O instanță de judecată din Constanța a pronunțat o sentință de obligare a unui comerciant la daune morale de 1000 de euro pentru că a ratat livrarea unui tort de nuntă, iar proaspăt angajații în complicata muncă de căsătorit au celebrat momentul fără ...
Daunele morale solicitate au fost mult mai mari - 50 de mii de euro, dar instanța a zis „atât s-a putut, csf, ncsf”.
Notă: judecătorii militanți, sponsorizați direct sau indirect prin ong - urile finanțate prin USAID, au instituit, totuși, o excepție cutumiară de la regulă: nu se antrenează răspunderea producătorilor și comercianților de „vaccin” cu ARNm, căci acestea au fost autorizate de autorități să fie puse pe piață, deci sunt fără de cusur, magice de-a dreptul, efectele adverse fiind doar accidente, doar acte de la Domnu'. Bine, treaba asta se întâmplă doar în țări unde domnesc ong - urile și factcheker - ii finanțați de rețeaua USAID - Soros - Bill & Melinda Gates Fundation, iar nu și în UK, SUA sau, mai nou, Australia.
Mă văd nevoit, totuși, să reamintesc practica instanțelor de judecată în domeniul asigurărilor de răspundere civilă delictuală. De regulă, daunele morale pentru accidente se reduc la maxim 5000 de euro pe motivul (care a devenit leitmotiv) că victimele sau moștenitorii victimelor s-ar îmbogăți fără just temei dacă ar încasa de la bietele firme de asigurări sume mai mari. Imaginați-vă un copil de 10 ani rămas fără ambii părinți în urma unui accident, care cică s-ar îmbogăți dacă ar primi daune morale de 10 sau 100 de mii de euro. Asta în condițiile în care, pentru daune asigurate, în general, firmele de asigurări fac plăți de maxim 30% din totalul primelor încasate (în practica din „vest” a firmelor de asigurare, acest procent este de 70%) - dar despre acest subiect, cu alt prilej.
În rest, să amintim că CtEDO s-a pronunțat recent într-o chestiune de o importanță crucială pentru umanitate: divorțul nu se poate pronunța doar pentru că soția nu se angajează decât rar și cu foarte mari reticențe în activități sexuale cu soțul. Mă rog, se poate și invers.
Unii cârcotași ar putea obiecta:
(i) oare activitatea de căsătorire înseamnă doar certuri?
(ii) dacă răspunsul este mereu „nu”, cam ca în povestea Gânditorului de la Hamangia, oare ar putea soțul să externalizeze din când în când activitatea cu pricina, recte, activitatea sexuală și, dacă da, o astfel de decizie de externalizare va putea fi motiv de divorț?
PS Cei cu tortul de nuntă nici nu știu, sireacii, la ce s-au angajat ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu