Trădarea la 360°
Și ziua aceea
Domnului Dumnezeului nostru e zi de izbândire,
ca să izbândească asupra vrăjmașilor Săi,
şi-i va mânca pre ei sabia Domnului,
şi se va sătura și se va îmbăta de sângele lor,
pentru că jertfă este Domnului
de la pământul cel dinspre miazănoapte la râul Eufratului.
(Ieremia 46, 10. Biblia sinodală de la 1914)
Departe de zarva târgoveților de suflete
și a cârciumarilor Adevărului
îmi voi rosti eu cuvântul.
Ca să rămână semn de înțelegere
a marii neînțelegeri
în care ne tot
scufundăm.
Vedem că s-a trecut deja de hotarul Altarului și al Sf. Potir (clerul, iarăși, nu L-a apărat și mărturisit pe Hristos), și s-a ajuns la atacul pe sufletul copiiilor.
O nație care nu-și apără copiii, nu are viitor. Nu merită un viitor.
Simt că a început „ziua izbândirii Domnului”, căci după reeducarea copiiilor prin mască & vaccin, practic alt hotar nu mai e de cucerit decât sufletul omului: predarea benevolă a acestuia Sistemului, prin cipuire. Poporul nostru a picat toate examenele, a pierdut toate luptele date în contemporaneitate.
Toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut; nu este cel ce face binele, nu este până la unul (Ps. 52, 4).
Suntem vlăguiți de credință, deci și de har și adevăr.
Adevărul – din noi și de peste noi – este trădat la 360°.
Noi, generația asta de oameni fără căpătâi, am reușit să-l trădăm la 360°.
Și vom sfârși trădați la 360°!
Arhiereii n-au apărat Ortodoxia.
Preoții n-au apărat Potirul.
Creștinii nu și-au apărat familia firească.
Doctorii n-au apărat sănătatea reală a pacienților.
Profesorii nu și-au apărat elevii.
Părinții nu și-au apărat copiii.
Toți au trădat, au predat reduta pe care trebuiau să moară luptând.
Și cu fiecare cedare, întunericul, amăgirea și răul s-au întins mai mult. Am intrat într-o noapte adâncă a conștiinței, într-o formă de comă a spiritului. În întunericul acesta „de pe urmă”, om cu om nu se mai cunoaște, inșii zvârcoliți de patimi nu-și mai pot vedea unii altora dumnezeiescul chip, ci se folosesc unii de alții în cel mai abject mod. Puterea & plăcerea le rămân singurele țeluri în această viață, și oricât și-ar camufla urâțenia interioară (unii cu patrafire și mitre), ea dă pe afară, mai ales atunci când – cred ei – înfăptuiesc „binele”…
Neîncrederea, deznădejdea și ura sunt trăsăturile dominante ale unei societăți apostaziate de la Credința, Nădejdea și Dragostea întru Hristos. Privește în jur, privește cu atenție: toxicitatea corozivă a mediului societal avortează spontan și automat orice „bun început”, orice faptă creștinească, orice om drept-slăvitor. Dar mai ales mielușeii sunt jertfiți, căci ei ipostaziază, în toată simplitatea și inocența lor, chipul Mielului lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29).
Demonia societății noastre s-a asmuțit acum asupra copiiilor noștri.
De parcă noi am fi egiptenii asupra cărora s-a abătut ultima, înfricoșătoarea plagă a Dumnezeului Care Este: pieirea întâilor născuți. Dar noi suntem mai odioși decât egiptenii de atunci: căci noi înșine, de la vlădică la opincă, am devenit complicii distrugerii generației de mâine. Pe egipteni i-a lovit Dumnezeu unde-i durea mai tare: în urmași. Noi, însă, românii de azi, am reușit recordul acestei apoteoze a groazei: ne jertfim copiii pentru binele nostru propriu (știți propaganda mizeră cu Covid-ul, nu o mai repet; sloganurile ei au devenit principiile noastre). Ca să nu ne pierdem jobul, ca să nu fie ei dați afară de la școală, pe scurt, ca să nu ne riscăm așa-zisul bine în societate, acceptăm reeducarea efectuată prin ilegalele și nefastele „măsuri anti-Covid”, deși ne-a mirosit de la o poștă manipularea, minciuna, pseudo-științificitatea și ilegalitatea acestor încălcări ale Drepturilor Omului.
Ei, aș! Drepturile Omului?! Încălcarea Constituției României?! Instaurarea unui totalitarism global, legitimat de gonflata Plandemie?!… – Nuuuu domle, n-avem noi griji din ăstea!! Noi vrem decât confort.
Decât confort. Hotărât și agramat.
Cine să-i mai apere pe bieții copii de gulagul școlar și societal în care TREBUIE să-și facă reeducarea, cu botnița pe gură și teama în suflet?…
„Piteștiul după Pitești” a ajuns la reeducarea copiiilor. În loc să fim noi precum copiii ca să intrăm în Împărăția Cerurilor (Matei 18, 3), îi reeducăm pe copii cu infectele noastre „valori”: frica, lașitatea, hedonismul, conformismul, necredința în Hristos cel Înviat, și realpolitk-ul vieții cotidiene, altfel spus, legea junglei, în care cel puternic strivește pe cel slab. Căci adevărata virtute, în această lume, este deținerea Puterii, sub toate aspectele ei; și adevăratul păcat, de neiertat în acest veac, este slăbiciunea, lipsa de Putere. Ne reeducăm copiii ca să-i băgăm cu forța în împărăția globală a Noii Ere, în care și noi ne-am încadrat, trădând pe Viul Dumnezeu – viața cea vie a ființei noastre…
Cine să mai priceapă acestea toate?
Și dacă totuși, o rază de lumină se așterne pe împietrita inimă a lui Faust, o primește acesta întru pocăință, sau și mai agresiv reacționează împotriva ei, ca să-și apere târgul cu Mefisto?…
Un lucru e cert: Mirele întârziind, toate fecioarele au adormit (Matei 25, 5). În noaptea cea mare și ultimă, somnul spiritului, neștirea de sine, e starea „normală” a omenirii. Întreaga vrăjmășie contra Căii, Adevărului și Vieții (Ioan 14, 6) provine din această ignoranță spirituală, adâncită cu fiecare generație.
Tămăduirea? – Cunoașterea lui Dumnezeu, cea din Dreapta Credință și din pocăința evanghelică, la care este chemat tot omul.
Sf. Grigorie Palama face răbdare și cu multă bunăvoință explică alor noștri creștini de pe urmă cum se face că pocăința nu este o chestie ce-i privește strict pe păcătoșii nărăviți, ori pe neofiți, ci e chiar esența vieții duhovnicești:
„Pocăința este și început, și mijloc, și sfârșit al vieții creștinilor. Fiindcă este cerută și datorată și înainte de Sf. Botez, și la Sf. Botez, și după Sf. Botez” [1].
Cu pocăința, așadar, parcă ne-am lămurit: s-ar putea să fie pentru noi, nu doar pentru ceilalți. Cu Dreapta Credință este mai dificil de lămurit. Fiindcă Dreapta noastră Credință, în era triumfătoare a ecumenismului, este „admirabilă, e sublimă…. dar lipseşte cu desăvârşire!”, vorba lui Caragiale. De Dreaptă Credință cu greu mai poate fi vorba acolo unde mamona e dumnezeu, Simon Magul e arhiereu, iar Iuda – delegatul oficial al sistemului ecleziastic, trimis ca pe Iisus să-L… hm!… mărturisească (contra-cost) la toate conclavurile ecumeniste ale vremii. Iar cu arginții lui se poleiesc cupole, se toarnă grandomanice clopote și bafometice cruci peste aceste cupole, se auresc aureole și se zidesc trufașe catedrale, proorocite să rămână goale…
Pentru unii apocalipsa a început de mai demult, pentru alții abia acum, iar cei mai mulți vor afla ce li se întâmplă abia mai târziu, poate prea târziu…
După o asemenea cascadă de trădări cruciale ― întrucât Crucea desparte apele, cât și tâlharii unul de altul; înaintea Crucii ne decidem destinul: dacă o luăm sau o lepădăm ―, nu mai rămâne decât să dea peste noi bătaia bunului Dumnezeu. Căci, „bătaia e ruptă din Rai”, e leacul pentru nebunia în care omenirea se scufundă ciclic, azi parcă mai mult ca oricând.
„Plata păcatului e moartea” (Romani 6, 23).
Plata apostaziei este, în acest veac, autostârpirea, iar în celălalt, veșnica osândă.
Bunul Dumnezeu ne va da bătaie la fundul gol, prin calamitățile epocii, ca să mai trezească, fie și în ultimul ceas, pe unii din marea apostazie.
O rămășiță mereu supraviețuiește, „aleasă prin har” (Romani 11, 5), zice Apostolul. Simt că nu prea mai e ce zice sau interacționa cu actuala generație, sortită consecințelor propriilor alegeri cruciale… Cuvântul, când va fi copt, e pentru cei de mâine, care vor fi cei de pe urmă.
Generația noastră își va lăsa oasele în pustia învârtoșării și a lepădării de credință, în care singuri ne-am adâncit 30 de ani. Iar furtuna războiului va risipi aceste oase, nevrednice a odihni sub crucea sfântă a mormântului de creștin.
Da, cred că se va împlini cuvântul Avvei Arsenie Papacioc: urmașii noștri ne vor blestema pe noi, cei de azi, pentru lașitatea noastră catastrofală. A mai zis, iară, Bătrânul: „Când mă gândesc la viitorul neamului nostru, cântă inima în mine”.
Va să zică, „rămășița” va face dreptate lucrurilor, restabilind și Neamul și Biserica ruinate de noi astăzi.
Acesta e crezul meu personal, nu obligă pe nimeni la nimic.
„Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte.
Cine e spurcat, să se spurce încă.
Cine este drept, să facă dreptate mai departe.
Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu