Poate v-ați întrebat vreodată de ce azi cumpărați cu 150 de dolari/euro/lei ceea ce în 2019 vă costa doar 100 de dolari/euro/lei?
De ce costul tuturor produselor și serviciilor de bază a crescut cu 60-120% în ultimii 5 ani, în timp ce salariile sau veniturile voastre din activități independente au crescut, în medie, cu doar 10-20%?
Iată o posibilă explicație.
În cele 20 de luni de plandemie, Federal Reserve din SUA a emis nu mai puțin de 11 mii de miliarde de dolari. De remarcat că, în 2020, economia SUA producea 20 de mii de miliarde de dolari. Așadar, masa monetară aflată în circulație a crescut cu mai mult de 50% în mai puțin de doi ani.
De fapt, dacă ajungi să calculezi toată cantitatea de bani emisă de SUA în întreaga sa existență, ajungi la uluitoarea concluzie că Fed a emis într-un singur an, anul 2020, nu mai puțin de 40% din totalul masei monetare a întregii istorii americane.
Paradoxul este că, în plandemie, economia americană s-a oprit, pentru prima oară în istorie. Nici măcar în cursul celui de-al doilea război Mondial nu s-a întâmplata așa ceva.
Dar de ce s-o fi întamplat asta?
Motivul aparent, narațiunea eroică, propaganda politico-tehnocratică au fost :
-„lupta” contra plandemiei,
-păstrarea impresiei de creștere economică,
- funcționarea „sigură și eficientă” a statului – tătuc, ceva de genul experimentelor naziste sau comuniste din secolul trecut, dar mult mai eficiente sub raportul susținerii publice …
Mă rog, cel puțin asta am fost determinați să credem : oamenii nu doar că au acceptat înghețarea drepturilor și a economiei, dar au fost și foarte, foarte mulțumiți că statul – tătuc se ocupă de bolnăviorii care nu trebuie să facă altceva decât să stea în casă, la căldurică, sub plăpumioară, că se ocupă „eroii din linia întâi” de ei, de bunăsarea lor, de confortul lor psihic.
În realitate, a fost cel mai mare furt din istorie. Cea mai mare piraterie.
Oamenii simpli au rămas fără 50% din valoarea banilor și a proprietăților lor.
Banii suplimentari, fără acoperire în mărfuri și servicii, au fost orientați strategic către sectoare „prioritare” : bănci, industria hi-tech, industria pharma și lanțurile de super/hiper – marketuri. Inegalitatea economică a ajuns la cea mai mare acuitate din istorie. Mai puțin de 0,1% din întreaga populație deține mai mult de 57% din averi și din stocul de resurse…
Mai nou, acești bani mefistofelici sunt aruncați cu elicopterul în curtea marilor industriași ai războiului.
Peste toate tronează giga – fondurile de gestiune a acțiunilor și a fondurilor de pensii: Vanguard, Black Rock, State Street, Fidelity. Totul, inclusiv mass media și social media, este deținut de acești nemernici neo-feudali. Inclusiv milioanele de case în care foștii proprietari, executați silit de bănci, stau cu chirii sufocante.
Fondurile de pensii, fondurile suverane și chiar state ale lumii care își plasează rezervele valutare sau economiile în obligațiuni și titluri de stat americane au „primit” de la Fed o frumoasă palmă peste ceafă, căci tot ceea ce au avut în 2019 este acum erodat cu cca 50-60%, prin simpla aruncare a acelor 11 trilioane de dolari, din elicopter, în curtea Big Tech, Pharma & Finance și a lorzilor războiului.
China, India, Arabia Saudită, Iran, Mexic, Brazilia, Africa de Sud etc. au decis să se asigure că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată și, astfel, au construit BRICS, un fel de comunitate economică a țărilor ne-aliniate la economia financiarizată și la politica militarizată a SUA, urmând a trece curând la propria monedă. Deja, de câteva luni, Arabia Saudită nu mai decontează afacerile sale cu petrol în dolari, iar Rusia a reușit să impună, în ciuda războiului de agresiune pe care îl duce și a embargoului, la rubla convertibilă, în care se fac toate decontările de țiței rusesc (și de alte resurse de care Rusia este plină).
Ce va fi în 2025, după alegerile americane din noiembrie?
Suma tuturor riscurilor și a tuturor furtunilor financiare.
Nu vă mai zic „brace for impact”, că sunt unii care mă acuză că previziunile mele nu se împlinesc – ca și când eu așa vrea ca așa ceva să se întâmple. Așa ceva ca falimentul omului de rând și al statelor de mărime și forță economică și militară mică, România fiind una dintre ele …
PS Bine măcar că suntem în optimi la Euro… Poate ne mai trece din entuziasmul morbid pentru război și ne reamintim că viața este frumoasă și merită trăită, alături de cei dragi …