ALT CUVÂNT DESPRE MOARTE
De nimic nu-i mai sigur omul pe pământ decât de moarte. Că ai să trăieşti mai mult, nu ştii; că ai să fii bogat, nu ştii; că ai să fii mai sănătos decât eşti, nu ştii; dar că ai să mori, ştii. Şi nimeni nu poate contesta acest adevăr.
Auzi ce a spus Dumnezeu la începutul lumii: Cu moarte veţi muri. Iar dumnezeiasca Scriptură, la Isus, fiul lui Sirah, spune: Toţi murim.
Să ştiţi un lucru: Moartea este viaţă pentru cei ce nu uită de dânsa. Atâta vreme cât strămoşii noştri, protopărinţii noştri Adam şi Eva, n-au uitat moartea, ei erau în Rai. Dar cum au uitat de moarte, au murit cu sufletul şi, după nouă sute şi ceva de ani, au murit şi cu trupul.
Deci, moartea, cum zice Sfântul Ioan Damaschin, este viaţă pentru cei ce nu uită de ea. Moartea, dacă noi nu uităm de ea, ne aduce viaţa veşnică.
Sfântul Vasile a fost întrebat de marele filosof Eubul, prietenul său din Alexandria:
– Care este cea mai mare filosofie din lume, mai ales din lumea creştină?
El i-a răspuns:
– De-a pururea să cugetăm la moarte.
Aceasta este cea mai înaltă filosofie! Pentru ce? Cine cugetă la moarte, nu moare cu sufletul. Cine cugetă la moarte, se fereşte de păcat. Că auzi ce spune Apostolul Pavel: Plata păcătului este moartea. Cine îşi aduce aminte de moarte, nu păcătuieşte. Auzi ce spune Isus, fiul lui Sirah, în cartea înţelepciunii sale: Fiule, adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi.
Deci, ţineţi minte! Marele Apostol Pavel, cel mai mare vas al alegerii, trimis de Hristos spre luminarea neamurilor, auzi ce spune: În toate zilele pomenirea morţii pururea o avem cu noi. Şi iarăşi: În toate zilele mor! În toate zilele murea păcatului şi via lui Hristos şi în toate zilele pomenirea morţii o avea în inima sa. Pentru ce? Ca să nu moară cu sufletul.
Cine uită de moarte, uşor cade în mreaja ei, uşor moare cu sufletul şi se duce în gheenă!
Dumnezeieştii Părinţi ne învăţa aşa: Omule, dacă vrei să-ţi iei un sfetnic şi un dascăl în viaţă, ca să te povăţuiască sigur la calea mântuirii, nu lua pe nimeni altul decât pe moarte! Cel mai mare sfetnic care ne poate povăţui la Împărăţia cerurilor este moartea. Numai să nu uităm acest sfetnic, acest profesor, acest dascăl, ci totdeauna să-l avem înaintea ochilor minţii noastre.
Moartea atât de bine te sfătuieşte, dacă nu uiţi de ea, atâta înţelepciune te învăţă, încât nici Solomon, întru toată înţelepciunea sa, nu poate să te înveţe cât te învaţă moartea. Că zic dumnezeieştii Părinţi: „Nici Solomon nu cădea în plăceri şi în robia desfrânării cu femei, dacă avea moartea înaintea ochilor lui”.
Dacă şi el ar fi avut dascăl pe moarte, moartea era mult mai înţeleaptă decât dânsul şi l-ar fi oprit de la păcat. Dar a uitat de moarte şi a căzut în mocirla răutăţilor, pentru că n-a vrut să aiba un sfetnic mai scump decât toţi, adică pe moarte.
Iată cum te opreşte moartea de la păcat:
Trupul cugetă împotriva duhului, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Când trupul se ridică cu razboi împotriva sufletului că să-l spurce, atunci întreab-o pe moarte:
– Ce zici, moarte? Să fac păcătul acesta, care mă îndeamnă trupul? Şi ea îţi va spune:
– Nu fă păcătul, că vii în mâna mea şi te duc în gheenă!
Te îndeamnă diavolul să furi? Întreab-o pe moarte. Şi ea îţi va spune:
– Nu fura, că-i poruncă, şi vii în mâna mea!
