Viata Sfintei Maria Magdalena

theodorosart.com

Viata Sfintei Mironosite, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

23 Mai

Sfanta Maria, cea numita Magdalena, a fost ucenita si mironosita lui Hristos cea dintai si cea mai mare decat toate mironositele si purtatoarele de mir. Ea se tragea din semintia lui Neftalim, a carei patrie se cuprinde in hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numeste Magdal si de unde s-a numit si Magdalena. Aceasta a trait in vremea venirii pe pamant a Domnului nostru Iisus Hristos, si din tinerete ori dupa judecatile neajunse ale lui Dumnezeu - ca sa se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu intru dansa, precum insusi zice despre orbul din nastere -, ori prin ingaduinta dumnezeiasca spre oarecare folos sufletesc, ea era muncita si suparata de sapte duhuri necurate.

Si auzind ea de Hristos, Mantuitorul lumii, Care umbland in vremea aceea prin cetatile si satele Galileii, tamaduia toate bolile si neputintele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-insii, propovaduia Evanghelia imparatiei cerului si cu puterea Sa dumnezeiasca cea datatoare de tamaduiri, facea bine tuturor, s-a dus la Dansul si s-a invrednicit indata de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, impreuna cu cei miluiti. Caci a cautat spre dansa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaste toate mai inainte de facerea lor, si a gonit dintr-insa pe acei sapte diavoli muncitori cumpliti, facand-o sanatoasa nu numai cu trupul, dar si cu sufletul; caci i-a luminat mintea cu lumina cunostintei adevarului, ca sa cunoasca ca El este Mesia Cel asteptat si sa creada intr-insul, ca El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatal, spre mantuirea lumii.

De atunci, Sfanta Maria Magdalena s-a facut ucenita si urmatoare lui Hristos, slujindu-L impreuna cu celelalte sfinte femei, pana la patimile Lui cele de buna voie, pana la moartea pe cruce si pana la ingroparea dumnezeiescului Trup, dupa cum marturiseste despre aceasta Sfantul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau si femei multe, privind de departe, care venisera dupa Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, intre care era si Maria Magdalena.

Caci aceasta sfanta mironosita mai mult decat toate petrecea nedezlipita de Hristos si de Preacurata Lui Maica. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai intai decat pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos si de Maica Lui si ca pe o mai osardnica slujitoare Maicii Facatorului sau de bine si Mantuitorului nostru. Caci si in vremea rastignirii Lui, ea statea langa cruce, impreuna cu Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si impreuna cu celelalte femei, privind la patimirea lui Hristos. Pe de o parte plangea si se tanguia cu amar pentru Dansul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fara de prihana, care plangea si se jelea fara de mangaiere, ca o Maica pentru preaiubitul ei Fiu, caci sufletul ei era patruns de sabia de care spusese batranul Simeon mai inainte, si fiind slabita cu totul de durerea inimii, Sfanta Maria Magdalena o mangaia si o sprijinea pe cat ii era cu putinta, impreuna cu celelalte, facand toate pentru usurarea supararii ei.

Si dupa ce s-au dus toti rastignitorii si Hristos Si-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim si au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, cazand impreuna cu Preacurata Lui Maica si cu celelalte, au sarutat sfantul si indumnezeitul Lui trup si L-au petrecut pana la mormant. Iar dupa ce L-au pus in mormant, pravalind piatra pe usa lui, toate celelalte femei s-au dus impreuna cu Iosif si cu Nicodim, numai ea impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se vede ca au ramas langa mormant, dupa cum zice Sfantul Matei Evanghelistul:Erau Maria Magdalena si cealalta Marie, adica Nascatoarea de Dumnezeu, sezand in preajma mormantului.

Dar, fiindca atunci era vineri, seara tarziu, si, dupa porunca Legii Vechi, se cadea sa se odihneasca fiecare dupa lucrul sau, s-au dus si ele sa se odihneasca in casa lor. Deci sambata s-au odihnit, dupa porunca, dupa cum zice Sfantul Luca Evanghelistul. Iar dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intaia a saptamanii, dupa cum scrie Sfantul Matei Evanghelistul, care istoriseste cea dintai mergere a femeilor la mormant, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie, adica Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, sa vada mormantul; pentru ca Maica Domnului, patimind durere ca o maica mai mult decat toti, n-a putut sa rabde pana ce se vor pregati si celelalte mironosite, ci, afland pe Maria Magdalena impreuna alergatoare si intocmai ca dansa cu sarguinta, cu durerea si dorinta - caci era prea sarguitoare aceasta femeie, pentru aceea se pomeneste de toti cei patru evanghelisti a venit indata dupa miezul noptii la mormant, nu cu aromate, ca nu ingaduia vremea, ci numai sa vada mormantul. Aceasta este cea dintai ducere a cinstitelor si sfintelor femei la mormantul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseste Sfantul Matei Evanghelistul.

Si apropiindu-se ele de mormant, iata s-a facut indata cutremur mare, caci ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a rasturnat piatra de pe mormant si a stat deasupra ei. Iar Domnul era inviat atunci, caci evanghelistul n-a zis ca dupa ce s-a rasturnat piatra, atunci a iesit Mantuitorul din mormant, ci cum ca ingerul a rasturnat piatra si a sezut deasupra ei. Caci Domnul, stralucind trupul Sau cu nestricaciune, ca un Dumnezeu, a iesit din mormant cand piatra era pusa deasupra, precum si in seara aceleiasi Duminici, usile fiind incuiate, a intrat la ucenicii Sai. Si era chipul lui ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada si de frica lui s-au cutremurat strajerii si s-au facut ca niste morti. Si raspunzand ingerul, a zis catre femei: „Nu va temeti, stiu ca pe Iisus Cel rastignit II cautati. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut Domnul- si, degrab mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti".

Vedeti ca ingerul nu le-a mustrat, nici le-a spaimantat, ci a vorbit cu blandete catre dansele: „Nu va temeti, stiu ca pe Iisus Cel rastignit Il cautati!" Si nu numai aceasta, dar le cheama sa vada si locul unde a fost pus trupul Lui, zicandu-le: „Veniti de vedeti unde a zacut". El le si sfatuieste sa se duca sa spuna ucenicilor ca Domnul a inviat, zicandu-le: „Mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti". Pentru ce asa? Ca sa se arate si din amortirea strajerilor si din cutremurul care a urmat si din vorbirea cea cu blandete, ca aceasta este cea dintai ducere la mormant a femeilor, iar nu dupa cum socotesc altii.

Deci aceste doua femei, adica Preasfanta Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu si Maria Magdalena, ducandu-se de la mormant, cu frica si cu bucurie mare, ca sa vesteasca apostolilor ca S-a sculat Domnul, precum a zis catre dansele ingerul, le-a intampinat insusi Dumnezeu, Cuvantul cel intrupat, si le-a zis: „Bucurati-va!" Iar ele, cazand, s-au inchinat Lui si, cuprinzandu-I picioarele, le-au sarutat. Iar Domnul nu le-a certat cand s-au atins de Dansul, caci II vedeau intai; ci, dimpotriva, le-a imbarbatat si le-a facut fara de temere, zicand: „Nu va temeti, ci duceti-va si spuneti fratilor Mei sa se duca in Galileea; acolo Ma vor vedea". Iar ele, ducandu-se la ucenici, le-au vestit lor si tuturor celor ce erau impreuna cu ei, cuvintele ingerului si ale Domnului, si cum ca L-au vazut pe El. Si nu numai aceasta, ci si picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei si negraitei intristari ce li s-a facut cu rastignirea Dascalului lor, nu sufereau nici sa le auda. Insa, pentru Magdalena, dupa cum mi se pare, nici un cuvant n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru ca o cinsteau si se cucerniceau de dansa, au zis in sine, ca a amagit-o covarsirea mahnirii, tulburandu-i mintea, vederea, auzirea si pipairea. Dar sufletul ei cel curat si stralucit fiind incredintat cu dinadinsul de toate acelea care le-a vazut si le-a pipait; a ramas intru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii si nemaiducandu-se la mormant.

Iar Maria Magdalena, crezand mai mult apostolilor, decat celor vazute si pipaite de ea insasi, era oarecum mica la credinta intru sine; si neincrezandu-se unei vederi, ci socotind ca i s-a nalucit, a luat cu ea pe Ioana, pe alta Marie si pe alte femei si iarasi s-a dus cu aromate la mormant, in aceeasi noapte, fiind inca dimineata, mult mai inainte de a se lumina de ziua; si a intrat in mormant cu cele ce erau cu ea, caci piatra era acum rasturnata. Dar trupul Domnului nu l-au aflat si nedumerindu-se ele in sinea lor, le-au stat inainte doi barbati, care erau sfinti ingeri, imbracati in haine albe fulgerand. Iar ele temandu-se de acea vedere, ingerii au zis catre ele cu certare: „Ce cautati pe Cel viu cu cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat!"

Deci luati aminte, iubitilor, cum se arata ca nu este aceasta intaia mergere a femeilor la mormant, ci a doua. Caci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu vazusera si nu auzisera nimic de Invierea Domnului, sa le certe si sa le mustre sfintii ingeri, zicandu-le: „Ce cautati pe Cel viu cu cei morti.?" Dar pentru aceea le certau acum ingerii, caci aratat este ca ele n-au crezut, desi au auzit mai inainte toate acestea, de la cele ce au vazut pe Domnul si au auzit de la El raspunsul catre ucenici, caci mai erau si unii barbati cu ele. Cine zice acestea? Sfantul Luca Evanghelistul. Iata ce zice el: „intr-una din sambete, intru adanca manecare, mersera la mormant, ducand mirosirile pe care le gatisera. Si oarecare impreuna cu dansele". Dupa aceea, nu numai ca le-au certat ingerii, dar le-au si zis: „Aduceti-va aminte, cum v-a grait, pe cand era cu voi in Galileea, ca se cade Fiului Omului sa se dea in mainile oamenilor pacatosi si sa se rastigneasca si a treia zi sa invieze". Atunci ele si-au adus aminte de cuvintele Lui.

Apoi plecand si acesti barbati si femeile impreuna cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oara vazuse mormantul, iar celelalte o data, dar cuvintele lor s-au aratat inaintea ucenicilor ca o barfeala si nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfantul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormant.

Dar ce s-a intamplat dupa aceea? Duhul Mariei Magdalena ardea, caci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele impreuna cu ea, ci au socotit ca o barfeala cuvintele lor. Pentru aceea, sculandu-se singura, acum fiind dimineata, s-a dus la mormant pentru a treia oara si a vazut piatra rasturnata de pe usa mormantului. Deci a alergat la Simon Petru si la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necajea cu sufletul, caci impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre invierea lui Hristos, dupa intaia mergere la mormant, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarasi foarte de dimineata impreuna cu alte femei si barbati, si atunci cuvintele ei s-au aratat ca o barfeala. Si se necajea nu numai pentru ca nu au crezut-o, dar si pentru ca nu s-a sculat cineva dintre ei sa se duca la mormant si sa vada; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa si negraita mahnire, sedeau toti ca niste morti. Abia singur Petru, dupa a doua vestire a femeilor, s-a sculat si s-a dus singur la mormant, dar numai s-a aplecat in el, caci nu indraznea sa intre, poate pentru ca se credea nevrednic, din pricina lepadarii sale de Dansul; poate si pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzand cu duhul de dragostea ce o avea catre Dascalul si Binefacatorul sau si fiind plina de cuget dumnezeiesc, s-a dus singura a treia oara la mormant iarasi de dimineata si afland piatra luata de pe el, s-a intors la ucenici, gandind in sine acestea: „Daca le voi spune lor ca a inviat Hristos, iarasi voi ridica strigare impotriva mea ca sunt indracita; caci daca n-am fost crezuta impreuna cu celelalte femei, cand le-am vestit invierea lui Hristos, cum voi fi crezuta acum singura? Deci stiu ce voi face. Voi grai celor mai mari si mai fierbinti cu dragostea catre Hristos, adica lui Petru si lui Ioan. Insa si acestia au auzit mai inainte de invierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredinta si pentru marimea minunii, se afla ca si cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum ii voi destepta pe ei, ca macar sa mearga la mormant si sa vada lucrul ce s-a facut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor ca a inviat Domnul, caci atunci voi cadea iarasi in cele de mai inainte, ci le voi spune o veste vrednica de crezut".

Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru si la Ioan si le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus". Ca si cum ar fi zis astfel: „Ascultati-ma pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morti, ori nu; nu stiu sa va spun voua; dar una va zic cu adevarat, ca trupul Lui nu mai este in mormant. Pentru aceea sunteti datori a va sargui ca sa cunoastem cine este acela care L-a luat pe El si unde L-a pus". Vazut-ai intelepciunea acestei femei? Ca de nu vom zice ca astfel s-a sfatuit in sine, vom cadea in socoteli fara de randuiala si nepotrivite; ca si cum aceea care I-a pipait picioarele Lui, impreuna cu Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, si a auzit de la ingeri a doua oara ca S-a sculat Domnul, dupa aceea iarasi le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicand ca „au luat pe Domnul meu din mormant si nu stiu unde L-au pus". Dar este aratat ca raspunsul ei era mestesugit si intelept; si astfel indata i-a plecat a merge la mormant.

Deci s-au pornit acesti doi ucenici la mormant, dar le-a urmat lor si aceasta minunata femeie. Apoi au intrat amandoi ucenicii in mormant si au vazut giulgiurile zacand singure si mahrama, cu care era infasurat capul Lui, era invaluita singura deosebi, iar trupul Lui nicaieri.Deci atunci au vazut si au crezut. Ce au crezut? „Ca au luat pe Domnul din mormant", precum le-a spus Maria Magdalena. Si s-au intors ucenicii la ai lor, necrezand nimic despre inviere. Si prin necredinta lor au aruncat in oarecare indoiala si pe Maria, care se facuse atat de credincioasa, dupa ce vazuse si auzise atatea. Deci ea, din multa evlavie, socotea in sine acestea: „Pana acum mi se parea ca am oarecare cuget intemeiat, pana cand apostolii nu au vazut mormantul si de aceea nu credeau in Invierea Domnului. Iar acum, dupa ce au vazut ca trupul Domnului nu este in mormant, socotesc tot la fel, adica ca l-a furat cineva. Deci este aratat ca eu, fiind femeie, am naluciri si nu aud si nu vad nimic adevarat; iar ei, fiind barbati luminati de la Dumnezeu, raman nerataciti si nu se amagesc cu inlesnire, ca noi femeile".

Deci Maria Magdalena, avand in mintea sa aceasta socoteala, a ramas plangand langa mormant si, dupa ce s-au dus Petru si Ioan, s-a aplecat iar in mormant si a vazut doi ingeri imbracati in vesminte albe. Iar aceia au intrebat-o: „Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?" Ea a raspuns: „Au luat pe Domnul si nu stiu unde L-au pus". Apoi, venind acolo Domnul si vazandu-L ingerii, s-au sculat inaintea Lui. Iar ea, vazand ca ingerii s-au sculat, si sfiindu-se de dansii, s-a intors inapoi si, vazand pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru ca Domnul dupa inviere era imbracat cu trup nestricacios si nu se arata decat numai acelora carora voia, atunci cand voia sa se arate.

Si fiind intrebata de Domnul: „Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?", a raspuns asemenea ca si catre ingeri; caci credea ca el este gradinarul acelei gradini, in care era mormantul. Deci a zis catre Dansul: „Doamne, daca L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, ca eu il voi lua!" Aceste raspunsuri catre Domnul si catre ingeri, Maria Magdalena nu le-a facut cu mai inainte cugetare si cu fatarie, precum a facut catre ucenici; caci acelora le-a raspuns ca unora ce nu stiau, ca sa-i destepte pe toti sa se duca la mormant. Iar dupa ce au venit si au vazut ca trupul Domnului nu era in mormant si dupa ce n-au crezut ca a inviat, dupa aceea s-a indoit si ea cu gandul. Iar aceasta a patimit-o pentru ca era foarte cucernica si se incredea mai mult in socoteala apostolilor, decat in a sa. Deci acum fiind schimbata si incredintata cu adevarat ca trupul Domnului s-a luat din mormant de cineva, a raspuns ingerilor si Stapanului precum credea atunci.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, vazand inima ei, a strigat catre dansa cu glasul Sau cel obisnuit, ca sa-L cunoasca: „Marie!" Iar ea, cunoscandu-i glasul acum, ca a doua oara i s-a aratat ei, a cazut la picioarele Lui, ca si la mergerea cea dintai; dar Domnul nu a primit-o cu aceeasi bucurie, ca atunci, ci a indepartat-o de la El, zicand: „Nu te atinge de mine!" Deci mai intai S-a lasat ca cele doua femei sa-I sarute cinstitele si preacuratele Lui picioare; si nici un cuvant ca acesta n-au auzit de la Dansul. Vezi ca, intr-adevar, pentru ca nu a crezut a indepartat-o Mantuitorul, zicandu-i: „Nu te atinge de Mine!"

Caci atunci, la intaia aratare a Domnului, le-a lasat sa se atinga si sa-I sarute picioarele, ca mai mult decat cu vederea si cu auzirea sa se incredinteze prin pipaire, ca Cel ce S-a rastignit si S-a ingropat, a inviat. Dar acum o indeparta de la Dansul pe Maria Magdalena, fiindca, schimbandu-se dupa atata incredintare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, ca inca nu M-am suit la Tatal Meu!" Astfel o certa pe ceea ce s-a indoit in credinta si ii destepta mintea, aducandu-i aminte de Parintele Cel ceresc si incredintand-o sa nu-L socoteasca pe El a fi numai Acela care se vede, adica om inviat din morti, ci si Dumnezeu adevarat, ca Unul ce este Fiul adevarat al lui Dumnezeu, Care S-a facut om pentru noi. Si a zis: „Du-te si spune fratilor Mei, ca Ma voi sui la Tatal Meu si la Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si la Dumnezeul vostru!" Acestea auzindu-le si vazandu-le Maria Magdalena, s-a dus la ucenicii Lui si nu le-a mai zis ca au luat pe Domnul din mormant; ci a venit cu multa incredintare si indrazneala, spunand ca a vazut pe Domnul si ca i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormantul Domnului, pe care a scris-o Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si care s-a facut foarte de dimineata, fiind inca intuneric.

Acum trebuie sa spunem si despre a patra mergere a femeilor la mormant, ca sa se vada osardia, evlavia, dragostea si durerea inimii pe care Sfanta Maria Magdalena o avea catre Domnul si Dascalul ei; caci numai ea dintre toate s-a dus la mormant de patru ori. Aceasta a patra mergere Sfantul Duh a iconomisit sa o scrie Sfantul Marcu Evanghelistul. Dar unde este aratat ca a patra mergere la mormant a femeilor este cea istorisita de Sfantul Marcu? Aceasta ne-o arata vremea, fiindca numai Marcu scrie ca femeile au venit la mormant, cand rasarea soarele. Caci ce zice? „Maria Magdalena caci pe ea au pomenit-o toti cei patru evanghelisti, dupa cum s-a zis mai inainte impreuna cu alte femei, care aveau miruri mai inainte pregatite; trecand sambata, dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii, au venit la mormant, pe cand rasarea soarele".

Deci acum sa socotim pentru ce Maria Magdalena, dupa trei vederi, iarasi s-a dus la mormant impreuna si cu aceste femei si mai ales ducand cu sine miruri si aromate, socotind ca vor afla trupul in mormant. Asculta, iubite, cu luare aminte: Maria Magdalena, incredintandu-se desavarsit despre Invierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu si marturisind ucenicilor ca a vazut pe Domnul si ca i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai indoit. Dar, de vreme ce a vazut pe Maria lui Iacov cel Mic si mama lui Iosi, pe Salomeea si pe alte femei ducandu-se la mormant, avand cu ele aromate, s-a dus impreuna cu dansele, pe cand rasarea soarele, nu ca si cum s-ar fi indoit, ci ca si cum ar fi povatuit pe celelalte femei. Ea se bucura si salta, ca a vazut de multe ori mormantul desert, iar femeile celelalte, ori nu auzisera pana atunci nimic din cele facute, ori desi auzisera, insa auzisera un cuvant nesigur rau; de unde se cunoaste, ca nu stiau nimic, caci ziceau: „Cine ne va rasturna noua piatra de pe usa mormantului?" fiindca piatra era foarte mare. Dar, cautand, au vazut ca piatra era rasturnata de pe usa mormantului.

Vezi, ca nici despre piatra nu stiau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei si de la Luca. Apoi, intrand in mormant, au vazut pe un tanar sezand de-a dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum ingerii pe cele de la Luca, si Insusi Domnul pe cea de la Ioan, caci ingerul stia ca atunci venisera intai. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, caci cunostea prin bucuria fetei ei, ca acum nu a venit la mormant indoindu-se de Invierea Mantuitorului; ci a venit bucurandu-se si veselindu-se. De aceea, nu numai ca nu le-a certat, dar chiar le-a imbarbatat pe ele, ca si ingerul cel dintai, pe cele de la Matei, zicandu-le: „Nu va spaimantati; pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit Il cautati? S-a sculat, nu este aici; iata locul unde L-au pus pe Dansul. Deci duceti-va si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru, ca va merge mai inainte de voi in Galileea; acolo Il veti vedea pe El, precum v-a zis voua". Deci iesind femeile degraba, au fugit de la mormant, caci le cuprinsese cutremur si spaima, si n-au spus nimanui nimic, caci se temeau. De aici se arata ca femeile acestea sunt altele, afara de cele de la Luca si Matei, si afara de Maria Magdalena.

Sfanta Maria Magdalena, ucenita cea adevarata si osarduitoarea lui Hristos, a slujit Mantuitorului cu astfel de dragoste si cu astfel de sarguinta si mai inainte de patimi. Apoi ea a suferit durere indoit de mare, in vremea patimii Mantuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte vazand pe Domnul sau spanzurat pe Cruce atata vreme, incat putea cineva cu inlesnire sa-I numere toate oasele, avand capul ranit de spini, fata fara chip, mainile si picioarele patrunse de piroane, coasta impunsa cu sulita si tot trupul ranit de batai; iar pe de alta, vazand pe Preacurata Lui Maica si sprijinind-o si mangaind-o, atunci cand se tanguia cu amar si lesina de durerea inimii.

Asa a fost de sarguitoare pentru adeverirea invierii lui Hristos, incat numai ea a mers de patru ori la mormantul Lui si, dupa a patra intoarcere de la Mormant, a ramas langa Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascalului si a Binefacatorului ei, ci ca unei Maici a insusi Fiului lui Dumnezeu, Facatorul tuturor. Iar dupa inaltarea Lui la ceruri, a iesit si ea, ca un apostol, la propovaduire si, strabatand prin multe tari, a binevestit pe Hristos tuturor paganilor. Deci pe multi i-a adus la cunostinta de Dumnezeu, ca si Sfintii Apostoli; apoi a mers la Roma si a stat si inaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tamaduit, fiind bolnav de un ochiA si, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a facut sa creada intr-Insui, dupa cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie impotriva lui Pilat si impotriva arhiereilor si i-a pedepsit, dupa faptele lor, cu rea si cumplita moarte. Dupa aceasta, ea a plecat din Roma si s-a dus in Efes, la Sfantul loan Cuvantatorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleste la mantuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat catre Domnul si a fost ingropata de catre Sfantul loan Cuvantatorul de Dumnezeu, la intrarea pesterii intru care au adormit cei sapte sfinti tineri mai pe urma.

Iar mai tarziu, imparatind peste greci preainteleptul Leon, a adus de acolo in Constantinopol cinstitele moaste ale Sfintei Maria Magdalena si le-a pus in manastirea Sfantului Lazar, pe care o zidise el. Acolo se savarsea praznuirea pomenirii ei, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Preasfantul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

Viaţa Cuvioasei Eufrosina fecioara, egumena Mănăstirii Poloţca (23 mai)

Sfânta Cuvioasă Eufrosina de la Pecerska, egumenă la Poloțk în Bielorusia (+1173)

În cetatea Poloţca era un boier, anume Vseslav. El a avut un fiu cu numele Gheorghe, din care se trage această sfîntă odraslă, fericita Eufrosina. Aceasta mai înainte de a se boteza s-a numit Predislava, după numele cel boieresc, şi învăţase din copilărie dumnezeiasca Scriptură. Ea se sîrguia la citirea sfintelor cărţi şi astfel s-a deprins din acelea cu frica şi cu dragostea osîrdnică către Dumnezeu, Ziditorul ei. Ea era frumoasă şi, ajungînd la vîrsta de doisprezece ani, mulţi boieri slăviţi trimiteau la tatăl ei, sîrguindu-se fiecare ca fiul său s-o ia în căsătorie. Dar, fecioara nu voia nicidecum să se însoţească cu bărbat pămîntesc şi muritor, fiind rănită de dorinţa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel ceresc şi fără de moarte, deoarece toată mintea sa o avea îndreptată spre dragostea cea dumnezeiască. Tatăl ei, voind s-o logodească cu un tînăr frumos, fiu al unui boier oarecare, ea n-a voit; şi, ascunzîndu-se de toţi, s-a dus într-o mănăstire de fecioare la cuvioasa doamnă Romana egumena, şi cerea să fie tunsă în schima monahală. Cuvioasa Romana, văzînd tinereţile fecioarei, şi temîndu-se de tatăl ei, a ţinut-o multă vreme, sfătuind-o la viaţa mirenească, ca pe o fată tînără şi preafrumoasă. Dar, cunoscîndu-i fierbinţeala cea mare a inimii ei către Dumnezeu şi dorinţa neschimbată de a păzi fecioria pentru împărăţia cerului, a poruncit preotului ce era acolo s-o tundă şi s-o îmbrace în sfîntul şi îngerescul chip monahicesc şi i-a pus numele Eufrosina.

Tatăl şi maica ei, înştiinţîndu-se de acest lucru, s-au umplut de negrăită mîhnire şi de jale; deci, alergînd la mănăstire şi, văzînd pe fiica lor în chipul monahicesc, au plîns şi s-au tînguit, iar fericita fecioară nu băga în seamă lacrimile părinţilor, ci îi îndemna să se veselească de aceasta, că au fiica logodită cu Împăratul ceresc. Eufrosina petrecea ca celelalte monahii în posturi şi rugăciuni, supunîndu-se tuturor cu mare smerenie în toate ostenelile mănăstireşti.

După cîtăva vreme, a rugat pe Ilie, episcopul Poloţchii, să-i poruncească să petreacă lîngă biserica cea mare, Sfînta Sofia, într-o cămară deosebită. Prin aceasta ea voia să urmeze fecioarelor celor de demult din Ierusalim, între care a fost şi Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, care vieţuia lîngă biserica lui Solomon - Sfînta Sfinţilor -, în cămară deosebită, ce era făcută pentru aceea lîngă zidul bisericii. Episcopul, înştiinţîndu-i de viaţa ei cea asemenea îngerilor şi dragostea ei către Dumnezeu, n-a oprit-o să fie după buna dorinţă a inimii ei. Astfel, sfînta petrecea ca îngerul lui Dumnezeu, închizîndu-se într-o cămară lîngă biserică şi, rugîndu-se totdeauna ziua şi noaptea, preamărea pe Dumnezeu; iar în vremea ce îi prisosea de la rugăciuni, scria cărţi cu mîinile sale şi le dădea spre vînzare, iar ceea ce lua pe dînsele, împărţea săracilor.

Petrecînd ea astfel multă vreme lîngă Sfînta Sofia, a văzut într-o noapte în vedenia somnului pe îngerul lui Dumnezeu care, luînd-o, a dus-o afară din cetate la un loc ce se numea Selţe, unde era mijlocul Sfintei Sofia şi o biserică mică de lemn. Şi a zis îngerul către Eufrosina: "Ţi se cade să petreci aici, pentru că Dumnezeu voieşte ca în acest loc, multe femei să se povăţuiască la mîntuire prin tine". Această vedenie a văzut-o Cuvioasa Eufrosina, nu odată, ci de două şi de trei ori; deci, sfînta se minuna de acea vedenie şi mulţumea lui Dumnezeu Cel ce a învrednicit-o vedeniei îngereşti.

Ea, supunîndu-se bunăvoinţei Domnului, zicea: "Dumnezeule, inima mea este gata." Şi s-a arătat îngerul în vedenie şi episcopului, zicîndu-i: "Pe roaba lui Dumnezeu Eufrosina să o duci la biserica Probejeniei cea din Selţe şi s-o sălăşluieşti lîngă acea biserică, ca să fie acolo mănăstire de fecioare sfinţite lui Dumnezeu, pe care voieşte să le mîntuiască prin această roabă a Sa, a cărei rugăciune se suie la Dumnezeu ca mirul. Ca o coroană pe capul împăratului, aşa se odihneşte peste ea Sfîntul Duh. Precum străluceşte soarele prin lume, aşa a strălucit viaţa ei înaintea îngerilor lui Dumnezeu".

Episcopul, deşteptînd-se din somn, a mers la Cuvioasa Eufrosina şi i-a spus voia Domnului; iar ea a spus episcopului vedenia sa, mulţumind lui Dumnezeu pentru acestea. Drept aceea, episcopul, chemînd pe voievodul Boris, unchiul ei, pe voievodul Gheorghe, tatăl ei, boieri şi bărbaţi cinstiţi şi, spunîndu-le voia lui Dumnezeu, a zis: "Iată, spun înaintea stăpîniei voastre: Locul sfintei mănăstiri a Probejeniei de la Selţe, îl dau Cuvioasei Eufrosina, ca să fie acolo mănăstire de fecioare; şi nimeni din cei mai de pe urmă să nu aibă a judeca dania aceasta, pe care am făcut-o ei".

Toţi s-au învoit cu episcopul şi, ducînd acolo pe Sfînta Eufrosina, a sălăşluit-o lîngă biserica mănăstirii Probejeniei. Acolo a întemeiat mănăstirea fecioarelor celor ce voiau să slujească lui Hristos în curăţie. Cuvioasa Eufrosina a fost povăţuitoarea multor fecioare şi femei, care se lepădau de lume şi veneau la călugărie. Ea era la multe conducătoarea spre mîntuire, deoarece era destul ca cineva să se uite la viaţa ei îmbunătăţită şi astfel se folosea şi se îndemna foarte mult spre nevoinţele cele plăcute lui Dumnezeu.

După o vreme, Cuvioasa Eufrosina a trimis la tatăl său, zicînd: "Tată, trimite pe sora mea, Gradislava, ca s-o învăţ sfintele cărţi"; iar el i-a îndeplinit dorinţa ei. Sfînta Eufrosina, învăţînd citirea cărţilor pe sora sa cea mai tînără, a îndemnat-o cu multe cuvinte spre mîntuirea sufletului şi păzirea fecioriei; deci, a făcut-o mireasa lui Hristos, căci a adus-o în rînduiala monahicească şi a chemat-o cu numele Evdochia. După un timp, tatăl ei a trimis la cuvioasa, zicîndu-i: "Trimite la noi pe sora ta". Atunci Eufrosina a răspuns: "Lăsaţi-o să mai petreacă cu mine, de vreme ce încă nu s-a deprins bine cu Sfînta Scriptură". Dar, înştiinţîndu-se degrabă tatăl său şi maica sa de tunderea celeilalte fiice a lor, s-a umplut de îndoit necaz; şi, mergînd la mănăstire, striga cu mînie şi cu durere în inimă către Sfînta Eufrosina, zicîndu-i: "O, fiică, de ce ne-ai făcut aceasta? Ne-ai adăugat tînguire peste tînguire şi întristare peste întristare! Au nu-ţi ajungea, ca să ne laşi tu singură, ci ai luat cu înşelăciune şi altă iubită fiică a noastră? Pentru aceasta v-am născut eu pe voi? Pentru aceasta v-am crescut, ca mai înainte de moarte, să vă închideţi viaţa în mormînt, îmbrăcate în haine negre şi în închisoare mănăstirească? Aceasta este mîngîierea cea aşteptată de la voi?" Deci, Cuvioasa Eufrosina, grăind din dumnezeieştile cărţi cuvinte mîntuitoare de suflet, i-a mîngîiat puţin, şi ei s-au întors acasă, amestecîndu-şi fireasca şi părinteasca lor mîhnire cu duhovniceştile bucurii.

După aceasta, a venit la Cuvioasa Eufrosina o domniţă spre rînduiala monahicească, rudenie a ei, fiica unchiului său, Boris, care se numea Zvenislava. Aceea a adus toate hainele sale cele scumpe şi podoabele cele pregătite spre nuntă şi a zis către fericita Eufrosina: "Doamnă şi sora mea, toate cele frumoase ale acestei lumi le socotesc întru nimic, iar aceste podoabe de nuntă le dăruiesc mănăstirii şi voiesc singură, ca prin nuntă duhovnicească să mă însoţesc cu Acela şi să-mi plec capul sub jugul Lui cel bun şi uşor". Cuvioasa Eufrosina a primit-o cu bucurie şi a poruncit ca s-o tundă, punîndu-i numele Eupraxia. Deci, ea petrecea împreună în post şi în rugăciuni de toată noaptea, slujind Domnului cu multă cuvioşie şi dragoste.

Cuvioasa Eufrosina, văzînd că din zi în zi se înmulţeau numărul surorilor şi se lărgea mănăstirea, a gîndit să zidească o biserică de piatră în numele Mîntuitorului. Deci, punînd stăruinţă la aceea, cu dumnezeiescul ajutor s-a început lucrul, care s-a şi săvîrşit degrabă, pentru că într-un an s-a zidit o biserică de piatră foarte frumoasă. La zidirea acelei biserici ajuta un bărbat însemnat, anume Ioan. Acela, odihnindu-se, mai înainte de răsăritul soarelui, de multe ori auzea un glas, zicîndu-i: "Ioane, scoală-te şi mergi la lucrul bisericii Atotţiitorului". El, supărîndu-se într-o zi de glasul acela, a mers la Cuvioasa Eufrosina, zicîndu-i: "Stăpînă, tu trimiţi să mă silească la lucru?" Iar ea, înţelegînd că acel glas nu este omenesc, ci dumnezeiesc, a zis lui Ioan: "Deşi nu poruncesc eu să te deştepte şi să te silească la lucru, însă tu ascultă glasul ce l-ai auzit chemîndu-te la lucru şi fă porunca îndată, căci lucrul acesta este al lui Dumnezeu". Biserica fiind aproape de terminare şi neajungînd cărămizi spre săvîrşire, Cuvioasa s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Slavă Ţie Stăpîne, iubitorul de oameni, Atotputernice Dumnezeule, care ne-ai dăruit cele mai mari, mă rog bunătăţii Tale, dă-ne şi cele mai mici cu care să săvîrşim biserica cea zidită întru slava preasfîntului Tău nume".

A doua zi, prin lucrarea puterii lui Dumnezeu, s-a aflat un cuptor plin de cărămizi arse, foarte tari; pentru că erau lucrate cu mînă nevăzută în puţină vreme, căci numai într-o noapte s-a făcut acest minunat lucru. Pentru aceasta, Cuvioasa s-a umplut de bucurie şi toţi au preamărit pe Dumnezeu cu mirare, că s-a terminat zidirea bisericii. După aceea a venit episcopul cu clerul şi cu voievozii să sfinţească biserica, şi tot poporul cetăţii s-a adunat şi au prăznuit cu bucurie sfinţirea bisericii. Cuvioasa, căzînd cu faţa la pămînt în biserică, grăia cu lacrimi către Dumnezeu: "Tu Doamne, ştiutorule de inimi, Dumnezeule Atotţiitorule, caută spre această biserică zidită în numele Tău, ca altădată spre a lui Solomon, caută şi spre turma Ta cea cuvîntătoare adunată lîngă biserica Ta, fii milostiv nouă, celor ce-ţi slujim şi dă-ne ajutor să purtăm jugul Tău cel pus pe noi şi să mergem în turma Ta, Mirele nostru. Tu singur păzeşte curtea aceasta a cuvîntătoarelor tale oi, fii nouă păstor, portar şi păzitor, ca nici una din noi să nu fie răpită de diavolul, lupul cel pierzător. Tu, Doamne, fii nouă armă şi zid, ca să nu vină răul asupra noastră, nici să se apropie rană de trupurile noastre şi să nu ne pierzi după fărădelegile noastre, căci spre Tine mi-am pus nădejdea. Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, celor ce Te cunosc şi Ţie înălţăm rugăciuni pînă la suflarea noastră cea mai de pe urmă".

Cuvioasa învăţa pe surorile sale, zicîndu-le: "Iată, v-am adunat pentru Domnul, ca găina pe pui sub aripile sale şi ca pe oile lui Dumnezeu la păşunea cea dumnezeiască; deci, păziţi-vă în poruncile Domnului şi creşteţi cu fapte bune din putere în putere, ca şi eu să mă îngrijesc de mîntuirea voastră cu bucurie şi, nesuspinînd, să vă învăţ şi să mă veselesc cu duhul, văzînd roadele cele duhovniceşti ale ostenelilor voastre. Pentru că, iată, mă sîrguiesc cu atîtea învăţături, a semăna cuvintele lui Dumnezeu în inimile noastre; iar ţarinile inimilor noastre într-o măsură stau, necrescînd întru îmbunătăţită săvîrşire. Deci, vremea secerişului se apropie şi lopata pentru arie este gata ca să aleagă pleava din grîu; şi mă tem ca nu cumva să se găsească pleavă între noi, căci vă veţi da focului nestins. Sîrguiţi-vă, vă rog, surorile mele, sîrguiţi-vă a vă păzi de pleava păcatelor şi a fugi de focul gheenei; faceţi-vă grîu curat al lui Hristos; măcinaţi-vă în morile smereniei prin pustniceştile osteneli, prin curăţie, prin dragoste şi prin rugăciuni, ca să fiţi lui Dumnezeu întocmai ca nişte pîini bune".

Astfel le învăţa pe duhovniceştile sale fiice, ca o maică iubitoare de fii. Prin povăţuirea şi rugăciunile ei, toate călugăriţele au sporit întru nevoinţele duhovniceşti şi s-au făcut vase alese ale Sfîntului Duh. După aceea cuvioasa a mai zidit o altă biserică de piatră, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe aceea a înfrumuseţat-o cu icoane şi cu toată podoaba şi, îngrădind-o cu ogradă, a dat-o călugărilor.

Cuvioasa Eufrosina, dorind ca să vadă şi să aibă în locaşul său icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Odighitria - una dintre acele icoane pe care Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, încă fiind în viaţă, a zugrăvit chipul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu - pentru că cuvioasa auzea că trei icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au fost zugrăvite de Sfîntul Luca; şi se află una la Ierusalim, alta la Constantinopol şi alta în Efes. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca să i se împlinească dorinţa, a trimis la Constantinopol pe Mihail, slujitorul locaşului său, la dreptcredinciosul împărat Manoil şi la preasfinţitul patriarh Luca, cerînd, cu lacrimi şi cu rugăminţi multe, una din acele trei icoane ale Preacuratei Stăpîne, şi anume pe cea din Efes.

Împăratul şi patriarhul, cunoscîndu-i dragostea şi osîrdia sa cea mare către Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, s-au învoit la cererea ei. Deci, trimiţînd în Asia, a adus din Efes la Constantinopol icoana cea minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, dînd-o trimisului Cuvioasei Eufrosina, l-a trimis cu scrisorile sale către acea cuvioasă, lăudînd pe roaba lui Hristos cu binecuvîntarea patriarhală. Iar ea, cîştigînd icoana dorită, s-a umplut de negrăită bucurie şi a înălţat mare mulţumire lui Hristos Dumnezeu şi Maicii Lui cea fără prihană. Astfel, ea a pus acea icoană în mănăstirea sa, în biserica Sfintei Probejenii, împodobind-o cu aur şi cu pietre scumpe de mult preţ.

După moartea părinţilor săi şi după mulţi ani ai călugăriei sale, Cuvioasa Eufrosina a dorit ca să vadă Sfintele Locuri ale Ierusalimului şi să se închine Mormîntului Domnului Hristos, cel de viaţă purtător, gîndind ca să-şi sfîrşească viaţa acolo; pentru aceea, cu dinadinsul se ruga lui Dumnezeu. Stăpînitorii cei duhovniceşti şi mireneşti, înştiinţîndu-se de scopul ei, s-au cuprins de mare jale şi, adunîndu-se la dînsa, o rugau cu lacrimi ca să nu-i lase pe ei şi ţara lor; iar ea, prin cuvinte înţelegătoare şi de suflet folositoare, i-a mîngîiat pe toţi ca pe nişte fii ai ei.

Acolo era iubitul ei frate, voievodul Viaceslav, acela venise cu doamna şi cu fiii săi, ca să se închine ei şi, lăcrimînd, zicea: "Doamnă, soră şi maica mea, lumina ochilor mei şi povăţuitoarea sufletului meu, de ce voieşti să mă laşi?" Iar sfînta răspundea: "Nu voiesc să vă las, ci să mă duc la Sfintele Locuri, ca acolo să mă rog pentru mine şi pentru voi". Iar după duhovniceasca vorbire, voievodul, voind să se ducă de la dînsa, i-a poruncit ca fiicele lui, cele două fecioare, Kirina şi Olga, să le lase surorii sale, Evdochia. Ea avea un dar ca acesta, că de căuta spre cineva cu ochii săi, îndată îl cunoştea de este în dînsul duh de fapte bune şi de poate ca să fie vas ales lui Dumnezeu. Deci, a cunoscut şi pe fiicele cele tinere ale fratelui său că au să fie plăcute lui Hristos.

După ce a plecat fratele său de la dînsa, a zis fiicelor lui: "Voiesc să vă logodesc pe voi cu Mirele Cel fără de moarte şi să vă duc în cămara împărăţiei Lui". Deci, fecioarele, îndulcindu-se cu sufletul de cuvintele ei cele insuflate de Dumnezeu, au căzut la picioarele ei, zicînd: "Voia Domnului să fie şi a ta sfîntă rugăciune, precum voieşte de noi, să rînduiască". Cuvioasa Eufrosina, bucurîndu-se cu duhul de buna voinţă a fecioarelor, le învăţa cu vorbe folositoare şi le îndulcea inimile lor cu dragostea lui Hristos. Iar după cîteva zile a chemat pe fratele său şi i-a zis lui: "Pe fiicele tale voiesc să le tund în călugărie, ca astfel să fie mirese lui Hristos".

Voievodul Viaceslav, auzind aceste cuvinte, s-a tulburat foarte mult şi a zis: "Doamnă, maica noastră, pentru ce te-ai gîndit, să-mi faci aceasta? Poate voieşti să aduci plîngeri sufletului meu? Voieşti să plîng pentru ducerea ta de la noi într-o ţară depărtată şi să mă tînguiesc pentru fiicele mele, lipsindu-mă de mîngîierea lor?" Iar doamna lui Viaceslav şi maica fecioarelor se tînguia cu mai multă negrăită jale a inimii, însă nu putea a se împotrivi voii Cuvioasei Eufrosina, al cărui cuvînt îl asculta ca din gura lui Hristos, ştiind-o cu încredinţare că este adevărată roabă a lui Hristos şi Duhul Sfînt locuieşte în dînsa. Deci, voievodul a rugat pe Cuvioasa Eufrosina să vină la el, asemenea şi pe episcopul Dionisie ce era pe atunci. Şi, aducînd pe fecioare în biserică, episcopul le-a tuns pe ele în schima monahală, numind pe Kirina, Aglaia, iar pe Olga, Eftimia, binecuvîntîndu-le pe ele cu binecuvîntarea sfinţilor părinţi şi a mîinilor celor ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.

După puţină vreme a încredinţat mănăstirea surorii sale, Evdochia şi, sărutînd pe toate, şi-a pus nădejdea spre Dumnezeu. Deci, după multă rugăciune şi-a luat drumul către Ierusalim, petrecînd-o pe ea pînă departe toţi cu amare lacrimi. Ea a luat cu dînsa pe un frate al său, David şi pe rudenia sa, Eupraxia. Deci, mergînd mai întîi în cetatea lui Constantin, acolo a fost primită cu cinste de către împărat şi patriarh şi, închinîndu-se prin sfintele biserici şi la multe sfinte moaşte, s-a dus la Ierusalim, unde, ajungînd, s-a închinat Mormîntului Domnului Hristos, Cel de viaţă purtător. Ea a pus pe Mormîntul Mîntuitorului o cădelniţă de aur şi a dat multe daruri Bisericii Ierusalimului şi patriarhului, înconjurînd toate Sfintele Locuri ale Ierusalimului, se închina şi se ruga cu multă umilinţă. După aceea a locuit în mănăstirea ce se numea Rusco, ce era lîngă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Deci, mergînd iarăşi la Mormîntul Domnului, s-a rugat cu lacrimi şi cu suspinuri din inimă, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai născut din Preacurata şi Sfînta Fecioară Maria, pentru mîntuirea noastră, Cel ce ai zis: Cereţi şi se va da..., mulţumesc milostivirii Tale, că eu, păcătoasa, am cîştigat ceea ce am cerut de la Tine, pentru că m-am învrednicit a vedea aceste Sfinte Locuri, pe care Tu le-ai sfinţit cu preacuratele Tale picioare, şi a săruta Mormîntul Tău cel sfînt, în care Te-ai odihnit cu preacuratul Tău trup, cel ce a suferit moarte pentru noi; ci încă, preabunule Stăpîne, cer de la Tine acest dar mai de pe urmă: dă-mi mie să mă sfîrşesc în aceste Locuri Sfinte, Ziditorule; nu trece cu vederea smerita mea rugăciune, primeşte sufletul meu în sfînta Ta cetate şi rînduieşte-l în sînul lui Avraam, unde sînt cei ce Ţi-au plăcut Ţie.

Astfel rugîndu-se, a ieşit de la biserica zisă mai înainte, unde locuia, şi a căzut în boală trupească. Culcîndu-se pe patul durerii a zis: "Slavă Ţie Stăpîne al meu Iisuse Hristoase, că şi întru aceasta m-ai ascultat pe mine, nevrednica roaba Ta, şi mi-ai făcut precum ai voit".

Ea mai dorea, să se ducă şi la Iordan, dar nu putea din cauza bolii; deci, a trimis pe David, fratele său, şi pe Eupraxia. Mergînd ei la Iordan şi, întorcîndu-se de acolo, i-au adus apă din Iordan, pe care fericita a primit-o cu mare bucurie şi mulţumire. Şi, bînd ea şi scăldîndu-se peste tot trupul, s-a culcat iarăşi pe pat, zicînd: "Bine este cuvîntat Dumnezeul nostru, cel ce luminează şi sfinţeşte pe tot omul ce vine în lume". În vremea acestei boli i s-a făcut ei o arătare îngerească şi o veste de la Dumnezeu pentru fericitul său sfîrşit şi pentru odihna cea gătită ei. Pentru acestea cuvioasa se veselea cu sufletul de Dumnezeu Mîntuitorul ei, lăudîndu-L şi mulţumind bunătăţii Lui.

După aceea, a trimis în lavra Sfîntului Sava ca să roage pe arhimandrit şi pe fraţi, ca să-i dea în acel locaş un loc spre îngropare Iar ei s-au lepădat, zicînd: "Avem poruncă de la părintele nostru, Sfîntul Sava, ca să nu îngropăm niciodată femei în locaşul lui; însă este mănăstirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, cea zidită de Cuviosul Teodosie începătorul vieţii de obşte, în care zac multe femei sfinte. Acolo este şi maica Sfîntului Sava, maica Sfîntului Teodosie, maica sfinţilor fără de arginţi, Teodotia şi altele. Deci, acolo se cuvine să fie pusă şi Eufrosina, plăcuta lui Dumnezeu".

Auzind Cuvioasa aceasta, a lăudat pe Dumnezeu că trupul ei va fi pus la un loc cu moaştele sfintelor femei. Deci, îndată a trimis rugăminte în locaşul Cuviosului Teodosie, ca să-i arătate locul pentru mormînt; şi a făcut mormîntul sfintei spre îngropare în pridvorul bisericii.

Cuvioasa Eufrosina, zăcînd douăzeci şi patru de zile şi, apropiindu-se de sfîrşit, a chemat un preot şi s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine; apoi, rugîndu-se, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în 23 de zile ale lunii lui mai; iar trupul ei s-a îngropat cu cinste la locaşul Cuviosului Teodosie, în pridvorul bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar David, fratele ei, şi Eupraxia, rudenia sa, întorcîndu-se în ţara lor, în cetatea Poloţca, au adus înştiinţare de fericitul ei sfîrşit şi de cinstita îngropare a Cuvioasei Eufrosina. Deci, toţi, plîngînd, au săvîrşit pomenirea ei, slăvind pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Cel lăudat de toată făptura, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Vietile Sfintilor - Mai

Viața Cuvioasei Eufrosinia, egumena de la Poloțk, Belorusia

Aceasta a primit la botez numele Predslava, fiind fiica cneazului Gheorghe Vseslavici. Încă din copilărie arătă o aplecare deosebită către rugăciune și citirea cărților. După ce respinse o cerere în căsătorie, Predslava îmbrăcă haina monahală cu numele Eufrosina. Cu binecuvântarea episcopului Ilie al Poloțkului, începu a se nevoi lângă Catedrala Sofia, îndeletnicindu-se cu copierea cărților. În preajmam anului 1128, episcopul Ilie îi încredință monahiei Eufrosina ocârmuirea unei Mănăstirii Schimbarea la Față unde sfânta Eufrosina le îndrumă pe maici în copierea de cărți, cântare, cusut și alte chipuri ale lucrului de mână. Ea însă compuse unele cântări.

Prin osteneala sa, Catedrala Sfimbarea la Față se ridică ân anul 1161 care se păstrează până astăzi. În spatele peretelui catedralei se zidiră două chilii mici, iar într-una dintre ele se nevoia sfânta Eufrosina, ascultând slujbele săvârșite în catedrală și cântarea stranei printr-o ferestruică gotică. Acestui sfânt lăcaș sfânta Eufrosina dărui o cruce împodobită cu aur, având într-însa sfintele moaște ale mai multor sfinți și o părticică din lemnul Sfintei Cruci a Domnului. Între anii, 1579-1841 crucea a fost ținută în Catedrala Sofia din Poloțk.

Păstrarea acesteia fu o minune căci iezuiții căutară multă vreme să distrugă toate odoarele Ortodoxiei din vestul Rusiei. De asemenea, sfânta Eufrosina ctitori și o mănăstire de călugări așezată sub ocrotirea Preacuratei Maici a Domnului. La rugămintea sa, patriarhul Luca al Constantinopolului trimise o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Efes. Cu puțină vreme înaintea plecării sale din lumea aceasta, sfânta Eufrosina porni în pelerinaj la Locurile Sfinte cu nepotul său David și sora Eupraxia. După ce se închină la cele sfinte din Constantinopol, ajunse la Ierusalim unde în Mănăstirea rusească a Maicii Domnului se rugă:

– Doamne, primește duhul meu în cetatea Ta sfântă a Ierusalimului și învrednicește-mă de Ierusalimul Tău din ceruri. Și astfel se mută la odihna cea veșnică, la 24 mai 1173.

În anul 1187, cinstitele moaște ale cuvioasei maici fură mutate întâi în Lavra Peșterilor din Kiev, iar mai apoi, în anul 1910, în mănăstirea ridicată de dânsa. Biserica Rusă proslăvi cu sfinții pe sfânta Eufrosina numind-o ocrotitoare a monahiilor. De asemenea, în Belarus este cinstită ca ocrotitoare țării și a artelor frumoase.

Cuviosul Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadiei (23 mai)

sfinteleicoane.ro

Cuviosul Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadiei
(23 mai)

Acest sfînt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cereşti, tot astfel, şi viaţa lui a fost îngerească, de vreme ce şi-a luat asupră-şi curăţia cea feciorească şi celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din braţele maicii sale, şi s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu Sfîntul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Prea sfinţitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amîndoi la o mănăstire, ce era zidită lîngă gura Pontului Euxin - Marea Neagră de azi - unde, nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune şi au cîştigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor.

Odată, pe vremea secerişului, fiind arşiţă mare şi neavînd apă, au slăbit de multă sete, pentru aceasta s-a rugat lui Dumnezeu şi un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea care s-a făcut în pustie, cînd Dumnezeu a scos apă din piatră poporului Israel cel însetat, şi cu alta, cînd Samson, murind de sete, a izvorît izvor de apă vie, din osul cel uscat al fălcii asinului. După aceasta, viaţa cea îmbunătăţită a acestor cuvioşi părinţi, strălucind ca o rază de soare, prea sfinţitul patriarh Tarasie i-a judecat a fi vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact l-a pus mitropolit în Nicomidia; iar pe Sfîntul Mihail, sfinţindu-l episcop, l-a trimis în Sinad. El păştea bine turma lui Hristos cu cuvîntul şi cu felul vieţii sale. Preasfinţitul Tarasie, ducîndu-se din viaţa aceasta, a venit ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, Nichifor. Atunci iarăşi s-a ridicat viforul eresului luptărilor contra sfintelor icoane, care acum era blestemat de al şaptelea sinod al Sfinţilor Părinţi. Aceasta s-a făcut fiindcă răucredinciosul împărat Leon Armeanul, vătămîndu-se de acel eres, a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli; iar pe cei ce se închinau lor, îi muncea şi îi pierdea în multe feluri de chinuri. El a izgonit pe prea sfinţitul patriarh Nichifor şi pe ceilalţi credincioşi arhierei de la scaunele lor; iar în locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gînd cu el; şi se vedea atunci urîciunea pustiirii şezînd la locurile cele mai de cinste.

Atunci Sfîntul Mihail s-a arătat că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al relei credinţe a ereticilor. Pentru că, întărindu-se şi înţelepţindu-se de darul Sfîntului Duh, toată ura potrivnicilor lui Dumnezeu a împilat-o şi a astupat gurile ereticilor care batjocoreau închipuirile cele dumnezeieşti. Împăratul Leon cel cu nume de fiară, nesuferind limba lui cea aspră, care certa cu îndrăzneală rătăcirea ereticilor, a pus înainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecăţii celei nedrepte. Sfîntul Mihail, netemîndu-se de îngrozire, nici slăbindu-se cu mintea, a strigat cu glas mare: "Cinstesc sfînta icoană a Mîntuitorului meu Iisus Hristos şi a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, cum şi ale celorlalţi sfinţi, şi mă închin lor; iar de porunca ta nu mă îngrijesc şi întru nimic o socotesc". Iar Leon, înfruntîndu-se, s-a umplut de mînia cea de fiară şi a osîndit pe mărturisitorul lui Hristos la izgonire. Deci, Sfîntul Mihail a răbdat multe şi amare mîhniri şi necazuri. El a fost gonit din loc în loc, pînă ce a ajuns în lărgimea cerească şi acolo a cîştigat odihna cea veşnică. Astfel, săvîrşindu-se alergarea cea bună, s-a împodobit cu îndoită cunună şi s-a adăugat lîngă arhierei, ca un arhiereu, lîngă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Vietile Sfintilor - Mai

Scrisoare deschisă - Domnule Raed Arafat

Scrisoare deschisă

Domnule Raed Arafat,

Vă scriu la mai puțin de 24 de ore de la trecerea la bunătățile cele veșnice a Prea Sfințitului Pimen, Arhipăstorul Rădăuților și al Sucevei, precum și la cale de o zi de la trecerea la Domnul a creștinei de 83 de ani din comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița Năsăud.

Având în vedere articolele scrise în presa centrală, am citit cu stupoare faptul că bătrâna decedată în spital a fost internată cu forța, împotriva voinței, la cei 83 de ani și a parcurs o tragedie din data de 7 mai, când a fost confirmată cu covid spre pe 15 mai 2020 când rezultatul testului ei a fost negativ. A refuzat să mai mănânce de supărare, intrând în greva foamei, ca orice bătrân smuls dintre rosturile casei și ale traiului zilnic, că nu i s-a respectat dorința de a nu muri pe un pat de spital, s-a stins dreaptă ca o lumânare, neacceptând compromisul și degradarea condiției sale ca om. I s-a adus cu singuranță la cunoștință întocmirea unui dosar penal –femeia fiind – din consemnările presei – imobilizată la pat. A refuzat cu dârzenie alimentația, dărâmată psihic de întocmirea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, la Judecătoria Năsăud, de către Parchet, dosar care se va închide pentru că inculpata a murit în greva foamei, cu rezultatul testului covid 19 NEGATIV.

Vă întreb: de ce s-a dispus înmormântarea ei grabnică marți, cu ,,respectarea condițiilor prevăzute de autorități” dacă bătrâna fusese în final negativ covid? Pentru opinia publică, protocolul înmormântărilor pentru covid este următorul: maxim 8 membri ai familiei prezenți, direct la groapă, nu se intră în biserică, se identifică la morgă cadavrul, se înhumează complet dezbrăcat, în sac de plastic, se toarnă var nestins și se betonează groapa. Se cimentuiește. Nu se toarnă pământ. Prin demnitatea ei, femeia din Măgura Ilvei îmi amintește de Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenței feminine românești în anii de dictatură comunistă.

În momentul de față, în care presa a scris cum un monah de la Putna, transferat la Matei Balș avea covid, deși diagnosticul de internare era pneumonie, când în ajunul hramului, 31 de călugări din obștea Putnei au fost ridicați în noapte, deși asimptomatici, printre care și părintele stareț Melchisedec și se află în prezent în așteptarea rezultatului celui de-al doilea test covid, iată decesul bătrânului străjer al lui Hristos, din cetatea de scaun a Sucevei, Pimen Zainea, la cei 90 de ani, pare a fi trofeul suprem, numai că, cel ce nu are dreptul a ședea pe catafalc, ,,moșneagul ce privești, /nu e om de rând” – cum sună versul eminescian din Scrisoarea a IIIa, ci, ar fi împlinit în 2021 trei decenii de păstorire a ținutului de nord al Moldovei, și ar fi împlinit 70 de ani, atenție, 70 de ani de la tunderea sa în monahism, din 1951!

Vă întreb deschis: se va turna var nestins și beton și peste trupul părintelui episcop Pimen al Sucevei? Va fi ierarhul nostru îngropat în sac de plastic, pentru c-așa prevede protocolul covid?

Să nu uităm câteva lucruri importante în context:

-PS Pimen avea 90 de primăveri în care s-a pregătit pentru Învierea pe care o gustă astăzi;

-Biserica Ortodoxă Română nu e de plâns, cum s-a grăbit presa și l-a declarat de câteva ori decedat pe avva Pimen încă săptămânile trecute. E adevărat, Biserica are acum cu un arhiereu mai puțin, dar e mai bogată cu un înger, cu un rugător la cer, lângă tronul dumnezeiesc;

-Avva Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, va rămâne în inima credincioșilor din Bucovina și pentru felul eroic și mucenicesc în care a slujit afară, în luna martie 2020, după prima ordonanță militară, când afară ningea și îi înghețau mâinile pe Sfântul Potir. Pentru acel moment care a declanșat suferința bătrânului monah nu răspunde nimeni, moral vorbind, cum nu răspunde nimeni, moral vorbind, nici de ce o bătrână de 83 de ani a fost adusă în starea în care a intrat în greva foamei, refuzând alimentația, grăbindu-i-se sfârșitul când, în final, testul s-a dovedit a fi negativ. Cine, totuși, răspunde pentru că bătrânilor noștri li s-a grăbit sfârșitul?

-Există suspiciunea că la Suceava nu s-a aplicat același protocol în tratarea bolnavilor ca la Timișoara la începutul pandemiei, fapt care a determinat instaurarea conducerii militare a spitalului sucevean. Dacă s-a văzut după primele zile că schema de tratament nu funcționează, de ce nu s-a folosit aceeași formulă de tratament ca la Timișoara, unde numărul celor vindecați a fost exemplar?

-De ce, în plină stare de urgență, cu pandemia care ne-a confiscat bucuria Slujbei de Înviere, autoritățile au acceptat promovarea campaniei publicitare în care imaginile medicilor erau extrem de asemănătoare cu ale sfinților din icoanele ortodoxe, cu aureolă covid și înlocuirea inițialelor sacre cu CO VID? Cine a permis, a aprobat afișarea acelor blasfemieri ale credinței ortodoxe întrucât ele nu s-au mai regăsit în nicio țară europeană încât să se poată invoca argumentul că s-a aplicat la noi ceva ce a fost și în altă parte? De ce a trebuit să suportăm această derâdere elocventă când accesul la icoanele noastre adevărate era complet interzis, neavând dreptul să sărutăm icoanele, să le atingem, dar ochii noștri erau atinși de mizeria morală prezentată persuasiv, insinuant și instigator, revoltător, drept...artă?Sincer, cum a fost posibil un astfel de afront la adresa unor elemente centrale ale cultului ortodox, unde icoana este fereastră spre absolut? De ce s-a mistificat imaginea medicilor cu aureola unui virus ucigaș, având în vedere că ei sunt cei care salvează vieți, nu distrug, precum ați prezentat virusul?

-Lăsați monahii și credincioșii ortodocși ai Sucevei să-și plângă și să-și ia rămas bun demn de la cel care i-a păstorit câte un deceniu pentru fiecare Persoană a Sfintei Treimi. Nu transformați în circ, în trofeu moartea acestui părinte care a modelat cu personalitatea sa Bucovina!

Am observat din înregistrările făcute de Dumneavoastră în biroul de lucru statueta lui Achile, eroul grec, știu că sunteți un mare cinefil și mi-am amintit de o scenă din filmul Troia (unde personaj principal este chiar Achile pe care îl aveți mereu în fundal), este o scenă cu regele Priam cerând trupul lui Hector, ucis în luptă. Eroii au dreptul la onoare! Nu am avut Înviere, fiind consemnați în case, morții noștri au fost arestați în cimitire, păziți de jandarmi precum infractorii. Dacă veți desconsidera cerința de a avea funeraliile și respectul cuvenit unui drept al credinței ortodoxe, vă aduc la cunoștință că morții noștri se ridică de sub lespezi.

Pe 24 mai 1986, pe aleea ce ducea spre biserica mare a mănăstirii Neamț pietrele s-au ridicat în mod neobișnuit, trezind curiozitatea, mirarea, și în final teama autorităților comuniste. S-a crezut că era o țeavă de apă, dar când s-a săpat, s-au descoperit osemintele unui sfânt care au fost păstrate mult timp sub piciorul Sfintei Mese în Altar. S-a încercat betonarea, dar n-a mers. Obștea a luat moaștele și le-a dat respectul cuvenit sfinților care ies la suprafață din mormânt. Pe acolo era înainte o simplă alee. Veacuri s-a călcat peste pieptul celui ce e cinstit acum drept Sf. Necunoscut de la Mănăstirea Neamț. Unii spun că ar putea fi unul dintre ucenicii Sf Nicodim de la Tismana, posibil Sofronie, sau Pimen sau Siluan; alții spun că ar fi Paisie Velicikovski, marele cărturar și isihast. Poate că nu întâmplător ne apropiem de 24 mai. Deci, nu ne temem de se va turna beton și var nestins peste dreptate!

-În plus, nu întâmplător, instanța de la Constanța a decis pe 14 mai 2020 clasarea solicitării urmăririi penale a reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului privind regulile Sf Împărtășanii, motivând că nu s-a confirmat acuzația de îmbolnăvire a credincioșilor Arhiepiscopiei Tomisului de la Euharistie, nu s-a putut demonstra nici în ce mod s-a încălcat legea și care lege prin împărtășirea credincioșilor. Cu înțelepciune, instanța lumească a confirmat ceea ce instanța sinodală canonică știa de veacuri.

Pimen Suceveanul s-a stins în seara zilei când această dreptate a fost făcută publică, când biroul de presă a putut anunța dreptatea făcută de Justiția română Bisericii Ortodoxe Române. Înțelegeți cum gândește Dumnezeul nostru creștin? PS Pimen a răbdat pe patul de suferință sosirea momentului dreptății, a îndurat. Cu Duhul, știa că vine momentul izbăvirii. A murit liniștit și împăcat cu crucea pe care a purtat-o în spate 7 decenii. Cu obștea Putnei în chingi, ca într-o arenă dată la fiare, călugării s-au rugat. Intanța, domnule doctor, s-a pronunțat, iar Pimen și-a încredințat apoi sufletul de prunc, precum dreptul Simeon, în mâinile Domnului.

Aș vrea să cred că doar întâmplător vârful pandemiei românești a fost fix de Sf Paști ortodoxe, iar acum, când se apropie de final perioada Ramadanului, se poate sluji în toate locașurile de cult, din toate confesiunile și religiile slujba. În curând, va fi Bairamul de după Ramadan. Se slujește din nou în moschei, în sinagogi, în bazilici.

Trăiți de 40 de ani printre noi, nu se poate să ne iubiți pe noi ca popor, dar pe Dumnezeul nostru să Îl disprețuiți, să Îl ignorați, să nu-L iubiți. Însuși Coranul îl arată pe Iisus ca pe unul din profeți, iar pe Fecioara Maria o cinstesc și musulmanii fiind Miriam, mama profetului Iisus. Durerile noastre au ajuns la os. Vă privește o țară întreagă. Fiți nu doar drept, fiți milostiv! E o calitate esențială pentru a fi medic. Și încă ceva: ați spus de multe ori că sunteți un fanatic în sensul bun, un nebun după medicină, așa vă numea profesorul Chioreanu! Românii v-au crezut și v-au urmat! De ce? Pentru că și ei au o nebunie frumoasă, o nebunie sacră: sunt îndrăgostiți de Dumnezeul lor, de Hristos!

Avva Pimen a fost mărturisitor, slujitor, donator, înzestrător, smochin roditor, talant sporit cu Duhul, bucovinean prin adopție și spirit, iubitor al tezaurului românesc și păstrător al tradiției, mlădiță din via domnului ceresc. Am dat ce se cuvine Cezarului, lăsați-ne să dăm cele cuvenite lui Dumnezeu!

Eu sunt profesor universitar si nu dau doi bani pe criteriul „medical” de evaluare a starii de sănătate prin măsurarea temperaturii la poarta aprozarului!

Eu sunt profesor universitar si nu dau doi bani pe criteriul „medical” de evaluare a starii de sănătate prin măsurarea temperaturii la poarta aprozarului! 

Probabil așa-zisul medic Arafat nu face deosebirea între „febră” si hipertermia fiziologică, adaptativa. Din nefericire aceste măsuri amatoricesti stau la baza arestării oamenilor de către forțele de represiune si declanșarea unui sir de proceduri irelevante – izolare improprie si testare nespecifică. Aici e vorba de afaceri cu efecte medico-sanitare, nu de vreo boală! Si de dictatură, bineînțeles!

Am o întrebare pt dl. „medic” Arafat, care nu este defel clinician si pare că a uitat criteriile de măsurare a diferiților parametri fiziologici in cadrul examenului clinic obiectiv! Examen clinic lăsat la îndemâna portarilor de la Kaufland!

Toate evaluările se fac in condiții de repaos – cel puțin 15 min – il clinostatism. Adică la pat. De preferința dimineața – de pildă temperatura, frecventa cardiaca, tensiunea arterială etc.

Se știe ca cel mai rapid mamifer de pe Terra este ghepardul – aleargă cu 120 km/h. Totuși, dacă in 30 sec nu își atinge scopul, se opreste! Poate dl. „medic” Arafat să imi spună DE CE? Cu adevărat, rezervele de compus ergotrofic anaerob (fosfo-creatina) aferente susținerii primelor 30 sec de activitate sunt epuizate! Dar mai rămâne adenozin trifosfatul, care ar mai asigura aproape 1,5 min de efort anaerob! De ce se opreste ghepardul atunci?

Pentru ca temperatura sare, in 30 sec, la nivelul capului, de la 36,8 la 41 de grade – filmările cu termoviziune au demonstrat asta. La 42 de grade apare riscul hemolizei ( spargerea globulelor roșii) si a insuficientei renale. Animalul se opreste.

„Doctore” eu când ies de la antrenament de forța am 140/80 tensiunea arterială, iar când ies de la cel de anduranta am 100/60 – vrei sa spui ca tind spre a fi hipertensiv, sau hipotensiv? Dimineața am 110/60. Știu, deja te gândești cât costa organele din mine.

Dacă nu știi sa faci corelația între temperatura si frecventa cardiaca, te învăț eu! Dacă in condiții de repaos la pat un subiect care are 36,7 de grade la frecventa 75 bpb in mod normal, dacă intr-o zi vei găsi 37, 7 grade, nu-i mai lua pulsul: îți zic eu ca are 95 bpm. Cam 10 bătăi in plus la grad.

Ori, când merge lumea la magazin, nu e nimeni sub 110 bpm, adică frecventa cardiaca aferentă efortului ușor. Ca sa fie totul corect, „doctore”, clienții trebuie aduși la LIDL cu patul. Altfel vei avea 0,2 – 0,5 zecimi de grad peste temperatura de repaos.

Aceasta țigănie este o veche manipulare a standardelor fiziologice : așa a scos medicina profilactică pe bandă rulantă zeci de mii de „hipertensivi”, „diabetici”, hipercolesterolemii etc. Numai pe pastile pt colesterol si numai la nivelul Clujului se câștiga anual 30.000.000 €! Din pix!

Așa face si așa-zisul medic Arahat – alergi 25 m după copil, sare temperatura si sunt chemate forțele de represiune!

Văd ca lumea e prinsă in mărunțișuri despre ce fel de termometru si ce fel de personal să ia temperatura! GREȘIT!! Acestea sunt detaliile copilărești ale unei proceduri irelevante, amatoricești si săvârșite in scop de fraudă!

Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” ar trebui să anuleze licența de medic a acestui comerciant! Mulțumim pt SMURD, dar nu e nevoie de un medic pt a fonda un serviciu de ambulanță!


Ați văzut cum a leșinat soldatul ăla când cuvânta Arahat de la pupitru? Dânsul a reacționat ceva mai prost decât când a leșinat un soldat la „cuvântarea” lui Plăvan. De la pupitru, marele medic repeta – „Intindeți jos!”, „Intindeți jos!” – de parcă puteau să-l întindă sus! Pot sa-i recomand armatorului Raed Arafat studiul materiei „Modificări adaptative in condiții deosebite de mediu”, care face parte din curricula masterală. Băiatul ăsta imi aduce aminte de raspunsul dat lui Gigi Becali de către Academicianul Vadim Tudor la întrebarea „Ce sa fac după ce termin facultatea?” : „Liceul!” .

justitiarul.ro

Inginer Petre Biolan - Se va produce la Iași Hidroxiclorochina ,dar de ce nu se spune nimic de PELINITA ARTEMISIA ANNUA?

Se va produce la Iași Hidroxiclorochina ,dar de ce nu se spune nimic de PELINITA ARTEMISIA ANNUA?

Uitați ce spune prof CIULEI ÎN CARTEA PLANTE MEDICINALE

FITOCHIMIE SI FITOTERAPIE PAG.277

Foarte pe scurt:

Dozele necesare sunt mai mici (Artemisia annua)decât cele de CLOROCHIN, iar efectul de instalare mult mai rapid. Am incheiat citatul.

POT FI efecte secundare la Hidroxiclorochina.

Va aduc aminte ca Republica Madacascar tratează cei 25 de milioane de locuitori cu ARTEMISIA ANNUA, (PELINITA)

Inginer Petre Biolan

Sfânta Lumină a Învierii va fi oferită credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului

Sfânta Lumină a Învierii va fi oferită credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului

Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, are consacrată o slujbă specială, săvârșită în fiecare an la miezul nopții, în cadrul căreia credincioșii primesc de la clerici Lumina lui Hristos, simbolul Învierii Domnului, esența credinței creștine. Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, având în vedere că:

- miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede același început ca în noaptea Învierii;

- sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști și de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere;

- nu a fost posibilă pomenirea celor adormiți în cimitire la Paștele Blajinilor, urmare a interzicerii accesului publicului în cimitire;

- Arhiereul locului poate rândui zile de post, conform canoanelor bisericești;

- rânduiala Odovaniei Învierii practicată în Biserica Ortodoxă a Greciei,

Permanența Arhiepiscopiei Tomisului a decis

1. în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști;

2. se rânduiește un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 și 26 mai, în care credincioșii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtășanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai;

3. joi, 28 mai, întrucât Înălțarea Domnului este și ziua pomenirii eroilor, preoții pot pomeni în cimitire pe cei adormiți precum la Paștele Blajinilor.

Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă de Paști de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Veniți de luați Lumină!

Arhiepiscopia Tomisului