Sfânta Biserica Ortodoxă

joi, 29 septembrie 2022

Avocat Elena Radu - Sa vedeti cum vin deciziile din afara, cum au acceptat toti mizeriile si cum astia TOTI sunt executanti

Sa vedeti cum vin deciziile din afara, cum au acceptat toti mizeriile si cum astia TOTI sunt executanti
Pentru ca ieri în comisia pe legile justiției cand a cerut Cupsa personalului tehnic ai comisiei sa introduca in tabel amendamentul cu deciziile CCR dintr-un alt tabel, iar pe monitor aparuse un tabel care avea pe coloana scris MCV si inca ceva in dreptul amendamentului asta (dar nu am apucat sa vad), va pun link cu raportul MCV (de descarca) RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare
Mizeria asta cu MCV ul trebuia sa inceteze demult.
Insa, toate Guvernele si Ministrii Justitiei de pana acum au pupat dosul UE si au acceptat sa se scrie in raportul ala MCV toate mizeriile.
Raportul ar fi trebui intocmit de catre Romania, iar Comisia Europeana numai sa isi dea cu parerea pe el.
Insa, din primul an au acceptat ca sa il faca Comisia Europeana , iar ”ai nostri ca brazii” doar executa.
Mai mult, ce scrie in Raportul sunt pe post de RECOMANDARE, nu sunt norme obligatoriii.
Dar toate slugile din Romania se folosesc de el si ne mint ca e musai ca se ridica MCV ul care nu mai trebuia sa fie de niste multi ani, daca ei nu pupau poalele Comisiei Europene.
A mai avut ieri Predoiu nesimtirea sa minta ca in tratatul de aderare al Romaniei la UE se vorbeste de suprematia dreptului UE.
Nu se vorbeste de nicio suprematie a dreptului UE in tratatul de aderare al Romaniei la UE.
In mizeria de ACT FINAL semnat odata cu Tratatul de la Lisabona s-au introdus si niste Protocoale, declaratii.
( Sa citeasca Predoiu si mizeriile alea de hotarari CJUE pe care le tot invoca, ca asa a scris CJUE: ca Romania a ratificat Tratatul de la Lisabona, fara observatii, iar la declaratia 17 bla bla bla.
Tratatul de la Lisabona nu e tratatul de aderare mincinosule!).
Declaratia 17 vorbea de prioritatea dreptului comunitar (tradusa in romana ca suprematie, traducere pe care nu si-a asumat nimeni traducerea) - declaratie pe care Romania NU A RATIFICAT-O.
Prin Legea nr. 13/2008 s-a ratificat NUMAI Tratatul de la Lisabona, NU si protocoalele si declaratiile (care erau alte acte). Insa in Monitorul Oficial nr. 107/2008 s-a publicat Legea nr. 13/2008 insotita nu numai de Tratatul de la Lisabona ci ȘI DE PROTOCOALELE SI ANEXELE erau parte a ACTULUI FINAL, NU a Tratatului de la Lisabona.
Or, Romania a ratificat TRATATUL DE LA LISABONA, nu ACTUL FINAL.
Romania nu a RATIFICAT Declaratia NR. 17.
Chiar daca este publicata in Monitorul Oficial declaratia nr. 17, ea nu are legea de ratificare la baza.
Vedeti actele din fisa:
TRATAT ACT FINAL care contine tratatul, protocoalele si declaratiile
Forma promulgata a legii: se ratifica TRATATUL DE LA Lisabona, NU ACTUL FINAL.
DECLARATIA 17 nu este ratificata de catre Romania!
Asa ca toate nulitățile și slugile care ne-au reprezentat pana acum s-au facut ca ploua si lasa i se aplice Romaniei o declaratie pe care nu a ratificat-o și care a fost tradusa si prost (suprematia in loc de prioritate).

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Mergeți la protest începând de duminică! Voi fi în stradă și eu, începând de luni, 3 Octombrie.

 

Se zice că, atunci când guvernul se teme de popor, e democrație. Cert e că, atunci când poporul se teme de guvern, e dictatură. Este, de asemenea, cert că o societate în care este permisă doar ideologia oficială și sunt admise doar informațiile și opiniile conforme cu linia de partid unic și de stat profund, e o societate totalitară, detestabilă. Când dizidența este înabușită, când protestele populare sunt dezavuate pe motiv că sunt organizate de partide de opoziție sau de opoziția extraparlamentară, lumea în care trăim e pe un făgaș greșit.

Dacă nu pentru speranța unei soluții la crizele suprapuse, programate de statul profund pentru a supune prin frică, sărăcie și înfometare, măcar pentru necesitatea de prezerva bruma de democrație care ne-a mai rămas, TREBUIE să participăm la protestele care se declanșează duminică, 2 octombrie. Nu are nicio importanță că protestul este promovat de un partid de opoziție. În definitiv, protestele anilor 2017-2018 au fost declanșate, susținute și finanțate de partidele aflate la putere în plandemie, atunci în opoziție. Nu a fost și nu este o putere bună. E plină de proști, impostori și indivizi de rea-credință. De ce s-ar justifica mai mult protestele acestei foste opoziții pentru corporații și bănci, contra salariilor minime și a pensiilor, pentru liberalizarea haotică a prețurilor la energie, pentru „lupta” contra „corupței” celorlalți (niciodată contra corupției reale a celor care se află la butoanele statului profund) și nu s-ar justifica un protest contra nenorocirilor aduse de globalismul progresist?
Mergeți la protest începând de duminică! Voi fi în stradă și eu, începând de luni, 3 Octombrie.

Avocat Elena Radu - Ce mai vinde Virgil Popescu?

Ce mai vinde Virgil Popescu?

Stati cu ochii pe pagina Ministerului energiei sa vedeți ce ordine emite, ca după întâlniri din astea, de obicei, ne mai "scapă" de niște resurse
Stati asa ca ieșii și David Muniz: "Statele Unite ale Americii continuă să considere România drept una dintre cele mai promiţătoare pieţe din Europa de Est pentru comerţul şi investiţiile americane, spune David Muniz, Charge d'Affaires al Ambasadei SUA la Bucureşti." E CLAR!

miercuri, 28 septembrie 2022

Avocat Elena Radu îl provoc pe Ministrul Predoiu (inițiator al proiectului de lege privind Statului judecătorilor și procurorilor) la o dezbatere 1-1 la emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Video

 

Il provoc pe Ministrul Predoiu (inițiator al proiectului de lege privind Statului judecătorilor și procurorilor) la o dezbatere 1-1 la emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea, pe tema:

Nerespectarea deciziilor Curții Constituționale a României - exista sau nu sancțiune în proiectul pe care l-a inițiat și care e depus în Parlament?
Care este impactul, sub acest aspect, dacă proiectul de lege se adopta în forma care a propus-o si devine lege.
M-am saturat de cum este considerat prost tot poporul și cum i se vând gogosi.
Accepta sau nu Ministrul Predoiu o asemenea provocare?
Sau ii este teama ca o sa arate întregului popor cum ii vinde gogoși atât el cât și majoritatea parlamentarilor?

Dr.AlesandruDuțu - Adrian Pandea - Românii la Stalingrad

 Acum 80 de ani! Stalingrad `42!