Te îndeamnă diavolul la desfrâu? Te îndeamnă diavolul la înjurat, la beţii, la fumat, la toate răutăţile? Întreab-o pe moarte:
– Ce zici, moarte, să fac? Să vezi ce spune moartea:
– Nu face acestea, că vii în mâna mea! Acuşi mori! Doar nu rămâne aici nimeni şi eu te arunc în gheenă!
Deci moartea este de mare folos şi întotdeauna trebuie s-o avem înaintea ochilor! Iar când te îndeamnă diavolul să faci un păcat, întreab-o pe moarte:
– Ce zici moarte? Tu eşti dascălul meu! Ce să fac?
– Nu fă, că plata păcatului este moartea, şi mori cu sufletul şi vii în ghearele mele şi te duc în gheenă şi acolo te munceşti în vecii vecilor!
Deci iată cât este de bună moartea, dacă ne-o punem sfetnic nouă! Cugetarea la moarte ne opreşte de la păcat întotdeauna şi ne învaţă să facem numai bine. De aceea, vai de acela care uită de moarte, că acela moare cu trupul la vremea lui, dar cu sufletul moare în clipa când face păcătul.
Dacă am avea întotdeauna moartea înaintea ochilor, n-am face păcătul, nu numai cu lucrul, dar nici cu cuvântul, nici cu gândul, pentru că Dumnezeu judecă şi păcătul cu gândul ca păcat desăvârşit.
Ce spune dumnezeuiescul părinte Efrem Sirul? „Nu vă aruncaţi în negrijă, fraţii mei, pentru păcatele cu gândul, că ar fi uşoare. Dacă păcatele cu gândul ar fi uşoare, nu socotea Însuşi Hristos, înţelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie întru pofta de femeie şi ucidere întru ură de frate”. Numai ai cugetat cu patimă la femeie şi te-ai făcut preacurvar! Numai ai cugetat cu ură asupra fratelui tău şi îl urăşti şi eşti ucigaş! Ai auzit? Preacurvie din gândire şi ucidere din ură împotriva fratelui.
Vezi? Însă moartea nici aici nu te lasă. Moartea te opreşte nu numai să nu treci la păcatul cu lucrul, ci nici la cel cu gândul. Pentru că Dumnezeu osândeşte gândurile ca pe fapte, în Legea Darului.
Fraţii mei, fericit şi de trei ori fericit este omul acela care şi-a luat sfetnic pe moarte. Totdeauna când îl luptă lenevia să nu facă rugăciune, să nu-şi facă canonul dat de duhovnic; când îl luptă diavolul să nu păzească posturile, să dezlege la mâncare de dulce, când nu trebuie; sau când îl luptă diavolul să fure, sau să adune avere, sau să se răzbune pe altul, sau să curvească, sau să înjure, sau să se îmbete, sau să fumeze, el s-o întrebe pe moarte:
– Ce zici, moarte, să fac lucrul acesta?
Şi moartea îi spune:
– Nu. Nu fă! Că plata păcătului este moartea. Eu vin îndată după păcat şi te iau şi te duc în gheenă!
Iată în ce chip moartea, de care noi ne temem, ne este cel mai mare prieten şi cel mai mare sfetnic în viaţă, spre viaţa veşnică.
Filosofia noastră, a creştinilor, nu este să fugim de moarte. Dar ce? Să ne pregătim de moarte! Să o aşteptăm să vină la noi. Şi cum? Să ne mărturisim curat păcatele, să ne facem canonul, să ne împăcăm cu toţi, să încetăm de la păcate, să facem fapte bune şi atunci vom aştepta moartea ca pe o mare paradă, ca pe o sărbătoare.
Auzi ce spune Sfântul Efrem: Bărbatul mustrat de conştiinţă sa pentru păcate, foarte tare se teme de moarte, iar omul drept aşteaptă moartea ca pe o mare sărbătoare! Să vină să-l treacă din moarte la viaţă, că veacul de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se robesc de dânsul.
Noi ne temem: „Vai de mine, mor!” Ne temem! Dar să nu ne temem de moarte. Să ne temem de păcat, că păcătul ne duce la moarte. Pentru că plata păcătului este moartea şi adevărata moarte a sufletului este păcătul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu