Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima, din Singidunum în Sirmium, România de astăzi (304)

Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima, din Singidunum în Sirmium, România de astăzi (304)

Sfântul Montanus este cel dintâi preot din neamul nostru al cărui nume s-a păstrat până la noi. Despre viaţa sa nu ştim nimic, însă cununa muceniciei cu care Dumnezeu l-a încununat pe dânsul şi pe soţia sa grăieşte singură despre viaţa lor cea bineplăcută Domnului, evlavia, smerenia, iubirea de aproapele şi tăria credinţei în care au petrecut neclintit în vremuri tulburi.

Adus în faţa guvernatorului spre a fi înduplecat să aducă jertfă zeilor, sfântul Montanus răspunse cu tărie:

– Eu am primit învăţătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor.

Guvernatorul, văzându-i neclintirea, porunci să fie adusă la judecată şi soţia sfântului mucenic, Maxima, care arătă aceeaşi tărie a credinţei.

Mâniat peste măsură, acesta porunci ca celor doi sfinţi să li se lege de gât câte o piatră şi să fie aruncaţi în râul Sava, de unde creştinii mai apoi le luară trupurile în taină cu adâncă evlavie îngropându-le după rânduială. De atunci pururea înalţă rugăciuni către Domnul pentru neamul lor, săvârşind minuni celor ce li se roagă cu credinţă. 

Veniţi acum, o, iubitorilor de prăznuire, să lăudăm pe Părintele îndurărilor, care a privit cu dragoste spre Sfânta noastră Biserică. Căci prin roua Duhului Său au răsărit şi aici pomii cei ce rodesc spre viaţa veşnică şi împodobesc grădina raiului, sfinţii pe care i-a ales neamul nostru. Şi cu smerenie să-L rugăm ca, pentru rugăciunile lor să reverse din darurile Sale cele bogate, întărindu-ne în dreapta credinţă, spre rodirea faptelor bune. (cântare din Vecernia prăznuirii Sfinţilor români)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Edictele de persecutare a creştinilor, de la începutul veacului al IV-lea, prevedeau dărâmarea locaşurilor lor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărţilor sfinte şi distrugerea arhivelor, pierderea averii şi funcţiilor de stat pe care le deţinuseră credincioşii, exilul şi pedepsirea aspra a clericilor care nu apostaziază de la credinţa în Hristos. Al patrulea edict de persecuţie, din ianuarie-februarie 304, smuls lui Dioclețian de Maximian Galeriu, era şi mai aspru decât cele trei publicate mai înainte, căci el imita edictul împăratului Deciu din 249, acela care declarase război general creştinismului până la nimicirea lui totală. Prevederile de mai sus s-au aplicat cu cea mai mare stricteţe în părţile răsăritene şi în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, unde domneau Diocleţian, cu reşedinţa la Nicomidia, în provincia Bitinia, şi ginerele său, Galeriu, care-şi avea reşedinţa la Sirmium (azi Mitroviţa, în Serbia), în provincia romană Pannonia Inferior. De aceea numeroşi creştini şi clerici au căzut martiri în greaua prigoană dezlănţuită de către cei doi împăraţi. Măsurile de persecuţie ale celor patru edicte s-au aplicat şi în cetatea Singidunum (azi Belgrad), aşezată pe Dunăre, în provincia amintită, locuită atunci de strămoşii noştri daco-romani. Astfel, la 26 martie 304, a pătimit pentru credinţa în Domnul Hristos preotul daco-roman Montanus şi soţia sa, Maxima. Martiriul lor s-a petrecut astfel: văzând Preotul Montanus că mai-marele cetăţii Singidunum face începutul prigonirii slujitorilor lui Hristos, şi-a adus aminte de cuvintele Domnului, Care a spus: «Iar când vă vor urmări în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă» (Matei 10, 22). El a plecat deci din Singidinum la Sirmium, reşedinţa prefecturii în care locuia, unde l-au prins prigonitorii şi l-au adus în faţa lui Probus, guvernatorul Pannoniei Inferior. Iar acesta, stând pe scaunul de judecată, a început cercetarea Preotului Montanus, întrebându-l cum se numeşte, dacă este creştin şi ce îndeletnicire are. Slujitorul altarului a răspuns cu curaj că este creştin şi preot al Bisericii lui Hristos din Singidunum. Probus l-a îndemnat să se supună poruncilor împăraţilor şi să aducă jertfă zeilor. Preotul Montanus a răspuns astfel: «- Cine cinsteşte pe zei şi nu pe Dumnezeu va fi smuls din rădăcină». Guvernatorul insistă în continuare: «-Împăraţii prea-îndurători au poruncit ori să aduci jertfe, ori să fii pus la chinuri». Fiind silit să aleagă între călcarea legilor sfinte şi schingiuire, slujitorul Domnului a mărturisit neclintit credinţa sa creştină: «-Eu am primit învăţătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor». La ameninţarea repetată cu caznele, Montanus a răspuns: «-Mă bucur dacă ai să faci aşa ceva, ca să mă aflu şi eu părtaş la Patimile Domnului meu, Iisus Hristos». Probus a poruncit să fie pus la chinuri numaidecât; şi pe când îl schingiuiau cu cruzime, el îl întrebă: «- Ce zici, Montanus, aduci acum jertfă zeilor?». Iar preotul replică senin: «Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia mereu I-am jertfit». Atunci Probus, văzând tăria şi îndelunga răbdare a desăvârşitului preot, a chemat pe Maxima, soţia acestuia, crezând, nelegiuitul, că femeia, mai slabă din fire fiind, se va înduioşa de chinurile soţului ei şi-l va îndemna să jertfească zeilor. Dar spre uimirea păgânului, Maxima preoteasa a cerut să fie şi ea dusă la munci, ca să se facă părtaşă la Patimile Mântuitorului. Uluit de curajul celor doi soţi, guvernatorul glăsui tulburat: «- Voi, creştinii, sunteţi nebuni, nu preţuiţi viaţa!». Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Preotul Montanus zise: «- Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi» (I Cor. 1,27). Guvernatorul Probus a stăruit pe lângă Montanus să jertfească, spre a nu fi chinuit şi mai rău. Dar acesta a consimţit: «- Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi va da mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor tale». Probus, văzând răbdarea şi stăruinţa Preotului Montanus şi a soţiei sale, Maxima preoteasa, în credinţa Domnului şi Mântuitorului Hristos, a dat hotărârea aceasta: «- Poruncesc ca Montanus şi Maxima să fie aruncaţi în râu, fiindcă s-au arătat nesupuşi poruncilor împărăteşti». Iar fericitul Montanus şi soţia sa Maxima, auzind această hotărâre de moarte, ca şi cum ar fi primit un dar nepreţuit, slăviră pe Dumnezeu: «- Mulţumim Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică». Şi, pe când slujitorii demonilor au ajuns cu ei la malul râului Sava, la vărsarea lui în Dunăre, şi le-au legat câte o piatră de gât, înainte de a-i arunca, robul lui Dumnezeu ridicându-şi mâinile către cer s-a rugat şi mai fierbinte: «- Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporeşte, Doamne, şi apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum şi de prin toate văile Dunării. Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană». Astfel, nelegiuiţii înecară în râul Sava pe cei doi neînfricaţi fii ai Bisericii. Valurile apelor traseră la maluri moaştele lor preacinstite. Iar credincioşii, întru ascuns, le ridicară şi păstrară trupurile lor cu scumpătate, ca pe nişte odoare de mare preţ. În acest chip au primit cununa de martiri robul lui Dumnezeu, Sfântul Montanus, preotul bisericii din Singidunum, împreună cu soţia sa, Maxima preoteasa, pe vremea păgânului stăpânitor Diocleţian şi a cârmuitorului Probus, împărăţind în veci Domnul Iisus Hristos (1). Pomenirea acestora cu laude se face, după rânduiala creştină, în ziua trecerii lor în lumea drepţilor. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu 1. Pr. Prof. Nicolae M. Popescu, Viaţa Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, în Preoţi de mir adormiţi în Domnul, Bucureşti, 1942, p. 6-10 ; Pr. prof. I. Rămureanu, Martiriul Sfântului Montanus prezviterul din Singidunum, un preot daco-român, cu bogată bibliografie, în Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 184-189. Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 141-143 Sfântul Montanus, preotul şi soţia sa, Maxima

Sfânta Muceniţă Matroana, cea din Tesalonic (III-IV)

 

sfinteleicoane.ro

Pomenirea Sfintei Muceniţe Matroana din Tesalonic
(27 martie)

Sfînta Matroana a fost slujnică la o evreică, anume Pavtila, femeia voievodului Tesalonicului. Din tinereţe, fiind învăţată în credinţa creştinească, stăpîna ei o silea la reaua credinţă iudaică. Şi, fiindcă ea nu se supunea, o chinuia foarte rău, bătînd-o adeseori. Însă Matroana pe toate le răbda cu osîrdie pentru Hristos şi la biserică se ducea într-ascuns. Într-una din zile, înştiinţîndu-se Pavtila că Matroana a fost la biserica creştinească, i-a zis: "Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creştinească?" Răspuns-a fericita Matroana cu îndrăzneală: "De vreme ce Dumnezeu este în biserica creştinească, iar de la sinagoga iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică".

Atunci Pavtila, şi mai mult mîniindu-se, a bătut-o fără cruţare şi într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfînta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos. Dar stăpîna ei iarăşi a bătut-o cu vine crude, pînă la sînge şi, mai tare legînd-o, a închis-o iarăşi în cămara aceea şi uşa a pecetluit-o, ca să nu intre cineva să-i facă vreo uşurare. Şi a petrecut sfînta în acea închisoare fără hrană şi băutură patru zile, întărind-o Dumnezeu. După aceasta Pavtila, dezlegînd pecetea aceea şi deschizînd uşa, a găsit-o iarăşi dezlegată din legături şi stînd la rugăciune. Deci, fierbînd de mînie, a bătut-o cu beţe groase şi, abia suflînd, a închis-o în aceeaşi închisoare unde s-a şi sfîrşit sfînta, dîndu-şi sufletul lui Dumnezeu. Trupul ei l-a aruncat acea rea femeie de pe zid, pentru că erau înalte casele acelea. Creştinii, luînd mult chinuitul trup al Sfintei Muceniţe Matroana, l-au îngropat cu cinste.

Mai pe urmă Alexandru, episcopul Tesalonicului, a zidit o biserică în numele sfintei, iar cinstitele ei moaşte le-a pus într-însa. Iar pe Pavtila, după vrednicie, degrabă a ajuns-o judecata lui Dumnezeu, pentru că de pe înălţimea zidului, de unde a aruncat jos trupul Sfintei Matroana, ea singură, alunecînd, a căzut şi, murind rău, şi-a lepădat ticălosul ei suflet.

Viețile Sfinților Martie

Ce se petrece defapt la Canalul Suez?

 

Ce se petrece defapt la Canalul Suez?

Începând cu data de 20 martie 2021 Rusia trimite o mare parte din flotă pentru a începe "exercițiile" din Marea Neagră și Marea Mediterană.

Permanent ship formation of the Russian Navy in the Mediterranean Sea conducted an exercise

Flota a 5a din cadrul US Navy a început în urmă cu o săptămână "exercițiile" din Marea Arabiei, Marea Roșie, Golful Oman și Canalul Suez.

Group Arabian Sea Warfare Exercise 21 Underway in U.S. 5th Fleet

Armata Navală Rusă într-o parte.
Armata Navală SUA pe cealaltă.
Sute de vase blocate pe canal. Să fie timpul pentru o inspecție?? Droguri? Arme? Copii?
Nu e de mirare că Mass-media încearcă să ne distragă de la acest subiect.

Soborul Arhanghelului Gavriil, care a fost ales de Dumnezeu să slujească tainei celei mai presus de fire a întrupării Fiului Său

Iconographer Daniel Neculae

Sinaxar la Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil

(26 martie)

Sfîntul Arhanghel Gavriil este vestitorul întrupării Fiului lui Dumnezeu. El este unul dintre cei şapte arhangheli care stau înaintea Tronului Celui Preaînalt. El s-a înfăţişat lui Zaharia şi i-a vestit naşterea fiului lui, a lui loan, care avea să fie Botezătorul Domnului. Despre sine Sfîntul Arhanghel Gavriil zice: „Eu sînt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca, 1: 19). Numele Gavriil însemnează „Dumnezeu-Om”. Cugetînd la taina Buneivestiri, Sfinţii Părinţi arată cum cu dreptate a trimis Dumnezeu un arhanghel cu un asemenea nume să vestească Fecioarei taina începutului mîntuirii omeneşti: prin chiar numele lui, Arhanghelul Gavriil arată Fecioarei cine va fi şi cum va fi Cel Care Se va naşte din ea: El va fi Dumnezeu şi Om, Dumnezeu Atotputernic. Unii Sfinţi Părinţi cred că tot Arhanghelul Gavriil le-a vestit şi Părinţilor Fecioarei, loachim şi Ana, naşterea fiicei lor; că tot el 1-a călăuzit pe Moise în pustie să scrie Cartea Facerii. Sfinţii Părinţi mai cred că Gavriil este cel mai dintîi din cel mai mare cin îngeresc al celor fără de trup puteri, adică din cinul Serafimilor, deoarece aceştia stau cel mai aproape de Dumnezeu. El este, prin urmare, unul dintre cei şapte Serafimi care stau în cea mai mare apropiere faţă de Dumnezeu. Numele celor şapte serafimi sînt Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, Varahiil. Acestor nume unii Sfinţi Părinţi îl mai adaugă şi pe acela al lui Ieremiil. Fiecare dintre ei are slujirea lui anume, iar între ei toţi sînt întocmai în cinste. Dar de ce nu 1-a trimis Dumnezeu pe Mihail ca să-i Binevestească Fecioarei întruparea? De aceea, pentru că slujirea lui Mihail este alta în frumuseţea dumnezeieştii rînduieli: al lui este să nimicească pe duşmanii Credinţei în Dumnezeu, pe cînd al lui Gavriil este să vestească mîntuirea omenirii.

***

A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului şi prin rînduiala marelui locaş al Sfîntului Sava, a hotărît a sărbători Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil cu cîntări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mîntuirii noastre, aducînd Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, în preacuratul ei pîntece. Pentru că, dacă un împărat pămîntesc, printr-un cinstit sol, aduce în cetate vreun cuvînt de milă împărătească, de toţi cetăţenii se cinsteşte mult, cu atît mai mult pe cel trimis de la Împăratul ceresc, cu preamilostivul cuvînt spre neamul omenesc, cel vestitor de veşnică mîntuire, pe Gavriil, cel mai ales voievod al îngerilor, cu datorie este a-l cinsti cu deosebită prăznuire. Iar cît este de cinstit acest sol dumnezeiesc, singur şi-a spus cinstea sa mai înainte Sfîntului Zaharia, zicînd: "Eu sînt Gavriil, care stau înaintea lui Dumnezeu, adică mai aproape decît alţi îngeri de scaunul lui Dumnezeu". Şi precum la pămînteasca împărăţie, pe cît cineva este mai aproape de împărat, şi de tainele împărăteşti este mai cinstit; asemenea şi la cereasca împărăţie, sfinţii îngeri cei ce mai de aproape stau înaintea lui Dumnezeu sînt văzători ai tainelor lui Dumnezeu mai încredinţaţi, au mai multă cinste şi slavă şi mai mult strălucesc decît îngerii care sînt în rînduielile cele mai de jos.

    Sfînta Scriptură spune că îngerii rînduielii celei preaînalte sînt mai aproape de dumnezeiasca şi neapropiata slavă, şi între aceştia se află mai marii voievozi îngereşti, adică ceata Sfinţilor Arhangheli. Că scrie la Sfîntul Tobie că, împreună cu călătorul lui Tobie, acel tînăr a spus că este înger şi a arătat că este unul din cei şapte arhangheli care stau înaintea lui Dumnezeu. Încă şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu pe cei şapte îngeri îi pomeneşte în cartea Apocalipsei sale, zicînd: Har vouă şi pace de la Cel ce este, a fost acum şi vine; cum şi de la cele şapte duhuri care sînt înaintea scaunului Lui. Deci, dintre cele şapte, unul este Sfîntul Gavriil, care este al doilea după Sfîntul Mihail. Căci astfel se numără după nume: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil şi Varahil. Iar de va zice cineva: "De ce n-a trimis Dumnezeu la Preacurata Fecioară pe cel dintîi dintre îngeri, pe Mihail, ci pe Gavriil, care este după dînsul?", acela să ştie că toţi cei şapte sfinţi îngeri mai înalţi cu cinstea sînt între dînşii asemenea. Dar cu numărul se începe de la Mihail şi fiecare dintre dînşii îşi are slujba sa deosebită. Astfel, Mihail este biruitorul vrăjmaşilor; Gavriil, vestitor al dumnezeieştilor taine; Rafail, tămăduitor al neputinţelor omeneşti; Uriil este rază a focului dumnezeiesc şi luminător al celor întunecaţi; Selatiil este rugător, pentru că rugîndu-se totdeauna lui Dumnezeu, îndeamnă pe oameni la rugăciune; Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi îşi are slujba de a întări pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui Dumnezeu şi a le mijloci răsplătire, iar Varahil este dătător de binecuvîntarea lui Dumnezeu şi mijlocitor al dumnezeieştilor faceri de bine.

    Deci, nu s-a trimis la Buna Vestire Mihail, deoarece alta este slujba lui - adică să ţină sabia, să năvălească asupra vrăjmaşilor şi pe aceia să-i izgonească -, ci a fost trimis Gavriil, că aceasta este slujirea lui firească, adică să vestească tainele lui Dumnezeu, precum vestea şi Sfîntul Prooroc Daniil pentru eliberarea poporului lui Dumnezeu din Babilon şi pentru timpul venirii lui Mesia. Gavriil a vestit şi Sfîntului Zaharia, pentru naşterea Sfîntului Ioan Mergătorul Înainte, din maica cea stearpă, Elisabeta.

    Se spune că Arhanghelul Gavriil şi pe Sfîntul Prooroc Moise, îl învăţa în pustie să scrie cărţile Facerii, pentru cele dintîi neamuri şi timpuri, începînd de la zidirea lumii. Şi este dreptcredincioasă înţelegere, că el şi zămislirea Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu a binevestit-o sfinţilor şi drepţilor Ioachim şi Ana şi era ca înger păzitor al Preasfintei Fecioare, de la zămislirea ei şi îi aducea hrană în Sfînta Sfintelor. Deci tot el a binevestit şi zămislirea Fiului lui Dumnezeu din Preasfînta Fecioară Maria în oraşul Nazaret.

    Dar şi pentru aceea a fost trimis Gavriil, ca din numele lui să fie cunoscut Cel ce se vestea, căci Gavriil se tîlcuieşte "puterea lui Dumnezeu" şi cu numele său vestea acea minune bunul vestitor, că adică Dumnezeu, Marele Stăpîn, în pîntecele Fecioarei Se face bărbat desăvîrşit, adică Cel ce este desăvîrşit Dumnezeu, om desăvîrşit Se face. Iar desăvîrşit nu cu mădularele, fiind bărbat mare şi desăvîrşit, ci cu puterea şi cu înţelegerea. Pentru că ceilalţi prunci ce se zămislesc în pîntecele maicilor nu au obişnuinţa înţelegerii, nici nu este vreo putere întru dînşii. Iar Pruncul Hristos, ce se zămisleşte în pîntecele Fecioarei Maria, din vremea zămislirii Sale, îndată şi cu înţelegerea cea nespusă şi cu puterea cea nebiruită a fost întru toate bărbat desăvîrşit. Căci grăieşte proorocul: "M-am apropiat de proorociţă, care a zămislit în pîntece şi a născut Fiu şi mi-a zis Domnul: Cheamă-I numele Lui "degrabă pradă, îndată răpeşte"". Căci mai înainte de a cunoaşte Pruncul să cheme pe tată sau pe mamă, va lua puterea Damascului şi dobînzile Samariei. Adică Pruncul, înainte de a grăi, are putere şi tărie mare ca să biruiască pe vrăjmaşii Săi, lucru pe care l-a închipuit cu numele său Gavriil; bărbat Dumnezeu, tare Dumnezeu, Cel ce S-a zămislit prin a lui bunăvestire şi prin venirea Sfîntului Duh, întru nestricatul pîntece al Fecioarei.

    Pentru acest lucru Sfîntul Proclu, patriarhul Constantinopolului, vorbeşte astfel: "Singur numele îngerului este de minune, căci cel ce bine a vestit Fecioarei Maria, Gavriil s-a numit; căci el vestea, şi cu numele închipuia, pe Acela ce avea să vină în lume". Pentru că Gavriil înseamnă "bărbat tare", începînd de la zicerea "Gavri", care însemnează "bărbat"; "Il" - prescurtat din Elohim -, ce înseamnă Dumnezeu. Acestea amîndouă, împreunate, înseamnă Gavriil, adică "bărbat Dumnezeu", despre care de demult a vestit Ieremia, zicînd: A zidit Domnul lucru nou pe pămînt, femeie va naşte pe bărbat.

    Deci, foarte cinstit este acest trimis al lui Dumnezeu, şi după numele său, şi după slujire. Iar mai cinstit, după taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută pe care, descoperindu-se întîi de la Dumnezeu, a adus-o la Fecioara. Şi pe cît este mai mare această taină a întrupării lui Dumnezeu decît alte taine, care printr-Însul s-au descoperit de sfinţii prooroci cei mai dinainte, cu atît mai cinstit decît cea mai dinainte a sa cinste între soţii săi s-a făcut acum, cinstindu-se de dînşii ca un mai de aproape văzător al celor mai nearătate taine ale lui Dumnezeu. Şi se grăieşte de învăţătorii bisericeşti, iar mai ales de Sfîntul Dionisie Areopagitul, pentru acei şapte îngeri începători, că totdeauna stau nedepărtaţi înaintea lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi îngeri se trimit la diferite feluri de slujbe, iar sfinţii arhangheli totdeauna sînt lîngă dumnezeiescul scaun, ca cei mai de aproape ai Lui.

    Însă la cele mai mari taine dumnezeieşti şi aceia se trimit, spre împlinirea celei mai mari puteri a Lui. Căci grăieşte Sfîntul Apostol Pavel: Au nu toţi sînt duhuri slujitoare, care se trimit la slujbă? Şi care este mai mare putere a lui Dumnezeu şi mai mare taină, decît întruparea lui Hristos cea neştiută, neajunsă şi nespusă? Deci, la o taină atît de mare ca aceasta se cădea să vină îngerul cel mare care este nedepărtat de scaunul lui Dumnezeu, cel înainte-stătător şi mai de aproape privitor al tainelor lui Dumnezeu, adică Sfîntul Arhanghel Gavriil.

    Se mai cade şi aceasta să ştim despre Sfîntul Gavriil, care era rînduială din cele trei ierarhii cereşti ale celor nouă cete îngereşti. Unii îl socotesc că este din rînduiala ierarhiei celei mai de jos, în a treia, fiind pus în mijloc între îngeri şi începătorii, adică, fiind arhanghel mai mare al acestei rînduieli de arhangheli, rînduindu-se la buna vestire şi înştiinţare a lucrurilor lui Dumnezeu celor mari. Dar aceasta i-o socotesc, una din titlul lui, că se numeşte arhanghel, iar alta, din povestirea Sfîntului Dionisie, care zice că nu se trimit îngerii cei mai de sus, fiindcă sînt înaintea scaunului lui Dumnezeu, aproape, ci numai cele mai de jos rînduieli ale îngerilor care sînt rînduite la aceea.

    Dar mai vrednică de crezut este că Sfîntul Arhanghel Gavriil este din cea mai înaltă rînduială a Serafimilor, netrimiţîndu-se la mai mici lucruri ale voii Domnului, ci se trimite la taine mari, precum s-a trimis şi la taina întrupării lui Dumnezeu. Titlul de arhanghel îl are din buna vestire cea de bucurie, pe care a adus-o Preacuratei Fecioare şi a bucurat-o, iar printr-însa a bucurat şi toată făptura, nu numai pe cea de jos, dar şi pe cea de sus. De aceea Sfîntul Ioan Damaschin cîntă astfel: "Cele cereşti cu dra-goste s-au vestit şi cele pămînteşti cu cutremur s-au înspăimîntat, cînd preacuratul glas a venit la tine, de Dumnezeu Născătoare, pentru că veselie mare a răsărit amîndurora, cînd cel fără de trup ţi-a adus acea bucurie".

    Că Sfîntul Arhanghel Gavriil este din rînduiala Serafimilor, ne adeverim de aici că "de scaunul neapropiatei slave dumnezeieşti niciodată nu se apropie şi mai aproape decît Serafimii nu doreşte să fie", după nemincinoasa mărturie a Sfîntului Dionisie. Toate rînduielile au locurile lor, fiecare cu deosebita sa împărţire de la Dumnezeu, precum se scrie despre dînşii în luna noiembrie în a opta zi: "Unii aproape, alţii mai departe. Numai singură ceata Serafimilor este mai aproape de Dumnezeu, mai mult decît toate". Căci grăieşte Isaia: "Am văzut pe Domnul şezînd pe scaun sus şi preaînălţat şi Serafimii cu şase aripi împrejurul Lui".

    Dar de vreme ce Sfîntul Arhanghel Gavriil este unul din cei şapte sfinţi îngeri care stau mai aproape de Dumnezeu, este din rînduiala Serafimilor, al doilea între Serafimi. Că şi Sfîntul Andrei Criteanul arată că este din cei dintîi îngeri, zicînd: "Unuia din cei dintîi îngeri, Dumnezeu îi porunceşte să împlinească vestirea tainelor". Dacă este dintre cei dintîi, apoi este din cele şapte duhuri, care stau totdeauna înaintea lui Dumnezeu; iar dacă este din cele şapte duhuri, apoi este din Serafimi. Pentru că cine este mai întîi decît Serafimii între îngeri? Şi cine este mai aproape de scaunul lui Dumnezeu, decît Serafimii? Deci serafim este Sfîntul Gavriil, mai ales întru acea rînduială, lucru care şi de aici este arătat: Că, pentru împlinirea poruncii marelui Dumnezeu, era trebuinţă să se trimită un mare înger. Iar întruparea Cuvîntului este lucrul lui Dumnezeu preamare, mai mult decît toate lucrurile Lui. Deci, şi la vestire s-a trimis cel mai mare decît toţi îngerii, Sfîntul Arhanghel Gavriil.

    Căci zice Sfîntul Grigorie astfel: "La slujba aceea a bunei vestiri se cădea să vină cel mai cinstit înger, vestind pe Cel mai mare decît toţi. Căci, precum a venit la Eva, amăgind-o, cel mai mare înger al întunericului, aşa era cu cale, ca şi la Preacurata Fecioară să vină, spre buna vestire, cel mai mare voievod al cereştii lumini. Şi la Maria, care cu dragoste de serafim ardea către Dumnezeu, serafim se cădea să se trimită".

    Deci, pe acel voievod mai mare între îngeri, pe un serafim din cei şapte mai aproape de Dumnezeu, cel peste toată lumea arhanghel, pe cel ce bine a vestit mîntuirea a toată lumea, să-l cinstim cu bună credinţă, cu multă evlavie, cu închinăciune cucernică, cu cîntare şi rugăciune, săvîrşindu-i soborul cu bucurie. Apoi să-i mulţumim pentru marea lui facere de bine adusă neamului omenesc, pe care din început o făcea şi o face, rugînd pentru noi pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat. Iar noi toţi, cu rugăciunile Sfîntului Arhanghel Gavriil, să luăm iertare de păcate. Amin.

Viețile Sfinților Martie

Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Bunavestire ( 25 martie )

 

Iconographer Daniel Neculae

Predică la Bunavestire
( 25 martie )

Iată, vei lua în pîntece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus (Luca 1, 31)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi răsună glas de bucurie în tot pămîntul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va lua în pîntece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mîntuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfîntă şi mai veselitoare decît toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie şi vesteşte mîntuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer spre pămînt şi a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plîngerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii.

Atît de adîncă este taina dumnezeiescului praznic, încît nici minţile serafimilor şi ale heruvimilor nu o pot pătrunde. Această părere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos care cîntă: Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută. Dar oare a fost cu totul ascunsă de îngeri şi de oameni această taină a întrupării lui Dumnezeu Cuvîntul? Nu! Căci a fost cunoscută de îngeri şi revelată prin prooroci, însă în chip cu totul umbros. Căci îngerii au vestit-o patriarhilor, iar sfinţii prooroci cu mult înainte prin tainice profeţii mesianice au descoperit venirea Mîntuitorului pe pămînt. Dar ceea ce nici de îngeri, nici de oameni nu s-a ştiut, a fost chipul zămislirii lui Dumnezeu din Fecioară. Aceasta o adevereşte iarăşi Biserica prin cîntarea: Iar minunea naşterii Tale, a o spune limba nu poate (Axion).

Dar să arăt mai întîi cum a luat fiinţă acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfînta Evanghelie de la Luca ne spune: În luna a şasea - adică în luna martie, căci la evrei anul începe la 1 septembrie, - a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi intrînd îngerul la ea, a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei... (Luca 1, 26-28). Dar fecioara s-a spăimîntat şi s-a tulburat la vederea îngerului şi mai ales la auzirea cuvintelor lui, şi cugeta întru sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Iar îngerul Domnului, văzînd-o pe dînsa aşa de tulburată, i-a liniştit sufletul cu aceste cuvinte: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu şi, iată, vei lua în pîntece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema (Luca 1, 30-32).

Fecioara Maria, aducîndu-şi aminte cum şarpele a înşelat pe Eva şi pe Adam în rai, gîndea întru sine: "Oare ce este lucrul acesta, ce mi se arată? Vreo nălucire sau ispită? Să nu fie cumva vreo înşelăciune de la diavolul!" Apoi a zis către înger: "Văd chipul tău că te arăţi mie ca un om, dar graiul şi portul tău nu sînt din lumea aceasta. Mie îmi spui lucruri mari şi minunate pe care nu le pricep cum ar putea să fie. Tu zici că Dumnezeu Se va sălăşlui în mine, dar cum poate să încapă în mine Dumnezeu Care a creat toată zidirea şi pe Care nici o făptură nu-L poate încăpea? În ce chip sînt cuvintele acestea de care eu mă mir şi mă minunez?

Iar arhanghelul, voind a-i lămuri minunea cea mai presus de fire care va fi cu ea, i-a adus aminte de alte mari şi preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu din vechime şi îi zise: "Adu-ţi aminte, preafericită fecioară, că la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă (Luca 1, 37). Adu-ţi aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odrăslit (Numerii 17, 8). Adu-ţi aminte cum Sarra, femeia lui Avraam, stearpă şi bătrînă, a născut pe Isaac (Facere 21, 2-3). Adu-ţi aminte cum Ana, mama ta, stearpă şi ea fiind, te-a născut pe tine. Apoi, cum rugul, pe care l-a văzut Moise proorocul în muntele Sinai arzînd cu pară de foc, nu se mistuia (Ieşire 3, 2). Aşa şi tu vei lua întru tine focul dumnezeiesc şi nu te vei arde. Duhul Sfînt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri (Luca 1, 35). De vrei să te încredinţezi şi de altă minune mai nouă, du-te la rudenia ta, Elisabeta şi vei vedea că şi ea, fiind stearpă, este acum în a şasea lună de cînd a zămislit" (Luca 1, 36).

Ascultînd cu mare atenţie cuvintele dumnezeiescului arhanghel şi înţelegînd ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfînta Fecioară Maria a primit cuvintele lui şi hotărînd din toată inima să asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisă ei prin îngerul Gavriil, cu mare smerenie a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău! (Luca 1, 38). În clipa aceea, cînd Fecioara a acceptat porunca şi a rostit cuvîntul Fie mie după cuvîntul tău!, S-a şi zămislit Iisus Hristos în preacuratul ei pîntece. Iată deci, cum a început prealuminatul praznic al Bunei Vestiri, pe care astăzi îl prăznuim. Odată cu începutul acestui dumnezeiesc praznic s-a început şi plinirea planului lui Dumnezeu pentru mîntuirea neamului omenesc şi al descoperirii tainei celei din veac ascunse şi de îngeri neştiută.

Acest început al mîntuirii noastre după toată dreptatea îl prăznuieşte Biserica lui Hristos astăzi, cîntînd: "Astăzi este începătura mîntuirii noastre şi aflarea tainei celei din veac". Şi iarăşi: "Astăzi se binevesteşte pămîntului o mare bucurie". Cu adevărat, fraţilor, astăzi este ziua din luna a şasea în care prin Arhanghelul Gavriil, s-a adus bucuria cea mare a răscumpărării neamului omenesc. Arhanghelul a fericit-o pe Fecioara Maria, spunîndu-i mai întîi "Bucură-te!" şi apoi "Ceea ce eşti plină de har, că prin tine vine bucuria la toată lumea şi întristarea neamurilor se risipeşte". Preacurata şi Preasfînta Fecioară Maria este cu adevărat plină de har căci este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfîntului Duh; iar pentru a vă da seama de acest lucru şi adevăr am să folosesc o asemănare între cetele îngereşti şi Maica Domnului.

Sfinţii Maxim Mărturisitorul, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, Grigorie de Nîssa, Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, ca şi Sfîntul Nicodim Aghioritul spun că îngerii au luat de la Dumnezeu o deosebită vrednicie şi negrăite daruri dumnezeieşti. Şi dacă aceste preasfinte cete îngereşti au o mare felurime de calităţi şi daruri fireşti şi spirituale şi vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria pe toate aceste cete îngereşti le covîrşeşte cu vrednicia, cu slava şi cu darul (Luca 1, 28).

Îngerii, ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu darul şi vrednicia de a sluji şi ajuta la mîntuirea sufletelor omeneşti şi de a povăţui pe oameni la vieţuirea creştinească şi cu fapte bune, pentru a îndeplini astfel voia lui Dumnezeu (Evrei 1, 7-14), iar Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, prin harul dat ei de la Dumnezeu, mai mult decît toţi îngerii se roagă şi povăţuieşte pe cei credincioşi pe calea mîntuirii, spune Sfîntul Ioan Damaschin.

Arhanghelii, ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele proorocilor şi a face cunoscută voia lui Dumnezeu oamenilor. Dar Preasfînta Fecioară Maria încă din acest veac a luat de la Dumnezeu darul proorociei. Astfel, proorocind prin Duhul Sfînt, mai întîi a arătat slava ei viitoare, zicînd: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48). Iar după ce a născut pe Mîntuitorul, a covîrşit cu sfinţenia şi cu darul toate cetele arhanghelilor. Îngerii din ceata sfintelor începătorii sînt mai mari peste cetele cele de jos şi slujesc la îndreptarea a toată lumea şi la păzirea tuturor conducătorilor, a ţărilor, cetăţilor şi a tuturor ţinuturilor.

Apoi Preasfînta Fecioară Maria, fiind împărăteasa tuturor cetelor îngereşti, cu sfintele şi preaputernicile ei rugăciuni lucrează mai mult decît oricare ceată de îngeri la îndreptarea şi mîntuirea oamenilor şi păzeşte prin rugăciunile ei toate popoarele lumii. Dacă îngerii din ceata sfintelor stăpînii au stăpînire asupra diavolilor şi cu putere îi opresc şi-i potolesc de a nu vătăma pe cineva din oameni cît ar voi ei, apoi cîtă stăpînire nu are Preasfînta Fecioară Maria asupra diavolilor, care ispitesc pe oameni, oprind puterea lor de a face rău celor binecredincioşi care o laudă şi se închină ei cu credinţă şi umilinţă?

Îngerii din ceata sfintelor puteri din cer, prin harul cel dat lor de Dumnezeu, pot să reverse darul făcător de minuni celor plăcuţi ai lui Dumnezeu şi să întărească pe oameni cu răbdare şi tărie de suflet în necazurile şi suferinţele lor. Apoi cît dar şi putere de facere de minuni nu are Maica Domnului şi cît întăreşte şi îmbărbătează în necazuri pe toţi cei ce au dreaptă credinţă şi o cheamă pe ea din inimă spre ajutor? Îngerii din ceata Domniilor au darul şi puterea de la Dumnezeu de a domni peste ceilalţi îngeri, care sînt mai jos decît ei, de a învăţa pe oameni, de a stăpîni simţurile şi patimile lor şi a se face domni peste voile lor cele pătimaşe. Apoi cîtă putere nu are împărăteasa tuturor îngerilor şi doamna lumii, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, de a domni şi împărăţi lumea aceasta, de a povăţui tot sufletul cel binecredincios şi a stăpîni simţurile şi poftele cele pătimaşe pentru a ajunge, prin harul lui Dumnezeu, domni şi împăraţi peste toate patimile şi voile lor cele rele?

Ceata fericitelor tronuri, mai mult decît alte cete din cer, are darul de a se odihni şi a purta pe Dumnezeu, după har, nu după fiinţă, căci după fiinţă este necuprins. Apoi care dintre îngeri şi dintre oameni a odihnit şi a purtat pe Dumnezeu mai mult decît Preasfînta Fecioară Maria, care a purtat în pîntecele şi în braţele ei pe Dumnezeu-Cuvîntul, făcîndu-se prin aceasta scaun însufleţit şi cuvîntător al Împăratului slavei? Despre aceasta şi Biserica lui Dumnezeu adevereşte, zicînd: Că mitrasul tău, scaun l-a făcut şi pîntecele tău mai desfătat decît toate cerurile l-a lucrat.

Ceata sfinţilor şi înţelepţilor heruvimi mai mult decît alte cete îngereşti care stau mai jos decît dînşii, pururea strălucesc cu lumina înţelegerii şi cu revărsarea înţelepciunii şi cunoştinţei dumnezeieşti şi sînt luminaţi în chip covîrşitor de Dumnezeu spre a înţelege marea adîncime a tainelor Sale şi au putere a lumina pe îngerii cei mai de jos cu înţelegerea celor dumnezeieşti. Apoi cîtă înţelegere duhovnicească şi cîtă adîncime de taine dumnezeieşti nu poartă întru sine Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care s-a făcut pe sine sălaş al înţelepciunii lui Dumnezeu.

Dumnezeieştii serafimi sînt prea înfierbîntaţi de dragostea lui Dumnezeu şi au îndoită putere dumnezeiască şi îndoită putere de înălţare şi slavoslovie, mai mult decît toate celelalte cete îngereşti care stau mai jos decît ei (Psalm 44, 11). Apoi cîtă fierbinte şi dumnezeiască dragoste nu are Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, care L-a purtat în pîntece pe Hristos, izvorul cel fără de margine al dragostei şi L-a născut mai presus de legile firii? Şi de cîtă vedere dumnezeiască nu este plină Maica Domnului, care stă de-a pururea de-a dreapta Preasfintei Treimi, ca o împărăteasă a cerului şi a pămîntului în haină aurită şi cu toată strălucirea frumuseţilor duhovniceşti împodobită şi preaînfrumuseţată? (Psalm 44, 15). Şi dacă Dumnezeu se îmbracă în haină de lumină, (Psalm 103, 2), apoi de cîtă slavă şi înălţare duhovnicească nu s-a învrednicit Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, încît toată Biserica lui Hristos o numeşte pe ea Maica Luminii.

Iată, dar, iubiţii mei fraţi, pentru care pricină am zis că Maica Domnului este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfîntului Duh. Iată pentru care pricină Biserica lui Hristos cîntă Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, zicînd: "Ceea ce eşti mai cinstită decît heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît serafimii"... Această cîntare este sfîntă, pentru că, aşa cum am mai arătat, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria covîrşeşte pe toate cetele îngereşti cu vrednicia, cu cinstea şi cu toate darurile duhovniceşti cu care a împodobit-o Duhul Sfînt. Aceasta o adevereşte şi dumnezeiescul părinte Ioan Damaschin în una din cele mai alese şi multe laude pe care le-a alcătuit în cinstea Maicii Domnului, zicînd: "Înfrumuseţatu-te-ai mai mult decît toată cuviinţa îngerilor, ceea ce ai născut pe Făcătorul lor".

Pînă aici, după a mea slabă putere, v-am arătat în ce chip Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a fost şi este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfîntului Duh şi pentru care pricină Biserica lui Hristos o numeşte pe ea "Mai cinstită decît heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît serafimii".

În cele ce urmează vreau să vă arăt care din darurile Preasfintei Fecioare Maria a atras cel mai mult asupra ei harul Duhului Sfînt şi îndurarea lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfîntului Duh. Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu şi i-a adus negrăită cinste şi slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioarei, mai mult decît toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfîntului Duh, a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48) şi a ridicat-o pe ea la atîta slavă şi cinste, spre a fi lăudată în cer de toţi sfinţii şi de oştile cereşti, iar pe pămînt, fericită de "toate neamurile".

Smerenia a fost cea dintîi pricină şi slavă pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia l-a înălţat pe Avraam şi l-a făcut prieten al lui Dumnezeu şi tată al multor neamuri (Facere 17, 4), căci se socotea pe sine a fi pămînt şi cenuşă. Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi l-a făcut mai mare peste ţara Egiptului (Facere 41, 40-41). Smerenia l-a făcut pe Moise cel gîngav la limbă povăţuitor şi legiuitor peste tot poporul lui Israel, căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea poporului din robia Egiptului (Ieşire 4, 10, 13). Smerenia l-a arătat pe David a fi "după inima lui Dumnezeu", căci se socotea pe sine vierme şi nu om (Psalm 21, 6).

Cu smerenia au strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri din cuptorul Babilonului, marele prooroc Isaia şi, mai mult decît toţi, dumnezeiescul Ioan Botezătorul care nu se socotea pe sine vrednic a dezlega cureaua încălţămintei lui Hristos (Matei 3, 11). Pentru adîncimea smereniei lui s-a învrednicit a fi martorul cel mai văzător al Preasfintei Treimi la Iordan (Matei 3, 17) şi s-a numit de Însuşi Hristos cel mai mare om născut din femeie (Luca 7, 28). Iar dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat atît de mare smerenie, apoi cine poate înţelege adîncimea smereniei care a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria? Că ea, auzind şi înţelegînd de la arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfînt şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima, ci cu mare smerenie socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău! (Luca 1, 38).

Aici, cu adevărat, s-a împlinit cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Cine se va smeri pe sine, se va înălţa (Matei 23, 12). Iar Sfîntul Efrem Sirul zice: "În inima adîncă se va înălţa Dumnezeu". Deci dacă, după mărturia acestui sfînt părinte, toate lucrurile cele mai înalte pe cele smerite se reazămă, apoi şi la Preasfînta Fecioară Maria, toate darurile cele mai înalte şi duhovniceşti cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat şi au avut drept temelie veşnică smerenia ei.

Spre a desluşi mai luminat cele amintite despre smerenia Maicii Domnului, o să vă spun o istorioară. Se zice că pe vremuri un vestit sculptor, Apeles, a făcut, pe lîngă alte statui vrednice de laudă şi de mirare şi un minunat spic de grîu de care atîrna un porumbel. Toţi se minunau de această mare măiestrie în sculptură, deoarece se părea că în ea meşterul nu urmează firii, ci o depăşeşte chiar. Dar aici era o taină de nedezlegat. Cum un spic de grîu să poarte pe el greutatea unui porumbel fără să se frîngă?

Dezlegarea tainei însă arată şi închipuieşte pe Preacurata Fecioară Maria, prin spicul de grîu, iar porumbelul era chipul Sfîntului Duh, care se odihnea peste dînsa, arătînd prin simbol smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste şi smerenie atunci cînd Duhul Sfînt a venit peste ea şi a învrednicit-o, mai presus de mintea noastră, să nască în lume pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Aşadar, fraţilor, după cum aţi auzit, smerenia a fost pricina de laudă şi de cinste şi de înălţare la toţi sfinţii lui Dumnezeu şi cu atît mai mult la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria.

Dar să ştiţi şi să înţelegeţi că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurată a Domnului şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcîndu-se pînă la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Însă această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă şi cinste. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 9-10).

Iar de va întreba cineva: "ce este smerenia?", la aceasta voi răspunde, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfîntului Isaac Sirul care zice: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu cînd a binevoit a veni în lume şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită". Iar dacă dorim să ştim din ce fapte bune se naşte ea, auzim pe Sfîntul Ioan Scărarul zicînd că smerenia se naşte din ascultare şi din tăierea voii. Şi iarăşi, de se întreabă cineva: "Pentru care motiv smerenia este atît de mare?" Răspundem împreună cu Sfinţii Părinţi: "Pentru că numai ea poate ucide cel mai mare păcat care este mîndria!" Căci prin acest cumplit păcat îngerii au căzut din cer, iar strămoşii noştri Adam şi Eva au căzut din rai; căci ascultînd de şarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei (Facere 3, 5).

Astăzi Fecioara Maria a zămislit în pîntece da la Duhul Sfînt pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii. Astăzi Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei şi întregii omeniri cea mai mare bunăvestire de la întemeierea lumii, adică venirea pe pămînt a Fiului lui Dumnezeu, ca să ne răscumpere din robia păcatului, să ne scape de moarte şi să ne facă din nou fii ai lui Dumnezeu după har. Pentru aceasta este atît de mare şi necuprinsă cu mintea sărbătoarea de astăzi. Ea se prăznuieşte primăvara, în luna Martie, care este luna creaţiei, pentru că prin venirea lui Hristos în lume omenirea se reînnoieşte, se naşte din nou prin credinţă, prin botez şi fapte bune. Să lăudăm deci pe Preacurata Fecioară Maria că s-a învrednicit să zămislească în trup pe Mesia cel mult aşteptat. Să lăudăm şi pe Gavriil arhanghelul că a adus pe pămînt cea mai sfîntă şi mîntuitoare veste bună. Apoi să ne silim a urma exemplul Maicii Domnului şi a imita virtuţile ei care au făcut-o vrednică să fie Maică şi Născătoare de Dumnezeu. Adică fecioria, rugăciunea, smerenia şi ascultarea ei.

Tinerii şi fecioarele să imite fecioria îngerească a Preasfintei Fecioare Maria. Soţiile creştine să fie ascultătoare de soţii lor, precum Fecioara de bătrînul Iosif, cu care era logodită. Mamele creştine să urmeze Maicii Domnului, care a primit să nască pe Hristos prin Duhul Sfînt şi să nu-şi părăsească datoria de a naşte copii, pentru care au o mare răspundere. Preoţii şi călugării să se roage mult, cît mai mult lui Dumnezeu, pentru lume, pentru mîntuirea oamenilor şi pentru pace pe pămînt. La fel şi frăţiile voastre să vă rugaţi mai mult, că numai prin rugăciune putem vorbi cu Dumnezeu, ne împăcăm cu toţi oamenii, ne întărim în credinţă şi sporim în fapte bune, fără de care nu ne putem mîntui. Să nu uităm că şi Fecioara Maria a primit bunăvestire de la înger, în casa ei din Nazaret pe cînd se ruga. Căci atunci cînd ne rugăm, sîntem asemenea îngerilor, cîntăm şi lăudăm împreună pe Dumnezeu şi cu rugăciunea ardem pe diavoli. Mai ales Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist din Biserica noastră, ca şi Paraclisul ei să nu ne rămînă necitite în fiecare zi şi sărbătoare.

Pe lîngă acestea, să avem smerenie şi dragoste către toţi oamenii, ştiind că fără smerenie, fără iubire şi credinţă dreaptă nimeni nu se poate mîntui. Am căzut din rai prin mîndrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie. La toate faptele bune să adăugăm şi postul. Iată, sîntem în Sfîntul şi Marele Post. Să ne silim să postim după putere, că mare putere are rugăciunea unită cu postul. Nu uitaţi să vă spovediţi toţi din timp, cu evlavie şi căinţă, ca să ne ierte Dumnezeu păcatele şi să ne facem vrednici de Sfînta Împărtăşanie şi de lumina şi bucuria cea mîntuitoare a Sfintelor Paşti.

Vă îndemnăm iarăşi, fraţilor, să apăraţi sfînta şi dreapta credinţă ortodoxă printr-o viaţă creştinească exemplară. Iubiţi Sfînta Biserică şi ascultaţi de păstorii pe care vi i-a rînduit Dumnezeu. Feriţi-vă de adunările rele, de creştinii dezbinaţi şi de sectanţi, căci ei s-au rupt de Biserica lui Hristos şi hulesc şi defaimă Sfînta Cruce, sfintele icoane şi pe Maica Domnului. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

Înainte-prăznuirea Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria

Icoane pictate in ulei pe sticla

Înainte-prăznuirea Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria

Bine este cuvantat Dumnezeu Tatal, Domnul Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului si al tuturor celor vazute si nevazute; Bine este cuvantat Unul-nascut Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput si fara de ani, din Tatal Sau Nascut: Dumnezeu din Dumnezeu, Intelepciunea cea ipostatica si Puterea cea stapanitoare. Care pe toate le-a facut; bine este cuvantat Mangaietorul, Sfantul de viata facatorul de Duh, Cel ce din Tatal purcede si prin Fiul S-a aratat oamenilor; bine este cuvantata Sfanta Treime cea, in trei Ipostasuri, impreuna de o fiinta. Care prin Cuvantul a facut toata faptura. Acelasi Cuvant si pe cel dintai om pe pamant l-a zidit, dupa al Sau chip l-a facut pe el si cu slava l-a incununat. Si a zidit Raiul la rasarit si l-a asezat pe om intr-insul, punandu-l pe el, imparat a toata faptura. Si cu vote libera l-a cinstit pe el si o porunca i-a poruncit sa tina, ca, de o va pazi, sa fie in veci viu, slavind pe Dumnezeu impreuna cu ingerii, iar de o va calca, mortii si stricaciunii sa o dea.   Iar sfatuitorul a tot raul, diavolul, si uratorul a tot binele, pizmuindu-l pe el, cu a sa salbaticie, l-a invatat pe el, ca sa calce porunca lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta, l-a izgonit pe el Dumnezeu din Rai, zicandu-i lui: "Sa lucrezi pamantul si, intru sudoarea fetei tale, sa-ti mananci painea ta; si cu moarte vei muri, pentru ca pamant esti si in pamant iarasi vei merge". Deci, de atunci, fratilor, a intrat in noi suferinta si moartea. Si, pentru aceasta, S-a pogorat la noi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trupul nostru asupra Sa luandu-l, vrand sa innoiasca chipul Lui cel ranit cu calcarea poruncii, si ne-a aratat noua calea cea dintai, pe care mergand, vom intra in acelasi Rai.

   Si aceasta este calea ce ne-a aratat-o noua: curatia, bladetea, smerenia, dragostea, dreptatea, credinta, ascultarea, milostenia, infranarea, pocainta si postirea. Ca, prin pocainta, prin postire si prin milostenie se curata toate pacatele. Iar, de trebuinta este sa stim si aceasta: Astazi este Inainte-praznuirea Buneivestiri catre Stapana noastra si pururea Fecioara Maria, Bunavestirea Arhanghelului, ca, in sfatul Lui cel tainic, Facatorul lumii a ales-o pe ea, Fecioara Maria, sa fie mama lui Dumnezeu, Care S-a facut om, Mantuitorul lumii, Cel de-a pururi bine cuvantat, Dumnezeu si omul, Domnul nostru Iisus Hristos. Sa va adunati, deci, in biserica si sa va sarguiti la fapte bune si la rugaciune, inca si mai mult in aceste sfinte zile. Ca acestea sunt zile de Dumnezeu asezate, spre curatirea sufletelor si a trupurilor si nu se cade ca sa Ie cheltuim pe ele in lenevire si in fapte rele. Ca aurul de-l va pierde omul, sau orice alt lucru, apoi va putea afla, iarasi, ceva asemenea, de vremea aceasta pierzand-o, alta nu vom mai afla, pentru ca este trecatoare. Drept, aceea, sa nu o petrecem pe ea cu inima impietrita, ci, cu sarguinta sa ne nevoim si pe toti sa-i indemnam la rugaciune. Lenea sa o scuturam, poftele sa Ie omoram, invidia sa o calcam, mania sa o lepadam, iar pacea sa o luam Ca si noua sa ne zica iubitorul de oameni, Domnul: "Dupa credinta voastra, sa va fie voua". Si toate cererile cele bune le vom primi, rugandu-ne lui Hristos, Dumnezeului nostru.

ADEVĂRATA RUGĂCIUNE ÎNCEPE DE LA DURERE, NU ESTE PLĂCERE “NIRVANA”!

 ADEVĂRATA RUGĂCIUNE ÎNCEPE DE LA DURERE, NU ESTE PLĂCERE “NIRVANA”!

Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metanierul în mână şi rugăciunea lui să nu aducă niciun rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei, nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Înainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Îl doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

-Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Îngerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

-Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt.

Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Înţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi, uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

Sfântul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.