Constanța, ROMÂNIA (25 august 1944). După lovitura de stat din 23 august, infanteria marină sovietică debarcă de pe torpiloare americane ”A-1 Vosper” în portul Constanța.
În iulie 1944 torpiloarele ”A-1 Vosper” dăruite de americani lui Stalin au fost transferate de sovietici din flota de nord în flota Mării Negre. Torpiloare din Divizionul 3 Constanța al Flotei Mării Negre…
Bombardarea marelui port românesc la Marea Neagră de către aviația sovietică. Orașul mai fusese bombardat de sovietici pe 22-23 iunie 1941 și de aviația americană începând cu 12 iunie 1942 și apoi în aprilie-august 1944.
Portul Constanţa şi oraşul au reprezentat în al Doilea Război Mondial puncte strategice la ţărmul Mării Negre, forţele navale jucând un rol important în desfăşurarea acțiunilor militare.
Comandorul (r) Nicolae Mujicicov a făcut al Doilea Război Mondial pe distrugătorul ”MMS Ferdinand”, iar în una dintre cele mai grele misiuni ale Marinei Militare, respectiv evacuarea Crimeei, a fost comandant de convoi pentru navele care transportau refugiaţii. Întors la Constanţa, a fost detaşat la Flotila de Hidroaviaţie, astfel că din a doua jumătate a anului 1944, a fost martor la zilele de groază prin care a trecut orașul Constanţa. Iată câteva fragmente relatate de comandor și apărute în revista ”Hidroaviaţia României”:
”După programul de dimineaţă de la Hidroescală, cei care nu suntem programaţi pentru zbor în ziua respectivă revenim pe celălalt mal al lacului Siutghiol şi profităm de plaja de la Mamaia. Într-o zi, după o puternică furtună, distingem pe întinsul plat al plajei ridicături de nisip. Nu ne trebuie mult ca să constatăm că sub stratul subţire de nisip se ascund corpuri umane, sau mai bine zis ce a rămas din ele. Nu pot fi recunoscute în primul moment, le lipsesc capete şi numai după urme de uniformă, centuri sau eventual brâie ne dăm seama dacă sunt români sau germani. Sunt nefericiţii naufragiaţi din timpul operaţiunilor de evacuare a Crimeei, de pe vasele scufundate de aviaţia sau submarinele sovietice. Luni de zile le-a păstrat marea şi acum puternica furtună din ajun le-a adus în sfârşit pe pământul unde îşi vor găsi liniştea.
Şi aşa trec ultimele zile ale lunii iunie, apoi iulie şi jumătate din august. Ştirile de pe front nu ne aduc nicio veste bună; dimpotrivă, tensiunea creşte zi de zi şi realizăm că se apropie momente grele, hotărâtoare”.
”În dimineaţa de 20 august 1944 suntem informaţi că portul Constanţa este supus unui puternic bombardament aerian. Până la noi, la Mamaia, se aude huietul în-depărtat al exploziilor, se văd spre sud nori groşi de fum. Când totul pare a se linişti, reuşim câţiva marinari să facem rost de o maşină şi ne repezim în Constanţa, spre port. De sus, de pe faleza din oraş, vedem urmele bombardamentului avioanelor sovietice, primul de precizia şi tăria acestuia. Cu inima însângerată aflu că distrugătorul meu, «Regele Ferdinand», fusese lovit în plin de o bombă ce i-a pătruns în coşul din prova, iar alături de el s-a scufundat micul şi curajosul torpilor «Năluca». Sunt morţi şi răniţi. Abia mai târziu aflu de moartea secundului de pe «Ferdinand», căpitanul Tiberiu Sârbu, cel care cu trei luni mai înainte fusese rănit în bătălia de la Kersones”.
În oraş imaginea era dezolantă, toate clădirile în ruină, inamicul lăsând răni adânci în sufletele constănţenilor şi în aspectul Constanţei. După numai trei zile, pe 23 august 1944 în România are loc lovitura de stat. Timp de încă trei săptămâni, când a fost semnat armistiţiul cu Aliaţii, România a fost considerată un inamic, astfel că ruşii sosiţi la Constanţa au confiscat, fără să li se poată împotrivi cineva, armament, muniţii, hidroavianele, dar şi întreaga flotă militară.
Ocupaţia sovietică în Portul Constanţa. Cum i-au umilit sovieticii pe marinarii români după lovitura de stat din 23 august 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, portul Constanţa a fost ţinta bombardamentelor sovietice, apoi şi cele ale aliaţilor englezi şi americani, care au devastat platforma industrială, cea mai puternică de la Marea Neagră.
Istoricii au consemnat atacarea staţiei de petrol, a rezervoarelor de combustibil, a reţelelor de transport, a clădirilor, navelor şi căilor de comunicaţie cu Portul Constanţa, pentru a tăia orice legătură cu oraşul şi cu restul ţării.
La 25 august 1944, navele germane au părăsit Portul Constanţa, lăsând locul celor sovietice, care s-au instalat ca nişte stăpâni care-şi iau teritoriul în ocupare. La 2 septembrie 1944, sovieticii tăiaseră firele telefonice şi telegrafice care legau Constanţa de Bucureşti sau Tulcea, iar la 3 septembrie 1944 grănicerii români au fost obligaţi să părăsească, de urgenţă, dispozitivul de pază pentru accesul în Portul Constanţa. Navele şi echipajele Marinei Regale ale României au fost supuse unui proces umilitor de sechestrare şi dezarmare. Pavilionul românesc a fost dat jos, iar cel sovietic a fost arborat în locul tricolorului. Dezonoarea a fost prea mare pentru căpitanul-comandor Alexandru Dumbravă, care comanda escadra de distrugătoare N.M.S Regina Maria.
El a preferat să se sinucidă atunci când ruşii au năvălit la bordul navei sale. Comandamentul Naval Sovietic instituit a luat în subordine întreaga activitate portuară, cu toate clădirile care asigurau comanda şi mersul platformei. Liniile ferate deveniseră impracticabile ca urmare a bombardamentelor, la fel şi drumurile din incintă.
Acvatoriul portuar era plin de epave scufundate în timpul luptelor. „Un submarin, trei vedete torpiloare, două nave de patrulare aparţinând Marinei germane fuseseră distruse şi zăceau în dreptul cheiurilor, blocând manevrele vapoarelor. Torpilorul Năluca zăcea şi el în apă, după bombardamentul din 20 august 1944, cu coşul şi catargul ieşite la suprafaţă. Nava Ferdinand era înclinată într-o parte. Docurile fuseseră incendiate şi chiar scufundate, iar atelierele şantierului naval erau nişte ruine“, scrie profesorul Vasile Bâtlan în lucrarea sa cuprinsă în studiul „Portul Constanţa - între tradiţie, actualitate şi perspective“ (2003). Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial dădea amănunte detaliate Statului Major al Marinei despre mişcările din Portul Constanţa. Locotenent comandorul Titus Samson consemna în raportul de observaţie întocmit în timpul nopţii de 22 spre 23 septembrie 1944: ”La Alba Iulia se ambarcă în continuare materiale de tot felul (maşini, motoare, fierărie diferită); de la personalul sovietic de la Alba Iulia se aude că asemenea materiale vor fi aduse şi din Bulgaria la Constanţa pentru ambarcare în vederea expedierii în Rusia“.
Ofiţerul remarcase că la urcarea pe doc a navei Regina Maria, toţi marinarii români au fost trimişi la unitate, iar la bord au rămas doar ruşi. „La toate navele se observă pregătiri de plecare, fiind lucrări intense de punere la punct a navelor“, scrie ofiţerul Samson. În noaptea de 22 spre 23 septembrie 1944, în Portul Constanţa erau 20 vedete de tip american, 2 bulgăreşti, 3 canoniere, submarinele la dana 0 şi restul navelor româneşti menţionate. ”Toate navele de război şi de comerţ româneşti au pavilion român“, specifica ofiţerul. Căpitanul Ioan Muşat, autorul raportului din 3 octombrie 1944, transmitea că tot personal român a fost debarcat de pe nave, submarine şi canoniere.
El scria că în ziua de 27 septembrie 1944, trei ambarcaţiuni se scufundaseră în port: vasul Oituz (deja torpilat de nemţi) şi două remorchere. Două zile mai târziu, la 29 septembrie 1944, un dragor sovietic intrase în port, iar Marina soviectivă începuse să facă operaţiuni de dragare în faţa Constanţei. Din acea zi, de la ora 8, niciunui civil nu-i mai fusese permis să locuiască în port. De asemenea, paza la anumite obiective din port nu mai fusese permisă românilor. ”După ziua de 5 septembrie 1944, flota militară şi cea comercială românească a fost sechestrată de sovietici. Toate navele de război, reprezentând 31 unităţi de luptă şi 93 vase auxiliare, au fost luate de comandamentul sovietic.
La fel, vasele de comerţ ale statului şi ale particularilor - 608 unităţi la Dunăre şi 5 unităţi la Marea Neagră – au fost blocate la dispoziţia aceleiaşi structuri“, explică istoricul Marian Cojoc, profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa în lucrarea sa din acelaşi volum. Docherii sunt siliţi să lucreze în schimburi de 24 ore, cu doar 2-3 ore pauză. Foametea se instalează în România, începe să se trăiască pe cartelă, cu mici suplimente pentru muncă grea. Dar toată bruma de bani se mai iroseşte şi pe băutură, autorităţile semnalând existenţa prea multor birturi în care portuarii îşi cheltuiesc leafa. Intuind asprimea regimului instalat, marinarii de pe navele comerciale încep să ”dezerteze“, plecând în voiaje şi nemaiîntorcându-se în ţară, făcându-se dispăruţi în porturile de escală. S-a întâmplat pe navele Transilvania, Dimitrov, Ardeal, Frederich Engels – scrie aceeaşi sursă.
Toţi s-au făcut vinovaţi de „delictul de dezertare de la bord în ţară străină”. La începutul anului 1951, numărul acestora era de aproximativ 100, marinari emigranţi care erau judecaţi în lipsă de Tribunalul Maritim şi condamnaţi la închisoare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu