Ce se întâmplă cu adevărat la București?
Cred că românii au dreptul să înțeleagă ce se află în spatele acestei succesiuni aparent haotice de decizii.
Mai întâi a fost desemnat Eugen Tomac, prezentat ca soluția pentru depășirea blocajului politic. După numai câteva zile, această variantă este abandonată pe motiv că nu există suficiente voturi în Parlament. În locul său apare Adrian Veștea, care afirmă că se bazează pe aproximativ 240 de voturi. Nu știm dacă aceste voturi există cu adevărat și nici dacă viitorul guvern va trece de Parlament. Dar știm un lucru important: Adrian Veștea a declarat că propunerea din partea Cotroceniului a venit cu aproximativ patru zile înainte de desemnarea oficială, în timp ce Eugen Tomac încă încerca să formeze o majoritate. Hopa!
Deci varianta Veștea nu ar fi apărut duminică dimineață. Ea exista deja ca opțiune luată în calcul în timp ce mandatul lui Tomac era încă activ deci se ridică o întrebare legitimă: dacă exista deja o alternativă aflată în analiză, ce a reprezentat în realitate episodul Tomac? O soluție autentică sau o etapă de tranziție, o perioadă de tatonare și consumare a variantei tehnocrate în timp ce se evalua o altă construcție politică?
La fel de interesantă este declarația lui Adrian Veștea potrivit căreia programul de guvernare nu va fi modificat nici măcar la ultima virgulă. Dacă programul este identic, dacă direcția este identică și dacă premierul provine din același partid, atunci conflictul nu poate fi explicat prin diferențe de viziune sau de program. În aceste condiții, este legitim să ne întrebăm dacă adevărata miză a ultimelor zile nu este programul de guvernare, ci redistribuirea pe sub masă a influenței și a centrelor de putere din politica românească.
Mai mult, Adrian Veștea afirmă că familia sa a fost surprinsă de desemnare și că nu a avut o discuție prealabilă cu Ilie Bolojan, trimițând doar un SMS după desemnare. În același timp, aflăm că varianta sa era analizată cu câteva zile înainte, iar despre existența unei majorități parlamentare se vorbește deja cu multă siguranță. Toate acestea sugerează că negocierile și construcția politică ar putea fi mai vechi decât desemnarea propriu-zisă și că deciziile importante au fost luate într-un cerc mult mai restrâns.
Nici momentul ales nu poate fi ignorat. Nu cred că vizita oficială a lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a fost organizată pentru această situație, însă este evident că desemnarea a avut loc exact într-un moment în care liderul PNL nu se afla la București și nu putea interveni imediat în procesul politic. În politică, alegerea momentului este adesea la fel de importantă ca alegerea persoanei.
Dincolo însă de toate aceste jocuri de putere, există o problemă și mai strâmbă. Adrian Veștea anunță că va continua același program de guvernare. Aceasta nu este o veste bună pentru România. Românii au resimțit deja efectele unor politici care au însemnat austeritate, creșterea costului vieții, presiune fiscală tot mai mare asupra mediului privat, reducerea puterii de cumpărare și o lipsă evidentă de perspectivă pentru milioane de familii. România nu are nevoie doar de schimbarea numelui unui prim-ministru, ci de o schimbare reală de direcție.
Românii au dreptul să primească răspunsuri la câteva întrebări simple: când au început negocierile pentru această formulă politică, cine le-a purtat, ce rol au avut partidele parlamentare, ce știa conducerea PNL, de ce era analizată varianta Veștea cu zile înainte de retragerea lui Tomac și de ce liderul partidului nu a fost informat înainte de desemnare?
Poziția AUR este limpede. Considerăm că cea mai democratică și legitimă soluție pentru depășirea actualei crize politice este organizarea de alegeri anticipate. Dacă se construiesc noi majorități, dacă apar noi formule de guvernare și dacă se negociază noi direcții pentru România, acestea trebuie validate de cetățeni. Din păcate, această soluție nu este susținută nici de președinte și nici de celelalte forțe politice importante. Toți discută despre formule de guvernare și despre majorități parlamentare, însă nimeni nu pare dispus să se întoarcă în fața poporului pentru a cere un nou mandat.
Într-o democrație autentică, atunci când apare o criză majoră de încredere și legitimitate, cuvântul trebuie să revină cetățenilor. Nu negocierilor de culise, nu centrelor de putere care se reorganizează în spatele ușilor închise, ci poporului român.
Pentru că, după toate cele întâmplate în ultimele zile, întrebarea esențială nu mai este cine va ocupa funcția de prim-ministru. Întrebarea esențială este cine conduce cu adevărat procesul politic din România și de ce românii află despre decizii abia după ce acestea au fost deja luate.
