Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Discurs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Discurs. Afișați toate postările

vineri, 12 aprilie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În normativele UE, libertatea de expresie a devenit cel mai mare risc existential al planetei, din cauza „riscului dezinformării” și a discursului urii. Care ură, azi, poate însemna orice, inclusiv afirmația „afară e frig” ...


În normativele UE, libertatea de expresie a devenit cel mai mare risc existential al planetei, din cauza „riscului dezinformării” și a discursului urii. Care ură, azi, poate însemna orice, inclusiv afirmația „afară e frig” ...

💥Uniunea Europeană a inclus discursul urii în categoria „crimelor europene”, fiind pus alături de infracțiunile de mare gravitate cum sunt terorismul, traficul de droguri sau arme și traficul de persoane. De acest gen de infracțiuni se poate ocupa Parchetul European, încă aflat sub managementul competent al dnei Kovesi.💥
Discursul urii nu e doar în legătură cu dreptul bărbatului de a avorta și, eventual, de a executa pedeapsa pentru viol într-o închisoare de femei (pentru că a considerat absurd o asemenea situație faptică din închisorile scoțiene, J. K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, este azi în pericol de pușcărie și, mai ales, ținta unui mare val de hate, un hate bun, care face bani mulți, pentru că este un hate protejat și aplaudat), nici cu dreptul copilului de 12 ani de a se manifesta la școală ca o pisică, nici doar în legătură cu crima de a nu te înțepa cu un ser experimental inutil și nociv (pe principiul constitutional care se aplică și în cazul avortului, precum și în cazul operației de schimbare de sex, dar este refuzat în cazul vakseenării – corpul meu, alegerea mea).
Mai nou, este o crimă refuzul de a achiziționa gunoiul pseudo-științific al teoriei luptei contra schimbării climatice.
Este un discurs al urii, pe care îl va ancheta curând mme. Kovesi, urmând a umple pușcăriile cu dizidenți climatici (nu de alta, dar am terminat deja cu corupții, hoții politico-birocratici, traficanții, criminalii, violatorii etc.).
În fapt, în lumea de azi, nu avem dreptul să deschidem gura dacă vorbele noastre NU sunt certificate și avizate prealabil de diverse autorități administrativ-științifico-fantastice (care, de altfel, își schimbă variantele adevărului oficial la intervale scurte și imprevizibile, pe principiul „așa s-a crezut atunci”).
Orice opinie contrară adevărului oficial și opiniei protejate este automat ștampilată drept conspiraționistă și emitentul opiniei devine „un periculos terorist intern” (după expresia din septembrie 2020 a ex – premierului român Șică Orban, refolosită ulterior de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, în mai 2022).
E mult mai rău decât „crede și nu cerceta”, dictonul ne-creștin al Inchiziției spaniole din sec. XV – XVI.
E mult mai rău decât în romanul distopic al lui George Orwell, 1984.
Este realitatea imediată, palpabilă.
Este motivul unui pogrom în pregătire.
Secretarul General al ONU a spus: „Schimbarea climatică este deja aici. Este terifiantă, și este numai începutul. Era încălzirii globale s-a încheiat. A venit era fierberii globale […] Ne aflăm pe o autostradă a iadului către infernul climatic, cu piciorul pe pedala de accelerație”.
Cu toată evidenta (și recunoscuta) exagerare stilistică, aceasta este o opinie protejată, iar dizidența față de o asemenea opinie te pune în postura de terorist intern periculos.
Dacă ești stat membru al Consiliului Europei, ca de exemplu, Elveția, ești stat – delincvent, pentru că nu întreprinzi suficiente demersuri pentru a combate încălzirea globală. CtEDO a decis recent să condamne Elveția, la cererea a peste 2300 de pensionare helvete, pentru că nu a făcut ce trebuie ca reclamantele să nu moară de cald. Decizia CtEDO este obligatorie pentru toate cele 48 de state memebre ale Consiliului Europei, inclusiv Turcia, Rusia și Ucraina. Orice rus, turc sau ucrainean va putea traduce în fața CtEDO statele lor de cetățenie/rezidență, pentru același motiv. Sunt curios cum va reacționa la așa ceva CtEDO: în loc de prea cald, persoanele în vârstă, meteo-sensibile, din aceste țări nu se vor plînge de prea cald, ci se vor plânge, de fapt, de prea frig …
Mai grav este că, într-o declarație recentă, Joe Biden, viitorul ex-președinte al SUA, a spus că editorii ziarelor, televiziunilor și radiourilor și cenzorii rețelelor de socializare ar trebui să se preocupe la modul serios de limitarea informației la adevărul oficial și a expresiei la opinia protejată, pe motiv că, dacă nu s-ar comite această sfântă cenzură și nu s-ar modela rațiunile și emoționalitatea publicului, nu am mai putea afla cum arată adevărul și nu am mai avea pluralism politic …
Și, cică, asta ar fi „ordinea liberal mondială bazată pe reguli”.
Putin și Xi Jingping apreciază asta și dau share, desigur …

luni, 4 iulie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Fragment din discursul de la Craiova, de pe 1 iulie, de la conferința de lansare a filialei locale a Asociației pentru Inițiativă Civică și democrație participativă (AICDP), instrumentul juridic și instituțional al Grupului România Nesupusă

 

Fragment din discursul de la Craiova, de pe 1 iulie, de la conferința de lansare a filialei locale a Asociației pentru Inițiativă Civică și democrație participativă (AICDP), instrumentul juridic și instituțional al Grupului România Nesupusă:

„AICDP este o platformă creată în urma constituirii, în toamna trecută, a unui grup de dezbateri pe rețelele sociale, care a ajuns la peste 50.000 de membri. Craiova este al treilea oraș în care suntem reprezentați, la nivel de filială, după Timișoara și Brașov. Dorim să lansăm în curând și un sistem de sondare a opiniei publice, bazat pe tehnologia blockchain, care să asigure în același timp secretul, dar și corectitudinea votului, asta pentru a veni cu o alternativă la clasicele institute de sondare a opiniei publice care, e clar, acționează cartelar și rotesc mereu aceleași 15-20 de personaje, alese din același bazin, dând iluzia electoratului că are de unde alege. Din punctul nostru de vedere, democrația reprezentativă a ajuns într-un punct critic: avem de-a face, fie în România, fie în Parlamentul European, cu personaje care nu mai au nimic în comun cu voința celor care i-au ales; practic, ei nu mai reprezintă pe nimeni. Asta și în condițiile în care singura parte pozitivă a democrației reprezentative, responsabilitatea aleșilor, este din ce în ce mai diluată, până la dispariție, prin măsuri succesive de „imunizare”. Soluția acestei pandemii politice, credem noi, stă în democrația participativă. Este nevoie ca cetățenii să se implice și să-i tragă de mânecă pe cei care îi reprezintă în instituțiile publice, fie politicieni, fie experți. Nu e neapărată nevoie să-i înlocuim mâine pe politicieni ca să îndreptăm lucrurile. E suficient să stăm pe capul lor și să-i determinăm să-și respecte promisiunile cu care au venit când ne-au cerut votul. Peste tot, fie la consiliul local, la cel județean sau la Parlament, cetățenii și asociațiile care îi reprezintă pot participa la dezbateri. Eu asta îi îndemn pe toți să facă. Ca cetățean simplu sau ca mandatar al unei organizații civice poți să faci orice face un parlamentar sau un consilier județean, mai puțin să votezi sau să dormi ori să te uiți pe youtube în timp ce te prefaci că protejezi interesul cetățenilor”.
Pentru alte detalii, a se vedea 👉linkul 👈
Precizez că se vor constitui filiale și în alte orașe ale țării, precum și în străinătate, în exact momentul în care se vor fi întrunit condițiile legale, logistice și de personal - un grup de inițiativă, un număr de minim 5 membri fondatori ai filialei, un sediu efectiv, un minim de logistică și de personal și mult entuziasm de a schimba lucrurile care au determinat marasmul social de azi.