Sfânta Biserica Ortodoxă

sâmbătă, 26 iunie 2021

Profesor si Avocat Gheorghe Piperea - Digitalizarea nu este o prostie, ci o prostire; nu este o tâmpenie, ci o tâmpire (IV)

 

Digitalizarea nu este o prostie, ci o prostire; nu este o tâmpenie, ci o tâmpire (IV)

Confruntați cu provocări sau crize, lăsăm altora posibilitatea de a risca și a avea succes, pentru că nu avem convingerea că am fi tipul de oameni care marchează și câștigă. Acesta este sindromul impostorului, de care suferă mai mult de trei sferturi din populația lumii(1). El va afecta și mai mult omul, pe măsură ce deciziile ne vor fi luate, iar alegerile noastre vor fi făcute de lucrurile „smart” și de aplicațiile care „ne ușurează” viața.
Avansul tehnologic actual a devenit nociv tocmai pentru că aplatizează, aduce omul la cel mai mic numitor comun, diminuează condiția umană, refuzându-i liberul arbitru.
Avansul tehnologic actual a devenit, deja, sursa cea mai gravă a regresului cognitiv al umanității. Pe românește, avansul tehnologic prostește și tâmpește omul. Cu plan, cu ținte de atins, ca la carte.
Temerea cea mai veche a umanității, aceea că mașina va înlocui omul (începând prin a-i răpi locul de muncă) este depășită, în prezent, de realitatea că la capătul celălalt al raportului juridic nu se mai află un om sau o persoană juridică, ci un mecanism automat, un algoritm sau o „aplicație”. Grav nu este doar trendul inexorabil către un ocean de „inutili social” creați prin înlocuirea salariaților cu aplicații. Dezastruos este faptul consumat al înlocuirii unor responsabi umani cu algoritmi. Poate că, în prezent, suntem doar (măcar un pic) contrariați că suntem judecați și pedepsiți pentru „încălcarea standardelor comunității” de algoritmi ascunși sub paravanul fact checkers, dar în curând vom avea aplicații în loc de șefi, judecători, medici, psihologi, profesori, antrenori etc. și nicio persoană fizică sau juridică pe care să o facem responsabilă, juridic sau moral.
Regresul cognitiv va fi și un regres juridic – este suficient să urmărim această involuție de la contractul – rațiune, egalitate de șanse și libertate, la contractul irational, la rebutul contractual (axat pe dezinfomare și capcane intinse co-contractantului) și, în final, la necontract.
Din nefericire, regresul cognitiv este și un regres democratic și cultural. Omul a „învățat” să fie supus(2), să își semnalizeze virtutea de a fi progresist, pro-știință oficială, anti-tradiție și cultură, individualist și hedonist, și a decis să fie om nou-normal, care detestă familia, casa și viitorul – lucruri care, de altfel, țin de condiția umană.
Încrederea în sine nu este un dat al destinului (o ai sau nu), ci o calitate care se dobândește și se învață. Trebuie să vrei să vrei (după expresia lui Jean Paul Sartre) ca să ajungi să ai încredere în tine și să fii liber. Cu încrederea în tine, poți schimba lumea. Cu credința în „virtuțile” supunerii ajungi să îți iubești captivitatea și confortul coliviei.
(2)Compliance, inclusiv acel departament din corporație, vine din supunere (submission), cauzată de lipsa de încredere în sine, și nu din înțelegerea rațională a necesității de a te supune. Libertatea nu este necesitatea înțeleasă (Hegel), ci persistența în timp a voinței (Sartre).

luni, 21 iunie 2021

Sfântul Sfințit Mucenic Eusebie, episcop de Samosata în Tracia (+379)

 

Sfîntul Sfinţitul Mucenic Evsevie, Episcopul Samosatelor

(22 iunie)

Sfîntul Evsevie a fost episcop în cetatea Samosatelor, de sub stăpînirea patriarhiei Antiohiei. El era un bărbat dreptcredincios şi plin de rîvnă către Dumnezeu şi s-a arătat într-acea vreme statornic, viteaz şi neplecat în mărturisirea cea dreptcredincioasă. În acea vreme, eresul lui Arie se întărise şi vătămase pe mulţi, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el întocmai ca o corabie în mijlocul mării înfuriate de valuri; pentru că, după moartea Sfîntului şi Marelui Împărat Constantin, împărăţia Răsăritului a luat-o fiul său, Constanţiu, care primise eresul lui Arie. Acela ajuta foarte mult arienilor şi se lupta pentru dînşii, făcînd multă prigonire şi răutate celor dreptcredincioşi. Sfîntul Evsevie din acea pricină a pătimit de la arieni multe supărări. Rîvna lui pentru buna credinţă în Biserica lui Hristos a început a se cunoaşte de aici.

După ce Eudoxie, patriarhul Antiohiei, ereticul cel de un gînd cu arienii, a venit la scaunul patriarhiei Constantinopolului pentru bogăţie, s-a făcut sinod în Antiohia de toţi episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puţin însă era atunci numărul episcopilor şi al creştinilor dreptcredincioşi, căci mai mulţi erau eretici arieni, urmînd împăratului lor cel răucredincios. În acel sinod Sfîntul Evsevie era unul dintre cei întîi-şezători. Deci, Sfîntul Evsevie, ştiind bine pe Sfîntul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios şi ţine întru totul la învăţătura stabilită la Sinodul cel dintîi, care s-a ţinut în Niceea, sfătuia pe toţi să aleagă la patriarhie pe Meletie. Dar cei ce aveau socoteala arienilor, neştiind credinţa cea dreaptă a lui Meletie şi socotindu-l că este de un gînd cu dînşii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie şi, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obşte, au întărit-o cu iscăliturile mîinilor lor şi au încredinţat-o Sfîntului Evsevie. După aceea, trimiţînd rugăminte la Sfîntul Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieşindu-i tot poporul în întîmpinare.

Sfîntul Meletie, luînd scaunul patriarhiei, învăţa pe popor mai întîi viaţa cea îmbunătăţită şi obiceiurile cele bune, curăţind calea cea greşită din inimile lor spre credinţa cea dreaptă. Sfîntul se gîndea că dacă va îndrepta mai întîi obiceiurile lor cele rele, smulgîndu-le ca pe nişte spini şi pălămidă din inimile lor, va putea mai cu înlesnire să semene întru dînşii sămînţa dreptei credinţe. Însă poporul dorea să ştie cu dinadinsul ce fel de credinţă are patriarhul lor cel nou. Cu aceasta însă ei au supărat pe Sfîntul Meletie, care a propovăduit în biserică cuvîntul lui Dumnezeu către popor despre dreapta credinţă ce s-a întărit la întîiul Sinod a toată lumea din Niceea, că Fiul lui Dumnezeu este deofiinţă şi de o fire cu Tatăl, născut din veci iar nu făcut".

Sfîntul, învăţînd poporul astfel, cu mare glas arienii s-au tulburat despre aceasta foarte mult, precum scrie pe larg în viaţa lui Meletie; iar dreptcredincioşii s-au veselit cu bucurie negrăită, văzînd pe un arhiereu dreptcredincios şezînd pe scaunul apostolesc. Arienii, mîniindu-se foarte mult, au izgonit din biserică pe arhiereul lui Dumnezeu, Meletie, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, şi au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic, îndemnînd şi pe împărat să-l osîndească la surghiunie. Deci, sfîntul a fost scos noaptea din Antiohia şi trimis la surghiunie, iar în locul său au ales pe un oarecare Evzoie, episcop de credinţă arian. Atunci Sfîntul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzînd că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici şi o răutate fără de vină ca aceea se face Sfîntului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculîndu-se, a plecat din Antiohia, nespunînd nimănui de aceasta, ducîndu-se astfel în cetatea sa.

Arienii, aducîndu-şi aminte că judecata alegerii la arhieria Sfîntului Meletie este la dînsul spre păstrare şi temîndu-se ca nu cumva să fie vreodată judecaţi de sobor, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop şi tot ei l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să trimită după Evsevie şi să le dea acel act încredinţat lui. Deci, împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfîntului, care, ajungîndu-l, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns: "Judecata cea de obşte care mi s-a încredinţat mie, nu o voi da, decît numai cînd toţi cei ce mi-au încredinţat-o se vor aduna". Trimisul împăratului întorcîndu-se cu acest răspuns, împăratul s-a supărat foarte tare şi a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu asprime şi poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie mîna dreaptă.

Acesta o scria numai ca să înfricoşeze pe sfîntul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă un lucru ca acela. Ajungînd trimisul împărătesc la Evsevie şi dîndu-i îngrozitoarea scrisoare împărătească, Sfîntul Evsevie a citit-o şi îndată şi-a întins amîndouă mîinile spre tăiere, zicînd: "Nu numai mîna dreaptă, ci şi pe stînga să o tăiaţi; dar judecata alegerii lui Meletie nu o voi da!" Acest răspuns a arătat răutatea şi fărădelegea arienilor şi trimisul s-a întors iarăşi în deşert. Împăratul, auzind acest răspuns al sfîntului, s-a mirat foarte mult de neînfricoşata lui bărbăţie şi de statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea tuturor.

După cîţiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanţiu şi după dînsul venind Iulian Paravatul, acesta a întors de la surghiunie în scaunul Antiohiei pe Sfîntul Meletie, dar pe urmă iarăşi l-a izgonit. Pe vremea împărăţiei aceluia, mare răutate a pătimit Biserica lui Hristos. Căci, pe lîngă eresul arienilor care tulbura toată lumea creştină, s-a adăugat şi o prigonire de la închinătorii de idoli; pentru că împăratul, lepădîndu-se de Hristos, a jertfit idolilor şi a ridicat prigoană asupra creştinilor, şi mai ales contra rînduielii bisericeşti.

Atunci multe biserici ale celor dreptcredincioşi erau fără de slujitori şi scaunele arhiereşti fără de arhierei. Din această pricină, unii erau ucişi de arienii de pe vremea împărăţiei lui Constanţiu, iar alţii erau ucişi de închinătorii de idoli de sub stăpînirea lui Iulian. Deci, de n-ar fi scurtat Domnul viaţa şi împărăţia lui Iulian, nici o biserică cu slujitorii săi nu ar fi rămas întreagă. Într-o vreme cumplită ca aceea, Sfîntul Evsevie, tăinuindu-şi viaţa sa arhierească şi îmbrăcîndu-se cu cea ostăşească, a cutreierat Siria, Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini în sfînta credinţă. El, unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoţi şi diaconi şi din ceilalţi clerici; iar pe aiurea punea şi episcopi, dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie şi aveau înţelegere ortodoxă. O rîvnă ca aceasta, o osteneală, o sîrguinţă şi o grijă avea pentru Biserica lui Hristos, Evsevie, acest mare arhiereu al lui Hristos.

După ce a pierit cu sunet păgînul Iulian, a venit după dînsul Iovinian, dreptcredinciosul şi de Hristos iubitorul împărat. Deci Sfîntul Meletie s-a întors la scaunul său, asemenea şi Sfîntul Evsevie; iar ceilalţi arhierei dreptcredincioşi au început fiecare la arătare a-şi lua locul lor.

După îndemnul Sfîntului Evsevie, Sfîntul Meletie a adunat în Antiohia un sinod, la care au luat parte douăzeci şi şapte de episcopi, între care Evsevie era întîi după Meletie. La acel sinod a fost şi Sfîntul Pelaghie, episcopul Laodiceei, despre a cărui curată şi sfîntă viaţă se scrie astfel: El în tinereţile sale a fost silit de părinţii săi spre nuntă. Deci fiind dus în cămară, a sfătuit pe mireasa sa la păzirea cea neîntinată a fecioriei. Astfel el petrecea cu ea în feciorie curată sub chipul însoţirii, ca un frate cu sora sa. El era bogat şi în multe alte fapte bune, pentru care a fost cinstit cu rînduiala arhierească de la Dumnezeu şi de la oameni. Acesta avea mare dragoste atît către Sfîntul Meletie, cît şi către Sfîntul Evsevie şi le era prieten de un gînd, luptînd împreună cu ei, pentru răspîndirea dreptei credinţe. La acel sinod din Antiohia, sfinţii părinţi au poruncit tuturor ca să mărturisească şi să creadă că Fiul este de o fiinţă şi de o fire cu Tatăl, după cum a stabilit Sinodul cel dintîi din Niceea.

La aceasta s-au învoit şi arienii, care au iscălit cu mîinile lor, însă cu făţărnicie, deoarece prin aceasta făceau voia împăratului celui credincios şi dreptcredincioşilor sfinţi arhierei Meletie, Evsevie şi Pelaghie, temîndu-se astfel de îndrăzneala cea mare, pe care o aveau aceştia înaintea împăratului. Împăratul iubea foarte mult pe aceşti stîlpi ai Bisericii, pentru credinţa lor cea dreaptă şi pentru sfinţenia lor şi îi cinstea foarte mult, ascultîndu-i în toate. Pentru aceea, ei erau înfricoşaţi ereticilor şi, de frica lor, ei au trecut la Biserica celor dreptcredincioşi. Însă după moartea dreptcredinciosului împărat Iovinian şi după ce Valent a fost pus împărat în locul lui, ereticii iarăşi s-au întors la credinţa lor de mai înainte, întocmai precum cîinii la vomitările lor, aducînd şi pe împăratul la credinţa ariană, prin soţia lui, Domnica. Astfel, Biserica celor dreptcredincioşi era chinuită şi păstorii ei izgoniţi. Deci Sfîntul Meletie iarăşi a fost surghiunit în Armenia, iar Sfîntul Pelaghie, în Arabia. Asemenea şi Sfîntul Evsevie a fost condamnat la surghiunie în Tracia.

După ce s-a dat nedreapta judecată a împăratului, adică izgonirea lui Evsevie, acea judecată a fost adusă la Samosata spre seară. Sfîntul Evsevie, înştiinţîndu-se despre aceasta, a chemat la sine pe acel om împărătesc care a venit la sine cu hotărîrea împărătească şi i-a zis: "Taci acum şi nu spune nimănui pricina venirii tale, pentru că, de se va înştiinţa poporul, îndată se va umple de rîvnă, se va tulbura şi te va ucide; iar eu mă voi afla pricinuitor al morţii tale". Aceasta zicînd, după săvîrşirea cîntării celei de seară, a spus taina şi gîndul său uneia din credincioasele sale slugi. Deci, sculîndu-se după somnul cel dîntîi, a ieşit din casă cu o slugă, care a luat numai o pernă şi o carte, şi pe acelea le ducea după el.

Mergînd la rîul Eufratului, care curgea pe lîngă zidul cetăţii, s-a urcat într-o luntre ca să plece spre cetatea Zeugma; şi a poruncit vîslaşilor să pornească, ostenindu-se toată noaptea aceea şi, făcîndu-se ziuă, a ajuns la cetatea dorită. Samosatenii, înştiinţîndu-se de plecarea sfîntului lor arhiereu de la ei, s-au umplut de mare plîngere şi tînguire, şi întrebau în ce parte s-a dus. Unul din cei ce văzuseră cum sfîntul a şezut în luntre şi a poruncit să-l ducă la cetatea Zeugma, a spus poporului încotro s-a dus arhiereul. Deci, mulţi urcîndu-se în multe luntre, au alergat degrabă după el şi l-au ajuns la Zeugma; apoi, ridicînd glasurile lor către el, se tînguiau cu mare glas şi se sîrguiau să-l întoarcă în cetatea lor, dar sfîntul n-a voit. Astfel poporul făcea fel de fel de rugăciuni şi cu fel de fel de cuvinte îl ruga, căzînd la picioarele lui şi udîndu-le cu lacrimi, să se întoarcă cu ei la scaunul său. Sfîntul Evsevie le aducea aminte de cuvîntul Apostolului care zice: "Tot sufletul să se supună stăpînirilor celor mai înalte, pentru că nu este stăpînire orînduită decît numai de la Dumnezeu; deci, toate stăpînirile sînt orînduite de Dumnezeu. Drept aceea, cine se împotriveşte stăpînirilor îşi ia pedeapsa sa. Acest cuvînt al apostolului spunîndu-le sfîntul, le zicea: "Nu-mi este cu putinţă să fiu potrivnic poruncii împărăteşti. Asemenea şi vouă nu fără de primejdie vă este a vă împotrivi voii împăratului".

Poporul, văzînd că nu poate să-l întoarcă, îi dădea lui de cale, unul aur, altul argint, altul haine, iar altul îi dădea slugile sale ca unuia ce se duce în laturi depărtate. Dar sfîntul, luînd foarte puţin de la ei şi învăţîndu-i dreapta credinţă pe toţi şi soborniceştile dogme, s-a rugat pentru toţi. Deci, binecuvîntîndu-i pe ei, a pornit pe cale către latura Traciei, unde era osîndit la izgonire. Pe cînd el era în Istru, a venit de veste, că ţara Traciei este foarte bătută şi pustiită de goţi. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia, ci a rămas în Istru şi a petrecut acolo pînă la moartea lui Valent răucredinciosul împărat.

În cetatea Samosatelor, în locul Sfîntului Evsevie a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se dădea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întîmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pămînt, nici bărbat, nici femeie, nici bătrîn, nici tînăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă.

Deci, Evnomie a intrat în episcopie şi a luat biserica sobornicească cu stăpînire împărătească. Oamenii, văzînd aceasta, nu se duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la locuinţa arhierească. Astfel Evnomie nu şedea în episcopie decît numai cu cei care veniseră cu el. De el se povesteşte că, deşi cu credinţa era rău credincios, însă la obicei era bun, blînd, răbdător, smerit şi iubit de toţi. Despre obiceiul lui cel bun se grăieşte aceasta: Odată a intrat, după obiceiul acelei ţări, în baia cea de obşte ca să se spele. Slugile au închis uşa după el, ca să nu intre alţi oameni acolo, unde se spăla episcopul. El, înţelegînd că mulţi stăteau înaintea uşii, vrînd să se spele, a poruncit slugilor să deschidă uşa şi să dea voie tuturor celor ce voiau să intre în baie să se spele împreună cu el.

Deci au intrat mulţi, dar, văzînd pe episcop şezînd în scăldătoarea cea caldă, stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îndemna pe cine voieşte să intre în aceeaşi scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Evnomie, cunoscînd că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea s-a mîhnit şi a ieşit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se necinstească. Atunci oamenii care ieşiseră din baie, îndată au vărsat acea apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului. Ei au spălat bine vasul, de spălarea ereticului şi, încălzind altă apă, şi-au făcut altă scăldătoare. Evnomie, aflînd de aceea şi văzînd că nu poate să tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia şi a plecat într-ale sale.

După plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop anume Luchie, vrăjmaş al oilor lui Hristos. Dar cetăţenii i-au făcut şi aceluia ca celui dintîi, adică nu l-au primit cu cinste. Deci, el petrecea în episcopie numai cu ai săi, neducîndu-se nimeni din oameni la dînsul, pentru că oile lui Hristos, deşi erau fără păstor, însă, aducîndu-şi aminte bine de învăţătura lui, păzeau sfînta credinţă fără de prihană. Ei se îngreţoşau de acel episcop eretic şi aceasta o putem vedea din cele ce urmează. Într-o vreme mulţi copii jucîndu-se pe uliţă după obiceiul lor, aruncau cu mingea unul în altul. Episcopul Luchie, trecînd din întîmplare pe acolo, a căzut mingea între cai şi a trecut pe sub careta episcopului; atunci copiii îndată au început a striga cu glas mare: "Mingea s-a spurcat cu ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!" Episcopul, auzind aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii şi pentru ce strigă astfel. El a văzut cum copiii, au aprins un foc şi cum aruncau mingea prin văpaie încoace şi încolo, ca prin ardere să se cureţe de ereticie.

Astfel că, nu numai oamenii cei în vîrstă, dar şi copiii cei mici se îngreţoşau de acel episcop eretic, care ca o urîciune a pustiirii ajunsese în locul cel de cinste. Luchie, aflînd de aceasta, n-a urmat blîndeţilor lui Evnomie, ci, umplîndu-se de mînie, pe mulţi din dregătoria cea sfinţită şi care apărau dogmele cele dreptcredincioase i-a trimis în surghiuniri depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfîntului Evsevie, bărbat ales între preoţi, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfînt şi iscusit în înţelepciunea cărţilor, l-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe diaconul Evolghie, cel asemenea vestit între slujitorii Domnului, l-a gonit în pustia Oasimului, pentru care faptă n-a fost puţină mîhnire şi scîrbă în cetatea Samosatelor.

După moartea răului împărat Valent, a urmat la împărăţie dreptcredinciosul împărat Graţian. Acela, îndată pe toţi arhiereii şi alte sfinţite feţe, care erau în izgoniri pentru dreapta credinţă, i-a eliberat de la surghiunie şi le-a poruncit să-şi ia scaunele lor. A-tunci s-au întors şi Sfîntul Meletie, în Antiohia, Sfîntul Pelaghie în Laodiceea, iar Sfîntul Evsevie în Samosata. Asemenea şi preotul Antioh în Armenia, diaconul Evolghie în Oasim şi ceilalţi care fuseseră izgoniţi de arianul Luchie au venit într-ale lor; şi a fost bucurie mare dreptcredincioşilor şi ruşinare celor rău credincioşi.

După luarea scaunul său, Sfîntul Evsevie, îngrijindu-se cu ceilalţi arhierei de buna rînduială bisericească şi, văzînd că oarecare scaune bisericeşti erau deşarte după scoaterea arienilor, s-a sîrguit, cu sfatul şi cu învoirea Sfîntului Meletie, să aleagă bărbaţi vrednici şi tari în dreapta credinţă, pe care, sfinţindu-i în dregătoriile arhiereşti, i-a aşezat în scaune. Pe cinstitul Acachie l-a pus episcop în Beria, pe îmbunătăţitul Teodot în Ierapole, pe Evsevie cel de un nume cu el, în Halchida, pe Isidor în Cir şi în Edesa; iar după mutarea Sfîntului Arhiereu Vursa, a ridicat la scaun pe Evloghie Mărturisitorul.

Dar cînd au ales pe cei mai de pe urmă episcopi, adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea Dolin, care era plină de credinţa lui Arie, s-a dus singur cu Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăţa Biserica de eresuri, să aşeze pe scaun, pe arhiereul cel dreptcredincios. Intrînd el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe acoperămînt cu o cărămidă asupra lui, l-a lovit în cap şi l-a rănit foarte rău şi, din acea rană îmbolnăvindu-se, Sfîntul Evsevie s-a mutat către Domnul. Cînd el trăgea să moară, a jurat pe toţi cei ce erau cu dînsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei pentru că el prin aceasta urma Stăpînului său, Care se ruga pentru cei ce L-au răstignit, zicînd: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Asemenea urma şi Sfîntului Ştefan, care se ruga pentru cei ce l-au ucis cu pietre. Astfel s-a sfîrşit muceniceşte Evsevie, marele plăcut al lui Dumnezeu, pătimind din pricina arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel de o fiinţă cu Tatăl. Apoi sfîntul lui trup a fost întors la Samosata, cetatea lui, şi s-a îngropat cu cinste şi cu multă jale şi tînguire din partea poporului creştinesc.

După aceea s-a ales ca episcop în locul lui, Antioh fericitul, cel mai sus pomenit, care era fiul surorii Sfîntul Evsevie. Pe vremea aceluia înflorea Biserica Samosatelor în dreapta credinţă, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă, mulţumire şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților Iunie

joi, 17 iunie 2021

Avocat Gheorghe Piperea - Demiterea dnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului

 

Demiterea dnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului este un act injust și cinic la adresa celor care au găsit, în acțiunile sale din timpul pandemiei prostocratice, un dram de speranță că nu ne va înghiți cu totul valul de iacobinism sanitar și de discriminare pe criterii de suspiciune și că statul de drept nu va dispărea cu totul sub impactul totalitarismului, al cenzurii și al gândirii captive pe care o reprezintă “cu cinste” nou-normalismul.

Chiar dacă nu a atacat decât parțial și țintit pe chestiuni neesențiale legile fascistoide 55 și 136, dna Weber a reușit să desființeze amenzile neconstituționale din perioada stării de urgență, a constatat detenția medicală forțată în vremea în care Arafat interna asimptomaticii și a descoperit că hotărârile CNSU nu au fost publicate în Monitorul
Oficial, ceea ce le face nule/inexistente de drept, așa cum deja a statuat definitiv ÎCCJ.
Desigur, nimeni nu e de neînlocuit, dar viitorul acestei instituții, încă denumită Avocatul Poporului, mă îngrijorează. Dacă va fi numită acolo o persoană de “calitate”, urmează să uităm de această instituție. Nicio oug, nicio hg, niciun ordin de ministru, oricât de ilegale, ilegitime, absurde, nu vor mai fi atacate direct la CCR sau la Curtea de apel, în contencios administrativ. Nu de acea persoabă “de calitate”. Iar noi, oamenii de rând, nu avem un astfel de drept - noi trebuie să declanșam procese pentru a atinge acest scop, care durează suficient de mult timp încât Arafat, Orban și Cîțu să emită astfel de acte normative pe bandă rulantă, oricând vor fi dorind mușchii lor bine antrenați în absurdistanul pandemic.,
Și când te gândești ce “calități” umane au cei care au mazilit-o pe dna Renate Weber...
PS Urmează SIIJ și CCR. Le iese aproape totul acestor impostori destructivi... Bine măcar că s-au trezit unele instanțe (cât de cât).

miercuri, 16 iunie 2021

ÎNDOSARIEREA ELECTRONICĂ, PRINCIPALUL INSTRUMENT DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL DICTATURII MONDIALE de Monah Teodosie Chiril

 
ÎNDOSARIEREA ELECTRONICĂ, PRINCIPALUL INSTRUMENT DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL DICTATURII MONDIALE de Monah Teodosie Chiril

"Păcatul își are cea mai mare putere asupra omului tocmai luând prilej de la funcția lui de stăpânitor. Coborârea merge aşa de departe, mai ales în zilele noastre, încât avem azi state cu totul atee; împărățiile acestea nu mai sunt în slujba lui Dumnezeu, ci au devenit satanice stând în slujba lui antihrist. " (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, "Ortodoxie și românism", ed. 1992, pg. 186)

Democrația și progresul
Cu adevărat am ajuns a afirma că trăim într-o lume în care viețuirea trupească şi cugetul trupesc (viciat) sunt la rang de cinste. O lume în care ne împlinim voile după trup, o lume în care “cel ce a fost prins în parte de dorința ei și s-a împreunat cu ea nu mai poate scăpa din brațele ei pană ce nu-l va dezbrăca pe el de viața lui. Și când îl va dezbrăca pe el de toate și-l va scoate din casa`lui, în ziua morții lui, atunci o va cunoaşte că este o amăgitoare și o înşelătoare." Aceasta este lumea păcatului, ostilă lucrării duhovnicești și prezenței lui Dumnezeu în ea, un fals simbol al unei dorite libertăți, în fond o orbire și o limitare unilaterală pe care o produce patima.

Coloraturile politice actuale (fidele marilor puteri ale acestei lumi) ne duc cu gândul la o desăvârşire a democrației, a încadrării într- un sistem de evoluție perfect creat după patimile și interesele lor potrivnice legii lui lisus Hristos (I Cor. 1, 17 – 25). Aceştia “nu văd începutul din care curg toate nenorocirile, pentru că privesc la lumina propriei lor rațiuni căzute și nu la lumina lui Dumnezeu, îndrăznind să-și introducă rânduielile lor în rânduielile Sfântului Duh. Din această cauză rânduielile cereşti s-au făcut pământeşti, cele duhovnicești trupeşti, cele sfinte -- păcătoase, cele înțelepte – neghioabe. Iată unde e cauza destrămării generale, cauza căderii creştinismului, a căderii morale ce precede întotdeauna ruina civilă"?.

Creată de Dumnezeu ca o grădină a Raiului, omul a făcut din lume o extensie a iadului, in care legile umaniste dau libertate libertinajului, ol ume ce-şi iubeşte pătimaşii şi-şi devorează consumatorii, o lume în care omul devine (se face) demon pentru cei din jur. Atunci când astfel de oameni ajung să guverneze lumea, atunci democrația și-a împlinit rolul în demonocrație, unde organizațiile superstatale îşi orânduiesc și aliniază adepții spre o nouă ordine mondială și întâmpinarea stăpânului lor antihristul.
Începutul sfârşitului?
Atunci va veni sfârşitul când lumea înfometată va striga: Vrem un stăpân!, iar el nu va întârzia să apară.

"Apostolul zice: „Să nu vă amăgească cineva pe voi, că va veni întâi depărtarea (de credință) și pe urmă se va arăta omul păcatului, fiul pierzaniei, potrivnicul, care se va înălța mai presus de tot ce zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşa încât să şadă el în biserica lui Dumnezeu, ca un dumnezeu, arătându-se pe sine că ar fi el Dumnezeu." Dar nu în Biserica cea Ortodoxă ci în cea iudaică, căci nu de la noi ci de la iudei va veni. Nu pentru Hristos ci împotriva lui Hristos și a celor ce sunt ai Lui. Şi apoi se va arăta cel fără de lege, a cărui lucrare va fi cu lucrarea satanei şi puterea diavolului: semne şi minuni mincinoase va face cu fermecătorii, cu nedreptate în cei pieritori, pe acesta Domnul îl va omorî cu duhul gurii Sale și-l va strica cu venirea arătării sale. Deci nu diavolul se va face om, ci un om se va naşte din curvie şi va plini toată lucrarea satanei"4.

Din punct de vedere al voinței politice, cele de mai sus sunt o realitate. Deja unele cercuri iluminist masonice au creat şi promovează infrastructura unei dictaturi mondiale, care cu orice mijloace și sacrificii încearcă să forțeze guvernele să accepte anumite acorduri care vor da putere de urmărire şi reprimare a oricărei reacții de împotrivire.

Evoluția computerelor a ajuns la nivelul dorit, oferind din punct de vedere tehnologic posibilitatea creării unei uriaşe bănci electronice de informații în care pot fi catalogate, păstrate și modificate datele tuturor cetățenilor, uşurând astfel urmărirea la nivel planetar.

Dispariția progresivă a diversității a devenit azi amenințarea principală. Nivelarea caracterelor, persoanelor, relativizarea credinței (ecumenism, New Age), conversia culturilor spré o "civilizație mondială" construită pe tot ceea ce poate fi mai comun şi mai lipsit de divinitate, nu prevesteşte decât tendința creării unei noi împărății.

Sfântul Ioan Teologul, în apocalipsă, ne arată trei trepte spre împlinirea sfârșitului (vezi Apoc.13, 11- 18 și 14, 9). Prima treaptă constă în faptul că la un moment dat cineva va impune un sistem de schimb (economic) controlat la nivel mondial încât nimeni nu va mai putea fi liber să vândă sau să cumpere nimic dacă nu se va ralia acestui sistem. În cea de-a doua treaptă, acest sistem economic mondial va cere ca cei ce doresc să vândă sau să cumpere, să primească în mod concret pe mâna lor dreaptă sau pe frunte un semn gravat. În treapta a treia, pe acest sistem gravat va fi cuprins numărul "666" care nu este ca un număr lipsit de importanță ci ca un număr al omului Antihrist.

Numărul fiarei
Până în anul 1970 omenirea nu a avut nici o problemă cu acest număr. Atunci, în SUA, a apărut pentru prima dată şi a început să fie pus în aplicare (ca experiment) într-un sistem economic bazat pe folosirea unei cartele electronice. Pe fiecare cartelă exista un număr de cod pentru fiecare posesor, număr care era scris cu o nouă unitate de măsură, tip cod-bară, cu un nou mod de calculare ce va fi explicat mai jos. Cu surprindere s-a descoperit atunci că în interiorul numărului de cod al fiecărei persoane era cuprins numărul 666 (la cifrele de control). Reacțiile din partea lumii au fost puternice și datorită boicotului produselor de către credincioși, companiile au suferit pierderi enorme. De atunci s-a început sistematic să se ascundă adevărul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene a emis o circulară (nr. 2626 / 07.04.1997) adresată poporului grec, care în Duminica Ortodoxiei din 1997 a fost citită în toate bisericile şi mănăstirile din Grecia. De asemenea, în Grecia, numeroși credincioși ortodocși au demonstrat în frunte cu preoții de parohii și călugări, în repetate rânduri, împotriva acordului Schengen şi a noilor buletine impuse de Uniunea Europeană. În susținerea Sf. Sinod Elen şi a populației Greciei, călugării din Sfântul Munte Athos au emis o a doua circulară (comună) de acest fel în data de 21.08 / 03.09.1997.
Una din cele mai importante aplicații ale tehnologiei moderne sunt sistemele de recunoaştere automată, prin care culegerea, codificarea și prelucrarea datelor devin extrem de eficiente. Sistemul de simboluri barate (bar-code) este o metodă de codificare a informațiilor' despre persoane, obiecte și diferite produse comerciale, uşor de citit de sistemele de identificare computerizate "Citirea" numărului se face (scaner). pe deasupra codului barat a unei raze subțiri de laser, care este reflectată în mod diferit în funcție de liniile negre sau albe ce le conține fiecare cifră. Succesiunea de linii albe sau negre este unică fiecărei cifre zecimale (0 -- 9), iar ansamblul de bare şi spații care alcătuiesc codificarea unei cifre zecimale se numeşte caracter. Fiecare caracter este format din şapte unități de măsură denumite module (dimensiunea unor linii, și a unui spațiu). În procesul de decodare, barele negre vor genera un impuls electric negativ iar cele albe unul pozitiv. Aceste impulsuri sunt modulate în lățime (Pulse Width Modulation), adică computerul primește impulsuri de un anumit interval în funcție de lățimea barelor albe și negre ale etichetei. Trenul de impulsuri analogice, pozitiv - negativ, va fi transformat în computer în semnale “O" pentru spații libere şi “1" pentru spații negre. Odată cu decodificarea lanțului de impulsuri computerul controlează prin trecerea măsurătorile de timp ale fiecărui impuls comparându-le cu cele standard şi astfel recunoaşte numărul care a fost codificat pe etichetă.*

Din 1970 până astăzi s-au folosit prin progresul tehnologiei noi moduri de notare a numerelor absolut diferite de cele pe care le știam. Astfel, s-au folosit codurile barate pentru reprezentarea cifrelor. Motivele pentru care sunt folosite codurile barate (bar codes) este că alternantele liniilor negre cu cele albe, folosite de aceste coduri, sunt uşor de citit de către sistemele de detectare, adică de către aşa- numitele "creioane luminoase" (light pens), ale calculatoarelor electronice. Astfel, citirea numerelor de pe diferitele `produse se face foarte repede si fără nici o greşeală. Citirea cifrelor se face prin plimbarea deasupra codului barat a unui fascicul foarte delicat de lumină laser care se reflectă în mod diferit; într-un fel atunci când cade pe linia neagră si altfel atunci când cade pe linia albă. Tocmai această succesiune a liniilor negre si albe de grosime diferită este unică pentru fiecare cifra si constituie "identitatea" fiecărui număr.

În prezent sunt două tipuri de codificare: UPC-A (Cod Universal de Produs) pentru SUA şi Canada și EAN-13 (Numerotarea Europeană a Articolelor pentru Europa şi restul lumii). Dintre aceste două tipuri cel de-al doilea va fi folosit pentru stabilirea unui Cod Numeric Matricol Unic (C.N.M.U.) pentru fiecare individ, cod ce urmează a fi înscris pe noile cartele de identitate.

Se observă cum la începutul, mijlocul și sfârșitul acestor etichete apar aşa-numitele caractere de control (Guard bars sau Safety bars) sub forma unei linii duble puțin mai lungi, identică de altfel cu linia dublă a numărului “6". Deci prin folosirea celor trei caractere de control, numărul produsului este încadrat invariabil cu trei de “6". Cuvântul devine informație, totul se digitizează totul se supraveghează şi se controlează conform “vestitelor" protocoale sioniste (vezi “Protocoalele Înțelepților Sionului").


Sub aspectul unei organizații anti-teroriste, s-a inițiat în SUA, Fort-Meade, proiect universal și informațional la un de identificare denumit (Logical Universal Comunication Interactive Databank). Aparent aceasta ocupă de depistarea acțiunilor teroriste, dar principiul de bază de funcționare constă în pentru fiecare individ, încă de unei cartele electronice de identitate L.U.C.I.D. se eliberarea la naștere a multifuncțională ce va oferi deținerii unui număr foarte posibilitatea mare de informații (2000 pagini A4) despre viața particulară a individului, date pe care posesorul nu le va putea citi sau modifica', aceasta făcându-se de la centru (rețea). Ne putem imagina ce control se poate efectua asupra populației, mai ales cu ajutorul sateliților ce pot detecta senzorii acestei cartele, stabilind cu precizie poziția fiecărui individ în orice moment, oriunde în lume, iar dacă le vom arunca nu vom putea cumpăra nimic, nu vom putea intra nicăieri, ca şi cum ne-am pierde identitatea fiind anulați ca persoană.
Datorită fobiei ce se va declanşa, mulți vor pierde aceste cartele sau le vor declara furate. În plus, pentru mulți dintre cunoscătorii de soft, soluția cartelei nu oferă o adevărată protecție a datelor personale, putându-se extrem de uşor "sparge" coduri şi extrage informații din orice computer legat la rețea. Proiectul L.U.C.I.D. prevede şi acest lucru, oferind soluția implantării unui bio-cip în ureche (sau la ceafă). Până în prezent, testele făcute la animale, păsări și pești, au dovedit o fiabilitate și un control remarcabil, astfel încât se putea depista în foarte scurt timp coordonatele poziției acestora. Acest microcip conține un cod dinainte programat cu un număr unic de identitate alcătuit din opt cifre separate de cele trei caractere de control (cei trei de “6") ce poate fi doar citit şi nu șters (memorie RAM). Modelele folosite astăzi se numesc "Transponder" şi au capacitate de emisie-recepție, fiind de mărimea unui bob de orez. Specialiştii spun că aceste soluții constituie soluția perfectă pentru stabilirea cu precizie a oricărei ființe vii și astfel cei ce vor crea aceste cipuri vor putea fi uşor controlați, localizați și supravegheați în toate mișcările. Acest sistem de îngrădire a libertății omului va permite ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără marcarea cu bio-cip.

În Cartea Apocalipsei, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: "Şi ea îi sileşte pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați și pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna dreaptă sau pe frunte încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea, cine are pricepere să socotească numărul fiarei căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase" (Apoc. 13, 16 – 18). Oare de ce slujitorii lui Antihrist au ales tocmai acest număr? Desigur 666 reprezintă numele stăpânului lor. Un alt motiv este însă profunda însemnătate națională şi religioasă a numărului 666 pentru evrei, fiind încă din timpurile domniei lui Solomon un simbol al puterii şi al impunerii vasalității asupra altor popoare, inclusiv a supunerilor economice. Greutatea aurului care i se adusese lui Solomon într-un an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur" (II Paral. 9, 13-14).
Sub umbrela politicii
Demonii au încredințat armele slujitorilor lor fideli, oameni cruzi ce-şi pot distruge semenii cu sânge rece. Omul, cunuma creației, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac. 1,26) este redus la stadiul de număr, un obiect ce poate fi uşor manipulat de cei dornici de stăpânire. Cu adevărat, dragostea multora s-a răcit, iar mândria nu mai are loc pe pământ. În noua Europă unită (fără granițe) și cu un nou regim de îngrădire, învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe devin un pericol noii ordini mondiale, iar creştinii ortodocşi vor deveni o minoritate uşor de controlat. Lupta de despătimire a duhovnicilor Bisericii Ortodoxe devine potrivnică lucrărilor de împătimire a noii ordini mondiale (dusă prin intoxicarea informației, spectacole, filme, muzică, literatură, presă, reviste, televiziune, radio, emisiuni pentru copii, manuale şcolare, reclame etc)."

După acordul de la Maastricht (1992), noul acord Schengen (1995) desființează granițele interne ale țărilor membre, în schimb granița externă Euroimperiu îşi etalează sfidător “avantajele" tehnologice și politice avansate, dar care nu sunt altceva decât super-programe de îndosariere elecronică, control şi acțiune armată în orice moment urmărire discretă a fiecărei persoane din teritoriu tinzând spre o centralizare și o conducere ce nu poate ține cont de tradiție sau de etnii. Prin eliminarea granițelor interne, aceste națiuni se vor amesteca, eliminându-se cultura, istoria, și limba proprie fiecărui neam. În ceea ce priveşte credința se agreează ideea de religie mixtă (New-Age), un sistem ecumenic ce pare a fi un amestec de știință și parapsihologie după cum spune Cuviosul Serafim Rose". Referitor la aceasta, teologul român Dumitru Stăniloae zice: “Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei, iarăşi vor să relativizeze credința"2. Astfel, mult râvnita intrare in Uniunea Europeană (despre care vedem mereu la posturile TV, radio etc) se va solda cu o invazie a sectelor, legiferarea păcatului, cumpărarea masivă de teritorii româneşti de către străini, conflicte inter-etnice, în plus moneda va fi unică (Euro), armata va fi o armată comună europeană (NATO), poliția se va transforma în Europol, constituțiile naționale îşi pierd valabilitatea, imnul de stat și drapelul patriei vor rămâne o amintire istorică...

Grăitoare în acest sens este mărturia Arhimandritului Ghergios Kapsanis, egumenul mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos care mărturiseşte: “Câțiva ar spune că acum nu mai avem nici un cotropitor păgân de înfruntat. Aceasta însă este o afirmație şi mai periculoasă. Cei care complotează împotriva libertăţii noastre nu apar drept cotropitori, ci drept tovarăşi ai noştri în Uniunea Europeană. Însă care Europă? În Europa în care conduc şi în care sunt exploatatoare câteva mari puteri, în spatele cărora se ascunde oligarhia. Această oligarhie vrea ca supuşii săi să fie robi, lipsiți de libertate, precum “Marele inchizitor" al lui Dostoievski." (12/25 iul.1997).
Numele şi botezul
Fără botez nu există mântuire (Ioan 3, 5 – 6). Aşa cum numele pe care îl moștenim de la strămoşi (prin capul familiei) ne arată neamul din care facem parte, aşa şi numele (prenumele) pe care îl primim la botez pecetluieşte sufletul cu o identitate creştină oferind o apartenență vie şi neîncetată în cadrul Bisericii şi mai ales în timpul Sfintelor Taine, certificând lepădarea de diavol şi păcatul strămoşesc în care ne-am născut. Numele codificat în sistem bar-code adaugă la identitatea sufletească umană o identitate a unei ființe satanice (prin încadrarea celor trei de "6") luptătoare împotriva lui Iisus Hristos. Este o "pecetluire" a sufletului cu o "pecete străină" peste pecetea Duhului Sfânt primită la botez, pe care individul o primeşte în momentul în care semnează că este de acord cu noul nume (codul). Când suntem pomeniți la rugăciune la Sfânta Liturghie, Maslu etc, preotul pomeneşte numele noastre pe care le avem de la botez şi nicidecum porecle sau coduri, căci Biserica este o comuniune a sufletelor, iar Sfintele Taine lucrează prin Har pentru mântuirea sufletului.

Consecința? Harul de la botez se va îndepărta stingând roadele Sfântului Duh şi lipsind de mântuire respectiva persoană, în schimb aceasta va putea “beneficia" de toate facilitățile oferite de noile sisteme controlate devenind robi de bună voie al "stăpânului lumii acesteia".

Probabil că unii vor spune: “Voi lua pecetea ca să trăiesc mai uşor, dar în inima mea îl voi iubi pe Iisus Hristos". Acestora le răspunde Sfântul Vasile cel Mare (sec. IV) în viața mucenicului Gordie: “Mulți au încercat din neştire a-l -ispiti pe mucenic să se lepede doar cu vorba şi să păstreze credința cu sufletul, aşezarea lăuntrică, căci Dumnezeu nu dă atenție limbii, ci așezării sufleteşti.
Dar mucenicul Gordie era de neînduplecat spunând: „Nu suportă limba cea zidită de Hristos să spună ceva împotriva ziditorului ei. Nu vă înşelați! Dumnezeu nu se lasă batjocorit! După gura noastră ne va judeca, după cuvintele noastre ne va îndreptăți și după cuvintele noastre ne va osândi".
Raiul sau iadul
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune “Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui (Mt. 10, 33). Prin aceasta se alungă necunoaşterea, indiferența și neștiința și astfel vinovatul nu are prilej de dezvinovățire în fața Scaunului de Judecată. Acestui îndemn i-au urmat toți martirii și mucenicii Bisericii noastre din primele veacuri creştine începând cu arhidiaconul Ştefan (vezi Fapte Ap. 7, 54-60) şi până în zilele noastre dintre care amintim pe Sfintul Ilie Lăcătuşu, ieromonahul Arsenie Boca, Valeriu Gafencu, Sfintul Ioan Iacob de la Neamț şi mulți alții. Toate aceste cete de martiri şi mărturisitori ai credinței ortodoxe s-au adus ca jertfă din dragoste pentru Hristos și chiar dacă lepădarea nu ar fi adus după sine pedeapsa iadului, tot nu s-ar fi lepădat de El. Ce s-a ales de puternicii lumii? De împărații păgâni închinători la idoli, de Napoleon, de Hitler sau de alți cuceritori ai lumii? Au avut parte de focul iadului, iar trupurile lor au putrezit și le-au mâncat viermii, în schimb sufletele celor ce au rămas alături de Hristos, chiar prigonite fiind de lumea păcatului au avut și au în vecii vecilor parte de Rai, de viață veșnică, de fericire și nemurire, iar trupurile multora dintre ei sunt nestricăcioase și frumos mirositoare (sfinte moaşte).

Mântuitorul a prevestit prin Sfântul Ioan Teologul în peștera din Patmos", despre aplicarea semnului fiarei pe mâna dreaptă sau pe frunte (Apoc. 13, 16 – 18; 14, 9) și a lăsat ca “cine se închină fiarei şi chipului ei și primeşte semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui, va bea și el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus" (Apoc. 14, 9 - 12).

În spatele duhului lumesc al "libertății" de astăzi se ascunde manipularea, robia sufletelor, sufletească, grijile şi anarhia care duce lumea spre impas, spre distrugerea sufletească şi trupească. Cuviosul Paisie Aghioritul, unul din marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe (veacul XX) spunea: “In spatele sistemului perfect al cartelei de deservire se ascunde dictatura mondială, robia lui antihrist".14

Istoria întreagă este o luptă între bine şi rău, este o consecință a războiului nevăzut (de oameni) între îngeri şi demoni, la care, așa cum se pare la prima vedere înving demonii. Nu este aşa! A demonstrat-o însuşi Iisus Hristos care nu a sfârşit pe cruce ci a învins moartea trecând dincolo de ea, la viața veşnică prin Învierea Sa.

Faptul că Dumnezeu ne dă ploaie cu gheață, secetă, inundații și alte semne pe care mulți nu vor a le înţelege, că îngăduie ca în ţara noastră să fim slugi masoneriei şi altora care din dorința lor de stăpânire (Mt. 4, 8 –10) ne duc la pierzare viitorul nostru şi al copiilor noştri este mai degrabă o pedeapsă pe care nu putem spune că nu o merităm şi atunci când El va considera că ne-am îndreptat viața și faptele va lua toate aceste pedepse de pe umerii noştri. Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem la ale Lui și să lepădam pe ale lumii.

Şansa ieşirii din haos este întoarcerea la canoanele Bisericii şi la învățăturile Sfinților Părinți, și nicidecum la educația oferită de starurile şi vedetele cinematografice împătimite pe care ni le oferă noua orânduire a lumii iubitoare de fărădelegi (lumea păcatului). Dar dacă Dumnezeu ne va acoperi cu Harul Său şi ne va feri de toate acestea depinde mai întâi de noi.

luni, 14 iunie 2021

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților

 

Băncile europene au început să aplice depozitelor bancare mai mari de 100 de mii de euro* taxe de 0,6-1% pe an. “Pioniera” în acest domeniu este Danske Bank, implicată, anii trecuți, în mari operațiuni de spălare de bani în favoarea oligarhilor ruși, via bănci din țările baltice, foste republici sovietice.

În plus, băncile comerciale europene au primit de la BCE, cu titlu de quantitative easing, 1.200 de miliarde de euro, sub formă de achiziție de active problematice și de obligațiuni cu dobânzi negative.
Pur și simplu, băncile plutesc pe un ocean de lichidități, deci nu mai au nevoie de economiile celor care au stat în casă timp de un an și jumătate și nici de banii suplimentari colectați de la noi de fondurile de pensii.
Banul, în genere, a fost înlocuit cu datoria. Midasul post-modern nu mai vrea să transforme în aur tot ce atinge, ci în datorie.
Persoanele avute, fondurile de pensii și marile întreprinderi nu doar că sunt rugate să nu mai economisească sub formă de depozite bancare - economisirea și plasamentele sigure/prudente în bănci sunt, pur și simplu, combătute prin taxare, suplimentar față de dobânda negativă, care era deja o “obișnuință”, încă de pe vremea primei operațiuni de quantitative easing a BCE, din epoca Draghi (actual premier al Italiei).
Aceasta este, pur și simplu, o expropriere în interesul privat al băncilor.
Banul, oricum devalorizat cu fiecare helicopter money trimis de pompierii Fed sau BCE, se erodează. Își pierde funcția de etalon valoric și funcția de instrument de tezaurizare (economisire).
Costul produselor și serviciilor, oricum covârșit de dobânzi și comisioane la creditele comerciale, va crește proporțional cu noile datorii aruncate pe piață și cu costurile depozitelor bancare. Deci, nu vă bucurați că pierd persoanele avute (de fapt, hiper-bogații nu pierd nimic, căci știu cum să recupereze aceste costuri suplimentare de la noi, cu ocazia achizițiilor curente, sau prin optimizare fiscală, deci tot pe cârca noastră; în plus, având toți banii din lume și toți consultanții din lume, ei știu să își plasează averile în acțiuni, titluri de stat, resurse, proprietate industrială etc., iar voi, nu), pentru că tot noi pierdem, după “principiul” privatizării profitului și socializării pierderilor.
Dacă o astfel de taxă ar fi fost impusă de state, de exemplu, pentru a se finanța vaccinarea africanilor sau a indienilor ori eradicarea malnutriției, a exploatării copiilor sau a războaielor tribale pe surse de apă, toată presa main-stream, toată industria de lobby, toată protipendada, ar fi sărit ca arse și ar fi diabolizat intenția. Asta pentru că lumea noastră “bună” nu e doar cinică, manipulatorie și rău-intențobată, ci și ipocrită și defazată. Dar când aceste fluvii de datorie se duc către bănci, e bine, e de dreapta.
Ce fac băncile cu acest ocean de lichidități?
Nici vorbă să îi reintroducă în economie, pentru revenirea la normal. Au contraire, împrumută masiv statele, pentru ca politica de ajutor de stat și mângâierea paternalistă pe creștet a celor care mai vor să stea un pic sub plăpumioară (ca să “salveze vieți”, desigur) să continue la nesfârșit. De ce ar risca, de vreme ce riscul asociat statelor este zero? De ce ar face eforturi să găsească proiecte, de vreme ce curtea le este permanent umplută de bani din elicopter? Ca să nu mai vorbim de scalare (sume crescătoare exponențial) și permanentizare - sunt țari, ca Spania sau Franța, care vor avea nevoie de 83 de ani, respectiv, 67 de ani, pentru a plăti datoriile făcute în pandemie.
România este exemplul cel mai rău al acestui trend - Cîțu ne-a făcut captivi băncilor pe 30 de ani, cu dobânzi de 30-40 de ori mai mari decât media europeană.
Așa cum întreprinderile Big Tech din clubul gafam au ajuns să valoreze 8 mii de miliarde de dolari pentru că ne-au colectat cu forța “surplusul comportamental”, fiind “îndrituite” să ne dicteze achizițiile și modul de viață, tot așa, și întreprinderile Big Finance au ajuns să ne facă pe toți captivi ai acestei nebunești bucle a îndatorării perpetue fără a avea bani proprii, ci doar incredibilul privilegiu de a primi mereu helicopter money și monopolul asupra economiilor și plăților noastre.
Așa cum se spune cam de 2000 de ani, nu vom mai vinde și nici cumpăra fără a avea pe frunte pecetea lui sărsăilă.
*aceste depozite sunt, oricum, în pericol permanent de expropriere prin bail in (salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților)

duminică, 13 iunie 2021

Avocat Gheorghe Piperea - Au reînceput competițiile sportive cu public

 

Au reînceput competițiile sportive cu public - turneul de grand slam Roland Garros, campionatul european de fotbal, olimpiada

Sportivii de performanță, profesioniști care valorează zeci (sau chiar sute) de milioane pentru cluburile și sponsorii lor, trebuie să dea ceea ce e mai bun în ei, efortul fizic și nervos fiind cu mult peste nivelul obișnuit. Firmele de asigurări nu acceptă să asigure riscurile aferente plandemiei. Statele, în nebunia lor, au acceptat imunitatea de răspundere a Big Pharma pentru experimentul global al serului “imunizator”, făcut pe cobai umani.

Sunt curios pe cine va da în judecată Chicago Bulls dacă un jucător de un miliard de dolari va pica lat pe teren așa, din senin. Sigur că da, imediat presa main-stream și paginile de socializare totalitară vor găsi rapid cauze bizare ale incidentului, ca și când n-ar exista molima mileniului (cauzată, foarte probabil, de un virus creat în laborator, cu bani americani și europeni, de furnicuțele științifice chineze) și nici serul experimental menit a neutraliza virusul. Dar tot se va fi pus întrebarea - cine vă plăti daunele?
Statul? Sistemul sanitar american, îngenuncheat în fața lui Fauci? Țările organizatoare ale campionatului european de fotbal, ca România? Japonia, organizatoare a olimpiadei? Sau producătorii serului experimental, așa cum ar fi logic?
PS Exemplul este pur scolastic, dar foarte plauzibil - din nefericire, un astfel de incident s-a întâmplat deja, la meciul Danemarca Finlanda.
PPS Gândiți-vă câți bani au dat cele 12 cluburi hiper-bogate ale Europei pe super-fotbaliștii lor și ce ar însemna ca un număr oarecare dintre aceștia să clacheze pe teren; sau cât costă să îl sponsorizezi pe Nadal; sau pe Usain Bolt; dacă hiper-sportivul face reacții adverse la “imunizare” sau ia molima de la cei care au certificat de înțepare dar, ghinion, o răspândesc în continuare, cine va plăti daunele?

sâmbătă, 12 iunie 2021

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea - Temă de analiză pentru uichend

Temă de analiză pentru uichend

Cam peste tot în UE au crescut depozitele bancare ale celor care au avut bani pentru a-i cheltui pe concedii, distracții, mașini sau device-uri noi, dar nu au mai avut cum să o facă pe motive de „confinement”. La fel s-a întâmplat și cu surplusul din venitul lunar rămas după acoperirea nevoilor minimale (și chiar a „răsfățurilor digitale”) ale celor care au stat acasă ca niște eroi legendari care salvează vieți de bunicuțe, încasând salarii/venituri ca pe vremuri ori indemnizații de la statul paternalist care se pretinde liberal și de dreapta.

La fel s-a întâmplat și în România, desigur.

Chiaburul, bovaricul sau cocalarul nouveau-riche român nu au mai avut cum să meargă la club sau la plaja de lux de la Mamaia și nici motive să își schimbe din nou bolidul de lux, smartphone-ul cu sclipici sau ceasul de aur elvențian - unde să le mai etaleze, pentru a stârni invidia „la dujman”?

Pe bune, românul cu bani chiar nu a mai avut pe ce să își cheltuie banii. Așa că i-a pus în bancă. Sau a cumpărat case pe care le-a ținut goale. Ori a dat o grămadă de bani pentru o mașină inutilă.

Evident, românul fără bani, job, perspective sau șanse de a scăpa curând de supra-îndatotarea bancară, nu a economisit nimic, că nu a mai avut nimic după ce și-a achiziționat cele necesare supraviețuirii. Mai mult chiar, mulți au ajuns în șomaj, nenumărați au intrat în faliment, iar abandonați ai sorții au fost câtă frunză și câtă iarbă. Protestele de stradă de acum două luni i-a scos la iveală pentru prima dată pe acești oameni lăsați de izbeliște, pentru care protipendada noastră „cultă”, elitistă, de dreapta, nu are ochi - adolescenți cărora li s-a răpit un an din viață, tineri care nu mai pot munci nici măcar pe salariul minim, pentru că IMM-urile pricăjite la care lucrau au intrat, oficial sau virtual, în faliment, artiști care și-au vândut instrumentele muzicale ca să nu facă foamea sau care s-au transformat în zidari (nu e niciun reproș aici, ci o laudă - eu sunt fiu de zidar, știu ce înseamnă această muncă), imigranți întorși în țară și refuzați la re-angajare în străinătate, pe motiv de criză sanitar-economică etc.

Banii care nu s-au dus în depozite bancare (penibil remunerate, cu dobânzi de sub unu la sută anual, în condițiile în care băncile creditează statul cu 3-4% sau consumatorii ori comercianții garantați de stat, cu 7-8%) s-au dus în case, terenuri, mașini de lux din producția de acum 2 ani. Stocul de produse de lux, în mod neașteptat pentru comercianții, și-a găsit destui cumpăratori. Dar totul s-a scumpit pe acest trend. Plus că toate materiile prime s-au majorat cu cca 50% față de 209. Și, cică, inflația este de doar 3% în România (și de 0,1% ca medie europeană)... Mai observă cineva câtă minciună conține acest indicator economic, această sculă a lui Manole?

Faptele și realitatea economico-socială se vor răzbuna, însă.
Împrumuturile de consum vor reapărea, și vor fi din nou extrem de scumpe și împovărătoare, ducând la alte și alte sute de mii de cazuri de supra-îndatorare și ruină - colectorii de creanțe își freacă deja palmele.

Cei care au economisit până acum or să „spargă” din nou 15 mii de euro pe o șampanie. Toate prețurile vor sări în aer, pentru că cei avuți vor fi curprinși de frenezia și entuziasmul irațional de a cheltui și a se „răzbuna” pe perioada de 1 an jumate de stat la cutie, între granițele acestei țări triste, dar plină de umor involuntar la nivel de conducere de partid și de stat ...

Pentru cei care erau deja săraci/sărăciți, costul vieții și, mai ales, cel al vieții pe credit, vor deveni și mai mari, și mai prohibitive, iar creditele și mai tentante ...

Nu va fi o creștere a consumului natural, pe bani proprii, benefic pentru economie și pentru buget, ci o explozie a consumului pe credit, patologic, prădător, generator de alte crize economice și sociale.

În loc să crească numărul locurilor de muncă, mai ales pentru generația din urmă, va fi penurie și va fi somaj. Generația din urmă, debutantă în profesie și meserie, deci „ietfină” pentru patron, nu va găsi locuri de muncă - este, deic, ridicol să vrei să ridici vârsta de pensionare, crezând că cineva va fi atât de omenos încât să re-angajeze un om de 50-60 de ani care își caută loc de muncă, după concediere sau pierderea jobului, ca urmare a falimentului angajatorului. Și atunci statul va fi din nou la anaghie, căci va trebui să cheltuie cu asitența socială și cu venitul minim de subzistență. De unde bani? Nu din credit - căci nimeni nu va mai împrumuta România, după dezmățul nebunesc al lui Cîțu, din acești ani „fantastici” pentru toți românii...

Deci, o vom lua de la capăt, cu o nouă criză, de data asta cu mult mai rea decât cea din 2009-2011, care se va lăsa cu alte și alte măsuri de austeritate, sărăcie extinsă endemic, hăituire continuă (ți evacuare din locuințele familiale ...) a debitorilor supra-îndatorați sau ruinați și restriște psiholigică.

Ce e de făcut, în cazul în care actuala prostocrație nu va putea fi înlăturată, pentru a da lumii noastre o șansă de supraviețuire?

O nouă societate, paralelă construcției artificiale care a ajuns statul captiv actual, un nou contract social, o monedă locală, clanuri, triburi, cooperative, traiul și schimbul de produse în interiorul comunității, totul negând regulile acestui neo-feudalism în care suntem obligați să trăim azi.

De altfel, este exact ceea ce ne obligă să facem actuala politică de segregare pe criterii de suspiciune de boală - să ne creăm propriul sistem social, fără bănci, fără corsari ai internetului care ne obligă să trăim după regulile lor absurde, nazistoid-comunistoide, fără concerne farmaco-agro-chimice care ne vor bolnavi și înfometați, la distanță de demenții mesianici ai biotehnologiei și „științei” alchimice care vor să își cumpere amortalitatea. Fără amenințarea perpetuă că ni se iau atributele fundamentale ale condiției umane, pentru „siguranța noastră”, sub ochiul sever al supra-omului.