(I)
Entuziaștii transhumaniști sunt convinși că omul îmbunătățit (chimic, biologic, informatic) va putea să trăiască mult și bine, că tehnologia va face treaba, iar trans-oamenii vor avea o viață ferice alături de inteligențe artificiale și alți indivizi care vor trăi o mie de ani. Mai erau unii care visau un Reich de o mie de ani.
Anti-nataliștii sunt convinși că viața lor lungă și fără plozi se va termina dintr-o dată și de tot, ca un foc purificator. Ca în viziunea lui Nietszche – ei sunt ultimii oameni și vor dispărea fericiți, lăsând planeta să se vindece sub paza binevoitoare a trans-amenilor.
Dacă viața lungă este posibilă și dezirabilă, atunci acest drept îl au și tiranii, criminalii, cei ce fac rău altora din plăcere sau din mândria de a fi superior. Ce înseamnă o așteptare de 40-50 de ani pentru un nou mandat de 40-50 de ani în cazul unui președinte sau premier care trăiește o mie de ani? Ce înseamnă o sută de ani de prescripție pentru un infractor care trăiește o mie de ani? Ce înseamnă 200 de ani de așteptare pentru un autor milenar al unui genocid, ca să i se uite și să i se șteargă păcatele?
De ce omul de rând ar vrea să trăiască într-o lume condusă de oligarhi și dictatori de milenari, ca Putin, Xi Jinping, Macron, Ursula von der Leyen? De ce am vrea să trăim într-o lume ca cea de azi, dar cu lideri mai bătrâni și mai hârșiți în rele?
Cum va putea omul de rând să trăiască 1000 de ani fără să aibă banii și privilegiile lui Elon Musk, Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Jef Bezos?
De ce ar mai vrea omul de rând să aducă pe o astfel de lume copii biologici?
Kurzweil ne asigură că o astfel de lume nu ar mai fi condusă de aceiași oligarhi de 1000 de ani, căci va fi o lume radical transformată, cu abundență și putere distribuită. Cică inteligența artificială și nanotehnologia democratizează puterea. I-auziți asta: augmentarea cognitivă (nanoboți în creier, interfețe creier-cloud) va face ca „omul de rând” să aibă inteligență și capacități comparabile cu orice lider de azi. Un țăran din România sau un muncitor din China va putea crea, inova și influența la scară globală la fel de ușor ca un președinte (??!). Cică abundența economică dizolvă vechile ierarhii... Dar nu e așa că bogăția lumii de azi se distribuie democratic și după merit, fără să se acumuleze în mâini și conturi din ce în ce mai grase? Sigur că da, iar eu sunt Papa de la Roma. Kurzweil spune: când energia, hrana și bunurile devin aproape gratuite, ce rost mai au oligarhii bazate pe controlul resurselor? Oare unde vedem noi acest model? Exact, peste tot, mai ales în România rurală, China tibetană, Africa de Vest sau de Est, Asia de sud ... Contrar celor susținute de Kurzweil, istoria ne spune că tehnologia conservă puterea vechilor elite. Problema inegalității și, mai ales, cea a segregării pe criterii economice, sociale, de rasă etc. nu sunt temporare, ci de foarte lungă durată. Poate că peste 200 de ani de evoluție corectă a lumii (dacă nu cumva vine vreo apocalipsă), cei săraci nu vor mai purta acest stigmat, dar săracii de azi vor rămâne săraci și ... temporari.
Kurzweil repetă obsesiv analogia asta în toate interviurile recente (Guardian 2024, Fortune 2024, Boston Magazine februarie 2026): „fiind bogat, asta îți permite să cumperi tehnologiile la început, când sunt scumpe și nu funcționează bine; telefoanele mobile erau oribile și scumpe la început, acum sunt ieftine și extraordinare pentru aproape toată lumea - la fel va fi cu longevitatea”. Soluția lui Kurzweil? ”Stai sănătos acum, pentru că progresele vin exponențial – vei putea încerca un miliard de soluții într-un weekend”.
În afară de faptul că smartfonul a dat dependență și a transformat online – ul într-o Bibliotecă din Babel, unde nu mai poți fi sigur de nimic și de nimeni, comparația este o batjocură la adresa ideii de umanitate, căci smartfonul durează un an sau doi, după care îl arunci pentru a lua altul. Cu longevitatea (și cu singurătatea cauzată de moartea tuturor celor din comunitatea ta sufletească) trebuie să trăiești și să te chinui mereu, cam în stilul în care o pățește Hyperion, din poemul lui Eminescu, Luceafărul.
Apropo de singularitate ...
Dacă cei din anii tăi nu pot sau nu vor să trăiască o mie de ani, ai putea avea destinul prințului din basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, după ce a picat în Valea Plângerii. Dragostea, sensul, bucuria de a trăi și de crea viață – toate dispar la un moment dat.
Transhumaniștii văd și ei că rata natalității scade oricum, că lumea de azi îmbătrânește, dar sunt mai mult decât optimiști, căci prin tehnologia amortalității scăpăm de suprapopulare. Kurzweil spune și asta ... Copiii noștri (dacă vom mai vrea să îi aducem într-o astfel de lume condusă de demenți mesianici) vor avea o viață infinit mai bună decât a noastră, căci vor trăi în abundență, vor coloniza spațiul și crea realități virtuale nelimitate ... Într-adevăr, încântător, mai ales în partea cu abundența și realitatea virtuală ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu