Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 6 decembrie 2022

Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Miercuri: 1Tim 5, 22-25; 6,1-11; Lc 18, 15-17, 26-30.


Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Miercuri: 1Tim 5, 22-25

Noul Testament

Epistola Sfântului Apostol Pavel întâia către Timotei

Cap. 5 Datorii faţă de alţii.

22 Nu-ţi pune degrabă mâinile peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat.

Iz 3:18 1Tim 4:14

23 De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, din pricina stomacului tău şi a deselor tale slăbiciuni.

Ps 103:15

24 Păcatele unor oameni sunt învederate, mergând înaintea lor la judecată; ale altora însă se ivesc după ea.

25 Tot aşa şi faptele cele bune sunt învederate, iar cele ce sunt altfel nu pot fi ascunse.

Noul Testament

Epistola Sfântului Apostol Pavel întâia către Timotei

Cap. 6 Datorii faţă de alţii (continuare). Învăţătura mincinoasă. Adevărata bogăţie. Lupta cea bună a credinţei.

1 Cei ce se află sub jug ca robi să-şi socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, pentru ca numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie blasfemiate.

Iz 36:23 Ef 6:5 Tit 2:9-10

2 Iar cei ce au stăpâni credincioşi, să nu-i dispreţuiască pentru aceea că sunt fraţi; dimpotrivă, cu atât mai mult să-i slujească, tocmai fiindcă cei ce se bucură de slujirea lor sunt credincioşi şi iubiţi. Învaţă aceasta şi îndeamnă!

Flm 1:16

3 Dacă cineva învaţă altă învăţătură şi nu se alipeşte de sănătoasele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura care e după credinţa cea bună,

Ga 1:6-9 1Tim 1:10 2Tim 1:13 Tit 1:9

4 acela este un orbit de trufie care nu ştie nimic, dar care are boala întrebărilor şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc: invidie, ceartă, defăimări, bănuieli nedrepte,

1Tim 1:6 2Tim 2:14 Tit 3:11

5 necurmate'ncrucişări de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. De unii ca aceştia îndepărtează-te!

Sol 15:12 2Tim 3:8 2Tim 4:4 Tit 1:14 Tit 3:11

6 Evlavia e un mare câştig pentru cel ce se mulţumeşte cu ce are.

Pr 15:16 Pr 23:4 Sir 40:18 2Co 2:17 Flp 4:11-12 1Tim 4:8 Evr 13:5

7 Că noi n'am adus nimic în lume, după cum e vădit că nici nu putem să ducem ceva;

Iov 1:21 Ps 48:17 Pr 27:24 Ecc 5:14 Sol 7:6

8 dar dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi cu ele.

Fc 28:20 Pr 30:8

9 Dar cei ce vor să se îmbogăţească, aceia cad în ispită şi în cursă a şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi'n pierzare;

Ps 61:10 Pr 15:28 Pr 23:4 Pr 28:22 Avc 2:6-7 Sir 11:11 Sir 27:1 Sir 31:5 Mt 13:22 Mc 4:19 Lc 8:14 Lc 12:15 Lc 18:24-25 Iac 5:1 :

10 fiindcă iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor; pe care poftind-o unii cu înfocare, s'au rătăcit de la credinţă şi de multe dureri au fost străpunşi.

Pr 15:28 Mt 13:22 Lc 12:15 Lc 16:14 Lc 18:24-25

11 Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, răbdarea, blândeţea.

4Rg 1:9 2Tim 2:22

Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Miercuri: Lc 18, 15-17, 26-30

Noul Testament

Evanghelia după Luca

Cap. 18 Parabolă: judecătorul nedrept şi văduva stăruitoare. Parabola vameşului şi fariseului. Iisus şi copiii. Tânărul bogat. A treia vestire a Patimilor. Vindecarea orbului din Ierihon.

15 Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau.

Mt 19:13-14 Mc 10:13-14

16 Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.

Mt 18:2-3 Mt 19:13-14 Mc 10:13-14 1Ptr 2:2

17 Adevăr vă grăiesc: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“.

Is 49:22 Mt 18:2-3

---

26 Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?“

Mt 19:16-29 Mc 10:17-30

27 Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“.

Fc 18:14 Iov 42:2 Ir 32:27 Mt 19:16-29 Mc 10:17-30 Mc 14:36 Lc 1:37

28 Iar Petru a zis: „Iată, noi, lăsându-le pe toate ale noastre, Ţi-am urmat Ţie“.

Dt 33:9 Mt 4:20 Mt 19:16-29 Mc 10:17-30 Lc 5:11 Lc 22:28

29 Iar El le-a zis: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nici unul care a lăsat casă sau femeie sau fraţi sau părinţi sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu,

Dt 33:9 Mt 19:16-29 Mc 10:17-30

30 care să nu primească cu mult mai mult în vremea de acum, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică“.

Iov 42:10 Mt 19:16-29 Mc 10:17-30

Biblia Ortodoxă

luni, 5 decembrie 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Taxa pe Soare si schimbarile climatice

Taxa pe Soare si schimbarile climatice

Ca sa intelegem cum se ingrijesc autoritatile de varianta beta a schimbarilor climatice punind bir pe lumina de la Soare. Suntem in tara lui Pacala, nu? Asta ca sa intelegem ce se intimpla, de fapt, la nivel macro!

Asa numita taxa pe Soare este clar o masura tipica: 2 incarca 2 descarca. In esenta aflam ca platim taxa pe energia pe care o obtinem de la panourile solare. Poate Guvernul nu a inteles ca taxarea vine in flagranta contradictie cu "rasunatorul" pnrr cu digitalizarea verde, cu tot pachetul.
In primul rind, unde n-ar fi o mare parte din continentul european acoperit de panouri, inclusiv peste productiile agricole? Pai panoul absoarbe 25% din energia primita si impiedica, destul de mult, asadar, supraincalzirea atmosferei! Fie si 10%/m2 scadere, e ceva!!!
Daca tot vorbim de schimbari climatice, in loc sa implementam masuri ca cea mai mare parte din energia solara sa fie reflectata de sol (prin vegetatie sau cresterea albedoului solului) sau "consumata" pentru a nu supraincalzi solulul (care, altfel, va retrimite energia in atmosfera, gazelor cu efect de sera, care vor incalzi aerul, care va produce turbulente, precipitatii turbulente pe fondul unor episoade de poluare, etc) - noi facem exact fix pe dos!!!
Sigur, populatia cistiga aceasta energie, cumva gratuita daca nu luam in calcul investitia insa cistigul este si mai mare pentru natura! Dar asta nu s-a spus!!! Aici e cistig dublu: energia stocata este cea care nu mai incalzeste atmosfera!!!

Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Marți:1Tim 5,11-12; Lc17, 26-37.

Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Luni:1Tim 5,11-12

Noul Testament

Epistola Sfântului Apostol Pavel întâia către Timotei

Cap. 5 Datorii faţă de alţii.

11. Iar de văduvele tinere fereşte-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite.

12. Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi.

Noul Testament

Evanghelia după Luca

Cap. 17 Despre poticniri. Despre iertarea fratelui tău. Puterea credinţei. Vindecarea celor zece leproşi. Venirea împărăţiei lui Dumnezeu.

26 Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele Fiului Omului:

Fc 6:5-12 1Ptr 3:20 Mt 24:37-38

27 Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până'n ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a pierdut pe toţi.

Fc 7:6-23 Mt 24:37-38 Lc 21:34

28 Şi cum a fost în zilele lui Lot: Mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau şi zideau, c

Fc 18:20-21 Fc 19:1-14 Iz 16:49 Mt 24:37-38

29 dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer cu foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi.

Fc 19:15-29 Iz 16:49 Iuda 1:7

30 La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului.

Mt 10:23 Mt 24:39 1Co 1:7

31 În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperişul casei, iar lucrurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; de asemenea: cel ce va fi în ţarină, să nu se întoarcă înapoi.

Fc 19:17 Fc 19:26 Sol 10:7 Mt 24:17-18 Mc 13:15-16

32 Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot.

Fc 19:17 Fc 19:26 Sol 10:7

33 Cel ce va căuta să-şi câştige viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-o va pierde, O va face vie d.

Mt 10:39 Mt 16:25 Mc 8:35 Lc 9:24 In 12:25

34 Vă spun: În noaptea aceea vor fi doi într'un pat; unul va fi luat, iar altul va fi lăsat.

35 Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată.

Mt 24:40-41

36 Doi vor fi în ţarină; unul se va lua şi altul se va lăsa“.

Mt 24:40-41

37 Şi, răspunzând, I-au zis: „Unde, Doamne?“ Iar El le-a zis: „Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii“.

Iov 39:30 Avc 1:8 Mt 24:28

Biblia Ortodoxă

duminică, 4 decembrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Internaționala socialistă chema robii la unire sub comanda unor granguri comuniști, ca să fie liberi.


Internaționala socialistă chema robii la unire sub comanda unor granguri comuniști, ca să fie liberi.

Mitul informațiilor oficiale, sigure, obligă oamenii liberi să devină supuși, ca să fie în siguranță, sub comanda unor fuhreri tehnocrați, nealeși de nimeni, imuni la răspundere, dar foarte pricepuți la inventarea și planificarea unor crize numa’ bune pentru a-i scoate pe ei în evidență, ca păduchii în frunte.
Comuniștii erau ostili simbolurilor religioase. Oficial, erau iconoclaști, dar pe ascuns erau foarte religioși.
Progresiștii globaliști distrug mituri, anulează cultura și istoria, sunt “treziți” întru omul nou, de plastilină. Spre deosebire de comuniști, ei chiar cred. Și sunt infinit mai violenți decât iconoclaștii bizantini și decât inchizitorii spanioli. Pentru că nu cumperi, îți bagă forțat pe gât sau în venă soma fericirii în captivitate și supușenie. Sau te aruncă peste zidurile cetății.

Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Luni:1Tim 5,1-10; Lc17, 1, 20-25

Lecționar - Săptămâna a XXVI - a după Rusalii Luni:1Tim 5,1-10;

Noul Testament

1Tim Epistola Sfântului Apostol Pavel întâia către Timotei

Cap. 5 Datorii faţă de alţii.

1 Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei mai tineri, ca pe fraţi;

Lv 19:32

2 pe femeile bătrâne, ca pe mame; pe cele tinere, ca pe surori, în toată curăţia.

3 Pe văduve cinsteşte-le, pe cele cu adevărat văduve.

4 Iar dacă o văduvă are copii sau nepoţi, ei să se înveţe mai întâi să-şi dovedească evlavia faţă de propria lor familie a şi să-şi răsplătească părinţii, fiindcă bun este lucrul acesta şi primit înaintea lui Dumnezeu.

5 Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură şi-a pus nădejdea'n Dumnezeu şi stăruieşte'n cereri şi'n rugăciuni noaptea şi ziua;

Lc 2:37 Lc 18:7

6 iar cea care trăieşte'n desfătări, deşi trăieşte, e moartă.

7 Porunceşte-le şi aceasta, pentru ca ele b să fie la adăpost de orice învinuire.

8 Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi, şi mai ales de cei din casa lui, acela s'a lepădat de credinţă şi e mai rău decât un necredincios.

Is 58:7 Ga 6:10 1Ptr 3:7

9 Pentru ca o văduvă să fie înscrisă ca atare, ea trebuie să aibă cel puţin şaizeci de ani, să fi fost femeia unui singur bărbat,

10 să aibă mărturie pentru faptele ei frumoase: dacă a crescut copii, dacă i-a ospeţit pe cei străini, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă i-a ajutat pe cei strâmtoraţi, dacă s'a dăruit pe sine întregii fapte bune.

Fc 18:4 In 13:14 1Tim 2:10 Evr 13:2

Lecționar - Săptămâna a XXVII - a după Rusalii Luni: Lc17, 1, 20-25

Noul Testament

Evanghelia după Luca

Cap. 17 Despre poticniri. Despre iertarea fratelui tău. Puterea credinţei. Vindecarea celor zece leproşi. Venirea împărăţiei lui Dumnezeu.

20 Şi fiind întrebat de farisei: când va veni împărăţia lui Dumnezeu?, El le-a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. b

In 3:3 In 18:36

21 Şi nici nu vor zice: Iat-o, e aici!, sau: Acolo! Că iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru“.

Mc 13:21 Lc 17:23

22 Zis-a către ucenici: „Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului şi n'o veţi vedea.

Mt 9:15

23 Şi vă vor spune: Iată, acolo este!, iată, aici!; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei.

Mt 24:23-24 Mt 24:26-27 Mc 13:21 Lc 17:21 Lc 21:8

24 Că după cum fulgerul, fulgerând dintr'o parte de sub cer luminează pân'la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa.

25 Dar trebuie mai întâi ca El să pătimească multe şi să fie lepădat de neamul acesta.

Mt 16:21 Mt 17:22-23 Mt 20:18-19 Mc 8:31 Mc 9:31 Mc 10:33-34 Lc 2:4 Lc 2:7 Lc 2:9 Lc 2:22 Lc 18:32-33 Lc 24:26 :

Biblia Ortodoxă

sâmbătă, 3 decembrie 2022

Asociația Medici pentru Consimțământ Informat - APEL PENTRU ACTIUNE! SOLICITATI DEZBATERE PUBLICA MINISTERULUI SANATATII PT PROIECTUL DE HG REF LA STRATEGIA NATIONALA DE SANATATE 2022-2030


Mesaj de la Medici pentru Consimtamant Informat:

La data de 29 noiembrie 2022 s-a postat in transparență decizională, pe site-ul Ministerului Sănătății, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2022-2030.
Am atasat acestui e-mail cele 3 documente aferente proiectului, postate pe site-ul MS.
Proiectul include, printre altele, si o strategie referitoare la vaccinarea populației (copii si adulti).
Mai precis, programul prevede realizarea unei acoperiri vaccinale de peste 90% la toate vaccinurile incluse în programul național de imunizare și 70% pentru vaccinarea grupelor la risc pentru bolile prevenibile prin vaccinare.
Conform actualului Calendar național de vaccinare, vaccinarea grupelor la risc include:
- vaccinarea gravidelor cu vaccinul DTPa (care se doreste sa ajunga la 70% acoperire)
- vaccinarea fetitelor de 12-18 ani cu vaccinul HPV (similar, se doreste sa ajunga la 70% acoperire vaccinala)
- vaccinarea contactilor din focarele de rujeola (adulti si copii)
- vaccinarea antigripala la batrani, copii
De asemenea, Strategia prevede si „Îmbunătățirea performanței Programului Național de Vaccinare inclusiv prin creșterea acceptabilității și sustenabilității vaccinării la orice vârstă”
In ansamblu, strategia referitoare la vaccinare din cadrul acestui proiect de HG, alături de alte cateva proiecte de Ordine de ministrul al sanatatii care sunt, in aceasta perioada, in diferite faze de aprobare, exprima insistenta autoritatilor in a implementa „acceptabilitatea vaccinarii la orice vârstă”, deci atât la copii cât și la adulți, cu un număr tot mai mare de vaccinuri.
Desi proiectul nu contine obligativitatea vaccinarii exprimată ca atare, prin prevederile lui reprezinta o incercare de a introduce obligativitatea de facto a vaccinarii.
Deoarece acest proiect de HG implica aprobarea unei Strategii foarte importante de sanatate, care ne va afecta pe toti, este necesar sa solicitam dezbatere publica, la care să se poată participa atât fizic, cât si online.
Cererea de dezbatere publica se poate trimite pana in a 10-a zi de la publicarea pe site, adică pana cel târziu 08 decembrie 2022, pe adresa de mail:
alexandru.rogobete@ms.ro
Ca formulare, puteti folosi:
„Subsemnatul/a.... ...., solicit Ministerului Sănătății să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2022-2030, postat in transparenta decizionala pe site-ul instituției dvs.”

Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Duminică: la Utrenie - In 20,11-18, iar la Liturghie - Col 3, 12-16; Lc 18, 18-27

Capitolul 20

11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.

12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.

13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.

14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.

15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.

16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)

17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.

18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.

Capitolul 3

12. Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare,

13. Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

14. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

15. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.

16. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.

Capitolul 18

18. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

20. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.

21. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.

22. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.

23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

24. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu!

25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

26. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască?

27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Biblia Ortodoxă