
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE OPINIA PUBLICĂ
Când am vorbit despre infrastructura critică, mi s-a spus că nu este o problemă de securitate națională. După explozia dronei din Portul Constanța, întreaga Românie a vorbit despre securitate națională.
Public astăzi răspunsul primit de la Administrația Prezidențială, documentul nr. DRA1/P/4004/17.03.2026, prin care eram informat că sesizările mele privind depozitarea neconformă a unor cantități mari de îngrășăminte chimice în Portul Constanța și vulnerabilitățile privind infrastructura critică nu intră în competența Consiliului Suprem de Apărare a Țării, fiind transmise Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
La acel moment avertizam asupra unor riscuri pe care le-am semnalat ani la rând în calitate de Ofițer Port Grad I și avertizor în interes public:
-depozitarea neconformă a îngrășămintelor pe bază de azotat de amoniu;
-lipsa unor măsuri eficiente de control și supraveghere;
-neclaritatea competențelor privind circulația și accesul în infrastructura portuară;
-vulnerabilități care puteau afecta funcționarea unui obiectiv strategic al României și al Alianței Nord-Atlantice.
Administrația Prezidențială nu a contestat existența problemelor semnalate.
Nu a afirmat că sesizările mele sunt false.
Nu a afirmat că riscurile nu există.
A precizat doar că responsabilitatea analizării și luării măsurilor aparține Ministerului Transporturilor și instituțiilor executive.
Astăzi însă trebuie pusă o întrebare simplă:
Ce s-a schimbat între momentul sesizărilor și momentul exploziei dronei din Dana 78?
După incidentul care a zguduit Portul Constanța, întreaga dezbatere publică s-a mutat exact în zona despre care avertizam de ani de zile:
-securitatea infrastructurilor critice;
amenințări hibride;
-vulnerabilități strategice;
-protecția porturilor maritime;
-siguranța operațională în contextul războiului din regiunea Mării Negre.
Inclusiv Președintele României și autoritățile statului au discutat ulterior despre necesitatea protejării infrastructurii critice și despre riscurile la care este expus Portul Constanța.
Așadar, dacă după explozia dronei subiectul a devenit unul de securitate națională, de ce avertizările transmise anterior nu au fost tratate cu aceeași seriozitate?
De ce un ofițer portuar a fost nevoit să transmită zeci de sesizări către autorități locale, centrale, Guvern, Parlament, instituții de control și structuri ale statului?
De ce autorități precum ISU, DSU și Garda Națională de Mediu au confirmat ulterior aspecte semnalate anterior în rapoartele și sesizările mele?
Și, mai ales, cine răspunde pentru faptul că ani de zile aceste avertismente au fost ignorate, minimalizate sau chiar negate?
Nu public acest document pentru a critica instituția prezidențială.
Îl public pentru a demonstra că problema a ajuns la cel mai înalt nivel al statului român și că existența sesizărilor nu poate fi negată.
Astăzi, după incidentul din Dana 78, după evacuări de urgență, după controale, sancțiuni și confirmări oficiale, cred că opinia publică are dreptul să cunoască adevărul.
Istoria va arăta cine a avertizat și cine a ales să ignore avertismentele.
Avertizor în interes public – Legea nr. 361/2022
#PortulConstanța #InfrastructurăCritică #AvertizorDeIntegritate #SecuritateNațională #Dana78 #MareaNeagră #Transparență #România #CSAT #SiguranțăPortuară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu