(III)
Transhumanismul este pur și simplu tentația satanică faustiană.
Mulți credincioși, deopotrivă creștini sau islamici, văd în transhumanism o repetiție a păcatului originar, a Turnului Babel sau a pactului cu diavolul. Promisiunea de a „învinge moartea” prin nanoboți, upload de conștiință sau AI pare a nega creația și limitele condiției umane, caracteristică însăți de creație ultimă a lui Dumnezeu.
Să fie clar: tehnologia nu este un risc în sine, nu este rea prin simplul fapt că există. Problema este cine o controlează și în ce scop. Soluția nu e să o respingem în bloc (ar fi ca și cum am fi respins focul pentru că arde), ci să o ancorăm în valori umane eterne: demnitate, libertate, adevăr, compasiune.
Inteligențele artificiale sunt programate să mesmerizeze omul normal pentru a uita că cel mai mare păcat este singularitatea, “împărățirea Pământului”. Poate nu e rău să (re)vedem ce se zice în Ecleziastul despre acest tip de „nemurire”:
„Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită” (9:5).
Totul sub soare este „deșertăciune și vânare de vânt” (1:14).
Înțelepciunea, bogăția, munca, iubirea sau plăcerea – toate se sfârșesc în mormânt. Nimeni nu „împărățește” veșnic pe Pământ. Singura ancoră: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui” (12:13).
Cartea Eclesiatului condamnă iluzia omului că se poate mântui singur, pe Pământ, prin propriile creații. Singularitatea ca „împărățire a Pământului” devine idolatrie: omul vrea să fie propriul creator și mântuitor, dar iată că omul poate gândi și la propria extincție, ca să servească unui țel „mai înalt”, salvarea Pământului, pentru a fi stăpânit de ființa hibridă om – mașină...
Nu mai este despre Fiul Omului din Evanghelia după Ioan, este despre ultra-om... Nu știu de ce, dar mi se pare că am mai auzit undeva, în istorie, despre supra-om și despre omul nou, de tip ... Voi nu?
Transhumanismul poate distruge ceea ce ne face umani: relația cu divinul, sensul finit al vieții. Limitele și suferința sunt acolo unde sunt pentru că suntem muritori și pentru că avem liberul arbitru. Putem alege, cu smerenie, să lăsăm această lume copiilor noștri – Fiului Omului, iar nu cyborg – ului...
Nu aveți decât să negați riscurile sau să sperați în mod temerar că nu vor deveni realitate. Supravegherea totală, pierderea intimității, dependența emoțională de algoritmi, concentrarea puterii în câteva corporații și guverne sunt, însă, reale și periculoase.
Adevărul simplu de la care fiecare trebuie să pornească în pregătirea pentru era extincției (pe care ne-o pregătesc asiduu atât de mulți „de-ai noștri”): nu ești o „păpușă emoțională” decât dacă accepți asta, implicit sau cu entuziasmul auto-destructiv al piloților kamikaze. Ești o ființă conștientă și trebuie să fi treaz ca să vezi clar pericolele. Trebuie, apoi, să te întrebi: cum protejăm sufletul și libertatea în era asta, prin respingere totală, prin reglementare democratică (cât mai există) sau prin reîntoarcere la rădăcini spirituale?
Poate că soluția călugărilor benedictini, de acum 1500 de ani, care au reușit să păstreze valorile și umanitatea Europei de după destrămarea Imperiului roman ar fi demnă de luat în seamă. Am scris despre asta pe această pagină, în urmă cu o săptămână ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu