Armata română în Al Doilea Război Mondial (1941-1945)

Armata română în Al Doilea Război Mondial (1941-1945).Dicţionar.
ARMATA 1 ROMÂNĂ (I).

ARMATA 1 ROMÂNĂ (I).

♦ Comandanți: generalii Gheorghe Florescu (22 mart. 1939 – 5 iun. 1940), Grigore Cornicioiu (5 iun. – 10 sept. 1940), Gheorghe Leventi (11 sept. – 24 nov. 1940; provizoriu), Petre Dumitrescu (24 nov. 1940 – 25 mart. 1941), Dobre Paraschiv (25 mart. – 1 nov. 1941), Dumitru Popescu (1 – 8 nov. 1941), Nicolae Macici (8 nov. 1941 – 12 febr. 1945), Vasile Atanasiu (13 febr. 1945 – 20 mai 1946). 

♦ Înființată la 22 martie 1939 prin transformarea Inspectoratului general de armată nr. 2. 

♦ Dislocată în partea de V a teritoriului național a primit misiunea de a opri pătrunderea inamicului în „defileele ce conduceau în podişul transilvan”. 

• La 12 sept. 1939, când a fost înființată şi Armata 4, fâşia de acțiune a A. l a fost limitată, pentru puțin timp, între munții Rodnei şi munții Bihor, extinzându-se apoi, din nou, după deplasarea Armatei 4 în Moldova, în V-ul şi NV-ul României. 

• Hotărârea militarilor români de a apăra până la ultimul sacrificiu hotarele țării a fost exprimată astfel de generalul Grigore Comicioiu: „Crezul tuturor să fie: Nimănui vreo brazdă din pământul scumpei noastre Transilvanii. Murim mai bine decât să vedem ştirbită această scumpă moştenire plătită cu sângele înaintaşilor noştri”. 

♦ În toamna anului 1940,  militarii Armatei 1 au fost nevoiți să se supună ordinelor şi să se retragă la S de linia de demarcație pe care au considerat-o vremelnică. 

• Hotărârea de a acționa la momentul potrivit pentru refacerea integrității teritoriale a țării a rămas neclintită, fiind exprimată în cuvinte emoționante de noul comandant al armatei, generalul Petre Dumitrescu, la 24 nov. 1940: „Acum mai mult ca oricând trebuie să fim stăpâni pe noi, să păstrăm încrederea în puterile noastre şi în virtuțile Neamului nostru, care în toate vremurile a ştiut să iasă biruitor din toate încercările grele prin care a trecut. Acum mai mult ca oricând suntem datori să ne încordăm cât mai mult mințile şi să ținem trează în sufletul nostru iubirea de Ţară şi Neam cu credința în Dumnezeu şi în steaua Neamului nostru, să muncim cu râvnă şi fără preget pe toate tărâmurile şi să fim una cu toți într-un singur cuget, o singură simțire şi o singură voință, în jurul conducătorilor noştri. Numai aşa vom putea birui şi vom putea reclădi România noastră Mare, scumpă tuturor”. 

♦ In perioada următoare, A. 1 a preluat apărarea graniței de V a țării şi a liniei vremelnice de demarcație impusă prin dictatul de la Viena din 30 aug. 1940, paza şi siguranța întregului teritoriu de la N de munți, din Oltenia şi chiar din partea de E a Munteniei. 

♦ La 23 aug. 1944 având în compunere corpurile 6, 7 teritoriale şi Corpul de munte, cu cinci divizii operative şi cinci divizii de instrucție, precum şi numeroase şcoli şi centre de instrucție, grănicerii din zonă şi alte formațiuni, totalizând 129 661 de militari, A. 1 a primit misiunea să lichideze prezența militară germană în S Transilvaniei, în Crişana şi Banat, şi să execute operația de acoperire a frontierei de stat şi a liniei de demarcație, barând direcțiile de pătrundere spre zonele Reşița, Deva şi Hațeg şi spre trecătorile Carpaților Meridionali şi Occidentali. • În acel moment, comandamentul armatei aprecia că inamicul dispunea de 50 – 52 de batalioane de infanterie, 18 – 21 baterii de artilerie, 70 – 80 de tancuri, la ultima categorie fiind mult superior. 

♦ Intrând rapid în dispozitivul de luptă, unitățile şi marile unități din subordine şi-au îndeplinit misiunile încredințate, cele mai grele lupte desfăşurându-se în zonele Braşov, Arad, Orşova, Vârciorova, Baziaş etc. • O importanță strategică deosebită a avut şi păstrarea la N de Carpații Meridionali şi la V de cei Occidentali a unui important cap de pod la adăpostul căruia s-au putut concentra nestingherite armatele sovietice pentru a relua luptele la circa 900 km de unde se aflaseră la 23 aug. 1944. 

• Concomitent, comandamentul armatei a luat măsurile necesare şi pentru întărirea apărării pe linia Dunării, unde se aflau şapte divizii de instrucție, pentru a interzice eventualele atacuri ale trupelor germane din Bulgaria, şi a cerut controlarea, şi chiar închiderea dinspre S, acolo unde s-a putut, a defileelor Carpaților Meridionali spre a nu se periclita spatele unităților şi marilor unități române, care luptau la N de munți. 

♦ La 30 aug. 1944, prin Directiva operativă nr. 51 emisă de Marele Stat Major român, A. 1 a primit ordin să-şi regrupeze forțele la V de linia Sibiu – Alba Iulia – Zalău – Săcuieni, să interzică „orice încercare de pătrundere spre trecătorile Carpaților Meridionali şi Apuseni”, să apere îndeosebi zonele Beiuş, Arad şi Timişoara, să execute „recunoaşteri ofensive şi acțiuni locale” pentru a culege informațiile necesare declanşării „acțiunilor ofensive mai importante” în vederea eliberării părții de V a țării. 

♦ La 7 sept. 1944 a fost subordonată Frontului 2 ucrainean, constituind împreună cu Armata 53 sovietică, comandată de generalul I.M. Managarov, un grup de armate. Grupându-şi forțele pe direcțiile probabile de acțiune ale inamicului, unitățile şi marile unități din subordine au respins până la 12 sept. toate acțiunile ofensive locale executate de trupele germane şi ungare pe valea Arieşului şi în zona de frontieră, la Vărşand, Peregu Mare, Peregu Mic şi în alte locuri, la S de Timişoara, în S Banatului, după care, între 13 şi 18 sept., au oprit puternica ofensivă a trupelor germane şi ungare, declanşată cu forțe importante pe mai multe direcții, între Munții Bihor şi Dunăre, menținând frontul şi permițând altor forțe române şi celor sovietice să se concentreze fără efort în zona de luptă din V țării. 

•  Relevând modul în care acționase A. 1, generalul I.M. Managarov arăta, în ordinul de zi nr. 0346 din 23 sept. 1944 că unitățile române „au demonstrat în aceste lupte o bărbăție şi fermitate exemplară şi au îndeplinit cu cinste misiunea importantă ce le-a fost trasată”. 

♦ Între 19 şi 23 oct. 1944, diviziile armatei au continuat să lupte, în cooperare cu armatele sovietice sosite în zonă. Corpul de cavalerie (două divizii) şi Divizia 3 munte au acționat pe văile Crişului Negru şi Crişului Alb, iar Corpul 7 armată (cu trei divizii) la S de Timişoara. 

•  La 24 oct. 1944, Divizia 1 infanterie-instrucție a depăşit pentru scurt timp frontiera româno-ungară. 

♦ Desfăşurate pe un front de 350 km, operațiile duse de A. 1, între 1 sept. şi 12 oct. 1944 (când a fost eliberată Oradea), au avut o importanță deosebită, făcând să eşueze planurile comandamentului inamic de a împinge frontul pe Carpații Occidentali şi Meridionali. Ofensiva viguroasă declanşată în ultima decadă a lunii sept. 1944 a avut ca rezultat principal respingerea definitivă a trupelor germane şi ungare dincolo de frontieră şi slăbirea rezistenței opuse de inamic în podişul transilvan, în fața Armatei 4 române şi a trupelor sovietice. 

Pe larg: Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al doilea război mondial, 1941 – 1945, Editura Encicopedică, Bucureşti, 2017.