Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 19 octombrie 2021

Avocat Elena Radu - Sunt persoane care nu au habar de procedura legislativă și au postat bălării cu privire la Proiectul de lege privind Certificatul verde în domeniul sanitar

 


Sunt persoane care nu au habar de procedura legislativă și au postat bălării cu privire la Proiectul de lege privind Certificatul verde în domeniul sanitar.

Deci, nu a fost supus votului in Senat acest proiect de lege.
El este pe ordinea de zi de mâine, 20.10.2021, a Senatului: senat.ro/ProgramLucru2021-10-20...
Pana acum este postat în fisa proiectului numai avizul Consiliului Legislativ CU OBSERVATII.
Observațiile importante ale Consiliului Legislativ:
- proiectul are impact implicit asupra mai multor legi care vizează raporturile de munca
- proiectul INCALCA principiul respectării statului de drept, principiul securității raporturilor juridice, principiul nediscriminării, având astfel un impact social și AFECTEAZĂ CALITATEA VIEȚII, INTEGRITATEA CORPORALA SI VIATA PERSOANELOR VIZATE care se pot afla in IMPOSIBILITATEA OBȚINERII VENITULUI NECESAR TRAIULUI INDIVIDUAL și AL PERSOANELOR AFLATE ÎN ÎNTREȚINERE, FIIND PRIVATE DE MIJLOACELE DE SUBZISTENTA
- CREAZA O PRESIUNE SUPLIMENTARA ASUPRA SISTEMULUI SANITAR in contextul epidemiologic actual când ORICUM EXISTA O LIPSA DE PERSONAL ACUTA
- E necesar un studiu de impact dacă sistemul sanitar poate sa suporte deficitul de personal dacă se suspenda/încetează contractele de munca pentru a nu se ajunge la blocarea sistemului sanitar
- erau necssare consultări cu ONG uri, sindicate, patronate
- restrangerea dreptului la munca poate fi numai temporara, nu sine die, restrangerea permanenta afectează chiar existenta sau substanță dreptului
- schema completa - cine se apuca acum sa se vax oricum i se suspenda contractul de munca (certificatul se obține la 10 zile de la finalizare schema completa)
PS: o fi el consultativ avizul Consiliului Legislativ.
Insa, rolul lui e sa ți se spună dacă e proiectul în conformitate cu Constitutia și care e impactul lui (negativ și contrar scopului declarat).
Atunci tu, parlamentar ai fi nesănătos la cap ca să votezi un asemenea proiect de lege.

Sfântul Mare Mucenic Artemie, ducele Alexandriei, care a pătimit în Antiohia în vremea împăratului Iulian Apostatul, fiind strivit între două pietre mari (+362)

 Pomenirea Sfîntului Mucenic Artemie

(20 octombrie)

Artemie, mucenicul lui Hristos, fiind de neam din Egipt, a fost ostaş pe vremea marelui împărat Constantin şi a lui Constantie, fiul lui. Iar în vremea lui Iulian Paravatul, Sfîntul Mucenic Artemie a pătimit pentru Hristos. Dar ca să înţelegem mai bine viaţa şi pătimirea lui se cade mai întîi să ştim de ce neam era Iulian şi în ce chip a venit la împărăteasca dregătorie. Cînd Diocleţian şi Maximilian Gherculie, împăraţii păgîni, şi-au lăsat împărăteştile lor coroane, sceptrele şi porfirele, aşa voind Dumnezeu - ca biserica Lui cea sfîntă să primească uşurare într-o vreme de cumplită prigoană - au venit după dînşii alţi doi împăraţi: în părţile răsăritului după Diocleţian a venit Maximilian Galerie, iar la apus, după Maximilian Gherculie a venit Mexentie, fiul lui şi Constans Cloru în Britania. Acest Constans a născut pe Constantin cel Mare din Elena, şi pe alţi fii din Teodora, care era fiica femeii lui Maximilian Gherculie. Iar fiii cei născuţi din Teodora erau aceştia: cel dintîi era Constantie, tatăl lui Gal şi Iulian. Şi murind Constans Cloru, a lăsat pe scaun pe fiul său Constantin, născut din Elena. Acesta s-a ridicat cu oştire împotriva lui Maxentie, fratele Teodorei, a doua femeie a tatălui său. Artemie era atunci voievod în oastea lui Constantin, preaviteaz în războaie.

Cînd s-a arătat lui Constantin cel Mare semnul Sfintei Cruci pe cer, Artemie a văzut acel semn cu ochii săi şi s-a întărit cu credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos şi cu puterea cea tare a Crucii biruia pe vrăjmaşi, războindu-se pentru împăratul Constantin. Apoi, murind marele Constantin în Nicomidia, pizmuit de fraţii săi, care în taină l-au otrăvit de moarte, şi a cărui moarte a fost vestită de o stea care se numeşte cometă, au rămas după dînsul trei fii, dintre care cel dintîi s-a numit Constantin, cel de-al doilea Constantie, iar al treilea purta numele bunicului său Constans. Deci, aceşti trei fii, fiind moştenitorii scaunului părintesc, au împărţit împărăţia în trei părţi; cel mai mare frate, Constantin, a luat Galia de sus şi ţinuturile care sînt după munţii Alpi şi ostroavele Britaniei, Germania, Spania, Anglia şi celelalte, iar cel mic, Constans, a luat Galia cea de jos, sau Italia; apoi cel mijlociu, Constantie, la care era Sfîntul Artemie, a luat părţile răsăritului, Constantinopolului şi Egiptului şi stăpînea pînă în Persida.

Nu după multă vreme a luat în stăpînire şi părţile fraţilor săi, căci cel mai mare frate, Constantin, a fost ucis în război, iar pe Constans, cel mai mic, l-a ucis Magnentie, voievodul oştilor lui, cu învrăjbitorii săi, pe cînd stăpînul lor era la vînătoare. Dar şi Magnentie, mai pe urmă, a fost ucis de Constantie. Atunci stăpînea răsăritul şi apusul Constantie, fratele cel mijlociu, în a cărui împărăţie s-a arătat în Ierusalim, pe cer, preaminunatul şi prealuminatul semn al Sfintei Cruci, care cu strălucirea sa covîrşea lumina soarelui. Acest semn s-a arătat la praznicul a cincizeci de zile după Paşti, în ceasul al treilea din zi. Iar Crucea era întinsă de la locul căpăţînii pînă la muntele Eleonului, pentru care lucru Chiril, Patriarhul Ierusalimului, a înştiinţat prin scrisoare de acest lucru pe împăratul Constantie.

La începutul împărăţiei sale, Constantie a ucis pe vrăjmaşii tatălui său, a ucis pe Constantie, tatăl lui Gal şi al lui Iulian, fratele marelui Constantin. A ucis şi pe celălalt frate al tatălui său, Navalian, şi pe Dalmatian cel tînăr, frate, de asemenea, al marelui Constantin. Apoi, şezînd ani îndelungaţi pe scaunul tatălui său şi văzînd că nu are moştenitor după sine, căci nu avea fii şi nici nu rămăsese vreunul din fraţi, de aceea, s-a sfătuit ca să aibă ajutor şi părtaş la împărăţie pe cineva din rudeniile sale. Şi l-a chemat pe Gal, care atunci avea douăzeci şi cinci de ani, adică pe fratele cel bun al lui Iulian şi vărul său, care era fecior al fratelui său, şi pe acesta l-a rînduit ca să împărăţească cu sine. Iar pentru credinţă şi adeverire i-a dat lui de soţie pe sora sa Constanţia şi l-a trimis pe el în răsărit ca să-i apere împărăţia de perşi, pentru că era viteaz şi foarte norocos în războaie. Iar el s-a dus la război împotriva lui Magnentie şi a lui Veterian, pe care i-a şi biruit.

Atunci Iulian, zavistuind pe fratele său, Gal, pentru vrednicia împărătească, s-a apucat de farmece şi de toată învăţătura diavolească, pentru că se lepădase de Hristos în taină, şi jertfea zeilor. Însă îşi tăinuia călcarea sa de lege, temîndu-se de împăratul Constantie şi de fratele său, Gal, ca ei să nu afle păgînitatea lui şi să fie pedepsit de dînşii. Şi se chema numai cu numele că este creştin, iar de fapt era al păgînilor, cărora se dăduse, ca prin ajutorul lor să poată ajunge împărat.

Gal, fratele lui, luînd stăpînirea la Răsărit, s-a înălţat cu inima şi a poftit să se înalţe la treapta cea mai înaltă a împărăţiei. Şi acum nu se mai supunea făcătorului său de bine, Constantie, ci gîndea rău despre dînsul. Pe oarecare din boierii care nu se învoiau cu dînsul, legîndu-i la nişte cai de picioare, a poruncit să-i tîrască şi aşa cumplit i-a pierdut pe ei. Auzind acestea Constantie, a trimis la dînsul pe prietenii lui cei credincioşi ca să-i ia împărăţia. Iar el, aflîndu-se la Istria, cetatea cîmpului, l-au găsit acolo şi l-au ucis. Auzind Constantie de moartea lui Gal, foarte mult l-a jelit, căci el nu poruncise să-l ucidă, ci numai să-i ia puterea împărătească. Apoi, chemînd de la Ionia în Mediolan pe Iulian, fratele lui, care avea atunci douăzeci şi nouă de ani, l-a făcut părtaş împărăţiei sale în locul lui Gal, dîndu-i în căsătorie pe sora sa, Elena, şi, încredinţîndu-i părţile apusului în paza lui, s-a întors singur la răsărit.

Auzind de la un episcop că trupurile Apostolilor lui Hristos, Andrei şi Luca, sînt îngropate în Ahaia, al lui Andrei în Patara, iar al lui Luca în cetăţile Beoţiei, a chemat pe vrednicul de laudă Artemie şi l-a trimis să ia aceste sfinte moaşte şi să le aducă în Constantinopol. Ducîndu-se Artemie, după porunca împăratului, a adus cu mare cinste moaştele sfinţilor în împărăteasca cetate şi s-a învrednicit de la împărat de multe daruri, ca un vrednic, pentru că i-a luat lui stăpînirea Egiptului. El vieţuia cu plăcere de Dumnezeu, stăpînind părţile acelea şi întinzînd cinstea şi slava numelui lui Hristos, încît pe mulţi idoli i-a surpat şi i-a sfărîmat.

Însă nu după multă vreme, murind împăratul Constantie, fiul marelui Constantin, a luat toată stăpînirea împărăţiei de la apus la răsărit Iulian Paravatul, călcătorul de lege, care, după luarea împărăţiei, pe faţă s-a lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos şi s-a închinat idolilor înaintea tuturor. Apoi a trimis prin toate părţile stăpînirii sale, ale răsăritului şi ale apusului, ca să ia înapoi capiştile pe care în vremea marelui împărat Constantin le luaseră creştinii de la elini şi le sfinţiseră ca biserici ale lor. Pe acestea voia iarăşi să le facă capişti idoleşti şi să pună în ele jertfelnice, ca să se săvîrşească necurate jertfe. Acest spurcat împărat a ridicat iarăşi marea păgînătate elinească, care căzuse în vremea Sfîntului Împărat Constantin cel Mare, iar pe creştini îi chinuia foarte rău, prigonind mult Biserica lui Hristos, chinuind şi ucigînd pe credincioşi, jefuindu-le averile şi hulind cu cuvintele şi cu scrisorile sale numele lui Iisus Hristos.

Acel împărat fărădelege, scoţînd din raclă oasele Sfîntului Prooroc Elisei şi moaştele Sfîntului Ioan Botezătorul, afară de cinstitul lui cap şi de mîna cea dreaptă, care se aflau în Sevastia, care demult se numea Samaria şi, amestecîndu-le cu oasele oamenilor necredincioşi, le-a ars iar cenuşa lor a fost vînturată în văzduh. Însă creştinii au adunat cenuşa aceea si oasele care rămăseseră din foc şi cu cinste le-au păzit. Iar sfîntul cap al Mergătorului-Inainte în alt loc era acoperit de Dumnezeu, precum şi mîna lui cea dreaptă, care mai înainte fusese dusă de Sfîntul Apostol Luca în Antiohia şi de care se pomeneşte în a şaptea zi a lunii ianuarie.

Acest preanelegiuit împărat Iulian, luînd chipul cel săpat al Mîntuitorului care era făcut în Paneada de femeia căreia îi curgea sînge şi prin atingerea de hainele lui Hristos se tămăduise şi care, fiind pus într-un cinstit loc al cetăţii sub care ierburile ce creşteau, tămăduiau neputinţele, pe acel chip al lui Hristos l-a surpat Iulian cel fărădelege şi, legîndu-l de picioare cu o funie, a poruncit să-l tîrască prin cetate pînă ce, zdrobindu-se cîte puţin, s-a sfărîmat cu totul şi numai capul, apucîndu-l unul dintre credincioşi, cu evlavie l-a păstrat. În acelaşi loc păgînul împărat a poruncit să fie pus chipul său, dar pe care l-au lovit fulgerele şi l-a sfărîmat de sus un trăsnet. Apoi, nelegiuitul a adunat oaste mare şi a vrut să meargă împotriva perşilor. Ducîndu-se în Antiohia, prigonea după obiceiul său Biserica lui Hristos, ucigîndu-i pe credincioşi. Şi i-au adus doi preoţi din Antiohia şi anume: pe Evghenie şi pe Macarie, iscusiţi în toate Scripturile. Cu aceia se întreba mult Iulian pentru zeii săi, din scripturi eleneşti, dar n-a putut birui gurile celor de Dumnezeu grăitori, cărora le era dată înţelepciunea, căreia nu a putut să i se împotrivească, nici să răspundă cel ce li se împotrivea, ci mai ales biruindu-se de dînşii, s-a ruşinat şi de păgînătate s-a mustrat. Apoi, nesuferind ruşinea, a poruncit ca sfinţii să fie dezbrăcaţi şi să fie bătuţi fără cruţare. Şi i-au dat lui Evghenie cinci sute de lovituri, iar lui Macerie şi mai multe.

Fiind sfinţii chinuiţi fără de milă, s-a întîmplat atunci că acolo era marele Artemie, ostaşul cel vechi şi cinstitul stăpîn, precum şi Augustalie, cel rînduit peste părţile Egiptului de împăratul Constantie, care auzind că împărăţeşte Iulian şi merge la război contra perşilor, luase scrisori prin care se poruncea la toată oastea să meargă în Antiohia, a venit după porunca lui cu oştenii săi şi i-a adus cuviincioasa cinste cu daruri. Şi stătea de faţă înaintea împăratului în vremea cînd sfinţii mărturisitori Evghenie şi Macarie erau chinuiţi.

Privind la chinurile sfinţilor şi auzind cum era hulit Iisus Hristos de gura împăratului urîtor de Dumnezeu, s-a umplut de mînie şi, apropiindu-se de împărat, i-a zis: "Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără omenie pe bărbaţii cei nevinovaţi şi sfinţii lui Dumnezeu şi îi sileşti să se depărteze de la dreapta credinţă? Să ştii că şi tu de aceeaşi fire eşti, pentru că, deşi Dumnezeu te-a rînduit împărat, însă de asemenea eşti om pătimaş şi socotesc că începătorul răutăţii, diavolul, precum asupra lui Iov a cerut de la Dumnezeu să-i aducă ispite, aşa şi pe tine te-a ales şi te-a adus pe capul nostru, ca prin tine să piară grîul lui Hristos şi să semene neghinele sale. Dar deşarte îi sînt izvodirile şi neputincioasă este tăria lui, pentru că de cînd a venit Hristos şi s-a înfipt crucea şi S-a înălţat pe dînsa Domnul, a căzut mîndria diavolilor şi s-a călcat tăria lor. Deci, nu te înşela, împărate, nici te da de bunăvoie diavolilor, prigonind neamul creştinesc cel de Dumnezeu păzit, căci să ştii că tăria şi puterea lui Hristos sînt nebiruite şi de nesurpat".

Iulian, auzind acestea, s-a aprins ca focul de mînie şi cu mare glas a strigat: "Cine şi de unde este acest necredincios care a grăit asupra noastră cu îndrăzneală şi a venit chiar de faţă să ne vorbească pe noi de rău?" Iar cei ce stăteau de faţă au răspuns: "Ducele Alexandriei este, stăpîne!" Atunci împăratul a zis: "Oare urîtul Artemie este acesta, care a dat morţii pe fratele meu Gal?" Au răspuns cei ce stăteau de faţă: "Aşa puternice împărat, acela este". Iar împăratul a zis: "Sînt dator a da mulţumită nemuritorilor zei şi mai ales lui Apolon celui din Dafne, că mi l-a dat în mîini pe acest vrăjmaş, care a venit şi s-a arătat singur. Deci, preanecuratul să fie dezbrăcat de boierie, să i se ia brîul şi să primească pedeapsă chiar acum pentru îndrăzneala sa cea fără de ruşine, iar dimineaţă, vrînd zeii, voi aduce asupra lui judecată pentru uciderea fratelui meu şi voi răzbuna asupra lui sîngele cel nevinovat; şi nu cu un chin îl voi pierde pe dînsul, ci cu nenumărate, pentru că a vărsat nu sînge de om prost, ci împărătesc".

Zicînd acestea împăratul către poporul elinesc ce stătea de faţă, îndată au luat cei înarmaţi pe Artemie şi, luîndu-i brîul cel de boierie şi dezbrăcîndu-l de haine, l-au lăsat să stea gol. Apoi l-au dat pe sfînt în mîinile chinuitorilor care i-au legat mîinile şi picioarele, l-au întins pe pămînt şi l-au bătut cu vîne de bou pe spate şi pe pîntece. S-au schimbat pentru dînsul patru rînduri de chinuitori, doi cîte doi, şi puteai să vezi răbdare străină la dînsul, nu omenească, căci s-a arătat atît de viteaz, încît nu a scos nici un glas, nici nu a gemut, nici nu s-a mişcat cu trupul, nici altceva nu a arătat, cum fac alţi oameni cînd sînt bătuţi. Pămîntul se adăpa cu sîngele lui, iar el răbda neschimbat, încît toţi, chiar şi necredinciosul Iulian, se mirau. Apoi a poruncit ca să înceteze bătaia şi să fie dus la temniţă. Deci, l-au dus pe Sfîntul Artemie împreună cu Sfinţii Mucenici Evghenie şi Macarie; şi, mergînd, purtătorii de chinuri cîntau: "Cercatu-ne-ai pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul, băgatu-ne-ai pe noi în curse, pus-ai necazuri pe umărul nostru, ridicat-ai oameni pe capetele noastre. Deci ne-a rămas nouă să trecem prin foc şi prin apă, ca întru răcorire să ne scoţi pe noi". Sfîrşind cîntarea, zicea către sine Artemie: "Artemie, iată rănile lui Hristos pe trupul tău sînt însemnate, deci a rămas numai sufletul tău să-l dai pentru Hristos, împreună cu celălalt sînge al tău". Aducîndu-şi aminte de cuvîntul cel proorocesc ce zice: "Spatele Mele le-am dat spre răni şi fălcile Mele sub pălmuiri". Dar cu cît mai mult am răbdat decît stăpînul meu, eu, nevrednicul? El peste tot trupul a fost zdrobit de bătăi şi de la picioare şi pînă la cap nu era nimic întreg în El. Capul înţepat cu spini, mîinile şi picioarele pe cruce, pentru păcatul meu, dar El nu a cunoscut păcat, nici nu a făcut vicleşug cu gura Lui. O! cît de multe şi de mari sînt pătimirile Stăpînului meu! Şi cît de departe de răbdarea şi de nerăutatea Lui sînt eu, ticălosul! Însă mă bucur şi mă veselesc, luminîndu-mă cu patimile Stăpînului meu, Care îmi uşurează durerile mele. Mulţumescu-ţi Ţie, Stăpîne, pentru că m-ai încununat cu ale Tale patimi. Deci săvîrşeşte, rogu-mă, alergarea mea întru mărturisirea Ta, să nu mă arăţi pe mine nevrednic de această începere mucenicească, că eu m-am aruncat spre ale Tale îndurări, Preabunule Doamne, iubitorule de oameni".

Astfel vorbind sfîntul către sine, a ajuns la temniţă şi în ea a petrecut toată noaptea, lăudînd pe Dumnezeu împreună cu Sfinţii Evghenie şi Macarie.

Făcîndu-se ziuă, călcătorii de lege au poruncit ca mucenicii iarăşi să stea la judecată. Şi, neîntrebîndu-i nimic, i-au despărţit pe ei: pe Artemie l-au lăsat acolo, iar pe Evghenie şi pe Macarie i-au trimis în surghiun în Oasim, în Arabia. Ţinutul acela era vătămător, cu vînturi aducătoare de stricăciuni, încît nimeni din cei ce mergeau acolo nu puteau să petreacă un an, pentru că îndată cădeau în boală foarte cumplită şi mureau. Acolo fiind trimişi Sfinţii Evghenie şi Macarie, după cîtva vreme au dobîndit fericitul sfîrşit. Iar Sfîntul Artemie mai multe pătimiri a răbdat. Căci mai întîi călcătorul de lege, ca un lup, a luat îmbrăcăminte de oaie şi cu blîndeţe a început a grăi către Artemie, şi ca şi cum durîndu-l şi fiindu-i jale de el, i-a zis: "Prin îndrăzneala ta fără de socoteală m-ai silit pe mine, Artemie, ca să-ţi necinstesc bătrîneţile tale şi să-ţi vatăm sănătatea, de care lucru şi mie îmi este jale. Deci, rogu-mă ţie, apropie-te şi jertfeşte zeilor şi mai ales lui Apolon cel din Dafne, preaiubitului şi minunatului meu zeu, care lucru dacă îl vei face, vărsarea sîngelui fratelui meu o voi ierta ţie şi cu dregătorie mare şi mai slăvită te voi cinsti pe tine, pentru că te voi pune arhiereu marilor zei şi patriarhul preoţilor din toată lumea. Tată al meu te voi numi şi vei fi al doilea după mine, în toată împărăţia mea. Apoi ştii şi singur, o, Artemie, că fratele meu, Gal, fără de vină a fost ucis de Constantie, din zavistie, pentru că neamul nostru mai mult se cădea să împărăţească decît al lui Constantin, că tatăl meu, Constantie, s-a născut moşului meu, Constans, din fiica lui Maximiliam, iar Constantin îi era lui fiu din Elena, care era o femeie de neam prost. Moşul meu atunci încă nu era Cezar, cînd a născut din Elena pe Constantin, iar pe tatăl meu l-a născut fiind la împărăţie. Dar Constantin, cu furia năravului, a răpit împărăţia şi sîngele casei sale l-a vărsat. A rîvnit şi Constantie, fiul lui Constantin, tatălui său şi a ucis pe tatăl meu şi pe fraţii lui şi pe fratele meu Gal nu de mult l-a ucis şi pe mine era să mă ucidă, de nu m-ar fi mîntuit din mîinile lui zeii, spre care eu nădăjduind, m-am lepădat de creştinătate şi la viaţa elinească m-am întors, ştiind bine că credinţa romană şi elinească este mai veche; iar credinţa creştinească de curînd s-a arătat, pe care Constantin ca un prost şi neînţelept a primit-o, lepădînd legile romane cele vechi şi bune. Pentru aceea şi zeii l-au urît ca pe un necurat şi nevrednic de credinţa lor şi plin de sînge, căci pe fiul său, Crisp, bunul bărbat, l-a ucis în zadar, şi nici pe Fausta, femeia sa, n-a cruţat-o, care întru nimic nu era vinovată. Deci pentru aceste necuvincioase lucruri, zeii, urîndu-l, l-au gonit pe el, seminţia lui cea necurată şi neamul său cel spurcat dintre oameni l-a pierdut. Oare nu grăiesc eu adevărul, Artemie? Tu eşti om bătrîn şi înţelept, oare nu sînt toate acestea aşa? Deci, să cunoşti adevărul şi să fii al nostru, căci voi să te am pe tine prieten şi părtaş al împărăţiei".

Aceste toate auzindu-le Sfîntul Artemie, tăcînd puţin, a început a grăi: "Mai întîi pentru fratele tău îţi răspund, împărate, precum că eu nevinovat sînt de moartea lui, nici n-am greşit cîndva către dînsul cu ceva, nici cu lucrul, nici cu cuvîntul; chiar şi de mii de ori de te-ai osteni cercetînd aceasta, nu mă vei afla vinovat de moartea sa, pentru că îl ştiam pe el că este adevărat creştin şi dreptcredincios şi supus Legii lui Hristos. Deci să ştie cerul şi pămîntul, toată ceata sfinţilor îngeri şi Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc, că sînt nevinovat de înjunghierea şi de moartea fratelui tău, nici nu m-am învoit cu ucigaşii, nici nu am fost cu împăratul Constantie întru acea vreme cînd a făcut sfat despre fratele tău, ci am petrecut în Egipt pînă în acest an. Iar dacă îmi porunceşti să mă lepăd de Hristos, Mîntuitorul meu, la aceasta îţi răspund cu cuvintele celor trei tineri din vremea lui Nabucodonosor.

Spre ştirea ta să fie, împărate, că idolilor tăi nu voi sluji şi chipului celui de aur al iubitorului tău Apolon niciodată nu mă voi închina. Pe fericitul Constantin şi neamul lui l-ai defăimat numindu-l vrăjmaş al idolilor, nebun şi plin de sîngele lui. Aceasta îţi răspund pentru dînsul: tatăl tău şi fraţii tăi au început înainte asupra lui cu nedreptatea, dîndu-i otravă aducătoare de moarte, pentru care lucru au fost ucişi de fiul lui. Apoi îl acuzi cum că a ucis pe fiul său, Crisp, şi pe femeia sa, Fausta; dar el a ucis pe Crisp din neştiinţă, căci ca un om a crezut nedreptatea, iar cum că a ucis pe Fausta, femeia sa, acest lucru bine şi cu dreptate l-a făcut. Dacă nu ştii pricina uciderii aceleia, să-ţi spun eu: Fausta, femeia lui, văzînd pe Crisp, fiul lui cel născut din Minerva, femeia lui cea dintîi, că era foarte frumos, s-a rănit cu patimă spre el şi ca altădată femeia lui Tezeu, care rănindu-se de frumuseţea lui Ipolit, fiul bărbatului său, îl îndemnă la păcat; iar după ce frumosul tînăr nu a voit a săvîrşi aceasta fărădelege, Fedra, mîniindu-se, l-a clevetit pe el la tatăl său şi la bărbatul ei, cum că i-ar fi făcut ei silă. Astfel şi Fausta, poftind pe Crisp cel preafrumos, îl silea pe el spre o asemenea fărădelege. Iar el, fiind înţelept, nu a voit să întineze patul tatălui său, nici să o pîrască înaintea tatălui, ci tăinuia aceasta, tăcînd şi temîndu-se de înşelăciunea ei. Iar ea, necurata, nedobîndindu-şi dorinţa, şi-a ridicat glasul ca Fedra cea desfrînată asupra lui Ipolit sau ca femeia cea desfrînată a lui Pentefri asupra lui Iosif din Egipt; aşa şi aceasta asupra lui Crisp a strigat, ca şi cum acest fiu al împăratului ar fi silit-o la păcat.

Deci împăratul, tată fiind, a pedepsit pe fiul său precum a voit, pentru că a crezut pe Fausta mincinoasa şi pătimaşa. Iar mai pe urmă, arătînd Dumnezeu nevinovăţia lui Crisp şi văzînd nedreptatea Faustei, după ce s-a înştiinţat împăratul de toate, atunci cu dreptate a judecat şi a condamnat pe Fausta la moarte, ca fiind vrednică de o asemenea pedeapsă. Iar pentru credinţa lui Constantin, în ce chip a trecut de la idolii voştri cei mincinoşi la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, fiind chemat de Cel de sus, ascultă-mă pe mine, cel singur văzător al lucrului aceluia: cînd mergeam la război împotriva lui Maxentie, cumplitul judecător şi nesăţiosul de sînge omenesc, într-o zi de amiază s-a arătat pe cer o cruce, strălucind mai mult decît razele soarelui şi o scrisoare cu stele în limba latină, care îi făgăduia lui biruinţa întru acel semn. Crucea aceea care se arătase pe cer am văzut-o noi toţi şi scrisoarea aceea am citit-o şi sînt pînă şi acum în oaste mulţi din ostaşii tăi bătrîni care ţin bine minte despre aceasta, spre care cu ochi luminaţi au privit. Încearcă, de vei voi, şi vei afla aşa precum îţi spun eu. Dar ce grăiesc? Pe Hristos L-au văzut proorocii mai înainte cu sute de ani, precum tu singur ştii bine. Şi multe sînt mărturiile pentru venirea Lui şi de la zeii voştri multe proorociri sînt pentru Hristos şi mai înainte grăirile şi scrierile sibilelor şi stihurile lui Virgiliu". Sfîntul spunea că de multe ori diavolii cei ce locuiesc în idoli, fiind siliţi de puterea lui Dumnezeu, au mărturisit chiar adevărul, că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Iar Iulian, nesuferind să asculte cuvintele cele adevărate ale lui Artemie, a poruncit ca să-l dezbrace pe mucenic şi cu ţepuşe înroşite în foc să-i strujească coastele, iar spatele să i-l strujească cu fier ascuţit. Artemie, ca şi cum nu ar fi simţit durerile, nu scotea nici un glas, nici nu gemea, arătîndu-se nebiruit în răbdare.

După acele munci împăratul l-a trimis în temniţă, poruncind ca sfîntul să fie chinuit cu foamea şi cu setea. Apoi, Iulian s-a dus la locul Dafnelor ca să aducă jertfă zeului său Apolon, întrebîndu-l despre biruinţa asupra perşilor. Şi a zăbovit acolo mai multe zile, sacrificînd necuratului Apolon multe dobitoace, în toate zilele, dar nu şi-a aflat dorinţa, pentru că diavolul care şedea în idolul Apolon şi dădea răspunsuri la oamenii care îl întrebau, a tăcut în acea vreme, de cînd în acel loc, la Dafne, fusese aduse moaştele Sfîntului Vavila şi ale celor trei tineri care au pătimit împreună cu dînsul. Deci zeul nu a răspuns lui Iulian nimic. Cercetînd cu tot dinadinsul Iulian pentru care pricină a amuţit Apolon, zeul său şi înştiinţîndu-se că din cauza moaştelor lui Vavila, care zac nu departe de acolo, a poruncit îndată creştinilor să fie luate moaştele de acolo. După luarea acelor moaşte a căzut foc din cer asupra capiştei lui Apolon şi a ars-o pe ea cu idol cu tot.

Artemie, şezînd în temniţă, a fost cercetat de Domnul şi de sfinţii lui îngeri. Pentru că, rugîndu-se, i s-a arătat Hristos, zicîndu-i: "Artemie, îmbărbătează-te, căci Eu sînt cu tine, scoţîndu-te din toate chinurile şi gătindu-ţi ţie cununa slavei. Precum tu M-ai mărturisit pe Mine înaintea oamenilor pe pămînt, aşa şi Eu te voi mărturisi înaintea Tatălui meu Cel din ceruri. Îndrăzneşte şi te bucură, căci cu Mine vei fi în împărăţia Mea". Mucenicul, auzind aceasta de la Domnul, îndată s-a tămăduit de răni, încît nici un semn nu se mai vedea pe sfîntul lui trup, iar sufletul lui s-a umplut de dumnezeiască mîngîiere şi petrecea, cîntînd şi binecuvîndînd pe Dumnezeu.

De cînd a fost aruncat în temniţă nu a gustat nimic din mîncărurile cele pămînteşti şi nici din băuturi, pînă la sfîrşitul său, căci era hrănit de sus, pentru că prin mimă îngerească i se trimetea hrană cerească, pîinea vieţii întărindu-l pe el. Şi întorcîndu-se Iulian de la jertfe cu ruşine a pus pricina arderii lui Apolon asupra creştinilor, zicînd că noaptea l-au ars creştinii. Deci, luînd de la creştini sfintele biserici, le-a făcut capişti idoleşti şi multe răutăţi făcea creştinilor.

Scoţînd pe Artemie din temniţă a zis către dînsul: "Ştiu că ai auzit ce s-a făcut în Dafne, că necuraţii creştini au ars capiştea marelui zeu Apolon şi au pierdut pe idolul lui cel minunat. Dar nu se vor bucura de aceasta nelegiuiţii, nici nu vor rîde de noi, căci eu le voi răsplăti lor pentru această izbîndă de şaptezeci de ori cîte şapte, precum zic cuvintele voastre". Iar Sfîntul Artemie a răspuns: "Am auzit că mînie de Dumnezeu slobozită şi foc din cer pogorîndu-se a mistuit pe zeul tău şi capiştea lui a ars-o. Deci, dacă Apolon al tău ar fi fost Dumnezeu, de ce nu s-a izbăvit pe sine din foc?" Iar împăratul a zis: "Şi tu rîzi, ticălosule, şi te bucuri de arderea lui Apolon?" A răspuns Artemie: "Eu rîd de nebunia voastră, că voi slujiţi unui zeu ca acesta, care n-a putut singur pe sine să se izbăvească din foc, deci cum vă va izbăvi pe voi din focul cel veşnic? Mă mîngîi de căderea lui şi mă bucur de toate aceste, pe care Hristos al meu cu minuni le lucrează. Iar cu ceea ce tu te lauzi asupra creştinilor celor nevinovaţi, care nici un rău nu ţi-au făcut, ca adică să le răsplăteşti de şaptezeci de ori cîte şapte, acea răsplată asupra ta o vei vedea, cînd focul cel nestins te va apuca pe tine şi veşnica muncă, care degrabă îţi va veni ţie. Pentru că, iată, pierzarea ta este aproape şi nu după multă vreme pomenirea ta cu sunet va pieri".

Iar chinuitorul, mîniindu-se, a poruncit tăietorilor de piatră ca să despice o piatră foarte mare şi, despicată fiind piatra, a poruncit ca sfîntul să fie pus pe o parte de piatră în mijloc, iar partea cea de deasupra, ridicînd-o sus, s-o lase peste sfînt. Făcîndu-se aceasta, tot trupul sfîntului mucenic a fost acoperit de piatra cea căzută peste dînsul şi aşa l-a tescuit încît toate oasele lui au fost zdrobite, iar şi măruntaiele lui au fost sfărîmate şi toate încheieturile lui şi luminile ochilor au sărit din locurile lor. Puteai să vezi o minune mare că în atîta tescuire sufletul a rămas viu, între acele două pietre, şi chema pe Dumnezeu, ajutătorul său, grăind cuvintele lui David: "Pe piatră m-ai înălţat, povăţuitu-m-ai, că te-ai făcut nădejdea mea, turn de tărie de către faţa vrăjmaşului; ai pus pe piatră picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei, deci primeşte, Unule născut, duhul meu, ştiind strîmtoarea mea, şi să nu mă laşi în mîinile vrăjmaşilor". O zi şi o noapte a petrecut sfîntul între acele două pietre. După aceea, Iulian a poruncit ca să fie ridicată piatra, socotind că sfîntul a murit: şi, iată, sfîntul mai presus de fire s-a aflat viu şi, sculîndu-se, umbla. Şi le era tuturor groază a-l vedea, pentru că era strîns ca o scîndură, avînd oasele zdrobite şi toate măruntaiele dinlăuntru căzute, faţa îi era turtită şi ochii căzuţi, însă sufletul se ţinea încă într-însul şi cu picioarele putea să umble şi cu limba bine grăia.

Judecătorul, văzînd o minune ca aceasta, s-a înspăimîntat şi a zis către cei care erau acolo: "Oare om este acesta sau nălucire? Oare nu ne-a fermecat ochii noştri vrăjitorul acesta? Că această vedere este înfricoşată şi covîrşeşte firea omenească. Cine se aştepta ca să rămînă el viu cînd şi cele dinlăuntrul lui fiind căzute şi toate alcătuirile sfărîmate şi slăbănogite, se mişcă, umblă şi grăieşte? Dar zeii noştri, spre înţelepţirea multor oameni, l-a păzit pe el viu, ca pe cel ce nu voia ca să se închine stăpînirii lor şi aceasta să fie nălucire de spaimă celor ce privesc la dînsul". Şi a zis către mucenic: "Iată acum, ticălosule, te-ai lipsit de ochi şi cu toate mădularele eşti netrebnic, deci ce nădejde îţi mai rămîne ţie către Acela spre Care în deşert ai nădăjduit? De aceea, cere milă de la zeii cei milostivi, ca să te miluiască pe tine şi măcar muncilor celor din iad să nu te dea pe tine". Iar mucenicul lui Hristos, auzind de munci, a rîs şi a zis către împărat: "Oare zeii tăi mă vor scăpa pe mine de munci? Ei singuri nu pot să scape de muncile lor cu care şi tu, dîndu-te focului celui nesfîrşit, în veci te vei munci, că te-ai lepădat de Fiul lui Dumnezeu şi sîngele Lui cel sfînt ce s-a vărsat pentru noi l-ai călcat şi darul Duhului Sfînt l-ai batjocorit supunîndu-te idolilor celor pierzători. Iar eu, pentru această puţină durere care s-a adus de către tine asupra mea, nădăjduiesc de la Domnul meu, pentru Care pătimesc, să am odihnă veşnică în cămara Lui cea cerească".

Iulian, auzind acestea, i-a răspuns lui aşa: "Pe Artemie cel ce a hulit pe zei şi a călcat legile romane şi ale noastre şi s-a mărturisit pe sine creştin, în loc de roman şi în loc de voievod s-a numit Augustalie, l-am dat judecăţii celei desăvîrşite a morţii şi poruncim să se taie spurcatul lui cap cu sabia". Un răspuns ca acesta auzind sfîntul, a fost dus la locul de ucidere, dorind să se dezlege de trup şi cu Hristos să vieţuiască. Mergînd la locul unde avea să fie tăiat, a cerut vreme de rugăciune şi întorcîndu-se spre răsărit şi-a plecat genunchii de trei ori şi, rugîndu-se destul, a auzit un glas din ceruri, zicîndu-i: "Intră cu sfinţii, ca să-ţi iei răsplătirea cea gătită ţie". Apoi îndată şi-a plecat sub sabie capul pe care l-a tăiat unul din ostaşi, în ziua douăzecea a lunii octombrie. Ziua în care s-a săvîrşit muceniceasca sfîntului nevoinţă a fost într-o vineri, iar cinstitul şi sfîntul lui trup a fost cerut de la judecători de o femeie, pe nume Arista, diaconiţă a bisericii Antiohiei. Aceasta, ungîndu-l cu arome de mare preţ, l-a pus într-o raclă şi l-a trimis la Constantinopol, unde l-a îngropat cu cinste. Multe şi negrăite minuni se făceau la moaştele lui şi mulţi neputincioşi se vindecau, vindecări pe care şi acum le dă Sfîntul Artemie tuturor celor ce cu credinţă aleargă la dînsul.

După sfîrşitul lui s-a împlinit degrabă proorocia pe care a făcut-o pentru moartea lui Iulian, zicîndu-i în faţă: "Pierzarea ta aproape este şi nu după multă vreme va pieri pomenirea ta cu sunet".

Iulian, ucigînd pe Sfîntul Artemie, a plecat cu ostaşii săi din Antiohia şi a mers în pămîntul Persiei. Cînd a ajuns la cetatea Ctesifont, s-a întîlnit cu dînsul un pers, bărbat bătrîn şi cinstit şi cu foarte bună înţelegere; acela s-a făgăduit lui Iulian ca să-i dea fără de osteneală împărăţia persană. Şi s-a făcut nelegiuitul împărat şi la toată oastea lui călăuză în părţile Persiei, dar nu spre binele răului băutor de sînge, căci persul acela l-a amăgit pe el şi, păcălindu-i că îi duce pe căi drepte şi bune, a băgat pe călcătorul de lege în pustiul Carmaniului, în locuri neumblate şi în prăpăstii fără de apă şi pustii, unde pe toţi ostaşii cu foamea şi cu setea chinuindu-i şi caii şi cămilele lor omorîndu-le, a spus că de voie a făcut aceasta şi intenţionat l-a dus pe el în nişte locuri ca acestea, pustii şi înfricoşătoare, ca să slăbească puterea lor. "Pentru aceasta, zicea, am făcut-o, ca să nu văd patria mea prădată de vrăjmaşi, că mai bine îmi este mie aici în mîinile voastre, decît patria mea să piară prin voi". Şi îndată ostaşii l-au tăiat în bucăţi pe persul acela. Apoi, rătăcind mult prin pustie, grecii şi romanii au căzut în oastea persană şi, făcînd război, mulţi din partea lui Iulian au căzut răniţi. Atunci a sosit şi asupra lui Iulian dumnezeiasca izbăvire, căci de sus, cu nevăzută mînă şi cu nevăzută armă a fost rănit în coaste, pînă în cele dinlăuntrul ale lui. Apoi a suspinat greu şi a răcnit şi, luînd cu mîna din sîngele lui, l-a aruncat în sus, în văzduh şi a zis: "Ai biruit, Hristoase! Satură-te, Galileene!". Şi cu o moarte cumplită ca aceasta sufletul său cel vrăjmaş şi necurat l-a părăsit şi a pierit cu sunet, după proorocia Sfîntului Artemie. Iar oastea, după sfîrşitul lui Iulian, a pus împărat pe Iovian care, fiind creştin şi făcînd pace cu perşii, s-a întors înapoi. Şi acum Iulian se munceşte în iad cu Iuda, iar Artemie se veseleşte cu sfinţii în ceruri, stînd înaintea lui Dumnezeu, Unul în Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfîntul Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Viețile Sfinților Octombrie

luni, 18 octombrie 2021

Avocat Elena Radu - Pentru cei care mai sunt jurnaliști

 

Pentru cei care mai sunt jurnaliști (trompetiști sunt destui):

A venit reprezentantul OMS.

De când îl așteptam să mă lămurească și pe mine cu privire la unele aspecte.
Însă, cum nu sunt jurnalist și nu cred că va vrea reprezentantul OMS să aibă o întrevedere cu mine ca să mă lămurească cu privire la unele aspecte, îi rog pe JURNALIȘTI să îi pună niște întrebări să mă lămuresc și eu și poate și alții din țara asta.
Conform Constituției OMS, ea a fost creată pentru ducerea la îndeplinire a unor principii fundamentale din Carta ONU (vedeți fotografia atașată).
Așa că vă rog ca în conferințele de presă pe care le va susține reprezentantul OMS, mai ales atunci când ne va comunica minunatele strategii pe care le va implementa în România, să îl întrebați:

1. Mai respectă OMS principiile fundamentale pentru care a fost înființată?

2. Având în vedere recomandările și strategiile pe care le-a adoptat OMS până în prezent în pandemie, consideră că au fost avute în vedere bunăstarea fizică, mentală și socială a popoarelor sau s-a axat numai pe absența bolii și a infirmității?

3. La stabilirea strategiilor pentru România are în vedere cel mai înalt nivel de sănătate al fiecărei ființe umane sau se axează pe sănătatea colectivă a populației?

4. Susține sau nu abordarea autorităților publice din România prin care se creează presiune asupra cetățenilor pentru a se vacc (fiind vorba, în fapt, de o obligativitate indirectă de vacc)?

5. Care este opinia sa cu privire la campania de vacc dusă până în prezent de statul român în cadrul căreia se creează presiune pe cetățeni pentru a se vacc si nu a existat nicio consultare si dezbatere publică cu privire la această campanie? Consideră că această modalitate de abordare corespunde unei depline cooperări a indivizilor și a statelor?

6. Campania dusă până în prezent de către statul român în cadrul căreia a pus presiune psihologică pe copii invocând că aceștia ar transmite virusul și ar pune în pericol sănătatea și viața bunicilor și părinților este în concordanță cu principiul din Carta ONU privind dezvoltarea sănătoasă a copilului?

7. Având în vedere campania de vacc a statului român în cadrul căreia au fost prezentate numai beneficiile vacc, fără a se face vreo referire și la potențialele efecte adverse consideră că este în concordanță cu principiul opiniei informate? Poate fi acest aspect considerat ca având o influență negativă asupra cooperării active din partea publicului?

8. Inițiativele legislative, precum și măsurile dispuse până în prezent de autoritățile publice din România (fără a exista o lege în acest sens) prin care s-au condiționat drepturile și libertățile fundamentale și se dorește legiferarea unei obligativități a vacc directă și/sau indirectă consideră că este în concordanță cu principiul privind dreptul de a se bucura de cel mai înalt nivel de sănătate al fiecărei ființe umane (luând în considerare și faptul că vacc au primit autorizație condiționată de punere pe piață, se află în continuă monitorizare în privința efectelor adverse, iar până în prezent fiecare vacc prezintă efecte adverse grave recunoscute de organismul de autorizare EMA)?

PS: Astea sunt o parte din întrebările mele. Sunt sigura ca veți găsi multe altele raportat la principiile pentru care s-a înființat OMS si strategiile pe care le propune.

Zbateri, de-o viata este esuata, altfel spus

 Zbateri, de-o viata este esuata, altfel spus

M-am saturat cumplit de oamenii de 2 lei, de rahatul de acum, de necazuri si lipsuri. Raman ca proasta pe ganduri si ma intreb ce poate sa mai conteze in ziua de azi, cand esti un neica nimeni, fara bani si putere!!! Te ingroapa orice, oricine, oricand. Minciuni, inselatorie, oameni rai, mancatorie in loc de intrajutorare.
Ma zbat de la o zi la alta, si cu sanatatea si financiar. Am ajuns sa dau oul de matase cu 4 apoi 3 indiferent de cantitate, ca sa mai existe comenzi .... prin vreo minune.
Si se stie cat de adanc iti intra mana in buzunar pentru intretinerea gainuselor.
Adaugi curentul, RCA-ul, scumpirile la fiecare lucrusor in parte si vezi cum te afunzi in namol
Si in conditiile astea, vine un individ, ma abtin de la alte epitete si-mi spune ca nu i-au ramas prea multe oua in incubatorul lui de 2 lei, ca sa nu gasesc scuze - cand nu faceam asa ceva, si ca-mi va face reclama proasta peste tot.
Nu ma pot abtine, oamenii de genul asta ma ingretoseaza pana dincolo de limita!!! I-am dat cu 4 oul, de toata jena. Ca e cocosul de vina!!!
Am cate 2 cocosi, poate si mai multi, unde sunt mai multe gaini. Nu se bat, sunt impreuna de cel mult 3 ani, probati si rasprobati. Canicula nu e, ger nu e, la discretie Protamino Sano pentru gaini ouatoare, uruiala speciala cumparata gata, faina de peste, drojdie de bere, vitamine, minerale, libertate, ingrijire, poate nu exemplara, dar destula.
Uitati-va la transport, la incubator, la conditiile de incubare si nu in ultimul rand, la sufletul voatru, ca prea ii urat, la marea majoritate!!!
De fiecare data ma doare cand se intampla asa ceva, si intr-adevar e literalmente asa, ma baga la fund de doua ori 1) ca sunt acuzata pe nedrept si trebuie sa ma apar, cand de fapt n-ar trebui 2) ca mi se face reclama proasta, eu avand gainusele ca singura sursa de trai.
Pur si simplu ma darama, inima-mi bate ca nebuna de la tahicardie, incepi durerile de cap, urmate de depresie si plangeri de mila.
Cand ajungi jos de tot, n-ai incotro, plangi simplu sau de mila-ti, altfel poate faci implozie, explozie, arzi si la propriu si la figurat.
Multi n-or sa inteleaga, pentru ca se pot descurca intr-un fel sau altul.
Eu n-am bani, n-am putere, n-am copii, mama, tata, frati, n-am pe absolut nimeni care sa-mi fie de ajutor nici macar c-o vorba blanda. Ma tarai sa fac toate treburile singura, singuraaa! Cand sa le poti face pe toate? Mai ales la tara, unde in fiecare moment este ceva de lucru. Cand sunt 11 boxe de avut grija, catei, pisici, eu, casa, curte, covixul sulii, mintea-n pioneze si de acolo, cat sa mai rezisti? Ca de facut fatza, de mult s-a dus.
Unii ar spune acum ca altii sunt mult mai rau, ca asa fac romanasii, itotdeauna se compara cu situatii mai joase, de ce? Daca exista loc de mai bine? Dar se vede treaba ca nu pentru mine😔
Gata. Plangerea de astazi.

ignoranță - vise : 1 - 0

 ignoranță - vise : 1 - 0
Cu acest mesaj voi fi nepopular și cu siguranță mulți mă vor insulta dar ... pentru moment suntem încă liberi să ne exprimăm opiniile. da ... ați reușit să distrugeti un vis, un vis al meu pe care l-am avut încă de când eram copil și pe care l-am urmărit până anul trecut.
Mulți bani investiți și fără câștiguri, dar acest lucru se știa. fiecare nouă activitate din primul an nu are mari speranțe de venit.
După investiție, după costurile de întreținere ...
într-un an am primit pe fiecare bărbat disponibil să lucreze în instanță. Am lucrat si singur în timpul liber, familia mea a sacrificat cât a putut, inclusiv copii.
Azi am decis să părăsesc acest vis.
Iresponsabilitatea, cea mai profundă ignoranță, furturile (pe care atunci cei care mi-au cerut ceva greu am refuzat-o), lipsa coloanei vertebrale (caracteristică unui bărbat adevărat) a tuturor acelor angajați care și-au luat salariul și au plecat noaptea ca hoții cu bagajul plin de indiferență și nesimțire; în ciuda faptului că au primit bani mănâncăre băuturi țigări medicamente, de asemenea, afecțiune în majoritatea cazurilor.
Acum înțeleg de ce România este o țară moartă, pierdută, terminată și înțeleg de ce politicienii profită de români ... pentru că este o națiune de zombi.
Deci, ce sa zic ... vă mulțumesc foarte mult pentru ignoranța și pentru că m ați distrus visul.


Sfântul Prooroc Ioil, care era din seminția lui Ruben (800 î.H.)

Pomenirea Sfîntului Prooroc Ioil

(19 octombrie)

Sfîntul Prooroc Ioil a fost din seminţia lui Ruvin, din satul Metomor. El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului şi a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit şi pentru venirea Sfîntului Duh peste tot trupul, precum şi pentru înfricoşata Judecată de apoi. Apoi s-a sfîrşit cu pace şi a fost îngropat în pămîntul său. El a vieţuit mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos cu 800 de ani, iar numele lui înseamnă dragostea lui Dumnezeu, ori pîrgă, sau începătură a lui Dumnezeu.

Viețile Sfinților Octombrie

Parinte cu 2 copii mici nu este primit la consult fara TEST pcr-negativ

 

Parinte cu 2 copii mici nu este primit la consult fara TEST pcr-negativ

Am fost la medicul de familie cu fetițele pentru un consult ....medicul nu a vrut sa le consulte fără rezultatul testului pcr negativ...Mia spus sa merg la spitalul județean sa le testeze și apoi sa ma reîntorc la consult .Testul de la farmacie nu este valabil...precizez ca este vorba de o fetita de 2 ani ai 10 luni și o fetita de 5 ani...este normal ceea ce mia cerut sa fac ?și m-a scos afara atât pe mine cât și pe o alta mămică care era cu un bebeluș tot pt control...IN CE LUME TRAIM????????nu mai avem acces la medici nici pentru copiii noștri....cum se poate cere asa ceva unui copil de nici 3 ani?????????????S-A MAI CONFRUNTAT CINEVA CU ASA CEVA?????sau doar în BRAILA se cere asa ceva chiar și la bebeluși....- BRAILA -

PS-Se rezolvă simplu. Mergeți la cabinet, după ce vă refuză consultul, sunați la 112. Spuneți-le că vă refuză consultul și solicitați un echipaj de poliție care să constate infracțiunea. Medicul de familie este asimilat funcționarului public și sunt aplicabile dispozițiile codului penal referitoare la infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciu. Succes JURIST