Si EU SUSTIN “”Invatamantul Preuniversitar Agricol””

 

SUSTINEM INVATAMANTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL

CARE ESTE ROLUL ACESTEI POSTARI ! Activand in mediul online de ceva timp am cunoscut si virtual si fizic multe persoane cu teluri comune avand ca obiect si obiectiv cresterea pasarilor si animalelor in regim gospodaresc, dar foarte multi intampina probleme in cresterea acestora tocmai din motivul ca specialistii in agricultura si zootehnie lipsesc cu desavarsire din circumscriptiile lor.

MOTIVUL ? Tragerea pe linie moarta a Institutiilor care pregatesc specialisti in acest sector !!!

Avand in vedere ca in Grupurile FB suntem foarte multi crescatori de pasari si animale :

Haideti sa ne unim si sa ne aducem aportul nostru la acest proiect sustinandu-i pe cei doi – pe care am sa-i rog sa ne indrume - prin metodele legale care ne stau la dispozitie, petitii, scrisori deschise catre organele abilitate.

CRESCATORI : V-as ruga sa nu uitati : crescatorii de ovine – SCRAPIA – cu care ati fost “amenintati” si veti fi in continuare, crescatorii de suine – PPA – care face ravagii numai in Romania si China, iar in Africa de Sud sunt numai 8-9 focare de peste 10 ani de zile, crescatorii de pasari care sunteti tot timpul sub “”amenintarea”” H5N1,2,3,4,5,6,7,8 si care se va solda cu eutanasierea efectivelor dumneavoastra ! Daca nu vreti sa se intample acest lucru, indiferent de ce pasare/animal cresteti, haideti sa :

SUSTINEM INVATAMANTUL PREUNIVESITAR AGRICOL

Numai in acest mod ne vom putea sustine drepturile si vom putea avea specialistul in gospodaria noastra !!!

“”NU ESTE NICIO RUSINE SA FII TARAN”” va spune un orasean nascut-crescut pe asfalt, dar care iubeste viata la tara !

Va multumesc pentru sustinere si va rog sa DISTRIBUITI aceasta postare pentru a ne uni cat mai multi ! Sper ...

Păsări de Curte Backyard Poultry 🐣🐔

Cresterea si exploatarea pasarilor in gospodarii

Narcis Defta

Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii

 

SFINȚIREA CELOR ADORMIȚI (prin împărtăşirea cu Sfintele Taine) e mai deplină (decât a celor vii)!

Sufletele dezlegate de trupuri au ceva mai prielnic pentru sfinţire decât cele ce încă trăiesc în trup. Într-adevăr, prin rugăciunile preoţilor şi prin mijlocirea Sfintelor Daruri, ele se curăţesc cu adevărat şi primesc iertarea păcatelor deopotrivă cu cei vii. Dar în afară de aceasta, ele nu mai păcătuiesc cu nimic şi n-adaugă nici o vină nouă la cele vechi, după cum se întâmplă cu cei mai mulţi dintre vii, ci sunt fie iertate pe deplin de orice pedeapsă, fie măcar scutite pentru totdeauna de păcat. Prin urmare, ele sunt mai pregătite şi mai vrednice de părtăşia cu Mântuitorul, nu numai faţă de cei mulţi dintre cei ce trăiesc în trup, ci şi faţă de ele însele dacă ar fi în trupuri. Şi tocmai faptul că sunt eliberate de trup le face să fie cu mult mai destoinice pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, decât dacă ar fi împreună cu trupul.

Căci în cer există locaşuri multe şi felurite, pentru ca să poată fi cinstită orice treaptă de virtute şi să nu rămână nimic nerăsplătit de către Judecătorul cel drept şi de oameni iubitor.

Astfel, Sfântul Apostol Pavel şi alţii ca el, care, ca nişte desăvârşiţi, s-au învrednicit de cele mai mari cununi şi au moştenit fericirea cea mai deplină, după ce au fost dezlegaţi de trup, se bucură mult mai mult decât în viaţa aceasta; tot aşa şi cei rânduiţi într-o stare mijlocie în asemenea odihnă, odată plecaţi de aici, era firesc să dobândească şi ei ceva mai bun decât atunci când trăiau în trup. Am arătat însă că toată odihna sufletelor şi toată răplata virtuţii de orice treaptă nu e nimic altceva decât această Pâine şi acest Potir, care se împarte cu măsură şi unora şi altora, adică şi viilor şi morţilor. De aceea a şi numit Domnul ,,Cină” bucuria sfinţilor în veacul ce va să fie (Luca 22,30), ca să arate că acolo nu e nimic altceva mai de preţ decât această Masă.

Iată de ce Dumnezeiasca Jertfă a Euharistiei se aduce şi pentru cei morţi, ca şi pentru cei vii; şi după cum cei vii sunt sfinţiţi în două feluri, precum am spus, îndoit se sfinţesc şi cei răposaţi, nefiind întru nimic mai prejos decât cei vii, ba, dimpotrivă, stând oarecum mai bine decât ei.

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, p. 93-94.

SFÂNTUL NICOLAE CABASILA „Sfânta Jertfă sfințește prin mijlocire și prin împărtășire”

 

SFÂNTUL NICOLAE CABASILA „Sfânta Jertfă sfințește prin mijlocire și prin împărtășire”

Pe lângă cele spuse, trebuie să cercetăm şi aceasta. Dumnezeiasca şi Sfânta Jertfă sfinţeşte în două feluri: într-un fel prin mijlocire, deoarece Darurile aduse lui Dumnezeu prin însăşi aducerea lor sfinţesc atât pe cei ce le-au adus, cât şi pe cei pentru care s-au adus, atrăgând îndurarea lui Dumnezeu faţă de ei; în al doilea fel, prin împărtăşire, întrucât ele sunt pentru noi adevărată hrană şi băutură, potrivit cuvîntului Domnului ( Ioan 6, 53-57). Dintre aceste două chipuri de sfinţire, cel dintâi e comun şi celor vii şi celor morţi, căci Jertfa se aduce şi pentru unii şi pentru alţii; celălalt este posibil numai pentru cei vii, deoarece morţii nu mai pot să mănânce şi să bea.

Ce urmează de aici? Oare cei morţi nu au şi ei parte de sfinţirea care se dobândeşte prin împărtăşire şi oare sunt mai prejos decât cei vii în aceasta privinţă? Nicidecum! Hristos Se împarte şi lor, într-un chip pe care îl ştie El însuşi. Şi ca să dovedim acest lucru, să vedem care sunt condiţiile sfinţirii şi dacă sufletele morţilor nu le au ca şi cele ale viilor.

Într-adevăr, care sunt condiţiile sfinţirii? Oare să ai trup? Sau să alergi pe picioare spre Sfânta Masă? Să primeşti Sfintele în mâini şi să le introduci în gură? Să mănânci sau să bei? Nicidecum! Căci multora dintre cei ce îndeplinesc aceste condiţii şi care s-au apropiat numai cu trupul de Sfintele Taine, nu le-a fost de niciun folos, ba, dimpotrivă au plecat împovăraţi de şi mai multe păcate. Dar care sunt atunci cauzele sfinţirii, la cei ce se sfinţesc? Şi care sunt condiţiile pe care Hristos le cere de la noi? Curăţia sufletului, iubire de Dumnezeu, credinţă, dorirea Sfintelor Taine, râvna de a se împărtăşi cu dânsele, zel fierbinte, alergarea cu sete către Hristos. Iată virtuţiile care ne aduc sfinţirea! Cu acestea trebuie să se apropie cei ce vor să fie părtaşi lui Hristos; că fără de ele, e cu neputinţă! Dar toate acestea nu sunt însuşiri trupeşti, ci ţin numai de suflet; prin urmare, nimic nu împiedică sufletele morţilor să aibă şi ele aceste virtuţi, ca şi ale viilor. Dacă aceste suflete sunt pregătite după cuviinţă pentru primirea Tainelor şi dacă Hristos, Sfinţitorul şi Săvârşitorul Jertfei, voieşte totdeauna să sfinţească şi doreşte oricând să Se împartă pe Sine, atunci ce ar putea să împiedice împărtăşirea lor? Absolut nimic!

Dar poate se va întreba cineva: dacă şi vreunul dintre cei vii, care are sufletul împodobit cu virtuţiile pomenite, dar nu se apropie de Sfintele Taine, dobândeşte el astfel aceeaşi sfinţire? Nu oricine! Ci numai acela care se găseşte, ca şi sufletele morţilor în imposibilitatea de a se apropia cu trupul. Aşa erau, de pildă, cei ce rătăceau prin pustie, prin munţi şi prin peşteri sau prin văgăunile pământului (cf. Evrei 11, 38) şi care nu puteau avea la îndemână niciun altar şi niciun preot. Pe unii ca aceştia îi sfinţea Hristos însuşi, în chip nevăzut. Şi de unde se vede aceasta? Din aceea că aveau viaţă într-înşii; dacă nu s-ar fi împărtăşit cu Sfintele Taine, n-ar fi putut vieţui, căci Hristos însuşi a spus: ,,De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele lui, nu veţi avea viaţă întru voi” (Ioan 6, 53). Tocmai ca să arate aceasta, multora dintre aceşti sfinţi, Dumnezeu le-a trimis îngeri care să le aducă Sfintele Daruri.

Dacă însă cineva are putinţa de a se apropia de Sfânta Masă, dar nu se apropie nu va dobândi nicidecum sfinţirea Sfintelor Daruri; şi aceasta nu pentru că nu s-a apropiat, ci pentru ca i-a stat în putinţă, şi nu s-a apropiat, de unde se vede lămurit că sufletul său e lipsit de virtuţile sale pentru primirea Sfintelor Taine. Căci ce dorinţă şi râvnă pentru Sfânta Masă are unul care ar putea să alerge fără nicio greutate spre ea, dar nu voiește? Sau ce credinţă în Dumnezeu are cel ce nu se teme de ameninţarea din cuvintele Domnului privitoare la cei ce nesocotesc Cina aceasta! (cf. Ioan 6,53). Şi cum să credem că iubeşte Sfintele Taine cel care, având putinţa să le primească, nu se osteneşte să le primească?

De aceea, nu e nimic de mirare dacă Hristos face parte, la Masa Sfântă, şi sufletelor eliberate de trupuri, cărora El nu are să le pună la socoteală o asemenea vină. Ci mai de mirare şi peste fire este când omul, supus stricăciunii, gustă din Trupul cel fără de stricăciune; dar că sufletul, care e substanţă nemuritoare, se împărtăşeşte din ceea ce e nemuritor, în chipul care îi este propriu, ce e de mirare? Dacă, deci prin nespusa-I iubire de oameni şi prin negrăita-I înţelepciune, Dumnezeu a găsit cum să se facă acel loc minunat şi peste fire (împărtăşirea celor vii) , de ce să nu credem că poate face şi ceea ce e firesc şi logic?

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, p. 88-90.

Sfântul Atanasie din Paros (1721–1813) - O NOUĂ PERSECUȚIE A ZILELOR NOASTRE

 

O NOUĂ PERSECUȚIE A ZILELOR NOASTRE - ALUNGAREA DE LA DUMNEZEIASCA CINĂ A CREDINCIOȘILOR CARE VOR SĂ SE ÎMPĂRTĂȘEASCĂ DES!

,,În aceste zile rele ale noastre a început, e activă şi domneşte cu tărie o persecuţie nouă, nemaiauzită generaţiilor preaevlavioase din trecut, a credincioşilor care ar voi, ori de câte ori pot, să se apropie de această Masă tainică, şi cei ce vor să intre la ea sunt alungaţi de la dumnezeiasca Cină nu pentru că n‑au haină de nuntă — căci aceasta nu o ştie nimeni decât numai Dumnezeu şi conştiinţa fiecăruia —, ci pentru că vin des [pyknōs] şi nu după multe zile, ca şi cum cel ce vine după multe zile vine, chipurile, cu vrednicie, iar cel ce vine după puţine zile vine cu nevrednicie; deşi dumnezeiescul Hrisostom strigă că „atunci când a spus: «Să se pună la încercare omul pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar» [1 Co 11, 28], Apostolul l‑a făcut stăpân peste apropiere pe cel ce se apropie, eliberând‑l de orice păzire a unor zile”.

Iar că acest lucru, adică dumnezeiasca împărtăşire continuă [syneches] e şi legală şi foarte mântuitoare, se arată prin multe dovezi, şi scripturistice şi canonice, şi prin multe mărturii ale dumnezeieştilor Părinţi, ca nici o alta dintre chestiunile bisericeşti; acest lucru e arătat deja prin cărţi [cele două cărţi despre Împărtăşirea continuă publicate în 1777 şi 1783] atât de exact şi de solid, încât nimeni altul nu l‑ar putea contrazice, decât cel ţinut de un duh de amăgire şi neascultare satanică”.

Sfântul Atanasie din Paros (1721–1813)

JOS PE CRUCEA… — TRAIAN DORZ

 JOS PE CRUCEA… — TRAIAN DORZ

Jos pe crucea răsturnată,

dintr-un sat,

am văzut un Om, odată,

stând cu faţa-n mâini lăsată

şi cu fruntea-nsângerată

şi plângea de jalea toată,

apăsat.

M-am oprit atunci din cale,

lângă El,

curgeau lacrimile vale,

printre degete, în poale,

sfâşiat, zdrobit de jale,

călător oprit în cale,

singurel.

Când I-am zis să nu mai plângă,

sta duios.

Şi-a pus fruntea-n mâna stângă

şi din gene-a prins să strângă,

să oprească şi să stângă

lacrima-I prelinsă lângă

cruce jos.

Faţa-I era albă toată,

ca de crini,

dar albeaţa ei curată,

sângele-o brăzdase toată,

căci pe fruntea-nsângerată,

o cunună era, roată,

numai spini.

Iar în palme şi-n picioare,

răni de cui.

O, şi-atunci, plin de mirare,

mi-am adus aminte, Care

e Străinul din cărare.

Când mă-ntorc, o, Doamne Mare,

nu-L văzui.

…Dar de-atunci, când trec prin sate

ori prin lunci,

şi văd cruci zăcând uitate,

mie-mi pare că pe toate,

stă Isus plângând în coate,

multa lumii răutate,

ca atunci.

TRAIAN DORZ, din ”Cântările Dintâi” (1933)

Pr. Cătălin Dumitrean - SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN ”VACCINAT”

SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN ”VACCINAT”

Nu aș putea să îți mai spun vreodată,

Să te mai sun, să te mai rog ceva,

Vaccinul ne dezbină înc-o dată,

Și Dumnezeu e trist pe undeva.

Tu crezi cu râvnă într-un ”ser” minune,

Eu cred doar în Hristos, și în ”acul” său,

Dar ne desparte trist această ”lume”,

Eu îți spun ”frate”, tu mă crezi un ”rău”.

Te-ai vaccinat să pleci în ”țări” străine,

Așa mi-ai spus la ultimul apel,

Convins că sănătatea vrea și vine,

Nu de la îngeri, ci de la ”rapel”.

Prospectul de vaccine, nu contează,

Că nu oferă certe garanții,

Tu spui că moda lumii valorează,

Mai mult decât a mele ”inepții”.

Și totuși ești ”cobaiul” prins în lesă,

Cu mâna ta sfios ți-o pui la gât,

Și când îți spun că ”Cerul” e compresă,

Tu îmi răspunzi teribil de urât.

Păcat că așa puțin ai vrut în viață,

Și cât m-am chinuit să îți explic,

Că doar Hristos e sens și dimineață,

Și să te ”împărtășești” măcar un pic.

Orgoliul tău de rațiune pură,

Și diploma ce-ai pus-o pe un zid,

Te-au depărtat de blânda mea măsură,

De-a trece cu Hristos prin orice vid.

Și nu o să te bat la cap, drag frate,

La urma urmei este treaba ta,

Dar nu călca pe sfânta-mi libertate,

Regret c-o să sfârșești în lumea ta.

Eu nu mă vaccinez, mi-ajunge leacul,

De-a crede în Hristos și în al meu vis,

Și dacă mâine se termină veacul,

Mă voi muta curat în paradis.

Păcat, căci m-ai avut așa aproape,

Și n-ai vrut să profiți de ”umbra” mea,

Te-aș fi-nvățat că totuși se mai poate,

Să ai un Dumnezeu la vreme grea.

de Pr. Cătălin Dumitrean

Aducere aminte despre minunea ce s-a făcut în Mănăstirea Pecersca (24 martie)

 

Aducere aminte despre minunea ce s-a făcutîn Mănăstirea Pecersca

(24 martie)

În cetatea Kievului erau doi bărbaţi slăviţi prieteni între ei, Ioan şi Serghie. Aceştia, venind în biserica cea de Dumnezeu împodobită a Pecerscăi, au văzut o lumină mai luminoasă decît a soarelui la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi înaintea ei au primit duhovniceasca frăţime. Iar după mulţi ani Ioan s-a îmbolnăvit de moarte şi, lăsîndu-şi pe fiul său Zaharia, care era numai de cinci ani, a chemat pe fericitul Nicon, egumenul Pecerscăi. Acela venind, a împărţit averea sa la săraci, iar partea fiului, adică o mie de bucăţi de argint şi o sută de aur, le-a dat lui Serghie, căruia i-a încredinţat spre pază şi pe fiul său Zaharia, fiind tînăr, ca unui prieten al său şi frate credincios, poruncindu-i aceluia ca, atunci cînd va creşte fiul său, să-i dea argintul şi aurul. Acestea rînduindu-le, nu după multă vreme a răposat.

Ajungînd Zaharia la cincisprezece ani, a voit să-şi ia argintul şi aurul său de la Serghie. Iar acesta, fiind rănit de diavol şi soco-tind să dobîndească bogăţie, a voit să-şi pierde viaţa şi sufletul, căci a răspuns tînărului: "Tatăl tău a dat toată averea lui Dumnezeu şi Aceluia să-I ceri argint şi aur; El îţi este ţie dator, de te va milui. Iar eu nu sînt dator cu nici un galben, nici tatălui tău, nici ţie. Aceasta ţi-a făcut-o tatăl tău în a sa nebunie, că a împărţit toată averea sa în milostenie, iar pe tine te-a lăsat sărac şi scăpătat".

Acestea auzindu-le, tînărul a început a plînge pentru a sa lipsă. Şi a trimis cu rugăminte la Serghie, zicînd: "Dă-mi măcar jumătate din moştenirea mea, iar ţie să-ţi rămînă jumătate"; iar Serghie ocăra cu aspre cuvinte pe tatăl copilului. Zaharia cerea a treia parte, apoi a zecea şi, văzîndu-se pe sine lipsit cu totul, a zis lui Serghie: "Dacă n-ai luat, vino şi te jură în biserica Pecerscăi, înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde ai primit legătura iubirii de fraţi cu tatăl meu".

Serghie, neîndoindu-se, a mers în biserică şi, stînd înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicea, jurîndu-se: "N-am luat o mie de bucăţi de argint, nici o sută de aur". Şi a voit să sărute icoana, dar n-a putut să se apropie de dînsa. Apoi, ieşind pe uşă, a început a striga: "Cuvioşilor părinţi, Antonie şi Teodosie, să nu porunciţi ca să mă piardă îngerul acesta nemilostiv, ci vă rugaţi Preasfintei Doamne, Născătoarei de Dumnezeu, ca să alunge de la mine pe diavolii cei mulţi, cărora sînt dat, şi să ia argintul şi aurul cel pecetluit în cămara mea!" Şi a cuprins frică pe toţi. De atunci nu mai lăsau pe nimeni să jure înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Deci luară vasul cel pecetluit şi aflară în el două mii de bucăţi de argint şi două sute de aur, pentru că astfel a îndoit Domnul, Răsplătitorul celor milostivi.

Iar Zaharia tot aurul şi argintul l-a dat egumenului Ioan, care era atunci, ca să-i cheltuiască precum va voi. Iar el s-a călugărit şi şi-a săvîrşit viaţa în Sfînta Mînăstire Pecersca. Iar cu argintul acela şi cu aurul au făcut o biserică cu hramul Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, nu departe de sfînta biserică cea mare a Pecerscăi, întru pomenirea boierului Ioan şi a lui Zaharia, fiul său, şi întru slava lui Hristos Dumnezeu şi a Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, care mai ales în acel loc se preamăreşte, de la care darul ei cel minunat să nu fie depărtat în veci. Amin.

Pomenirea Sfîntului Artemon,
Episcopul Seleuciei din Pisidia
(24 martie)

Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut şi crescut, petrecea viaţă cinstită, în zilele Sfinţilor Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergînd în cetatea aceea Sfîntul Apostol Pavel, Artemon era între toţi cetăţenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, şi nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfîntul Apostol Pavel, aflîndu-l pe acesta întărit în credinţa lui Hristos şi plin de dumnezeiasca înţelepciune, l-a pus păstor şi învăţător poporului, hirotonisindu-l întîiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, îndreptînd bine şi cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredinţată lui, a fost tuturor liman de mîntuire, văduvelor şi săracilor purtător de grijă, sufletelor şi trupurilor doctor, făcător de minuni şi toate zilele vieţii sale bine şi cu dumnezeiască plăcere petrecîndu-le, şi-a sfîrşit viaţa la adînci bătrîneţi.

Viețile Sfinților Martie