Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta LEGE nr. 52 din 21 ianuarie 2003. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LEGE nr. 52 din 21 ianuarie 2003. Afișați toate postările

miercuri, 11 septembrie 2024

Avocat Elena Radu - Dezbaterea publică de la Ministerul Finanțelor


Ce am înțeles eu de la dezbaterea publică de azi de la Ministerul Finanțelor. 

Au fost 4 proiecte de acte normative elaborate de MF cu privire la care am solicitat organizarea de dezbatere publică pe tema acestora. 

Însă, s-a organizat dezbatere publică numai cu privire la unul dintre proiecte, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului cu BIRD prin care România se împrumută de la BIRD cu 599.100.000 euro. 

Să zicem că era cel mai ”simplu” proiect de act normativ, deoarece Acordul de împrumut era deja negociat si semnat, mai trebuie numai ratificat. 

Dezbaterea de azi

- Deficitar organizata si au recunoscut, anunțată oficial cu o zi înainte. Au invocat niște scuze, probleme interne de conectare a unui angajat; 

- Cetățenii puteau participa si online, însă neprecizând in anunț, nu știa nimeni. Mi-au comunicat înainte de a începe, mi-au trimis link-ul de la zoom. Am dat copy/paste la e-mail si am postat pe Facebook. Greșeala mea ca nu am văzut că nu am copiat integral textul e-mailului si că era si parola. Așa ca degeaba am postat link-ul fără parolă pentru că nu s-a putut conecta nimeni in urma postării mele pe Facebook. 

Am transmis e-mail in seara aceasta si i-am rugat sa posteze pe site înregistrarea dezbaterii. 

Dna Moraru Carmen – secretar de stat a menționat că trebuie îmbunătățită transparența decizională la nivelul MF. Așa că sper că pe viitor lucrurile să se schimbe. Că s-a putut constata azi că pot să organizeze dezbateri publice, atât cu participare fizică cât și online. 

În privința neorganizării de dezbateri publice cu privire la restul proiectelor de acte normative cu privire la care am solicitat organizarea de dezbatere publică, dna Moraru Carmen ne-a comunicat că este singura solicitare pe care a primit-o. 

Se pare că la nivel de MF decizia dacă se organizează dezbatere publică se ia ”la nivel înalt” și ”se triază” solicitările, neavând importanță dispozițiile exprese ale Legii nr. 52/2003

- Reprezentanți ai MF participanți la dezbatere? Mulți, cu atribuții legate de datoria publică. Au venit pregătiți să dezbată, contrar prevederilor din anunț că participanții pot lua cuvântul 3 minute. Nu ne-a interzis nimeni să vorbim, dar la 2 participanți câți am fost (eu și Angela Negrotă) n-ar fi avut sens. 

- Acordul în sine și proiectul de lege neclare sub unele aspecte. Eu citind conținutul lor n-am înțeles nici pe departe că sensul normelor era cel pe care l-au înțeles cei de la MF raportat la explicațiile pe care ni le-au dat azi in cadrul dezbaterii publice. 

A rămas sa fac propuneri de modificare a textului proiectului de lege. Pe acord nu se poate că e deja negociat si semnat. S-o reglezi acum din textul legii de ratificare e mai greu, o sa vad ce pot. Însă, deschidere pentru a primi propuneri de modificare si a transmite documentele suplimentare pe care le-am solicitat (Scrisoarea de politici de dezvoltare transmisa de MF si Condițiile generale) mi le-au transmis deja. În cadrul dezbaterii s-a susținut că toate acestea sunt publice, găsindu-se pe diverse site-uri. Se pare că au o percepție eronată, fiind specializarea dumnealor și știind pe unde să caute, consideră eronat că toți cetățenii ar ști unde să le găsească. Le-am explicat că nu avem de unde să le știm și tocmai de aceea când se publică un proiect de act normativ trebuie publicate toate documentele la care face referire, astfel încât cetățeanul care vrea să le analizeze și să transmită propuneri să le aibă pe toate la un loc ca să poată să își formeze o opinie. Cel puțin din declarații, au înțeles argumentul.  

- Împrumutul de la BIRD cică e mai ieftin ca si cost și n-avem multe împrumuturi luate de la BIRD. BIRD-ul ne dă împrumuturi pentru reforme, adică după ce se adoptă legile. 

Au ținut sa precizeze că nu ne impune BIRD -ul nimic, statul roman doar se duce si ii zice uite ce vreau sa fac, ce reforme am deja adoptate (legiferate) si vreau sa mă împrumuți ca să ”finanțez”, iar dacă BIRD -ului îi plac și cred că ajută la dezvoltare zice bine. Numai că unele clauze lasă loc de interpretare. Noi suntem deja ”arși” cu modalitatea de interpretare la punerea în aplicare a actelor normative, așa că am insistat pe claritatea și precizia normelor (măcar pe viitor). 

