Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 16 decembrie 2025

Liliana Jighira Jurnalistă - PIAȚA IMOBILIARĂ DIN ROMÂNIA SE PRĂBUȘEȘTE

 

PIAȚA IMOBILIARĂ DIN ROMÂNIA SE PRĂBUȘEȘTE

Afacerile imobiliare din România par tot mai puțin atractive, mai ales în județele sărace ale țării. În noiembrie 2025, piața imobiliară a înregistrat un nou recul, atât față de luna anterioară cât și față de perioada corespunzătoare a anului 2024, informează Adevărul la data de 16 decembrie 2025.

 În noiembrie 2025, la nivel național s-au vândut circa 50.000 de imobile, ceea ce înseamnă cu 8.443 mai puține decât în luna anterioară, conform datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cele mai multe vânzări s-au înregistrat, ca de obicei, în București, unde au fost tranzacționate aproape 8.000 de imobile. Pe următoarele locuri, ca număr de vânzări, s-au plasat județele Ilfov și Timiș.

La polul opus s-a aflat județul Teleorman, unde au fost înregistate doar 26 de tranzacții. În clasamentul celor mai puține tranzacții, pe următoarele locuri s-au plasat județele Călărași și Covasna. 

Între orașele reședință de județ, pe primul loc s-a plasat Cluj-Napoca (1.248 de tranzacții).Pe următoarele locuri s-au plasat municipiile Brașov și Iași.În ceea ce privește tranzacțiile cu terenuri agricole, pe primele locuri s-au plasat județele Timiș, Arad și Dolj.

Liliana Jighira Jurnalistă

Avocat Elena Radu - Ce obligații aveți! Învățați că aveți și din alea. Toți vreți drepturi să vi le garanteze statul. Cu ce?


Cred că o să mă apuc să vă scriu numai de obligații, ca să învățați că aveți și din alea. 

Toți vreți drepturi să vi le garanteze statul. Cu ce?

Vă scrisăi în postarea anterioară de ce trebuie să plătiți impozite și taxe. 

În asta vă scriu de ce trebuie să apărați țara. 

În majoritatea dintre voi: 

- dă patriotismul  pe afară din voi, comemorații moșii, strămoșii, eroii, dar dacă e să vă întreb ce faceți în caz de război, că nu e treaba voastră, ce a făcut statul pentru voi?

- alții sunteți proeuropenii vieții, dar vă doare-n cot de țara în care stați, iar politicile europene au făcut să se ducă dracu tot ce avea țara asta, ca să dăm la alții care ne dau nimic!

Voi mai aveți niște drepturi prin țara asta, bune proaste cum or fi, care s-au dus dracu că nu v-a păsat de ce a făcut orice idiot care a ajuns într-o funcție publică. 

S-au adoptat la politici și legi de au făcut praf țara asta în aplauzele voastre, că credeți toate gogoșile care vi de vând. 

Nu vă gândiți o clipă care va fi impactul asupra vieții voastre. 

Prin țara asta aveți drepturi pentru faptul că țara ar e teritoriu. 

Dacă țara nu ar avea niciun teritoriu pe care să instituie tara respectivă reguli în mod democratic (care nu mai e, că sunteți prea proști și acceptați anulări de alegeri din pix, în aplauze) , n-aveți decât să vă duceți pe teritoriul altora și să vă supuneți regulilor lor, dar ciocu mic. 

Ai dreptul să comentezi pe reguli dacă ești cetățean, că numai ăla votează. Străinii și apatrizii să își vadă de ale lor și să respecte regulile impuse de cetățeni, să zică mersi că sunt tolerați pe teritoriul statului respectiv. 

Războaiele înseamnă cuceriri și pierderi de teritorii. 

Așa s-au dobândit teritoriile tuturor statelor. 

Un stat fără teritoriu înseamnă un stat cu reguli în neant, că nu are pe ce teritoriu să le aplice, și un popor pribeag, că nu are teritoriu de care să zică că e al statului meu și poporul face regulile pe teritoriul statului. 

N-ai teritoriu, uită că vreodată poporul ăla are pe unde să facă reguli. Le face în capul unui idiot sau altul, că teritoriu pe care să le aplice nu este. 

Așa că poporul român care vrea drepturi, are obligația să își apere teritoriul în caz de război. 

Că de ce război? Din cauza politicii de țară pe care o adoptă idioții care o conduc și pe care poporul au acceptat-o și i-a tolerat pe idioți. 

N-ai mârâit nimic când a adoptat ăla o politică de stat care a băgat țara în război, când vine războiul, te duci la luptă. 

Nu vrei? Suporți consecințele că refuzi. 

Sau mai poți să ceri fugi și să ceri cetățenia altui stat, dacă are chef să ți-o dea, și renunți la cetățenia română, dacă nu mai vrei obligații ca cetățean român. Dar, nici drepturi nu mai cere. 

Nu vrei să intri vreodată în război și să ai obligația de a își apăra țara pe câmpul de luptă: fii dracu atent la ce adoptă și bat câmpii idioții pe care îi tolerezi în funcții!

Avocat Elena Radu 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Vreți să vă șocați sau să vă oripilați? Voila: Nicolas Bay, euro-deputat francez din grupul ECR, a propus azi, în Parlamentului European, un amendament oral la acordul Mercosur.

 

Vreți să vă șocați sau să vă oripilați? 

Voila: Nicolas Bay, euro-deputat francez din grupul ECR, a propus azi, în Parlamentului European, un amendament oral la acordul Mercosur.

Amendamentul cerea ca UE să nu permită importul în spațiul comun european de vaci clonate sau de descendenți ai acestora, întrucât în UE este interzis consumul de carne din animale clonate. 

Procedura prevede că un amendament oral (care se formulează direct în ședință) poate fi luat în considerare doar dacă nu se opun minim 29 de euro-parlamentari. 

Ce să vezi - mai mult de 60 de europarlamentari, de la populari, socialiști, „liberali” (Renew) și stângiști s-au ridicat în picioare și s-au opus amendamentului. 

Logic, per a contrario, rezultă că grupurile lor politice sunt de acord cu importul de vaci clonate din America de Sud. 

Vestea bunicică este că, deocamdată, acordul cu Mercosur trenează. Nu intră în vigoare curând. 

Veste proastă este că s-a creat o breșă majoră în domeniul alimentar. 

PS Parlamentul European votează, majoritar, și pentru introducerea, pas cu pas, a alimentelor din plante modificate genetic. Joaca de-a Dumnezeu a birocraților și iraționalilor oameni de știință din biotehnologie devine periculoasă.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Manifest AUR

 Manifest AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță lansarea manifestului politic „Opoziție totală – Opoziție națională”, un document-program care stabilește direcțiile de acțiune ale noastre în actualul context politic, social și economic. Manifestul este structurat sub forma unui decalog extins de măsuri și reprezintă răspunsul nostru ferm la degradarea accelerată a democrației parlamentare din România.
I. Întoarcerea la democrație parlamentară
1. Nu vom vota nicio ordonanță de urgență, indiferent de conținut, ca formă de protest instituțional față de guvernarea prin excepție.
2. Vom vota orice moțiune simplă îndreptată împotriva miniștrilor coaliției.
3. Vom iniția și vom vota orice moțiune de cenzură care vizează demiterea guvernului.
4. Vom iniția moțiuni simple pentru fiecare ministru, pentru a expune public incompetența și abuzurile.
II. Blocaj politic legitim al guvernării
5. Nu vom susține nicio lege majoră inițiată de coaliție (legea bugetului de stat, învestirea guvernelor, legi organice sau reforme structurale).
6. Nu vom vota nicio lege care presupune creșteri de taxe sau poveri fiscale suplimentare pentru cetățeni și mediul privat.
7. Nu vom susține niciun tip de sprijin extern care depășește cadrul strict umanitar, atunci când acesta afectează interesele României. Vom condiționa orice sprijin pentru Ucraina de asigurarea europeană a drepturilor lingvistice și religioase a românilor trăitori acolo.
III. O opoziție națională, în slujba cetățenilor și a statului, asumată de categorii sociale întregi dar și de fiecare cetățean
8. Vom organiza conferințe și dezbateri săptămânale, la București și în fiecare județ, pentru a critica și documenta acțiunile guvernului.
9. Vom construi o rețea națională de informare publică, pentru a combate propaganda și dezinformarea guvernamentală.
10. Vom continua să asigurăm prezență permanentă și activă în toate comisiile parlamentare strategice.
IV. Fără compromisuri cu coaliția
11. Nu vom face niciun compromis cu actuala coaliție, nici în Parlament, nici la nivel local, nici prin acorduri informale sau înțelegeri de culise. Nu vom participa la niciun guvern cu vreunul din partidele Coaliției cu excepția unuia de „uniune națională”, cu mandat explicit pentru organizare de alegeri anticipate.
12. Compromisul cu abuzul reprezintă complicitate, nu stabilitate.
V. Apărarea Constituției și a statului de drept
13. Vom sesiza Curtea Constituțională pentru orice lege care contravine: democrației, statului de drept, economiei libere.
14. Vom sesiza Curtea de Conturi, ANI, Avocatul Poporului și alte instituții de control pentru fiecare caz de abuz sau risipă.
15. Acolo unde există suspiciuni întemeiate, vom formula plângeri penale. Vom combate orice tentative de control ale Justiției, indiferent de unde vin acestea – reformarea Justiției nu se poate face din afară, prin intruziune politică virulentă și violentă. Justiția trebuie decuplată de politic, pentru a se putea reforma. Scopul oricărei reformări este furnizarea Dreptății pentru toți justițiabilii.
VI. Opoziție activă și obstrucție regulamentară
16. Vom folosi toate instrumentele regulamentare pentru a bloca inițiativele nocive (amânări, retrimiteri la comisii, contestarea procedurilor viciate, dezbateri extinse).
17. Vom lansa un audit politic public al guvernării, cu rapoarte periodice prezentate opiniei publice.
VII. Dialog social și alternative reale
18. Vom avea consultări periodice cu mediul de afaceri, profesori (mediu universitar și pre-universitar), sindicatele și profesioniștii afectați de politicile guvernului.
19. Pentru fiecare proiect major al coaliției, vom prezenta alternative politice și economice clare.
20. Vom depune inițiative legislative, pentru a demonstra existența unor soluții viabile.
VIII. Protest civic și mobilizare națională
21. Încurajăm și vom participa la orice tip de protest pașnic, în stradă sau prin alte forme de manifestare, atâta timp cât își asumă căderea guvernului și alegerile anticipate precum și solidaritatea cu categoriile sociale afectate.
22. Vom sprijini administrațiile locale nealiniate, expuse discriminării politice.
IX. Dimensiunea națională și internațională
23. Vom fi prezenți permanent în Republica Moldova, unde vom combate influența și extensia actualei coaliții. Vom pleda pentru pregătirea proiectului de re-Unire a celor două state, în perspectiva tot mai clară a amânării integrării europene a Chișinăului și a decuplării R. Moldova de Transnistria în acest proces.
24. Vom susține constant, în presa internațională și în forurile europene și internaționale (SUA), denunțarea practicilor abuzive ale guvernului.
25. Vom solicita monitorizare internațională sporită și condiționalitate acolo unde sunt încălcate principiile democratice.
X. Alternativă de guvernare și obiectiv final
26. Vom construi un guvern alternativ din opoziție, cu responsabili pentru fiecare minister.
27. Toate aceste acțiuni au un scop clar: provocarea alegerilor anticipate și întoarcerea deciziei la cetățeni.
Concluzie
Aceasta nu este o opoziție de circumstanță. Este o opoziție totală împotriva abuzului. Este o opoziție națională pentru salvarea identității și democrației românești. România nu are nevoie de stabilitate falsă, ci de adevăr, responsabilitate și votul cetățenilor.

Jurnal de Emigrant - Româncă moartă sub ochii partenerului ei după ce a fost dată jos din microbuz pe autostradă în timp ce se întorcea din străinătate. Șoferul voia 50 de euro în plus

 

Româncă moartă sub ochii partenerului ei după ce a fost dată jos din microbuz pe autostradă în timp ce se întorcea din străinătate. Șoferul voia 50 de euro în plus

Dramaticul caz a fost relatat de Adriana Mureșan, fondatoarea comunității online „RoOmenia-Voluntari în Europa”, care precizează că tragedia s-a petrecut după ce șoferul ar fi dat cuplul jos din mașină pe autostradă pentru că nu voiau să plătească 50 de euro în plus.

Maria Bardaș, o femeie din Sighișoara, a murit miercuri, 3 decembrie 2025, sun ochii îngroziți ai partenerului ei, după ce a fost lovită de o mașină pe o autostradă din Ungaria.

Tragedia a survenit la scurt timp după ce șoferul microbuzului cu care plecase din Germania spre România le-ar fi cerut celor doi concubin încă 50 de euro peste prețul stabilit și, la refuz, i-ar fi coborât pe marginea drumului, potrivit celor relatate de Adriana Mureșan, fondatoarea „Voluntari în Europa”.

Adriana Mureșan precizează că tariful inițial ar fi fost de 150 de euro, însă în Ungaria șoferul ar fi cerut suplimentar 50 de euro, ajungând la 200. Cei doi ar fi refuzat, iar șoferul i-ar fi dat jos „în toiul nopții, pe autostradă”.

În aceeași relatare se menționează că Maria Bardaș „nu vedea cu un ochi” și, speriată și epuizată, ar fi încercat să traverseze autostrada ca pieton. Ea a fost lovită însă de un autoturism și a murit pe loc.

Drama familiei a continuat zile întregi, pentru că, potrivit aceleiași surse, deși decesul s-ar fi produs pe 3 decembrie, apropiații ar fi fost anunțați abia joi, 11 decembrie 2025.

Între timp, fiica victimei, Ioana Țîr, a cerut ajutor pe grupul WhatsApp „Voluntari în Europa”, spunând că nu știe în ce zonă s-a produs accidentul, la ce spital sau la ce morgă se află trupul neînsuflețit și că nu are informații clare nici despre însoțitorul mamei sale, care nu răspundea la telefon și la mesaje.

În comentariile de la postarea de pe Facebook, au apărut întrebări despre cum au fost aflate detaliile nopții respective și dacă există date care ar putea duce la identificarea microbuzului.

Adriana Mureșan, autoarea postării, a răspuns că informațiile ar fi fost obținute „de la concubinul victimei, care a fost martor”, precizând că acesta „a fost localizat până la urmă” și că „acum se așteaptă rezultatele anchetei”.

În finalul mesajului ei, Adriana Mureșan a formulat și un avertisment pentru cei care călătoresc cu transportatori ilegali sau „șoferi de ocazie”, îndemnându-i să nu coboare din vehicul sub presiuni și să ceară ajutorul autorităților. Printre recomandările enumerate se numără:

- să fie apelat imediat 112;

- să fie cerută intervenția poliției;

- să fie solicitate bilet, chitanță și acte;

- să fie cerute datele firmei;

- să fie informată familia cu cine și cu ce se călătorește, inclusiv prin fotografii cu mașina și șoferul;

- să fie evitat transportul ilegal, chiar dacă pare mai ieftin.

Jurnal de Emigrant

Avocat Elena Radu - Vi-l mai aduceți aminte pe Augustin Lazar, cel care a fost procuror general in 2019?

Vi-l mai aduceți aminte pe Augustin Lazar, cel care a fost procuror general in 2019?

Augustin Lazăr, procuror general in 2019, a fost procuror si pe timpul lui Ceaușescu si a facut parte din comisia de liberare condiționată a penitenciarului Aiud în 1985.
La 09.07.1985, semna un proces-verbal, in calitate de membru al acestei comisii, potrivit căruia:
“Detinutul Filip Iulius nu poate fi liberat conditionat, se amana 1 an, pentru ca a fost pedepsit disciplinar, iar timpul executat nu prezinta garantia reeducarii”.
Starea de fapt: In ultima perioada a purtat discutii dusmanoase la adresa RSR si a redactat mai multe materiale, scrisori si memorii cu continut dusmanos pe care le-a difuzat, atat cunoscutilor cat si unor organe oficiale.
"A fost pedepsit de 5 ori cu izolare, totalizand 42 de zile de izolare, pentru abateri ca: injurii la adresa organelor de partid si de stat, nerespectarea regulilor de ordine interioara, atitudine necuviincioasa fata de cadre, incalcarea regulilor cu privire la scrierea corespondentelor. Pentru comportarea necorespunzatoare pe care a avut-o, conducerea DGP a aprobat ca detinutul sa execute 12 luni din pedeapsa in regim restrictiv. (…) Nu a dat dovezi temeinice de indreptare”.
In 1986, dl Augustin Lazar, in calitate de membru al aceleiași comisii, semna un alt proces verbal potrivit caruia:
“Detinutul Filip Iulius nu poate fi liberat conditionat, se amana la termen, respectiv 13.04.1987, pentru ca timpul executat nu prezinta garantia unei depline reeducari”.
Starea de fapt: In ultima perioada a purtat discutii dusmanoase la adresa RSR si a redactat mai multe materiale, scrisori si memorii cu continut dusmanos pe care le-a difuzat, atat cunoscutilor cat si unor organe oficiale."
"A fost pedepsit de 5 ori cu izolare, totalizand 42 de zile de izolare, pentru abateri ca: injurii la adresa organelor de partid si de stat, nerespectarea regulilor de ordine interioara, atitudine necuviincioasa fata de cadre, incalcarea regulilor cu privire la scrierea corespondentelor. Pentru comportarea necorespunzatoare pe care a avut-o, conducerea DGP a aprobat ca detinutul sa execute 12 luni din pedeapsa in regim restrictiv. Ultima data a fost pedepsit in august 1985. De atunci a avut comportare corespunzatoare. (…) Nu a dat dovezi temeinice de indreptare”.
Azi, dl. Augustin Lazar ne ține discursuri despre justiție.
Nu cred că este el abilitat sa ne țină discursuri despre justiție.
Nu vrem justiție ca pe timpul regimului Ceaușescu, nici judecatori si procurori care sa ne acuze,.sa ne bage si sa ne țină la închisoare pentru "acțiuni împotriva actualului regim"!
De altfel, dl Augustin Lazar este si unul dintre semnatarii listei cu judecatorii si procurorii care susțin... nu prea am înțeles ce, ca unii s-au răzgândit

Avocat Elena Radu - Pentru ca mă întreba cineva acum: de ce trebuie să plătească taxe?

 

Pentru ca mă întreba cineva acum: de ce trebuie să plătească taxe?

Pentru ca tu în Constituție ai drepturi care trebuie să îți fie garantate de stat, dar și obligații (îndatoriri fundamentale). 

Una dintre îndatoriile alea fundamentale este accea de a ontribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.

Toate drepturile alea fundamentale din Constituție de care urlați toți că vreți să vă fie garantate trebuie să fie garantate de un sistem public (sănătate, invațământ, justitie etc) costă. 

Oamenii din sistemele trebuie plătiți, la fel ca și cheltuielile de funcționare ale lor. 

Că modalitatea de gestionare a costurilor (cheltuielilor) este deficitară: nu urlă mai nimeni ce se întâmplă cu banii, pe ce se duc și de ce avem deficit și crește datoria publică. 

În privința taxelor locale (taxe pe proprietate, mijloace de transport): Romania este organizata teritorial pe sate, orase, comune, județe care toti vreti sa fie cât mai mici, ca să ajungeți repede la ”administrație”

Eh, toate astea au: primari, consilieri locali, consilieri județeni, primari. Costă.

Sunt niște tâmpiți care se apucă să facă comparația cu state care au suprafața cât un oraș sau un județ din Romania și care încep să urle că ăia nu au taxe locale. 

În general, mint. La o simplă  căutare pe internet, găsești că multe dintre statele alea au impozit pe proprietate. 

Cele care nu au, au un teritoriu cât un punct pe hartă (ceea ce înseamnă cheltuieli cu administrația locală nesemnificative) și s-au concentrat în general să atragă sediul afacerilor pe teritoriul lor sau să devină ”paradisuri fiscale”, pe principiul un rulaj mare cu un impozit mic, înseamnă mulți bani la buget, decât un rulaj mic cu impozit mare. 

Și mai lăsați-mă naiba cu vreți o țară ca afară. Ați vrut-o ca afară de s-a dus dracu țara asta, că nu sunteți în stare să verificați nimic. 

Visați rahaturi, nu verificați nimic și e superb la alții. 

Ați criticat sistemul de sănătate public de l-a luat dracu. 

Sistemul ăla de sănătate de la noi atât de prost încât vin majoritatea celor plecați în afară să se trateze în țară, în concediu, că afară îi programează în sistemul de stat la sfintele calende. 

În loc să faceți comparații, uitați-vă în țară pe ce se cheltuie banii și de ce cresc cheltuielile bugetare de la an la an de le ia dracu. 

Mai uitați-vă și cine ce serviciu oferă și cât de important este pentru voi, că o să criticați sistemele publice până nu o să le mai aveți deloc și o să vă garanteze dracu drepturile. O să strigați, că nu o să mai aveți nimic, la cererea voastră idioată!

Avocat Elena Radu