Sfinții 100 de Mucenici din Egipt, dimpreună cu Sfinții Ierarhi: Pilevs (Pelie) şi Nil, episcopii Egiptului, Zinon, prezbiterul, şi dregătorii: Ilie şi Patermutie, care s-au săvârșit de sabie în cetatea Tir din Fenicia (+309)
Când s-a ridicat prigoana împotriva creştinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinşi şi aceşti sfinţi. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs şi Nil, şi doi boieri mari, ce se chemau Patermutie şi Ilie, şi alţii împreună cu aceştia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs şi sfântul Nil, asemenea şi Patermutie şi Ilie, şi cei cincizeci din Palestina, toţi aceştia prin foc au săvârşit mărturisirea, şi au luat cununile de la Domnul.
Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoţându-le ochii şi tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Şi în sfârşit, le-au tăiat capetele, luând şi ei de la Dumnezeu cununile nevoinţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu