Sertarul cu Știri: injust

Redistribuirea injustă a bogăției și a resurselor. Îmbogățirea fără just temei

(III)

Când asistăm pasivi la sau acceptăm tacit scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, toți suportăm pervertirea banului ca mijloc de schimb și de tezaurizare (acumulare) a valorilor.

Pe fiecare unitate monetară astfel diluată ca valoare de schimb sau de tezaurizare (acumulare), dobânzile nu par a ieși din trendul piețelor, dar costurile aplicabile valorii reale a banilor sunt derizorii.

La valori derizorii, devine mai eficient și mai comod să te lansezi în afaceri cu bani de la bancă decât riscând proprii bani. Cei ce se împrumuta ieftin nu sunt consumatorii, ci entitățile corporatiste mari și entitățile de stat. Cu cat mai mare este corporația, cu atât mai simplă și mai ieftină este creditarea*. Nu toate statele se imprumută ieftin, ci numai statele care au calificative AAA, artificial stabilite de agentiile de rating.

Dacă am considera creditul drept resursă, avuție, cale de acces către dezvoltare, atunci acest gen de segregare pe criterii de mărime („size does matter” ...) sau rating ne apare ca fiind o oribilă formă de redistribuire injustă a avuțiilor și resurselor.

Dacă ți se pun covoare roșii în drumul către creditarea ieftină, cu garanții de stat sau supra-statale (cum ar fi, de exemplu, garanțiile de la UE), ai șanse de dezvoltare și mult mai multe instrumente de a înfrânge competiția și a monopoliza piața, culegând ulterior rente și privilegii. Este ca un fel de cursă între sportivi naturali și sportivi unflați cu steroizi, cărora arbitrii le permit sau chiar le încurajează dopajul.

Este unul dintre cele mai deranjante vicii ale economiei „capitaliste” americane și europene. Fondurile, garanțiile de stat, achizițiile și cheltuielile publice nu sunt liber distribuite în piață, după legea cererii și ofertei, ci după mărime, ideologie, alegerea taberei salvatorului. Verificați cum au făcut sute de miliarde cei din industria pharma în plandemie, cum au făcut trilioane cei din industria high tech (cam de când a fost inventată, adică după evenimentul din 9 septembrie 2001 de la World Trade Center), cum a fost salvate de la faliment băncile, cu prețul falimentelor suverane ale unor state sau cu prețul falimentului consumatorilor, cum se aruncă cu zecile de miliarde în economia „verde” (inclusiv în conturile hrăpărețe ale celor care practică greenwashing și pinkwashing), în tranziția climatică, cum este finanțată cu sute de milioane de euro mizerabila industrie a turnătoriei digitale (fact checking, wistleblowing, trusted flagging). Verificați cine vă sunt salvatorii. Verificați motivele pentru care sărăciți în timp ce, cu surle și trâmbițe, economia crește și ajunge pe noi și noi culme de progres și civilizație.

Celor care ar avea tentația să spună că situația actuala este preferabilă comunismului, le spun că acea formă de organizare socială pe care o încă numim comunism nu este decât o altă față a inegalității economice și sociale; în societatea românească de dinainte de 1989, o întreagă societate de oameni saraci și fără acces la bunuri de larg consum și la libertățile fundamentale era stăpânită de o mână de privilegiați și rentieri, adică, de elita comunistă, intitulată nomenklatura. La fel ca acum, doar ca actuala elita este auto-intitulată „pro-europeană”.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Redistribuirea injustă a bogăției și a resurselor. Îmbogățirea fără just temei

(II)

Majoritatea persoanelor active pe internet și în social media se tem, aproape instinctual, de redistribuirea averilor prin politici de stânga, socialiste. Nu doar se tem: își vocalizează strident temerea.

Dar aceeași majoritate este nepăsătoare sau în necunoștință de cauză față de redistribuirea averilor prin dobânzi și prin manipularea pieței banilor, care se întâmplă în fiecare secundă a existenței și funcționării pieței „noastre” financiare.

Puțină lume știe, iar main-stream-ul mediatic ignoră sau ocultează acest adevăr: mai mult de 45% din pretul TUTUROR bunurilor și serviciilor pe care le achiziționăm sunt costuri cu dobânzile bancare.

Chiar dacă nu toți cumpărăm bunuri și servicii pe credit și chiar dacă nu toți avem de-a face cu băncile, toți trebuie să suportăm dobânzile băncilor, întrucât, în primul rând, cam toți comercianții se împrumută la bănci și, în al doilea rând, statul și autoritățile publice locale se împrumută din ce în ce mai des și costisitor la banci*.

Când cumpărăm de la comercianți, achităm și costurile lor cu dobânzile.

Când plătim taxe și impozite la stat și la autoritățile publice locale, achităm și costurile lor cu dobânzile.

Așadar, aproape jumătate din toți banii din lume se duc (înapoi) în banci, acolo unde, de altfel, sunt creați.

Fără împrumuturi, cantitatea totală de bani aflată în circulație ar fi cu 90% mai mică. În Romania, doar 10 lei din 100 sunt emiși de BNR. Restul sunt "bani interni", creați de băncile comerciale ca efecte directe al contractelor de împrumut/credit, fără echivalent în depozite sau fonduri proprii. Este un incredibil monopol pe care numai băncile autorizate de băncile centrale îl dețin. Acești bani creați din nimic se mai numesc și „bani – datorie”, creația lor fiind uneori echivalată cu alchimia (parabola o găsiți într-o carte a ex-președintelui Băncii Angliei, Mervyn King, intitulată Sfârșitul alchimiei – cartea a apărut în limba română la ... editura BNR, având o prefață scrisă chiar de Mugur Isărescu).

Nu e tot.

Băncile centrale pun pe piață, din când în când, cantități suplimentare de bani, care depășesc nevoia de acoperire a produselor și serviciilor aflate în circulație la un moment dat. Se numește ... relaxare cantitativă (quantitative easing) și servește la crearea iluziei prosperității și a creșterii economice.

În realitate, efectul relaxării cantitative nu este creșterea economică substanțială, ci diminuarea valorii reale a banilor, ceea ce se traduce în diluarea puterii de cumpărare a banilor și a valorii economiilor populației. Este o expropriere treptată de venituri și de economii a celor care muncesc și economisesc, mizând pe stabilitatea valorii banilor, în favoarea celor care consumă pe credit sau își asumă riscuri pe banii altora. Este, desigur, apanajul băncilor de investiții, al fondurilor de investiții, al speculatorilor și, în general, al speculatorilor și pariorilor care rulează în cercul lor restrâns, sofisiticat și secretos, 85% din totalul resurselor financiare ale lumii, restul de doar 15% fiind tranzacțiile care corespund unor fapte economice reale, palpabile.

Ca să se înțeleagă modul injust prin care aceasta manipulare a pieței banilor determină redistribuirea injustă a averilor și evaporarea rezultatelor muncii noastre, vom observa că, în 2019, cu 100 de lei se putea cumpară ceea ce acum se cumpăra cu 160 - 170 de lei. Interesant este că 2019 este anul antecedent plandemiei, crizei climatice, crizei energetice și energetice și războiului, dar lumea trecuse deja printr-o diluare similară a valorii banilor, căci între 2001 – 2011 fuseseră alte crize - cea teroristă, cea bancară și cea bugetară a statelor din sudul UE (denumite, illo tempore, PIIGS). Tot așa, ceea ce, în 2001, puteai cumpăra cu 100 de euro, în 2019 puteai cumpăra cu 150 de euro. Din 2001 încoace, banii s-au tot diluat, iar cei care au avut de suferit au fost oamenii de rând, deponenții și micii antreprenori. Din 2001 încoace au tot apărut salvatori care ne-au dus cu 200 km/oră în zid. Tiparul e același: se invește natural său se inventează criza, apare dușmanul și, desigur, se urcă pe soclu salvatorul, chiar dacă este un idol fals, în viața de zi cu zi fiind plin de vulnerabilități, corupt, prost, impostor, slugoi, om cu dublă agendă, actor de film de duzină. Salvatorul este un avatar potrivit tuturor celor care, fiind rotițele sistemului (ostil omului de rând), obligă lumea să își aleagă tabăra unde vrea să se implice în războiul care este pace, după principiul leninist „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.

*datoria publică a României a ajuns la 1000 de miliarde de lei săptămâna asta; s-a dublat, pur si simplu, în 2 ani; față de 2017 s-a triplat; dacă în 2017 România se împrumuta cu 3% dobândă, acum dobânda este de 8%, tendința fiind de creștere accelerată, întrucât urmează degradări ale ratingului de țară; nimic nu are legătură cu suveranismul, care nu a câștigat nimic în doi ani de alegeri și nu a fost niciodată la guvernare în ultimii 35 de ani; totul are legătură exclusiv cu conducerea țării prin cumetrii ale „salvatorilor” aflați în slujba stăpânilor neo-feudali ai economiei; dacă sunteți curioși să îi identificați, îi găsiți sigur printre donatorii campaniilor electorale ale ex-primarului general, actualul președinte Daniel – Dan Habarnam de Constituție

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea