SFÂNTA LUMINĂ – MĂRTURIE PENTRU DREAPTA CREDINŢĂ
Creştinismul acoperă pe faţa pământului mai mult de un miliard şi jumătate care cred în Hristos din toate religiile lumii. Dar cea mai dreaptă credinţă de sub cer în creştinism este Credinţa Ortodoxă. Eu am fost la Ierusalim la Mormântul Domnului. Eram la Ain Karem, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul. Eram acolo unde s-a întâlnit Maica Domnului cu Sfânta Elisabeta, când sa umplut Elisabeta de Duh Sfânt şi a zis: De unde este aceasta să vină la mine Maica Domnului meu? Era acolo o mănăstire mare spaniolă şi alta rusească de maici. Acolo este scrisă cântarea de la Luca: Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu, cântarea „Ceea ce eşti mai cinstită” pe care noi o cântăm totdeauna în biserică. Acolo în mănăstire este scris în aproape toate limbile de sub cer cântarea aceasta, cum este scris în mănăstirea Pater Noster rugăciunea Tatăl Nostru în toate limbile de pe pământ. Noi căutam rugăciunea în limba română şi nu o găseam. Era în limba chineză, birmaneză, engleză, germană, poloneză, rusă, dar în româneşte nu găseam.
Ne întâlnim acolo cu o profesoară de istorie evreică din Bucureşti. Numai de zece ani era acolo. Ne-a auzit că suntem români şi ne-a întrebat: „Ce căutaţi, părinte? Eu sunt evreică din Bucureşti, profesoară de istorie. Haideţi să vă arăt eu cântarea de la Luca. Uite aici. Alături de cea în franceză”. După ce ne-a arătat, ne-am dat la umbra unui arbore, că era cald – era pe la amiază – şi a stat de vorbă cu noi aproape două ceasuri.
– Doamnă, dumneata eşti profesoară de istorie?
– Da, părinte, eu cunosc istoria românilor şi a evreilor şi a arabilor şi a egiptenilor.
– Spune mata, cine primează aici, în Ţara Sfântă, dintre toate religiile?
– Ortodocşii, părinte.
Dintre toate religiile în Ţara Sfântă primează ortodocşii. Grecii nu sunt mulţi, dar aşa a lăsat Dumnezeu că-s tradiţionali; ţin legea sfântă. Sunt patru sfinte altare internaţionale. Mormântul Domnului, unde intră toate religiile lumii. Vezi la noi în altar, dacă ar intra o femeie, este sub mare canon. Acolo la Mormântul Domnului intră şi femei şi copii şi turci şi arabi, toată lumea. Aşa-i şi la Betleem, unde s-a născut Mântuitorul, şi aşa-i şi la Nazaret. Deci patru altare internaţionale sunt în mâna grecilor.
Grecii slujesc drept pe Mormântul Domnului. Imediat după noi vin catolicii. Catolicii sunt foarte muţi la număr, sunt vreo 700 milioane. După catolici vin armenii şi după armeni vin monofiziţii. Ei nu slujesc la Mormântul Domnului, au un altar la Sfântul Cuvucliu, în spatele Sfântului Mormânt.
Dar, ia gândiţi-vă dumneavoastră, dacă n-ar fi avut ortodocşii dreptate acolo, păi Sfânta Lumină nu se cobora la noi, avea să se coboare de la catolici sau de la armeni, care-s foarte întăriţi, că acolo-s străzi întregi în Ierusalim de armeni, sunt boieri mari, moşieri. La noi vine Sfânta Lumină. Şi nu vine de acum, ea vine tocmai din secolul II, din secolul I chiar a început să vină. Şi au fost mari persecuţii, că au fost perşi care au ocupat Ierusalimul de multe ori, l-au ocupat turcii.
Ai văzut cum este acolo? Îmi spunea un părinte diacon, Heruvim, el era de la Sinai: „Ehei,dacă n-ar veni Sfânta Lumină, de când nu mai eram aici! Dar aceea îi pune pe gânduri pe toţi. Că vine când fac ai noştri Sfânta Liturghie”. Au încercat ei multe. Ce-au făcut armenii la 1424? Pe atunci Patriarhia de Ierusalim era săracă. Ocupaseră turcii Ierusalimul. Erau trei sultanate mari turceşti: unul în Damasc, unul în Egipt şi unul la Bagdad – în Irakul de azi. Armenii fiind foarte bogaţi, fiind negustori, le-au spus la turci aşa: „Dumneavoastră puneţi o taxă mare pe Mormântul lui Hristos şi căpătaţi bani, şi, dacă creştinii o s-o poată plăti, să slujească ei de Paşti acolo”. Că îi întrebau turcii pe armeni: „De ce nu vine Sfânta Lumină la voi şi nici la alte culte, ci vine numai la ortodocşi?”
Dar ei au găsit un pretext: „De aceea nu vine la noi, pentru că ortodocşii slujesc pe Sfântul Mormânt, şi noi nu vezi că avem altar deoparte? Dar dă-ne voie şi nouă să slujim şi să vezi că o să vină la noi”. Şi atunci turcii au vrut, că ei nu cred nici ca armenii, nici ca noi, să tragă sforile: „Stai, măi, că aici este rost de bani!”
Au pus o taxă de 9000 de galbeni pe Mormântul Domnului şi au trimis la patriarhul de Ierusalim: „Dacă nu plătiţi această taxă, de Paşti nu puteţi intra la Mormântul Domnului. Noi avem nevoie de bani!” Că ei împărăţeau, turcii, că ei au intrat din secolul VII, la anul 629, au făcut moscheea lui Omar acolo. Poporul nostru de la Ierusalim, cum este şi astăzi, e patriarhul, 12 mitropoliţi şi 120 de preoţi şi vreo 6000 de creştini. Atâta avem în Patriarhia Ierusalimului. Ea este mare fiindcă este locul cel mai sfânt din lume, unde S-a născut Domnul, unde a pătimit, dar nu ca număr. Ca număr sunt patriarhii mai mari faţă de cea de acolo.
Patriarhul a chemat la biserică creştinii şi le-a zis: „Uite ce-i, de Paşti nu putem face Învierea, că ni s-a pus taxă mare de la turci”. Până să adune bani, s-au dus armenii la sultanul din Egipt şi la cel din Damasc şi le-au spus: „Domnule, noi plătim taxa asta, dar daţi-ne voie nouă să slujim anul acesta la Mormântul Domnului, să vedem, nu va veni sfânta lumină la noi?” Aceia bucuroşi: „Adu banii încoace!” După ce-au adus banii, mai erau trei săptămâni până la Paşti.
Sultanul a dat un fel de act – un hatişerif, un firman – în care a spus aşa: „Anul acesta ortodocşii nu vor sluji la Mormântul lui Hristos, că n-au putut plăti taxă”. Când au auzit creştinii, veniseră închinători de prin toate ţările, au zis:
– Vai de noi!
– Ce?
– Ne-au scos de la Mormântul Domnului armenii!
– Şi cine slujeşte?
– Armenii cu patriarhul lor, cu mitropoliţii lor.
S-au temut şi sultanul şi generalii lor: „Măi, are să fie o luptă şi o încăierare pentru credinţă!” „De ce?” „O să se ia armenii cu ortodocşii”. De la credinţă, omul şi moare. Şi-au dat seama, cum a fost şi cazul. Au trimis armată turcească cu doi generali, şi au spus: „Care-i armean, daţi-i drumul în biserică, care-i ortodox, afară! Nici preot, nici diacon, nici episcop, nimic ortodox nu intră de Paşti acolo. Trei zile. Să intre armenii, să facă Liturghia ei”.
Un general turc a stat aici la piatra ungerii – care aţi fost la Ierusalim ştiţi că piatra ungerii e în pridvor – să nu intre vreun ortodox acolo. Unul i-a izolat pe ortodocşi afară, patriarhul a venit cu câţiva preoţi, 10-20 de preoţi: „Ce facem?” „Lasă, că dacă-i autoritate nu te poţi pune cu stăpânirea, mai ales cu turcii, stăpânire păgână, noi vom face Liturghia afară. Aducem Sfântul Antimis, ca la orice biserică!”
S-au băgat armenii şi un general, adică un paşă turcesc, aici sus unde-i biserica Sfântului Iacob, a dat ordin: „Voi slujiţi afară, ortodocşii, şi nu vă amestecaţi, că uite, sabia e în mâna noastră!” Fiecare a ştiut: „Noi suntem cu crucea, ei sunt cu sabia, noi trebuie să răbdăm, că lor le-a dat Dumnezeu stăpânirea aici!”
Au intrat armenii şi au început slujba de cu seară, că şi ei sunt creştini, numai că sunt monofiziţi, ei cred o voie şi o fire în Hristos. S-au despărţit de noi la Soborul IV din Calcedon la 451, în timpul împăratului Marchian.
Au slujit armenii. Sfânta Lumină n-a venit la armeni. Au slujit, nici un semn. Turcii pândeau, că au pus lângă Mormântul Domnului un paşă, să vadă. A văzut că pariarhul armean, mitropoliţii s-au îmbrăcat, erau şi episcopi, preoţi armeni.
Ai noştri au făcut Liturghia afară. Au găsit un platou şi au făcut Liturghia acolo. Era acolo un stâlp mare de marmură, care şi azi este acolo. Când au cântat ai noştri, ortodocşii, la ora 12 «Hristos a înviat!», Sfânta Lumină a venit din stâlpul acesta a pocnit ca un tun, bum!”, şi a venit Sfânta Lumină mare deasupra stâlpului. Când a văzut patriarhul a luat lumânările şi a aprins Sfânta Lumină de la stâlpul acela de marmură, pe care-l vedeţi şi azi acolo care vă duceţi, şi a zis: „Veniţi de luaţi lumină!”
Şi lumina a venit tot unde erau ortodocşii, unde slujeau afară. Atunci un turc, când a văzut minunea asta, cum a bufnit stâlpul, a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină, a sărit în sus şi a zis: „Mare este Hristos. Dumnezeu este Hristos!” Celălalt general a venit şi a văzut minunea.
– Ce-a zis acesta?
– A crezut minunea.
I-a tăiat capul. Ăsta, general turc, i-a tăiat capul la celălalt, fiindcă a crezut. Asta s-a întâmplat la anul 1424. Mergeţi la Ierusalim şi vedeţi stâlpul acela cu minune, unde a ieşit Sfânta Lumină la ortodocşi! L-am sărutat şi aveam şi fotografia. Că eu am fost la Ierusalim, la mănăstirea Sfintei Melania, unde este şi peştera Sfintei Melania. De ce-s sfinte moaşte. Generalul care a văzut Sfânta Lumină când a ieşit din stâlp şi a zis: „Dumnezeu este Hristos, cred în Hristos!”, i s-a tăiat capul şi a murit mucenic. Şi atunci a auzit şi sultanul şi a zis:
– Măi, degeaba i-am oprit pe ortodocşi, adevărul este la ei.
Dar au pus un ciubăr cu murdărie la uşa bisericii, că ei vroiau să-i spurce, şi pe noi ori pe armeni, că ei nu erau creştini, şi le-au spus aşa la armeni: „Dacă nu vine Sfânta Lumină la voi, cu toate că aţi dat bani, mâncaţi toată murdăria asta, că voi aţi zis că dacă slujiţi la Mormânt vine Sfânta Lumină; iar dacă o veni Sfânta Lumină la voi, îi punem pe creştinii ortodocşi!” Şi le-au pus nişte linguroaie acolo. Şi a dat ordin la armeni, ca toţi, şi patriarh şi mitropoliţi, să ia câte o lingură de murdărie de acolo. Toţi au luat câte o lingură de murdărie de acolo. Aşa le-au făcut. De atunci au armenii ciudă pe noi.
De aceea este bine să nu mănânci de la armean, că el caută să te spurce. Au mare ciudă pe noi de atunci, că i-au spurcat turcii, nu noi, că au cerut să slujească la Mormântul Domnului.
Turcii mai încercaseră să arate că Sfânta Lumină nu vine cu adevărat. Tot armenii au pârât: „Ştim noi de ce vine Sfânta Lumină la ei. Ei au la candelele lor vreun meşter. Au ceva fosfor, fitilele sunt cu fosfor, şi când vine Sfânta Lumină face cineva acolo un meşteşug de se aprinde una, şi celelalte având fosforul se aprind toate singure”.
Asta a fost cu 500 de ani mai înainte, armenii având ciudă pe ortodocşi. Şi atunci a dat ordin sultanul: „Toate candele la mormântul lui Hritos de Paşti să fie de fier, nu de sticlă, şi în loc de fitilul la candelă să pună cuie – au pus cuie de fier –, să vedem dacă o să se mai aprindă”, că se aprindeau toate candelele odată, sunt mii de candele. Şi au pus cuie de fier şi candele de fier, şi au luat pe cele care erau de argint şi de aur.
Când au cântat ortodocşii „Hristos a înviat” la miezul nopţii s-au aprins toate candelele. Cuiele au luat foc şi ardeau ca fitilul de bumbac şi de vată. Şi când au văzut turcii s-au speriat şi atunci mulţi au crezut în Hristos. „Măi, am pus cuie şi s-au aprins toate candelele!”
Pe urmă altă minune cu Sfânta Lumină a fost la 1104, când s-a întemiat Imperiul Latin de Răsărit, când au ocupat catolicii Sfântul Mormânt al Domnului pe timpul împăratului Isac şi al lui Baldovin, altă minune mare, că noi avem scrise toate acestea. Cum s-a întâmplat?
Când s-au făcut cele opt cruciade, pornite de la Apus, să cucerească Sfântul Mormânt de la turci, a reuşit Godefroy de Bouillon prima cruciadă şi alţii, că a avut armată, s-au unit cavalerii francezi, cu cavalerii teutoni, cavalerii de Malta, spanioli, toate popoarele şi au pornit o cruciadă mare contra turcilor. Şi într-adevăr au bătut pe turci şi au luat Mormântul Domnului. Şi atunci catolicii dacă l-au ocupat ei, că toate ţările din Occident sunt catolice, au zis: „Noi am scos Ierusalimul din robia turcilor. De acum este al nostru”.
Catolicii au făcut multe cât au stat acolo. Vezi la mormântul Maicii Domnului câte trepte au făcut, au făcut biserica Rotona, au făcut multe mănăstiri catolice în jurul Ierusalimului, tot înnumele lui Hristos, dar pe ortodocşi i-au dat deoparte. A venit vremea să ajungă la Paşti.
A venit lumea de pe lume, căci catolicii sunt mai mulţi ca noi, au venit să vadă Sfânta Lumină. Pe patriarhul nostru cu toţi preoţii i-au dus la Mănăstirea Sfântului Sava, la 30 de km de Ierusalim, şi i-au închis acolo. „Staţi şi slujiţi voi aici, ortodocşii, n-aveţi ce căuta la Mormântul lui Hristos!”
Şi a slujit patriarhul latin înconjurat de cardinali, de preoţi şi a făcut rugăciune la Mormântul Domnului. Şi când a fost vorba de înviere, au cântat şi ei „Învierea Ta, Hristoase...”, dar nici un semn. Împăratul fiind de faţă a zis: „Eu am fost anul trecut aici şi lumina a venit la ortodocşi, de ce n-a ieşit şi la voi?” Şi au slujit până dimineaţă, şi nici un semn.
– Unde-i patriarhul ortodox?
– A fost ordin de la măria ta să-l ducem la Sfântul Sava. E acolo cu preoţi.
– Duceţi-vă şi aduceţi pe patriarhul ortodox înapoi, că eu vreau să văd Sfânta Lumină şi adevărul, doar e Paştele acum, a înviat Hristos.
Au adus pe patriarh de la mănăstirea Sfântului Sava numai cu şapte preoţi. Ceilalţi s-au temut să vină, credeau că-i omoară. Dar patriarhul a zis:
– Cum a da Dumnezeu. Hai, fiilor, ne cheamă împăratul, că a venit cu scrisoare.
Au adus pe patriarhul Ioachim cu şapte preoţi şi i-au zis:
– Părinte, n-a venit Sfânta Lumină. Uite, ai noştri slujesc de aseară, şi este dimineaţă acuma.
Patriarhul a zis:
– Dă, măria ta, dacă n-a venit, noi nu ştim de ce n-a venit.
Se temea să spună. Se gândea: „Poate ne-a chemat să ne ispitească”. Şi a zis:
– Dacă n-a venit, nu-i voia Domnului, noi nu ştim de ce.
– Părinţilor, dar vine la voi Sfânta Lumină?
– Noi credem la Dumnezeu că vine, că totdeauna a venit, dar eu acum sunt numai cu şapte
preoţi, că lumea s-a împrăştiat, s-a dus în toate părţile.
– Ia slujeşte sfinţia ta!
Şi s-a îmbrăcat patriarhul ortodox. Era dimineaţă pe la ora nouă, a doua zi, şi au intrat direct la Sfântul Mormânt şi a început slujba înviereii direct. Şi când a zis „Învierea Ta, Hristoase...”, gata, a venit Sfânta Lumină, s-au aprins toate candelele, patriarhul a luat Sfânta Lumină şi a dat împăratului. Împăratul a spus: „Chiar Imperiul latin dacă rămâne, la Mormântul Domnului să rămână ortodocşii, că numai la ei vine Sfânta Lumină!”
Şi de aceea am spus, păi n-am fost acolo? Nu ştim toate? De aceea, când auziţi un sectar blestemat că nu crede în Biserică, să-l duceţi la Ierusalim să vadă minunea Sfintei Lumini care vine pe Paşti. Că nu vine la sectari, la sinagoga blestemată a lor, acolo, nu vine nici la catolici, nici la armeni, numai la ortodocşi vine. Amin.
