Redistribuirea injustă a bogăției și a resurselor. Îmbogățirea fără just temei
(III)
Când asistăm pasivi la sau acceptăm tacit scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, toți suportăm pervertirea banului ca mijloc de schimb și de tezaurizare (acumulare) a valorilor.
Pe fiecare unitate monetară astfel diluată ca valoare de schimb sau de tezaurizare (acumulare), dobânzile nu par a ieși din trendul piețelor, dar costurile aplicabile valorii reale a banilor sunt derizorii.
La valori derizorii, devine mai eficient și mai comod să te lansezi în afaceri cu bani de la bancă decât riscând proprii bani. Cei ce se împrumuta ieftin nu sunt consumatorii, ci entitățile corporatiste mari și entitățile de stat. Cu cat mai mare este corporația, cu atât mai simplă și mai ieftină este creditarea*. Nu toate statele se imprumută ieftin, ci numai statele care au calificative AAA, artificial stabilite de agentiile de rating.
Dacă am considera creditul drept resursă, avuție, cale de acces către dezvoltare, atunci acest gen de segregare pe criterii de mărime („size does matter” ...) sau rating ne apare ca fiind o oribilă formă de redistribuire injustă a avuțiilor și resurselor.
Dacă ți se pun covoare roșii în drumul către creditarea ieftină, cu garanții de stat sau supra-statale (cum ar fi, de exemplu, garanțiile de la UE), ai șanse de dezvoltare și mult mai multe instrumente de a înfrânge competiția și a monopoliza piața, culegând ulterior rente și privilegii. Este ca un fel de cursă între sportivi naturali și sportivi unflați cu steroizi, cărora arbitrii le permit sau chiar le încurajează dopajul.
Este unul dintre cele mai deranjante vicii ale economiei „capitaliste” americane și europene. Fondurile, garanțiile de stat, achizițiile și cheltuielile publice nu sunt liber distribuite în piață, după legea cererii și ofertei, ci după mărime, ideologie, alegerea taberei salvatorului. Verificați cum au făcut sute de miliarde cei din industria pharma în plandemie, cum au făcut trilioane cei din industria high tech (cam de când a fost inventată, adică după evenimentul din 9 septembrie 2001 de la World Trade Center), cum a fost salvate de la faliment băncile, cu prețul falimentelor suverane ale unor state sau cu prețul falimentului consumatorilor, cum se aruncă cu zecile de miliarde în economia „verde” (inclusiv în conturile hrăpărețe ale celor care practică greenwashing și pinkwashing), în tranziția climatică, cum este finanțată cu sute de milioane de euro mizerabila industrie a turnătoriei digitale (fact checking, wistleblowing, trusted flagging). Verificați cine vă sunt salvatorii. Verificați motivele pentru care sărăciți în timp ce, cu surle și trâmbițe, economia crește și ajunge pe noi și noi culme de progres și civilizație.
Celor care ar avea tentația să spună că situația actuala este preferabilă comunismului, le spun că acea formă de organizare socială pe care o încă numim comunism nu este decât o altă față a inegalității economice și sociale; în societatea românească de dinainte de 1989, o întreagă societate de oameni saraci și fără acces la bunuri de larg consum și la libertățile fundamentale era stăpânită de o mână de privilegiați și rentieri, adică, de elita comunistă, intitulată nomenklatura. La fel ca acum, doar ca actuala elita este auto-intitulată „pro-europeană”.