August – noiembrie 1942. Intrarea în dispozitivul de luptă!
• Generalul Petre Dumitrescu: ,,Până în prezent, cu mijloacele ce la avem la îndemână şi cu ceea ce ni s-a adus, ne găsim în situaţia de a nu ne putea organiza pentru iarnă şi de a nu putea face faţă unui atac inamic mai important şi de durată mai lungă”.
🔶Fără a constitui principala cauză a viitoarei catastrofale înfrângeri, modul în care au fost introduse armatele 3 şi 4 române în dispozitivele de luptă din Cotul Donului, respectiv din Stepa Kalmucă, şi condiţiile în care au fost puse să acţioneze au avut rolul lor, mai ales în contextul în care Înaltul Comandament german nu a luat în calcul o eventuală contraofensivă sovietică în acele sectoare de front, precizând, iniţial, doar aliniamentul de intrare în ,,dispozitivul de iarnă”.
• În schimb, în Cotul Donului, Armata 3 a găsit capete de pod deţinute de sovietici la sud de Don, care au permis concentrarea a unor importante forţe şi executarea unor atacuri concentrice, la flancul drept şi în centrul dispozitivului de luptă al armatei. Insistenţele generalului Petre Dumitrescu pentru anihilarea lor nu au avut vreun rezultat, germanii acordând prioritate frontului de la Stalingrad.
• Armatele române au fost dispuse pe fronturi prea mari faţă de capacitatea lor combativă: 156 km la Armata 3 (10 divizii), 250 km la Armata 4 (7 divizii, insuficient dotate şi încadrate – între 30% şi 75% din necesar).
• Ca urmare, diviziile au intrat într-un dispozitiv liniar, pe un singur eșalon, pe fronturi mari (18 – 20 km la Armata 3 (până la 4,5 km pentru fiecare batalion), ceea ce corespundea unei misiuni de supraveghere, nu de rezistență fără gând de retragere, cum cereau germanii; la Armata 4 fronturile erau de: 100 km la Divizia 8 cavalerie, 20 km ­– Divizia 5 cavalerie (fără Regimentul 6 roșiori, aflat în rezervă), 30 km – Divizia 4 infanterie, 25 km – Divizia 1 infanterie, 20 km – Divizia 18 infanterie, 18 km – Divizia 2 infanterie și 20 km – Divizia 20 infanterie), care le depășeau posibilitățile de luptă, într-un dispozitiv cu adâncime operativă mică (8 – 9 km la un batalion), fără lucrări genistice dezvoltate.
• Lucrările defensive luate în primire de la trupele italiene şi germane erau aproape inexistente. Totul trebuia luat de la început, în condiţiile lipsei de material şi a terenului descoperit, deja îngheţat, lipsit de acoperiri (sate, păduri).
• La toate acestea s-a adăugat faptul că germanii nu au asigurat o logistică corespunzătoare, nerespectându-şi promisiunile pentru asigurarea condiţiilor normale de luptă. Ca urmare, Ion Antonescu a cerut (18 noiembrie 1942) colonelului Ion Gheorghe să semnaleze la Berlin că trupele române nu primiseră materialele promise pentru organizarea pozițiilor pentru ,,adăposturi, instalațiuni de iarnă și material lemnos pentru bordeie”, că ,,nu s-au putut forma depozite de hrană decât cu mici excepții și trupele primesc subzistențe de pe o zi pe alta”, că la cea mai mare parte din unități ,,continuă criza de furaje” (Corpul 6 armată avea nevoie de circa 75 vagoane zilnic pentru 45 000 de cai), că Armata 3 nu a primit în cursul lunii noiembrie decât un singur tren cu cărbuni, deși i s-a promis un tren la patru zile (cum primea și Armata 6 germană), că trupele române au primit numai 75 – 80% din echipamentul de iarnă (în timp de 100 de vagoane așteptau în țară de 20 de zile programarea pe traseele necesare) etc. În ceea ce priveşte combustibilul, Comandamentul german a pus la dispoziţie doar 20% din cantitățile de benzină necesare românilor.
🔶Intrarea în dispozitiv a armatelor 3 şi 4 a mai fost influenţată negativ şi de alţi factori:
• Schimbarea destinaţiei de acţiune a diviziilor nu a permis echiparea materială, normală, a itinerariilor de marş, iar lipsa materialelor pentru organizarea poziţiilor de luptă şi a adăposturilor, accentuată de sărăcia zonei, în special în Calmucia, au fost alte cauze care au provocat, încă de la început, mari probleme comandamentelor şi trupelor.
• Marşurile lungi (300 – 400 km), executate în ritm rapid, au făcut ca diviziile să nu dispună de hrană suficientă pentru oameni şi animale şi de suficiente cantonamente, căldurile toride, hrana puţină epuinzând trupele înainte de a intra în luptă.
• În Stepa Kalmucă, diviziile Armatei 4 au intrat în dispozitiv mai târziu deoarece nu erau încă disponibile (diviziile 5, 6 şi 9 cavalerie luptau în Kuban, iar Divizia 18 infanterie în Crimeea, iar Corpul 6 armată a sosit epuizat după luptele continui duse din februarie 1942).
🔶Pe întreaga perioadă a deplasării trupelor, Marele Cartier General român a făcut intervenţii (prin Misiunea Militară Germană şi direct la comandamentele germane) pentru îmbunătăţirea condiţiilor de deplasare, cât şi pentru crearea celor mai bune condiţii de intrare în dispozitiv, pentru:
• Reducerea capetelor de pod deţinute de sovietici la sud de Don (în special a celui de la Serafimovici), oferind participarea diviziilor române pe măsură ce acestea soseau în zonă. O.K.H.-ul a ignorat însă pericolul.
• Dispunerea diviziilor române pe fronturi care să corespundă capacităţii lor operative, făcând cunoscută disproporţia dintre fronturi şi forţe.
🔶Comandamentele române au semnalat de la început starea în care au fost găsite poziţiile de apărare germane şi italiene în Cotul Donului şi problemele cu care se confruntau.
• Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, a atras atenţia că ,,până în prezent, cu mijloacele ce la avem la îndemână şi cu ceea ce ni s-a adus, ne găsim în situaţia de a nu ne putea organiza pentru iarnă şi de a nu putea face faţă unui atac inmaic mai important şi de durată mai lungă”.
• Generalul Ilie Şteflea, şeful Marelui Stat Major român, a constat că misiunile primite de diviziile Corpului 6 armată ,,întrec posibilităţile lor materiale şi morale”, că ,,trupele sunt extrem de obosite, majoritatea stau în prima linie, în gropi individuale de peste 60 de zile fără posibilitatea de a se spăla măcar parţial şi fără posibilitatea de a se ohihni, fiind toate în linia întâi în contact cu inamicul, înşirate ca nişte mărgele pe aţă”. A mai apreciat că se impunea scoaterea imediată a marilor unităţi din prima linie şi trecerea lor ,,într-o zonă de refacere unde primind batalioane de recruţi să-şi recompleteze efectivele şi materialul o dată cu refacerea fizică şi morală a trupelor”.
• Tot generalul Ilie Şteflea a informat (27 octombrie) pe mareşalul Ion Antonescu despre situaţia dificilă în care se afla Armata 3 în Cotul Donului: ,,Zonele favorabile pe care le ocupă inamicul (observatoare, zone de adunare acoperite, cîmp de tragere, comunicaţii) îi conferă acestuia posibilităţi de a acţiona în bune condiţiuni atât în atac cât şi în apărare, astfel că, până în present, armata a suferit în acest sector pierderi însemnate în oameni şi a consumat mari cantităţi de muniţii”. Pentru remedierea situaţiei a arătat că se impunea o acţiune ofensivă pentru respingerea trupelor sovietice dincolo de Don, dar că O.K.H.-ul nu a aprobat propunerea Armatei 3.
• Generalul Constantin Sănătescu a raportat şi el (28 octombrie) generalului Petre Dumitrescu situaţia dificilă în care se afla Corpul 4 armată, consemnând în Jurnal: ,,Inamicul ne-a produs pierderi mari, nu mai am capacitate de luptă. După toate greutăţile, începe să se împuţineze şi muniţia; de la Armată mi se răspunde că nu mai au în depozit nicio lovitură pentru brandt de 120 mm şi obuzierul de 100 mm, adică tocmai pentru armamentul principal”.
• Ion Antonescu, referindu-se la dispozitivul trupelor române de pe valea Țuțkan, a dispus (30 octombrie): ,,Să nu se facă nicio acțiune dacă nu sunt mijloace și nu este bine pregătită. Când nu se poate realiza acest deziderat este bine a se face rectificarea înapoi pentru a evita pierderile inerente unei situații dezavantajoase. Poziția dinapoi trebuie în prealabil bine și total pregătită și după aceea ocupată. Ea trebuie să se armonizeze la flancuri cu vecinii”. Peste puțin timp va cere să se execute ordinele Înaltului Comandament german, care asigura comanda supremă.
🔶Condiţiile în care au fost puse trupele române să primească lupta au fost, deci, de la început complexe şi dificile, influenţând rezultatul. Ele nu trebuie ignorate, mai ales atunci când acuzăm!
P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii! Comentarii fără elogii sau denigrări!

