Acum 80 de ani. Drama României. Rapt şi umilinţă.

 

Acum 80 de ani. Drama României. Rapt şi umilinţă.
7 septembrie 1940.  Bulgaria încorporează sudul Dobrogei (Cadrilaterul).

Svetoslav Pomenov: ,,Dobrogea de Sud, se alipeşte din nou la patria-mumă”.

Bogdan Filov: ,,Astfel se rup verigile Tratatului de la Neuilly, dispărând grelele condiţii impuse Bulgariei”. 

♦ Începute la 19 august 1940, tratativele româno-bulgare în privinţa Cadrilaterului au fost finalizate la 7 septembrie, când Henri Georges Meitani și Th. Papazoff au semnat Tratatul prin care sudul Dobrogei era încorporat Bulgariei, guvernele român şi bulgar obligându-se ca în termen de trei luni de la schimbul instrumentelor de ratificare să procedeze ,,la schimbul obligatoriu dintre supușii români de origine etnică bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa (acestea din urmă în delimitarea dinainte de 14 iunie 1925) și supușii români de origine etnică română din judeţele Durostor și Caliacra”. Ceilalţi cetăţeni români și bulgari puteau emigra în mod facultativ ,,în ţara lor de afinitate etnică” în timp de un an de la schimbul instrumentelor de ratificare.  

♦ Problemele tehnice referitoare la transferul de populaţie urmau să facă obiectul unui Acord special între cele două ţări, la fel ca cele de ordin financiar care derivau din aplicarea tratatului. Bunurile rurale (proprietăţile clădite și neclădite) din judeţele Durostor și Caliacra care aparţineau românilor ce nu erau incluși în transferul de populaţie puteau fi lichidate ,,liber și nesilit” de proprietarii lor ,,fără piedici ce ar rezulta din dispoziţiuni legislative sau administrative bulgare”, în termen de 18 luni de la schimbul instrumentelor de ratificare. După expirarea acestui termen autorităţile bulgare puteau expropia aceste propietăţi ,,în schimbul unei juste și prealabile despăgubiri” stabilite după evaluările Comisiei mixte pentru schimbul de populaţii (art. V). 

♦ Pentru problemele a căror soluţionare nu a fost prevăzută o procedură specială, art. VI a prevăzut înfiinţarea, la Giurgiu, a unei Comisii mixte, compusă din câte trei persoane. Problemele nerezolvate de aceasta în termen de 10 zile de la sesizare urmau a fi puse, la cererea unei delegaţii, celor două guverne pentru a fi rezolvate pe cale diplomatică. În situaţia în care tratativele diplomatice nu ar fi ajuns la vreun rezultat în termen de două luni de la sesizare diferendul urma să fie supus arbitrajului, fiecare parte desemnând un arbitru, care trebuiau să se pună de acord pentru numirea unui supra-arbitru. În caz de dezacord, alegerea acestuia era încredinţată unei terţe ţări desemnată de comun acord de cele două părţi. Art. VII preciza că tratatul trebuia ratificat de cele două ţări, schimbul instrumentelor de ratificare urmănd să aibă loc la București, cel mai târziu până  la 15 septembrie 1940. 

 Entuzismul bulgarilor

♦  După semnarea Tratatului de la Craiova, delegaţia bulgară a părăsit extrem de mulţumită teritoriul României, Svetoslav Pomenov declarând (în tren) reprezentanţilor presei: ,,Politica înţeleaptă şi prevăzătoare cu care Majestatea Sa Regele a inspirat-o la sfârşitul marelui război, astăzi înregistrează cel mai mare succes: un pământ bulgăresc, Dobrogea de Sud, se alipeşte din nou la patria-mumă. Guvernul nostru a promovat cu noroc această politică, reuşind, într-o împrejurarea favorabilă, cu colaborarea binevoitoare a puterilor Axei, să  ajungă la ezolvarea unei probleme, care în decurs de mai mulţi ani împiedica bunele noastre relaţiuni cu vecina noastră din nord”.

• Bucurie mare a fost și la Sofia, unde primul ministru bulgar, Bogdan Filov, a rostit la radio o cuvântare în care a spus: ,,Astăzi, la orele 15.20, s-a semnat la Craiova Pactul între Bulgaria și România prin care cele două ţări, în spiritul înţelegerii reciproce și inspirate de dorinţa restabilirii bunelor relaţii de vecinătate s-au înţeles asupra condiţiilor pentru restituirea Dobrogei de sud în graniţele din 1912. Astfel se rup verigile Tratatului de la Neuilly, dispărând grelele condiţii impuse Bulgariei”. Concomitent, a subliniat ,,sprijinul valoros” acordat Bulgariei de către ,,marii conducători ai popoarelor italian și german”, care meritau astfel ,,adânca recunoșinţă a poporului bulgar”. În încheiere, a precizat că prin acest act se restabileau ,,vechile legături tradiţionale între doi vecini buni”. 

• În același spirit, ministru de Externe bulgar, Ivan Popov, a precizat că ,,opera de pace de la Craiova va fi începutul unei ere noi de prietenie și colaborare între cele două ţări ale noastre care le va aduce din nou către buna tradiţie a trecutului”. 

• Extrem de mulţumită a fost și opinia publică bulgară, populaţia răspunzând cu manifestări spontane de entuziasm desfășurate în sunetul clopotelor din biserici. Consemnând starea de spirit din ţară, ziarul ,,Zora” relata la 9 septembrie 1940: ,,Zi luminoasă, zi de bucurie pentru toţi bulgarii. După un lung șir de zile negre aceasta este prima etapă în care pământul nostru apare acoperit de bucuria și mulţumirea întregului popor. Sărbătorim speranţa împlinită”.

• La Sofia a avut loc o manifestare  spontană, în frunte cu Nikola Zahariev, vicepreședintele Sobranei, la care manifestanţii au scandat: ,,Trăiască Dobrogea!”, ,,Trăiască fraţii noştri!”, ,,Trăiască regele!”, ,,Trăiască Bulgaria!”, ,,Trăiască marele Reich şi conducătorul german Hitler!”,  ,,Trăiască Ducele!”.

•  Sărbătoarea a continuat a doua zi, duminică 8 septembrie 1940, când întreaga Sofie a fost pavoazată cu drapele, populaţia manifestându-și entuziasmul în sunetul clopotelor din biserici și acorduri de fanfare. La catedrala Alexandr Nevski, în prezenţa regelui, s-a oficiat un Te-Deum, iar seara s-a organizat o retragere cu torţe. Manifestaţii asemănătoare au avut loc și la Plovdiv, Varna, Plevna etc.

♦ În România, criza politică determinată de rapturile teritoriale, presiunile externe, schimbarea  conducerii ţării, prin abdicarea regelui Carol al II-lea, și preluarea puterii efective în stat de către generalul Ion Antonescu, la 6 septembrie 1940, au făcut ca cedarea Cadrilaterului să fie trecută sub tăcere. Noul guvern român a hotărât să accepte starea de fapt creată prin tratatul de la Craiova (ca şi prin dictatul de la Viena, de altfel).

Ocuparea Cadrilaterului

♦ Ocuparea Cadrilaterului de către bulgari s-a făcut în patru etape, eșalonate în timp  de 10 zile, începând cu 21 octombrie 1940.  

• Comisia mixtă româno-bulgară, având în frunte pe generalii Potopeanu și Gilkof, și-a început lucrările la Bazargic, la 13 septembrie 1940, funcţionând cu două subcomisii mixte pentru cele două judeţe (Caliacra și Durostor). 

• Părăsirea teritoriului de către români s-a făcut în ritmul stabilit și conform planului, semnalându-se doar incidente de mică amploare, provocate de bulgari, în special în sectorul Brigăzii 7 cavalerie.  

• Pătrunderea trupelor bulgare în Cadrilater s-a făcut pe mici detașamente de toate armele, acoperite de patrule de infanterie și cavalerie, răspândite în întreaga zonă. Subunităţile din avangardă au înaintat în formaţii de apropiere, în special în jurul comunicaţiilor, în spatele lor, la distanţe variabile, urmând restul trupelor. Direcţiile principale de pătrundere au fost următoarele: Varna - Balcic – Mangalia; Crumovo - Bazargic – Arman; Stejarul – Saradja; Sarki – Silistra; Turtucaia - Silistra. 

• Referindu-se la impresia lăsată de trupele bulgare, care au preluat teritoriul, un document românesc consemnează: ,,Ofiţerii au avut o atitudine exagerat militărească, foarte puţini reprezentativi ca aspect, iar ca maniere rigizi și stăpâniţi de o aroganţă împinsă  până la brutalitate. Fac impresia unor oameni  mai puţin culţi, dar hotărâţi. Trupa bine echipată, cu un moral extrem de ridicat - explicabil de altfel faţă de situaţia în care se găseau - și foarte disciplinată. Gradele inferioare păstrau, chiar exagerat, deferenţă de la grad la grad, ceea ce a făcut o impresie foarte frumoasă”. 

 ♦ În ceea ce privește atitudinea populaţiei  bulgare din Cadrilater, documentele române precizează că aceasta ,,a fost  liniștită și nu s-a dedat la acte de terorism și  de sabotaj”. Ordonanţele afișate din timp de comandamentele române, care prevedeau sancţiuni imediate și foarte severe, precum  și măsurile de siguranţă luate ,,au înfrânat tentativele de atac și actele teroriste”. Au existat și situații în care, în unele localităţi grănicerii bulgari ,,au dat onorul la plecarea militarilor români”, iar în altele populaţia civilă bulgară ,,s-a adunat în pieţele publice pentru a-și lua rămas bun de la cei care plecau, oferindu-le flori”.

Consecințe

♦ Prin Tratatul de la Craiova, Bulgaria a încorporat un teritoriu cu o suprafață de 7 142 kmp cu o populaţie de  412 105  locuitori, dintre care 118 000 români (28,42%), 162 625 bulgari (39,46%) și 131 107 alte naționalități (31,82%). 

♦ Conform recensământului din 1930, Cadrilaterul avea o populaţie de 378 354 de locuitori, din care 143 209 erau bulgari (în 1940 erau 150 962/37,1%), 129 025 turci (în 1940 - 147196/36,1%), 77 728 români (în 1940 erau 106 534/26,2%, iar în 201 - 591/0,17%) şi 28 292 alte naţionalităţi. În restul Dobrogei, se aflau 437 131 de locuitori din care 282 844 români, 42 070 bulgari, 21 778 turci şi 90 439 alte naţionalităţi.

P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii!