Mă adresez vechilor mei camarazi de luptă din grupul clienților bancari cu credite în franci elvețieni:
Marți, 7 decembrie 2021, a fost un mult așteptat termen în dosarul ANPC și Asociația Parakletos versus Raiffeisen Bank. Este dosarul în care banca a atacat în contencios administrativ ordinul de încetare a practicilor comerciale incorecte ale băncii, practici care și-au găsit expresia în peste 34 de mii de contracte încheiate în perioada 2007-2009 cu consumatorii. Aceste practici, devoalate de un wistleblower din bancă și făcute publice sub „marca” #raiffeisenleaks, au înșelat și indus în eroare consumatorii, care au fost atrași în capcana unor credite împovărătoare, generatoare de supra-îndatorare, privațiuni economice și sociale și suferințe morale care au afectat zeci de mii de familii. Curtea de Apel București a respins acțiunea băncii, încă din iulie 2019. Am așteptat termenul din 7 decembrie cu oarecare speranță că acest diferend se va finaliza cu succes pentru cei 34 de mii de debitori vizați. Banca, în schimb, a venit cu o cerere de sesizare a plenului ÎCCJ cu o întrebare preliminară clarificatoare privitoare la efectele acestui ordin de încetare asupra contractelor aflate în derulare - cerere prevăzută în lege, dar ne-etic și neprincipial depusă, chiar în ședință, cu evidenta intenție de tergiversare. Precizez că, în speță, aceeași instanță care a respins acțiunea băncii care tindea la anularea ordinului de încetare a admis cererea de suspendare a efectelor acestui ordin, suspendare care va dăinui până la soluționarea definitivă a cauzei, adică până la soluția din recurs. Asta înseamnă că, deși ordinul a fost păstrat în vigoare de instanță, care i-a confirmat valabilitatea, efectele acestuia nu se produc, iar cele 34 de mii de contracte se derulează în continuare, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Banca încasează în continuare rate umflate și costuri fictive ale creditului, ținând captivi și supra-îndatorați 34 de mii de debitori. Iar asta se întâmplă, deja, de mai mult de 14 ani.
Dacă nu ați sesizat până acum similitudinea, vă atrag eu atenția că, în acest moment, există 10 (zece) hotărâri ale curților de apel de anulare a hotărârilor de prelungire a stării de alertă, și nimeni nu îți pune nicio problemă dacă mai prelungește sau nu sine die, în perpetuitate, ilegala stare de alertă (de altfel, de ieri avem o nouă minune de act normativ emis la presiunea lui Arafat care prelungește starea de alertă ilegală și ne aruncă grăunțele unei așa-zise „relaxări” de Sărbători).
Aceasta este fațeta hâdă, absurdă, a sistemului judiciar românesc - fațeta care permite deținătorilor puterii economice sau administrative să abuzeze de putere, fără ca societatea să poată reacționa în timp util, garanțiile constituționale contra abuzului fiind, practic, apă de ploaie.
Bine măcar că această cerere a băncii a fost respinsă, fiind fixat termen la data de 15 februarie 2022. Un termen oarecum călduț, pentru că ne puteam trezi cu o citație în 15 februarie 2023...
Sper să nu mă trezesc și în acest caz cu 2-3 abțineri ale judecătorilor, în cascadă, până la stabilirea completului „corespunzător”, așa cum s-a întâmplat în cazul recursului contra sentinței Curții de apel București care mi-a respins mie acțiunea în anularea acelorași decizii dictatoriale și nepublicate în M.Of. ale lui Arafat care fuseseră deja anulare în alte cauze.
Dacă recursul se va fi respins, ordinul de încetare va deveni executoriu și, printre altele, banca va fi nevoită să restituie plăți nedatorate efectuate de consumatori în baza practicilor comerciale incorecte ale băncii. Fiind vorba de peste 34 de mii de consumatori, sumele de restituit vor „bate” suta de milioane de euro. În plus, contractele acelor oameni se vor echilibra și vor putea fi duse până la capăt, în beneficiul comun al familiilor și al băncii. Dacă acest efect se va fi întâmplat, atunci va fi clar că nu am făcut umbră pământului degeaba și că Asociația Parakletos (=aliatul de ultimă instanță, Mângâietorul) a fost și este mai mult decât necesară.
Hai sus!
Hai Liberare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu