"CUM A SLUJIT SFÂNTUL SPIRIDON SINGUR, FARÀ POPOR, CU SFINTII INGERI... "
A intrat odată acest bărbat duhovnicesc și arhiereu al lui Dumnezeu [Spiridon], după obicei, în biserica lui Dumnezeu din orașul lui, ca să înalțe imnodia vecerniei Dumnezeului a toate, dar s-a întâmplat ca poporul lui Dumnezeu să nu vină la cântările vecerniei. Iar cei ce erau împreună cu el ziceau că nu este nevoie să se aprindă multe candele, de vreme ce nu era nici popor în biserică, ci numai ei, și ziceau că este de ajuns numai o singură candelă pentru plecarea genunchilor. Iar acest părinte al nostru de Dumnezeu purtător și cu mintea luminată a poruncit să se aprindă mai degrabă și mai multe lumini decât de obicei la slujba slăvirii de seară a lui Dumnezeu.
Căci zicea: „Mai cu seamă acum se cuvine să se arate și mai luminoasă prin strălucirea luminilor biserica lui Dumnezeu decât înainte”.
Dar intrând după obicei în altar și stând înaintea Sfântului Jertfelnic, a rostit „Pace tuturor!”, și nefiind poporul care trebuia să răspundă dreptului „Și Duhului tău...”, s-a auzit adunare de mulțimi multe și nenumărate a zeci de mii de îngeri care îi răspundeau lui într-un glas și ziceau în auzul tuturor: „Și Duhului tău...”. Dar după ce diaconul a săvârșit ectenia cu multă frică, iarăși s-a auzit de către toți glasul mare al îngerilor și puterilor acelora nenumărate care ziceau: „Doamne, miluiește!”. Iar toți cei care au auzit, uimiți de străina minune a strigătului, toți laolaltă au venit iute tremurând la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, spăimântându-se, ca să vadă ce era acest strigăt și de către cine era el înălțat la Dumnezeu. Era străină minune să-i vezi în cetate pe toți oamenii alergând, tineri și bătrâni, și toată vârsta, nu numai a bărbaților, ci și a femeilor, a tuturor celor care erau în putere și a bătrânilor sprijinindu-se în toiege.
Era un strigăt mare la năvălirea tuturor în biserică, ba încă mulți și dintre străini, și dintre cei ce erau la lucru la câmp au venit în cetate și în biserică, fiindcă răsunetul acela se auzea pretutindeni. Și chiar mai înainte de a intra în biserică, pe când erau încă pe afară și alergau, s-a auzit glasul acela al sfintelor puteri ca venind de la o mare mulțime. Dar când au intrat în biserică, nu au văzut pe nimeni, afară numai de drept și de cei dim-preună cu el, săvârșind sfânta slujire a lui Dumnezeu.
Dar cum toți erau uimiți și se minunau și alergau cu-prinși de multă frică, îi întrebau pe cei care erau împreună cu sfântul în biserică despre aceasta. Iar aceia răspundeau zicând că mulțime de sfinți îngeri s-au arătat rugându-se împreună cu dreptul pentru mai multe ceasuri. S-a împlinit atunci ceea ce s-a scris de fericitul David: Glas de veselie și mântuire în corturile drepților[1], și iarăși: Voi trece în locașul cortului minunat până la casa lui Dumnezeu în glas de veselie și mărturisire, în sunet de sărbătoare[2]. Căci se puteau vedea sfinții îngeri împreună cu arhiereul lui Dumnezeu bucurându-se și veselindu-se pentru slavoslovia lui Dumnezeu. Auzind poporul acestea și minunându-se și neputând să nu creadă, fiindcă încă se mai auzea în chip nevăzut glasul sfinților îngeri, temându-se și tremurând, dar nu numai atât, ci și bucurându-se, după ce s-a terminat vecernia, s-a dus fiecare la casa lui, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru glasurile pe care le-au auzit înălțate de sfinții aceia îngeri și că au aflat de la cei ce erau împreună cu sfântul că li s-au arătat lor sfintele acelea puteri liturghisind împreună cu ei, și slăveau pe Dumnezeu, și de atunci au învățat să nu mai disprețuiască slujba lui Dumnezeu cea săvârșită la timpul rânduit în Sfânta lui Biserică, ci cu toată râvna și frica lui Dumnezeu să vină la biserica Lui și să săvârșească slujba cuvenită creștinilor, fiecare în rânduiala lui. Dar nu numai poporul, ci și preoții care erau cu sfântul în biserică și slujitorii au fost stârniți la un dor și o frică mai mare de Dumnezeu, ca să răspundă mai cu râvnă și mai cu evlavie, cu bucurie și cu strădanie în biserica lui Dumnezeu la vremea rânduită slavoslovirii lui Dumnezeu.
