Se modifică din nou Legea 55/2020, ca să se poată extinde restricțiile, să purtăm, de exemplu, măști și în vârf de munte, și pe miriște, iar patronii să poată trimite acasă, în telemuncă sau de tot, angajații, pe motiv de pandemie.
E clar că ăștia nu mai au de gând să ridice vreodată starea de alertă. Ceva ce trebuia să dureze o lună durează deja de un an. Dacă trece varianta unu de carcalac, inventează alte variante. Și alte motive pentru a băga trilioane în vaxinuri. E prea profitabilă pandemia asta ca să se renunțe atât de repede la ea. Se câștigă prea mult din acest circ în serial ca să nu se lucreze la scenarii pentru sezoanele 2-5.
Să vedem, însă, cât va mai rezista psihic și economic populația. Unul dintre trei copii este nu numai blazat, este în depresie, din lipsă de tovărășie a altor copii. Nu cred că lumea va mai rezista mult să vadă tristețea din ochii copiilor.
Și atunci va veni momentul în care pandemia va fi denunțată, inutilele măști abandonate și isteria vaxinării (cu riscurile aferente de segregare pe criterii sanitare) neutralizată.
De carcalac, omul se poate trata - 99,9% dintre cei infectați s-au vindecat. De infecție cu totalitarism nu ne mai vindecă nimeni. Și nici de sărăcie lucie și foamete.
Trebuie acționat până nu e prea târziu. Jos cu statuile pandemice și afară cu politicienii care li s-au făcut preș și slugoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu