Jos MĂŞTILE minciunilor, cele care ne acoperă chipul, mintea sau inima, şi apoi cu adevărat ne vom „schimba la faţăˮ!!…Cei care încă ni le punem dovedim că nu am învăţat nimic de la viaţă, şi atunci, cu ce suntem mai luminaţi decât „ceiˮ care ni le impun? Tenebrele iadului sunt pline de măştile ipocriziei, ale prostiei şi laşităţii, pe care ni le agonisim încă din viaţa pământească. Dar acolo, şi mai abitir, nu se mai vede nimeni la față de-atâta întuneric! Și iarăși, nimeni nu este mai orb decât cel ce nu vrea să vadă și mai surd decât cel ce nu vrea să audă! În cei doi ani de plandemonie, sita Adevărului a cernut pe foarte mulți, zdrobitor de mulți. Este foarte grav unde am ajuns, la câtă necredință, ignoranță, manipulare și nebuneală, la ură, deznădejde și chiar crime în numele unui bine închipuit. Stăpânitorii lumii, văzuți dar mai ales ce „nevăzuțiˮ, ne arată chiar pe față fapte ce anunță orizonturi apocaliptice. În fața oricărei minciuni, ce ni se de-mască numai pe măsura harului dobândit, am fost și suntem datori să ne apărăm credința și libertatea, chiar cu prețul suprem. Dar obișnuiți cu comoditatea și căldicismul, nu am făcut-o, iar lupta noastră riscă să devină una tot mai virtuală. Iar acum, când ni se așterne mereu alte capcane și alte „siteˮ, căci diavolul nu doarme, se vede că nu au ieșit toți din prima sită, cea a masca-radei sanitare. Și astfel, cei care s-au cernut se vor mai cerne încă cu aceeași învârtoşare, făcând mai departe din botniță un panaceu universal! Când, de fapt, proliferarea mascaradei a umplut și mai mult buzunarele trădătorilor. Nimic nu mi-a fost mai urat în această perioadă (dar fără să urăsc), decât să vad oameni mascați. Cu atât mai mult cu cât ochii mei, obișnuiți cu frumosul, caută mereu să se hrănească din iconicitatea lumii. Iar regula spune că ce avem înlăuntrul nostru, bun sau rău, inevitabil scoatem și în afară, devenind ceea ce credem, ceea ce iubim. Și cum mulți nu mai gândesc cu mintea lor, ci după cum bate vântul globalist şi propagandist, vom vedea mai departe chipuri ascunse vederii şi schimonosite de botniţele sufocante, pentru că frica de moarte rămâne pentru marea majoritate bastionul cel mai greu de cucerit. Ah, dacă am înțelege că moartea trupească este doar „ușaˮ spre adevărata viață, atunci ne-am feri numai de adevărata moarte, de cea duhovnicească. Iar duhovnicesc înseamnă tot ce este din Dumnezeu și pentru Dumnezeu. În afara Lui se află doar întunericul și deznădejdea. Deci, nu de moarte trebuie să fugim, căci ea ne va găsi oricum, ci de veșnicia ei!…
