Iran (anul 1943). Un lot de ”Supermarine Spitfire Vb” este pregătit pentru a fi livrat de britanici în Uniunea Sovietică ca ajutor de război al lui Churchill pentru Stalin din totalul de 1.331 avioane de acest tip...
Între 25 august și 17 septembrie 1941 avusese loc invazia militară anglo-sovietică a Iranului, operațiune botezată de britanici cu numele de cod ”Operation Countenance” ... Scopul invaziei era să asigure câmpurile petroliere britanice la Abadan și să asigure o rută de aprovizionare către URSS, angajată într-o luptă intensă împotriva Germaniei pe Frontul de Est.
În primăvara anului 1944 vor fi în curs negocierile, începute în toamna anului 1943 la Ankara şi la Stockholm, privind problema armistiţiului şi scoaterea României din războiul împotriva Naţiunilor Unite.
''La sfârşitul lunii februarie plecase la Cairo, ca emisar al opoziţiei, dar cu încuviinţarea lui Antonescu (care discutase cu el înainte de călătorie), prinţul Barbu Ştirbey. El urma să poarte negocieri cu reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS în vederea încheierii armistiţiului'', aminteşte istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002). ''Pe măsură ce Wehrmachtul recula sub loviturile Armatei Roşii, România intra progresiv în triunghiul de forţe Moscova-Londra-Washington'', se arată în lucrarea amintită.
La 2 aprilie 1944, trupele sovietice au pătruns pe teritoriul României. În aprilie 1944 a început şi o puternică ofensivă aeriană anglo-americană împotriva României, având ca obiectiv distrugerea instalaţiilor petroliere şi a căilor ferate, fiind vizate îndeosebi rafinăriile de ţiţei situate în jurul oraşului Ploieşti.
Primul mare bombardament aerian asupra Bucureştilor, din 4 aprilie 1944, a început aproape de ora 14.00 şi a fost efectuat de valuri succesive de bombardiere ale SUA. Populaţia nu se aştepta la bombardament, crezând că este vorba despre un simplu exerciţiu de apărare pasivă, aşa cum mai avuseseră loc înainte. Au fost lovite în special cartierele de vest şi nord-vest ale oraşului - Cotroceni, Griviţa, Steaua - şi în primul rând regiunea Gării de Nord, unde s-a întrebuinţat sistemul ''covorului'' de bombe. Au căzut bombe şi în Calea Victoriei asupra Hotelului ''Splendid'' şi a ''Parc-Hotelului'' de alături, unde îşi avea sediul misiunea militară germană, ambele hoteluri fiind complet distruse şi o mare parte a locatarilor ucişi.
Unele bombe au căzut chiar deasupra adăposturilor, omorând pe toţi cei aflaţi acolo, aşa cum s-a întâmplat la Cotroceni, pe Calea Şerban-Vodă şi pe strada Pleşoianu colţ cu Sibiceanu, în acest din urmă loc pierzându-şi viaţa 73 de oameni. În holul de la intrare, la Hotelul ''Splendid'' au fost peste o sută de morţi, cei mai mulţi ucişi de ''suflul'' bombei. Foarte mulţi morţi au fost pe Calea Griviţei, iar la Cărămidarii-de-Jos, în cuprinsul parohiei, au pierit circa 140-150 de persoane. Totodată, bombele au lovit şi un mare număr de trenuri în Gara de Nord, încărcate, gata de plecare, sau care soseau cu refugiaţi din Moldova.
Generalul Constantin Sănătescu nota în ziua de 4 aprilie 1944: ''La ora 13.40 se sună alarma. Au venit 250 de avioane anglo-americane, care au bombardat Capitala timp de o oră şi jumătate, făcând stricăciuni apreciabile în cartierele Cotroceni, Griviţa şi Gara de Nord. A fost o mare surprindere pentru noi acest bombardament, fiindcă ne obişnuisem cu ideea că Bucureştii nu vor fi bombardaţi (...)''. În ziua de 5 aprilie 1944 generalul scria: ''Până acum s-au înregistrat 900 de morţi şi 1.200 răniţi. Este lipsă de apă în oraş, conductele de apă şi uzina de la Grozăveşti fiind avariate. Tramvaiele nu mai circulă. Noroc că lumina electrică funcţionează. După masă s-a dat alarma din nou. Circa 300 de avioane s-au apropiat de Bucureşti, însă s-au dirijat apoi spre Ploieşti, unde au bombardat puternic cartierul Gării de Sud. Sunt pagube mari, mai ales în centru şi la rafinăriile de petrol. În Bucureşti se resimte lipsa de alimente, căci cei din vecinătatea oraşului se tem a mai veni cu aprovizionările obişnuite.''
Al doilea bombardament, de data aceasta şi cu bombe incendiare, a avut loc la 15 aprilie 1944. A fost greu lovită Universitatea, dărâmându-se partea veche şi arzând etajul mansardat din clădirea nouă, iar o serie de biblioteci de seminar, între care biblioteca seminarului de istorie veche şi o parte din biblioteca seminarului de istoria românilor au dispărut în flăcări. Tot atunci a fost distrusă complet şi clădirea de alături a ''Cărţii româneşti''.
''La ora 11,30 se dă alarma. Aviaţia anglo-americană îşi face apariţia peste 20 de minute şi bombardează cumplit centrul oraşului, atingând clădirile din jurul Palatului Regal şi Palatului Telefoanelor. Incendii mari la Universitate (...)'', nota în jurnalul său, la 15 aprilie 1944, generalul Sănătescu.
Pe data de 15/16 aprilie 1944 a avut loc primul bombardament de noapte al aviaţiei britanice asupra României.
La 24 aprilie 1944 a avut loc un bombardament aerian asupra Bucureştilor şi la Ploieşti, 'efectuat în cinci valuri cu 600 de avioane. La Ploieşti, distruse sau avariate mai toate rafinăriile, afară de pagubele produse chiar în centrul oraşului. La Bucureşti au bombardat cartierul Atelierelor CFR, până la Chitila, apoi cartierele Bucureştii Noi, Dămăroaia şi Şcoala de Agricultură.
Bombardamentele au urmat apoi la intervale mai mari sau mai mici, câteodată foarte apropiate. Alternau atacurile din timpul zilei, efectuate de bombardierele americane, cu cele de noapte, ale bombardierelor engleze. Atacurile erau anunţate, în genere, cam cu cincisprezece minute înainte, în momentul când avioanele, trecând hotarul, se îndreptau spre Bucureşti; atunci sirenele dădeau ''prealarma'': în clipa aceea activitatea înceta, pietonii începeau să fugă spre adăposturi, iar automobilele - particulare şi ale instituţiilor - se îndreptau în viteză spre bariere, căutând să iasă cât mai repede din oraş.
Românii au trăit Învierea Domnului în anul 1944 sub bombardamentele aliaţilor! Bombardamentul din 31 mai 1944 a făcut ravagii: marea parte a rezervoarelor rafinăriei Concordia-Vega au fost distruse. Rafinăria a pierdut în timpul războiului ţiţeiul şi produsele derivate ca rezultat al celor 49 de bombe explodate. Au fost distruse:8.779, 6 tone produse petroliere (ţiţei, benzină, toluen, petrol distilat, păcură, ulei, asfalt, acizi naftenici, vaselina) în valoare de 44.743.453 lei. Pentru rafinăria Vega, valoarea totala pagubelor se ridica la 441.756.153 lei. În timpul războiului, societatea Concordia din care făcea parte şi Vega a fost pusă sub regim de control, disciplină şi jurisdicţie militară, iar pentru a oferi protecţie lucrătorilor s-au construit adăposturi betonate pentru personal. Pe 18 iulie 1941, Vega a fost bombardată pentru prima dată, fiind afectat grav un rezervor cu ţiţei.
Raidurile din perioada 4 aprilie – 19 august 1944. România a fost bombardată în primăvara şi vara anului 1944, inclusiv în perioada Paștelui care a avut loc în acel an la 16 aprilie. Al treilea mare raid a fost declanșat la 4 aprilie 1944 de către Armata 15 aeriană americană, tot cu bombardiere ,,Consolidates B 24 Libertador”, escortate, de această data, de numeroase avioane de vânătoare (P.38 ,,Leighting” și P.51 ,,Mustang”), precum și de către Grupul 205 aerian britanic (avioane ,,Welington” și ,,Halifax”), care au decolat de pe aerodromurile italiene din zona Foggia, Brindisi, Bari.
Cele mai puternice atacuri au fost date asupra orașului Ploiești (începând cu 5 aprilie 1944), considerat de generalul american N.F. Twining ”unul din cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffe și Wehrmacht ului”, rezultând ,,Bătălia aeriană a Ploieștiului”, denumită tot de N.F. Twining ,,una din cele mai mari epopei a celui de al doilea război mondial”. În afara Ploieștilor au mai fost lovite și alte zone ale țării (București, Brașov, Turnu Severin, Giurgiu, Reșița, Anina, Deva, Simeria, Hunedoara, Galați, Constanța, Focșani etc.) în care se aflau obiective industriale, aerodromuri, noduri de cale ferată etc. Nu de puține ori, au fost vizate și centre urbane și rurare, urmărindu-se intimidarea și terorizarea populației. Unele bombardamente au fost executate prin sistemul ,,în covor” (pe o suprafață mare de teren, cu 300-400 de bombardiere, însoțite de 100-200 de avioane de vânătoare), altele prin sistemul ,,navetă” (după ce bombardau obiectivele din România, avioanele aterizau pe aerodromurile sovietice de la Mirgorod, Piriatin, Poltava și reveneau lovind aceleași obiective de pe teritoriul românesc).
Primul bombardament din 1944 (și cel mai puternic) a avut loc la 4 aprilie, asupra Capitalei (în zona Gării de Nord, Atelierele CFR și cartierul Grivița, la ora 13.45, când zona era foarte aglomerată, inclusiv cu refugiați din zona frontului, înregistrându-se un mare număr de victime (circa 3 000 de morți și peste 2 000 de răniți), care au fost înmormântate într-o margine a cimitirului calvin, denumită ,,Cimitirul 4 aprilie”. Descriind imaginile din centrul Capitalei, Gheorghe Zane, consemna: ”Am ieșit cu Lena din hotel și cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace, care tot ardea, flăcări ieșeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziției Comitetului de Patronaj. În sus, pe Calea Victoriei, pe stânga și pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str. Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudență și ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins din mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul în pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe”. Descrierea dezastrului din zona Gării de Nord și a cartierului Grivița ne-au fost lăsate de Ioan Hudiță: ”Case dărâmate, copaci scoși din rădăcină, străzi pline de moloz pe unde nici nu putem trece cu mașina. Cordoane de soldați și sergenți de stradă caută să dirijeze circulația. Soldați și cetățeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morți și pe cei care mai pot fi în viață”. La 4 zile după masacru, Mihail Sebastian consemna și el: ”Ieri am fost în cartierul Grivița. De la Gară la Bulevardul Basarab nicio casă – niciuna – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și de neputință”.
Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: ”La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, când au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.” Mihail Sebastian nota în jurnalul său: ”Când am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hârtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Când am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai târziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”
Cronicarul bisericesc Dudu Velicu nota în jurnalul său că unul dintre bombardamente a fost chiar în ziua de Înviere: "Nici de data aceasta n-am fost cruţaţi de furia sălbatică a anglo-americanilor. Din nou, alarmă la Bucureşti, în timp ce pe cer se aşternuse un strat des de nori (care au dispărut imediat după darea semnalului de încetare a alarmei). Un ofiţer german a afirmat că anglo-americanii au ochelari speciali cu care văd, prin nori, clar, obiectivul, în timp ce de jos ei nu pot fi văzuţi tocmai din cauza norilor. Împreună cu mai mulţi colegi am plecat cu o maşină a serviciului în afara oraşului, pe Şoseaua Vergului, unde am petrecut clipe oarecum grele din cauza luptelor aeriene care s-au dat în apropiere. Noi incendii, ruine, mult mai puţine victime, au căzut bombe în centrul oraşului şi spre închisoarea Văcăreşti, apoi Apărătorii Patriei-Berceni. Librăria Cartea Românească, fala ţării a scrisului românesc şi a Capitalei, a fost distrusă de o bombă incendiară care a lovit-o direct. Din măreaţa librărie au mai rămas numai ruine şi cenuşă. În timp ce lucrau la stingerea incendiului, un planşeu de beton s-a prăbuşit şi a ucis patru pompieri la sfânta lor datorie“.
Asemenea imagini aveau să fie văzute de nenumărate ori în perioada următoare în numeroase orașe ale țării.
Puternice au fost și bombardamentele din 5 aprilie de la Ploiești, din 28 iunie din București, din 10 și 18 august 1944 din zona petroliferă (când s-a atacat cu 700 – 800 de bombardiere, însoție de 200-300 de avioane de vânătoare).
Timp de peste 4 luni, bombardierele americane au executat 41 de lovituri aeriene, din care 11 pe timp de noapte (aprilie – 6 atacuri de zi și 1 de noapte, mai 5 de zi și 3 de noapte, iunie – 4 de zi și 1 de noapte, iulie – 8 de zi și 4 de noapte, august – 7 de zi și 2 de noapte), cele mai multe lovituri fiind date asupra zonei Ploiești – Câmpina (30 de atacuri), urmată de București (20 de atacuri), Brașov (7), Giurgiu, Focșani și Turnu Severin (câte 5).
După unele surse arhivistice, între 5 aprilie și 19 august 1944, acțiunile aviației anglo-americane au înregistrat 17 808 ieșiri-avion, din care 14 558 la avioanele de bombardament (,,Libertador și ,,Fortress”) și 3 250 la avioanele de vânătoare (,,Lightning” și ,,Mustang”), lansându-se 29 116 tone de bombe, care au distrus 90% din capacitatea productivă a Ploieștiului, fapt apreciat ca ,,un mare triumf în istoria strategie de război aeriene”. Pe ansamblul țării, pagube materiale produse departamentelor de stat şi regiilor autonome s-au ridicat la 186 076 839 791 lei. Din cele 47 335 imobile distruse sau avariate, 46 523 au fost reprezentate de locuințe, iar restul de clădiri ale diverselor întreprinderi. Pierderile umane provocate de bombardamente s-au ridicat la 15 253 de oameni, din care 7 592 morți (din care 562 copii) și 7 661 răniți (603 copii). Chiar dacă prizonierii americani aveau să declare că nu au urmărit bombardarea localităților și a zonelor de locuit, numeroasele situații în care acestea au fost lovite (inclusiv cu bombe incendiare) și mitraliate i-au contrazis. Mărturiile supraviețuitorilor sunt, de asemenea, concludente în acest sens.
La fel ca în 1943, aviația și artileria antiaeriană română și germană s-au opus cu toate forțele disponibile atacurilor executate de aviația anglo-americană, producându-i pierderi cifrate la 223 bombardiere de zi, 36 avioane de vânătoare și 18 bombardiere de noapte, inlcusiv peste 2 200 de oameni (morți și prizonieri). În apriga încleștare cu bombardierele și avioanele de vânătoare inamice, aviatorii români au acționat întotdeauna în condiții de evidentă inferioritate numerică (la 18 august 1944 românii și germanii nu au putut ridica în aer decât 46 de avioane care trebuiau să înfrunte circa 800 de avioane inamice), determinându-l pe mareșalul Ion Antonescu să ceară aviatorilor să evite luptele aeriene. Cu toate acestea, luptele și jertfele eroice au continuat, între cei căzuți, la 18 august 1944, situându-se și asul aviației române, căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, care obținuse până atunci zeci de victorii aeriene.
Populația a fost anunțată de sosirea bombardierelor anglo-americane prim semnale de prealarmare și de alarmare. Semnale de prealarmare se emiteau cînd aviația inamică se afla la 30 – 40 minute de obiectiv, prin sunete de sirene, constând din două serii de trei tonuri înalte cu o durată de 15 secunte, emise la interval de un minut (atacul se putea produce peste 30 minute), iar semnalele de alarmare când aviația era la 15 minute de obiectiv, prin sunete scurte și modulate de sirene sau în caz de defectare a acestora de motosirene, sirene de mână, clopotele bisericilor, fluierele gardienilor publici. Încetare alarmei se făcea prin sunete prelungite de sirene ( 3 minute). Începând cu 22 mai 1944 populația a fost anunțată și prin posturile de radio. Cele mai eficace mijloace de protecție concra schijelor și suflului bombelor s-au dovedit a fi șanțurile adăpost de familie (10-15 persoane) de 2 m înălțime, 0,80 lărgime la bază, 1,2 m la gură, acoperite sau căptusite, așezate la cel puțin 50 m unul de altul.
În perioada 4 aprilie – 19 august 1944, alarmele au avut următoarea durată: Ilfov – 38 ore și 23 de minute (38.23), Prahova – 48.00, Dâmbovița – 27.00, Teleorman – 34.11, Romanați – 46.21, Dolj – 4.15, Mehedinți – 37.4, Constanța – 15.8, Olt – 41.3, Slatina – 6.5, Muscel – 8.40, Argeș – 16.54, Vlașca – 6.34, Arad – 4.46, Hunedoara – 12.13, Caraș – 19.36, Oravița – 13.8, Severin – 15.50, Brașov – 17.3, Sibiu – 11.11, Târnava Mare – 7.00, Târnava Mică – 4.3, Făgăraș – 6.44, Turda – 5.35, Galați – 4.30, Tulcea – 9.57, Buzău – 10.37, Alba – 8.00, Brăila – 8.50, Vâlcea – 12.37, Beiuș – 3.9, Giurgiu – 44.3, Timiș Torontal – 20.30, București – 54. 20, Târgoviște – 25.24, Turnu Măgurele – 9.26. La darea alarmelor, populația se refugiat în adăposturi sau părăsea orașele, refugiindu-se în comunele din jur. În timpul unor bombardamente, au fost lansate bombe incendiare, care au produs numeroase victme și pierderi materiale, îngrozind populația.
Un sinistrat de bombardamente aeriene a beneficiat de aceleași avantaje ca si soldatul de pe front. Prin centrele de asistență beneficiau de hrană, alimente, îmbrăcăminte, ajutoare în bani, evacuare gratuită, plasare cu preferintă la muncă. Pentru obținerea ajutoarelor sinistrații se adresau circumscripțiilor polițienești și de apărarea pasivă care emiteau fișa sinistratului pe baza căreia primăria de sector făcea propuneri de ajutor și îndruma la centrele de asistență din circumscripția respectivă. Legea de ajutorare a sinistraților prevedea două feluri de ajutoare: micul ajutor social, care se dădea imediat (hrană, îmbrăcăminte, bani) pe baza fișei de sinistrat de către Consiliul de patronaj și primării, care organizau, de comun acord, centre de asistență, și diferite înlesniri, credite, fonduri pentru reconsttrucția clădirilor distruse. Pentru copiii sinistraților, Consiliul de patronaj a organizat colonii în teritoriu.
Bombardamentele anglo-americane din perioada 4 aprilie–20august 1944, efectuate asupra României, au fost cele mai mari care s-au executat vreodată asupra ţării noastre şi care au urmărit distrugerea unor importante obiective militare, economice şi administrative. ”Prin scopurile propuse, prin amploarea loviturilor, cât şi prin efectele care le-au produs, loviturile aviaţiei angloamericane au constituit adevărate operaţii aeriene strategice”…
Ziua de 18 august 1944 a fost cea mai devastatoare; peste 1 000 de avioane au atacat România, cel mai afectat fiind Ploieştiul, o bună parte din oraş fiind distrus. Raidurile aeriene ale forţelor anglo-americane au continuat cu aceeaşi intensitate,teritoriul naţional fiind martirizat de exploziile bombelor inamice. Aliaţii deţineau controlul spaţiului nostru aerian. Cu dotarea din acel moment, bombardierele aviaţiei S.U.A. nu mai puteau fi oprite din drumul lor. Situaţia militară a României era gravă şi lucrurile pe frontul de nord-est mergeau tot aşa de rău. Din cauza pierderilor mari, ţara nu mai putea face faţă războiului; alianţa cu Germania fusese necesară în anii din urmă. La începutul lui august 1944, camarazii noştri nu ne mai garantau nimic. Dovadă, bombardamentele atroce ale americanilor în cooperare cu aviaţia sovietică, devenită şi aceasta din urmă tot mai puternică şi mai bine înzestrată cu avioane moderne.
Primul atac din august ’44 s-a desfăşurat chiar în prima zi a lunii; au fost mitraliate din aer oraşele Buzău, Râmnicu Sărat şi Mizil. N-au scăpat de atac nici trenurile de călători, fiind mitraliaţi şi oamenii paşnici aflaţi la munca câmpului. Au fost doborâte de artileria antiaeriană română 10 avioane de bombardament americane.
La 4 august 1944, decolând din Italia, o formaţie de avioane de bombardament, însoţită de 50 de avioane P-38 şi „Mustang”, a pătruns în spaţiul aerian al ţării la orele 10.05 pe la Calafat, Slatina, Ploieşti, Buzău, Tecuci, Huşi spre Chişinău,iar o altă formaţie pe la Galaţi şi Cahul. În drumul lor, bombardierele americane au lansat bombe şi au atacat cu armamentul de bord aerodromurile de la Buzău (Drăgaica) şi Ziliştea, unde au incendiat la sol patru avioane germane. Au fost mitraliate din aer trenurile Buzău–Bucureşti şi Buzău–Nehoiaş, înregistrându-se morţi şi răniţi. Şi oraşul Râmnicu Sărat a fost mitraliat: două avioane americane au fost doborâte, unul a căzut la vest de oraş, iar celălalt pe teritoriul comunei Joiţa. Grupurile 7 şi 9 Vânătoare au ridicat 16 avioane, Constantin Cantacuzino a doborât două avioane P-38. Bateria 150 A.A., comandată de locotenentul Ilie Pârvu, aflată în dispozitivul de apărare al oraşului Ploieşti, a doborât trei avioane inamice P-38 „Lightning.Germanii au pierdut un avion, având patru morţi şi trei răniţi. În noaptea de 4/5 august 1944, la ora 22.30, o formaţie de avioane inamice venită din Iugoslavia, au survolat comuna Belinţ din judeţul Timiş, lansând bombe incendiare..
5 august 1944, la ora 15.15, o formaţie de 30 de avioane sovietice a bombardat oraşul Sulina, fiind răniţi 26 de soldaţi români, doi militari germani, precum şi un număr de câteva zeci de civili. La ora 16.00, avioane sovietice au survolat judeţul Covurlui, lansând manifeste în limba germană, iar o formaţie de 25 de avioane cu stele roşii pe aripi au lansat asupra oraşului Roman şi împrejurimilor 90 de bombe.
La 6 august 1944, avioane de vânătoare americane decolate de pe aerodromurile din Poltava, Piriatin şi Mirgorod, atacând trenuri, gări şi localităţi din Oltenia, iar 10 avioane sovietice au lansat bombe incendiare la Poenari-Roman,mitraliind satul Bâra. Au fost răniţi patru soldaţi români, trei germani şi mai mulţi civili. Au mai fost bombardate comunele Gâdiu şi Sagna, înregistrându-se mai mulţi răniţi. Avioanele inamice au lansat bombe asupra pichetului de grăniceri Georgescu de pe malul Mării Negre, precum şi teritoriul comunei Şagani-Chilia, înregistrându-se mai multe incendii. Au fost lansaţi paraşutişti în apropierea pădurii Titorman, judeţul Roman.
În noaptea de 6/7 august 1944, avioanele sovietice au lansat bombe asupra comunei Vasieni-Lăpuşna şi gării din Româneşti, au fost incendiate două vagoane germane cu alimente, fiind ucişi doi soldaţi germani. Au fost bombardate şi localităţile Poenari, Valea Ursului şi Avereşti, din judeţul Roman, fără să se înregistreze pagube materiale sau victime, bombele căzând pe terenuri virane, la distanţe apreciabile de casele oamenilor. In ziua de 7 august 1944 o formaţie de nouă avioane sovietice, cu simboluri germane pe aripi, a bombardat comuna Valea Rea din judeţul Vaslui, un soldat român fiind rănit.
În ziua de 8 august 1944, o formaţie de bombardiere americane, însoţită de avioane de vânătoare, decolată din URSS, a atacat Buzăul şi aerodromurile din vecinătatea oraşului, continuându-şi zborul spre Capitală. La Buzău, avioanele inamice au bombardat cartierul Cazărmilor; bombele au căzut pe aerodromul de la Drăgaica, în apropierea Comandamentului Diviziei 5 şi în jurul cazărmilor Regimentelor 7 Artilerie şi 8 Dorobanţi. S-au înregistrat pagube materiale importante şi numeroşi morţi. Pe aerodromul de la Ziliştea au fost incendiate două magazii, trei hangare, precum şi atelierele Centrului de pilotaj, înregistrându-se şapte morţi şi nouă răniţi.Pe deasupra judeţului Brăila au zburat aproximativ 30 de avioane americane, s-au angajat lupte aeriene, fiind doborât avionul german Me 109 seria 3110,iar un alt avion german s-a prăbuşit pe raza comunei Însurăţei. Sublocotenentul av. Iordan, de la Flotila Buzău, şi-a salvat viaţa sărind cu paraşuta, după ce avionul său a fost incendiat în timpul luptei.Vânătorii noştri din Grupul 9 , cu aviatorii germani din grupul de vânătoare de la Mizil, au preluat conducerea formaţiei deasupra Botenilor, la 4 000 de metri înălţime.
Avioanele I.A.R. 80/81 nu mai participau la lupte, fiind retrase, aşa că întreaga aviaţie de vânătoare românească se ridica la 30 de piloţi şi la 20 de zburători germani, în vreme ce americanii veneau cu sutele. Aviaţia sovietică a bombardat, în noaptea de 8/9 august 1944, satul Bigara-Bucovăţul din judeţul Lăpuşna, şcoala primară a fost incendiată, iar un soldat român a fost rănit. Au fost bombardate şi localităţile Satul Nou şi Sârbi din judeţul Tutova, o casă a fost avariată.În ziua de 9 august 1944, avioanele sovietice au bombardat gara Buhăieşti din judeţul Vaslui, rănind trei soldaţi români, între care unul grav; au căzut bombe şi în satul Tăcuţa, fără să se înregistreze pagube sau victime. În noaptea de 9/10 august 1944, o formaţie de aproximativ 100 de avioane englezeşti, venite din Italia, au atacat oraşele Bucureşti şi Ploieşti. Bombele lansate asupra rafinăriilor „Astra Română” şi „Româno- Americană” au produs mari pagube; au fost lovite cartierele de locuinţe Bereasca, Teleajen şi Bucov. Artileria antiaeriană româno-germană a doborât 12 avioane inamice: nouă „Wellington”, două „Halifax” şi un „Liberator”.Avioanele englezeşti, în flăcări, au căzut în comuna Militari-Bucureşti, în apropierea localităţii Răzvad–Dâmboviţa, la Corbii Mari–Vlaşca, la Tamaş–Oracu(Ilfov) şi încă unul pe raza comunei Popeşti–Prahova. Avioanele sovietice au bombardat în această noapte comunele Ghermăneşti şi Tuluceşti din judeţul Tutova, precum şi localităţile Fântânele şi Andreşeşti din judeţul Bacău, fără să de înregistreze pagube sau victime. Între orele 22.30–0.30, avioanele inamice au survolat oraşele Craiova, Giurgiu, Ploieşti, Bucureşti, Buzău şi Braşov, fiind doborâte câteva bombardiere inamice cu patru motoare, unul a căzut în flăcări în apropiere de Regimentul 1 Artilerie Antiaeriană din Bucureşti, altul s-a prăbuşit în pădurea Gorgota din judeţul Dâmboviţa. Aviaţia sovietică a bombardat, în noaptea de 9/10 august 1944, satul Mărgineni–Bacău, avariind trei case, alte cinci bombe au căzut în apropierea podului de fier de pe râul Bistriţa, pe care l-au avariat uşor, o altă bombă a căzut în apropierea satului Letea Veche din judetul Bacău.
Represaliile împotriva României au continuat şi în zilele următoare. În ziua de 10 august 1944, o formaţie masivă de bombardiere americane a atacat zona petroliferă, agresorii pierzând şase avioane. Bombele au lovit Gara de Sud din Ploieşti, Uzina „Concordia”, spitalul orăşenesc, Moara „Ranetti”, străzile Nucilor, Cantacuzino,Calea Bucureşti, şoseaua Ploieşti–Blejoi, bulevardul Regele Ferdinand. Au fost bombardate şi localităţile rurale, printre care Ţânţăreni; exploziile bombelor au avariat grav 12 case, alte locuinţe au fost avariate în comunele Bărcăneşti, Telega, precum şi linia ferată Ploieşti–Ghighiu. Grupurile 7 şi 9 Vânătoare,dotate cu Me 109G, au încercat să se opună asaltului aerian cu puţinele lor avioane. Deasupra Buzăului a căzut ca un erou adjutantul av. Ioan Panaite,unul dintre cei mai buni vânători români din Flotila 1 Vânătoare. În noaptea de 10 august 1944, un avion inamic a survolat Brăila, aruncând trei bombe explozive; a doua zi, la ora 14.39, un P-38 „Lightning” a survolat la joasă înălţime oraşul Buzău, mitraliind populaţia.O nouă incursiune a bombardierelor americane a avut loc în ziua de 17 august 1944, când au fost bombardate oraşele Ploieşti şi Târgovişte, atacul soldându-se cu pierderi de vieţi omeneşti din rândul populaţiei paşnice.
17 august 1944. Avioanele americane sunt prezente şi în această zi pe cerul însângerat al României. Şi-au ales bine ziua, întrucât din est începuse ofensiva sovietică a Frontului 2 Ucrainean.Din Grupul 9 Vânătoare au decolat numai avioanele disponibile şi, practic, numai trei aviatori – căpitanul av. Alexandru Şerbănescu,căpitanul (r) av. Constantin Cantacuzino şi locotenentul av. Ion Dobran – au luat contactul cu adversarul în acea zi.Misiunile de bombardament au fost reluate de englezi care, în noaptea de17/18 august, au bombardat oraşele Ploieşti şi Târgovişte; trei avioane „Wellington”au fost doborâte. Culmea ignoranţei şi mai ales a nedreptăţii: Generalul Gheorghe Vasiliu îl acuza pe comandantului Grupului 9 Vânătoare de laşitate pe câmpul de luptă, dar Vasiliu n-a suflat un cuvânt despre pierderile mari suferite de această unitate aeronautică de elită. N-a pomenit nimic despre sacrificiul suprem al eroilor Tiberiu Vinca, Constantin Lungulescu, Alexandru Economu, Emil Bălan, Pavel Ţurcanu, Ioan Panaite sau Popescu-Ciocănel – care tocmai fusese înmormântat –, de faptul că aceşti eroi apăraseră cu vieţile lor tinere onoarea şi prestigiul aripilor româneşti într-o confruntare acerbă şi dureros de inegală. Ei, o mână de vulturi, au apărat ţara şi onoarea aviaţiei române cu preţul sacrificiului suprem şi, drept răsplată, acest Gheorghe Vasiliu îi acuza de laşitate pe cei câţiva zburători care mai rămăseseră în viaţă după mai bine de trei ani de război! Plus că dincolo de cei 30 de piloţi de vânătoare care puteau lupta pe Me109G, în rest nu mai era nimic. E clar că acest comandant, Gheorghe Vasiliu,numit pe criterii politice şi „uitat” în funcţie în plin război, fie nu conştientiza pericolul în care se afla ţara, fie nici nu-l interesa, făcând totul cât să fie în graţiile potentaţilor vremii şi, mai ales, ale nemţilor. Totuşi, înainte să se întoarcă la grup, contrar presiunilor germane şi ale generalului Gheorghe Vasiliu, un alt lider al aviaţiei noastre de atunci, generalul Gheorghe Jienescu, i-a cerut căpitanului av.Alexandru Şerbănescu să decoleze la alarmă, dar să evite angajarea cu inamicul, căutând dispersarea, aceasta pentru păstrarea vieţii lui şi a camarazilor săi. Această idee l-a afectat nespus de mult pe asul aviaţiei noastre care, era lucru ştiut, ţinea prea mult la onoarea sa de ofiţer aviator şi nu admitea compromisuri. Pentru el, zborul care reprezenta sublimul şi se contopea cu viaţa sa, era acum altceva: un drum de plumb, de unde nu ştia că nu se va mai întoarce la destinaţie – aerodromul! Poziţia asului aviaţiei naţionale faţă de camarazii săi, a fost următoarea: „Domnilor, aţi auzit ordinul şi, ca militari, suntem datori a ne supune.Deci, în calitate de comandant, vă ordon să executaţi ordinele întocmai… Eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa domnului comandor… că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe! Rog însă pe domnul comandor… să amâie consecinţele până la terminarea acestei epopei. Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiască. Ordinul ne absolvă de legea marţială, recomandându-ne să fugim din faţa inamicului. Recunosc şi mă înclin în faţa bunelor intenţii şi a legitimităţii lui absolute şi pentru aceasta, în numele meu şi al dumneavoastră, mulţumim domnului ministru. Dar eu voi continua să lupt – de va fi nevoie, singur – până când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.”, a spus Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu în dimineaţa zilei de 18 august 1944.
18 august 1944, la ora 9.00, s-a dat prealarma. O escadră aeriană americană, formată din 119 bombardiere B 17, din Grupurile 2, 97, 99, 301 şi 463, primise misiunea să atace Rafinăria „Româno-Americană” împreună cu alte 83 de avioane tip B 24, din Escadra 55 Bombardament. O altă formaţie de 102 avioane B 24, din Escadra 304 Bombardament, avea ca ţintă Rafinăria „SteauaRomână”, puhoiul de bombardiere fiind protejat de 53 de avioane P-51 din Grupul 325 Vânătoare. O escadrilă de 12 B 24 din Grupul 98 Bombardament trebuia să atace Rafinăria „Creditul Minier”. A doilea val, format din 44 de bombardiere B 17 şi B 24, din Grupul 483 Bombardament, primise misiunea să atace Rafinăria „Dacia”. Numai deasupra Ploieştiului formaţia a cuprins 360 de bombardiere B 17 şi B 24 – din cele 1 000 de aparate participante la raid –, fiind protejată de 135 de avioane de vânătoare P-51, din Grupurile 31, 52 şi 325 Vânătoare.
Comandantul Alexandru Şerbănescu şi-a strâns piloţii în jurul său şi n-a mai nominalizat pe nimeni să plece în misiunea de luptă, apelând numai la voluntari.A precizat că, dacă vreunul dintre subordonaţii săi simţea nevoia de a se retrage, nu era obligat să decoleze. Apoi, a rămas tăcut, aşteptând şi privind chipurile fiecăruia, încercând să le ghicească gândurile. Camarazii săi trecuseră prin prea multe situaţii dificile ca să se mai poată înflăcăra. Văzuseră multe nenorociri şi trecuseră prin situaţii limită, aşa că moralul cel mai ridicat nu mai putea ţine loc lipsei de piloţi experimentaţi şi de avioane moderne. Au decolat toţi cei 13 piloti ai Grupului 9 Vt. dar s -au intors 12 . Pe drumul de plumb căzuse o stea! 18 august 1944 , a căzut o stea împlinindu-şi destinul. Din amintirea vieţii de pilot şi de soldat al aerului a căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu, ca din cenuşa fierbinte a unui glorios înaintaş, va germina devotamentul zburătorilor de mâine, neclintiţi în faţa uraganului, a vijeliei şi a morţii.
Sfârşitul acestui vultur, la datorie, apărând onoarea camarazilor săi, a grupului şi a aripilor româneşti a îndurerat ţara, dar şi pe toţi zburătorii grupului mai ales sub prisma faptului că nu au reuşit să-şi apere comandantul. Totuşi, se mai pun câteva întrebări. Un oarecare răspuns îl găsim în Jurnalul locorenetului Dobran , am avut şi avem incă privilegiul ca an de an la fiecare eveniment comemorativ de la 18 august (dar nu numai), in discursurile rostite de generalul (r) Ion Dobran la mormantul comandantului său, să ne întalnim cu marturii valoroase care ne descifrează ultima misiune a Grupului 9 Vânătoare sub comanda căpitanului Alexandru Şerbănescu, actele de curaj şi faptele de armă ale zburătorilor grupurilor de vanatoare reliefându-ne, aşa cum a fost, istoria aviaţiei a acelor ani de război .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu