Jos MĂŞTILE minciunilor, cele care ne acoperă chipul, mintea sau inima, şi apoi cu adevărat ne vom „schimba la faţăˮ!!…Cei care încă ni le punem dovedim că nu am învăţat nimic de la viaţă, şi atunci, cu ce suntem mai luminaţi decât „ceiˮ care ni le impun? Tenebrele iadului sunt pline de măştile ipocriziei, ale prostiei şi laşităţii, pe care ni le agonisim încă din viaţa pământească. Dar acolo, şi mai abitir, nu se mai vede nimeni la față de-atâta întuneric! Și iarăși, nimeni nu este mai orb decât cel ce nu vrea să vadă și mai surd decât cel ce nu vrea să audă! În cei doi ani de plandemonie, sita Adevărului a cernut pe foarte mulți, zdrobitor de mulți. Este foarte grav unde am ajuns, la câtă necredință, ignoranță, manipulare și nebuneală, la ură, deznădejde și chiar crime în numele unui bine închipuit. Stăpânitorii lumii, văzuți dar mai ales ce „nevăzuțiˮ, ne arată chiar pe față fapte ce anunță orizonturi apocaliptice. În fața oricărei minciuni, ce ni se de-mască numai pe măsura harului dobândit, am fost și suntem datori să ne apărăm credința și libertatea, chiar cu prețul suprem. Dar obișnuiți cu comoditatea și căldicismul, nu am făcut-o, iar lupta noastră riscă să devină una tot mai virtuală. Iar acum, când ni se așterne mereu alte capcane și alte „siteˮ, căci diavolul nu doarme, se vede că nu au ieșit toți din prima sită, cea a masca-radei sanitare. Și astfel, cei care s-au cernut se vor mai cerne încă cu aceeași învârtoşare, făcând mai departe din botniță un panaceu universal! Când, de fapt, proliferarea mascaradei a umplut și mai mult buzunarele trădătorilor. Nimic nu mi-a fost mai urat în această perioadă (dar fără să urăsc), decât să vad oameni mascați. Cu atât mai mult cu cât ochii mei, obișnuiți cu frumosul, caută mereu să se hrănească din iconicitatea lumii. Iar regula spune că ce avem înlăuntrul nostru, bun sau rău, inevitabil scoatem și în afară, devenind ceea ce credem, ceea ce iubim. Și cum mulți nu mai gândesc cu mintea lor, ci după cum bate vântul globalist şi propagandist, vom vedea mai departe chipuri ascunse vederii şi schimonosite de botniţele sufocante, pentru că frica de moarte rămâne pentru marea majoritate bastionul cel mai greu de cucerit. Ah, dacă am înțelege că moartea trupească este doar „ușaˮ spre adevărata viață, atunci ne-am feri numai de adevărata moarte, de cea duhovnicească. Iar duhovnicesc înseamnă tot ce este din Dumnezeu și pentru Dumnezeu. În afara Lui se află doar întunericul și deznădejdea. Deci, nu de moarte trebuie să fugim, căci ea ne va găsi oricum, ci de veșnicia ei!…
Raiul sau iadul, viața sau moartea, mai stau și în aceste cuvinte spuse de Sf. Maxim Mărturisitorul: „Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apărăˮ. El când spunea aceste cuvinte se gândea la cum ne vom vedea cu toții la Judecată în oglinda Adevărului, cea a conștiinței noastre. Ne este frică de moarte pentru că încă nu avem conștiința curată și ne acuză mereu de păcatele nepocăite și nespovedite. Sfinții așteptau moartea cu nădejde și chiar bucurie, pentru că ei gustaseră din arvuna învierii și a fericirii veșnice încă de pe pământ. Noi nu înțelegem această nădejde și bucurie duhovnicească, pentru că încă ne îndulcim cu păcatele și confundăm micile plăceri materiale sau carnale, toate trecătoare și putrezicioase, cu fericirea în sine. Cum am spune, mâncăm ambalajul şi aruncăm conţinutul, acesta din urmă fiind unul duhovnicesc! Dacă numai o clipă am gusta și noi din ceea ce gustau sfinții pe pământ, pe toate le-am lăsa și toată viața ne-am plânge păcatele, numai ca să nu pierdem acea bucurie cerească. Atât de categorică ne-ar fi convertirea şi pocăința. Cea mai mică bucurie cerească nu se poate compara cu cea mai mare bucurie pământească, căci în trup fiind, nu sunt ochi ca să vădă și urechi ca să audă! Numai în Dumnezeu este viața, fericirea și libertatea noastră, și numai în El să ne încredem. Nu în oameni, care zic că ne vor binele dar forţându-ne să-l primim cu prețul libertății însăși. Așadar, jos măștile de pe față, de orice fel ne-ar fi!!…Și să ne comportăm cu adevărat ca unii ce am fost creați după chipul lui Hristos, și ca Dumnezeu și ca Om. Nici-un sfânt nu a purtat vreo ,,mască" în timpul vieții, de frica morții sau în numele vreunei minciuni! Este suficient să le privim icoanele. Ba, chiar mergeau printre leproși fără ca să se atingă de ei boala, căci „de n-ar păzi Dumnezeu cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşteˮ. Numai cunoașterea Adevărului, care este din Dumnezeu, ne va face liberi cu adevărat. Liberi de patimi, de păcate şi de orice frică, inclusiv de frica morţii, primind apoi arvuna şi nădejdea mântuirii. Deci, jos măștile, mai ales în Biserică, unde locuiește Hristos-Dumnezeu-Calea, Adevărul și Viața!…
