Ce e vinețiu, ipotecat și concesionat pe termen lung? Viitorul ...
(II)
O cantitate însemnată de lichidități și fonduri publice a fost orientată către diversele scheme de ajutor de stat, menite, aparent, să mențină în viață o economie muribundă. Însă, singurele scheme de „ajutor” pentru IMM-urile românești au fost anemicele împrumuturi cu garanții de stat, de genul IMM Invest. Foarte puține IMM-uri s-au calificat, întrucât nu erau „bancabile” (adică, nu erau viabile și cu scoring bun, înainte de pandemie).
În mod cinic, un program guvernamental de ajutor de stat nerambursabil a fost, pur și simplu, abandonat în iunie 2021, prin decizie birocratică, pe motiv că ministrul economiei de atunci ar fi descoperit … corupție, chiar la el în ogradă. Guvernul a anulat o măsură de sprijin ce presupunea granturi nerambursabile în valoare de până la 200.000 de euro pentru companiile locale.
În schimb, Statul roman a lansat, cam în același timp, o nouă schemă de ajutoare de stat, pentru investiţii mari, în valoare de minim 500 mil. lei (100 mil. euro) fiecare. Schema intenționează să ajute, pe termen de 5 ani, un număr minim de 15 astfel de proiecte de mari dimensiuni, bugetul maxim alocat fiind de 3,75 mld. lei (750 de milioane de euro), din care anual se vor deconta 750 mil. lei (150 mil. euro). Este evident că asemenea proiecte nu se adresează capitalului românesc (capital care este sublim, dar lipsește cu desăvârșire).
Iată o opțiune „strategică” a României de azi – preferăm să dăm 100 de milioane de euro cadou unei multinaţionale, care crează cca 1.500 de locuri de muncă, în loc să ajutăm cu câte 100.000 de euro un număr de 1.000 de IMM-uri românești, care pot menține sau crea suplimentar zeci de mii de locuri de muncă. Preferința are motive de anti-corupție, evident. Românii sunt, precum se știe, suspecți de corupție din naștere. Este „logic” că un proiect public, cu adresabilitate enormă, este mai riscant din punctul de vedere al corupției decât un singur proiect, cu un câștigător dinainte cunoscut, cu condiții contractuale confidențiale și cu „ușa rotativă” la îndemână (adică, intri funcționar care aprobă „schema” de ajutor de stat și ieși executiv la multinaționala ajutată de stat, mai precis, la filiala locală…).
Interesant este că, odată ce a intrat în această schema, multinaționala capătă un fel de drept de pre-empțiune față de asemenea proiecte de finanțare cu bani publici, angajând pe termen lung Statul român la astfel de cadouri „datorate” prin cutume (opinion iuris sive necessitates…) multinaționalei. Pur și simplu, resursele publice sunt concesionate beneficiarului ajutorului de stat. O schemă de ajutor de stat determină apariția alteia, care finanțează partea de contribuție proprie a multinaționalei și, tot așa, în suveică, până câmd multinaționala pleacă din România, cu tolba de mult plină.
Sunt multiple exemple de astfel de suveici, care implică multionaționale respectabile, care nu ar avea niciun motiv să utilizeze banii unui stat sărăcit ca România (care se împrumută scump, care n-are bani de sănătate și proiecte sociale, care nu știe cum să gestioneze calamitățile etc.), întrucât stau pe munți de lichidități – de exemplu, Airbus, Bosch, Siemens, Ness, Nokia etc., companii care, oricum, își relochează întreprinderile implantate aici imediat ce apar proiecte politice noi sau revendicări salariale.
Și mai grav este că Statul roman, „ajutat” de funcționari neonești, ajunge să finanțeze operațiuni de distrugere economică a concurenților sau a partenerilor de afaceri români. Cu sau fără știință, Statul roman ajunge să sprijine comportamente de concurență neloială ale „investitorilor” străini, ajutați cu bani publici pentru a se dezvolta în detrimentul companiilor și al comunităților locale*.
*Un astfel de exemplu este povestea de la Curtea de Argeș a colaborării dintre compania Electro Argeș și grupul de companii germane Karcher. A se vedea în comentarii detaliile cazului.
