Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (IV) Îndrăzneala de a reglementa plafonarea chiriilor

(IV) Îndrăzneala de a reglementa plafonarea chiriilor

În fondul normativ românesc există și este încă în vigoare o reglementare care plafonează chiriile pentru locuință, pe motiv de protecție socială a persoanelor defavorizate sau, după caz, de stabilitate și fidelizare în muncă a unor salariați și funcționari publici, a militarilor, a polițiștilor și a magistraților.

Este vorba de OUG nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.

În forma sa originară, acest act normativ prevedea și o prelungire obligatorie, cu 5 ani, a contractelor de închiriere de locuință.

Potrivit art. 26-31 din OUG nr. 40/1999, chiriile pentru locuințe sunt stabilite pornind de la un tarif de bază lunar, care nu poate depăși:

-pentru locuințele sociale, 10% din venitul net lunar pe familie;

-pentru locuințele din fondul locativ de stat sau cel deținut de unitățile administrativ-teritoriale, ocupate de persoane ale căror venituri nu depășesc salariul mediu pe economie, 15% din venitul lunar net pe familie; dacă aceste venituri sunt între salariul mediu pe economie și dublul acestuia, chiria nu poate fi mai mare de 25% din venitul lunat net pe familie.

În cazul întreprinderilor care pun la dispoziția salariaților locuințe de serviciu, locuințe de intervenție sau cămine, chiriile maximale se stabilesc potrivit contractului colectiv de muncă sau conform regulamentului de ordine interioară.

Se observă că reglementarea are în vedere doar imobilele cu destinație de locuință care aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale și, respectiv, întreprinderilor, iar aceste case pot fi ocupate doar de funcționarii publici, de magistrați, de militari sau de polițiști ori de salariații anumitor întreprinderi.

Deși necesare într-un stat democratic și social și utile echilibrului economic, aceste plafonări ale chiriei nu sunt aplicabile în relatiile dintre simpli particulari sau în relatiile dintre comercianți și consumatori.

Plafonarea chiriilor pentru imobilele cu destinație de locuință este o modalitate obișnuita de protectie a tineretului studios si a familiilor tinere în marea majoritate a tărilor UE, dar este un subiect tabu în România.

Exceptând cazurile mai sus analizate, toate reglementarile anterioare Codului civil care conțineau modalitțăi de plafonare sau de revizuire a chiriilor în contractele încheiate între simpli particulari sau între comercianți, pe de o parte, și simpli particulari, pe de altă parte, au fost abrogate de Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil.

Riscul cel mai ridicat din perspectiva dreptului la locuire îl reprezintă acumularea excesivă de imobile cu destinația de locuință în mâinile unor agenți economici care vor abuza de puterea lor economică și vor majora excesiv chiriile, făcându-le prohibitive.

Din punct de vedere economic, excesul de apartamente goale din marile orașe, existent în condițiile penuriei de locuințe ale populației urbane, ar putea fi corectat prin închirierea acestora, la tarife plafonate, către primării sau instituții publice, cum ar fi Agenția Națională a Locuințelor (ANL), care ar putea, ulterior, să le sub-inchirieze studenților, familiilor tinere și persoanelor defavorizate, în condițiile OUG nr.40/1999, adică la tarife plafonate în funcție de venitul lunar.

De altfel, un nivel maximal de chirii ar putea crea și chiar dezvolta o piață a acestei afaceri, proprietarii – locatori urmân a avea o bună predictibilitate a costurilor și câștigurilor din asemenea activități și rente.

Din punctul de vedere al politicilor publice, chriile plafonate în funcție de nivelul burselor școlare sau universitare ar putea favoriza atât dezvoltarea orașelor universitare, cât și procesul de învățare. Studenții de azi, în lipsa unor locuri în cămine sau a unor chirii rezonabile, fie abandonează studiile, fie muncesc în timpul studiilor, cu efecte negative asupra pregătirii pentru exercițiul profesiei sau vocației pentru care fac facultatea.

Din punct de vedere social și psihologic, plafonarea chiriilor și prelungirea automată a unor contracte de închiriere, în condiții de rezonabilitate economică, ar putea fi o izbăvire și o salvare de la ruină pentru un mare număr de persoane.

Cu aceste motivații și ținând cont de necesitățile locative în creștere cu care se confruntă marile aglomerări urbane, precum și de creșterea constantă a prețurilor imobilelor cu destinație de locuință și de caracterul din ce în ce mai sufocant al condițiilor și al costurilor creditării, se impune un nou regim juridic al acestui tip de închiriere, pe modelul patentat în unele țări membre ale UE (cum ar fi Franța sau Germania), de plafonare a chiriei și de prelungire automată a unor contracte. Reglementarea ar urma să fie de nivel european, urmând a fi implementată în România în funcție de condițiile specifice de aici.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Câteva reflecții de început de an 2024

 

Câteva reflecții de început de an 2024

(I)

Atât în Occident, cât și în restul lumii, există sute de milioane de case goale și miliarde de oameni fără de adăpost. S-a construit mult, inutil, prost, cu risipă incredibilă de resurse și cu îndatoarea nebunească a lumii la bănci.

În China, țară cu populalație încă majoritar rurală și săracă (în ciuda imaginii high – tech pe care MSM i-au construit-o) se construiseră, la nivelul anului 2022, peste 180 de milioane de locuințe excedentare, dintre care 100 de milioane cumpărate (majoritar pe credit) și nelocuite. China este, la propriu, o țară de orașe fantomă, anul ăsta urmând a deveni și o țară de mari companii imobiliare sau bancare – fantomă.

Acest rocambolesc stoc de case inutile s-a constituit, în ani de zile, cu consum de ciment, nisip, fier-beton, cabluri, țevi, canalizare, șosele către nicăieri, bitum, ferestre din termopan sau lemn, plastic, izolatori, energie electrică, apă și credite, extrem de multe credite, precum și bani publici aruncați din avion. Continente de bani s-au făcut de pe urma acestui galop către niciunde – bănci, fonduri de investiții, politicieni, consultanți, avocați etc. Se estimează că acest efort prostesc a consumat deja jumătate din resursele corespunzătoare ale Terrei.

Acum cca un an și jumătate circula știrea că, atît la nivel global, cât și la nivelul României, nu prea mai există nisip. Nu vorbim de nisipul de pe plajă, din deșert sau din capul birocraților și al oengiștilor globaliști de la Bruxelles/Washington, ci de nisipul de construcții, care nu se găsește decât în sau pe lângă albiile răurilor și ale fluviilor.

Una dintre cele mai prospere și nocive afaceri din România este cariera de nisip. Se derulează în foarte puține cazuri cu autorizații corespunzătoare de mediu sau de la apele române. Se fură cu furie, se consumă în stil de termită. Suplimentar, dispariția nisipului înseamnă și erodarea sau chiar dispariția cursurilor râurilor. Apele dulci seacă în România (și se pare că asta se întâmplă peste tot în lume). Este pentru că „recoltarea” nisipului distruge filtrul natural al albiilor râurilor. La asta se adaugă și construcția de lacuri de acumulare și de (micro)hidrocentrale. Secarea apelor are puțin sau deloc de-a face cu celebra încălzeală global(ist)ă.

Și nu și-a pus nimeni problema să investească în alte materiale de construcție, pentru a prezerva acest nisip.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Vreau să vă semnalez o mare minciuna din legea austerității fiscale.

Vreau să vă semnalez o mare minciuna din legea austerității fiscale.

Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a corporațiilor va fi o nimica toată pentru veniturile bugetare, căci din cifra de afaceri se vor scădea investițiile, pierderile de pe ultimii 5 ani (evident, sunt incluse pierderile coafate) amortizarea, stocurile, accizele etc. și de-abia după aceea se va aplica taxa de 1%.

În cazul marilor corporații, care nu prea obișnuiesc să declare profit în România, pentru a nu achita aici impozit pe profit și dividende, aceste investiții, pierderi amortizabile și stocuri sunt chiar modalitatea în care se face „optimizare” fiscală, adică, trans-evaziunea fiscală. Se vor găsi rapid evaluatori, auditori, consultanți și inspectori de la fisc (foști sau viitori salariați de corporații, potrivit principiului ușii rotative - revolving door) care vor stabili atât de multe pierderi amortizabile, investiții și stocuri încât taxa aia amărâtă de 1% din cifra de afaceri va fi aplicată la valori ridicole, iar statul nu va încasa mai nimic.

Dacă vreți exemple, vă dau cazul OMV Petrom, care a făcut „investiții” de ecologizare a rafinăriilor și, ulterior, au cerut de la Statul român și au obținut prin arbitraje internaționale peste 450 de milioane de euro. Din creditor și proprietar, Statul român a devenit un debitor captiv al OMV numai prin hârtii bine scrise și contracte încheiate în mod trădător de toți cei care au fost la guvernare din 2003 încoace. Nu de mine, nu de voi. De vulpile intrigante și corupte care au fost la putere în ultimii 20 de ani.

Știți care e culmea ironiei?

Există o directivă a UE din 2016 care, în virtutea principiului suveranității fiscale și a impozitării plusvalorii acolo unde se produce, permite statelor membre ale UE să stabilească măsuri de prevenție și sancționare a optimizării fiscale. Inclusiv României. Statul român ar putea foarte bine să stabilească un impozit - sancțiune de 25% (impozit pe profit + impozit pe dividende) asupra tuturor artificiilor sau coafurilor contabile care scot pierderi acolo unde este, de fapt, profit aruncat peste graniță. O permite directiva. dar nu, nu se vrea. Dreptul european este indicat ca motivație a acțiunii impopulare sau odioase a Statului român doar când e nevoie ca vulpile intrigante și corupte de la putere să se ascundă după ordinul sau „recomandarea” Comisiei Europene ...

Între timp, ce ratează Statul:

-datorii bugetare scadente ale comercianților de 70 de miliarde de euro, dintre care 58 de miliarde sunt în sarcina primelor 1000 de companii ca mărime și volum de afaceri; în loc să pună hingherii fiscali să vâneze cca 14 milioane de români ca să vadă dacă nu cumva aceștia au averi „din surse neidentificate” (și să incite delatorii de profesie, vecinii pricinoși și concurenții rău-intenționați la a pune ștampila de suspect de evaziune fiscală pe fruntea fiecăruia dintre cei 14 milioane de români), fiscul român ar putea să se concentreze pe aceste 1000 de companii, cu mult mai mult succes – dar nu asta este sensul noii reglementări…

-pierderi cumulate pe ultimii 10 ani, în valoare de minim 40 de miliarde de euro, contabilizate de peste 400 de mii de societăți comerciale; aceste pierderi sunt, mai ales, în dreptul unor companii private mari (Liberty Steel Galați, Profi, Vodafone, Orange, Telekom, Enel, E.ON) sau întreprinderi publice (CFR Marfă, Metrorex, Tarom, CE Oltenia); în mod normal, acești bani ar trebui aduși de acasă de către acționari, în caz contrar, aceste companii fiind sortite de mult lichidării; în mod normal, pierderile coafate contabil, adică simulate, ar trebui recalificate drept profituri prezumate și impozitate cu 25% (impozit pe profit + impozit pe dividende); ar putea rezulta de aici un minim de 5 miliarde de euro, asta la prima strigare – dar nu se vrea, pentru că nu ăsta e scopul noii reglementări …

Între timp, impozitul de 1-3% pe cifra de afaceri va fi aplicat cu religiozitate asupra IMM-urilor.

E foarte bine să plătească toată lumea impozite, dar e foarte rău să lași să se perpetueze acest dublu standard – reguli drastice pentru căței și toleranță sau lipsă de reguli pentru dulăi.

Oricum, așa cum spuneam ieri, momentul acestei strângeri a șurubului/curelei pentru clasa de mijloc și pentru economia concretă, de la firul ierbii (nu cea din laboratoarele gulerelor albe) este foarte bine și inteligent ales: afacerile românești au intrat pe un trend de dizolvare și insolvență.

Notă: aștept cu nerăbdare luna februarie 2024, când se vor fi contabilizat efectele măsurilor de austeritate fiscală luate de guvernul Ciolacu, când salariile și pensiile vor fi scăzut (în ciuda faptului că dl. Ciolacu ne asigură vulpește că nu va fi afectat „niciun român de rând”), în același timp cu scăderea puterii de cumpărare a banilor și creșterea costurilor energiei, carburanților, alimentelor, produselor de bază și ratelor bancare. Sper să mă înșel eu și să fiu nevoit să îl aplaud pe dl. Ciolacu, viitorul prezidențiabil al PSD.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Scurtă pauză de pauză de feisbuc.

 

Scurtă pauză de pauză de feisbuc.

În plandemie, mass-media „clasică” și paginile de socializare au fost invadate de experți și specialiști în sănătate. A durat puțin, pentru că biznisul a fost prea suculent, astfel că tot spațiul public a fost ocupat de „experți” și de „specialiști”. Cei auto-intitulați „elite” au interzis tuturor celorlalți să își expună părerea asupra politicilor de sănătate publică, pe motiv de lipsă de „expertiză” - rețelele de socializare au introdus cea mai infectă cenzură și dezinformarea de tip totalitar. Toți dizidenții scenariului oficial, inclusiv marii specialiști în medicină, virusologie, genetică, biologie, drepturile omului, sociologie, psihologie, antropologie și teologie, au fost bannați, reduși la tăcere, etichetați (mai bine zis stigmatizați) și excluși din dezbaterea publică, pe motiv de feic niuz.

Politicienii au fost reduși la mizerul și jenantul rol de vânzători ai plandemiei.

Afacerile murdare, cu implicații politice, au prosperat. Puterea puternicilor a crescut. America a tipărit 8 trilioane de dolari, a dat câte 1400 de dolari unor cetățeni afectați de criză, a dat restul vagoanelor de bani prietenilor economici ai „elitelor”, noi toți ceilalți rămânând cu inflația (7% în SUA, 8% în UE, 11% în România) și cu scăderea abruptă a puterii de cumpărare.

Politicienii, peste tot, au vândut și continuă să vândă plandemie, iar idioții utili ai plandemiei continuă să cumpere.

Este război acum (din nenorocire), un război planificat și dorit de toată „lumea bună”, de toți experții și specialiștii militari, geopolitici și diplomatici. E o pauză de la plandemie. În mass-media „clasică” și pe rețelele de socializare sunt îngrămădiți acum generali în rezervă, „analiști” militari, „experți” în diplomație etc., care știu totul despre război și ne explică oarecum încântați cum vom fi reduși din nou la tăcere și închiși în buncăre pe motiv de război, inclusiv război cu arme biologice, chimice sau nucleare. Nici acum nu avem voie să ne spunem părerea, să ne opunem războiului, să atragem atenția asupra riscului de transformare a totalitarismului sanitar într-unul mult mai dur și mai descurajant, totalitarismul militar.

Politicienii sunt și de data asta reduși la rolul mizer (și malefic) de vânzători ai războiului. Priviți-i cum se chinuie, bieții de ei, și cum se umilesc să dea bine pe lângă decidenții tehnocrați ai deep state - ului american (acum reprezentat prin Blinken, Nuland și soțul acesteia), punând întregi parlamente la dispoziția vedetelor războiului și făcând potecă spre epicentrul cutremurului și către ochiul uraganului, adică aproape distrusul prin înfometare și inaniție oraș Kiev.

Poate că lumea va reuși, totuși, să observe cât de greșit este să lași soarta omenirii pe mâna unor tehnocrați al căror număr se poate determina cu degetele de la mâini.

În primul rând, așa cum spune înțelepciunea populară, dacă ai un ciocan în mână, vezi cuie peste tot.

Un medic, mai ales cel dominat de spiritul comercial al „medicinei” de azi, va vedea peste tot bolnavi sau oameni care încă nu s-au testat și nu și-au făcut analize, deci oameni care încă nu știu că sunt bolnavi (asimptomatici, gen...). Reacțiile emoționale ale celor vizați includ și ipohondria (boala închipuită). Așadar, oamenii sănătoși vor deveni bolnavi fake sau asimptomatici, consumând medicamentele și resursele spitalelor alături sau în locul celor cu adevărat bolnavi. Dar toți suntem potențiale ținte pentru „politicile de sănătate publică” și, deci, pentru expectațiile de hiper-profit ale big farma (și ale acționarilor din big farma, care se întâmplă să fie și fonduri de pensii sau de … asigurare de sănătate).

Un general va vedea în orice situație incertă și în orice criză (inclusiv în cele pre-fabricate) un risc de război și o oportunitate de „eroism”, de avansare în carieră și de doctorat primit pe repede înainte, în ciuda plagiatului. Industria militară, mult mai rea și constrângătoare decât cea bancară sau farma, va face hiper-profit nu numai din pregătirea războiului (si vis pacem, para bellum ...), ci mai ales din războaie „calde”, care trebuie reaprinse din când în când, pentru a nu uita lumea că războiul, iar nu pacea și fraternitatea, l-a făcut pe om.

În al doilea rând, aceste elite cu ciocanul în mână nu răspund în fața nimănui și sunt, practic, ne-schimbabile. Primul lucru care se întâmplă în pandemii, războaie sau crize financiare globale este asigurarea imunității de răspundere civilă, penală și morală a autorilor scenariilor, a regizorilor și a actorilor principali. Dacă nu puteți sau nu vreți să vedeți această realitate, vă ajut eu - vedeți ce lupte crâncene se dau pentru a păstra secrete contractele cu big farma și cu industria militară, vedeți cât de încrâncenați sunt fuhrerii digitali în a camufla adevărul și a sancționa orice delict de opinie sau dizidență, vedeți cum își scriu legile „elite” ca Fauci, Arafat sau van der Leyen, pentru a se asigura că nu pățesc nimic, vedeți cum statele, inclusiv cele mari și cândva democratice își externalizează sarcinile esențiale către consultanți care își împănează contractele hiper-bănoase cu clauze de nerăspundere și disclaimere pe zeci de pagini, intenționat scrise prolix, pentru a nu le înțelege nimeni.

În al treilea rând și ultimul, aceste elite, acești auto-intitulați tehnocrați, nu sunt aleși de voi (deci nu numai că nu puteți să îi trageți la răspundere, dar nici nu puteți să îi înlocuiți), ci de corporațiile care i-au impus, de Forumurile de la Davos sau Camp David, de organizații semi-private, de genul OMS (controlată de big farma și de big tech), de ONG-uri globaliste menite a transforma democrația în democratură etc. Democrația a fost transformată într-un prilej de ironii. Sau într-un balast inutil.

Nu veți mai avea nimic, nici măcar liber arbitru, nici măcar putere de decizie asupra corpului vostru. Dar veți fi fericiți. Hipnotizați, dar fericiți.

Ne vom trezi?

Să avem liniște, pace, bucurie a spiritului, să nu ne pierdem năzuința spre libertate, să nu ne pierdem credința. Hai liberare!

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea