Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 29 iulie 2020

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din numărul celor 70 (30 iulie)


Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din numărul celor 70
(30 iulie)

sfinteleicoane.ro

Sfîntul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea cuvîntului lui Dumnezeu, mai întîi cu Sfîntul şi Marele Apostol Pavel, apoi şi singur a suferit multe osteneli pentru bunăvestirea lui Hristos. De la început s-a trimis poruncă de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca să nu taie împrejur pe cei ce vin de la neamuri la sfînta credinţă. Deci s-a trimis cu alţi bărbaţi vestiţi şi Sfîntul Sila, precum de aceasta scrie Sfîntul Luca în Faptele Apostolilor: Au voit apostolii şi bătrînii cu toată adunarea, alegînd dintre dînşii pe nişte bărbaţi, i-au trimis în Antiohia cu Pavel şi cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava şi pe Sila bărbatul cel vestit între fraţi.

Deci, mergînd ei în Antiohia, au adunat poporul şi le-a dat scrisoarea de care, citind-o, s-au bucurat de mîngîiere. Iar Iuda şi Sila, fiind prooroci, cu cuvîntul au mîngîiat mult pe fraţi şi i-au întărit. Sila a voit să petreacă în Antiohia, iar Iuda s-a întors la Ierusalim. După aceasta Sfîntul Pavel a voit să meargă în alte ţări la propovăduire şi, alegînd pe Sila, s-a dus cu dînsul, încredinţîndu-se darului lui Dumnezeu de către fraţi. El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind bisericile. Mergînd ei în Derbe şi în Listra, au luat de acolo pe Timotei şi s-au dus în Macedonia şi în Filipi, unde au găsit o fecioară, care prin vrăji aducea mult cîştig stăpînilor săi. Deci, au izgonit din ea duhul cel cîştigător. Văzînd stăpînii ei că a pierit nădejdea cîştigului lor, au prins pe Pavel şi pe Sila şi i-au dus în tîrg la boieri, clevetind şi zicînd: Aceşti oameni tulbură cetatea noastră. S-a strîns la dînşii mult popor şi voievozii rupîndu-le lor hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Deci, dîndu-le lor multe lovituri, i-au băgat în temniţă, iar picioarele lor le-au băgat în butuci. La miezul nopţii Pavel şi Sila cîntau, rugîndu-se lui Dumnezeu.

Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare, încît şi temeliile temniţei s-au clătinat, uşile s-au deschis şi legăturile au slăbit. Păzitorul temniţei, deşteptîndu-se, a văzut uşile temniţei deschise şi, scoţîndu-şi cuţitul, voia să se înjunghie, părîndu-i-se, că au scăpat cei legaţi. Dar Pavel, strigîndu-l, l-a oprit de a se ucide pe sine. Atunci păzitorul, tremurînd, a căzut la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila şi, scoţîndu-i, i-a dus în casa sa şi le-a spălat rănile şi s-a botezat cu toţi casnicii săi. De acolo Sfîntul Apostol Pavel şi Sila s-au dus în Antipoli, în Apolonia şi în Tesalonic. Mulţi din elini şi multe din femeile cele de bun neam s-au alăturat lor. Pentru acest lucru zavistuind, neînduplecaţii evreii au luat pe oarecare bărbaţi răi, gîlcevitori şi au tulburat poporul împotriva apostolilor lui Hristos şi voiau să-i ucidă. Fraţii au trimis noaptea pe Pavel şi pe Sila în Veria, dar evrei din Tesalonic, mergînd şi acolo, au pornit poporul împotriva propovăduitorilor Cuvîntului lui Dumnezeu. Deci, Pavel s-a dus pe mare, iar Sila şi Timotei au rămas acolo. Nu după multe zile, ducîndu-se, au aflat pe Sfîntul Pavel în Corint. Atunci Sfîntul Sila s-a făcut episcop al Corintului, şi ostenindu-se destul întru propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi făcînd semne şi minuni, s-a dus către Domnul.

Sfîntul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvîntului cu amîndoi apostolii, Petru şi Pavel. Căci amîndoi aceşti apostoli în scrisorile lor îl pomenesc pe el. Sfîntul Apostol Petru, în soborniceasca sa scrisoare, scrie astfel: Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puţine v-am spus vouăAsemenea şi Sfîntul Pavel scrie în Epistola a II-a către Corinteni: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă de noi prin mine şi prin Silvan. De aceea adevărat este că Sfîntul Silvan fiecăruia dintre acei mai mari apostoli le-a slujit în acea vreme şi a fost părtaş al ostenelilor şi al durerilor lor întru bunavestire a lui Hristos. Deci, făcîndu-se episcop în Tesalonic, a suferit multe primejdii pentru nevoinţele credinţei şi s-a suit la Hristos, Dătătorul de cununi.

Sfîntul Apostol Crescent, pe care îl pomeneşte Sfîntul Pavel în epistola a II-a către Timotei, care este alcătuită în limba elinească, zice: Crescent în Galatia, trimis de mine la propovăduire. Acesta a fost episcop în Galatia, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos. În Viena, cetatea nemţilor, a pus episcop pe Zaharia, ucenicul său, iar el s-a întors în Galatia şi s-a sfîrşit muceniceşte pe vremea împărăţiei lui Traian.

Sfîntul Apostol Epenet, pe care Pavel, în scrisoarea cea către Romani, îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă lui Epenet, iubitul meu, care este începătură a Ahaiei întru Hristos. El a fost episcop în Cartagina.

Sfîntul Apostol Andronic (Notă - Pomenirea Sfîntului Andronic, afară de această zi, se mai cinsteşte încă deosebit în 17 zile ale lunii Mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui; deci, vezi acolo viaţa lui mai pe larg), pe care Pavel tot în aceeaşi scrisoare îl pomeneşte: Închinaţi-vă lui Andronic, zicîndu-i şi numindu-l rudenie şi împreună robit cu sine, vestit între apostoli, care mai înainte decît sine a crezut în Hristos. El a fost episcop în Panonia.

Daniel Siegfriedsohn - Arhive istorice - Ploiești, ROMÂNIA (1 august 1943). Bombardier american B-24 ”Liberator”

Ploiești, ROMÂNIA (1 august 1943). Bombardier american B-24 ”Liberator”, doborât de artileria antiaeriană română în timpul raidului său asupra Ploieștiului.

După ce S.U.A. au declarat război României (5 iunie 1942), ca răspuns la declarația de război primită din partea României (12 decembrie 1941), aviația anglo-americană a executat (în 1942, 1943 și, mai ales în 1944) mai multe raiduri aeriene de bombardament asupra teritoriului românesc, alături de bombe, care au produs mari pagube materiale și umane, fiind aruncate (în vara anului 1944) și manifeste prin care se îndemna la capitulare necondiționată și la ieșirea țării din războiul dus alături de Axă.

Raidul din 12 iunie 1942. Primul raid aerian a fost executat la 12 iunie 1942, de către ,,Detașamentul Halpro” (13 bombardiere ,,Consolidated B 24 Libertador”), comandat de colonelul Harry A. Halverson, ale cărui aviaone au decolat de pe aerodromul Şcolii militare britanice de antrenament de la marginea localităţii egiptene Fayd, din apropierea canalului Suez. Acțiunea a constituit, în același timp, și primul raid american asupra Europei, prima utilizare a bombardierului ,,Consolidated B 24 Libertador”, ,,botezul focului” pentru echipajele americane. Datorită numărului mic de avioane și a distanței mari de parcurs, raidul a fost trecut sub tăcere de oficialitățile americane. La rândul lor, autoritățile germane și române, nefiind interesate să se afle că aviația americană era în măsură să execute bombardamente asupra unor obiective din Europa, nu au consemnat evenimentul în comunicatele oficiale de război.

Avioanele inamice au survolat spatiul Munteniei și Dobrogei, lansând bombe la Constanța, Medgidia, Țăndărei, Dragalina, Colibași, Bolintin Deal, Vărăști (Ilfov), Berceni (Prahova), Ploiești, Teișani (Văleni de Munte), Buzău, Pogoanele, Cioflinceni. Aviația română și germană a intervenit în zonele București, Ploiești, Mizil și Constanța, doborând două avioanne (unul la Brăila, altul între Mizil și Urziceni), iar artileria antiaerină la Constanța, Sulina, Tulcea, Cernavodă, Fetești, Buzău, Ploiești și București. În zona Capitalei au încercat să pătrudă două avioane inamice însă au renunțat în fața tirului artileriei antiaeriene (135 de lovituri, trase de 8 baterii). Deasupra orașului Ploiești au zburat trei avioane. Acționând izolat și pe un spațiu foarte mare, avioanele inamice nu au produs pagube de luat în seamă.

Raidul din 1 august 1943. Al doilea raid american, de această dată mai eficient, s a produs la 1 august 1943, între orele 13.08-16.00, sub denumirea de cod ,,Tidal Wave” (Valul nimicitor). Pregătit cu minuțiozitate, atacul aerian a fost executat cu 177 bombardiere ,,Consolidates B 24 Libertador”, din Armata 9 aeriană a SUA, care au parcurs itinerariul de la Bengazi (Libia) până la Ploiești (3 700 km), într un singur zbor, atacând la mică înălțime (până la 150 m), în formațiuni mici (10 18 avioane) orașul Ploiești și zona înconjurătoare. Ineditul operației aeriene, itineratiul și distanța mare care trebuia parcursă (prin spațiul controlat de inamic), cantitatea mare de armament, bombe, benzină și alte materiale transportate, precum și alți factori au făcut ca misiunea primită de echipajele celor cinci grupuri de aviație (Liberandos, Circul Ambulant, Pyramiderii, Biletele negre și Scorpionii) să fie de sacrificiu. La aceasta s-au adăugat semnalarea formațiilor de avioane de către posturile de pândă germane la 100 km sud-vest de Sofia, pierderea navigatorului-șef și a adjunctului acestuia (în urma prăbușiri avioanelor în care se aflau), unele greșeli de concepție și execuție a deplasării (distanțarea grupurilor Liberados și Circul ambulat de restul formației, greșirea de către acestea a traseului spre Ploiești etc.), reacția artileriei antiaeriene și a aviației române și germane etc.

Ajunse în zona Ploiești, bombardierele americane au aruncat (după datele oferite de Subsecretariatul de Stat al Aerului) 520 bombe explozive de 225 și 450 kg (58 nu au explodat) și 4 343 bombe incendiare de 1 kg (1 195 nu au explodat). Deși s-au produs pagube însemnate rafinăriilor din Valea Prahovei (45% din capactatea de distilare și 40% din cea de cracare), distrugându-se parțial 6 rafinării, producția de benzină nu a fost afectată în mod hotărâtor. Pierderile materiale au fost reduse datorită zidurilor de protecție, batalurilor de apă și altor mijloace de protectie.

Alarmată, înainte de pătrunderea bombardierelor americane pe teritoriul national, aviația de vânătoare română (31 avioane) și germană (26 avioane) a decolat la ora 13.18, ridicându-se la circa 5 000 metri altitudine, deși avioanele inamice zburau la înălțimi mici (pentru a ieși din raza de acțiune a radiolocatoarelor). Cele 57 de avioane române și germane, care au putut decola, au efectuat 123 ieșiri (52 române și 69 germane), atacând circa 60 – 70 de bombardiere americane, în luptele aeriene fiind pierdute două avioane românești și 11 avioane germane, precum și 4 ofițeri aviatori (2 români și 2 germani). Artileria antiaeriană a angajat 52 de baterii (21 românești și 31 germane), cu un total de 374 guri de foc (cele 33 baterii grele au tras 1 703 lovituri, iar cele 17 baterii ușoare 18 000 de lovituri). Concomitent, au mai fost ridicate în aer 41 de baloane de protective (din 58 existente) și au fost puse în funcțiune doar 274 aparate de produs ceață (din 1000).

Rezultatele au constat în doborârea a 36 de avioane americane (identificate pe teren; 17 doborâte de artileriștii antiaeriaerieni români, 12 de aviatorii militari români și 7 de aviatorii militari germani). Pierderderile umane ale americanilor pe teritoriul românesc s-au ridicat la 350 de oameni (180 morți, 110 prizonieri și 60 dispăruți). În ansamblul raidului, din 162 avioane care au ajuns în zona petroliferă s au înapoiat la baza din Bengazi 88, din care 55 cu avarii (23 au aterizat pe drumul de întoarcere în Cipru, Sicilia, Malta, sudul Italiei), iar din cei 1 762 aviatori americani au fost pierduți aproximativ 600 morți, răniți, dispăruți, prizonieri). Toate acestea au făcut ca ,,Tidal Wave” să devină o operație militară aeriană extreme de costisitoare. Pierderile proprii au fost de 120 morți (101 civili și 19 militari români și germani) și 335 răniți (238 civili și 97 militari). Pierderile ridicate în rândul populației civile s-au datorat și faptului că mulți cetățeni ai Ploieștiului nu au intrat în adăposturi, preferând să privească atacul aerian de la suprafață. Victime (70) s-au înregistrat 70 și printre deținutele aflate în penitenciarul de femei de la Mislea peste care s-a prăbușit un bombardier lovit de gloanțele unei mitraliere dintr-un avion IAR-80. Pagube materiale produse departamentelor de stat şi regiilor autonome s-au ridicat la 6 535 737 890 lei.

Românii au trăit Învierea Domnului în anul 1944 sub bombardamentele aliaţilor! Bombardamentul din 31 mai 1944 a făcut ravagii: marea parte a rezervoarelor rafinăriei Concordia-Vega au fost distruse. Rafinăria a pierdut în timpul războiului ţiţeiul şi produsele derivate ca rezultat al celor 49 de bombe explodate. Au fost distruse:8.779, 6 tone produse petroliere (ţiţei, benzină, toluen, petrol distilat, păcură, ulei, asfalt, acizi naftenici, vaselina) în valoare de 44.743.453 lei. Pentru rafinăria Vega, valoarea totala pagubelor se ridica la 441.756.153 lei. În timpul războiului, societatea Concordia din care făcea parte şi Vega a fost pusă sub regim de control, disciplină şi jurisdicţie militară, iar pentru a oferi protecţie lucrătorilor s-au construit adăposturi betonate pentru personal. Pe 18 iulie 1941, Vega a fost bombardată pentru prima dată, fiind afectat grav un rezervor cu ţiţei.

Raidurile din perioada 4 aprilie – 19 august 1944. România a fost bombardată în primăvara şi vara anului 1944, inclusiv în perioada Paștelui care a avut loc în acel an la 16 aprilie. Al treilea mare raid a fost declanșat la 4 aprilie 1944 de către Armata 15 aeriană americană, tot cu bombardiere ,,Consolidates B 24 Libertador”, escortate, de această data, de numeroase avioane de vânătoare (P.38 ,,Leighting” și P.51 ,,Mustang”), precum și de către Grupul 205 aerian britanic (avioane ,,Welington” și ,,Halifax”), care au decolat de pe aerodromurile italiene din zona Foggia, Brindisi, Bari.