Eh, acum problema este cu reformele astea care se fac în România. Bineînțeles că dacă până acum lipsă, pauză dezbateri publice pe la MF, dacă tot ”i-am prins”, am început să le povestesc și de reformele alea are se tot finanțează și cresc datoria publică și pe de altă parte ne irită pe noi ca și cetățeni și vedem că ne cam lasă fără multe drepturi și libertăți

Reformele astea se adoptă de către alte ministere, MF încearcă numai să vadă cum ”cârpește” bugetul ca să susțină cheltuielile publice aferente. Împrumutul ăsta de la BIRD are treabă și cu ”reforma verde”. Am deschis eu subiectul însă, am înțeles că nu prea era cadrul în care să discutăm, pentru că presupunea și prezența reprezentanților ”ministerelor reformatoare”

Cum am înțeles eu azi că ar funcționa relațiile dintre aceste ministere. Când se fac proiectele de diverse și-ar da fiecare cu părerea și teoretic s-ar avea în vedere părerile celorlalți. Acum problema este cam cât se apleacă ceilalți pe proiectele unui minister. Ne-au dat exemplu Ministerului Justiției care dă avize. Păi dacă ne uităm prin proiectele de acte normative și vedem ce scrie prin ele, ne-ndoim de cine și cum analizează proiectele de acte normative. 

În fine, cum tind eu să cred că este ”relația” dintre Ministerul Finanțelor și celelalte Ministere? 

Cum m-am întâlnit cu o situație la o societate comercială unde producția se lăuda că pune adaos comercial de 70%, iar financiar-contabilitatea susținea că se cauzează pierderi de milioane. Și cum susținea fiecare adevărul lui, m-am apucat să îi pun la masă. Ocazie cu care ce să vezi? Adaosul comercial nu prea exista, pentru că producția făcea un calcul de cost luând în calcul niște cheltuieli fixe si variabile care nu aveau nicio treabă cu realitatea și ce să vezi? Cifrele de la contabilitate cam alea erau, pentru că plusul cu minusul de la contabilitate au la baza matematica, știință exactă. Și-i mai explica contabilitatea că producția ca să facă calitatea aia pe care o vinde refăcea produsul de vreo 3 ori, dar uita să ia în calcul cheltuielile aferente atunci când stabilea prețul. 

De ce cred eu că e așa și la nivel de relație interministerială? 

Pentru că am văzut că oricare ”a ajuns al putere” la un moment dat, pe la diverse ministere s-au apucat să ”reformeze” și au reformat de ne-au omorât. Dar ce să vezi? 

Reformele alea înseamnă legi adoptate, legile rămân, impactul după punerea în aplicare al legilor nu îl mai analizează nimeni cu adevărat. Și uite așa ne-au ”reformat” toți după cum i-a tăiat capul, nemaiținând cont nici de principiile de bază, de-am rămas reformați în multe și nu funcționează nimic. În schimb, datoria publică urcă și tot urcă, România împrumutându-se ca să se implementeze reformele care ori nu sunt necesare ori au impact total contrar așteptărilor sau susținerilor inițiale. 

Ce zic cei de la Ministerul Finanțelor? Sunt reforme adoptate de statul român, asta e politica de stat și aia e. 

Părerea mea e că nu se poate merge pe aia e. Impactul unui act normativ se estimează la elaborarea lui. Însă, după adoptarea, intrarea în vigoare și punerea în aplicarea a legii, trebuie să mai analizeze cineva care este impactul real. 

Or, la fel este și cu reformele astea care tot prin acte normative se implementează. Păi după ce începi să implementezi reforma, te-apuci să verifici ce se întâmplă efectiv: câți bani ai băgat și ce s-a întâmplat, care e efectul real care se vede? Se-mbunătățește ceva? Aduce vreun plus pe undeva? Plusul ăla acoperă sumele alea investite? Își atinge scopul? Sau vezi că efectul este numai negativ, creează și haos în domeniu, stârnește și nemulțumire în rândul societății și n-are nicio treabă cu scopul care se intenționa să fie atins prin ea. Păi dacă vezi că tot pe minus, tot pe minus, tot rău, tot rău, nu te  mai apuci să finanțezi reforma aia. O stopezi, oprești sursa răului, nu îl propagi așa ... la infinit. 

Se dăduse exemplul PNRR așa ... în treacăt, adoptat în 2020, care ”ne reformează”. Păi, dacă ne uităm așa puțin, datoria publică cam de prin 2020 a început să o ia razna și să crească exponențial. A sărit România în sus de bunăstare? Nu mai poate cetățeanul român de un nivel de trai extrem de ridicat în ultimii 4 ani jumate? ”S-a schimbat România la față?” Cam nu. Și-atunci nu o fi totuși o problemă? N-o trebui să ne gândim că ”reformarea” aia e neperformantă? Sau dacă tot o luarăm la vale rău cu deficitul bugetar și datoria publică o luă exponențial în sus, mergem în continuare tot prost pentru că de undeva trebuie să se acopere gaura de la buget, chiar dacă datoria publică se duce tot în sus, ca să nu se stopeze plaților bugetare (salarii, pensii etc). 

Și dacă tot abordai digitalizarea tangențial, cu e-uri peste e-uri introduse de MF care se digitalizează, m-apucasem să înșir ministerul digitalizat- negitalizat căruia dacă îi transmiți un e-mail trebuie să i-l transmiți pe formular de contact la care nu poți să atașezi vreun document prea mare și nu primești nicio dovadă că l-ai transmis, trebuie să suni ca să îți trimită număr de înregistrare pe e-mail. N-apucai să expun lista de ”nedigitalizare a MF” că deh, nu era cadrul. 

O să încerc să cer niște întâlniri și cu reprezentanții de la datoria publică și cu cei de la departamentul buget. Nu de alta, dar e haos și nu mai e mult și bugetul ăla al României crapă de tot și va fi vai de noi. 11 miliarde datorie publică care se strânge lună de lună n-are de unde să fie acoperită, că nu este România asta sac fără fund. 

Cu cine face Ministerul finanțelor consultări? 

Cu mediul de afaceri. Cu privire la ce aspecte se consultă? Habar n-am. Însă ce văd este că transparența aia decizională și dreptul cetățeanului de a participa la elaborarea actelor normative este ignorat. Consultările au loc înainte de a se face public oficial proiectul de act normativ, după care țaca -paca în 2-3 zile este deja supus la vot și aprobat. 

Cam pe ce se axează cei din mediul de afaceri în cadrul acestor consultări? Dacă mă uit așa cam la ce se întâmplă, cred că mai mult pe cum ”să investească” statul în anumite domenii, din împrumuturi normal, că buget excedentar n-avem, ca să le mai crească și lor cifra de afaceri pe relația cu statul, că de impactul asupra României și a cetățenilor României nu prea pare să le fi păsat, dacă ne uităm la ”realitatea mediului înconjurător”

Ce mi s-a mai spus azi? Că nu au văzut vreun interes din partea cetățenilor. Așa că dacă v-a păsat puțin spre deloc să vă implicați, se pare că au ajuns la concluzia că de ce să mai piardă timpul cu cetățenii, dacă tot nu le pasă? 

În fine, pe părticica asta de datorie publică a Ministerului Finanțelor, reprezentanții care azi participat azi la dezbaterea publică au părut cooperanți. Eu o să îi mai bat la cap pentru că cine știe, poate se extinde. Și poate de undeva, cumva se va începe să se facă și ordine. Că dacă nu începe să se facă ordine, ne ducem pe apa sâmbetei. 

PS: 

Documentele primite: 

-  scrisoarea de politici este un document specific acestui tip de împrumut. Aceasta face referire la cadrul macro-economic şi la măsurile de reformă întreprinse de partea română în domeniile respective. Scrisoarea se anexează de către Bancă la Documentul de program aferent împrumutului întocmit de acesta, publicat de Bancă pe pagina de web a acesteia și care poate fi regăsit prin accesarea următorului link.

Document of The World Bank FOR OFFICIAL USE ONLY Report No: PD000048 INTERNATIONAL BANK FOR RECONSTRUCTION AND DEVELOPMENT PROGRAM DOCUMENT FOR A PROPOSED LOAN IN THE AMOUNT OF EUR 599.1 MILLION (EQUIVALENT TO US$650 MILLION) TO ROMANIA FOR THE Romania Fiscal Management and Green Growth Devel

           Pentru simplificare vă transmitem anexat Scrisoarea în limba engleză astfel cum a  fost semnată, precum și o traducere în limba română. (vointa-poporului.ro/.../Scrisoarea-de-politici.docx

•        Condițiile Generale reprezintă un document standard al Băncii. Acesta are caracter general și se aplică similar tuturor Împrumutaților Băncii, fiind publicat pe pagina de web a băncii, potrivit politicii sale de transparență. Poate fi regăsit prin accesarea următorului link:

Policy & Procedure Framework General Conditions for IBRD Financing: Development Policy Financing