Adevărul ca datorie și minciuna ca delict
(Partea a III-a)
Odată cu apariția limbajului – adică, de la începutul lumii – a apărut și minciuna, fiind inerentă creșterii și maturizării omului, istoriei și miturilor umanității.
Toți mințim:
- la 3-4 ani, când învățăm să le facem farse părinților și bunicilor,
- la 7-8 ani, când pretindem că am uitat caietul acasă pentru a-l convinge pe învățător că avem motive obiective care explică omisiunea de a ne fi făcut temele,
- la 16-17 ani, când mințim potențiala pereche cât de buni, deștepți, drepți și musculoși suntem,
- la 30 de ani, când ne dăm răciți pentru a nu veni la o ședință de judecată care trebuie amânată, și chiar
- la 60—70 de ani, când mințim nepoții, pentru a-i face să se amuze și să mai treacă pe la noi.
Gluma, farsa, tăcerile cu tâlc, figurile retorice (metafore, simboluri, alegorii), ficțiunile, miturile, realitățile imaginative – toate sunt, într-o oarecare măsură, forme de minciună. Cele mai multe dintre ele sunt inofensive. De ce le practicăm? Pentru că ne condimentează viața. Pentru că, fără ele, am avea o existență urâtă. Pentru că ne atrag sau ne distrag atenția și ne face să trăim emoții în comun.
Exprimarea, în sine, cuvântul, nu este nici moral, nici imoral. Cuvântul devine moral sau imoral prin întrebuințarea premeditată care i se dă, prin conștiința care îl folosește. Narațiunea, fantezia, teatrul, poezia, toate utilizează un tip special de fals, de care suntem conștienți, pentru că suntem într-un consens implicit cu autorul. Aceste reprezentări nici nu sunt adevărate în sensul propriu, dar nici nu sunt minciuni ofensive, intenționate. Schopenhauer spunea că minciuna este rea și vinovată pentru că este lansată fără milă, cu intenția de a produce rău și de a procura autorului plăceri nemeritate sau perverse. Minciuna, care înseamnă viclenie, este imorală, ca și violența, pentru că provoacă nedreptate socială.
Mințim în diplomație, mințim în război, mințim în pandemii, mințim când cauzăm sau agravăm crize. Mințim și considerăm că e nobil să o facem, de dragul științei, al libertății, al puterii (care nu trebuie să intre pe mâna „extremiștilor” sau a „conspiraționiștilor”), al banilor...
Îi mințim pe alții și ne mințim noi înșine. Cea mai mare problemă a lumii actuale este depresia. Minciunile despre noi înșine, pe care ni le amestecăm cu istoria personală și cu aspirațiile sau idealurile proprii, construiesc un „eu evocator” diferit de realitate. Impactul cu realitatea determină senzație de cădere, panică și angoasă, ceea ce înseamnă chiar ingredientele depresiei. Rețelele de socializare contribuie masiv la această amețitoare aterizare forțată.
Iar mincinosul vrea să fie mințit, din diverse motive – teamă de adevăr, aversiunea față de pierderi și schimbare, iluzia de siguranță și protecție, nevoia de a crede în ceva, etichetele de status, tatuajul mental. Mincinosul se minte și se lasă mințit și ca urmare a „decupării” realității pentru a o încadra în propria narațiune, precum și din motive de gândire simplificată (oligo-rațiune), cum ar fi imitarea autorității sau a eroilor mainstream, gândirea de grup, înscrierea în curent sau adaptarea la „zgomotul cartierului” ș.a.m.d.
Omul cu voința puternică dar lipsit total sau parțial de bună-credință minte pentru că toți ceilalți sunt o adunătură de imperfecți care trebuie să se alinieze „adevărului” său. Destul de frecvent, acest gen de mincinoși se insinuează în liga selectă a elitelor conducătoare – Vilfredo Pareto îi numea „elite – vulpi”, pentru că sunt intriganți, corupți și vicleni.
A spune adevărul poate declanșa reacții negative neașteptate, dureroase, dușmănii și adversități pe vecie. De aceea, diplomația, plină de jumătăți de adevăruri și de simulații/prefecătorii, este uneori preferabilă.
Talleyrand spunea: "omului i s-a dat cuvântul ca să-și poata ascunde gândul" și că "este mult mai ușor să declami decât să dovedești ori să predici morala decăt să fii sincer".
În romanul Calea Regilor, de Brian Sanderson (vol. II) este o poveste bizară despre minciuna „nobilă” și reacția oamenilor la descoperirea urâtului adevăr. Poporul uvara era pașnic, supus, blazat și guvernat de o regulă aparent minoră, însă cu consecințe gigantice în plan social: împăratul acelui popor nu îngăduia nicio greșeală. Orice greșeală, oricât de neseminficativă, era pedepsită cu moartea. Judecător sau om de rând, orice membru al poporului uvara repeta la fiecare sancțiune „toți știm că împăratul nostru nu înăduie nicio greșelă”, deci sancțiunea este „justificată”. Din întâmplare, poporul uvara descoperă că împăratul murise de mult, dar nimeni nu avusese curajul să verifice … Odată aflat urâtul adevăr – adică, faptul că, pe baza unei reguli incerte emise de un suveran de mult trecut la cele veșnice, poporul uvara și-a ucis cu regularitate semenii – societatea s-a revoltat cu violență, trecând de la cea mai strictă legalitate, la cea mai adâncă dezordine, ceea ce a și dus la distrugere totală.
Adevărul este un drept natural al omului, numai că dreptul la adevăr se poate transforma ușor în dreptul la minciună. Adevărul poate devenit un trans-adevăr, iar această constatare, tipică lumii post-moderne, este debilitantă.
Iar adevărul nu poate fi cuantificat. Bonum non est in mathematicis … Omul nu poate fi un mecanism – cel puțin așa credea Aristotel.
De altfel, Bertrand Rusell, un progresist de felul său, susținea (cu o oarecare ironie), că matematica este singura știință în care nu se știe niciodată despre ce se vorbește și dacă ceea ce se spune chiar este adevărat... Nu avem nicio idee clară despre natura entităților matematice, care rămân obscure și uneori absolut inexplicabile. Este foarte curios că putem vorbi cu precizie despre lucruri pe care le ignoram …
Matematica nu este singura știință care are aceste „calități”. La fel sunt și virusologia și climatologia … Oamenii acestor științe și fanii și tatuații mental vorbesc cu precizie tăioasă despre o mulțime de lucruri pe care le ignoră, dar le bănuiesc, le imaginează și le forțează să se potrivească în tiparul propriilor dorințe, credințe și ideologii. Și, deseori, după planul de cercetare plătit de sponsori …
