Despre boicotarea super – market – urilor
Boicotul super-market – urilor este un fenomen social în Europa. În perioada imediat următoare închiderii plandemiei, în Franța și Marea Britanie au fost proteste majore contra marilor comercianți, care practicau așa-numita shrinkflation, adică reducerea cantității de produs, care era apoi vândut la prețul aplicat cantității inițiale, pentru a da impresia de stabilitate a prețurilor, într-o perioadă de scădere abruptă a puterii de cumpărare a banilor. Categoric, este o practică incorectă a comercianților, sancționată ca atare de lege și de autorități. La zi, boicotul se derulează în țări ale Europei centrale și de sud – est, având succes în Croația, de exemplu. Motivația, de data asta, este dublul standard al produselor și prețurile neconforme cu realitatea economică și cu veniturile consumatorilor.
Cu ocazia unui boicot românesc, similar celui din Croația, publicul larg poate afla, în sfârșit, ce este în neregulă cu acest gen de comerț.
Este un tip special de abuz de poziție dominantă pe piață care îi face pe producători, precum și IMM – urile care realizează legătura cu sistemele de vânzare și cu consumatorii, dependenți de marii comercianți cartelari, de vreme ce sunt obligați să le accepte condițiile de preț, cantitate, transport, distribuție și chiar marketing.
În lanțul de super-marketuri nu există acces decât pe bază de taxe de intrare, de raft, de promovare, de deschidere a unor noi unități și de șpăgi. Mita în acest sistem „privat” este mult mai acută și mai răspândită decât în sistemul public. Prețurile de achiziție nu sunt negociate, ci impuse, prin contracte de adeziune. Aceste „condiții generale de afaceri” sunt aliniate cartelar în toate cele 7 mari lanțuri de magazine, deci sunt inevitabile. Sub impactul acestor condiții, pentru a evita falimentul, comercianții români renunță treptat la afacerile cu super-marketurile. În aval, către consumatori, prețurile de vânzare sunt influențate doar de propriile politici de marketing și manipulare practicate de super-market. De aici consecința balanței comerciale deficitare – 80% din produse sunt importate. Produse importate de super-market – uri nu sunt ieftine și bune, sunt doar ieftine. Adăugând comoditatea și încrederea nemeritată de care beneficiază super-market – ul din partea publicului, rezultă succesul nejustificat și nociv al acestui tip de comerț. Cetățeanul încă este convins că ceea ce cumpără din comerțul „modern” este curat, sănătos, fără covid, fără plastic, fără pesticide, fără E – uri, fără materii prime provenite din organisme modificate genetic. Nu este deloc așa, dovadă că în Parlamentul European discutăm din ce în ce mai des despre dublul standard de calitate și despre riscurile produselor alimentare „sănătoase” din super-market.
A doua mare problemă a acestui tip de comerț este efectul nociv pe care îl poate avea asupra consumatorilor.
În primul rând, lipsesc diversitatea și calitatea minimală a produselor – consumăm chinezării, plastic, pesticide în exces, alimente din porumb sau soia modificată genetic, doar pentru că sunt ieftine și pentru că sunt afișate în super-market.
În al doilea rând, reamintesc că în plandemie, întrucât lanțul lung de aprovizionare s-a rupt și nu a fost reparat multă vreme, s-a creat artificial penurie de produse de bază – făină, ulei, drojdie, hârtie igienică. Oamenii au cumpărat în mod irațional din super-market, fie de frica apocalipsei covidiene, fie de frica penuriei, iar prețurile, pe acest fundal, au explodat – la produsele de bază, în fiecare an de atunci încoace, am avut creșteri de preț de minim 20%.
În al treilea rând, după decenii de integrare europeană, economia locală sau cea de subzistență au fost distruse în mod deliberat, pe motiv că nu erau „sigure” din perspectiva tuturor epizootiilor inventate și, mai ales, cea a infectării cu virusul inventat în China, pe bani americani și europeni, denumit SarsCov. Cu greu mai vezi târguri de alimente unde vând direct producătorii și agricultorii. Alimentarele de cartier sau sătești au cam dispărut (culmea, chiar și aici super-market – urile au făcut treabă bună, prin așa – numitele alimentare de „la doi pași”). O reală opțiune de cumpărare din altă parte nu prea mai există, iar asta înseamnă feudalismul pe care îl detesta Goethe și pe care a părut că îl desființează Napoleon. România, care a supraviețuit celor mai grele perioade istorice, inclusiv comunismului, asta pentru că mare parte din populație (își) producea singură o mare parte din alimentele necesare, aproape că a pierdut chiar și acest minimal avantaj de reziliență, în favoarea marilor comercianți feudali și monopoliști.
Să mai adăugăm că super-market – urile sunt și focare de optimizare și de evaziune fiscală (nu poți avea cifre de afaceri de 10 miliarde și profit zero), precum și adevărați exploatatori ai muncii ieftine și voit slab calificate.
Salariile din sistem sunt cu puțin mai mari decât cel minime pe economie, munca suplimentară nu este plătită și, colac peste pupăză, de cca 3 ani încoace super-market – urile se tot chinuie să înlocuiască omul cu mașina, prin așa-numita digitalizare a plăților făcute chiar de cumpărător. Bine că măcar sistemul de self cash nu este popular: se pare că românii l-au boicotat. Dacă ar fi mers, zecile de mii de persoane care lucrează în super-market, la casierie, ar fi rămas șomeri. Imaginați-vă o femeie de 50 de ani lăsată pe drumuri pentru că activitatea sa la casierie nu mai e necesară – cine o va mai angaja? In final, să reținem că super-market – ul nu este un rău în sine. Este rău doar când devine monopol, căci atunci ne va impune și ce să producem, și ce să mâncăm. De asemenea, fiind prea mari pentru a putea fi deranjate cu regulile fiscale comune, statul le va tolera și evaziunea fiscală mascată drept optimizare fiscală și faptele anticoncurențiale și contrare intereselor economice ale consumatorilor. Super – market – ul este rău când devine pre-industrial, feudal chiar, și plin de dez-informare și de produse cu defecte.
