Temă de analiză pentru uichend
Cam peste tot în UE au crescut depozitele bancare ale celor care au avut bani pentru a-i cheltui pe concedii, distracții, mașini sau device-uri noi, dar nu au mai avut cum să o facă pe motive de „confinement”. La fel s-a întâmplat și cu surplusul din venitul lunar rămas după acoperirea nevoilor minimale (și chiar a „răsfățurilor digitale”) ale celor care au stat acasă ca niște eroi legendari care salvează vieți de bunicuțe, încasând salarii/venituri ca pe vremuri ori indemnizații de la statul paternalist care se pretinde liberal și de dreapta.
La fel s-a întâmplat și în România, desigur.
Chiaburul, bovaricul sau cocalarul nouveau-riche român nu au mai avut cum să meargă la club sau la plaja de lux de la Mamaia și nici motive să își schimbe din nou bolidul de lux, smartphone-ul cu sclipici sau ceasul de aur elvențian - unde să le mai etaleze, pentru a stârni invidia „la dujman”?
Pe bune, românul cu bani chiar nu a mai avut pe ce să își cheltuie banii. Așa că i-a pus în bancă. Sau a cumpărat case pe care le-a ținut goale. Ori a dat o grămadă de bani pentru o mașină inutilă.
Evident, românul fără bani, job, perspective sau șanse de a scăpa curând de supra-îndatotarea bancară, nu a economisit nimic, că nu a mai avut nimic după ce și-a achiziționat cele necesare supraviețuirii. Mai mult chiar, mulți au ajuns în șomaj, nenumărați au intrat în faliment, iar abandonați ai sorții au fost câtă frunză și câtă iarbă. Protestele de stradă de acum două luni i-a scos la iveală pentru prima dată pe acești oameni lăsați de izbeliște, pentru care protipendada noastră „cultă”, elitistă, de dreapta, nu are ochi - adolescenți cărora li s-a răpit un an din viață, tineri care nu mai pot munci nici măcar pe salariul minim, pentru că IMM-urile pricăjite la care lucrau au intrat, oficial sau virtual, în faliment, artiști care și-au vândut instrumentele muzicale ca să nu facă foamea sau care s-au transformat în zidari (nu e niciun reproș aici, ci o laudă - eu sunt fiu de zidar, știu ce înseamnă această muncă), imigranți întorși în țară și refuzați la re-angajare în străinătate, pe motiv de criză sanitar-economică etc.
Banii care nu s-au dus în depozite bancare (penibil remunerate, cu dobânzi de sub unu la sută anual, în condițiile în care băncile creditează statul cu 3-4% sau consumatorii ori comercianții garantați de stat, cu 7-8%) s-au dus în case, terenuri, mașini de lux din producția de acum 2 ani. Stocul de produse de lux, în mod neașteptat pentru comercianții, și-a găsit destui cumpăratori. Dar totul s-a scumpit pe acest trend. Plus că toate materiile prime s-au majorat cu cca 50% față de 209. Și, cică, inflația este de doar 3% în România (și de 0,1% ca medie europeană)... Mai observă cineva câtă minciună conține acest indicator economic, această sculă a lui Manole?
Faptele și realitatea economico-socială se vor răzbuna, însă.
Împrumuturile de consum vor reapărea, și vor fi din nou extrem de scumpe și împovărătoare, ducând la alte și alte sute de mii de cazuri de supra-îndatorare și ruină - colectorii de creanțe își freacă deja palmele.
Cei care au economisit până acum or să „spargă” din nou 15 mii de euro pe o șampanie. Toate prețurile vor sări în aer, pentru că cei avuți vor fi curprinși de frenezia și entuziasmul irațional de a cheltui și a se „răzbuna” pe perioada de 1 an jumate de stat la cutie, între granițele acestei țări triste, dar plină de umor involuntar la nivel de conducere de partid și de stat ...
Pentru cei care erau deja săraci/sărăciți, costul vieții și, mai ales, cel al vieții pe credit, vor deveni și mai mari, și mai prohibitive, iar creditele și mai tentante ...
Nu va fi o creștere a consumului natural, pe bani proprii, benefic pentru economie și pentru buget, ci o explozie a consumului pe credit, patologic, prădător, generator de alte crize economice și sociale.
În loc să crească numărul locurilor de muncă, mai ales pentru generația din urmă, va fi penurie și va fi somaj. Generația din urmă, debutantă în profesie și meserie, deci „ietfină” pentru patron, nu va găsi locuri de muncă - este, deic, ridicol să vrei să ridici vârsta de pensionare, crezând că cineva va fi atât de omenos încât să re-angajeze un om de 50-60 de ani care își caută loc de muncă, după concediere sau pierderea jobului, ca urmare a falimentului angajatorului. Și atunci statul va fi din nou la anaghie, căci va trebui să cheltuie cu asitența socială și cu venitul minim de subzistență. De unde bani? Nu din credit - căci nimeni nu va mai împrumuta România, după dezmățul nebunesc al lui Cîțu, din acești ani „fantastici” pentru toți românii...
Deci, o vom lua de la capăt, cu o nouă criză, de data asta cu mult mai rea decât cea din 2009-2011, care se va lăsa cu alte și alte măsuri de austeritate, sărăcie extinsă endemic, hăituire continuă (ți evacuare din locuințele familiale ...) a debitorilor supra-îndatorați sau ruinați și restriște psiholigică.
Ce e de făcut, în cazul în care actuala prostocrație nu va putea fi înlăturată, pentru a da lumii noastre o șansă de supraviețuire?
O nouă societate, paralelă construcției artificiale care a ajuns statul captiv actual, un nou contract social, o monedă locală, clanuri, triburi, cooperative, traiul și schimbul de produse în interiorul comunității, totul negând regulile acestui neo-feudalism în care suntem obligați să trăim azi.
De altfel, este exact ceea ce ne obligă să facem actuala politică de segregare pe criterii de suspiciune de boală - să ne creăm propriul sistem social, fără bănci, fără corsari ai internetului care ne obligă să trăim după regulile lor absurde, nazistoid-comunistoide, fără concerne farmaco-agro-chimice care ne vor bolnavi și înfometați, la distanță de demenții mesianici ai biotehnologiei și „științei” alchimice care vor să își cumpere amortalitatea. Fără amenințarea perpetuă că ni se iau atributele fundamentale ale condiției umane, pentru „siguranța noastră”, sub ochiul sever al supra-omului.
