Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta AZOTAT DE AMONIU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta AZOTAT DE AMONIU. Afișați toate postările

miercuri, 31 decembrie 2025

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025 - Scriu acest mesaj la final de an nu pentru a fi pe placul cuiva, ci pentru că adevărul spus la timp poate preveni tragedii.


Scriu acest mesaj la final de an nu pentru a fi pe placul cuiva, ci pentru că adevărul spus la timp poate preveni tragedii.

Avertizările mele publice privind depozitarea neconformă a azotatului de amoniu în porturile maritime românești au avut un scop clar, legitim și asumat:

👉 prevenirea unui incident major într-o infrastructură critică a României.

Azotatul de amoniu este o substanță cu risc major.

Nu este o opinie.

Nu este o exagerare.

Este un fapt cunoscut, documentat și confirmat de legislație, de practică și de istorie.

Depozitarea în aer liber, în cantități mari, la temperaturi ridicate și fără măsuri reale de siguranță nu este o scăpare administrativă, ci un pericol.

📌 Aceste riscuri nu au fost necunoscute.

📌 Ele au fost știute, tolerate și amânate.

📌 S-a mizat pe noroc. Pe ideea că „nu se va întâmpla nimic”.

Eu am refuzat să mizez pe noroc.

După avertizări, realitatea a confirmat ceea ce am spus:

autoritatea competentă a constatat neregulile, a aplicat sancțiuni și a dispus îndepărtarea unor cantități semnificative de azotat de amoniu din condiții periculoase.

Aceste măsuri nu apar din nimic. Ele apar când există un risc real.

❗ În loc de asumare și corectare, reacția a fost alta:

✅ atacuri profesionale,

✅ tentative de discreditare,

presiuni, etichetări și minimalizarea riscurilor, venite inclusiv din partea unor colegi și a unor autorități care ar fi trebuit să intervină cu mult timp înainte, fără să fie împinse de avertizări publice.

Să fie clar:

⚠️ Avertizarea unui pericol nu este o problemă personală.

⚠️ Este o obligație profesională și morală.

⚠️ Problema reală este tăcerea în fața riscului.

Când prevenția este tratată ca un deranj, iar cei care avertizează sunt atacați, nu mai vorbim despre siguranță, ci despre complicitate prin pasivitate.

Spun asta deschis pentru că, în cazul unui incident major:

🛑 nu mai contează cine a fost „deranjat”;

🛑 nu mai contează cine a ales să tacă;

🛑 contează doar cine ar fi putut preveni și nu a făcut-o.

Am vorbit și voi continua să vorbesc pentru că:                             

📌 viața oamenilor nu este negociabilă,

📌 porturile maritime nu sunt spații de improvizație,

📌 iar prevenția nu este opțională, ci o datorie.

Acesta nu este un mesaj de conflict.

Este un mesaj de responsabilitate.

Cei care avertizează asupra unor riscuri reale nu trebuie intimidați sau discreditați, ci ascultați. Pentru că siguranța nu se construiește prin tăcere, ci prin curajul de a spune adevărul înainte să fie prea târziu.

Eu am ales prevenția.

Chiar și atunci când a fost incomod.

Chiar și atunci când a deranjat.

Iulian Nicolae ŞUCHEA 

#Adevăr #Prevenție #Responsabilitate #AvertizorDeIntegritate #SiguranțăPublică #PorturiMaritime #InfrastructurăCritică #FărăTăcere

joi, 11 decembrie 2025

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025 - ‼️Tone de fertilizanți pe bază de AZOTAT DE AMONIU depozitați neconform în zona Poarta 2, la câteva sute de metri de centrul istoric al Constanței


‼️Tone de fertilizanți pe bază de AZOTAT DE AMONIU depozitați neconform în zona Poarta 2, la câteva sute de metri de centrul istoric al Constanței

Astăzi aduc în atenția publică o situație extrem de gravă, ignorată de autorități și cu potențial de risc pentru locuitorii Constanței.

📍 La Poarta 2, în imediata apropiere a centrului istoric, a falezei și a zonelor intens circulate de turiști și localnici, au fost și sunt depozitate tone de CAN (Calcium Ammonium Nitrate) – un fertilizant pe bază de azotat de amoniu, încadrat legal în categoria precursorilor de explozivi.

📌 Etichetele oficiale ale producătorului (Gemlik, Turcia) indică explicit: AMMONIUM NITRATE – ingredient principal.

📌 Conținut total de azot: 26%, peste pragul din legislația UE care definește fertilizanții pe bază de azotat de amoniu.

Și totuși…

❗ Garda Națională de Mediu a transmis oficial (26.11.2025) că „nu au fost identificate stocuri de îngrășăminte chimice de tip azotat de amoniu” în zonă.

O afirmație care contrazice realitatea din teren, documentele de transport, etichetele și legislația europeană.

⚠️ Ce am găsit la fața locului?

– Big-baguri stivuite pe 3–4 niveluri, instabile.

– Depozitare în aer liber, expusă la soare, umezeală și intemperii.

– Lipsa măsurilor obligatorii pentru manipularea precursorilor de explozivi.

– Apropiere de drumuri, utilaje și zone frecventate de oameni.

– Nerespectarea totală a instrucțiunilor de siguranță: „Keep cool”, „Keep away from combustible materials”, „Store in a well-ventilated place”.

⚠️ Aceleași riscuri pe care le-am semnalat în vară pentru azotatul de amoniu depozitat neconform în Portul Midia, expus la 40°C – situație confirmată ulterior de instituții.

🟥 Aceasta nu mai este doar o problemă administrativă. Este o problemă de SIGURANȚĂ PUBLICĂ!

Vorbim despre materiale sensibile, strict reglementate la nivel UE, tratate cu superficialitate în cel mai mare port al României.

În calitate de ofițer port gradul I și avertizor de integritate, am documentat aceste situații cu probe foto, acte de transport și date tehnice.

Am informat instituțiile statului – însă unele dintre ele continuă să minimalizeze riscul sau să ofere răspunsuri contrare realității.

❗ Cer public:

1. Reinvestigarea de urgență a depozitării CAN la Poarta 2 – SORENA.

2. Clarificarea erorilor flagrante din rapoartele GNM.

3. Intervenția ISU, GNM, ITM și a instituțiilor de securitate națională.

4. Transparentizarea modului de gestionare a materialelor pe bază de azotat de amoniu în Portul Constanța.

📢 Constanța merită adevărul. Siguranța oamenilor nu poate fi negociată.

Continui să documentez și să fac publice toate situațiile care pun în pericol viața și mediul, indiferent de presiuni.

Iulian Nicolae Șuchea

Ofițer port gradul I

Avertizor de integritate – dosar DAIP 212/2025

#PortulConstanta #Constanta2025

#OameniiTrebuieSăȘtie

#AdevărulContează

#InvestigațiePublică

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I