Rareori, în dezbaterile parlamentare asupra unei inițiative legislative, se vorbește cu adevărat despre nevoia de cercetare și despre rolul esențial al mediului academic în fundamentarea deciziilor publice. Astăzi am remarcat acest lucru și l-am evidențiat în intervenția mea.
Din păcate, de multe ori auzim discursuri despre inovare, cunoaștere și expertiză, însă în practică rigoarea științifică și fundamentarea bazată pe cercetare sunt mai puțin prezente decât se afirmă. Cercetarea nu trebuie invocată doar ca slogan, ci integrată real în procesul de elaborare a politicilor publice.
În domenii sensibile, precum securitatea cibernetică, consultarea și implicarea mediului academic, a institutelor de cercetare și a specialiștilor reprezintă un câștig pentru întreaga societate. Universitățile și cercetătorii pot aduce expertiză, analize independente și soluții validate științific, contribuind la adoptarea unor măsuri mai eficiente și mai bine adaptate realității.
Este, de altfel, un lucru firesc în multe state cu tradiție în cercetare și inovare, unde colaborarea dintre autorități, mediul academic și sectorul privat constituie o practică obișnuită și un factor important al dezvoltării.
Cred că România are nevoie de mai multă încredere în propriile universități, în cercetătorii săi și în capacitatea acestora de a contribui la rezolvarea problemelor reale ale societății. Atunci când deciziile sunt construite pe cunoaștere, expertiză și dialog, rezultatele sunt aproape întotdeauna mai bune. Deocamdată nu e cazul!
