Occidentul face de 22 de ani afaceri mega-bănoase cu Putin și cu oligarhii lui, pe care îi umple de slavă, cetățenie, iahturi, echipe de fotbal. Nu numai că închide de 22 de ani ochii sau întoarce privirea de la crime, eliminare fizică*, ștergere din istorie și de pe internet, arestări pe bandă ale dizidenților sau ale opozanților**, mafiotizare, propagandă, trolling pe internet etc., dar vestul își stabilește sedii de mari întreprinderi în marile orașe rusești. De exemplu, 35 de întreprinderi franceze din cele 40 listate la prima categorie a bursei din Paris au mega-afaceri în Rusia, direct sau în parteneriat cu ... oligarhii. Gazprom, nemesisul Europei de Vest, are azi ca CEO un fost cancelar german, pe numele său Gerhard Schröder.
Mult mai important, Putin & oligarhii au fost considerați parteneri ai vesticilor în lupta contra terorismului - asta în momentele în care terorismul nu era, încă, „împiedicat” de plandemie. Când moda vakseenării forțate s-a impus ca unic instrument de luptă contra plandemiei, Putin a fost primul care a trecut la înțeparea în masă a rușilor (e adevărat, cu propriile seruri experimentale) și la impunerea certificatului „verde” drept condiție de acces al omului obișnuit la viața socială și la locul de muncă. În plus, vestul s-a bazat mereu pe Putin în așa-zisa lupă pe care o duce contra încălzirii climatice (chiar dacă SUA, de exemplu, rămâne cel mai mare poluator din lume și din istorie, mai care decât China și India la un loc).
Desigur, lumea a uitat asta, întrucât lumea fie nu a fost atentă, fie nu a dat importanță acestor aspecte. Până acum o lună, crimele și fărădelegile lui Putin și ale oligarhilor erau la ei acolo - poate doar în filmele de la Hollywood cu geimșibonzi mai erau unele sugestii că ce se întâmplă grav în Rusia este cu acordul (uneori expres) al Vestului.
Dar eu, unul, nu am uitat. Am spus aceste lucruri cu lux de amănunte încă din 2014-15, când scriam la cartea de eseuri Parakletos.
Imperialismul militarist rus și globalismul promovat (impus) de Putin nu au încetat niciodată. Doar că lumea nu a avut chef să le vadă. Frații noștri de peste Prut, care rareori vorbesc limba română între ei, mai știu câte ceva, dar cei mai mulți concetățeni europeni nu prea.
Nici crimele, nici suprimarea adversarilor, nici închiderea fizică a gurii jurnaliștilor independenți nu au contat într-o țară ca România, condusă de un leadership ahtiat după șpăgile din „privatizare” (care nu au miros, chiar dacă vin de la ruși - dovadă că avem o întreagă industrie metalurgică deținută de ruși, precum și afaceri cu petrol și gaze de la ruși, unde lucrează, fără vină, zeci de mii de români), sau ca Ungaria, condusă de un leadership obsedat de „autonomie” și de revendicări teritoriale istorice (pentru care se consideră și acum bună buna conviețuire cu ursul, pardon, rusul). Ca să nu mai vorbim de Franța și Germania, „motoarele” UE, care s-ar gripa imediat ce ar fi oprit fluxul de resurse și materii prime dinspre Rusia.
Rusia, pentru acest gen de leadership, nu a fost și nu este un rău necesar, așa cum au lăsat să se înțeleagă toți președinții americani și toți cancelarii germani de după 2001, până azi. Rusia este o țară cu oameni normali, condusă de o oligarhie întruchipând Răul. O oligarhie școlită și de serviciile secrete ruse (care nu au uitat și nu au iertat niciodată destrămarea URSS) dar și de pedagogii de la Davos - pepiniera de animăluțe eficiente politic a lui Schwabb l-a “construit mai bine” și pe Putin. Regimul său, oligarhii săi, propaganda sa, toate au fost utile proiectului „marii resetări” - proiect care se derulează și acum, dar care nu este perceptibil, pentru că este ascuns la vedere, sub ochii noștri, iar noi refuzăm să îl vedem.
Nu mi-am schimbat opinia despre Putin & oligarhii săi.
Nu m-am amăgit, cum fac mulți naivi, cu impresia că respectivii sunt stavile ale globalismului (re)progresist. Nu aveți decât să vedeți că ultima ieșire publică a lui Putin este despre caracterul multinațional al imperiului său și este contra naționalismului ucrainian.
În schimb, mă irită la maxim să văd că sclavii supuși ai plandemiei, care considerau libertățile individuale vicii grave, naționalismul - o ideologie medievală și dubiul față de „știința” oficială, devenită religie - o blasfemie, s-au convertit acum în apărători ai libertății și ai naționalismului și în donatori pentru continuarea unui război în care partea beligerantă slabă și mică nu are decât șansa să piară eroic.
În fine, nu am încredere absolut deloc în rețelele de socializare, în știrile oficiale, în reportajele și informările emoționale, cu muzică tulburătoare în fundal, ca în filmele cu Rambo. Nu am încredere în guverne. Nu am încredere în comisii, comiții și comitete. Nu am încredere în influenceri. Iar asta nu e pentru că sunt vreun nihilist sau pentru că mi-aș fi pierdut încrederea în oameni și în valori adevărate, ci pentru că am fost atent toți acești ani. Credința, care este altceva decât încrederea oarbă în idoli falși și în ideologii pernicioase, nu mi-am pierdut-o. De fapt, e singura care ne poate menține pe linia de plutire. Știu asta pentru că am fost atent toți aceștia ani și am putut realiza că libertatea, egalitatea de șanse și în demnitate, fraternitatea și dreptatea nu sunt posibile în lipsa credinței.
Pentru că am fost atent toți acești ani, încă pot spune, alături de unii dintre voi: hai sus, hai Liberare!
*vă mai amintiți uciderea cu plutoniu a rusului Litvinenko, fix în inima Londrei, precum și faptul că s-a pus batista pe țambal - sau nu vă mai amintiți, că ați fost ocupați cu plandemia, iar acum cu războiul
**inclusiv ale unor biete artiste rock...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu