În anii 2003-2004, austriecii erau cei mai vehemenți europeni contra aderării României la UE. Tot așa cum sunt și acum contra aderării la aproape defunctul spațiu de liberă circulație europeană Schengen…
Ca să fie convinși să nu se mai opună aderării, austriecii au fost șpăguiți de guvernul pesede de atunci cu două bănci (BCR și Banca Agricolă, actualmente Raiffeisen), pe care le-au „cumpărat” cu (aproape) doi lei, precum și cu Petrom, care a ajuns la ei mai mult decât gratis - mai întâi, cei 800 de milioane de euro aduși într-o zi cu titlu de majorare de capital social au plecat înapoi a doua zi, cu titlu de rambursare de împrumut, iar după privatizare, Statul român le-a mai dat austriecilor cca jumătate de miliard de euro în plus, cu titlu de despăgubiri pentru „investițiile de mediu” pe care le-au făcut austriecii.
În mod normal și conform cu principiile economiei de piață, Statul român ar putea să răscumpere aceste trei mari întreprinderi ex-românești.
Nu sunt bani (pe motiv de gaură bugetară și furt cu ocazia plandemiei), dar nici nu este nevoie. De altfel, nici măcar nu este indicat ca răscumpărarea să se facă din bani de la buget.
Ar trebui ca cetățenilor români interesați să li se pună la dispoziție titluri de stat, cu dobânzi la nivelul celei legale, cu termen de rambursare de 15 ani și cu destinația unică și precisă de achiziție a acestor trei mari întreprinderi ex-românești. Ar trebui, de asemenea, ca aceste titluri de stat să poată fi convertite, la cererea titularilor, în acțiuni emise și puse pe piață de cele trei întreprinderi, cu consecința majorării capitalului social sau, după caz, a reducerii participației statului.
În acest fel, banii aflați acum la dispoziția băncilor (și la risc de pierdere pe motiv de faliment bancar) ar putea fi puși în valoare în niște obiective de interes național și, ulterior, puși pe piață pentru a dezvolta industria și a finanța comerțul.
E vorba de banii românilor, iar nu de banii extraordinar de scumpi luați cu împrumut de la bănci (fie de iresponsabili ca Cîțu, fie de nepricepuți ca Câciu) și aruncați în găuri negre ți în buzunare corupte.
E vorba de bani care nu ar putea fi batjocoriți, așa cum se întâmplă acum, cu ocazia limitării/eliminării banilor fizici, și e vorba de proiecte de care românii s-ar putea lega emoțional și economic, așa cum se petreceau lucrurile în perioada de dinainte de primul război mondial și în perioada interbelică.
E vorba de a ne lua viața în propriile mâine și de a ne dezvolta „prin noi înșine”.
