21:7-10 Lc 19:35-38 In 12:13

9 Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau în urmă strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!
Ps 117:26 Za 4:7 Mt 21:7-10 Mt 21:9 Mt 23:39 Lc 13:35 Lc 19:35-38 In 12:13

10 Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!“
Mt 21:7-10 Lc 1:32-33 Lc 19:35-38 FA 2:29

11 Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S'a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.
Mt 21:7-10 Lc 19:35-38 Mt 21:17

vineri, 17 februarie 2023

Avocat Elena Radu - Avocatii au pornit o petitie impotriva unui proiect de lege privind digitalizarea avocaturii!

Avocatii au pornit o petitie impotriva unui proiect de lege privind digitalizarea avocaturii (inregistrat la Senat sub nr. B46/2013 - Propunere legislativă privind serviciile profesionale efectuate de avocat în format electronic)
Prin el se incearca printre altele si introducerea portofelului digital la avocati.
Daca se voteaza proiectul asta de lege, ulterior vor depune altele si pentru restul cetatenilor. Au inceput cu avocatii si inteleg ca si cu notarii.
La mine pe pagina gasiti si opiniile altor colegi cu privire la implicatiile acestui proiect, daca devine lege, asupra dreptului la aparare al oricarui cetatean.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Dacă ești atacat de hackeri cu viruși, troieni, clone, falsuri adânci, trolli de fermă și alte animăluțe informatice care populează minunata și obligatoria lume digitală, ești obligat să oprești tot ce faci și să chemi serviciile secrete pentru a-ți intra în calculator și servere.

Dacă ești atacat de hackeri cu viruși, troieni, clone, falsuri adânci, trolli de fermă și alte animăluțe informatice care populează minunata și obligatoria lume digitală, ești obligat să oprești tot ce faci și să chemi serviciile secrete pentru a-ți intra în calculator și servere.

Ca să te apere de viruși, desigur. Nicidecum să te spioneze și să te manipuleze mai eficient și mai ieftin pe mai departe. Avem încredere maximă în serviciile secrete, care nici nu au teleghidat alegerile electorale, nici nu au furat voturi pentru cine trebuia, nici nu au mermelit & falsificat bazele de date din plandemie și de la referendum, nici nu s-au implicat în comerț, industrie, presă și justiție, nici nu dictează cum să se facă legile și “justiția”. De aceea, ne vom da toată libertatea pe mâna lor lungă și ocrotitoare. Achizițiile comerciale, ideologice și cognitive le vom face doar pe bază de cartelă și de indicații prețioase ale lucrătorului serviciilor de spionaj, anonimul nea Vasile de la sculărie sau don Toni de la ochiul, timpanul & double clickul. Nu mai fi nevoie ca achizitorul să deschidă ochii, ca să nu deschidă punga (caveat emptor). A gândi e obositor, a fi individual responsabil e strivitor. Supunerea și cenzura sunt, de fapt, libertate.

Cele de mai sus fac parte dintr-un proiect de lege al guvernului Ciucă, trecut prin Parlament ca gâsca prin apă. Doar USR și parlamentarii scăpătați ai lui Șică Orban au atacat legea la CCR, pentru intruziune gravă în viața intimă și privată și pentru încălcarea libertății personale - ceea ce este sarcastic, având în vedete halul mizerabil în care zișii politicieni de la mirabilele “partide” s-au comportat în plandemie la adresa drepturilor și libertăților.
Având în vedere și proiectul de lege “liberal” care modifică legea avocaturii pentru a pune această activitate (încă liberă și independentă) sub controlul total și exclusiv al serviciilor secrete, prin “protocoale de colaborare” UNBR - spioni & cerberi ai statului pro-fund, s-ar zice că suntem pe drumul cel bun. Închisoarea digitală va deveni atât de tiranică și intruzivă încât explozia socială revoluționară va veni de la sine. Comunismul a picat nu pentru că nu se făceau metrouri, baraje, căi ferate, autostrăzi și linii de transport energie și gaze sau pentru că nu era de lucru și nu erau case, gaz și lemne, ci pentru că lumea nu a mai suportat închisoarea și a detestat gardienii obtuzi ai acelui univers concentraționar.

miercuri, 15 februarie 2023

Avocat Elena Radu - E o caterinca proiectul de Lege privind serviciile profesionale efectuate de avocat în format electronic – dispare independenta și libertatea avocatului și secretul profesional

E o caterinca proiectul de Lege privind serviciile profesionale efectuate de avocat în format electronic – dispare independenta și libertatea avocatului și secretul profesional. Mai mult, avocații devin vârf de lance pentru introducerea portofelului digital în România, sub promisiunea oferirii unor gratuități și a confortului

Dacă nu știi ce înseamnă unele noțiuni de prin proiectul de lege ” Propunere legislativă privind serviciile profesionale efectuate de avocat în format electronic”, ce prevăd actele normative la care se face trimitere prin el și nu știi ce proiecte legislative sunt pe flux, poți să crezi că plouă cu beneficii pentru avocați.
Doar este an electoral la avocați (sunt alegeri pentru organele de conducere) și s-au gândit avocații parlamentari, împreună cu ministrul digitalizării Burduja să facă un proiect de lege cu dedicație pentru avocați să îi umble de bani, să le ofere confortul, astfel încât avocații să îi voteze drept mulțumire pe binefăcătorii lor (avocații parlamentari) ca membri în organele de conducere.
Dacă citim proiectul de lege de la cap la coadă, vedem următoarele:
1. Avocații și formele de exercitare a profesiei (cabinete, societăți de avocatura etc) devin eligibili la bani europeni prevăzuți în nu mai puțin de 7 capitole din PNRR.
Știți câți bani sunt prevăzuți în capitolele respective în PNRR? Destui, să tot fie.
Da, devin eligibili avocații, sunt și bani de păpat... mulți, dar mai e și Luluța.
Ce dosare penale se fac pe fondurile europene .... dacă ești fraier, te bagi în gura lupului. Când deranjezi, vine lupul să te întrebe ce îți mai face blana. Și unora li se mai duce cheful de apărare a intereselor clienților.
Sunt curioasă, dacă ar deveni lege acest proiect, câți avocați s-ar încumeta să acceseze fonduri din PNRR. Sau mai bine zis, câți ar fi dispuși să renunțe la independență pentru bani. Probabil unii care au trăit într-o bulă și nu știu ce se întâmplă în mediul înconjurător sau unii care cred că au spate și i-ar apăra prietenii la infinit.
Ba mai mult, prin proiectul acesta de lege se prevede că orice achiziție de echipamente IT (software și hardware) este cheltuială integral deductibilă, prin derogare de la Codul Fiscal.
Nu știu în ce constă derogarea de la Codul Fiscal, poate în cazul în care le achiziționezi astfel de bunuri dar nu le folosești tu ca avocat în exercitarea profesiei. Le cumperi și le faci cadou altora să le folosească. Poate chiar la prieteni, că cine împarte parte-și face și e prieten bun, trebuie recompensat.
Așa că uitându-mă eu la articolul 20 din proiectul acesta de lege, cu toate că pare că ar face un mare cadou avocaților, mi se pare mie așa .... că e mai mult o portiță băgată pentru sifonatul unor bani care vin de la UE.
Și-acum încep să înțeleg și de ce unii au sărit repede să susțină proiectul de lege invocând că l-ar dori avocații, în condițiile în care pe avocați nu i-a întrebat nimeni vreodată dacă vor un asemenea proiect de lege.
Deci, să fie bine ca să nu fie rău, să fie pace pe pământ și să mănânce și gura tuturor ceva.
2. Să continui cu beneficiile ... aparente:
a) Scapă avocații de griji. La mare, la soare, pe plaja, în vârf de munte, de oriunde își va putea avocatul desfășura profesia, fără griji.
Nu mai e condiționat de loc și timp, pentru că își poate exercita toată profesia în ”format electronic”.
Semnează și contractul cu clientul, oferă și consultanță, asistă și în instanță, depune și cereri, ridică și documente pentru client, desfășoară orice activitate în formă electronică.
Trai nenică, ce vă spuneam? De oriunde va putea face avocatul bani și va fi fericit ... aparent (și după aia, dacă pică avocatul în capcana și acceptă să devină lege proiectul acesta, aceeași fericire aparentă se va vinde și celorlalți cetățeni, că le spun avocații ce bine le-ar fi).
Dar, să vedem cât de bine le-ar fi avocaților.
Este acest confort care li se oferă așa ... degeaba?
Păi nu prea e, pentru că:
i) Nu desfășoară avocatul activitatea profesională în format electronic de capul lui.
ii) Întâi trebuie să fie autorizat de UNBR, să existe într-o listă a UNBR cu avocații autorizați să desfășoare activități profesionale în format electronic și să își desfășoare activitatea profesională numai prin intermediul portalului E-UNBR.
Dacă nu se conformează, avocatul suferă niște sancțiuni:
- disciplinare: dacă îndeplinește acte și proceduri avocațiale electronice, fără să respecte ce zice legea aceasta de s-ar adopta;
- penale (închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă): dacă efectuează activități specifice profesiei de avocat în format electronic, fără drept, adică neautorizat de UNBR în sensul acesta (că doar desfășurarea activității profesionale în format electronic se face în baza legii noi, Legea 51/995 doar o completează).
Oare o fi bine așa?
Că doar și acum mare parte din activități le poate face avocatul și electronic:
redactează acțiunea, băgă semnătura electronică, o trimite pe e-mail, gata activitatea electronică și nu îi mai trebuie niciun portal din acela securizat de ”băieți”. N-are treabă acum nici UNBR-ul , nici STI-ul, nici SRI-ul, nici ADR-ul, nimeni cu activitatea avocatului și nici de relația lui cu clientul, că doar este profesie liberă și independentă și mai trebuie să aibă și activitatea confidențială și să păstreze secretul profesional. Dar, se pare că unora le pute atâta independență și confidențialitate.
b) Primește avocatul gratis de de toate, dacă vrea:
- Semnătură electronică de la STS;
- acces gratuit și nelimitat la orice bază de date publică și la serviciile furnizate prin Platforma Națională de Interoperabilitate, în condițiile Legii nr. 242/2022, Legii nr. 179/2022 privind datele deschise şi reutilizarea informațiilor din sectorul public și a OUG nr. 89/2022 (cloud-ul guvernamental);
- identitate digitală generată prin Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală, denumită în continuare PSCID (care nu există prevăzută în nicio lege, a apărut într-un HG nr. 1606/28.12.2022 la ”și altele”);
Oare ce e gratis este bun sau o fi cu adevărat gratis?
Avocații ar trebui să știe cel mai bine că nu e nimic gratis pe lumea asta. Orice are un cost, cost care în situația dată ar cam fi: confidențialitatea și secretul corespondenței cu clientul, oferirea propriilor tale date personale atunci când vrea identitate digitală printr-o platforma digitală și vrea să fie într-o bază dintr-un cloud guvernamental.
Fără să bată la ochi și fără să se pună accent prea mare accent în proiectul de lege, se fac niște trimiteri la Regulamentul UE nr. 910/2014, de vreo 3 ori (”potrivit”, ”cu respectarea”, ”se completează” cu Regulamentul UE nr. 910/2014).
Regulamentul UE are putere de lege la nivel național, este direct aplicabil și obligatoriu și se aplică în forma în vigoare după fiecare modificare și completare.
Or, Regulamentul UE nr. 910/2014 tocmai este în procedură de modificare și completare la nivel UE.
La data de 03.06.2021, Comisia Europeană a depus în Parlamentul European ”Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 în ceea ce privește instituirea unui cadru pentru identitatea digitală europeană” nr. COM(2021) 281 final (https://secure.ipex.eu/.../082d29087b5998dd017b6371b2e545b3).
Or, această propunere de modificare a Regulamentului UE 910/2014 prevede tocmai INTRODUCEREA IDENTITĂȚII DIGITALE UNICE/PORTOFELUL DIGITAL.
c) Portalul E-UNBR prin intermediul căruia și-ar desfășura activitatea electronică avocații (pentru că este singurul cu privire la care acordă UNBR autorizare) poate să funcționeze, gratuit, cu ajutorul STS și SRI, aceștia oferind gratuit, la solicitarea UNBR, securitatea cibernetică a portalului E-UNBR (condițiile de asigurare a securității cibernetice se stabilesc prin convenție încheiată între UNBR și SRI), precum și sistemul de comunicații al portalului E-UNBR (condițiile de asigurare a sistemului de comunicații se stabilesc prin convenție încheiată între UNBR și STS).
In proiect, aparent, UNBR poate opta daca vrea ca SRI si STS sa îl ajute la securitatea sistemului de comunicații si securitatea cibernetica a portalului E-UNBR.
Numai că acea opțiune nu prea există în realitate, deoarece orice ar vrea UNBR să facă cu societăți private trebuie să își dea acordul prealabil ADR (Autoritatea de Digitalizare a României).
Așa că poate să îi spună ADR că nu îndeplinește niciun privat condițiile (sau soluția tehnică pe care a propus-o privatul nu îndeplinește condițiile). Astfel, singura opțiune ajunge să fie SRI și STS, că doar e gratis, nu?
Mai mult, ADR , SRI și STS pot să oprească oricând funcționarea portalului și implicit activitatea profesională a avocaților în sistem electronic.
În plus, toate Portalul E-UNBR trebuie să respecte principiul interoperabilității reglementat prin Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Portalului național de interoperabilitate și să fie apt de a se interconecta cu Portalul Național de Interoperabilitate, cu Registrul Național al Registrelor, precum și cu oricare alt sistem electronic național sau registru public de date necesar identificării clienților și exercitării profesiei.
Cu alte cuvinte, Portalul E-UNBR, indiferent daca se apelează sau nu inițial la gratuitatea oferită de SRI și STS trebuie creat în așa fel încât să fie funcțional cu identitatea digitală unică (portofelul digital).
Mai mult, oricum platformele, cloud-ul guvernamental, conform Legii nr. 242/2022 și OUG nr. 89/89 sunt ”gestionate” de ADR, SRI și STS. Adică, vrea nu vrea UNBR din start, tot bagă SRI -ul și STS-ul în activitatea profesională a avocatului.
La revedere independență, libertate și secret profesional al avocatului.
Drept urmare, în loc de concluzii, am câteva ÎNTREBĂRI:
Își vor vinde ei avocații libertatea, independența, secretul profesional, confidențialitatea pentru ”beneficiile” din proiectul acesta de lege?
Vor accepta ei avocații să fie vârf de lance pentru introducerea portofelului digital la nivel național în România?
Vor accepta ei avocații ca un astfel de proiect să devină lege?
Dacă răspunsurile sunt da, e cam șah-mat și pentru ei și pentru restul cetățenilor.
Dacă proiectul acesta devine lege, să nu plângă avocații după aceea că le-a dispărut obiectul muncii sau că sunt condiționați și nu își pot desfășura profesia și nu mai au din ce să trăiască.
💥👉PS: Pentru cetățeni👈💥
Vă aduceți aminte cum a fost cu certificatul vieții și cum voiau ei să îl facă obligatoriu prin lege?
Să vă reamintesc, dacă ați uitat:
👉1. întâi proiect de lege să fie obligatoriu numai la medici și asistenții sociali
👉2. apoi, proiect de lege să fie obligatoriu pentru toată lumea.
Exact așa încearcă să procedeze și acum cu portofelul digital/identitatea digitală unică: întâi o încearcă cu o profesie pe care poate nu o agreați, mai voalat că poate nu se prinde lumea.
👉Urmează apoi toată lumea. 👈
Iar de drept la apărare puteți să uitați. Nimeni nu va mai putea să-i deranjeze pe ai lu’ statul, iar ai lu’ statul vor face ce vor vrea cu noi toți.
Așa că ... ați face bine să militați pentru ca acest proiect de lege să nu fie votat de către Parlament.
Înca una: tot sistemul electoral este construit pe principiul locului de domiciliu. Prin OG nr. 12/2023 au prevazut ca ”începând cu data realizării condițiilor tehnice” (cu privire la ce nu se știe) pe cartea de identitate electronică nu se mai trece domiciliul. Așa că la alegeri, voturile vor putea fi alocate in circumscriptiile in care este nevoie să facă unii pragul electoral.