Dr.AlesandruDuțu - Intre Wehrmacht si armata rosi

Acum 80 de ani! Stalingrad `42!

Exercitarea comenzii!
• Locotenent-colonel Nicolae Dragomir: ,,Mă iertați, dar tot ce spuneți am spus nemților. Ei știu una și bună: să murim pe poziție.Vă întrebăm, să murim sau să nu murim?

🔶Corecte şi principiale, în momentele normale de desfăşurare a operaţiilor militare, în special atunci când s-au înregistrat succese, relaţiile de comandament româno-germane s-au deteriorat când au intervenit înfrângerile, ajungându-se la acuzaţii reciproce, exprimate în scris până la cele mai înalte eşaloane.
• Aşa s-a întâmplat şi în cadrul bătăliei de la Stalingrad, când relaţiile au fost influenţate nu atât de integrarea marilor unităţi române în structurile militare ale Wehrmachtului, lucru normal, de altfel, dat fiind caracterul asimetric al alianţei, cât mai ales de centralizarea excesivă a actului de comandă de către comandamentele germane, fapt care a lipsit Marele Cartier General şi comandamentele române de armată de o imagine de ansamblu în plan strategic, a impus un mod de conducere a luptei care nu corespundea principiilor şi prevederilor doctrinei militare româneşti şi nici capacităţii combative a diviziilor române.
🔶Mai mult, comandanţii armatelor 3 şi 4 române nu au fost informaţi, iniţial, despre concepţia de ansamblu a Grupului de armate ,,B”, în compunerea căruia luptau, generalul Petre Dumitrescu relevând că înainte de declanşarea contraofensivei sovietice din 19 noiembrie 1942, nu primise ,,un ordin sau instrucţiune care să-i fixeze în mod explicit şi clar misiunea care-i revenea şi să arate ideile operative ale Grupului de armate, adică: eventuala manevră defensivă, adâncimea câmpului în care armata putea primi bătălia defensivă sau cel puţin poziţiile de organizat în adâncime şi zonele de interes deosebit pentru Grupul de armate”. ,,Conduita operativă a armatei – mai făcea cunoscut comandantul Armatei 3 – se putea deduce numai din diferitele directive şi instrucţiuni cu caracter general primite de la Înaltul Comandamet german”, din care rezulta că inamicul nu putea întreprinde în iarna 1942/1943 acţiuni cu caracter îndepărtat.
• Adică, exact invers decât avea să se întâmple. I se ceruse doar că în situaţia în care inamicul ar fi atacat în forţă, nu trebuia să cedeze ,,niciun pas din poziţiile ocupate”.
• ,,În acest context – se întreba generalul Petre Dumitrescu – ce mai rămânea atunci comandamentului de armată, de corp de armată şi de divizie?”.
• Şi tot el răspudea: ,,Lipsiţi de iniţiativa ce normal trebuia să le revină şi neputându-se sprijini pe clauzele unei Convenţii de cooperare, nu puteau să aibă decât o influenţă redusă în luarea hotărârii în vederea unei operaţii. În această situaţie, rolul lor se mărginea la un control cât mai des şi conştiincios, cu scopul ca trupele să reziste în cât mai bune condiţiuni hotărârilor luate de comandamentelor germane şi la grija permanentă de a asigura ostaşilor un trai cât mai bun, o asistenţă sanitară etc. şi să le susţină moralul. Cu alte cuvinte, Comandamentului nostru îi revenea sarcina ca prin mijloacele ce le avea la îndemână să mai atenueze efectele nefaste ale unei conduceri dictatoriale şi să rezolve cu mijloacele sale modeste, după concepţii străine de doctrina noastră, situaţiile – din care unele foarte grele – în care erau puse de comandametele germane”.
🔶La fel ca Cotul Donului şi bătălia din Stepa Kalmucă, unde comandamentul Armatei 4 române (subordonat Armatei 4 blindate) a primit comanda operativă asupra trupelor din subordine abia la 21 noiembrie 1942, după ce sovieticii declanşaseră contraofensiva, a relevat adevărul, pus în evidenţă de locotenent-colonelul Nicolae Dragomir, subşeful de stat major, că participarea armatelor în cadrul unui război de coaliţie a pus ,,problema armonizării punctelor de vedere şi a eforturilor în vederea scopului comun”, fapt care nu s-a produs întotdeauna în relaţiile de comandament româno-germane.
• Apreciind că misiunea primită de Armata 4 în Stepa Kalmucă a fost ,,în afara realităţilor momentului”, locotenet-colonelul Nicolae Dragomir considera că armata trebuia să primească ,,o misiunea generală în care să primeze scopurile, nu modalităţile”. Ofiţerul român mai aprecia că ,,ori de câte ori nu s-a respectat proporţionalitatea scopurilor la mijloace, verdictul faptelor a fost neiertător”. Se referea la misiunea de rezistenţă ,,pe loc” primită şi de Armata 4, în condiţiile în care aceasta a trebuit să lupte contra unei mase de tancuri de mare tonaj, într-un teren descoperit, fără lucrări defensive, fără armament anticar eficient şi fără sprijin de aviaţie. Ca urmare, lupta a devenit ,,disproporţionată faţă de mijloace”, fapt care l-a determinat pe generalul Constantin Constantinescu-Claps, comandantul armatei, să aprecieze că ceea ce s-a întâmplat în Stepa Kalmucă a fost ,,o fatalitate”.
• Insistenţa comandamentelor germane de a nu se ceda cu niciun preţ terenul a luat comandamentelor române orice posibilitate de manevrare a forţelor şi mijloacelor în adâncime, ceea ce a avut ca rezultat sacrificarea, de multe ori inutilă, a trupelor.
• În acest context, la întrebarea locotenent-colonelului Nicolae Dragomir, din 21 noiembrie 1942, ,,executăm întocmai şi cu orice preţ ordinul german?”, generalul Ilie Şteflea, şeful Marelui Cartier General român, aflat şi el în zona frontului, a răspuns: ,,Marele Stat Major nu comandă. Armata 4 a fost subordonată Armatei 4 blindate, de ordinele căreia ascultă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia. Deci puteţi face acte de iniţiativă, luîndu-vă toată răspunderea. Aşa am face şi noi şi aşa trebuie să facă orice comandat cu răspundere”.
🔶Desfăşurarea bătăliei avea să consemneze şi acte de iniţiativă ale comandamentelor române, cu scopul de a apăra, cu mijlocele avute la dispoziţie, poziţiile de luptă încredinţate. În momentul în care înfrângerea a căpătat aspectul unui adevărat dezastru, situaţia nu mai putea fi remediată doar prin iniţiativa comandanţilor români, care aşteptau şi decizia conducerii supreme a ţării pentru ca ,,hotărârea noastră să nu antreneze grele consecinţe politice”, aşa cum atrăgea atenţia, la 7 decembrie 1942, locotenent-coloelul Nicolae Dragomir, colonelului Socrate Mardari, din Marele Cartier General.
• La recomandarea acestuia de a se arăta comandamentului german ,,situaţia exactă a trupelor şi imposibilitatea de a face faţă unor acţiuni masive cu care de luptă, neavând armament anticar”, subseful de stat Major al Armatei 4 a răspuns: ,,Mă iertați, dar tot ce spuneți am spus nemților. Ei știu una și bună: să murim pe poziție.Vă întrebăm, să murim sau să nu murim? Dacă nu ne puteți răspunde dumneavoastră, întrebați la București, căci mâine poate fi bătălia și poate să fie tot atât de dezastruos dacă prăpădim aici toată armata ca și dacă o retragem și intrăm în conflict acut cu aliații noștri. Așa se pune problema. Dacă o lăsați numai pe umerii noștri, noi vom hotărî cu răspundere înaintea țării și a lui Dumnezeu, dar nu mai puțin va rămâne clar că am fost lăsați singuri în fața acestei grele probleme militare și politice”.
• Deoarece comandamentul german a menţinut ordinele categorice de ,,a rezista pe loc”, Nicolae Dragomir a revenit, la 27 decembrie 1942: ,,Ne-aţi ordonat să executăm întocmai ordinele germane. În condiţiile de mai sus, ordinele germane ca trupele noastre să reziste pe loc înseamnă condamnarea lor. Am făcut tot ce am putut pentru a evita aceasta... Rugăm interveniţi hotărâtor şi imediat pentru întărire puternică contra tancurilor sau în caz contrariu pentru scoaterea trupelor noastre din misiunea actuală”.
🔶Adept al pricipiului de neamestec românesc în conducerea operaţiilor de către comandamentele germane, Ion Antonescu a luat, totuşi, atitudine ,,în contra nerespectării condiţiunilor” care au fost puse la angajarea forţelor române în luptă, referindu-se, la 21 octombrie 1942, printr-o scrisoare adresată generalului Arthur Hauffe, la angajarea în ,,condiţii nenormale” în luptă a unora dintre marile unităţi române, reamintind că ,,diviziile româneşti nu au nici încadrarea, nici numărul de batalioane al diviziilor germane şi, în consecinţă, nu pot opera pe fronturi prea largi”, atrăgânnd atenţia asupra faptului că trebuia ţinut seama şi de ,,aptitudinile soldatului român care este mai bun în ofensivă decât în apărare”.
• După dezastrul care a urmat a apreciat că dacă s-ar fi dat Armatei 3 posibilitatea de a conduce acţiunea ,,printr-o manevră elastică, o mare parte din forţele Armatei 3 şi din cele germane, care au intervenit pe pachete mici şi distanţate, a intervale mari de timp, ar fi fost astăzi salvate şi ar fi putut contribui la limitarea pătrunderii actuale ruseşti”.

P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii! Comentarii fără elogii sau denigrări!

marți, 27 septembrie 2022

27 septembrie – 54 de ani de la trecerea la Domnul a unui jurnalist profetic, dr. Nicolae Căliman

27 septembrie – 54 de ani de la trecerea la Domnul a unui jurnalist profetic, dr. Nicolae Căliman

Avertismentul său referitor la agresiunea kominternistă împotriva corifeilor culturii române: „La urmă de tot va veni Mihail Eminescu."

Pe 30 septembrie 1944, Societatea Scriitorilor Români aderă la programul Partidului Comunist din România, filială a Kominternului (Internaţionala comunistă). Vrând să-şi dovedească ataşamentul faţă de comunism, organizaţia scriitorilor colaboraţionişti începe procesul de “epurare”. Primii scriitori eliminaţi sunt I. Al. Brătescu-Voineşti şi Sextil Puşcariu. De la Braşov vine o ripostă jurnalistică de forţă, prin doctorul Nicolae Căliman, editorialist pe teme politico-culturale al prestigioasei publicaţii românești “Gazeta Transilvaniei”. Articolul său, “Să-l epurăm pe Eminescu”, este o previziune de excepţie a modului de acţiune antiromânesc al Kominternului în România. Redăm mai jos editorialul lui Nicolae Căliman. (Florin Palas)
“Să-l epurăm pe Eminescu"
"Nu sunt scriitor, sunt numai un simplu privitor. Dar ştiu că lucrările lui Sextil Puşcariu au făcut mai mult pentru limba şi neamul românesc decât toate sforăielile pigmeilor de azi, iar frumuseţea limbii lui Brătescu-Voineşti nu va putea fi umbrită niciodată de bâlbâielile multor scriitori de azi.
Şi apoi, noi, privitori de rând, ne mai dăm cu părerea cam aşa. Rolul scriitorului nu poate fi să se coboare şi să se bălăcească la fel cu ceilalţi muritori de rând în mocirla pământească. Menirea lui este să se ridice mereu tot mai sus şi mai sus, până la cerul dumnezeirii, acolo unde adevărul şi dreptatea stau alături de Dumnezeu. Nu să se coboare el, ci să ridice el gloata, ca aceştia să cunoască frumuseţea adevărului şi dreptăţii.
Scriitor adevărat poate fi numai cel ce este complet liber, ca să-şi poată lua zborul către înălţimile cerului. Cel ce suportă lanţurile pământeşti şi acţionează la porunca lor, acela nu are dreptul să se creadă scriitor niciodată. Căci scriitorul trebuie să poarte făclia care luminează drumul neamului. Iar aceasta poate fi purtată numai în libertate, fără cătuşe la mâini şi căluş în gură.
Noi înţelegem si cerem cea mai severă epurare în viaţa noastră publică. Fără milă şi fără cruţare. Avem mult de epurat. O viaţă socială şi de stat coruptă. Trebuie stârpită din rădăcini o întreagă mentalitate bolnavă. O viaţă socială şi de stat trebuie creată.
Dar să nu epurăm după metode şi criterii inventate practicate de dictatori şi imitatorii lor. Nu cu lagăre şi epuraţii politice vom crea o nouă mentalitate în România. Ne-am săturat de astfel de metode dictatoriale. Vrem alte metode şi alte criterii. Scriitorii ar fi chemaţi să arate alte drumuri noi, mai bune, pentru o nouă viaţă şi să nu imite pe ale altora, care n-ar fi trebuit să existe niciodată şi ar fi trebuit părăsite fără nici o amânare.
Dar să dăm noi sfaturi scriitorilor. Ei, sigur, vor binele neamului românesc. Vor proceda după criteriile adoptate mai departe de epuraţie. În una, două sau mai multe şedinţe vor epura tot ceea ce vor să epureze.
Când se va termina cu scriitorii în viaţă, se vor gândi poate şi la cei morţi. Octavian Goga va trebui scos din rândurile scriitorilor, după criteriile domnilor scriitori. A fost el odată şi în contra morţilor. Dar la urmă s-a cam dat cu ei şi a fost un mare reacţionar şi un mare român. Şi azi să fii mare român este un păcat de neiertat. Trebuie epurat apoi Maiorescu şi alţii.
La urmă de tot va veni Mihail Eminescu. El, după criteriile adoptate, va fi scos fără nicio îndoială din rândurile scriitorilor. Întâi şi-ntâi pentru că limba lui nu se mai potriveşte cu scrisul de azi. Apoi a fost un conservator retrograd şi un român sută la sută. El a spus doar: “Cine-a îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii”. Aceasta nu i se poate ierta nici mort. Să i se trântească şi lui o ştampilă de “epurat”. Alţii se vor îngriji poate mai târziu să ardă ceea ce a scris el.
Aşa ne vom scăpa cu uşurinţă de tot balastul românesc pe care l-am putut aduna în necăjitul trecut al nostru şi apoi... vom trăi fericiţi... toţi o apă şi un pământ”.
Nicolae CĂLIMAN
Nicolae Căliman a fost membru de frunte al Partidului Naţional din Transilvania, din 1911, vicepreşedinte al acestui partid între 1935 şi 1944 şi preşedinte al Societăţii Astra-Despărţământul Braşov (1926-1945). La 1 aprilie 1945 a fost închis în lagărul de la Caracal şi eliberat în luna iunie a aceluiaşi an. În iulie 1947 este reţinut la Ministerul de Interne din Bucureşti, apoi este aruncat în închisorile Văcăreşti şi Piteşti. A fost pus în liberate în noiembrie 1947, arestat din nou în august 1952, deţinut la Canalul Dunărea-Marea Neagră (Poarta Albă). A fost eliberat la 27 aprilie 1953.
A fost preşedintele Societăţii Astra, despărţământul Braşov (1926-1945). În această perioadă au fost înfiinţate Biblioteca Astra (ulterior transformată în Biblioteca Judeţeană), Teatrul de Amatori, cu sală proprie, viitorul Teatru de Stat, actualul Teatru Dramatic, un Conservator, sub conducerea lui Tiberiu Brediceanu, ulterior Şcoala de Muzică, o tipografie, şcoli ţărăneşti pentru bărbaţi şi femei.
S-a căsătorit în 1926 cu Valeria Căliman (1901-1992), profesor, editorialist, fiica marelui ziarist şi patriot ardelean Valeriu Branişte, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Principesa Elena, care a cunoscut de asemenea persecuţiile comuniste.
(Informaţiile biografice sunt furnizate domnului Octav Bjoza de fiica lui Nicolae Căliman, doamna Sânziana Căliman Migia, și au fost publicate în lucrarea “Victime și călăi”, apărută la Editura Transilvania Expres, Brașov, 2008)