Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Spionaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spionaj. Afișați toate postările

miercuri, 23 noiembrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Spionajul permanent căruia marile corporații tehnologice ne supun pentru a extrage de la noi date cu caracter personal, transformate în estimări comportamentale și „produse predictive”


Spionajul permanent căruia marile corporații tehnologice ne supun pentru a extrage de la noi date cu caracter personal, transformate în estimări comportamentale și „produse predictive”, a determinat o incredibilă diluare a unor drepturi pe care le consideram, până nu demult, imuabile și garantate de stat. În mod masiv, sub efectul dictaturii digitale, dispar drepturi și libertăți.

Consimțământul nostru, ca subiecte ale supravegherii continue și ubicue, ne este fabricat, iar voința canalizată. Noul nume al „libertății” e supunerea, căci e pentru „siguranța noastră” de animăluțe înfricoșate și ipohondre, auto-ferecate în colivie. Noul nume al cunoașterii este informarea din sursă unică, oficială, etichetată de către verificatorii faptelor ca fiind „adevărul”.
Drepturile omului sunt în pericol de dispariție sau de neutralizare în condițiile de dezvelire totală și permanentă a emoționalității și a patrimoniului nostru. Ca niște păpuși sentimentale (emotional puppets) ajungem să credem că deciziile insinuate în subconștientul nostru de controlorii panoului de monitorizare sunt chiar deciziile noastre libere și conștiente. Ca niște stăpâni ne-diligenți ai bunurilor noastre (malus pater familias) nu prindem de veste când suntem expropriați.
Iată, în prescurtare, cum ne pierdem aceste drepturi:
(I) corsarii internetului practică auto-împroprietărirea prin ocupațiune asupra datelor noastre cu caracter personal, fără ca marea majoritate a populației să fie conștinentă de asta; omul contemporan a devenit apt, prin dresaj, de a abandona drepturi și libertăți în schimbul unei gratuități sau al comodității de a butona telecomanda;
(II) dreptul de proprietate este limitat sau chiar negat de reglementări ipocrite privitoare la evaziunea fiscală, spălarea de bani, corupție, activități teroriste etc., de care sunt vinovate în mod promordial corporațiile multinaționale, care dețin resursele materiale și financiare necesare lansării în astfel de activități; dacă există luare de mită, este pentru că există dare de mită, adică o acțiune ilegitimă pe care cel cu bani își cumpără un loc în față în competiția economică și socială, un privilegiu, o rentă sau o exclusivitate, adică posibilitatea de a face și mai mulți bani; campionatul mondial de fotbal din Qatar, pe care corporațiile occidentale îl boicotează în mod ipocrit, există pentru că organizații occidentale globale „oneste”, precum și cetățeni occidentali „cinstiți” au dat sau luat mită, iar costul de 200 de miliarde de dolari implicat de acest gigantic gheșeft „sportiv” a fost o sursă majoră de creștere a cifrei de afaceri a unor companii europene sau americane, care dețin know-how-ul în domeniu;
(III) înlocuirea banilor peșin cu cei electronici și, curând, înlocuirea banilor înșiși cu moneda digitală emisă de băncile centrale (👉CBDC👈) erodează treptat, până la aneantizare, dreptul de proprietate individuală – banii de azi, așa cum îi știm, devin vouchere de valoare fixă și cu perioade scurte de valabilitate, iar produsele și serviciile care pot fi cumpărate cu banii de azi nu vor mai putea fi cumpărate decât după criteriile și specificațiile „monedei” digitale, stocate de banca centrală; de exemplu, un cetățean cu un rating social redus nu va mai putea cumpăra decât acele produse sau servicii la care se „califică”; un cetățean care nu s-a „imunizat” nu va mai putea cumpăra decât de la comercianți care se află în cercul redus în care se poate mișca, în așa fel încât să nu îi „infecteze” pe alții; un dizident politic sau religios nu va mai putea cumpăra nimic, căci nu va mai putea purta pecetea digitală, fiind aruncat extra muros; ironic, chiar și băncile comerciale vor dispărea, de vreme ce rolul lor în încasări, plăți, depozite și creditare va fi eliminat;
(IV) digitalizarea total(itar)ă va duce, în final, la aneantizarea libertății de opinie și de credință și va determina înlăturarea dreptului la protecția vieții private și de familie și a dreptului la demnitate, în favoarea unor drepturi colective incerte și iluzorii, cu titulari auto-mandatați să reprezinte „comuitatea” în persoana tehnocraților de stat/corporație (care sunt și interșanjabili).
De aici necesitatea de a introduce în Constituție bariere ale abuzului corporatist de putere, mai ales că statul se îngemănează cu/pleacă genunchiul în fața corporațiilor transnaționale. Statul devine o corporație în cadrul căreia profitul se privatizează iar pierderile se socializează. Statul nu se mai preocupă de responsabilitate când vine vorba de neo-feudalii economiei globale de azi.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte din 1994, a fost concepută și adoptată, în varianta curentă, pentru abuzurile de putere și încălcările drepturilor omului și ale libertăților cetățenești de către stat, dar nu și de către corporații, ceea ce este o gravă lacuna a reglementării și o garda lăsată/scut lipsă care se întorc mereu contra cetățeanului de rând, cel pe umerii căruia se urcă și corporațiile - dictator și se finanțează și statul abuziv/vătaf al corporației.
Corporația – putere în stat, ar trebui să fie supusă acestui principiu din preambulul Statutului Consiliului Europei:
„Valorile spirituale și morale sunt moștenirea comună a popoarelor europene și sursa reală a libertății individuale, a libertăților politice și a statului de drept, principii care formează orice democrație adevărată”.
Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Asociatia Parakletos