Sfânta Biserica Ortodoxă

joi, 9 decembrie 2021

Doamna judecător Mădălina Elena Dardeci - Eu, JUDECĂTORUL, mă ridic și pledez cauza românilor.

 

" Eu, JUDECĂTORUL, mă ridic și pledez cauza românilor.

Gânduri amare printre rânduri.
Discursul de azi, din CSM, al celui care a fost ales de români,(Klaus Werner Iohannis), să îi conducă vremelnic*, mi-a demonstrat că cei aproape 32 de ani de la Revoluție au trecut degeaba, iar dumneavoastră, domnule, nu ați înțeles NIMIC din ceea ce înseamnă separația puterilor în stat !
(vremelnic* = de scurtă durată, trecător, temporar, provizoriu; instabil; efemer.)
Știți de am ales profesia aceasta ?
Pentru că NU VREAU PRIMESC ORDINE ! De la NIMENI !
Pentru că eu gust LIBERTATEA zi de zi, de zi !!!
Și nu trebuie sa fac niciun compromis pentru aceasta !
Misiunea mea, ca judecător, este să respect CONSTITUȚIA și LEGILE țării, să apăr drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor și să judec cauzele potrivit Legii, fără directive, plicuri galbene* sau alte asemenea aberații !
Adică, deși nu-mi place să mă repet, să nu primesc ordine de la NIMENI !
(plicuri galbene* = sunt cele care conţin informaţii compromițătoare despre anumiți judecători sau persoane din justiție, trimise de SRI la CSM, cu scopul de a îi șantaja și constrânge la ordinul unor factori politici și din interese, ca să aplice o sentință favorabilă inculpatului, dar ILEGALĂ din punct de vedere juridic și al deciziei independente și libere a judecătorului...)
Misiunea mea, ca judecator, este să iau atitudine ori de câte ori niște politicieni încearcă, prin toate metodele și mijloacele, să intre în viata cetățenilor, să intre în profesia mea cu bocancii în numele unei situații extreme ... prezentată ca fiind sfârșitul lumii.
Faptul ca noroiul este mediul lor natural, nu înseamnă că toți trebuie sa fim complicii mizeriei acestora (politicienilor) !
MISIUNEA mea, ca judecator, este și să atrag atenția asupra faptului că dictatura s-a instaurat pas cu pas, în ropote de aplauze ! Și că tăcerea noastră naște "monștrii" ! Care, din păcate, ajung sa ne stabilească viitorul ...
Lăsați-mă să-mi duc Misiunea până la capăt !
Nu mai batjocoriți justițiabilii, nu mai batjocoriți actul de justiție și nu vă mai spălați pe mâini ca Pilat din Pont !
Nu de alta, dar groapa de gunoi a istoriei încă este adâncă ! Și acolo veți sfârși ! Ca mulți alți dictatori, ca mulți alți oameni mărunți...
Mulțumesc pentru nimic ! "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu