Doamne. Ia-mi vălul de pe ochi şi voi înţelege minunatele lucruri din legea Ta. Doamne arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale!
sâmbătă, 13 iunie 2026
Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Prejudiciu direct din dobânda variabilă umflată prin manipularea ROBOR
Cum s-a transformat singurul nostru submarin din armă de temut în epavă la cheu

Cum s-a transformat singurul nostru submarin din armă de temut în epavă la cheu
Submarinul „Delfinul” (clasa Kilo) stă țintuit la cheu în Portul Militar Constanța de aproape trei decenii. Oficial, povestea care ni s-a vândut în toți acești ani a fost una a „neputinței financiare”: statul român nu a avut 20-30 de milioane de dolari în anii '90 pentru a cumpăra un nou set de acumulatori (baterii) din Rusia.
Dar când privim faptele la rece, această explicație oficială se prăbușește. În aceeași perioadă, România a găsit resurse pentru alte achiziții scumpe, dar a lăsat în mod deliberat piesa centrală a descurajării maritime să fie înghițită de rugină. Menținerea „Delfinului” pe hârtie în inventarul Forțelor Navale Române nu este o dovadă de respect, ci o perdea de fum care ascunde o realitate cruntă: sabotarea sistemică a capacității subacvatice a României.
Răul cel mare a fost deja făcut. Prin refuzul de a înlocui acumulatorii la timp, „Delfinul” a fost condamnat la moarte clinică fără ca inamicul să tragă un singur foc.
I. De ce nu s-au luat baterii la timp?
Submarinul a intrat în conservare în 1996, la doar 11 ani de la cumpărare, când acumulatorii sovietici originali și-au epuizat ciclurile de viață. Fereastra critică pentru salvarea navei a fost intervalul 1996 - 2002. În acești ani, nava era încă nouă, coca de presiune era perfectă, iar sistemele interne funcționau impecabil.
De ce s-a blocat achiziția de baterii?
1. Pretextul „sărăciei”, demontat de alte achiziții
Ministerul Apărării a invocat constant lipsa fondurilor. Cu toate acestea, în exact aceeași perioadă (mijlocul anilor '90), România a demarat programe extrem de costisitoare, cum ar fi modernizarea avioanelor MiG-21 (programul LanceR), care a costat sute de milioane de dolari. Banii existau, dar prioritizarea lor a ocolit complet Marina Militară.
2. Teama de a deranja Washingtonul și Bruxelles-ul
În plin proces de aderare la NATO, liderii politici de la București sufereau de un complex de inferioritate slugarnică. S-a răspândit ideea falsă că, dacă România cumpără piese de schimb din Rusia (singura care livra acumulatorii originali tip 476), axa Washington-Bruxelles va privi acest gest ca pe o complicitate cu Moscova. Pentru a demonstra „loialitate totală” în fața Occidentului, s-a preferat sacrificarea propriei securități naționale.
3. Soluțiile de avarie au fost ignorate
Așa cum s-a demonstrat ulterior, tehnologia acumulatorilor nu era un secret de neatins. State vecine sau aliate, precum Turcia, aveau capacități industriale capabile să replice sau să adapteze sisteme de stocare a energiei. România nu a inițiat niciodată o discuție serioasă de audit tehnic cu partenerii regionali pentru a găsi o alternativă la importul din Rusia. Decizia a fost, de la bun început, abandonul.
II. Mecanismul sabotajului prin abandon
Cel mai perfid mod de a distruge o armă strategică de înaltă tehnologie nu este atacul direct, ci inacțiunea. Cine a decis să nu cumpere bateriile la timp a știut foarte bine ce va urma. Un submarin este un organism tehnic viu; dacă îl oprești, îl ucizi.
Prin faptul că „Delfinul” a fost lăsat să stea pe loc, în apă sărată, fără să mai efectueze nicio imersie, s-a produs un sabotaj tehnic ireversibil:
- Griparea sistemelor vitale: Valvele de scufundare (kingstoanele), sistemele de balast și tubulaturile de înaltă presiune s-au colmatat și au ruginit.
- Distrugerea etanșeității: Garniturile speciale de la axul elicei și de la porțile torpilelor s-au uscat și s-au deformat. O navă care stă la suprafață își pierde elasticitatea structurală necesară pentru a rezista la presiunea din adâncuri.
- Pierderea resurselor umane (Cel mai grav aspect): Un submarin fără baterii înseamnă un echipaj care nu poate ieși pe mare. În 30 de ani, generațiile de ofițeri și maeștri militari formați în tehnica subacvatică s-au pensionat. România a pierdut cel mai de preț activ: știința și instinctul de a lupta sub apă. Această resursă nu se poate cumpăra din magazin și nu se reface peste noapte.
III. De ce este ținut azi „degeaba” în inventar?
Astăzi, „Delfinul” figurează în continuare ca navă activă în cadrul Forțelor Navale Române. Este o anomalie birocratică bizară: un submarin care nu se poate scufunda, dar are un comandant și un echipaj simbolic la bord. De ce nu este tăiat la fier vechi sau transformat oficial în muzeu?
1. Paravanul pentru incompetența politică
Dacă MApN ar scoate oficial submarinul din inventar, ar trebui să admită public o realitate istorică rușinoasă: că timp de trei decenii, România—stat cu ieșire la Marea Neagră și graniță externă a NATO—a fost incapabilă să mențină o capabilitate militară esențială. Menținerea lui în inventar permite pasarea responsabilității de la un ministru la altul.
2. Alibiul pentru programele viitoare
„Delfinul” este folosit ca o sperietoare de carton. Ori de câte ori Armata vrea să pună presiune pe clasa politică pentru a aproba bugete masive (cum este actualul program de achiziție a submarinelor franceze Scorpène, estimat la 2 miliarde de euro), argumentul principal este: „Trebuie să cumpărăm nave noi, pentru că singurul nostru submarin este nefuncțional”. Dacă „Delfinul” ar dispărea din inventar, ar dispărea și legătura istorică directă cu arma submarină.
Răul structural a fost înfăptuit
În jargonul militar, se spune că „cel mai bun submarin este cel pe care inamicul crede că îl ai”. Timp de 30 de ani, Rusia a știut secundă de secundă că submarinul României nu are baterii și că portul Constanța este complet descoperit din punct de vedere subacvatic.
Fie că a fost vorba de o decizie dictată de la nivel înalt pentru a nu deranja marile puteri, fie că a fost doar rodul unei indolențe criminale a decidenților militari autohtoni, rezultatul este același: România a fost sabotată din interior.
Prin neînlocuirea acumulatorilor la timp, s-a tăiat deliberat singurul braț înarmat care putea asigura o descurajare reală în Marea Neagră. Astăzi, când regiunea a devenit un teatru de război fierbinte, decontăm prețul acelui sabotaj prin neputință tactică și prin obligația de a plăti miliarde de euro pe submarine străine pentru a repara o greșeală care putea fi rezolvată, la timpul ei, cu prețul câtorva baterii.
Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025 - Documente care spun mai multe decât orice declarație.




2020: „Vă mulțumim pentru semnalarea unor posibile fapte de încălcare a legii.”
2025–2026: „Ați afectat imaginea companiei.”
Aceeași persoană.
Aceeași funcție.
Aceeași companie.
Același tip de raportări.
Singurul lucru care s-a schimbat este conținutul avertizărilor.
Public astăzi documente care spun mai multe decât orice declarație.
În anul 2020, conducerea CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța îmi transmitea oficial:
„Vă mulțumim pentru semnalarea unor posibile fapte de încălcare a legii precum și pentru întreaga dumneavoastră implicare în clarificarea tuturor aspectelor sesizate.”
Document oficial.
Semnat.
Înregistrat.
Asumat.
La acel moment, avertizările erau considerate utile companiei.
În anul 2025 și 2026, după ce am raportat:
depozitarea neconformă a azotatului de amoniu;
existența unor cantități importante de mărfuri periculoase;
vulnerabilități privind siguranța și securitatea portuară;
riscuri asupra infrastructurii strategice;
aceeași companie a început să susțină că:
afectez imaginea instituției;
produc tensiuni;
creez neîncredere;
am un comportament necorespunzător.
Problema este că între timp au apărut documentele autorităților statului.
ISU a confirmat depozitarea în aer liber a azotatului de amoniu.
DSU a confirmat existența a 627 tone de azotat de amoniu și a dispus măsuri urgente.
Garda Națională de Mediu a aplicat sancțiuni și a dispus suspendarea activității.
Poliția Română a confirmat controale și amenzi de sute de mii de lei privind îngrășămintele chimice și precursorii de explozivi.
Ministerul Transporturilor a confirmat că CN APM SA are competențe și obligații în verificarea operatorilor portuari care desfășoară activități cu mărfuri periculoase.
Mai mult, în august 2025 compania transmitea Parlamentului României că din anul 2019 nu au existat sesizări oficiale privind mărfurile periculoase.
În aprilie 2026 aceeași companie recunoștea oficial că au existat două sesizări, ambele formulate de mine.
Întrebarea este simplă:
Cum a fost posibil ca în anul 2020 avertizorul să fie felicitat pentru că semnalează încălcări ale legii, iar în 2025–2026 să fie sancționat și acuzat că afectează imaginea companiei pentru exact același lucru?
Și încă o întrebare:
S-a schimbat comportamentul avertizorului sau s-a schimbat atitudinea companiei față de adevărurile incomode?
După explozia dronei maritime din dana 78 a Portului Constanța, cred că această întrebare nu mai privește doar un angajat și angajatorul său.
Privește modul în care sunt tratate avertizările privind siguranța publică, mărfurile periculoase și securitatea unei infrastructuri critice a României.
Documentele vorbesc singure.
vineri, 12 iunie 2026
Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - inundațiile recente județul Botoșani, în satul Șupitca, comuna Coșula. România

Astăzi dimineață am ajuns în județul Botoșani, în satul Șupitca, comuna Coșula. Acolo am întâlnit o poveste care m-a tulburat profund.
Am cunoscut un om care se luptă în fiecare zi să supraviețuiască, să își păstreze demnitatea și să reprezinte România pe marile scene naționale și internaționale ale folclorului autentic. Un om pentru care o pâine trebuie să ajungă mai multe zile, un om care trăiește cu lipsuri greu de imaginat pentru mulți dintre noi.
Ca și cum viața nu l-ar fi încercat suficient, inundațiile recente i-au adus un nou necaz, lăsând în urmă distrugeri cu și mai multă suferință. În fața unei asemenea realități nu poți rămâne indiferent. Nu poți pleca mai departe ca și cum nu ai fi văzut nimic.
Voi reveni cu date, imagini și înregistrări video. Voi prezenta publicului povestea unui om care, prin puterea de a merge înainte în ciuda tuturor greutăților, m-a făcut să tresar și să înțeleg încă o dată câtă suferință se ascunde, uneori, dincolo de aplauzele și lumina scenei. Unele povești nu trebuie doar ascultate. Ele trebuie cunoscute, înțelese și ajutate.
He delivered one of the most chilling statements ever

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Prejudiciile minimale estimate, cauzate de manipularea Robor sunt
Nu mi-e clar dacă Facebook are probleme tehnice sau m-a (shadow)bannat din nou, așa că încerc un test.
Prejudiciile minimale estimate, cauzate de manipularea Robor sunt:
a) dacă manipularea a umflat Robor cu doar un punct procentual:
- 1,5 miliarde lei consumatorilor;
- 1,25 miliarde lei firmelor și primăriilor ori altor instituții publice;
- 10 miliarde de lei statului.
b) dacă manipularea a umflat Robor cu 2 ppt, sumele de mai sus se dublează.
Până mâine, când vă dau amănunte (dacă mă lasă Facebook), gândiți-vă ce ar fi făcut Statul român cu 20 de miliarde lei (posibil șutite de manipulatorii Robor). Poate autostrăzi, căi ferate de mare viteză, școli, spitale, plăți ale indexării pensiilor. Sau donații pentru Ucraina…
Despre agitația din presă privitoare la manipularea de către bănci a ROBOR
Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - 𝗖𝗵𝗶𝗻𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗮𝘀𝘁ă𝘇𝗶 𝗰â𝘁 𝗦𝗨𝗔, 𝗚𝗲𝗿𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, 𝗠𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗕𝗿𝗶𝘁𝗮𝗻𝗶𝗲, 𝗝𝗮𝗽𝗼𝗻𝗶𝗮, 𝗙𝗿𝗮𝗻ț𝗮 ș𝗶 𝗖𝗼𝗿𝗲𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗦𝘂𝗱 𝗹𝗮 𝘂𝗻 𝗹𝗼𝗰. 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮 𝘂𝗻𝗱𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲?
𝗖𝗵𝗶𝗻𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗮𝘀𝘁ă𝘇𝗶 𝗰â𝘁 𝗦𝗨𝗔, 𝗚𝗲𝗿𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, 𝗠𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗕𝗿𝗶𝘁𝗮𝗻𝗶𝗲, 𝗝𝗮𝗽𝗼𝗻𝗶𝗮, 𝗙𝗿𝗮𝗻ț𝗮 ș𝗶 𝗖𝗼𝗿𝗲𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗦𝘂𝗱 𝗹𝗮 𝘂𝗻 𝗹𝗼𝗰. 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮 𝘂𝗻𝗱𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲?
Cel mai recent raport Nature Index 2026 ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru orice guvern, parlamentar, rector sau decident care vorbește despre viitorul României.
𝗗𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 ș𝗼𝗰𝗮𝗻𝘁𝗲.
China nu doar că este lider mondial în cercetare.
𝗖𝗵𝗶𝗻𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗮𝘀𝘁ă𝘇𝗶 𝗮𝗽𝗿𝗼𝘅𝗶𝗺𝗮𝘁𝗶𝘃 𝗰â𝘁 𝗦𝘁𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗨𝗻𝗶𝘁𝗲, 𝗚𝗲𝗿𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, 𝗠𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗕𝗿𝗶𝘁𝗮𝗻𝗶𝗲, 𝗝𝗮𝗽𝗼𝗻𝗶𝗮, 𝗙𝗿𝗮𝗻ț𝗮 ș𝗶 𝗖𝗼𝗿𝗲𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗦𝘂𝗱 𝗹𝗮 𝘂𝗻 𝗹𝗼𝗰 î𝗻 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮ț𝗶𝗶𝗹𝗲 ș𝘁𝗶𝗶𝗻ț𝗶𝗳𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝘃â𝗿𝗳 𝗺𝗼𝗻𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗡𝗮𝘁𝘂𝗿𝗲 𝗜𝗻𝗱𝗲𝘅.
Într-un singur an, China și-a crescut producția științifică cu peste 22%.
În același timp, multe state occidentale pierd teren. Statele Unite, Germania și Marea Britanie înregistrează scăderi relative, în timp ce Asia accelerează.
Dar poate cea mai importantă întrebare este alta:
𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐮 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨?
Nu prin noroc.
China investește anual peste 𝟐,𝟓% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁 î𝐧 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞
Coreea de Sud investește aproape 𝟓% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁
Japonia depășește 𝟑% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁
Statele Unite investesc peste 𝟑% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁
România?
𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐛𝐢𝐚 𝐝𝐞𝐩ăș𝐞ș𝐭𝐞 𝟎,𝟒–𝟎,𝟓% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁 din fonduri publice pentru cercetare și rămâne printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la investițiile în cercetare și inovare.
Cu alte cuvinte, noi încercăm să concurăm cu state care investesc de șase, șapte sau chiar zece ori mai mult.
Și apoi ne întrebăm de ce nu avem suficiente brevete, de ce nu avem companii tehnologice globale, de ce tinerii cercetători pleacă și de ce importăm tehnologie în loc să o exportăm.
Cum să faci performanță mondială cu laboratoare subfinanțate?
Cum să atragi cercetători de top cu salarii și infrastructură inferioare?
Cum să concurezi cu universități care primesc miliarde de euro când tu te lupți pentru supraviețuire de la un proiect la altul?
Acolo cercetarea este politică de stat.
La noi, de prea multe ori, este doar discurs.
Acolo se construiesc laboratoare. La noi se scriu strategii care se schimbă de la un guvern la altul.
Acolo se atrag cercetători din întreaga lume. La noi continuăm să exportăm inteligență.
Acolo universitățile, institutele și companiile lucrează împreună. La noi colaborarea este încă excepția.
Să ne imaginăm pentru o clipă că România ar fi investit în ultimii 20 de ani măcar 2% din PIB în cercetare și inovare.
Am fi avut astăzi 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐞.
Am fi avut 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭ă𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐚𝐭𝐫𝐚ș𝐢 î𝐧𝐚𝐩𝐨𝐢 î𝐧 ț𝐚𝐫ă.
Am fi avut 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞ș𝐭𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧ță 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥ă, 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞, 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐚𝐭𝐞, 𝐛𝐢𝐨𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐢𝐛𝐞𝐫𝐧𝐞𝐭𝐢𝐜ă.
Am fi avut 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 ș𝐢 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢.
Am fi avut 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮ț𝐢𝐧ă 𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧ță 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜ă 𝐝𝐞 𝐚𝐥ț𝐢𝐢.
Am fi avut 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭ă 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜ă ș𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜ă.
Dar nu este prea târziu.
Dacă România dorește cu adevărat să recupereze decalajul, trebuie să construiască o strategie națională de cercetare pe minimum 20 de ani și să investească prioritar în domeniile care vor defini economia viitorului:
🔹 energie și tehnologii energetice avansate;
🔹 inteligență artificială, calcul de înaltă performanță și centre de date;
🔹 securitate cibernetică și infrastructuri digitale;
🔹 materiale avansate și nanotehnologii;
🔹 biotehnologie, farmaceutică și medicină de frontieră;
🔹 tehnologii aerospațiale și observarea Pământului;
🔹 agricultură inteligentă și tehnologii alimentare;
🔹 robotică și automatizare industrială.
În paralel, România are nevoie de câteva măsuri simple, dar esențiale:
✔️ creșterea graduală a finanțării cercetării către 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦𝐮𝐦 𝟐% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁;
✔️ crearea unor 𝐩𝐨𝐥𝐢 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢 ș𝐢 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢 care să conecteze universitățile cu industria;
✔️ programe dedicate 𝐫𝐞𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭ă𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐢𝐚𝐬𝐩𝐨𝐫𝐚;
✔️ 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐢𝐜𝐭𝐢𝐛𝐢𝐥ă pentru laboratoare și infrastructuri mari de cercetare;
✔️ 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐬𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐬𝐜 î𝐧 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞;
✔️ 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐞𝐜𝐨𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐩 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐮𝐬 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜, unde cercetarea, educația și producția să funcționeze împreună.
Pentru că adevărul este simplu și incomod:
𝐍𝐢𝐜𝐢𝐨 ț𝐚𝐫ă 𝐧𝐮 𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐛𝐨𝐠𝐚𝐭ă 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦.
Toate țările care au devenit puternice au investit masiv în educație, cercetare și inovare.
China a înțeles asta.
Coreea de Sud a înțeles asta.
Japonia a înțeles asta.
Israel a înțeles asta.
Germania a înțeles asta.
Întrebarea este dacă și România va înțelege înainte să mai pierdem încă două decenii.
Pentru că 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐚𝐩𝐚𝐫ț𝐢𝐧𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐦𝐩ă𝐫ă 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞.
𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐚𝐩𝐚𝐫ț𝐢𝐧𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐜𝐫𝐞𝐞𝐚𝐳ă.
Sursa:Nature Index 2026 Research Leaders rankings: are China’s East Asian neighbours keeping pace with it?