În această dimineață, la ora 01:04, ora României, nordul Venezuelei a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea 7,2, urmat la numai 39 de secunde de un al doilea seism, și mai puternic, cu magnitudinea 7,5. O asemenea succesiune poartă denumirea de dublet seismic și este un fenomen relativ rar, care oferă cercetătorilor informații valoroase despre modul în care se propagă ruptura într-un sistem activ de falii.
Cele două cutremure s-au produs la contactul dintre placa Caraibelor și placa Sud-Americană. În această regiune, plăcile tectonice alunecă lent una pe lângă cealaltă, însă frecarea dintre ele le blochează pentru perioade foarte lungi. În zeci sau chiar sute de ani se acumulează tensiuni uriașe, iar atunci când rezistența rocilor este depășită, acestea cedează brusc și eliberează într-un timp extrem de scurt energia acumulată de-a lungul generațiilor.
Analiza preliminară a undelor seismice indică faptul că cea mai mare parte a energiei a fost concentrată în jurul frecvenței de aproximativ 0,8 Hz. O astfel de mișcare poate intra în rezonanță în special cu clădirile de aproximativ 10–15 etaje, deși efectele reale depind de structura de rezistență, calitatea execuției și caracteristicile terenului pe care sunt construite.
Primele estimări sugerează că ruptura s-a propagat pe un segment de falie cu o lungime de până la aproximativ 120 km și o lățime de aproximativ 20 km. În zona unde alunecarea a fost maximă, cele două blocuri de scoarță terestră s-ar fi putut deplasa lateral unul față de celălalt cu până la aproximativ 4 metri.
Ce înseamnă, concret, această deplasare? Dacă un drum, o cale ferată, o conductă sau un gard ar fi traversat perpendicular falia, iar ruptura ar fi ajuns până la suprafață, după cutremur cele două segmente nu s-ar mai întâlni perfect, ci ar putea rămâne decalate lateral cu până la aproximativ 4 metri. Acesta este unul dintre efectele spectaculoase ale cutremurelor produse pe falii de tip transformant: nu ridicarea întregului teren, ci deplasarea orizontală a unor blocuri uriașe de scoarță terestră.
În zilele următoare, imaginile satelitare, analiza replicilor și măsurătorile geodezice vor arăta dacă ruptura a ajuns până la suprafață, care a fost dimensiunea reală a segmentului de falie activat și unde s-au produs cele mai mari deplasări ale terenului. Valorile privind lungimea rupturii și deplasarea maximă reprezintă în acest moment estimări preliminare, care vor fi confirmate sau ajustate pe baza analizelor geofizice detaliate.
Iar sunetul pe care îl auziți în înregistrare nu este sunetul propriu-zis al cutremurului, ci rezultatul vibrațiilor scoarței terestre, transformate în frecvențe audibile pentru urechea umană.
