Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii ( Despre patima iubirii de averi )

 

Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii

( Despre patima iubirii de averi )

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61, 10)

Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, găsim învăţături în care se arată cît de greu şi amăgitor este păcatul iubirii de avuţii şi ce osîndă primesc cei ce îşi pun nădejdea în avuţii şi nu fac milostenie din averile lor, spre a cîştiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7); şi iarăşi: Fericit bărbatul care se îndură şi dă (Psalm 111, 5).

Una din învăţăturile Sfintei Scripturi care arată la cîtă orbire şi nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuţii, este şi pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina... (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rînduit Dumnezeu să rodească ţarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept şi îndurat, nu pedepseşte pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci aşteaptă îndreptarea lui şi voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), ci plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca şi ţarina acestui bogat să rodească cu îmbelşugare, ca văzînd mulţimea roadelor sale să-şi aducă aminte de cei săraci şi necăjiţi şi de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să cîştige şi el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare şi înfricoşată a Judecăţii celei de apoi.

Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicînd: "Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?" Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac şi necăjit văzîndu-se strîmtorat de lipsă, zice şi el: "Ce voi face că nu am cele de trebuinţă pentru mine, pentru soţie şi pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu ştiu ce să fac din cauza sărăciei mele".

Dar cîtă deosebire este între sărac şi acest bogat care zice: "Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?" Vedeţi, fraţilor, nedumerirea nedreaptă şi grija nebună?

Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală şi în inima lui frica lui Dumnezeu şi milostenia, el îndată ar fi zis în sine: "Slavă Preabunului Dumnezeu că şi anul acesta a rodit ţarina mea, ca să am de unde da şi altora care sînt săraci şi necăjiţi şi nu au cu ce trăi!"

Dar mintea acestui bogat nebun şi cu inima împietrită nu a cugetat că bogăţia nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) şi că Dumnezeu o dă cui voieşte (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-şi pună roadele sale (Luca 12, 17). Şi îndată a hotărît: Aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strînge acolo toate roadele mele (Luca 12, 18).

Iată, în ce chip şi-a dezlegat nedumerirea şi grija. Să strice hambarele şi să facă altele mai mari şi acolo să adune roadele ţarinei şi toate bunătăţile sale.

O, nebunie a omului. O, inimă nesăţioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cît bea apă cu atît mai tare însetează.

Aşa şi inima bogatului iubitor de avere, cu cît adună mai mult, cu atît pofteşte să aibă mai multă avere. Şi precum iadul nu se satură să primească suflete şi focul lemne, aşa fără de saţ este inima bogatului nemilostiv.

Inima bogatului nemilostiv şi iubitor de avere este foarte departe de dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului şi de judecata cea dreaptă şi preaînfricoşată a lui Dumnezeu care va arunca în osîndă veşnică pe cei nemilostivi.

Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: "Veniţi acum voi bogaţilor, plîngeţi şi vă tînguiţi de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mîncat moliile. Aurul şi argintul vostru a ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi vă va mînca trupurile ca focul. Aţi strîns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat ţarinele voastre, pe care voi le-aţi oprit strigă la cer şi strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).

Dar să revin la cuvîntul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-şi mărească hambarele, a zis: Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strînse pe mulţi ani. Odihneşte-te, mănîncă, bea şi te veseleşte. Iată, fraţilor, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gîndeşte că va muri şi toate cîte a adunat vor rămîne, nu gîndeşte că este trecător şi străin pe acest pămînt. Nu gîndeşte că este dator, din toate cîte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiţi şi săraci, ci cugeta să bea şi să se veselească din cele ce a adunat în cît mai mulţi ani. O, bogatule fără de minte! De unde ştii că tu vei trăi mulţi ani? Cine ţi-a spus că vei trăi pînă mîine dimineaţă? Cine te-a făcut pe tine stăpîn pe viaţa ta? N-ai auzit pe Duhul Sfînt, zicînd: Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec (Psalm 143, 4).

Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea şi inima la avuţiile sale? Dumnezeu i-a zis: Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine. În care noapte? În aceea în care în mintea şi inima omului lacom şi nesăţios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vîrtos să le mustraţi (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea şi inima bogatului robit de avuţii, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea şi inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.

Iubiţi credincioşi,

Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric şi o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină şi locuieşte în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfîntul Apostol Pavel ne porunceşte, zicînd: Ca fii ai lumini să umblaţi (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea şi ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiţi cu mintea şi cu inima de patimi şi de averi.

Marele Apostol şi Evanghelist Ioan ne învaţă că: Cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea şi inima bogatului despre care ne vorbeşte Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de azi. Să ne păzim, fraţii mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenţia noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sîrguinţă la spovedanie şi la pocăinţă cu multe lacrimi, spre a dobîndi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cînd ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).

Să nu zăbovim în noaptea păcatelor şi în robia grijilor pămînteşti ca nu cumva să ni se zică şi nouă că în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre (Luca 12, 20). Aţi auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adîncul nopţii păcatului din cauza iubirii lui de averi şi de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viaţă decît a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriţi şi nemilostivi cu inima şi a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beţii şi de toate plăcerile veacului de acum care sînt deşertăciune şi moarte.

Să auzim şi pe Solomon care adevereşte acest lucru, zicînd: Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini şi livezi şi am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-însele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi şi slujnice şi robi, am avut şi cirezi şi turme multe de oi, am avut mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint şi aur şi avuţiile împăraţilor şi ale ţărilor... şi tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dînşii şi nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare (Ecclesiastul 2, 4-10). Şi care a fost rezultatul acestei bogăţii şi desfătări? Iată care: Mi-am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sînt deşărtăciune şi vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Aşa ar trebui să cugete toţi cei bogaţi şi plini de avuţii, care-şi cheltuiesc averile lor în petreceri, în beţii, în dezmierdările trupului şi în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.

Iubiţi credincioşi,

Cîtă dreptate are cel ce a zis: "Toate sînt mai neputincioase decît umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înşelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă". Şi iarăşi: "Cînd dobîndim lumea, în groapă ne sălăşluim", zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La fel încheie şi Domnul în Evanghelia de astăzi: Aşa este cel ce îşi strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte (Luca 12, 21).

Aşadar, tot cel ce adună averi şi se leagă cu mintea şi cu inima a de banii săi, de averile sale şi de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte, ci în prăpastia iubirii de bani şi a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veşnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani şi averi, iar la milostenie nu se gîndeşte, unul ca acela din zi în zi îşi măreşte povara sufletului său, îşi măreşte prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu şi mai adînc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.

Să ştim şi aceasta că nu toată bogăţia este spre osîndă. Că cel ce adună cu dreptate bani şi averi, dar nu-şi lipeşte inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci şi face multe milostenii, unul ca acela se mîntuieşte mai uşor decît cel sărac care cîrteşte şi se lipeşte cu mintea şi inima de puţinele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogaţi evlavioşi, dregători de ţări şi chiar sfinţi care aveau avuţii, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioşi şi milostivi, pe mulţi săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici şi mînăstiri, case de oaspeţi, spitale. Astfel, pentru milostenia şi iubirea lor de Dumnezeu şi de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu, ci întrebuinţarea ei rea şi robirea inimii şi a minţii noastre de cele materiale şi de plăceri.

Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat şi stăpîn pe averi. Toţi sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiţi în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinţei, în viaţa curată, în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie şi în iubirea aproapelui. Înaintaşii şi părinţii noştri de demult aveau averi puţine şi copii mulţi dar aveau şi credinţă multă. Ei făceau toate cu rugăciune şi mulţumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede şi ştie inimile noastre. Ei îşi împărţeau puţinele averi în trei părţi. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou şi pe la mînăstiri ca să fie pomeniţi toată viaţa. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci şi suferinzi ca să se roage pentru ei.

Aşa să facem şi noi, fraţii mei. Din puţinul cît îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreţinerea familiei, a copiilor, a vieţii pămînteşti. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară şi se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfînta Liturghie şi ne ajută la mîntuire. A treia parte, fie şi cît de puţin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi şi pentru pomenirea morţilor, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, şi vom avea mare plată. Aveţi grijă să nu cheltuiţi banii din puţina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mîncăruri alese, pe distracţii rele şi beţii, că prin aceasta ne adunăm osîndă sigură.

Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint şi de tot păcatul, ca să ne îmbogăţim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Să nu mă părăsești (24 aprilie 2021)

 

Never Let Me Go KAZUO ISHIGURO

Am un text lung, pe care l-am scris, la finalul lunii aprilie, sub un puternic impact emoțional, text pe care l-am redescoperit azi. Vreau să vi-l împărtășesc. Apare și pe pagina mea principală, dar a trecut neobservat. Dacă e prea lung, puteți să îl citiți pe bucăți - de aceea l-am și împărțit în trei. E important. E despre un viitor imediat distopic, sumbru. E despre drepturile și libertățile lui homo sapines, dar mai ales despre ceea ce mai înseamnă azi homo sapiens și despre ceea ce riscă să devină sub impactul planurilor criminale ale demenților mesianici care ne controlează și ne supun. E despre nesupunere.

Să nu mă părăsești

(24 aprilie 2021)

(I)

Mi se întâmplă des să scriu despre impactul emoțional pe care îl resimt și despre concluziile pe care le extrag ori despre frânturile de idei care îmi râmân după ce am lăsat cîteva zile să treacă de la citirea unei cărți. Știu că arta romancierului consistă și în manipularea emoționalității cititorului, în modul în care reușește să trezească simpatii, antipatii sau, mai ales, empatii cu personajele. Dar narațiunea este cel mai bun mod de a relata istoria și adevărul, tocmai pentru că înlănțuie întâmplări, evenimente și personaje într-un fluid, mai mult sau mai puțin sinuos, care are sens și care are tâlc. Narațiunea nu este, în primul rînd, despre informație, ci despre formare, despre emoționalitate și mituri fondatoare. Iar unele narațiuni sunt avertismente profetice care se împlinesc prin simplul fapt că sunt rostite. Distopiile au această aptitudine „magică” – realitatea are tendința ciudată de a li se adapta, de cele mai multe ori incomplet, dar uneori înspăimântător de exact și complet.

Are această aptitudine terifiantă romanul Să nu mă părăsești (Never let me go, în original), publicat de Kazuo Ishiguro, în anul 2006. Ediția în limba română a fost publicată la editura Polirom, București, în 2017. Autorul a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 2017, în același an în care oamenii de „știință” reușiseră să creeze prima moleculă de ADN artificial și prima celulă hibridă de om-șoarece.

Pe scurt, povestea are în centru două ființe create prin dublarea genetică a unor oameni în carne și oase. Într-o sumbră societate britanică, locul geografic unde în anul 1995 a fost realizată prima clonă a unei ființe vii (celebra oaie Dolly), știința a ajuns la „reușita” creării în eprubetă a unor ființe care repetă modelul genetic al unor persoane umane propriu-zise. Deși arată exact ca oamenii, aceste ființe sunt crescute, până la 16 ani, în diverse facilități de tipul școlilor sau internatelor de orfani. După această vârstă, sunt mutate în alte facilități, unde sunt pregătite pentru scopul cu care au fost create – donarea de organe, pentru a fi transplantate oamenilor obișnuiți. Pe perioada în care se întâmplă donațiile (toate organele transplantabile sunt menite „donării”), unele astfel de ființe sunt „îngrijitori”, având sarcina să îi țină în viață și cu organele transplantabile intacte până la ultima donație, care omoară donatorul. Evident, după ce le vine rândul, „îngrijitorii” devin „donatori”, înscriindu-se pe panta inevitabilă a morții ca urmare a recoltării finale a organelor vitale.

Toate aceste ființe sunt „produse” aflate în proprietatea creatorilor sistemului. Sunt recolta, sunt rezerva (stocul) de organe. Nu se pot reproduce, nu pot evada, nu pot evita donarea de organe, care se realizează pe viu, în facilități speciale.

Într-un pasaj scurt al cărții (p.333-334) se arată că oamenii obișnuiți au fost convinși că aceste organe sunt create cumva în laborator și nu recoltate de la ființe vii, care ar putea avea suflet și identitate. Într-un trecut incert al acelei societăți distopice, unii inițiați au încercat să dezvăluie adevărul și să facă în așa fel încăt societatea să le accepte pe clone ca pe niște oameni propriu-ziși, numai că marii sponsori comerciali ai recoltei au impus tăcerea, prin (amenințarea cu) retragerea finanțării, fără de care clonele ar fi fost condamnate la „traiul” în șepteluri, ca vitele sau oile crescute pentru carne. Lumea a fost convinsă că bolile incurabile – cancer, boli neurologice, boli de inimă – nu pot fi neutralizate decât utilizând această recoltă de organe. Din momentul în care omul de rând a fost făcut să creadă că mama, fiica, soțul, iubitul, pot fi salvați utilizând această recoltă, nimeni nu a mai putut pune problema revenirii la vechea condiție umană, smerită, vulnerabilă, perisabilă. Lumea a preferat să treacă sub tăcere această barbarie și a cotinuat să consume organe recoltate de la clone.

[notă intermediară – când lumea a fost convinsă că fără măști, ne ucidem între noi prin simpla prezență fizică, s-a supus, chit că ulterior s-a probat că masca nu numai că nu protejează, dar este chiar nocivă; când lumea s-a convins că libertatea nu va fi recăpătată decât dacă toată lumea se lasă înțepată cu experimentele de manipulare genetică, s-a supus și a cerut „autorităților” introducerea certificatelor/pașapoartelor de libertate, bazate pe înțepare; aproape nimeni nu s-a mai întrebat cum de libertatea, starea normală a omului rational, s-a transformat, într-un singur an, în stare de excepție, care are nevoie de aprobare de la stăpânire … ]

În carte se spune, en passant, că unii s-au întrebat, totuși, dacă nu cumva aceste ființe rezultate din clonare au, totuși, suflet (nu este vorba de răsuflare, de durere, de suferință, prezente la orice ființă simțitoare, ci de reflexia în alte ființe, în alți oameni, de iubire, compasiune și memorie) și, deci, identitate, dacă nu cumva sunt persoane care au aceleași drepturi ca și oamenii normali, „naturali”. De aceea, în școală, i-au învățat cam aceleași lucruri pe care le învățam și noi și, în plus, i-au stimulat să fie artiști, să materializeze trăirile lor umane în opere care să reflecte sufletul.

Cei doi protagoniști ai cărții chiar se încred în această idee și se îndragostesc. Împreună cu ceilalți, își creează mitul că, dacă arta lor este realmente bună, iar dragostea lor este adevărată, ar putea cumva să obțină o „amânare”, adică o perioadă de trei ani în care să fie împreună, la adăpost de finalul ineluctabil, pe masa de operație, unde vor fi goliți de organe și uciși, întru siguranța și sănătatea noastră, a oamenilor de omenie.

Este, însă, o simplă amăgire – cei doi acceptă cu stoicism adevărul. Dar scena cea mai emoționantă și terifiantă este aceea în care fetița de 8 ani care a devenit femeia din cuplul clonelor îndrăgostite dansa cu o pernă în brațe, imaginându-și că este o femeie cu un copil în brațe, un copil pe care nu ar fi trebuit să îl aibă niciodată. Din întâmplare, scena este văzută de Madame (una dintre educatoarele umane ale clonelor), care izbucnește într-un plâns amar. Madame vede, însă, în această scenă altceva – o fetiță, simbolul inocenței, care ține în brațe o lume, lumea veche, lumea blândă, lumea înlocuită deja de știința aspră, dură ca un bisturiu, și care îi cânta ca unui muribund „să nu mă părăsești, să nu mă părăsești”.

(II)

Potrivit unei legende iudaice, golemul este o ființă vie antropomorfă creată în întregime din materie neînsuflețită (de obicei, piatră și lut), un automaton creat de rabinul unei comunități pentru a-i proteja pe membri de persecuții. Golemul este o entitate cu o formă brută, o creatură incompletă, embrionică (potențială), fără individualitate proprie. Deși este antropomorf, golemul este lipsit de atribute și de însușiri care să îl poată califica drept persoană. Golemul este evocat în Biblie prin sintagma “plod fără chip”, ceea ce semnifică precaritatea, incompletitudinea sa ca ființă cu individualitate proprie. În folclorul medieval evreiesc cuvântului „golem” i s-a adăugat și înțelesul de om artificial, creat prin magie.

Există numeroase povești diferite ale modului în care un golem este adus la viață și apoi controlat. Există, de asemenea, un ritual special prin intermediul căruia golemul devenit primejdios poate fi distrus de autor (de vreme ce golemul nu este o ființă umană, distrugerea sa nu este considerată crimă). În linii mari, dacă golemului i se șterge numele sacru înscris pe frunte, este neutralizat.

Cea mai cunoscută poveste despre golem a fost scrisă de Judah Loew ben Bezalel, un rabin din Praga sfârșitului de secol al XVI-lea. Împăratul Rudolf al II-lea al Boemiei, un creștin exaltat și mistic, care practica alchimia și arheologia, ajunsese să îi persecute pe evreii din Praga. Golemul din povestea lui Loew (subiectul romanului Golem, scris în 1914 de scriitorul austriac Gustav Meyrink) este consecința temerilor oamenilor și depozitarul speranțelor lor de salvare, un recipient comun al emoțiilor și stereotipurilor lor, adică o creatură comună, colectivă, fără individualitate și însușiri proprii, menită să îi apere de persecuțiile antisemite, sub controlul rabinului, dar și cu aptitudinea de a-i vătăma, prin dobândirea accidentală a independenței de acțiune. Golemul din Praga a devenit independent pentru că creatorului i-a fost din ce în ce mai dificil să îl „programeze”. Rabinul care l-a creat a fost nevoit să îl distrugă.

În societatea „noastră” modernă, golemii sunt printre noi. Sunt golemi tehnologici sau sanitari pe care oamenii de știință „aproape magicieni” îi creează pentru confortul nostru (slogan consumerist) sau pentru siguranța noastră (slogan nazist) și care pot deveni independenți, fiind cu mult mai riscanți decât golemul din Praga, pentru că își pot crea propria identitate și voință, pot căpăta răutate sau nebunie și își pot trăda creatorii. Cu mult mai grav este că noii golemi informatici pot ajunge pe mâna unor controlori nebuni, care ar putea dispune de prea multă putere asupra noastră, în căutarea amortalității lor.

Ray Kurzweil, gurul scientolog de la Google și, în același timp, unul dintre cei mai cunoscuți transhumaniști, susține că trendurile tehnice și științifice urmează curbe exponențiale de evoluție și că acum am fi la apogeul acestui trend exponențial. Așa că, „filosofia” de bază a celui ce tinde la amortalitate este aceea de a trăi azi și de a rămâne în viață suficient timp, în așa fel încât această dinamică să îl prindă din urmă și să îl depășească – și nu va mai muri. Pe scurt, cam asta este explicația faptului că ultramiliardarii din IT și Pharma susțin cu atâta ardoare „lupta” contra pandemiei, serurile genetice, antinatalismul și infertilitatea indusă prin virus. Acești copii țicniți ai lumii noastre vor, pur și simplu, să își prelungească la nesfârșit patetica și insipida lor viață, utilizând munții de miliarde, acumulați din suferința și supunerea noastră, și jucăriile lor informatice globale, inevitabile.

(III)

Genetica a mers atât de departe încât a ajuns să creeze, la propriu, ADN artificial, pe baza căruia s-au sintetizat celule de șoarece . S-a întâmplat în 2017, la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) și la Institutul J. Craig Venter (Maryland, SUA). În același an s-au realizat celule hibrid om-animal, iar anunțul “minunatei” realizări s-a făcut în uralele comunității științifice .

Calea către clonarea umană este acum larg deschisă – în decurs de 15-20 de ani de la aceste „reușite” a geneticienilor-magicieni vor putea fi depășite atât dilemele etice ale clonării umane (încă interzisă de Convenția de la Oviedo din 1998, la care, culmea, SUA nu este parte), cât și starea actuală de insuficiență a tehnologiei necesare.

Clonele umane vor avea, cel mai probabil, un statut juridic inferior persoanei umane, de vreme ce li se vor putea recolta organe fără consimțământul lor și fără teama de a le răni sau ucide, în interesul “superior” al sănătății publice.

Clonarea umană va putea ridica, în plus, probleme insolubile de identitate a genomului uman și de încadrare în istorie a unor ființe rezultate din clonare, cu totul diferite de homo sapiens. Pur și simplu, CEDO și celelalte instrumente juridice internaționale referitoare la drepturile omului vor trebui modificate, pentru a declara ca fundamental și inviolabil dreptul la identitatea genomului uman.

Genetica finanțată de mogulii IT nu este despre stârpirea bolilor ereditare și nici despre programarea copilului perfect, blond și cu ochi albaștri. Țelul real al geneticii sponsorizate de acești magicieni nebuni este amortalitatea .

Să nu mori înainte de singularitate, înainte de momentul în care tehnologia va permite amortalitatea – acesta este esențialul pentru acești iresponsabili aspiranți la amortalitate.

Promotorii transhumanismului se deosebesc fundamental de alchimiști și de mistici, care căutau nemurirea prin mijloace smerite, ascetice, sufletești.

Adolescenții întârziați care țintesc azi amortalitatea sunt convinși că o vor obține cu bani. Averile mari necesare pentru a cumpăra amortalitatea nu sunt la îndemâna oricui. Dacă acest proiect nebunesc și satanic va reuși, „norocoșii” plini de bogății la momentul singularității vor putea să își ducă sau să își repete viețile la nesfârșit, iar cei lipsiți de șansă vor fi sortiți diverselor experimente sau planuri eugenice, așa cum a fost pandemia anilor 2020 - 2021.

Dar amortalitatea, mai ales cea obținută cu bani, este cel mai greu păcat dintre toate și aduce cu el cea mai grea pedeapsă posibilă, cea mai cumplită damnațiune – singurătatea și ruperea de trecut și de viitor. În serialul distopic de pe Netflix, Carbon modificat, clonele umane sunt create pentru a deveni recipiente ale conștiinței unor persoane, care au și banii necesari, și intenția de a trăi multe sute de ani. Conștiința bogătașilor este stocată virtual, pe recipiente multiple și securizate, astfel că, în cazul în care un astfel de doppelgänger ar fi ucis, un altul ar putea fi utilizat pentru a-l readuce la viață pe „proprietar”, prin reîncărcarea acestei conștiințe în memoria clonei. Industrii întregi sunt dedicate fabricării acestor clone. Bogații își pot schimba corpul ca pe un simplu accesoriu. Oamenii obișnuiți fie mor ca oameni obișnuiți, neavând bani de clone, fie ajung să achiziționeze una sau două clone, mai mult de pe piața neagră. Interesant este că bogătașii ajung la saturație și redundanță tot repetând la nesfârșit acest ciclu al reîncarnărilor. Sunt niște nemuritori singuri, plictisiți, care nu mai găsesc niciun sens al vieții. A trăi mereu, a trăi suplimentar, nu mai reprezintă nicio valoare. Toată bogăția acumulată se întoarce împotriva iresponsabililor care își cumpără amortalitatea.

La final, am un mesaj către lumea veche, lumea așa cum a fost lăsată de Dumnezeu – să nu mă părăsești.

Avocat Gheorghe Piperea - România Nesupusă

Avocat Gheorghe Piperea - În ultimele zile, demisul guvern Cîțu s-a împrumutat la bănci cu incredibila dobândă de 4,93% pe an!

 

În ultimele zile, demisul guvern Cîțu s-a împrumutat la bănci cu incredibila dobândă de 4,93% pe an. Este de 100 de ori mai mare decât dobânzile cu care se împrumută Franța și de zeci de ori mai mare decât dobânzile cu care se împrumută Bulgaria și Grecia, țări într-o situație financiară mult mai gravă decât cea a României și cu PIB-uri mai mici.

Suma „colectată” de la bănci, în ultimele două zile, este de 800 de milioane de lei - un „mizilic” în raport de cele 300 de miliarde de lei împrumutate de Cîțu în ultimii doi ani. Dar, în condițiile în care BNR pompează lichidități în băncile comerciale cu dobândă de 1,5%, nu poți să nu te gândești dacă nu cumva banii de la BNR se regăsesc în aceste împrumuturi, dar cu 3,5 puncte procentuale mai scumpi (adică, mai mult cu 350%...). Mai mult chiar, nu poți să nu te gândești cine face vagoane de bani din comisioanele de aranjament ale acestor credite...

Cel mai grav lucru este, însă, altul.

Cîțu a fost demis de Parlament. El nu mai este premierul României, membrii „echipei” sale nu mai sunt miniștri, iar entitatea care ocupă fără drept Palatul Victoriei nu mai are alte atribuții decât să gestioneze treburile publice curente. Cel mult, poate schimba becuri pe acolo sau strânge frunzele de toamnă. A contracta noi și noi împrumuturi, cu dobânzi astronomice, nu înseamnă nicidecum treburi publice curente.

Tehnic vorbind, Cîțu și ai săi nu mai sunt reprezentanții Statului român.

Lipsa unei împuterniciri sau depășirea puterilor conferite nu produce efecte între reprezentat și terțul co-contractat (art. 1309 allin.1 Cciv). Dacă terțul co-contractant are dubii în privința puterii de reprezentare a celui cu care urmează să contracteze, îi poate cere să prezinte dovada acestei puteri, adică, împuternicirea (art. 1302 Cciv).

În mod evident, în contractele de împrumut pe care „guvernul” le face cu băncile comerciale, reprezentatul este Statul român, terțul co-contractant fiind banca împrumutătoare.

Are „guvernul” Cîțu împuternicire? Evident că nu.

Poate „ministrul” Vîlceanu să mai continue să subjuge Statul român în contracte de credit cu dobânzi de 4,93% pe an? Evident că nu.

Știau băncile că_Cîțu nu mai e premier, iar Vlăsceanu nu mai e ministru de finanțe? Evident că da.

Rezultă de aici că toate aceste împrumuturi sunt inopozabile Statului român, deci, nouă, cetățenilor plătitori de taxe și impozite, actuali sau viitori. Toate aceste împrumuturi sunt, în plus, nule absolut, pentru fraudă la lege și cauză ilicită. Orice persoană interesată poate cere și obține în instanță această nulitate, cu repunerea părților în situația anterioară.

Una dintre legile care ar putea fi promovate ca inițiativă cetățenească, de către grupul România Nesupusă, ar putea fi obligarea guvernului la trecerea prin Parlament, pentru avizarea și transparentizarea destinației și a costurilor, a tuturor acelor împrumuturi care, într-un an, cumulat, depășesc un plafon de 5% din totalul veniturilor bugetare. Dar acum nu este timp de o astfel de inițiativă. Și nu mai este timp nici de teorie.

Ce se poate face?

(i) un mega-denunț penal contra celor care au perfectat asemenea împrumuturi înrobitoare, denunț semnat și asumat de mulți;

(ii) un proces colectiv, de tip class-action, pentru nulitatea acestor împrumuturi semnate de persoane care nu mai au calitatea de reprezentanți ai Statului român, nulitate constând în fraudă la lege și cauză ilicită.

Înainte de a spune un „nu” hotărât acestei idei, gândiți-vă.

Să zicem că ați plecat de acasă, la muncă, în străinătate, și ați lăsat casa în grija unui administrator de bunuri - dacă această casă ar fi dezmembrată, distrusă, adusă în stare insalubră sau incendiată de un administrator beat sau drogat, l-ați lăsa în continuare să facă împrumuturi pentru a repara casa, știind că vă va fura și mai mult, eventual sub cuvânt că e inundație sau incendiu și criza trebuie mai întâi înlăturată și apoi „reparată” juridic? Nota bene - inundația sau incendiul au putut fi cauzate de bețivul/drogatul administrator?

Dacă ați avea o întreprindere, pentru gestiunea căreia ați fi numit, dintr-o regretabilă eroare, un administrator, și ați ajunge, într-un final glorios, să îl demiteți pentru că este bețiv/drogat, impostor, mincinos patologic și hoț, l-ați lăsa în continuare să vă îndatoreze și mai mult întreprinderea, ca să fiți siguri că o duce în faliment?

PS Cu sau fără participare populară la aceste două demersuri, ele vor fi curând demarate, pentru că am deja doi reclamanți, care spun că își asumă și semnăturile, și costurile per capita ale procesului (mă refer, în special, la onorariile avocaților băncilor, care ar putea fi puse în sarcina reclamanților în caz de eșec al procesului).

Avocat Gheorghe Piperea România Nesupusă

Stiati ca in urma cu 103 de ani, pe 23 noiembrie 1918, decola de la Mărgineni (lângă Bacău, Moldova), un avion cu importantele acte ale Unirii

 

Stiati ca in urma cu 103 de ani, pe 23 noiembrie 1918, decola de la Mărgineni (lângă Bacău, Moldova), un avion cu importantele acte ale Unirii

 În acele timpuri tulburi la Bacău era Comandamentul Statului Major, condus de generalul Averescu.

Actele pentru realizarea Marii Uniri trebuiau duse în deplină siguranţă spre Blaj (Transilvania) şi de acolo la Alba Iulia.

La o săptămână după efectuarea zborului s-a realizat Marea Unire din 1918. Zborul peste Carpaţi a fost crucial şi poate istoria noastră ar fi fost uşor diferită dacă avionul nu ajungea la Blaj.

Pilotul urma sa transporte si un pasager, acesta din urma oferind toate detaliile misiunile dupa ce va ajunge la terenul de zbor. Afland de ordin, pilotii se ofera voluntari pentru misiune, desi nu stiau ce anume presupunea aceasta in afara zborului catre Blaj. Este selectat locotenentul Vasile Niculescu, din Escadrila de observatie F4, cel consiederat un adevarat specialist in aterizari scurte in cadrul Grupului 1. De asemenea, locotenentul Niculescu stia si traseul, el zburand in Transilvania si cu un an inainte pentru a lansa manifeste.

In noiembrie 1918, zborul peste Carpati avea sa fie unul care va forta imposibilul. Fiind un inceput de iarna geros, avionul si cei de la bordul sau trebuiau sa dea totul. Asa se face ca mecanicii Grupului 1 au inceput imediat pregatirile. A fost ales pentru misiune avionul Farman 40 cu numarul 3.240, care a intrat imediat in revizie si a primit un rezervor suplimentar de combustibil pentru a putea ajunge la Blaj. A pierdut in schimb armamentul, fiind practic fara aparare in fata unui inamic ce-ar putea aparea in drumul sau.

Pasagerul lui Niculescu urma sa fie capitanul Victor Precup, unul dintre emisarii transilvaneni, care a reusit sa ajunga cu cateva zile inainte la Iasi. Acesta avea o servieta cu documente, iar in avion au mai fost urcate cantitati destul de mari de manifeste ce urmau sa fie lansate peste Blaj si peste alte localitati din Transilvania. Cei doi oameni aflati la bordul avionului au primit combinezoane de piele imblanite, iar manusile si sosetele au fost imbibate cu parafina topita. Asta pentru ca Farmanul 40 avea o carlinga descoperita, iar pilotul si pasagerul sau urmau sa infrunte temperaturi de -30 de grade Celsius si chiar mai scazute!

Pe 23 noiembrie, la ora 10:30, avionul decoleaza de pe terenul de zbor de langa Bacau.

Pista era acoperita de un strat gros de zapada, iar la plecare sunt prezenti comandantul Grupului si colegii piloti ai lui Niculescu. Aparatul castiga inaltime destul de greu, insa ajunge la o altitudine de 2.500 de metri, suficienta pentru a traversa in siguranta Carpatii Orientali. Niculescu si Precup intra in Transilvania, survoleaza Sighisoara si Mediasul pentru ca dupa aproximativ doua ore de zbor sa zareasca si Blajul. Pilotul efectueaza un viraj larg deasupra orasului, arunca manifestele si aterizeaza in imediata apropiere a Campiei Libertatii.

Pentru ca inainte de aterizare au efectuat virajul in care au aruncat cu manifeste peste oras, cei din avion au fost intampinati la aterizare de o mare de oameni. La inceput cateva sute, ulterior cateva mii, romanii din Transilvania au venit pentru a vedea cu ochii lor minunea: primul mesaj direct transmis de Regatul Romaniei ! S-a strigat "Traiasca Romania Mare!" si "Ura!", insa pilotul avea cu totul si cu totul alte griji.

A reusit cu greu sa se faca inteles, dar pana la urma a reusit sa ii convinga pe oameni sa protejeze avionul cu care trebuia sa zboare din nou peste Carpati. Mai mult, a primit incredintarea ca aparatul va fi pazit de o garda formata ad-hoc si ingrijit asa cum trebuie.

Niculescu si Precup sunt dusi la Castelul Mitropoliei din Blaj si predau servieta cu documente. Dupa citirea lor are loc o noua sedinta a Consiliului National Roman, iar in cadrul ei se constata, de aceasta data oficial, ca peste Carpati "cercurile conducatoare n-au fost deloc orientate despre situatia de la noi si despre miscarile de aici".

La finalul sedintei se transmite faptul ca cei doi din echipaj vor reveni la Iasi ziua urmatoare si ca vor transmite autoritatilor romane faptul ca "aici toata suflarea doreste unirea tuturor romanilor". Scrisorile primite de la Iasi sunt multiplicate rapid si trimise de indata celor ce aveau putere de decizie si de organizare pentru ca Adunarea de la Alba Iulia sa nu intarzie.

Pilotul din Regat si ofiterul din Transilvania decoleaza inapoi spre Bacau ziua urmatoare. Pentru ca sosirea lor facuse atatat de multa valva, la plecare inca si mai multi oameni au tinut sa fie prezenti pe Campia Libertatii pentru a asista la momentul in care cei doi vor decola pentru a duce mesajul Transilvaniei in Capitala Romaniei. Dupa un zbor cu peripetii, Farmanul aterizeaza pe campul de zbor de langa Bacau, insa aici nu mai au parte de o primire festiva. Apar cativa militari care iau in primire avionul si atat. In ziua urmatoare se pleaca din nou, de aceasta data la Iasi, acolo unde sunt inmanate celor de la Marele Cartier General documentele primite la Blaj.

Locotenentul Niculescu revine apoi la Bacau, la Corpul 1 Aviatie, si afla din ziare despre Adunarea de la Alba Iulia. Pe 4 decembrie, avionul cu care a efectuat temerarul zbor spre inima Transilvaniei se prabuseste.

Pentru fapta sa, locotenentul Vasile Niculescu a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a III-a. Aviatorul Vasile Niculescu a continuat sa-si îndeplineasca misiunile primite. In ziua de 23 iunie 1919, în timpul unei recunoasteri executate în Transnistria, din cauza unei defectiuni tehnice, avionul sau a aterizat în liniile bolsevice. Locotenentul a stat în captivitate, la Odessa, timp de o luna de zile, dupa care i s-a dat drumul. Intre anii 1920-1923 a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic. Prin Inaltul Decret Regal nr. 5 634 din 24 octombrie 1923 a fost înaintat la gradul de capitan.

A fost transferat la 1 octombrie 1924 la Comandamentul Scolii de Aeronautica. In perioada 1 martie - 1 septembrie 1925 a executat un stagiu de pregatire în aviatia cehoslovaca, fiind apreciat pentru tehnica pilotajului, pe care o stapânea la perfectie.

La 22 octombrie 1926 paraseste aviatia, la cerere, fiind transferat prin Ordinul ministrului de Razboi nr. 37368/1926 la Centrul de Recrutare din Radauti. Este mutat apoi la 1 octombrie 1930 la Regimentul 96 infanterie. La 31 octombrie 1937 a trecut în rezerva cu gradul de capitan, ca urmare a demisiei sale din armata.

Dupa ce a parasit haina militara, Vasile Niculescu a trait pâna aproape de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar .

A murit pe 24 aprilie 1981 in Radauti.

Va multumim .

Turist prin Judetul Bacau

Avocat Gheorghe Piperea - Șefii de la faizer, marii științifici care se mișcă în viteza științei, au măsluit testele și rapoartele “științifice” ca să fie bine și să pice pe cifre

 

Hopa, ia uite aici știință:

Șefii de la faizer, marii științifici care se mișcă în viteza științei, au măsluit testele și rapoartele “științifice” ca să fie bine și să pice pe cifre.

Este ne-onestă “știința”, e atât de coruptă birocrația medicală și atât de lipsită de etică elita big pharma în vremea superbelor poțiuni care se păstrează, conform PR-ului SF, la -80 de grade, dar merge la inoculare și la 15 grade și la trei luni de la expirare?

Nuuu. Nu se poate. Opriți lumea, că vreau să ies din țarcul unde eram la al 6 - lea tripăl cisburgher!

Covid-19: Researcher blows the whistle on data integrity issues in Pfizer’s vaccine trial

"PfizerGate" ? Révélations sur des essais cliniques falsifiés par le triptyque Pfizer - Ventavia - FDA

Citiți, că nu strică, iar Arahat nu a reușit încă să ne bage la zdup pentru delict de opinie: o fraudă de mari proporții, care implică faizer și FDA (Food and Drug Administration, SUA), săvârșită cu ocazia autorizării vakseenului, a fost dezvăluită de mai mulți wistleblowers. Este foarte probabil că o să urmeze niște arestări.

Da, acel ser sigur, eficient, superb, de re-administrat a treia, a patra și a enșpea oară, obligatoriu și la copii sub 5 ani, ba chiar și la gravide, a fost autorizat prin fraudă, cel puțin conform avertizorilor de integritate.

Să tot ai încredere în “știința” și în “medicina” care te suspectează că ești permanent o bombă biologică…

PS Precizez că pregătesc, împreună cu 20 de avocați europeni, o acțiune la CJUE în care o să cer obligarea Autorității Europene a Medicamentului să facă publice studiile clinice și rapoartele științifice care au determinat AEM să autorizeze minunatele seruri, după ce frau van der Leyen, președintele CE, pre-cumpărase 1,8 mld doze. Când CJUE a dispus publicarea rapoartelor “științifice” utilizate de Monsanto pentru prelungirea autorizației erbicidului său cancerigen, Round Up, s-a descoperit că a fost cea mai mare fraudă, cel mai mare gunoi “științific” din istorie. Cel mai abject conflict de interese - chimiștii, biologii și medicii plătiți au scris 53 de rapoarte “științifice” - toate mincinoase, toate cu ținta precisă de a torpila raportul din 2015 al Centrului Internațional al Cancerului din Paris (structură a OMS …), care demonstra riscul cancerigen al Round Up. Tribunalele americane au confirmat, ulterior, raportul francez, obligând Monsanto la miliarde de dolari despăgubiri, pentru că a ucis oameni prin îmbolnăvire de cancer. Cred că treaba cu faizer o să o depășească.

Avocat Ghoerghe Piperea

Avocat Gheorghe Piperea - În legătură cu , recent publicată în Monitorul oficial

 

Am primit nenumărate mesaje în legătură cu decizia nr.672/2021 a CCR, recent publicată în Monitorul oficial, decizie care, după analizele docte ale unor „experți”, ar pune capăt stării de alertă.

Este o informație falsă, bazată pe o neînțelegere a deciziei, ceea ce este cauzat, ca de fiecare dată, de o citire superficială a textului, limitată la titlu sau la „explicații” de tip oațap, întinse pe 153 de caractere.

Decizia aceasta este o țeapă imensă. Nu vă duceți după fentă.

În primul rând, ceea ce s-a constatat a fi neconstituțional nu este o hotărâre a guvernului referitoare la instituirea stării de alertă. De altfel, CCR nu are competența de a se pronunța asupra unor acte administrative ale guvernului, chiar dacă acestea ar avea caracter normativ. Respectiva competență incumbă curților de apel și ÎCCJ.

Decizia CCR nr.672/2021 a constatat neconstituționalitatea unei hotărâri a Parlamentului, și nu a Hotărârii Guvernului de declarare a stării de alertă.

Este vorba de hotărârea emisă anul trecut, în baza Legii nr.55/2020, în forma sa originară, care aproba, cu unele modificări minore, HG nr.349/2020 privind declararea stării de urgență.

În forma sa originară, Legea nr.55/2020 instituia, în privința stării de alertă, un regim juridic similar stării de urgență, în sensul că supunea HG-ul unei aprobări a Parlamentului, la fel cum se întâmplă cu decretul de declarare a stării de urgență. Procedura stării de urgență este reglementată în Constituție. Starea de alertă, însă, nu are consacrare constituțională. Procedura acesteia s-a reglementat, succesiv, prin OUG nr.21/2004 și, respectiv, Legea nr. 55/2020.

În loc să voteze contra acestei legi nazistoide, deștepții din pesede au crezut că o „umanizează” dacă supun hg-ul de declarare a stării de alertă unei aprobări ulterioare a Parlamentului. Ironic, chiar ei au sesizat neconstituționalitatea textului legal care permitea asta ...

Iată că CCR spune că nu se poate. Orice control constituțional al actelor de acest gen ale guvernului este, acum, exclus.

Chiar dacă Parlamentul poate emite nu numai legi, ci și hotărâri (cum ar fi, de exemplu, hotărârea de suspendare a președintelui sau de stabilire a unei comisii de verificare a averii sale ilicite), o hotărâre care aprobă/modifică/respinge hotărâri de guvern relative la starea de alertă nu este conformă cu Constituția.

De aici a rezultat un incredibil vid juridic - nici Parlamentul nu mai poate controla legalitatea stării de alertă, nici instanțele de judecată nu se pot pronunța suficient de repede în așa fel încât guvernul să nu apuce să prelungească, pe termene succesive de 30 de zile, interminabila și inutila, ba chiar complet nociva stare de alertă.

Ca să vedeți de este o fentă această decizie, citiți cu atenție pct. 32 din motivarea deciziei CCR nr. 672/2021:

„33. Curtea reține că neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020 nu are nicio consecință asupra existenței Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de ... , act normativ de sine stătător, adoptat în executarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 și care CONTINUĂ SĂ PRODUCĂ EFECTE JURIDICE ÎN FORMA NEMODIFICATĂ prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020”. (evidențierile mele)

Sper că acum vă e clar nu numai faptul că CCR nu a dispus încetarea stării de alertă, ci și faptul, mult mai grav, că a cimentat HG - ul originar, andosând prelungirea la nesfârșit a stării de alertă prin hg - uri de prelungire fără număr, fără cap și coadă, fără proporționalitate și fără-de-lege. Reamintesc ce am spus mai sus - CCR nu se poate pronunța asupra legalității unei HG și, totuși, în legătură cu HG nr.349/2020 privind declararea stării de alertă a făcut-o. Nu uitați că deciziile CCR, inclusiv considerentele acestora, sunt obligatorii erga omnes, ca și legile.

PS Acestea fiind spuse, e cazul să trecem la treabă și să vedem cum s-ar putea anula ultimele împrumuturi făcute pe seama noastră, cu dobânzi de aproape 5% pe an (de peste 40 de ori mai mari decât dobânzile plătite de Bulgaria pentru împrumuturile sale externe), de un guvern demis, adică, fără mandat valabil pentru angajarea țării în astfel de contracte înrobitoare.

Avocat Gheorghe Piperea

Avocat Gheorghe Piperea - Specialiștii vieții au găsit explicația dezastrului umanitar în care ne zbatem de 2 luni - modul în care românii interacționează social zădărnicește combaterea…

 

Specialiștii vieții au găsit explicația dezastrului umanitar în care ne zbatem de 2 luni - modul în care românii interacționează social zădărnicește combaterea…

(dr. Horațiu Moldovan, la rtv, într-o încercare bâlbâită de a explica de ce noi avem decese și cazuri grave, iar alți europeni, nu; culmea sarcasmului e că omul ne compara chiar cu est-europenii din vecinătate, precum bulgarii, sârbii și ungurii, care - se știe - interacționează social în stil germanic-nordic, rece, distant, aseptic, sunt distanțați social, nu petrec, nu sfidează autoritățile idioate … )

Deci, ceea ce e nașpa la noi nu e politica sanitară criminală, nu e protocolul arahatian care a interzis (desigur, sub formă de “recomandare”) antiviralele în farmacii și tratamentul precoce la medicul de familie, nu e declarația comună Iohannis - Cîțu care decreta sfârșitul pandemiei în iunie, nu e setul de decizii arahatiene prin care unele aglomerări sociale (untold, congresul pnl) erau acceptate, iar altele, ostracizate (nunți, proteste stradale).

Nimic din toate aceste dovezi de mare înțelepciune politică și știință aplicată nu a cauzat dezastrul actual.

De vină e modul românesc de a fi.

Adevăratul agent patogen este românul nostru, omul care se scufundă în mulțimea familiei, neamului, prietenilor, omul care nu mănâncă 100% de la supermarket, omul care evită cu orice preț spitalele, pentru că anul trecut Arahat îl putea băga în pușcăria medicală sănătos fiind (dar suspect, asimptomatic sau presimptomatic) și pentru că ultimii 30 de ani i-a demonstrat că are “șanse” să moară în spital în urma unei infecții nozocomiale sau a unui malpraxis medical.

Vedeți?

De aia vrem o țară ca afără. Că ăia afară sunt plini de drepturi și libertăți și sunt și safe, mai ales dacă acceptă necondiționat să se injecteze cu niște seruri sigure (dovadă că UE face fond de despăgubiri pentru cele un milion de efecte adverse severe înregistrate în 9 luni de campanie de “imunizare”) și eficiente (dovadă că în țări ca afară f f “imunizate” deja a început valul V).

Avocat Gheorghe Piperea