Cele mai puternice atacuri au fost date asupra orașului Ploiești (începând cu 5 aprilie 1944), considerat de generalul american N.F. Twining ”unul din cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffe și Wehrmacht ului”, rezultând ,,Bătălia aeriană a Ploieștiului”, denumită tot de N.F. Twining ,,una din cele mai mari epopei a celui de al doilea război mondial”. În afara Ploieștilor au mai fost lovite și alte zone ale țării (București, Brașov, Turnu Severin, Giurgiu, Reșița, Anina, Deva, Simeria, Hunedoara, Galați, Constanța, Focșani etc.) în care se aflau obiective industriale, aerodromuri, noduri de cale ferată etc. Nu de puține ori, au fost vizate și centre urbane și rurare, urmărindu-se intimidarea și terorizarea populației. Unele bombardamente au fost executate prin sistemul ,,în covor” (pe o suprafață mare de teren, cu 300-400 de bombardiere, însoțite de 100-200 de avioane de vânătoare), altele prin sistemul ,,navetă” (după ce bombardau obiectivele din România, avioanele aterizau pe aerodromurile sovietice de la Mirgorod, Piriatin, Poltava și reveneau lovind aceleași obiective de pe teritoriul românesc).

Primul bombardament din 1944 (și cel mai puternic) a avut loc la 4 aprilie, asupra Capitalei (în zona Gării de Nord, Atelierele CFR și cartierul Grivița, la ora 13.45, când zona era foarte aglomerată, inclusiv cu refugiați din zona frontului, înregistrându-se un mare număr de victime (circa 3 000 de morți și peste 2 000 de răniți), care au fost înmormântate într-o margine a cimitirului calvin, denumită ,,Cimitirul 4 aprilie”. Descriind imaginile din centrul Capitalei, Gheorghe Zane, consemna: ”Am ieșit cu Lena din hotel și cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace, care tot ardea, flăcări ieșeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziției Comitetului de Patronaj. În sus, pe Calea Victoriei, pe stânga și pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str. Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudență și ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins din mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul în pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe”. Descrierea dezastrului din zona Gării de Nord și a cartierului Grivița ne-au fost lăsate de Ioan Hudiță: ”Case dărâmate, copaci scoși din rădăcină, străzi pline de moloz pe unde nici nu putem trece cu mașina. Cordoane de soldați și sergenți de stradă caută să dirijeze circulația. Soldați și cetățeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morți și pe cei care mai pot fi în viață”. La 4 zile după masacru, Mihail Sebastian consemna și el: ”Ieri am fost în cartierul Grivița. De la Gară la Bulevardul Basarab nicio casă – niciuna – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și de neputință”.

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: ”La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, când au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.” Mihail Sebastian nota în jurnalul său: ”Când am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hârtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Când am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai târziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Cronicarul bisericesc Dudu Velicu nota în jurnalul său că unul dintre bombardamente a fost chiar în ziua de Înviere: "Nici de data aceasta n-am fost cruţaţi de furia sălbatică a anglo-americanilor. Din nou, alarmă la Bucureşti, în timp ce pe cer se aşternuse un strat des de nori (care au dispărut imediat după darea semnalului de încetare a alarmei). Un ofiţer german a afirmat că anglo-americanii au ochelari speciali cu care văd, prin nori, clar, obiectivul, în timp ce de jos ei nu pot fi văzuţi tocmai din cauza norilor. Împreună cu mai mulţi colegi am plecat cu o maşină a serviciului în afara oraşului, pe Şoseaua Vergului, unde am petrecut clipe oarecum grele din cauza luptelor aeriene care s-au dat în apropiere. Noi incendii, ruine, mult mai puţine victime, au căzut bombe în centrul oraşului şi spre închisoarea Văcăreşti, apoi Apărătorii Patriei-Berceni. Librăria Cartea Românească, fala ţării a scrisului românesc şi a Capitalei, a fost distrusă de o bombă incendiară care a lovit-o direct. Din măreaţa librărie au mai rămas numai ruine şi cenuşă. În timp ce lucrau la stingerea incendiului, un planşeu de beton s-a prăbuşit şi a ucis patru pompieri la sfânta lor datorie“.

Asemenea imagini aveau să fie văzute de nenumărate ori în perioada următoare în numeroase orașe ale țării.

Puternice au fost și bombardamentele din 5 aprilie de la Ploiești, din 28 iunie din București, din 10 și 18 august 1944 din zona petroliferă (când s-a atacat cu 700 – 800 de bombardiere, însoție de 200-300 de avioane de vânătoare).
Timp de peste 4 luni, bombardierele americane au executat 41 de lovituri aeriene, din care 11 pe timp de noapte (aprilie – 6 atacuri de zi și 1 de noapte, mai 5 de zi și 3 de noapte, iunie – 4 de zi și 1 de noapte, iulie – 8 de zi și 4 de noapte, august – 7 de zi și 2 de noapte), cele mai multe lovituri fiind date asupra zonei Ploiești – Câmpina (30 de atacuri), urmată de București (20 de atacuri), Brașov (7), Giurgiu, Focșani și Turnu Severin (câte 5).

După unele surse arhivistice, între 5 aprilie și 19 august 1944, acțiunile aviației anglo-americane au înregistrat 17 808 ieșiri-avion, din care 14 558 la avioanele de bombardament (,,Libertador și ,,Fortress”) și 3 250 la avioanele de vânătoare (,,Lightning” și ,,Mustang”), lansându-se 29 116 tone de bombe, care au distrus 90% din capacitatea productivă a Ploieștiului, fapt apreciat ca ,,un mare triumf în istoria strategie de război aeriene”. Pe ansamblul țării, pagube materiale produse departamentelor de stat şi regiilor autonome s-au ridicat la 186 076 839 791 lei. Din cele 47 335 imobile distruse sau avariate, 46 523 au fost reprezentate de locuințe, iar restul de clădiri ale diverselor întreprinderi. Pierderile umane provocate de bombardamente s-au ridicat la 15 253 de oameni, din care 7 592 morți (din care 562 copii) și 7 661 răniți (603 copii). Chiar dacă prizonierii americani aveau să declare că nu au urmărit bombardarea localităților și a zonelor de locuit, numeroasele situații în care acestea au fost lovite (inclusiv cu bombe incendiare) și mitraliate i-au contrazis. Mărturiile supraviețuitorilor sunt, de asemenea, concludente în acest sens.
La fel ca în 1943, aviația și artileria antiaeriană română și germană s-au opus cu toate forțele disponibile atacurilor executate de aviația anglo-americană, producându-i pierderi cifrate la 223 bombardiere de zi, 36 avioane de vânătoare și 18 bombardiere de noapte, inlcusiv peste 2 200 de oameni (morți și prizonieri). În apriga încleștare cu bombardierele și avioanele de vânătoare inamice, aviatorii români au acționat întotdeauna în condiții de evidentă inferioritate numerică (la 18 august 1944 românii și germanii nu au putut ridica în aer decât 46 de avioane care trebuiau să înfrunte circa 800 de avioane inamice), determinându-l pe mareșalul Ion Antonescu să ceară aviatorilor să evite luptele aeriene. Cu toate acestea, luptele și jertfele eroice au continuat, între cei căzuți, la 18 august 1944, situându-se și asul aviației române, căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, care obținuse până atunci zeci de victorii aeriene.

Populația a fost anunțată de sosirea bombardierelor anglo-americane prim semnale de prealarmare și de alarmare. Semnale de prealarmare se emiteau cînd aviația inamică se afla la 30 – 40 minute de obiectiv, prin sunete de sirene, constând din două serii de trei tonuri înalte cu o durată de 15 secunte, emise la interval de un minut (atacul se putea produce peste 30 minute), iar semnalele de alarmare când aviația era la 15 minute de obiectiv, prin sunete scurte și modulate de sirene sau în caz de defectare a acestora de motosirene, sirene de mână, clopotele bisericilor, fluierele gardienilor publici. Încetare alarmei se făcea prin sunete prelungite de sirene ( 3 minute). Începând cu 22 mai 1944 populația a fost anunțată și prin posturile de radio. Cele mai eficace mijloace de protecție concra schijelor și suflului bombelor s-au dovedit a fi șanțurile adăpost de familie (10-15 persoane) de 2 m înălțime, 0,80 lărgime la bază, 1,2 m la gură, acoperite sau căptusite, așezate la cel puțin 50 m unul de altul.

În perioada 4 aprilie – 19 august 1944, alarmele au avut următoarea durată: Ilfov – 38 ore și 23 de minute (38.23), Prahova – 48.00, Dâmbovița – 27.00, Teleorman – 34.11, Romanați – 46.21, Dolj – 4.15, Mehedinți – 37.4, Constanța – 15.8, Olt – 41.3, Slatina – 6.5, Muscel – 8.40, Argeș – 16.54, Vlașca – 6.34, Arad – 4.46, Hunedoara – 12.13, Caraș – 19.36, Oravița – 13.8, Severin – 15.50, Brașov – 17.3, Sibiu – 11.11, Târnava Mare – 7.00, Târnava Mică – 4.3, Făgăraș – 6.44, Turda – 5.35, Galați – 4.30, Tulcea – 9.57, Buzău – 10.37, Alba – 8.00, Brăila – 8.50, Vâlcea – 12.37, Beiuș – 3.9, Giurgiu – 44.3, Timiș Torontal – 20.30, București – 54. 20, Târgoviște – 25.24, Turnu Măgurele – 9.26. La darea alarmelor, populația se refugiat în adăposturi sau părăsea orașele, refugiindu-se în comunele din jur. În timpul unor bombardamente, au fost lansate bombe incendiare, care au produs numeroase victme și pierderi materiale, îngrozind populația.

Un sinistrat de bombardamente aeriene a beneficiat de aceleași avantaje ca si soldatul de pe front. Prin centrele de asistență beneficiau de hrană, alimente, îmbrăcăminte, ajutoare în bani, evacuare gratuită, plasare cu preferintă la muncă. Pentru obținerea ajutoarelor sinistrații se adresau circumscripțiilor polițienești și de apărarea pasivă care emiteau fișa sinistratului pe baza căreia primăria de sector făcea propuneri de ajutor și îndruma la centrele de asistență din circumscripția respectivă. Legea de ajutorare a sinistraților prevedea două feluri de ajutoare: micul ajutor social, care se dădea imediat (hrană, îmbrăcăminte, bani) pe baza fișei de sinistrat de către Consiliul de patronaj și primării, care organizau, de comun acord, centre de asistență, și diferite înlesniri, credite, fonduri pentru reconsttrucția clădirilor distruse. Pentru copiii sinistraților, Consiliul de patronaj a organizat colonii în teritoriu.

luni, 27 iulie 2020

Daniel Siegfriedsohn - Arhive istorice - Iran (anul 1943). Un lot de ”Supermarine Spitfire Vb”

Iran (anul 1943). Un lot de ”Supermarine Spitfire Vb” este pregătit pentru a fi livrat de britanici în Uniunea Sovietică ca ajutor de război al lui Churchill pentru Stalin din totalul de 1.331 avioane de acest tip...

 Între 25 august și 17 septembrie 1941 avusese loc invazia militară anglo-sovietică a Iranului, operațiune botezată de britanici cu numele de cod ”Operation Countenance” ... Scopul invaziei era să asigure câmpurile petroliere britanice la Abadan și să asigure o rută de aprovizionare către URSS, angajată într-o luptă intensă împotriva Germaniei pe Frontul de Est.

În primăvara anului 1944 vor fi în curs negocierile, începute în toamna anului 1943 la Ankara şi la Stockholm, privind problema armistiţiului şi scoaterea României din războiul împotriva Naţiunilor Unite.

''La sfârşitul lunii februarie plecase la Cairo, ca emisar al opoziţiei, dar cu încuviinţarea lui Antonescu (care discutase cu el înainte de călătorie), prinţul Barbu Ştirbey. El urma să poarte negocieri cu reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS în vederea încheierii armistiţiului'', aminteşte istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002). ''Pe măsură ce Wehrmachtul recula sub loviturile Armatei Roşii, România intra progresiv în triunghiul de forţe Moscova-Londra-Washington'', se arată în lucrarea amintită.

La 2 aprilie 1944, trupele sovietice au pătruns pe teritoriul României. În aprilie 1944 a început şi o puternică ofensivă aeriană anglo-americană împotriva României, având ca obiectiv distrugerea instalaţiilor petroliere şi a căilor ferate, fiind vizate îndeosebi rafinăriile de ţiţei situate în jurul oraşului Ploieşti.

Primul mare bombardament aerian asupra Bucureştilor, din 4 aprilie 1944, a început aproape de ora 14.00 şi a fost efectuat de valuri succesive de bombardiere ale SUA. Populaţia nu se aştepta la bombardament, crezând că este vorba despre un simplu exerciţiu de apărare pasivă, aşa cum mai avuseseră loc înainte. Au fost lovite în special cartierele de vest şi nord-vest ale oraşului - Cotroceni, Griviţa, Steaua - şi în primul rând regiunea Gării de Nord, unde s-a întrebuinţat sistemul ''covorului'' de bombe. Au căzut bombe şi în Calea Victoriei asupra Hotelului ''Splendid'' şi a ''Parc-Hotelului'' de alături, unde îşi avea sediul misiunea militară germană, ambele hoteluri fiind complet distruse şi o mare parte a locatarilor ucişi.

Unele bombe au căzut chiar deasupra adăposturilor, omorând pe toţi cei aflaţi acolo, aşa cum s-a întâmplat la Cotroceni, pe Calea Şerban-Vodă şi pe strada Pleşoianu colţ cu Sibiceanu, în acest din urmă loc pierzându-şi viaţa 73 de oameni. În holul de la intrare, la Hotelul ''Splendid'' au fost peste o sută de morţi, cei mai mulţi ucişi de ''suflul'' bombei. Foarte mulţi morţi au fost pe Calea Griviţei, iar la Cărămidarii-de-Jos, în cuprinsul parohiei, au pierit circa 140-150 de persoane. Totodată, bombele au lovit şi un mare număr de trenuri în Gara de Nord, încărcate, gata de plecare, sau care soseau cu refugiaţi din Moldova.

Generalul Constantin Sănătescu nota în ziua de 4 aprilie 1944: ''La ora 13.40 se sună alarma. Au venit 250 de avioane anglo-americane, care au bombardat Capitala timp de o oră şi jumătate, făcând stricăciuni apreciabile în cartierele Cotroceni, Griviţa şi Gara de Nord. A fost o mare surprindere pentru noi acest bombardament, fiindcă ne obişnuisem cu ideea că Bucureştii nu vor fi bombardaţi (...)''. În ziua de 5 aprilie 1944 generalul scria: ''Până acum s-au înregistrat 900 de morţi şi 1.200 răniţi. Este lipsă de apă în oraş, conductele de apă şi uzina de la Grozăveşti fiind avariate. Tramvaiele nu mai circulă. Noroc că lumina electrică funcţionează. După masă s-a dat alarma din nou. Circa 300 de avioane s-au apropiat de Bucureşti, însă s-au dirijat apoi spre Ploieşti, unde au bombardat puternic cartierul Gării de Sud. Sunt pagube mari, mai ales în centru şi la rafinăriile de petrol. În Bucureşti se resimte lipsa de alimente, căci cei din vecinătatea oraşului se tem a mai veni cu aprovizionările obişnuite.''

Al doilea bombardament, de data aceasta şi cu bombe incendiare, a avut loc la 15 aprilie 1944. A fost greu lovită Universitatea, dărâmându-se partea veche şi arzând etajul mansardat din clădirea nouă, iar o serie de biblioteci de seminar, între care biblioteca seminarului de istorie veche şi o parte din biblioteca seminarului de istoria românilor au dispărut în flăcări. Tot atunci a fost distrusă complet şi clădirea de alături a ''Cărţii româneşti''. 

''La ora 11,30 se dă alarma. Aviaţia anglo-americană îşi face apariţia peste 20 de minute şi bombardează cumplit centrul oraşului, atingând clădirile din jurul Palatului Regal şi Palatului Telefoanelor. Incendii mari la Universitate (...)'', nota în jurnalul său, la 15 aprilie 1944, generalul Sănătescu.

Pe data de 15/16 aprilie 1944 a avut loc primul bombardament de noapte al aviaţiei britanice asupra României. 

La 24 aprilie 1944 a avut loc un bombardament aerian asupra Bucureştilor şi la Ploieşti, 'efectuat în cinci valuri cu 600 de avioane. La Ploieşti, distruse sau avariate mai toate rafinăriile, afară de pagubele produse chiar în centrul oraşului. La Bucureşti au bombardat cartierul Atelierelor CFR, până la Chitila, apoi cartierele Bucureştii Noi, Dămăroaia şi Şcoala de Agricultură. 

Bombardamentele au urmat apoi la intervale mai mari sau mai mici, câteodată foarte apropiate. Alternau atacurile din timpul zilei, efectuate de bombardierele americane, cu cele de noapte, ale bombardierelor engleze. Atacurile erau anunţate, în genere, cam cu cincisprezece minute înainte, în momentul când avioanele, trecând hotarul, se îndreptau spre Bucureşti; atunci sirenele dădeau ''prealarma'': în clipa aceea activitatea înceta, pietonii începeau să fugă spre adăposturi, iar automobilele - particulare şi ale instituţiilor - se îndreptau în viteză spre bariere, căutând să iasă cât mai repede din oraş.

Românii au trăit Învierea Domnului în anul 1944 sub bombardamentele aliaţilor! Bombardamentul din 31 mai 1944 a făcut ravagii: marea parte a rezervoarelor rafinăriei Concordia-Vega au fost distruse. Rafinăria a pierdut în timpul războiului ţiţeiul şi produsele derivate ca rezultat al celor 49 de bombe explodate. Au fost distruse:8.779, 6 tone produse petroliere (ţiţei, benzină, toluen, petrol distilat, păcură, ulei, asfalt, acizi naftenici, vaselina) în valoare de 44.743.453 lei. Pentru rafinăria Vega, valoarea totala pagubelor se ridica la 441.756.153 lei. În timpul războiului, societatea Concordia din care făcea parte şi Vega a fost pusă sub regim de control, disciplină şi jurisdicţie militară, iar pentru a oferi protecţie lucrătorilor s-au construit adăposturi betonate pentru personal. Pe 18 iulie 1941, Vega a fost bombardată pentru prima dată, fiind afectat grav un rezervor cu ţiţei.

Raidurile din perioada 4 aprilie – 19 august 1944. România a fost bombardată în primăvara şi vara anului 1944, inclusiv în perioada Paștelui care a avut loc în acel an la 16 aprilie. Al treilea mare raid a fost declanșat la 4 aprilie 1944 de către Armata 15 aeriană americană, tot cu bombardiere ,,Consolidates B 24 Libertador”, escortate, de această data, de numeroase avioane de vânătoare (P.38 ,,Leighting” și P.51 ,,Mustang”), precum și de către Grupul 205 aerian britanic (avioane ,,Welington” și ,,Halifax”), care au decolat de pe aerodromurile italiene din zona Foggia, Brindisi, Bari.

Cele mai puternice atacuri au fost date asupra orașului Ploiești (începând cu 5 aprilie 1944), considerat de generalul american N.F. Twining ”unul din cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffe și Wehrmacht ului”, rezultând ,,Bătălia aeriană a Ploieștiului”, denumită tot de N.F. Twining ,,una din cele mai mari epopei a celui de al doilea război mondial”. În afara Ploieștilor au mai fost lovite și alte zone ale țării (București, Brașov, Turnu Severin, Giurgiu, Reșița, Anina, Deva, Simeria, Hunedoara, Galați, Constanța, Focșani etc.) în care se aflau obiective industriale, aerodromuri, noduri de cale ferată etc. Nu de puține ori, au fost vizate și centre urbane și rurare, urmărindu-se intimidarea și terorizarea populației. Unele bombardamente au fost executate prin sistemul ,,în covor” (pe o suprafață mare de teren, cu 300-400 de bombardiere, însoțite de 100-200 de avioane de vânătoare), altele prin sistemul ,,navetă” (după ce bombardau obiectivele din România, avioanele aterizau pe aerodromurile sovietice de la Mirgorod, Piriatin, Poltava și reveneau lovind aceleași obiective de pe teritoriul românesc).

Primul bombardament din 1944 (și cel mai puternic) a avut loc la 4 aprilie, asupra Capitalei (în zona Gării de Nord, Atelierele CFR și cartierul Grivița, la ora 13.45, când zona era foarte aglomerată, inclusiv cu refugiați din zona frontului, înregistrându-se un mare număr de victime (circa 3 000 de morți și peste 2 000 de răniți), care au fost înmormântate într-o margine a cimitirului calvin, denumită ,,Cimitirul 4 aprilie”. Descriind imaginile din centrul Capitalei, Gheorghe Zane, consemna: ”Am ieșit cu Lena din hotel și cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace, care tot ardea, flăcări ieșeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziției Comitetului de Patronaj. În sus, pe Calea Victoriei, pe stânga și pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str. Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudență și ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins din mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul în pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe”. Descrierea dezastrului din zona Gării de Nord și a cartierului Grivița ne-au fost lăsate de Ioan Hudiță: ”Case dărâmate, copaci scoși din rădăcină, străzi pline de moloz pe unde nici nu putem trece cu mașina. Cordoane de soldați și sergenți de stradă caută să dirijeze circulația. Soldați și cetățeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morți și pe cei care mai pot fi în viață”. La 4 zile după masacru, Mihail Sebastian consemna și el: ”Ieri am fost în cartierul Grivița. De la Gară la Bulevardul Basarab nicio casă – niciuna – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și de neputință”.

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: ”La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, când au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.” Mihail Sebastian nota în jurnalul său: ”Când am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hârtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Când am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai târziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Cronicarul bisericesc Dudu Velicu nota în jurnalul său că unul dintre bombardamente a fost chiar în ziua de Înviere: "Nici de data aceasta n-am fost cruţaţi de furia sălbatică a anglo-americanilor. Din nou, alarmă la Bucureşti, în timp ce pe cer se aşternuse un strat des de nori (care au dispărut imediat după darea semnalului de încetare a alarmei). Un ofiţer german a afirmat că anglo-americanii au ochelari speciali cu care văd, prin nori, clar, obiectivul, în timp ce de jos ei nu pot fi văzuţi tocmai din cauza norilor. Împreună cu mai mulţi colegi am plecat cu o maşină a serviciului în afara oraşului, pe Şoseaua Vergului, unde am petrecut clipe oarecum grele din cauza luptelor aeriene care s-au dat în apropiere. Noi incendii, ruine, mult mai puţine victime, au căzut bombe în centrul oraşului şi spre închisoarea Văcăreşti, apoi Apărătorii Patriei-Berceni. Librăria Cartea Românească, fala ţării a scrisului românesc şi a Capitalei, a fost distrusă de o bombă incendiară care a lovit-o direct. Din măreaţa librărie au mai rămas numai ruine şi cenuşă. În timp ce lucrau la stingerea incendiului, un planşeu de beton s-a prăbuşit şi a ucis patru pompieri la sfânta lor datorie“.

Asemenea imagini aveau să fie văzute de nenumărate ori în perioada următoare în numeroase orașe ale țării.

Puternice au fost și bombardamentele din 5 aprilie de la Ploiești, din 28 iunie din București, din 10 și 18 august 1944 din zona petroliferă (când s-a atacat cu 700 – 800 de bombardiere, însoție de 200-300 de avioane de vânătoare).

Timp de peste 4 luni, bombardierele americane au executat 41 de lovituri aeriene, din care 11 pe timp de noapte (aprilie – 6 atacuri de zi și 1 de noapte, mai 5 de zi și 3 de noapte, iunie – 4 de zi și 1 de noapte, iulie – 8 de zi și 4 de noapte, august – 7 de zi și 2 de noapte), cele mai multe lovituri fiind date asupra zonei Ploiești – Câmpina (30 de atacuri), urmată de București (20 de atacuri), Brașov (7), Giurgiu, Focșani și Turnu Severin (câte 5).

După unele surse arhivistice, între 5 aprilie și 19 august 1944, acțiunile aviației anglo-americane au înregistrat 17 808 ieșiri-avion, din care 14 558 la avioanele de bombardament (,,Libertador și ,,Fortress”) și 3 250 la avioanele de vânătoare (,,Lightning” și ,,Mustang”), lansându-se 29 116 tone de bombe, care au distrus 90% din capacitatea productivă a Ploieștiului, fapt apreciat ca ,,un mare triumf în istoria strategie de război aeriene”. Pe ansamblul țării, pagube materiale produse departamentelor de stat şi regiilor autonome s-au ridicat la 186 076 839 791 lei. Din cele 47 335 imobile distruse sau avariate, 46 523 au fost reprezentate de locuințe, iar restul de clădiri ale diverselor întreprinderi. Pierderile umane provocate de bombardamente s-au ridicat la 15 253 de oameni, din care 7 592 morți (din care 562 copii) și 7 661 răniți (603 copii). Chiar dacă prizonierii americani aveau să declare că nu au urmărit bombardarea localităților și a zonelor de locuit, numeroasele situații în care acestea au fost lovite (inclusiv cu bombe incendiare) și mitraliate i-au contrazis. Mărturiile supraviețuitorilor sunt, de asemenea, concludente în acest sens.

La fel ca în 1943, aviația și artileria antiaeriană română și germană s-au opus cu toate forțele disponibile atacurilor executate de aviația anglo-americană, producându-i pierderi cifrate la 223 bombardiere de zi, 36 avioane de vânătoare și 18 bombardiere de noapte, inlcusiv peste 2 200 de oameni (morți și prizonieri). În apriga încleștare cu bombardierele și avioanele de vânătoare inamice, aviatorii români au acționat întotdeauna în condiții de evidentă inferioritate numerică (la 18 august 1944 românii și germanii nu au putut ridica în aer decât 46 de avioane care trebuiau să înfrunte circa 800 de avioane inamice), determinându-l pe mareșalul Ion Antonescu să ceară aviatorilor să evite luptele aeriene. Cu toate acestea, luptele și jertfele eroice au continuat, între cei căzuți, la 18 august 1944, situându-se și asul aviației române, căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, care obținuse până atunci zeci de victorii aeriene.

Populația a fost anunțată de sosirea bombardierelor anglo-americane prim semnale de prealarmare și de alarmare. Semnale de prealarmare se emiteau cînd aviația inamică se afla la 30 – 40 minute de obiectiv, prin sunete de sirene, constând din două serii de trei tonuri înalte cu o durată de 15 secunte, emise la interval de un minut (atacul se putea produce peste 30 minute), iar semnalele de alarmare când aviația era la 15 minute de obiectiv, prin sunete scurte și modulate de sirene sau în caz de defectare a acestora de motosirene, sirene de mână, clopotele bisericilor, fluierele gardienilor publici. Încetare alarmei se făcea prin sunete prelungite de sirene ( 3 minute). Începând cu 22 mai 1944 populația a fost anunțată și prin posturile de radio. Cele mai eficace mijloace de protecție concra schijelor și suflului bombelor s-au dovedit a fi șanțurile adăpost de familie (10-15 persoane) de 2 m înălțime, 0,80 lărgime la bază, 1,2 m la gură, acoperite sau căptusite, așezate la cel puțin 50 m unul de altul.

În perioada 4 aprilie – 19 august 1944, alarmele au avut următoarea durată: Ilfov – 38 ore și 23 de minute (38.23), Prahova – 48.00, Dâmbovița – 27.00, Teleorman – 34.11, Romanați – 46.21, Dolj – 4.15, Mehedinți – 37.4, Constanța – 15.8, Olt – 41.3, Slatina – 6.5, Muscel – 8.40, Argeș – 16.54, Vlașca – 6.34, Arad – 4.46, Hunedoara – 12.13, Caraș – 19.36, Oravița – 13.8, Severin – 15.50, Brașov – 17.3, Sibiu – 11.11, Târnava Mare – 7.00, Târnava Mică – 4.3, Făgăraș – 6.44, Turda – 5.35, Galați – 4.30, Tulcea – 9.57, Buzău – 10.37, Alba – 8.00, Brăila – 8.50, Vâlcea – 12.37, Beiuș – 3.9, Giurgiu – 44.3, Timiș Torontal – 20.30, București – 54. 20, Târgoviște – 25.24, Turnu Măgurele – 9.26. La darea alarmelor, populația se refugiat în adăposturi sau părăsea orașele, refugiindu-se în comunele din jur. În timpul unor bombardamente, au fost lansate bombe incendiare, care au produs numeroase victme și pierderi materiale, îngrozind populația.

Un sinistrat de bombardamente aeriene a beneficiat de aceleași avantaje ca si soldatul de pe front. Prin centrele de asistență beneficiau de hrană, alimente, îmbrăcăminte, ajutoare în bani, evacuare gratuită, plasare cu preferintă la muncă. Pentru obținerea ajutoarelor sinistrații se adresau circumscripțiilor polițienești și de apărarea pasivă care emiteau fișa sinistratului pe baza căreia primăria de sector făcea propuneri de ajutor și îndruma la centrele de asistență din circumscripția respectivă. Legea de ajutorare a sinistraților prevedea două feluri de ajutoare: micul ajutor social, care se dădea imediat (hrană, îmbrăcăminte, bani) pe baza fișei de sinistrat de către Consiliul de patronaj și primării, care organizau, de comun acord, centre de asistență, și diferite înlesniri, credite, fonduri pentru reconsttrucția clădirilor distruse. Pentru copiii sinistraților, Consiliul de patronaj a organizat colonii în teritoriu.

Bombardamentele anglo-americane din perioada 4 aprilie–20august 1944, efectuate asupra României, au fost cele mai mari care s-au executat vreodată asupra ţării noastre şi care au urmărit distrugerea unor importante obiective militare, economice şi administrative. ”Prin scopurile propuse, prin amploarea loviturilor, cât şi prin efectele care le-au produs, loviturile aviaţiei angloamericane au constituit adevărate operaţii aeriene strategice”…

Ziua de 18 august 1944 a fost cea mai devastatoare; peste 1 000 de avioane au atacat România, cel mai afectat fiind Ploieştiul, o bună parte din oraş fiind distrus. Raidurile aeriene ale forţelor anglo-americane au continuat cu aceeaşi intensitate,teritoriul naţional fiind martirizat de exploziile bombelor inamice. Aliaţii deţineau controlul spaţiului nostru aerian. Cu dotarea din acel moment, bombardierele aviaţiei S.U.A. nu mai puteau fi oprite din drumul lor. Situaţia militară a României era gravă şi lucrurile pe frontul de nord-est mergeau tot aşa de rău. Din cauza pierderilor mari, ţara nu mai putea face faţă războiului; alianţa cu Germania fusese necesară în anii din urmă. La începutul lui august 1944, camarazii noştri nu ne mai garantau nimic. Dovadă, bombardamentele atroce ale americanilor în cooperare cu aviaţia sovietică, devenită şi aceasta din urmă tot mai puternică şi mai bine înzestrată cu avioane moderne.

Primul atac din august ’44 s-a desfăşurat chiar în prima zi a lunii; au fost mitraliate din aer oraşele Buzău, Râmnicu Sărat şi Mizil. N-au scăpat de atac nici trenurile de călători, fiind mitraliaţi şi oamenii paşnici aflaţi la munca câmpului. Au fost doborâte de artileria antiaeriană română 10 avioane de bombardament americane. 

La 4 august 1944, decolând din Italia, o formaţie de avioane de bombardament, însoţită de 50 de avioane P-38 şi „Mustang”, a pătruns în spaţiul aerian al ţării la orele 10.05 pe la Calafat, Slatina, Ploieşti, Buzău, Tecuci, Huşi spre Chişinău,iar o altă formaţie pe la Galaţi şi Cahul. În drumul lor, bombardierele americane au lansat bombe şi au atacat cu armamentul de bord aerodromurile de la Buzău (Drăgaica) şi Ziliştea, unde au incendiat la sol patru avioane germane. Au fost mitraliate din aer trenurile Buzău–Bucureşti şi Buzău–Nehoiaş, înregistrându-se morţi şi răniţi. Şi oraşul Râmnicu Sărat a fost mitraliat: două avioane americane au fost doborâte, unul a căzut la vest de oraş, iar celălalt pe teritoriul comunei Joiţa. Grupurile 7 şi 9 Vânătoare au ridicat 16 avioane, Constantin Cantacuzino a doborât două avioane P-38. Bateria 150 A.A., comandată de locotenentul Ilie Pârvu, aflată în dispozitivul de apărare al oraşului Ploieşti, a doborât trei avioane inamice P-38 „Lightning.Germanii au pierdut un avion, având patru morţi şi trei răniţi. În noaptea de 4/5 august 1944, la ora 22.30, o formaţie de avioane inamice venită din Iugoslavia, au survolat comuna Belinţ din judeţul Timiş, lansând bombe incendiare.. 

5 august 1944, la ora 15.15, o formaţie de 30 de avioane sovietice a bombardat oraşul Sulina, fiind răniţi 26 de soldaţi români, doi militari germani, precum şi un număr de câteva zeci de civili. La ora 16.00, avioane sovietice au survolat judeţul Covurlui, lansând manifeste în limba germană, iar o formaţie de 25 de avioane cu stele roşii pe aripi au lansat asupra oraşului Roman şi împrejurimilor 90 de bombe. 

La 6 august 1944, avioane de vânătoare americane decolate de pe aerodromurile din Poltava, Piriatin şi Mirgorod, atacând trenuri, gări şi localităţi din Oltenia, iar 10 avioane sovietice au lansat bombe incendiare la Poenari-Roman,mitraliind satul Bâra. Au fost răniţi patru soldaţi români, trei germani şi mai mulţi civili. Au mai fost bombardate comunele Gâdiu şi Sagna, înregistrându-se mai mulţi răniţi. Avioanele inamice au lansat bombe asupra pichetului de grăniceri Georgescu de pe malul Mării Negre, precum şi teritoriul comunei Şagani-Chilia, înregistrându-se mai multe incendii. Au fost lansaţi paraşutişti în apropierea pădurii Titorman, judeţul Roman. 

În noaptea de 6/7 august 1944, avioanele sovietice au lansat bombe asupra comunei Vasieni-Lăpuşna şi gării din Româneşti, au fost incendiate două vagoane germane cu alimente, fiind ucişi doi soldaţi germani. Au fost bombardate şi localităţile Poenari, Valea Ursului şi Avereşti, din judeţul Roman, fără să se înregistreze pagube materiale sau victime, bombele căzând pe terenuri virane, la distanţe apreciabile de casele oamenilor. In ziua de 7 august 1944 o formaţie de nouă avioane sovietice, cu simboluri germane pe aripi, a bombardat comuna Valea Rea din judeţul Vaslui, un soldat român fiind rănit. 

În ziua de 8 august 1944, o formaţie de bombardiere americane, însoţită de avioane de vânătoare, decolată din URSS, a atacat Buzăul şi aerodromurile din vecinătatea oraşului, continuându-şi zborul spre Capitală. La Buzău, avioanele inamice au bombardat cartierul Cazărmilor; bombele au căzut pe aerodromul de la Drăgaica, în apropierea Comandamentului Diviziei 5 şi în jurul cazărmilor Regimentelor 7 Artilerie şi 8 Dorobanţi. S-au înregistrat pagube materiale importante şi numeroşi morţi. Pe aerodromul de la Ziliştea au fost incendiate două magazii, trei hangare, precum şi atelierele Centrului de pilotaj, înregistrându-se şapte morţi şi nouă răniţi.Pe deasupra judeţului Brăila au zburat aproximativ 30 de avioane americane, s-au angajat lupte aeriene, fiind doborât avionul german Me 109 seria 3110,iar un alt avion german s-a prăbuşit pe raza comunei Însurăţei. Sublocotenentul av. Iordan, de la Flotila Buzău, şi-a salvat viaţa sărind cu paraşuta, după ce avionul său a fost incendiat în timpul luptei.Vânătorii noştri din Grupul 9 , cu aviatorii germani din grupul de vânătoare de la Mizil, au preluat conducerea formaţiei deasupra Botenilor, la 4 000 de metri înălţime. 

Avioanele I.A.R. 80/81 nu mai participau la lupte, fiind retrase, aşa că întreaga aviaţie de vânătoare românească se ridica la 30 de piloţi şi la 20 de zburători germani, în vreme ce americanii veneau cu sutele. Aviaţia sovietică a bombardat, în noaptea de 8/9 august 1944, satul Bigara-Bucovăţul din judeţul Lăpuşna, şcoala primară a fost incendiată, iar un soldat român a fost rănit. Au fost bombardate şi localităţile Satul Nou şi Sârbi din judeţul Tutova, o casă a fost avariată.În ziua de 9 august 1944, avioanele sovietice au bombardat gara Buhăieşti din judeţul Vaslui, rănind trei soldaţi români, între care unul grav; au căzut bombe şi în satul Tăcuţa, fără să se înregistreze pagube sau victime. În noaptea de 9/10 august 1944, o formaţie de aproximativ 100 de avioane englezeşti, venite din Italia, au atacat oraşele Bucureşti şi Ploieşti. Bombele lansate asupra rafinăriilor „Astra Română” şi „Româno- Americană” au produs mari pagube; au fost lovite cartierele de locuinţe Bereasca, Teleajen şi Bucov. Artileria antiaeriană româno-germană a doborât 12 avioane inamice: nouă „Wellington”, două „Halifax” şi un „Liberator”.Avioanele englezeşti, în flăcări, au căzut în comuna Militari-Bucureşti, în apropierea localităţii Răzvad–Dâmboviţa, la Corbii Mari–Vlaşca, la Tamaş–Oracu(Ilfov) şi încă unul pe raza comunei Popeşti–Prahova. Avioanele sovietice au bombardat în această noapte comunele Ghermăneşti şi Tuluceşti din judeţul Tutova, precum şi localităţile Fântânele şi Andreşeşti din judeţul Bacău, fără să de înregistreze pagube sau victime. Între orele 22.30–0.30, avioanele inamice au survolat oraşele Craiova, Giurgiu, Ploieşti, Bucureşti, Buzău şi Braşov, fiind doborâte câteva bombardiere inamice cu patru motoare, unul a căzut în flăcări în apropiere de Regimentul 1 Artilerie Antiaeriană din Bucureşti, altul s-a prăbuşit în pădurea Gorgota din judeţul Dâmboviţa. Aviaţia sovietică a bombardat, în noaptea de 9/10 august 1944, satul Mărgineni–Bacău, avariind trei case, alte cinci bombe au căzut în apropierea podului de fier de pe râul Bistriţa, pe care l-au avariat uşor, o altă bombă a căzut în apropierea satului Letea Veche din judetul Bacău. 

Represaliile împotriva României au continuat şi în zilele următoare. În ziua de 10 august 1944, o formaţie masivă de bombardiere americane a atacat zona petroliferă, agresorii pierzând şase avioane. Bombele au lovit Gara de Sud din Ploieşti, Uzina „Concordia”, spitalul orăşenesc, Moara „Ranetti”, străzile Nucilor, Cantacuzino,Calea Bucureşti, şoseaua Ploieşti–Blejoi, bulevardul Regele Ferdinand. Au fost bombardate şi localităţile rurale, printre care Ţânţăreni; exploziile bombelor au avariat grav 12 case, alte locuinţe au fost avariate în comunele Bărcăneşti, Telega, precum şi linia ferată Ploieşti–Ghighiu. Grupurile 7 şi 9 Vânătoare,dotate cu Me 109G, au încercat să se opună asaltului aerian cu puţinele lor avioane. Deasupra Buzăului a căzut ca un erou adjutantul av. Ioan Panaite,unul dintre cei mai buni vânători români din Flotila 1 Vânătoare. În noaptea de 10 august 1944, un avion inamic a survolat Brăila, aruncând trei bombe explozive; a doua zi, la ora 14.39, un P-38 „Lightning” a survolat la joasă înălţime oraşul Buzău, mitraliind populaţia.O nouă incursiune a bombardierelor americane a avut loc în ziua de 17 august 1944, când au fost bombardate oraşele Ploieşti şi Târgovişte, atacul soldându-se cu pierderi de vieţi omeneşti din rândul populaţiei paşnice.

17 august 1944. Avioanele americane sunt prezente şi în această zi pe cerul însângerat al României. Şi-au ales bine ziua, întrucât din est începuse ofensiva sovietică a Frontului 2 Ucrainean.Din Grupul 9 Vânătoare au decolat numai avioanele disponibile şi, practic, numai trei aviatori – căpitanul av. Alexandru Şerbănescu,căpitanul (r) av. Constantin Cantacuzino şi locotenentul av. Ion Dobran – au luat contactul cu adversarul în acea zi.Misiunile de bombardament au fost reluate de englezi care, în noaptea de17/18 august, au bombardat oraşele Ploieşti şi Târgovişte; trei avioane „Wellington”au fost doborâte. Culmea ignoranţei şi mai ales a nedreptăţii: Generalul Gheorghe Vasiliu îl acuza pe comandantului Grupului 9 Vânătoare de laşitate pe câmpul de luptă, dar Vasiliu n-a suflat un cuvânt despre pierderile mari suferite de această unitate aeronautică de elită. N-a pomenit nimic despre sacrificiul suprem al eroilor Tiberiu Vinca, Constantin Lungulescu, Alexandru Economu, Emil Bălan, Pavel Ţurcanu, Ioan Panaite sau Popescu-Ciocănel – care tocmai fusese înmormântat –, de faptul că aceşti eroi apăraseră cu vieţile lor tinere onoarea şi prestigiul aripilor româneşti într-o confruntare acerbă şi dureros de inegală. Ei, o mână de vulturi, au apărat ţara şi onoarea aviaţiei române cu preţul sacrificiului suprem şi, drept răsplată, acest Gheorghe Vasiliu îi acuza de laşitate pe cei câţiva zburători care mai rămăseseră în viaţă după mai bine de trei ani de război! Plus că dincolo de cei 30 de piloţi de vânătoare care puteau lupta pe Me109G, în rest nu mai era nimic. E clar că acest comandant, Gheorghe Vasiliu,numit pe criterii politice şi „uitat” în funcţie în plin război, fie nu conştientiza pericolul în care se afla ţara, fie nici nu-l interesa, făcând totul cât să fie în graţiile potentaţilor vremii şi, mai ales, ale nemţilor. Totuşi, înainte să se întoarcă la grup, contrar presiunilor germane şi ale generalului Gheorghe Vasiliu, un alt lider al aviaţiei noastre de atunci, generalul Gheorghe Jienescu, i-a cerut căpitanului av.Alexandru Şerbănescu să decoleze la alarmă, dar să evite angajarea cu inamicul, căutând dispersarea, aceasta pentru păstrarea vieţii lui şi a camarazilor săi. Această idee l-a afectat nespus de mult pe asul aviaţiei noastre care, era lucru ştiut, ţinea prea mult la onoarea sa de ofiţer aviator şi nu admitea compromisuri. Pentru el, zborul care reprezenta sublimul şi se contopea cu viaţa sa, era acum altceva: un drum de plumb, de unde nu ştia că nu se va mai întoarce la destinaţie – aerodromul! Poziţia asului aviaţiei naţionale faţă de camarazii săi, a fost următoarea: „Domnilor, aţi auzit ordinul şi, ca militari, suntem datori a ne supune.Deci, în calitate de comandant, vă ordon să executaţi ordinele întocmai… Eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa domnului comandor… că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe! Rog însă pe domnul comandor… să amâie consecinţele până la terminarea acestei epopei. Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiască. Ordinul ne absolvă de legea marţială, recomandându-ne să fugim din faţa inamicului. Recunosc şi mă înclin în faţa bunelor intenţii şi a legitimităţii lui absolute şi pentru aceasta, în numele meu şi al dumneavoastră, mulţumim domnului ministru. Dar eu voi continua să lupt – de va fi nevoie, singur – până când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.”, a spus Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu în dimineaţa zilei de 18 august 1944.

18 august 1944, la ora 9.00, s-a dat prealarma. O escadră aeriană americană, formată din 119 bombardiere B 17, din Grupurile 2, 97, 99, 301 şi 463, primise misiunea să atace Rafinăria „Româno-Americană” împreună cu alte 83 de avioane tip B 24, din Escadra 55 Bombardament. O altă formaţie de 102 avioane B 24, din Escadra 304 Bombardament, avea ca ţintă Rafinăria „SteauaRomână”, puhoiul de bombardiere fiind protejat de 53 de avioane P-51 din Grupul 325 Vânătoare. O escadrilă de 12 B 24 din Grupul 98 Bombardament trebuia să atace Rafinăria „Creditul Minier”. A doilea val, format din 44 de bombardiere B 17 şi B 24, din Grupul 483 Bombardament, primise misiunea să atace Rafinăria „Dacia”. Numai deasupra Ploieştiului formaţia a cuprins 360 de bombardiere B 17 şi B 24 – din cele 1 000 de aparate participante la raid –, fiind protejată de 135 de avioane de vânătoare P-51, din Grupurile 31, 52 şi 325 Vânătoare. 

Comandantul Alexandru Şerbănescu şi-a strâns piloţii în jurul său şi n-a mai nominalizat pe nimeni să plece în misiunea de luptă, apelând numai la voluntari.A precizat că, dacă vreunul dintre subordonaţii săi simţea nevoia de a se retrage, nu era obligat să decoleze. Apoi, a rămas tăcut, aşteptând şi privind chipurile fiecăruia, încercând să le ghicească gândurile. Camarazii săi trecuseră prin prea multe situaţii dificile ca să se mai poată înflăcăra. Văzuseră multe nenorociri şi trecuseră prin situaţii limită, aşa că moralul cel mai ridicat nu mai putea ţine loc lipsei de piloţi experimentaţi şi de avioane moderne. Au decolat toţi cei 13 piloti ai Grupului 9 Vt. dar s -au intors 12 . Pe drumul de plumb căzuse o stea! 18 august 1944 , a căzut o stea împlinindu-şi destinul. Din amintirea vieţii de pilot şi de soldat al aerului a căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu, ca din cenuşa fierbinte a unui glorios înaintaş, va germina devotamentul zburătorilor de mâine, neclintiţi în faţa uraganului, a vijeliei şi a morţii.

Sfârşitul acestui vultur, la datorie, apărând onoarea camarazilor săi, a grupului şi a aripilor româneşti a îndurerat ţara, dar şi pe toţi zburătorii grupului mai ales sub prisma faptului că nu au reuşit să-şi apere comandantul. Totuşi, se mai pun câteva întrebări. Un oarecare răspuns îl găsim în Jurnalul locorenetului Dobran , am avut şi avem incă privilegiul ca an de an la fiecare eveniment comemorativ de la 18 august (dar nu numai), in discursurile rostite de generalul (r) Ion Dobran la mormantul comandantului său, să ne întalnim cu marturii valoroase care ne descifrează ultima misiune a Grupului 9 Vânătoare sub comanda căpitanului Alexandru Şerbănescu, actele de curaj şi faptele de armă ale zburătorilor grupurilor de vanatoare reliefându-ne, aşa cum a fost, istoria aviaţiei a acelor ani de război .

Daniel Siegfriedsohn - Arhive istorice - Constanța, ROMÂNIA (25 august 1944)

Constanța, ROMÂNIA (25 august 1944). După lovitura de stat din 23 august, infanteria marină sovietică debarcă de pe torpiloare americane ”A-1 Vosper” în portul Constanța. 

În iulie 1944 torpiloarele ”A-1 Vosper” dăruite de americani lui Stalin au fost transferate de sovietici din flota de nord în flota Mării Negre. Torpiloare din Divizionul 3 Constanța al Flotei Mării Negre…

Bombardarea marelui port românesc la Marea Neagră de către aviația sovietică. Orașul mai fusese bombardat de sovietici pe 22-23 iunie 1941 și de aviația americană începând cu 12 iunie 1942 și apoi în aprilie-august 1944.

Portul Constanţa şi oraşul au reprezentat în al Doilea Război Mondial puncte strategice la ţărmul Mării Negre, forţele navale jucând un rol important în desfăşurarea acțiunilor militare. 

Comandorul (r) Nicolae Mujicicov a făcut al Doilea Război Mondial pe distrugătorul ”MMS Ferdinand”, iar în una dintre cele mai grele misiuni ale Marinei Militare, respectiv evacuarea Crimeei, a fost comandant de convoi pentru navele care transportau refugiaţii. Întors la Constanţa, a fost detaşat la Flotila de Hidroaviaţie, astfel că din a doua jumătate a anului 1944, a fost martor la zilele de groază prin care a trecut orașul Constanţa. Iată câteva fragmente relatate de comandor și apărute în revista ”Hidroaviaţia României”: 

”După programul de dimineaţă de la Hidroescală, cei care nu suntem programaţi pentru zbor în ziua respectivă revenim pe celălalt mal al lacului Siutghiol şi profităm de plaja de la Mamaia. Într-o zi, după o puternică furtună, distingem pe întinsul plat al plajei ridicături de nisip. Nu ne trebuie mult ca să constatăm că sub stratul subţire de nisip se ascund corpuri umane, sau mai bine zis ce a rămas din ele. Nu pot fi recunoscute în primul moment, le lipsesc capete şi numai după urme de uniformă, centuri sau eventual brâie ne dăm seama dacă sunt români sau germani. Sunt nefericiţii naufragiaţi din timpul operaţiunilor de evacuare a Crimeei, de pe vasele scufundate de aviaţia sau submarinele sovietice. Luni de zile le-a păstrat marea şi acum puternica furtună din ajun le-a adus în sfârşit pe pământul unde îşi vor găsi liniştea. 

Şi aşa trec ultimele zile ale lunii iunie, apoi iulie şi jumătate din august. Ştirile de pe front nu ne aduc nicio veste bună; dimpotrivă, tensiunea creşte zi de zi şi realizăm că se apropie momente grele, hotărâtoare”. 

”În dimineaţa de 20 august 1944 suntem informaţi că portul Constanţa este supus unui puternic bombardament aerian. Până la noi, la Mamaia, se aude huietul în-depărtat al exploziilor, se văd spre sud nori groşi de fum. Când totul pare a se linişti, reuşim câţiva marinari să facem rost de o maşină şi ne repezim în Constanţa, spre port. De sus, de pe faleza din oraş, vedem urmele bombardamentului avioanelor sovietice, primul de precizia şi tăria acestuia. Cu inima însângerată aflu că distrugătorul meu, «Regele Ferdinand», fusese lovit în plin de o bombă ce i-a pătruns în coşul din prova, iar alături de el s-a scufundat micul şi curajosul torpilor «Năluca». Sunt morţi şi răniţi. Abia mai târziu aflu de moartea secundului de pe «Ferdinand», căpitanul Tiberiu Sârbu, cel care cu trei luni mai înainte fusese rănit în bătălia de la Kersones”. 

În oraş imaginea era dezolantă, toate clădirile în ruină, inamicul lăsând răni adânci în sufletele constănţenilor şi în aspectul Constanţei. După numai trei zile, pe 23 august 1944 în România are loc lovitura de stat. Timp de încă trei săptămâni, când a fost semnat armistiţiul cu Aliaţii, România a fost considerată un inamic, astfel că ruşii sosiţi la Constanţa au confiscat, fără să li se poată împotrivi cineva, armament, muniţii, hidroavianele, dar şi întreaga flotă militară.

Ocupaţia sovietică în Portul Constanţa. Cum i-au umilit sovieticii pe marinarii români după lovitura de stat din 23 august 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, portul Constanţa a fost ţinta bombardamentelor sovietice, apoi şi cele ale aliaţilor englezi şi americani, care au devastat platforma industrială, cea mai puternică de la Marea Neagră.

Istoricii au consemnat atacarea staţiei de petrol, a rezervoarelor de combustibil, a reţelelor de transport, a clădirilor, navelor şi căilor de comunicaţie cu Portul Constanţa, pentru a tăia orice legătură cu oraşul şi cu restul ţării. 

La 25 august 1944, navele germane au părăsit Portul Constanţa, lăsând locul celor sovietice, care s-au instalat ca nişte stăpâni care-şi iau teritoriul în ocupare. La 2 septembrie 1944, sovieticii tăiaseră firele telefonice şi telegrafice care legau Constanţa de Bucureşti sau Tulcea, iar la 3 septembrie 1944 grănicerii români au fost obligaţi să părăsească, de urgenţă, dispozitivul de pază pentru accesul în Portul Constanţa. Navele şi echipajele Marinei Regale ale României au fost supuse unui proces umilitor de sechestrare şi dezarmare. Pavilionul românesc a fost dat jos, iar cel sovietic a fost arborat în locul tricolorului. Dezonoarea a fost prea mare pentru căpitanul-comandor Alexandru Dumbravă, care comanda escadra de distrugătoare N.M.S Regina Maria. 

El a preferat să se sinucidă atunci când ruşii au năvălit la bordul navei sale. Comandamentul Naval Sovietic instituit a luat în subordine întreaga activitate portuară, cu toate clădirile care asigurau comanda şi mersul platformei. Liniile ferate deveniseră impracticabile ca urmare a bombardamentelor, la fel şi drumurile din incintă. 

Acvatoriul portuar era plin de epave scufundate în timpul luptelor. „Un submarin, trei vedete torpiloare, două nave de patrulare aparţinând Marinei germane fuseseră distruse şi zăceau în dreptul cheiurilor, blocând manevrele vapoarelor. Torpilorul Năluca zăcea şi el în apă, după bombardamentul din 20 august 1944, cu coşul şi catargul ieşite la suprafaţă. Nava Ferdinand era înclinată într-o parte. Docurile fuseseră incendiate şi chiar scufundate, iar atelierele şantierului naval erau nişte ruine“, scrie profesorul Vasile Bâtlan în lucrarea sa cuprinsă în studiul „Portul Constanţa - între tradiţie, actualitate şi perspective“ (2003). Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial dădea amănunte detaliate Statului Major al Marinei despre mişcările din Portul Constanţa. Locotenent comandorul Titus Samson consemna în raportul de observaţie întocmit în timpul nopţii de 22 spre 23 septembrie 1944: ”La Alba Iulia se ambarcă în continuare materiale de tot felul (maşini, motoare, fierărie diferită); de la personalul sovietic de la Alba Iulia se aude că asemenea materiale vor fi aduse şi din Bulgaria la Constanţa pentru ambarcare în vederea expedierii în Rusia“. 

Ofiţerul remarcase că la urcarea pe doc a navei Regina Maria, toţi marinarii români au fost trimişi la unitate, iar la bord au rămas doar ruşi. „La toate navele se observă pregătiri de plecare, fiind lucrări intense de punere la punct a navelor“, scrie ofiţerul Samson. În noaptea de 22 spre 23 septembrie 1944, în Portul Constanţa erau 20 vedete de tip american, 2 bulgăreşti, 3 canoniere, submarinele la dana 0 şi restul navelor româneşti menţionate. ”Toate navele de război şi de comerţ româneşti au pavilion român“, specifica ofiţerul. Căpitanul Ioan Muşat, autorul raportului din 3 octombrie 1944, transmitea că tot personal român a fost debarcat de pe nave, submarine şi canoniere. 

El scria că în ziua de 27 septembrie 1944, trei ambarcaţiuni se scufundaseră în port: vasul Oituz (deja torpilat de nemţi) şi două remorchere. Două zile mai târziu, la 29 septembrie 1944, un dragor sovietic intrase în port, iar Marina soviectivă începuse să facă operaţiuni de dragare în faţa Constanţei. Din acea zi, de la ora 8, niciunui civil nu-i mai fusese permis să locuiască în port. De asemenea, paza la anumite obiective din port nu mai fusese permisă românilor. ”După ziua de 5 septembrie 1944, flota militară şi cea comercială românească a fost sechestrată de sovietici. Toate navele de război, reprezentând 31 unităţi de luptă şi 93 vase auxiliare, au fost luate de comandamentul sovietic. 

La fel, vasele de comerţ ale statului şi ale particularilor - 608 unităţi la Dunăre şi 5 unităţi la Marea Neagră – au fost blocate la dispoziţia aceleiaşi structuri“, explică istoricul Marian Cojoc, profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa în lucrarea sa din acelaşi volum. Docherii sunt siliţi să lucreze în schimburi de 24 ore, cu doar 2-3 ore pauză. Foametea se instalează în România, începe să se trăiască pe cartelă, cu mici suplimente pentru muncă grea. Dar toată bruma de bani se mai iroseşte şi pe băutură, autorităţile semnalând existenţa prea multor birturi în care portuarii îşi cheltuiesc leafa. Intuind asprimea regimului instalat, marinarii de pe navele comerciale încep să ”dezerteze“, plecând în voiaje şi nemaiîntorcându-se în ţară, făcându-se dispăruţi în porturile de escală. S-a întâmplat pe navele Transilvania, Dimitrov, Ardeal, Frederich Engels – scrie aceeaşi sursă. 

Toţi s-au făcut vinovaţi de „delictul de dezertare de la bord în ţară străină”. La începutul anului 1951, numărul acestora era de aproximativ 100, marinari emigranţi care erau judecaţi în lipsă de Tribunalul Maritim şi condamnaţi la închisoare…

duminică, 26 iulie 2020

Sfântul, Slăvitul, Marele Mucenic și Tămăduitorul Pantelimon, care a pătimit în Nicomidia în vremea împăratului Maximian Galeriu (+ 305)

 
Pătimirea Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de plată
(27 iulie)

Pe vremea împărăţiei păgînului Maximian, cumplitul muncitor al creştinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgînătăţii închinării la idoli. Atunci s-a făcut mare prigonire pretutindeni celor ce credeau în Hristos. Deci, mulţi mărturisitori ai preasfîntului nume al lui Iisus Hristos au fost ucişi. Între aceştia a pătimit pentru Hristos şi Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, din cetatea Nicomidiei, care se află în părţile Bitiniei. Acest slăvit între mucenici şi răbdător de chinuri al lui Hristos, s-a născut în cetatea Nicomidiei, din tată de neam bun, cinstit şi bogat, cu numele Evstroghie şi din maica sa, Euvula.

Tatăl său era cu credinţa păgîn, sîrguindu-se cu căldură la închinarea idolilor, iar maica sa era creştină. Ea a învăţat de la strămoşii săi sfînta credinţă, slujind cu osîrdie lui Hristos. Deci, fiind însoţiţi cu trupurile, erau însă despărţiţi cu duhul, el jertfind mincinoşilor zei, iar ea aducînd jertfe de laudă adevăratului Dumnezeu. Născînd ea acest prunc, despre care ne este cuvîntul, l-a numit pe el Pantoleon, care se tîlcuieşte "cu totul leu", ca cel ce avea să fie cu bărbăţia asemenea cu leul, însă mai pe urmă a fost numit Pantelimon, adică "întru tot milostiv", pentru că tuturor s-a arătat că este milostiv. El tămăduia pe cei bolnavi fără de plată, iar pe cei săraci îi miluia, împărţind averile părinteşti celor ce aveau trebuinţă.

Fiind el însă copil, maica sa îl creştea în credinţa creştină, învăţîndu-l să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri, pe Domnul nostru Iisus Hristos; să creadă într-Însul, să-I placă Lui cu lucruri bune şi să nu se abată la închinarea idolilor. Deci, copilul lua aminte la învăţătura maicii sale şi cunoştea în parte, pe cît putea a înţelege în anii copilăreşti. Dar, ca pagubă şi lipsire, maica lui cea bună şi învăţătoare, încă din tinereţe s-a dus către Domnul, lăsînd pe copil nevenit în vîrstă şi în înţelegerea cea desăvîrşită. După sfîrşitul ei, din neştiinţă, copilul a mers în urma rătăcirii tatălui său, fiind dus adeseori de dînsul la idoli şi învăţînd păgînătatea lor.

Deci, pruncul a fost dat mai întîi la învăţătura gramaticii şi, după ce a sporit în cărţile elineşti, a învăţat toată filosofia cea din afară. După aceea, tatăl său l-a dat la meşteşugul doctoricesc, la un oarecare Eufrosin, doctor renumit, ca să se deprindă cu acel meşteşug. Copilul, fiind isteţ la minte, a învăţat toate cu înlesnire şi degrabă a întrecut pe cei de o vîrstă cu el, aproape asemănîndu-se cu învăţătorul său. El era bun la obicei, bine grăitor, frumos la faţă, iubit de toţi şi cunoscut împăratului Maximian; pentru că în acea vreme Maximian locuia în Nicomidia, chinuind pe creştini. El, la praznicul Naşterii lui Hristos, a ars douăzeci de mii de sfinţi mucenici, iar pe Sfîntul Antim episcopul şi pe mulţi alţii i-a omorît cu diferite feluri de chinuri.

Eufrosin doctorul, adeseori se ducea cu doctorii la împărat şi la oamenii din palatele lui, pentru că doctorul acela dădea leacuri la toată curtea împărătească. Ducîndu-se acela la palat, a luat cu dînsul şi pe copilul Pantoleon şi toţi, văzîndu-l, se mirau de frumuseţea şi înţelegerea lui cea bună. Deci, văzîndu-l şi împăratul, l-a întrebat de unde este şi al cui fiu este. Aflînd cele despre dînsul, împăratul a poruncit învăţătorului să înveţe bine, pe copil, tot meşteşugul doctoricesc, vrînd ca întotdeauna să-l aibă pe lîngă dînsul, ca pe un vrednic a sta înaintea împăratului şi a sluji lui.

În vremea aceea, era în Nicomidia un preot bătrîn, cu numele Ermolae. El, cu puţini creştini, se ascundea de frica păgînilor într-o casă oarecare mică şi neştiută, iar Pantoleon, mergînd de la casa sa către învăţătorul său, îi era calea pe lîngă casa aceea mică, în care se ascundea Sfîntul Ermolae. Acesta, văzînd pe ferestruie pe tînăr trecînd pe acolo adeseori, cunoştea de pe faţă şi din obiceiul lui cel bun, că va fi vas ales al lui Dumnezeu. Deci, odată, a ieşit din casă înaintea tînărului, care tocmai trecea pe acolo, şi l-a rugat ca să intre puţin în casa lui. Tînărul, fiind smerit şi ascultător, a intrat în casa bătrînului, iar el, pu-nîndu-l aproape de dînsul, l-a întrebat de neam, de părinţi, de credinţă şi de întreaga lui viaţă.

Tînărul, povestindu-i toate cu de-amănuntul, i-a spus că maica lui a fost creştină şi a murit, iar tatăl lui trăieşte după legile elineşti, închinîndu-se zeilor. Atunci Sfîntul Ermolae l-a întrebat pe dînsul, zicîndu-i: "Dar tu, fiule, de ce parte şi credinţă voieşti să fii? De credinţa tatălui tău sau a maicii tale?" Tînărul a răspuns: "Maica mea, pe cînd trăia, mă învăţa credinţa sa şi eu am iubit credinţa ei. Însă tatăl meu, ca cel mai tare, mă sileşte la legile elineşti şi doreşte să mă rînduiască în palatele împărăteşti, adică în rîndurile ostaşilor împăratului". Sfîntul l-a întrebat iarăşi: "Ce fel de învăţătură te învaţă pe tine dascălul tău?" Tînărul a răspuns: "Învăţătura lui Asclipie, a lui Hipocrate şi a lui Galen, pentru că aşa voieşte tatăl meu. Iar dascălul meu zice că de voi învăţa acele învăţături, voi putea, cu înlesnire, să tămăduiesc toate bolile oamenilor".

Sfîntul Ermolae, găsind prilej spre vorba cea de folos, a început a semăna, ca într-un pămînt bun, în inima tînărului, sămînţa cea bună a cuvîntului lui Dumnezeu. Deci i-a zis: "Cre-de-mă pe mine, bunule tînăr, că învăţăturile şi meşteşugurile lui Asclipie, Hipocrate şi Galen sînt mici şi puţin pot să ajute celor ce le întrebuinţează pe ele. Asemenea sînt şi zeii pe care împăratul Maximian, tatăl tău şi ceilalţi elini îi cinstesc. Sînt deşerţi şi de nimic. Deci, Unul este Iisus Hristos, adevărat şi Atotputernic Dumnezeu, în Care, de vei crede, apoi numai cu chemarea Preacinstitului Lui nume, vei putea tămădui toate bolile. Pentru că Acela orbii a luminat, leproşii a curăţit şi morţilor viaţă le-a dăruit. Iar diavolii, care se cinstesc de elini, i-a izgonit din oameni cu cuvîntul.

Dar nu numai singur Hristos, ci şi hainele Lui erau dătătoare de tămăduiri. Pentru că o femeie, fiind bolnavă de curgerea sîngelui de 12 ani, numai cît s-a atins de marginea hainelor Lui, îndată s-a tămăduit. Dar cine poate să spună cu de-amănuntul toate lucrurile Lui cele minunate? Căci precum nu este cu putinţă a număra stelele cerului, nisipul mării şi picăturile de ploaie, tot aşa nu putem număra nici minunile şi măririle Lui. El este şi acum ajutător robilor Săi, că mîngîie pe cei mîhniţi, tămăduieşte pe cei bolnavi, izbăveşte de primejdii şi scoate din toate răutăţile potrivnice, neaşteptînd să fie rugat de cineva; ci, mai înainte de rugăciune şi de pornirea singură a inimii, întîmpină şi dă unele ca acestea. Celor ce-L iubesc pe El, încă şi mai mari faceri de minuni le dăruieşte şi le dă lor desăvîrşit viaţă fără de sfîrşit, întru slava cea veşnică a împărăţiei cerurilor".

Nişte cuvinte ca acestea ascultîndu-le Pantoleon, le credea adevărate. Deci, ascunzîndu-le în inima sa, cu dulceaţă se adîncea în ele cu mintea şi zicea sfîntului bătrîn: "Eu pe acestea de multe ori le-am auzit de la maica mea şi am văzut-o adeseori rugîndu-se şi chemînd pe acel Dumnezeu, de care tu vorbeşti". Deci, din acea zi, Pantoleon trecea pe la bătrîn şi se îndulcea de vorbele lui cele insuflate de Dumnezeu şi se povăţuia spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Astfel, cînd se întorcea de la dascălul Eufrosin, nu se ducea la casa sa, pînă ce mai întîi nu cerceta pe bătrînul Ermolae, de la care primea cuvinte folositoare de suflet.

Odată, i s-a întîmplat lui că, plecînd de la dascăl şi abătîndu-se puţin din cale, a găsit pe drum un prunc mort, muşcat de o viperă mare. Iar vipera aceea şedea aproape de acel mort. Văzînd aceasta Pantoleon, la început s-a temut şi s-a depărtat puţin, dar mai pe urmă s-a gîndit în sine, zicînd: "Acum mi se cade mie să ştiu dacă sînt adevărate cele grăite de bătrînul Ermolae".

Şi, căutînd spre cer a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, măcar că nu sînt vrednic a Te chema, însă de voieşti ca să fiu robul Tău, arată-Ţi puterea Ta şi fă ca întru numele Tău, pruncul acesta să învieze, iar vipera să moară". Atunci îndată, pruncul, deşteptîndu-se ca din somn, s-a sculat, iar vipera a crăpat în două şi a rămas moartă. Pantoleon, văzînd această minune, a crezut desăvîrşit în Hristos, şi-a ridicat ochii săi trupeşti şi sufleteşti spre cer şi a binecuvîntat pe Dumnezeu cu bucurie şi cu lacrimi, mulţumindu-I că l-a scos pe el din întuneric şi l-a adus la lumina cunoştinţei Sale.

Apoi îndată, alergînd la Sfîntul Ermolae preotul, a căzut la cinstitele lui picioare, cerînd Sfîntul Botez şi spunîndu-i cele ce i s-au întîmplat, adică, cum a înviat pe pruncul cel mort, cu puterea numelui lui Iisus Hristos şi cum a murit vipera cea purtătoare de moarte. Sfîntul Ermolae, sculîndu-se, s-a dus cu dînsul să vadă vipera moartă şi, văzînd-o, a mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea ce o făcuse şi prin care a adus pe Pantoleon la cunoştinţa Sa. Apoi, întorcîndu-se acasă, a botezat pe tînăr în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh şi, săvîrşind Sfînta Liturghie în cămara cea mai dinlăuntru, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

După primirea Sfîntului Botez, Pantoleon, a petrecut lîngă bătrînul Ermolae şapte zile, ascultînd dumnezeieştile cuvinte care i se grăiau prin gura bătrînului şi adăpîndu-se ca dintr-un izvor viu, şi-a făcut sufletul său spre îmbelşugarea roadelor duhovniceşti, cu darul lui Hristos. A opta zi, cînd s-a întors acasă, tatăl său i-a zis lui: "Fiule, unde ai zăbovit atîtea zile, că eu în grijă mare am fost pentru tine". Sfîntul a răspuns: "Am fost cu dascălul în palatele împărăteşti, de am tămăduit pe un bolnav iubit împăratului şi nu ne-am depărtat de la dînsul şapte zile, pînă nu l-am făcut sănătos". Aceasta a zis-o sfîntul, nu ca şi cum ar minţi, ci ca o pildă. Căci prin aceasta, îi spunea în taină adevărul. În mintea sa numea dascăl pe Sfîntul Ermolae preotul, palatele împărăteşti numea cămară cea mai dinlăuntru, în care s-au săvîrşit dumnezeieştile Taine; iar bolnav numea sufletul său cel iubit Împăratului ceresc, care s-a tămăduit în şapte zile prin doctorie duhovnicească.

A doua zi, mergînd el la dascălul Eufrosin, a fost întrebat: "Unde ai stat atîtea zile?" El i-a răspuns: "Tatăl meu, cumpărînd o moşie, m-a trimis acolo, fiind cumpărată cu mare preţ". Aceasta i-o spunea, înţelegînd despre Sfîntul Botez, pe care îl primise şi pentru înştiinţarea celorlalte taine ale credinţei creştineşti, care sînt comori nepreţuite, covîrşind toate bogăţiile, căci s-a îmbogăţit prin sîngele lui Hristos". Eufrosin, auzind aceasta, nu a mai îndrăznit a-l întreba mai mult.

Fericitul Pantelimon era plin de darul lui Dumnezeu, purtînd înlăuntru comoara sfintei credinţe. El se îngrijea foarte mult de tatăl său, cum l-ar putea scoate din întunericul închinării idoleşti şi să-l aducă la lumina cunoştinţei lui Hristos. Pentru aceea, vorbea cu dînsul în toate zilele pilde înţelepte şi îi punea întrebări, zicîndu-i: "Tată, pentru ce zeii stau pînă astăzi tot aşa precum au fost puşi de la început; iar cei făcuţi şezînd pe scaun, stau tot aşa pînă astăzi şi nu se scoală niciodată?" Tatăl i-a răspuns: "Fiule, îmi este greu de socotit această întrebare şi nu pot să răspund la ea".

Deci, Sfîntul Pantelimon totdeauna punea tatălui său şi alte întrebări, asemenea acesteia, pînă l-a făcut a se îndoi de zeii săi şi a cunoaşte înşelarea şi rătăcirea închinării de idoli. Deci, tatăl său a încetat a mai cinsti pe idoli, cum îi cinstea mai înainte, cînd le aducea jertfe şi li se închina în toate zilele, şi a început a-i sfărîma şi a-i necinsti. Pantelimon, văzînd aceasta, se bucura că cel puţin a reuşit a-l face pe tatăl său să se îndoiască de zei, deşi nu-l întorsese desăvîrşit de la ei. El voia de multe ori să sfărîme idolii tatălui său, dar se oprea. Pe de o parte, ca să nu mînie pe tatăl său, pe care se cuvenea a-l cinsti după porunca lui Dumnezeu, iar pe de alta, voia să aştepte pînă ce singur tatăl său va cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi el singur îi va sfărîma cu mîinile sale.

În acea vreme, au adus la Pantelimon pe un orb care cerea tămăduire şi zicea: "Mă rog ţie, miluieşte-mă pe mine, care nu văd lumina cea dulce; căci toţi doctorii din această cetate m-au căutat şi nici un folos nu mi-au adus; ba chiar şi cea din urmă zărire ce o mai aveam, mi-au luat-o împreună cu toată averea mea, căci am cheltuit tot. Deci, am luat mai multă vătămare şi pagubă, decît tămăduire". Iar sfîntul i-a zis: "Dacă toată averea ai dat-o acelor doctori de la care n-ai avut folos, apoi de vei primi tămăduire de la mine şi de vei vedea, ce-mi vei da mie?" Orbul a răspuns: "Cea mai de pe urmă rămăşiţă care o am, ţi-o voi da cu osîrdie". Sfîntul a zis: "Vederea luminii ţi-o va da Tatăl luminilor, Dumnezeul cel adevărat, prin mine nevrednicul robul Său. Iar tu, ceea ce-mi făgăduieşti, să nu-mi dai mie, ci s-o împarţi la săraci".

Evstorghie, tatăl lui Pantelimon, auzind acestea, a zis către dînsul: "Fiule, să nu îndrăzneşti a te atinge de acel lucru pe care nu poţi să-l faci, ca să nu te faci şi tu de rîs! Oare tu poţi mai mult decît doctorii cei mari, care l-au căutat pe el şi n-au putut să-l tămăduiască?" Sfîntul a răspuns: "Nici unul dintre acei doctori nu ştie să pună acestui om acel fel de doctorie, ca mine, căci este multă deosebire între dînşii şi între dascălul meu, care m-a învăţat aceasta".

Tatăl său, socotind că vorbeşte despre dascălul Eufrosin, i-a zis: "Eu am auzit că şi dascălul tău s-a îngrijit de acest orb, dar nimic n-a sporit". Pantelimon a răspuns: "Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea doctoriei mele!" Zicînd aceasta, s-a atins cu degetul de ochii orbului, zicînd: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută şi vezi!" Atunci îndată s-au deschis ochii orbului şi a văzut. Din acel ceas, Evstorghie, tatăl lui Pantelimon, a crezut în Hristos, împreună cu omul care s-a tămăduit şi a fost botezat de Sfîntul Ermolae, preotul. Din acel moment s-a umplut de mare bucurie duhovnicească, pentru darul şi puterea lui Hristos.

Atunci Evstorghie a început a sfărîma toţi idolii care erau în casa lui, iar la acel lucru îl ajuta şi fiul său, Sfîntul Pantelimon, care, făcîndu-i bucăţi, i-a aruncat într-o groapă adîncă şi i-a acoperit cu pămînt. După aceea, Evstorghie, mai trăind puţină vreme, s-a mutat la Domnul. Pantelimon, rămînînd moştenitor al averii părinteşti, îndată a dăruit libertate robilor şi roabelor sale, dîndu-le multe daruri. Bogăţia el a început a o împărţi la cei ce aveau trebuinţă: săracilor, scăpătaţilor, văduvelor şi sărmanilor. Înconjura temniţele, cercetînd pe toţi cei ce pătimeau în legături şi pe care îi mîngîia cu doctoriile şi cu dările cele de trebuinţă. El era doctor nu numai de răni, ci şi de sărăciile omeneşti, căci toţi primeau de la dînsul milostenie îndestulată şi, cu îndurările lui, săracii se îmbogăţeau. Lui îi ajuta darul lui Dumnezeu ca doctorie, căci i se dăduse de sus darul tămăduirilor. Şi nu tămăduia toate bolile, atît cu doctoriile cele cumpărate, pe cît cu chemarea numelui lui Iisus Hristos.

Atunci el s-a arătat că nu mai este Pantoleon, ci Pantelimon, adică "întru tot milostiv", prin numire şi cu lucrul, arătînd la toţi mila, nelăsînd pe nimeni să plece de la dînsul nemîngîiat. Căci celor lipsiţi le dădea daruri fără plată, iar pe bolnavi îi tămăduia. Atunci s-a dus la dînsul toată cetatea cu bolnavii ei, lăsînd pe toţi doctorii, pentru că de la nimeni nu cîştigau atît de grabnice şi desăvîrşite tămăduiri, precum cîştigau de la Pantelimon, care tămăduia cu fapta şi nu lua plată de la nimeni. Deci, se slăvea în tot poporul numele doctorului cel milostiv şi fără de plată, iar ceilalţi doctori erau defăimaţi şi luaţi în rîs. Din această pricină, multă ură şi vrajbă s-a ridicat de doctori împotriva sfîntului şi mai ales în acea vreme cînd a fost tămăduit acel orb pomenit mai sus. Aceasta a început astfel.

Într-una din zile, umblînd prin cetate, orbul cel tămăduit de Sfîntul Pantelimon, l-au văzut pe el doctorii şi îşi ziceau fiecare în sine: "Oare nu este acesta care a fost orb şi cerea de la noi tămăduire şi n-am putut să-i vindecăm ochii? Deci, cum vede acum?" Şi îl întrebau pe el, cum de vede.

Dar omul acela n-a tăinuit pe doctorul său, pe Sfîntul Pantelimon. Acei doctori, aflînd despre el că este ucenic al lui Eufrosin, ziceau: "Mare este ucenicul marelui dascăl". Dar ei nu ştiau puterea lui Hristos, care lucra prin Pantelimon. Deci, neştiind, au mărturisit adevărul, că marele Pantelimon este ucenicul Marelui Învăţător, Iisus Hristos. Ei, deşi lăudau cu făţărnicie pe sfînt, însă, în inimile lor, din zavistie, se sfătuiau spre rău şi îl pîndeau, căutînd pricină împotriva lui, cum ar putea să-l piardă.

Apoi, văzîndu-l că intră în temniţă şi tămăduieşte rănile celor legaţi, care pătimeau pentru Hristos, s-au apropiat de Maximian ighemonul şi i-au zis: "Împărate, tînărul căruia i-ai poruncit să înveţe meşteşugul doctoricesc, voind să-l ai în palatele tale, defaimă mila ta către dînsul şi cercetează temniţele, tămăduind pe legaţii cei hulitori ai zeilor noştri, socotind, la fel cu dînşii, împotriva zeilor. Deci, el duce şi pe alţii la acelaşi gînd rău al lui, şi de nu-l vei pierde degrabă, apoi nu puţină mîhnire vei avea, pentru că pe mulţi îi vei vedea întorcîndu-se de la zei, prin înşelătoarea lui învăţă-tură; că meşteşugul doctoricesc pe care îl are şi tămăduirile care le face, nu le socoteşte ca ale lui Asclipie sau ale vreunui alt zeu, ci ale unui oarecare Hristos, şi astfel toţi, care sînt tămăduiţi, cred în El".

Clevetitorii zicînd aceasta, au rugat pe împăratul, ca să poruncească să cheme pe orbul cel tămăduit de Pantelimon. Împăratul a poruncit, să caute îndată pe orbul cel vindecat. Fiind adus acela înaintea împăratului, a fost întrebat: "Omule, spune cum ţi-a tămăduit Pantelimon ochii?" El a răspuns: "A chemat numele lui Hristos, s-a atins de ochii mei şi am văzut îndată!" Împăratul a zis către dînsul: "Tu cum socoteşti? Hristos te-a tămăduit sau zeii?" El a răspuns: "Împărate, doctorii aceştia, pe care îi vezi că stau înaintea ta, au cheltuit multă sîrguinţă şi multă vreme pentru tămăduirea mea. Ei mi-au luat toată averea şi nu mi-au adus nici un folos. Dimpotrivă, şi puţina vedere cîtă aveam, mi-au luat-o; astfel că m-au orbit cu desăvîrşire. Iar Pantelimon, numai cu chemarea numelui lui Hristos, m-a făcut să văd. O, împărate, socoteşte tu singur şi vezi, care doctor este mai bun şi mai adevărat? Asclipie cu ceilalţi zei? Sau Hristos, Care, fiind chemat de Pantelimon, îndată m-a tămăduit?"

Împăratul, neştiind ce să răspundă la aceasta, a început a-l sili la păgînătate, după obiceiul păgînesc, zicîndu-i: "Omule, nu te lăsa înşelat, nici nu pomeni pe Hristos, pentru că este dovedit că zeii ţi-au dat vederea ochilor!" Dar cel tămăduit, neavînd nici o teamă de puterea împărătească, nici înfricoşîndu-se de îngrozirea ighemonilor, a răspuns lui Maximian, mai cu îndrăzneală decît orbul din Evanghelie, care fusese pus la întrebare înaintea fariseilor: "O, împărate, se vede că eşti nebun, de numeşti pe zeii cei orbi, dătători de vedere ai luminii, căci şi tu, fiind ca ei, nu voieşti să vezi adevărul!" Împăratul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l taie îndată cu sabia. Deci, fiind tăiat capul bunului mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos, s-a dus să vadă pe Acela, în care a crezut, în neînserata lumină cerească faţă către faţă. Sfîntul Pantelimon, răscumpărînd trupul lui de la ucigaşi, l-a îngropat lîngă tatăl său.

După aceasta, împăratul a poruncit să cheme la dînsul pe Pantelimon. Cînd ostaşii duceau pe Sfîntul Pantelimon la împărat, el cînta cuvintele lui David: Dumnezeule, lauda mea să n-o trece cu vederea, că gura păcătosului şi gura vicleanului s-a deschis asupra mea... Deci, a stat cu trupul înaintea împăratului pămîntesc, iar cu mintea stătea înaintea Împăratului ceresc. Împăratul Maximian, privind spre dînsul fără mînie, a început a-i vorbi cu blîndeţe, zicînd: "O, Pantoleoane, nu sînt bune cele ce am auzit de tine. Spun unii că huleşti şi defaimi foarte mult pe Asclipie şi pe ceilalţi zei, iar pe Hristos Cel răstignit, Care a pierit rău, Îl slăveşti, te nădăjduieşti spre Dînsul şi Îl numeşti Dumnezeu. Ştii că de multe ori am trecut cu vederea cele ce auzeam de tine şi mila ţi-am arătat-o, cînd te-am primit în palatele mele. Eu am poruncit şi dascălului tău, Eufrosin, să te înveţe meşteşugul doctoricesc, ca totdeauna să fii lîngă mine; iar tu, defăimînd toate acestea, te-ai abătut la cele potrivnice. Însă eu nu cred cele grăite despre tine, pentru că oamenii s-au obişnuit a spune multe lucruri nedrepte. De aceea te-am chemat ca singur să spui adevărul şi să arăţi mincinoasă clevetirea zavistnicilor asupra ta. Pentru aceea se cade să aduci înaintea tuturor jertfe zeilor celor mari".

Sfîntul a răspuns: "O, împărate, se cade a crede faptele mai mult decît cuvintele, pentru că nu atît din cuvinte, pe cît din lucruri se cunoaşte adevărul. Să crezi cuvintele care le auzi de la mine, că mă lepăd de Asclipie şi de ceilalţi zei ai voştri, iar pe Hristos Îl preamăresc; pentru că din faptele Lui am cunoscut, că este singurul şi adevăratul Dumnezeu. Dar ascultă măcar pe scurt faptele lui Hristos. A făcut cerul, a întărit pămîntul, a înviat morţii, a luminat orbii, a curăţit leproşii, pe cei slăbănogi i-a ridicat de pe pat cu cuvîntul. Dar zeii care se cinstesc de voi, ce lucru au făcut de felul acesta? Pot ei oare să facă ceva? Deci, de vei voi să cunoşti puterea lui Iisus Hristos, îndată vei vedea aceasta cu fapta. Porunceşte să aducă aici un bolnav pe moarte, care zace în pat deznădăjduit de doctori. Aici să vină şi slujitorii voştri şi să cheme pe zeii lor, iar eu voi chema pe Dumnezeul meu; şi care Dumnezeu va tămădui pe cel bolnav, acela să fie mărturisit, că este Dumnezeu adevărat, iar ceilalţi să se lepede".

Împăratului i-a plăcut acest sfat al sfîntului. Deci, a poruncit ca îndată să caute un bolnav oarecare. Fiind adus acolo pe pat un om slăbănog de mulţi ani, care era întocmai ca un lemn nesimţitor, au venit şi slujitorii idoleşti, iscusiţi la meşteşugul doctoricesc, şi au zis sfîntului să cheme el mai întîi pe Hristos al său. Sfîntul le-a zis: "Eu, de voi chema pe Dumnezeu şi de va tămădui pe acest slăbănog, atunci zeii voştri pe cine vor tămădui? Chemaţi voi mai întîi pe zeii voştri şi de vor tămădui pe cel bolnav, apoi nu va mai fi nevoie ca eu să chem pe Dumnezeul meu!"

Deci, popii au început a chema pe zeii lor, unul pe Asclipie, altul pe Die, altul pe Artemida, alţii pe alţi diavoli. Dar nu era nici glas, nici ascultare. Deci, ostenindu-se ei în rugăciunile lor cele urîte de Dumnezeu, nimic n-au sporit. Sfîntul, văzînd osteneala lor în deşert, a rîs. Iar împăratul, văzîndu-l pe el rîzînd, a zis: "Pantelimon, fă sănătos pe omul acesta, dacă poţi, prin chemarea Dumnezeului tău". Sfîntul a grăit: "Să se depărteze de aici popii voştri!"

Depărtîndu-se popii, sfîntul s-a apropiat de pat şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, a început a se ruga, zicînd: "Doamne, auzi rugăciunea mea, cînd strig către Tine şi să nu întorci faţa Ta de la robul Tău. Ori în ce zi mă necăjesc, pleacă către mine urechea Ta şi ori în ce zi Te voi chema, auzi-mă pe mine. Deci, arată tăria Ta cea atotputernică, celor ce nu ştiu de Tine, pentru că toate îţi sînt cu putinţă!" Astfel rugîndu-se sfîntul, a luat de mînă pe cel slăbănog, zicîndu-i: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te şi fii sănătos!" Atunci, sculîndu-se îndată, slăbănogul s-a făcut sănătos cu tot trupul şi umbla bucurîndu-se; apoi, luîndu-şi patul său, s-a dus la casa sa.

Această minune văzînd-o mulţi din cei ce stăteau de faţă, au crezut în Hristos, iar slujitorii idoleşti scrîşneau din dinţi împotriva robului lui Hristos şi ziceau către împărat: "Dacă acesta va mai fi viu, jertfele zeilor vor fi zadarnice şi vom fi de rîs creştinilor! Deci, împărate, pierde-l pe el îndată". Împăratul a zis către sfînt: "Pantelimoane, jertfeşte zeilor, ca să nu pieri în deşert! Nu ştii oare cîţi au pierit neascultînd porunca noastră şi lepădîndu-se de zeii noştri? Au doar nu ai aflat cît de cumplit a fost muncit bătrînul Antim?" Răspuns-a sfîntul: "Toţi cei ce au murit pentru Hristos, n-au pierit, ci se află în viaţa cea veşnică. Deci, dacă bătrînul Antim, fiind neputincios cu trupul, a putut suferi muncile cele cumplite pentru Domnul nostru, cu atît mai mult eu, care sînt mai tînăr şi mai tare cu trupul decît el, mi se cade ca fără temere să pătimesc toate muncile ce le vei pune asupra mea. Pentru că a nu muri pentru Hristos, socotesc că este o pagubă, iar a muri pentru El dobîndă îmi este".

Atunci împăratul a poruncit să-l spînzure gol la muncire, cu unghii de fier să-i strujească trupul şi cu lumînări aprinse să-i ardă coastele. El, pătimind acestea, a căutat spre cer şi a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi în ceasul acesta şi-mi dă răbdare, ca pînă la sfîrşit să pot suferi muncile păgînilor!" Atunci i s-a arătat lui Domnul în chipul preotului Ermolae şi i-a zis: "Nu te teme! Eu sînt cu tine!" Şi îndată mîinile slujitorilor care îl munceau au slăbit şi ei s-au făcut ca morţi. Uneltele de muncire au căzut din mîinile lor, iar lumînările s-au stins.

Acest lucru văzîndu-l împăratul, a poruncit să coboare pe mucenic de la muncire şi a zis către dînsul: "Care este puterea vrăjii tale, că slujitorii au slăbit şi lumînările lor s-au stins?" Mucenicul a răspuns: "Vraja mea este Hristos, cu a Cărui putere fac toate acestea". Împăratul a zis: "Ce vei face, dacă voi pune munci mai mari asupra ta?" Mucenicul a răspuns: "În cele mai mari munci, mai mare putere va arăta Hristos al meu, dîndu-mi mai mare răbdare pentru ruşinarea ta. Iar eu, răbdînd mai multe munci pentru Dînsul, voi lua de la El şi mai mari răsplătiri".

Atunci ighemonul a poruncit să fiarbă plumb într-o căldare mare de fier şi să arunce într-însa pe mucenic. Deci, fierbînd plumbul şi aducînd pe mucenic la căldare, el şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat, zicînd: Auzi, Doamne, glasul meu, cînd mă rog către Tine. Scoate sufletul meu din cursa vrăjmaşului! Aşa rugîndu-se el, i s-a arătat iarăşi Domnul în chipul lui Ermolae şi, luîndu-l pe el de mînă, a intrat cu dînsul în căldare. Atunci îndată focul s-a stins, plumbul s-a răcit, iar mucenicul cînta, zicînd: Eu către Dumnezeu am strigat şi Domnul m-a auzit pe mine. Seara, dimineaţa şi la miezul zilei spune-voi şi voi vesti Lui şi El va auzi glasul meu.

Deci, cei ce stăteau de faţă, s-au mirat de ceea ce se făcuse, iar împăratul a zis: "Ce să fie aceasta, că focul s-a stins şi plumbul s-a răcit? Deci, cu ce fel de munci vom mai munci pe vrăjitorul acesta?" Iar cei ce erau de faţă au zis: "Să se arunce în adîncul mării şi îndată va pieri, pentru că nu va putea să farmece marea". Ighemonul poruncind să se facă aşa, slujitorii au luat pe mucenic şi, ducîndu-l la mare, l-au pus în caic; apoi, legîndu-i de grumaji o piatră mare, l-au dus departe de mal şi l-au aruncat în mare, iar ei s-au întors singuri la mal. Fiind sfîntul aruncat în mare, i s-a arătat Hristos, ca şi mai înainte, în chipul lui Ermolae, iar piatra de la grumajii mucenicului s-a făcut uşoară ca o frunză.

Astfel mucenicul umbla cu dînsa pe deasupra apei ca pe uscat, purtîndu-se cu dreapta lui Hristos, precum altădată Petru. Deci a ieşit la mal, cîntînd şi slăvind pe Dumnezeu şi a stat înaintea împăratului. Iar împăratul, mirîndu-se de o minune ca aceasta, a zis: "Pantoleoane, care este puterea vrăjilor tale, că şi marea ai fermecat-o?" Sfîntul a răspuns: "Marea se supune Stăpînului Său şi face voia Lui!" Împăratul a zis: "Au doară şi peste mare stăpîneşti tu?" Sfîntul a răspuns: "Nu eu, ci Hristos, Ziditorul şi Stăpînul a toată făptura cea văzută şi nevăzută. Acela, precum stăpîneşte cerul şi pămîntul, tot aşa stăpîneşte şi marea; pentru că în mare sînt căile Lui şi cărările Sale în ape multe".

După aceea, ighemonul a poruncit să pregătească afară de cetate o mare privelişte de fiare, ca să dea pe mucenic spre mîncare fiarelor. Deci, alerga toată cetatea la acea privelişte, vrînd să vadă mîncat de fiare pe tînărul cel frumos şi nevinovat. Împăratul, mergînd la priveliştea aceea şi aducîndu-l pe mucenic, îi arăta fiarele cu degetul, zicîndu-i: "Acestea sînt pregătite pentru tine. Deci, ascultă-mă şi cruţă-ţi tinereţile tale; miluieşte-ţi frumuseţea trupului tău şi jertfeşte zeilor, ca să nu-ţi fie moartea cumplită, fiind mîncat de dinţii fiarelor". Dar sfîntul voia mai bine să fie mîncat de fiare, decît să audă un sfat şi o poruncă vicleană ca aceea.

Deci a fost aruncat la fiare sălbatice. Dar şi acolo Domnul, arătîndu-Se sfîntului în asemănarea preotului Ermolae, a închis gurile fiarelor şi le-a făcut blînde ca nişte miei. Acelea, alergînd la sfînt, îi lingeau picioarele, iar el cu mîna le netezea pe cap. Deci şi fiecare fiară se sîrguia să lingă mîna sfîntului, una pe alta împingîndu-se, iar poporul care privea la acea minune se mira şi cu glas mare striga: "Mare este Dumnezeul creştinilor! Slobod să fie nevinovatul şi dreptul tînăr".

Atunci împăratul, umplîndu-se de mînie, a pornit ostaşii cu săbiile scoase împotriva celor ce slăveau pe Mîntuitorul Hristos şi, ucigînd pe mulţi din popor, din cei ce au crezut în Dumnezeu, a poruncit să ucidă şi toate fiarele. Mucenicul, văzînd acest lucru, a strigat zicînd: "Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că nu numai oamenii, dar şi fiarele mor pentru Tine!" Împăratul a plecat de la privelişte, scîrbindu-se şi mîniindu-se, iar pe mucenic l-a aruncat iar în temniţă.

După aceea, oamenii cei ucişi au fost luaţi de ai lor şi îngropaţi, iar fiarele le-au lăsat spre mîncarea cîinilor şi a păsărilor mîncătoare de trupuri. Dar şi cu acelea s-a făcut o minune, căci fiarele, zăcînd multe zile, n-au fost atinse nici de cîini, nici de păsări, iar corpurile lor nu li se stricaseră. Împăratul, aflînd acest lucru, a poruncit să le arunce într-o groapă adîncă şi să le acopere cu pămînt. Iar pentru mucenic, a poruncit să se pregătească o roată înfricoşătoare, plină de fiare ascuţite. Făcîndu-se aceasta, au legat pe sfîntul şi au început a o întoarce. Dar îndată roata, cu o putere nevăzută, s-a sfărîmat în bucăţi, rănind de moarte pe mulţi din cei ce stăteau împrejur; iar mucenicul s-a coborît întreg şi nevătămat. Deci, îi cuprinsese frica pe toţi pentru nişte minuni ca acelea, prin care Dumnezeu se preamărea prin sfîntul Său.

Împăratul, văzînd acestea, s-a mirat foarte mult şi a zis către mucenic: "Cine te-a învăţat să faci atîtea farmece?" Sfîntul a răspuns: "Nu sînt farmece cele ce fac. Eu am învăţat dreapta credinţă creştinească de la Sfîntul Ermolae, preotul!" Împăratul l-a întrebat: "Unde este învăţătorul tău, Ermolae, că voim să-l vedem?" Mucenicul, înţelegînd cu duhul, că s-a apropiat şi lui Ermolae cununa mucenicească, a zis către împărat: "Dacă porunceşti, îl voi chema la tine". Deci, sfîntul a fost trimis cu trei ostaşi, ca să se ducă şi să cheme pe Ermolae preotul.

Ducîndu-se mucenicul în casa unde şedea preotul, bătrînul Ermolae, văzîndu-l, i-a zis: "Fiule, pentru ce ai venit?" Mucenicul a răspuns: "Părinte, te cheamă împăratul!" Bătrînul a zis: "Bine ai venit să mă chemi, fiindcă mi s-a apropiat vremea pătimirii şi a morţii mele. Pentru că în noaptea aceasta mi s-a arătat Domnul, zicîndu-mi: "Ermolae, ţi se cade a pătimi mult pentru Mine, precum a pătimit şi robul Meu Pantelimon". Bătrînul, zicînd aceasta, a mers cu mucenicul bucurîndu-se şi a stat înaintea împăratului. Împăratul, văzînd pe preot, l-a întrebat de nume. El nu şi-a destăinuit nici numele, nici credinţa, ci a răspuns cu glas mare că este creştin. Împăratul l-a întrebat, zicînd: "Mai ai pe cineva cu tine de aceeaşi credinţă?" Bătrînul a răspuns: "Am pe doi slujitori adevăraţi robi ai lui Hristos, pe Ermip şi Ermocrat. Împăratul a poruncit să-i aducă şi pe aceia înaintea sa.

Fiind ei aduşi la el, a zis către acei trei slujitori ai lui Hristos: "Voi aţi întors pe Pantoleon de la zeii noştri?" Sfinţii au răspuns: "Singur Hristos, Dumnezeul nostru, pe care îi ştie vrednici, îi cheamă la Sine, scoţîndu-i din întunericul închinării idoleşti şi îi aduce la lumina cunoştinţei Sale". Împăratul a zis către dînşii: "Lăsaţi acum cuvintele voastre cele mincinoase şi întoarceţi pe Pantoleon iar la zei, ca să vi se ierte şi vinovăţia cea dintîi şi să vă învredniciţi de cinste de la noi, şi aşa îmi veţi deveni prietenii cei dintîi în palatele mele". Sfinţii au răspuns: "Cum putem să facem una ca acesta, dacă şi noi voim împreună cu dînsul, să murim pentru Hristos, Dumnezeul nostru? Deci, nici el, nici noi, nu ne vom lepăda de Hristos, nici vom aduce jertfe idolilor celor surzi şi fără suflare".

Zicînd aceasta, şi-au întors toată mintea spre Dumnezeu şi au început a se ruga, ridicîndu-şi ochii spre cer. Atunci li S-a arătat Mîntuitorul de sus, încît s-a cutremurat locul acela. Împăratul a zis: "Aţi văzut că zeii, mîniindu-se pe voi, cutremură pămîntul?" Sfinţii au răspuns: "Bine ai zis, că de zeii voştri s-a cutremurat pămîntul, pentru că au căzut la pămînt de la locurile lor şi s-au sfărîmat cu puterea Dumnezeului nostru, Care S-a mîniat pe voi". Grăind el acestea, un vestitor a alergat de la capişte la împăratul, spunîndu-i că toţi zeii lui au căzut la pămînt şi s-au risipit ca praful. Dar nebunul împărat, nu zicea că toate acelea sînt ale puterii lui Dumnezeu, ci le socotea drept vrajă creştinească. Deci a zis: "Cu adevărat, dacă nu vom pierde pe vrăjitorii aceştia, apoi toată cetatea va pieri pentru dînşii".

Deci a poruncit, să ducă în temniţă pe Pantelimon, iar pe bătrînul Ermolae şi pe ceilalţi prieteni, muncindu-i cu multe răni, i-a osîndit la tăiere de sabie. Astfel aceşti trei sfinţi mucenici: Ermolae preotul, împreună cu slujitorii lui Ermip şi Ermocrat, săvîrşindu-şi pătimitoarea lor nevoinţă, au stat împreună înaintea Preasfintei Treimi, în slava cea cerească.

După uciderea celor trei sfinţi mucenici, împăratul a pus iar înaintea sa pe Sfîntul Pantelimon şi a zis către dînsul: "Eu am întors pe mulţi de la Hristos la zeii noştri, numai tu nu voieşti să mă asculţi. Acum şi învăţătorul tău, Ermolae, cu amîndoi prietenii săi s-au închinat zeilor şi le-au adus jertfă, iar eu i-am cinstit cu slăvite dregătorii în palatele mele. Deci fă şi tu asemenea, ca să te învredniceşti de cinste cu dînşii". Mucenicul, ştiind cu duhul de sfîrşitul sfinţilor, a zis către împărat: "Porunceşte-le să vină aici să-i văd înaintea ta". Împăratul a zis: "Acum nu sînt aici, că i-am trimis la altă cetate, ca să ia bogăţie multă". Mucenicul a grăit: "Chiar nevrînd ai spus adevărul, că i-ai trimis de aici, prin sfîrşitul cel de moarte, ducîndu-se la cetatea cea cerească a lui Hristos, ca să ia bogăţiile pe care ochiul nu le-a văzut".

Împăratul, văzînd pe mucenic că nu se pleacă cu nici un chip la păgînătatea lor, a poruncit să-l bată cu bătăi cumplite. Deci, l-a osîndit la moarte, adică să i se taie capul cu sabia, iar trupul să se ardă cu foc. Luîndu-l ostaşii, l-au dus afară din cetate, la locul de tăiere. Sfîntul Pantelimon, mergînd la moarte, cînta psalmul lui David: De multe ori în tinereţile mele s-au luptat cu mine, dar nu m-au biruit. Pe spatele meu au lucrat păcătoşii...! Şi cealaltă parte a psalmului acestuia.

Ostaşii, scoţînd pe mucenic din cetate mai departe decît o stadie, au mers la acel loc unde a voit Domnul să se sfîrşească robul Său. Ei l-au legat de un măslin ce era acolo şi călăul, apropiindu-se, l-a lovit pe sfînt cu sabia peste grumaji, însă, fierul s-a îndoit ca ceara, iar trupul sfîntului n-a suferit nimic, pentru că nu-şi sfîrşise rugăciunile sale. Atunci ostaşii, înspăimîntîndu-se, au zis: "Mare este Dumnezeul creştinilor...!" Apoi, căzînd la picioarele sfîntului, au grăit: "Rugămu-ne ţie, robul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, ca să se ierte păcatele noastre, pentru cele ce ţi-am făcut din porunca împăratului".

Sfîntul Pantelimon rugîndu-se mult, a venit un glas de sus către dînsul, întărind schimbarea numelui său, căci în loc de Pantoleon, Domnul l-a numit Pantelimon, dîndu-i lui dar arătat, ca să miluiască pe toţi cei ce alergau la dînsul în toate primejdiile şi mîhnirile, chemîndu-l pe el întru cele cereşti. Sfîntul, umplîndu-se de bucurie, poruncea ostaşilor să-l taie. Dar aceia nu voiau, pentru că se temeau şi tremurau. Atunci sfîntul le-a zis: "De nu veţi săvîrşi porunca voastră, nu veţi cîştiga milă de la Dumnezeul meu!" Deci, ostaşii, apropiindu-se, mai întîi i-au sărutat trupul lui, apoi a poruncit unuia din ei, de i-a tăiat capul mucenicului, însă, în loc de sînge, a curs lapte.

Atunci, chiar în acel moment, măslinul s-a umplut de roadele sale, de la rădăcină pînă la vîrf. Iar poporul care a fost de faţă la tăierea lui, văzînd acestea, a crezut în Hristos. Toate minunile care se făcuseră le-au spus împăratului, iar împăratul a poruncit să-l ardă împreună cu trupul mucenicului. Stingîndu-se focul, credincioşii au luat din cenuşă trupul sfîntului, nevătămat de foc şi l-au îngropat cu cinste în satul lui Adamantie Scolasticul, ce era acolo aproape. Lavrentie, Vasoiu şi Provian, casnicii mucenicului, urmîndu-l pe el de departe şi privind la toate pătimirile şi auzind glasul care-i venise sfîntului din cer, au scris viaţa şi mucenicia lui şi au dat-o sfintelor biserici întru pomenirea mucenicului.

Acestea le-au făcut spre folosul celor ce citesc şi ascultă şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.