Vreau să vă semnalez o mare minciuna din legea austerității fiscale.
Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a corporațiilor va fi o nimica toată pentru veniturile bugetare, căci din cifra de afaceri se vor scădea investițiile, pierderile de pe ultimii 5 ani (evident, sunt incluse pierderile coafate) amortizarea, stocurile, accizele etc. și de-abia după aceea se va aplica taxa de 1%.
În cazul marilor corporații, care nu prea obișnuiesc să declare profit în România, pentru a nu achita aici impozit pe profit și dividende, aceste investiții, pierderi amortizabile și stocuri sunt chiar modalitatea în care se face „optimizare” fiscală, adică, trans-evaziunea fiscală. Se vor găsi rapid evaluatori, auditori, consultanți și inspectori de la fisc (foști sau viitori salariați de corporații, potrivit principiului ușii rotative - revolving door) care vor stabili atât de multe pierderi amortizabile, investiții și stocuri încât taxa aia amărâtă de 1% din cifra de afaceri va fi aplicată la valori ridicole, iar statul nu va încasa mai nimic.
Dacă vreți exemple, vă dau cazul OMV Petrom, care a făcut „investiții” de ecologizare a rafinăriilor și, ulterior, au cerut de la Statul român și au obținut prin arbitraje internaționale peste 450 de milioane de euro. Din creditor și proprietar, Statul român a devenit un debitor captiv al OMV numai prin hârtii bine scrise și contracte încheiate în mod trădător de toți cei care au fost la guvernare din 2003 încoace. Nu de mine, nu de voi. De vulpile intrigante și corupte care au fost la putere în ultimii 20 de ani.
Știți care e culmea ironiei?
Există o directivă a UE din 2016 care, în virtutea principiului suveranității fiscale și a impozitării plusvalorii acolo unde se produce, permite statelor membre ale UE să stabilească măsuri de prevenție și sancționare a optimizării fiscale. Inclusiv României. Statul român ar putea foarte bine să stabilească un impozit - sancțiune de 25% (impozit pe profit + impozit pe dividende) asupra tuturor artificiilor sau coafurilor contabile care scot pierderi acolo unde este, de fapt, profit aruncat peste graniță. O permite directiva. dar nu, nu se vrea. Dreptul european este indicat ca motivație a acțiunii impopulare sau odioase a Statului român doar când e nevoie ca vulpile intrigante și corupte de la putere să se ascundă după ordinul sau „recomandarea” Comisiei Europene ...
Între timp, ce ratează Statul:
-datorii bugetare scadente ale comercianților de 70 de miliarde de euro, dintre care 58 de miliarde sunt în sarcina primelor 1000 de companii ca mărime și volum de afaceri; în loc să pună hingherii fiscali să vâneze cca 14 milioane de români ca să vadă dacă nu cumva aceștia au averi „din surse neidentificate” (și să incite delatorii de profesie, vecinii pricinoși și concurenții rău-intenționați la a pune ștampila de suspect de evaziune fiscală pe fruntea fiecăruia dintre cei 14 milioane de români), fiscul român ar putea să se concentreze pe aceste 1000 de companii, cu mult mai mult succes – dar nu asta este sensul noii reglementări…
-pierderi cumulate pe ultimii 10 ani, în valoare de minim 40 de miliarde de euro, contabilizate de peste 400 de mii de societăți comerciale; aceste pierderi sunt, mai ales, în dreptul unor companii private mari (Liberty Steel Galați, Profi, Vodafone, Orange, Telekom, Enel, E.ON) sau întreprinderi publice (CFR Marfă, Metrorex, Tarom, CE Oltenia); în mod normal, acești bani ar trebui aduși de acasă de către acționari, în caz contrar, aceste companii fiind sortite de mult lichidării; în mod normal, pierderile coafate contabil, adică simulate, ar trebui recalificate drept profituri prezumate și impozitate cu 25% (impozit pe profit + impozit pe dividende); ar putea rezulta de aici un minim de 5 miliarde de euro, asta la prima strigare – dar nu se vrea, pentru că nu ăsta e scopul noii reglementări …
Între timp, impozitul de 1-3% pe cifra de afaceri va fi aplicat cu religiozitate asupra IMM-urilor.
E foarte bine să plătească toată lumea impozite, dar e foarte rău să lași să se perpetueze acest dublu standard – reguli drastice pentru căței și toleranță sau lipsă de reguli pentru dulăi.
Oricum, așa cum spuneam ieri, momentul acestei strângeri a șurubului/curelei pentru clasa de mijloc și pentru economia concretă, de la firul ierbii (nu cea din laboratoarele gulerelor albe) este foarte bine și inteligent ales: afacerile românești au intrat pe un trend de dizolvare și insolvență.
Notă: aștept cu nerăbdare luna februarie 2024, când se vor fi contabilizat efectele măsurilor de austeritate fiscală luate de guvernul Ciolacu, când salariile și pensiile vor fi scăzut (în ciuda faptului că dl. Ciolacu ne asigură vulpește că nu va fi afectat „niciun român de rând”), în același timp cu scăderea puterii de cumpărare a banilor și creșterea costurilor energiei, carburanților, alimentelor, produselor de bază și ratelor bancare. Sper să mă înșel eu și să fiu nevoit să îl aplaud pe dl. Ciolacu, viitorul prezidențiabil al PSD.
